CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Tuesday, November 29, 2011

Casa zidită pe stâncă

”De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” - Matei 7:24-27


Continuând seria ”obsesia mea cu munții”, am ajuns la casa zidită pe stâncă. Tot timpul am avut impresia că aceste cuvinte ale lui Yeshua înseamnă că dacă nu mi-am zidit casa pe nisip, atunci totul e roz și minunat, dar mi-au luat mai bine de 10 ani să înțeleg că furtunile, vânturile și șuvoaiele vin atât peste casa zidită pe nisip cât și peste cea zidită pe stâncă. Fenomenele astea ce au puterea să distrugă, sunt o consecință a faptului că trăim în această lume. Yeshua nu a venit să ne izoleze de probleme ci El a spus ”în lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Scopul nu e să ne ferească de necazuri și greutăți ci să ne învețe cum să rămânem în picioare în fața lor.
Nu cred că ești zidit pe stâncă instantaneu, la fel cum nu cred că ești zidit pe nisip instantaneu. Zidirea asta, oriunde ar fi ea, ia timp. Nu-ți apare casa peste noapte zidită pe stâncă doar pentru că ai luat o decizie în inima ta sau pentru că ai meditat mult și ai avut o atitudine pozitivă, ci casa se zidește pe măsură ce auzi cuvintele Lui și le împlinești.
Rezistența casei de pe stâncă nu se datorează unei calități superioare a materialului din care este făcută, la fel cum prăbușirea casei de pe nisip nu este cauzată de materiale de proastă calitate. Este scris despre casa zidită pe nisip că prăbușirea i-a fost mare, acest lucru însemnând că era o clădire impunătoare, deci nu are legătură cu materialul din care e făcută casa, ci are legătură doar cu locația acesteia. Dacă eu stau în picioare este doar datorită faptului că sunt în El, nu datorită caracterului meu puternic și nici abilităților mele.
El m-a iubit atât de mult încât S-a făcut stâncă pentru mine și ca și cum n-ar fi fost destul Și-a ridicat mânecile și S-a încins de lucru. M-a luat cărămidă cu cărămidă și m-a urcat până la o înălțime unde aerul e rarefiat și condițiile de lucru sunt grele. M-a zidit centimetru cu centimetru pe vânt și ploaie și nu S-a oprit oricât de greu I-a fost. Apoi a pus Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) să locuiască în mine și S-a pus pe Sine de jur împrejurul meu. Când au venit adevăratele dezastre ale naturii peste mine, nu mai îmi era nimic nou, pentru că pe vreme dezastroasă am fost zidită de la prima cărămidă. Asta nu înseamnă că rămân intactă după dezastru, ci de multe ori rămân în urma lor cu geamuri sparte și bucăți din acoperiș rupte, poate chiar stricăciuni pe care nici eu nu le sesizez, dar El, Credincios fiind, vine și mă inspectează milimetru cu milimetru și fiecare gaură o umple; orice e rupt, leagă; orice e spart lipește și dacă e nevoie înlocuiește, dar casa îmi rămâne în picioare. El m-a făcut și nu are cum să nu vegheze asupra mea după atâta lucru depus. Nu m-a zidit pe stâncă să vină să mă viziteze în vacanțe, ci m-a pus acolo ca să locuiască în mine mereu.
Așa cum este adevărat că dacă nu zidește Adonai o casă degeaba lucrează cei ce o zidesc, este adevărat și că dacă El zidește o casă, degeaba se luptă cei care vor să o dărâme. Trebuie mai întâi să dea afară Locatarul din mine, apoi să încerce să facă ceva.
Dacă rămân în picioare pe stâncă, nu are legătură cu superioritatea mea, ci cu faptul că El a îndurat tot ca să mă pună acolo și îndură în continuare tot ca să mă țină acolo.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, November 22, 2011

Cresc

De ceva vreme am dezvoltat o anume obsesie pentru munți și felul în care pot fi urcați, iar datorită acestei obsesii am citit o prezentare a lui Brian Cavanaugh despre Edmund Hillary și mi-a plăcut mult ceea ce scria acesta.

