vocea Domnului

Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, şi vedeniile nu erau dese. Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi, şi nu mai putea să vadă.
El stătea culcat la locul lui, iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!” - 1 Samuel 3:1-4

Chiar dacă trec printr-un timp sec, un timp în care Cuvântul lui Adonai este rar şi descoperirile nu sunt dese, trebuie să slujesc Domnului ca şi un copil.
S-ar prea putea să nu înţeleg lucrurile sau să desluşesc vocea lui Dumnezeu, dar trebuie să fiu în Templul Lui şi pentru simplu fapt că eu stau acolo, Dumnezeu va vorbi.

Samuel era un copil, nu putea să îşi bazeze credinţa lui pe nimic din ce văzuse, pentru că descoperirile erau rare, dar el ştia un lucru şi bun: trebuie să slujesc Domnului cu credincioşie. El nu a slujit cu scopul de a auzi glasul lui Adonai, El slujea pentru că ştia că Adonai merită.

Samuel nu se despărţea de locul unde el ştia că trebuie să fie Adonai, dormea lângă chivot.

Oare nu mai erau prooroci în Israel? Nu mai erau învăţaţi? Chiar nu a avut la cine să meargă Adonai? Ba da, dar a ales să meargă la cel care nu se despărţea de ceea ce era a lui Adonai.

Samuel nu a înţeles din prima cine era Cel care îi vorbea, dar Adonai nu s-a lăsat.

Poate nu deosebesc tot timpul vocea Domnului, poate că nu ştiu tot timpul dacă El este cel care mă strigă sau altcineva, dar un semn bun este dacă El continuă să strige, eu să nu renunţ să răspund.

Bat Melech
Cristina