”Sir Edmund Hillary a fost primul om care a reușit să urce muntele Everest. Pe data de 29 Mai 1953, a cucerit cel mai înalt munte cunoscut omului, având o altitudine de 8.848 m. Pentru efortul său, Edmund Hillary a fost înnobilat la rangul de cavaler.

Finalul fericit pare a fi fost dobândit destul de ușor însă în cartea sa „High adventure„ (Marea aventură) Edmund Hillary, descrie problemele cu care s-a confruntat și cum a fost forțat să crească pentru a atinge succesul.
El scria că în anul 1952 a încercat să urce muntele Everest, dar expediția a fost un eșec. La câteva săptămâni după întoarcerea sa în Anglia, un grup de alpiniști i-au cerut să le vorbească despre experiența sa.
Hillary a urcat pe scenă în zgomotul aplauzelor, deoarece audiența recunoștea îndrăzneala acestuia de a atinge măreția, dar Edmund Hillary se considera un ratat. S-a îndepărtat de la microfon și a mers până la capătul scenei. Și-a încleștat pumnul și l-a îndreptat înspre imaginea muntelui ce se găsea în spatele lui, apoi a strigat cât l-au ținut puterile: ”Munte Everest, m-ai învins prima oară, dar am să reușesc să te urc pentru că acum știu că tu ai crescut și ți-ai atins limita, dar eu încă mai cresc!„

Găsesc putere în gândul că nu m-am născut la înălțimea a ceea ce pot să fiu. Găsesc alinare în gândul că nici a doua oară nu m-am născut la înălțimea a ceea ce pot să fiu, iar ceea ce voi fi nu s-a arătat încă. Nici eu nu știu de ce sunt în stare. Dar știu că pot să cresc. Iar dacă întâlnesc ceva mai înalt, eu sunt fiica Celui Prea Înalt și pot să mă înalț mai sus decât circumstanțele mele. Munții mei încă n-au văzut cât pot eu să cresc și nici eu nu știu încă, dar abia aștept să aflu.

Este un citat de un autor necunoscut care spune că dacă vrei să vezi curcubeul trebuie să rabzi puțină ploaie. Cred că dacă suntem dispuși să ne ude ploaia vom avea și binecuvântarea de a vedea cu ochii noștri curcubeul. Cred că a urca un munte de 8.848 m începe cu un prim pas, pentru că nu te trezești dintr-o dată pe vârf și cu multă îndârjire să nu renunți nici dacă te-ai trezi prăvălit la vale pentru a suta mie oară. Cred că mintea omului nu poate să priceapă ceea ce a pus Adonai în cei ce au crezut în Jertfa lui Yeshua. Cred că aceeași putere care L-a înviat pe El locuiește în mine și o așa putere poate doar să crească, nu ca să mă înalțe pe mine sau să-mi împlinească mie nevoile, ci de dragul Lui. De dragul Lui să urc munții așa cum El mi-a coborât văile. Poate că e nebunesc și imposibil, dar nu mai nebunesc decât să coboare Sfințenia întruchipată în mizeria mea și să mă ridice de acolo.

Cred cu toată inima mea că nu am fost mântuiți doar ca să avem un scaun rezervat într-o adunare sau alta, ci am fost salvați ca să devenim asemenea Celui ce ne-a salvat și cu aceeași putere și încredere să zidim Împărăția Lui și nu doar să ne urmărim scopurile personale. Dacă nu creștem, nu stagnăm ci descreștem și nu ne folosește la nimic dacă doar credem dar nu cucerim teren. Un talant îngropat nu e de nici un folos celui ce mi l-a dat. Cred că mi l-a dat având încredere că El m-a făcut după chipul Său, dintr-un material capabil să crească și să aducă lumină. Nimeni nu aprinde o lumânare ca s-o țină ascunsă ci o pune la înălțime ca să lumineze întreaga casă. Munții ne sunt dați cu scopul de a ne ridica să luminăm nu să ne zdrobească cu imensitatea lor.

Celui ce va birui El îi va da cununa vieții. Nu celor care vor birui somnul în timpul predicilor prea lungi și plictisitoare. Nu celor ce vor birui să stea în picioare până la sfârșitul unui cântec sau rugăciune. Nu! Ci celor ce vor birui rușinea și nevrednicia și nu vor renunța să urce și să se apropie de Cel Sfânt. Celor ce vor birui toate câte îi îndeamnă la mediocritate și se vor ridica pentru Împăratul lor, iar de dragul Lui vor ajuta și pe alții să urce.

Chiar dacă ai căzut de mai multe ori decât poți număra, știu că știu că știu că fiecare căzătură e necesară ca să înveți unde să nu mai pui piciorul sau de ce colț sau piatră să nu te mai ții. Adonai nu are nici un beneficiu dacă tu stai acolo căzut și te simți vinovat! El n-are nici un beneficiu din părerea ta de rău și nu-i faci nici o favoare că stai departe rușinat! Ridica-te, scutură-ți hainele și mai încearcă odată, pentru că El vrea să te vadă crescând. Măcar atât îi datorăm: după ce cădem să ne ridicăm, nu să marinăm în lacrimi de vinovăție. Împărăția Lui nu mă are pe mine în centru, eu care ori am reușit ori nu, ci pe El care poate face până și dintr-una ca mine înnobilată că am urcat cei mai mari munți care există.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, November 17, 2011

Conferință


Accesează Viaţa şi Biserica Metodista Unită "Calea Credinţei" vă invită la conferinţa "Transformare", care va avea loc Vineri, 25 noiembrie, de la ora 18 şi Sâmbătă, 26 Noiembrie, între orele 10 şi 14. Locul: Str. Pârâului nr 2b (in spate la Kaufland Mănăştur), Cluj-Napoca.
"Dacă doreşti un nou început, o schimbare în viaţa ta de credinţă, dacă doreşti să fii revigorat şi să îţi redobândeşti pasiunea, atunci conferinţa “Transformare” este pentru tine!"
Vorbitorii vor fi:

David Nagy- Rabin mesianic, preşedintele Comunităţii Mesianice Bat-Tzion din Oradea.

Rareş Călugăr- Soţ şi tată a doi copii, fondator şi pastor ordinat al Bisericii "Calea Credinţei" din Cluj-Napoca. De asemenea, el este Director al Asociaţiei Creştine "Phoneo“ în care slujeşte şi coordonează proiecte de misiune.

Cristian Istrate- Evanghelist şi fondator al lucrării creştine "Accesează Viaţa", a împărtăşit Vestea Bună în Orientul Mijlociu şi în ţări din Europa. De asemenea, este compozitor creştin
şi vocalist al trupei Acces.

Muzica:

Vineri- Echipa de laudă şi închinare “Calea Credinţei”
Sâmbătă - Concert Ovidiu Andreica

Intrarea este liberă.

Tuesday, November 8, 2011

Vârful muntelui

Săptămâna trecută, nu puteam să dorm așa că am început să mă uit la un desen animat, lucru pentru care mă bucur deoarece mi-a schimbat un pic perspectiva. În povestioara respectivă, un bătrân vorbea cu un tânăr și îi spunea:
„Drumul tău va deveni cu atât mai lung cu cât te vei deprecia mai mult. Să știi că vârful muntelui nu există pentru a-ți arăta cât ești de mic, ci există pentru a-ți oferi un scop. Nu e destul doar să stai și să privești la măreția muntelui, ci trebuie să-l urci, încet și constant. Orice lucru măreț a devenit măreț în timp, nu peste noapte. Nu-ți va fi ușor să urci. Trebuie să fii pregătit să urci, luînd în calcul că s-ar prea putea să dureze ani buni. Pas cu pas... la fel ca și o broască țestoasă dacă doar așa poți, doar să nu te oprești. S-ar prea putea să nu ajungi în vârf niciodată. S-ar prea putea să-ți epuizezi toate resursele la jumătatea muntelui. Dar chiar și așa, tot vei avea o priveliște mai bună decât ai acum.”
Cred că fiecare om are muntele lui. Eu am unul a cărui vârf e atât de sus încât nici măcar nu reușesc să-l văd darămite să mai sper să ajung pe el. Întotdeauna m-am măsurat pe mine în funcție de imensitatea asta ce-mi stă înainte și care nu e o problemă, ci mai degrabă un țel, unul care se uită la mine și mă provoacă întruna. Îmi place să cred că am început să-mi urc muntele, dar din păcate, în loc să merg încet și constant, mă pornesc cu avânt și obosesc repede, după care mă opresc să mă lupt cu mintea mea care nu încetează să-mi strige ”ce-a fost în capul tău?! Tu nu vezi de ce te-ai apucat?” O țin tot așa până când îmi adun iar destul curaj și iar merg la fel. În mod ridicol am impresia că doar pentru că nu sunt încă în vârf am eșuat. Dar dacă stau bine să mă gândesc, din locul în care sunt acum am o priveliște mult mai bună decât atunci când am pornit. Niciodată n-am să mă opresc să vreau să ajung în vârf pentru că nu suport gândul că e acolo și eu nu am ajuns pe el, dar nici n-am să consider că am eșuat dacă Adonai mă cheamă acasă înainte să ajung pe el.
Tot meditând am ajuns la concluzia că muntele ăsta a fost făcut pentru mine și nu eu pentru el, că nu eu sunt cea care se zbate să-l urce ci mai degrabă el mă urmărește ca să-l ating, oricât de ciudat ar suna asta.
Eu știu cine mi-a scos muntele în cale și știu cine mi-a inspirat inima să-l urce. Știu cine i-a făcut cărările colțuroase și mâinile mele în stare să se prindă de ele. Nu vreau credință să-mi mut muntele din loc, ci doar puterea să îl urc și înțelepciunea să nu renunț.
Mulțumesc Adonai pentru muntele ăsta.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, November 3, 2011

Vreau să-L văd

Adonai Elohim a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi Etz HaChaim (pomul vieţii) în mijlocul grădinii, şi Etz HaDaat tov v'ra (pomul cunoştinţei binelui şi răului.) - Bereishit/ Geneza 2:9

Adonai a creat cadrul perfect pentru om și l-a creat bun, deci toți pomii din grădină erau buni, inclusiv pomul cunoștinței binelui și răului. Adonai nu a așezat pomul cunoștinței binelui și răului în grădină cu scopul de a-l ispiti pe om, ci pentru a-l încerca și a-i încerca ascultarea.
Știind acest lucru hanachash (șarpele) a mers la Chavah (Eva) și i-a spus: ”Ki yodea Elohim ki beyom acholchem mimenu venifkechu eineichem viheyitem ke'Elohim yod'ey tov v'ra. (Căci Elohim știe că în ziua în care veți mânca vi se vor deschide ochii și veți fi ca Elohim, cunoscând binele și răul.)
Acest lucru nu era o minciună, ci un adevăr. În momentul în care au mâncat din pom, ochii lor s-au deschis și au cunoscut binele și răul.
Adonai i-a creat orbi în ce privește răul, tocmai de aceea puteau să Îl vadă pe El, dar în momentul în care au păcătuit, ochii lor s-au deschis în ce privește binele și răul, dar s-au închis față de Adonai, motiv pentru care atunci când Adonai vine în grădină ei Îl aud, dar nu-L mai văd.
Adonai cunoaște binele și răul și poate să le catalogheze ca atare. Poate să condamne răul și să răsplătească binele, deoarece ochii Lui nu sunt întinați. În schimb, omul ajungând să cunoască binele și răul, fiind întinat de păcat poate să confunde una cu alta și să hotărască un anume rău că e bine sau un anume bine că e rău, dar asta nu-l oprește să hotărască asupra acelui lucru de parcă ar fi Însuși Adonai.
Ca să te aventurezi să faci judecată cu privire la un lucru, sau o situație, sau un om ai nevoie să ai caracterul lui Adonai, să-i fii asemenea Lui, să ai ochii Lui și inima Lui și doar atunci să vorbești.
Prin păcat omul a luat locul lui Adonai și a ajuns să condamne tot ce i se pare rău sau de neînțeles și să laude tot ce i se pare bun sau înțelept, pe când doar Adonai are acest drept.
Când te hrănești din pomul cunoștiinței binelui și răului, începi să vezi toate defectele și toate neajunsurile din caracterul celorlalți și implicit din tot ce te înconjoară și ți se pare că vezi bine, dar asta te împiedică să-L mai vezi pe Adonai, pentru că de fapt tu îți asumi puterea și dreptul lui Adonai, măcar că nu le ai.
În schimb dacă te hrănești din pomul vieții, devii interesat de cum poți să fii tot mai mult asemenea caracterului lui Dumnezeu, nu cum să obții puterea Lui sau dreptul să o exerciți.
Prin păcat am primit ”dreptul” ăsta de a vedea ce e bine și ce e rău și n-am cum să-l înlătur, dar pot să recunosc că nu am nici înțelegerea și nici inima corectă încât să judec ce mă înconjoară.
Nu știu de ce permite Adonai unele lucrui, dar e dreptul Lui să o facă și e datoria mea să mă supun, pentru că în final am acceptat să se facă voia Lui și să vină Împărăția Lui.
Eu pot să mă uit la lucruri, dar să înțeleg limitat. Nu am trăit o veșnicie, dar din cât am trăit am înțeles la fel cum spunea filozoful evreu Baruch Spinoza că sunt lucruri care pot fi în același timp, bune, dăunătoare și inutile, iar asta depinde de cui i se adresează și timpul în care i se adresează omului cu pricina. De exemplu muzica. Poate să fie bună pentru cel cu inima veselă, dăunătoare pentru cel care suferă și inutilă pentru un surd.
Urmând această logică recunosc că ar fi nevoie de toate cunoștiințele din lume și de ochi care să pătrundă până în adâncul cel mai adânc al inimii, ca să spun și să judec ce e bine pentru cineva și ce e rău.
Nu e locul meu să decid pentru nimeni la fel cum nu e locul nimănui să decidă pentru mine ce e bine și ce e rău, pentru că trebuie să fii Elohim ca să faci asta, iar eu nu am nici un alt dumnezeu în afară de Adonai ca să dea cuiva dreptul de a judeca trăirile sau deciziile mele. Doar El care S-a dat pe Sine Însuși pentru mine, doar El care mi-a creat sufletul și mi-a format inima în mâna Sa, doar El care știe fiecare gând și fiecare lucru în ce mă privește, poate să vină, să mă privească fără să aibă privirea mânjită de păcat și să decidă dacă am ales bine sau rău. Știu că El e drept în hotărârea Lui și nepărtinitor, de aceea am să las judecata în mâna Lui, pentru că i se cuvine doar Lui, iar eu am să fac ce pot și am să mă prind de Viață și am să mă hrănesc din ea, până când devin asemenea ei și orbesc față de păcat, până acolo că încep să-L văd pe El în tot și ochii mei nu mai sunt mințiți nici de circumstanțe și nici de ignoranță, ci Îl văd pe El.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, November 1, 2011

Cuvinte pentru Singurul care le poate cuprinde


Deși m-ai adunat dintre cioburi, m-ai făcut un întreg,
Iar acum Fiul Tău mi-e frate bun, nu frate vitreg.
Ai săpat dânc în mine și Ți-ai ascuns tot cerul,
Din trupu-mi Templu Ți-ai făcut, iar din suflet altarul.

Din noaptea mea m-ai ridicat pe stâncă
Și-n inimă mi-ai pus un cântec ce mai îmi cântă încă...
Fără cuvinte m-ai strigat și nu cu urechile Te-am ascultat,
Pentru că m-ai primit mereu de parcă niciodată n-am plecat.

Tu îmi ești tot, deaceea strig de parcă niciodată n-am tăcut,
Deaceea Te caut de parcă niciodată altceva n-am vrut...
Respir de parcă Tu îmi sufli în plămâni
Și simt că Te ating mai mult decât dacă Te-aș stânge-n mâini.

Alerg de parcă niciodată nimic nu m-a oprit
Pe-un drum nemaiumblat de parc-ar fi bătătorit.
Culeg de parcă niciodată n-am pierdut
Și să Te prind cu tot ce sunt chiar și pe mine mă înfrunt.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, October 28, 2011

Înot

După aceea Yeshua S-a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: Shimon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Yeshua, erau împreună. Shimon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Yeshua stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Yeshua. „Copii”, le-a zis Yeshua, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu”. El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei, şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci ucenicul, pe care-l iubea Yeshua, a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Shimon Petru că este Domnul şi-a pus haina pe el, şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.” - Ioan 21:1-7

Kefa (Petru) este un om cu care m-am identificat dintotdeuna. Mă regăsesc de multe ori în zelul lui, în faptul că el era mereu cu gura mare, motiv pentru care spunea mereu și cele mai stupide lucruri dar și cele mai luminate; credea cu toată inima, cădea cu totul și se ridica de parcă n-ar fi căzut niciodată și nimic din ceea ce făcea el nu era făcut cu jumătate de măsură, fie bine, fie rău.

Kefa era un om care a înțeles că Yeshua era Cel pe care îl aștepta întreg Israelul, așa că a decis să creadă și să-L urmeze pe HaMashiach shel Israel (Unsul Israelului) cu toată inima. Nu era singur în decizia lui. Mulți alți evrei, din diferite clase sociale și diferite nivele teologice, au luat aceeași decizie, doar că era ceva ce îl deosebea pe Kefa de ceilalți, iar acel lucru era disperarea de a nu-L scăpa din ochi pe Cel care l-a găsit mai întâi.

Mult timp au fost mulțimi de oameni care L-au urmat pe Yeshua uimite de minunile pe care le făcea, iar la fel ca mulțimile și Kefa se minuna de puterea lui Yeshua, putere care întărea și mai mult crezul lui Kefa. Avea multă râvnă pentru Yeshua și multe așteptări de la sine însuși. Era convins că poate să facă orice pentru Yeshua, căruia îi și spune din inima ”Adonai, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte!”

Eu nu știu cum sunt alții dar știu cum sunt eu, iar eu, la fel ca și Kefa i-am spus cuvinte mari lui Adonai, cuvinte pe care chiar le-am crezut, dar cuvinte pe care le-am spus fără ca ele să-mi fie încercate. I-am spus lucruri de genul ”Adonai cere-mi orice! Adonai sunt gata să mor pentru Tine! Adonai sunt gata să fiu persecutată și chinuită pentru tine!” Chiar am crezut că sunt în stare să fac orice pentru El și eram așa de convinsă că nu pot fi clintită din asta, încât în momentul în care am fost încercată și am căzut, n-am reușit să înțeleg, că în relația asta pe care o am cu El, nu e vorba despre ce sunt eu în stare să fac pentru El, ci despre faptul ca El a făcut totul pentru mine, iar eu n-am ce să-i dau decât mulțumire și ascultare pentru că până și faptele bune în care eu umblu, au fost pregătite de El pentru mine, mai înainte de întemeierea lumii, deci nu mă pot ”mângâia” că vai ce pot să fac eu pentru El. La fel ca și Kefa, eu am avut așteptări mari de la mine, după modelul că dacă tot am fost mântuită, măcar să-i fiu sfântă de acum înainte, fără să înțeleg că sfințenia mea nu vine prin mine însămi ci prin faptul că rămân în Cel care mă sfințește prin harul Lui.

Kefa era în stare să facă orice pentru Yeshua și nu a mințit când i-a spus că e în stare să facă orice, pentru că asta credea. Yeshua în schimb se uită la el și-i spune ”Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”

Yeshua nu i-a spus asta ca să-i reproseze lui Kefa ”netrebnicule, cum ai putut?!” nici vorbă! Îi spune acest lucru pentru că știa că Petru se va simți atât de vinovat încât va vrea mai bine să fugă de Adonai și că nu va mai îndrăzni să creadă că e iertat sau să meargă plin de îndrăzneală. Tocmai de aceea Yeshua îi spune lui Kefa în Luca 22:31-32 ”Shimon, Shimon, hashatan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

Când greșești ți-e așa rușine să te mai uiți în direcția cerului încât vrei mai bine să strigi ”Doamne nu te mai uita la mine!” Dar eu cred că Yeshua ne-a trimis un Mângâietor nu doar să ne mângâie în necazurile noastre, ci să ne aline suferința asta care vine în urma păcatului. Un mângâietor care să-ți șoptească într-una ”te iubesc!” chiar dacă uneori nu poți să-l auzi din cauza cuvintelor pe care nu mai încetezi să le rostești: ”iartă-mă!”

Când Petru s-a lepădat și-a simțit vinovăția și rușinea și a plâns mult, probabil crezând că L-a dezamăgit pe Adonai. Dar Yeshua i-a spus dinainte că se va întampla acest lucru, nu ca să potolească elanul lui Kefa ci să-l încurajeze să-și recapete elanul chiar dacă va crede că nu mai are dreptul. Atunci când greșim, lui Adonai nu-i este greu să ne ierte, însă ne e greu nouă înșine să ne iertăm pentru că așteptăm mai mult de la noi.

Nu e nimic mai dureros decât să crezi că L-ai dezamăgit pe Adonai, sau că se uită la tine dar Îl dor ochii de ceea ce vede. Plângi și simți că dacă ai să mai primești o șansă, doar o șansă, atunci ai să umbli mai smerit. E bine uneori că mai cădem, deoarece credința neîncercată nu e una validă, iar mândria sau impresia că-L poți impresiona pe Adonai trebuie sfărâmată.

De ce îngăduie Adonai să cădem? De ce nu ne oprește ca și pe Balam, punând un înger în fața noastră cu o sabie și să spună ”oprește-te!” De ce?

Eu cred că așa cum scrie în ” Mica 6:8 „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Adonai nu are doar înălțime, măcar că ne așteaptă pe munte sus, dar dacă ai impresia că El e doar atât, te va lăsa să cazi ca să înțelegi că la fel cum El este înalt, El este adânc, mai adânc decât groapa în care ai putea vreodată să cazi. Și dacă ai impresia ca El este doar un Dumnezeu care stă aproape de tine când tu ești aproape de El, atunci dă-mi voie să-ți spun ceea ce El spune, în Yirmiyahu 23:23: „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?”

Unde s-a înmulțit păcatul, acolo s-a înmulțit și harul, nu ca să îmi dea prilej să păcătuiesc liberă, ci să îmi dea puterea să mă ridic și să merg mai departe, încredințată că dacă voi fi pe cel mai înalt munte, El e mai înalt decât înălțimea. Și dacă se va întâmpla să ajung în cea mai adâncă groapă, El e mai adânc decât adâncimea. Dacă va fi să fiu aproape, El mi-e mai aproape decât pielea mea. Și dacă se va întâmpla să ajung departe, atunci să știu că nu există loc destul de departe ca mâna Lui să nu mă ajungă. El e sfânt și iubește cu sfințenie și credincioșie și dacă nu S-a dat în spate nici măcar în fața morții doar ca să mă aibă, atunci El nu se va da în spate nici măcar în fața căderii mele, ci va sta lângă mine până când voi pricepe așa cum este scris ”împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” - Efeseni 3:18-19

Când capeți înțelegerea că ai fost iertat, atunci începi să pricepi cum e să fii mulțumitor și devii atât de recunoscător pentru iertarea primită încât ai face orice ca El să știe că-L iubești și că astea nu sunt doar vorbe. Începi și faci lucruri pe care înainte le-ai fi considerat mai prejos decât tine și nu faci asta ca să-L îmbunezi, ci pentru că vrei să se simtă El iubit de tine, chiar dacă ești așa imperfect de ajungi să cazi și încă des.

Când Yeshua a murit, probabil Kefa se gândea că ar face orice să mai primească o șansă, nu să mute munții ci să-I spună că-L iubește, iar Adonai în bunătatea Lui, de dragul lui Kefa (și al meu și al tuturor care au crezut în Numele Lui) L-a înviat pe Yeshua.

Îmi place mult relatarea de la marea Tiberiadei, deoarece Kefa era pe mare, la fel cum a fost odată înainte să cadă și să-L nege pe Yeshua. Doar că atunci Yeshua a venit pe ape și talmidim (ucenicii) au strigat că e o fantomă, dar Kefa a zis ”Doamne, dacă ești Tu porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!” i-a zis Yeshua. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Yeshua. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Yeshua a întins mâna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Matei 14:28-31

Când încă nu cunoscuse durerea și rușinea păcatului, Petru avea curaj, dar după ce a fost muncit de amărăciune și durere, Petru a dobândit dragoste. În momentul în care el Îl aude pe Yochanan că spune ”Este Domnul!” el nu mai așteaptă, nu mai vrea confirmari, nu mai strigă ”Doamne dacă ești Tu, zi-mi să vin la Tine!”, nu mai așteaptă să-l țină apele, ci sare în mare și înoată până la Yeshua. Nu era o minune care să-l țină în picioare pe apă, ci era dragostea pe care o avea pentru Yeshua, care ar fi făcut orice să ajungă la El. Curajul e supranatural, dragostea însă te face să faci lucruri care sunt atât de normale și de disperate, încât acelea sunt minuni pentru Adonai. Pentru El minunile sunt normale, dar dragostea noastră este o minune.

E ok să vrei minuni, să umbli pe ape și să vezi ca ele te țin, dar e minunat să fii așa îndrăgostit de El încât să cauți să ajungi să-L apuci orice ar fi și să nu conteze nimic altceva, nici marea nici minunile, nici daca umbli sau înoți, nici nimic, decât să-L apuci.

Scopul căderii lui Petru a fost ca atunci când avea să se întoarcă, să îi întărească pe frații lui. Același este scopul pentru care Adonai permite să cad și eu, ca să mă smerească și să ajung să înțeleg că da, nimic nu mă poate ține departe de El, nici măcar rușinea. Am ajuns să spun ”Adonai mi-e rușine și să mă mai uit în direcția cerului, dar disperarea să Te am e mai mare decât rușinea mea, așa că mă întorc la Tine, ca să pot să îi întăresc pe frații mei spunându-le că Tu ești mai înalt decât orice înălțime, mai adânc decât orice adâncime, mai aproape decât orice apropiere și mai departe decât orice depărtare. N-am să tac ci am să spun că am fost sus și ești acolo, că am căzut și erai în adâncimea mea, că am fost aproape și erai mai aproape decât mintea mea putea să cuprindă, că am fost departe și erai și acolo!”

Mesajul ăsta e venit în urma multor trânte, unele atât de jos încât nu am crezut că mai există nici o speranță pentru mine, dar Adonai m-a ridicat și sper că a folosit să întărească pe cineva.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, September 22, 2011

Poate ieşi ceva bun din Natzeret?

Filip a găsit pe Natan'el şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moshe în Torah şi proorocii: pe Yeshua din Natzeret, fiul lui Yosef. Natan'el i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Natzeret?” „Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip. Yochanan/ Ioan 1:45-46

De multe ori m-am gândit că locul în care sunt e sigur un loc din care nu poate ieși nimic bun. Că circumstanțele în care mă aflu și chiar locul în sine, n-au cum să mă apropie de ceea ce caut și-mi doresc și că doar plecând departe sau altundeva, am să-mi găsesc menirea. De multe ori am încercat să plec și la fel de multe ori m-am simțit ținută cu putere pe loc de mâini ce n-aveam cum să le îndepărtez pentru că S-au lăsat bătute în cuie pentru mine. Dar numai pentru că nu le dădeam la o parte, nu înseamnă că mă bucuram. De zeci de ori, poate chiar sute de ori, m-am răzvrătit, ba că nu înțeleg ce face, ba că m-am săturat de atâta neîmplinire, dar cel mai mult pentru că El care ar trebui să-mi vrea binele mă ține într-un loc unde mie nu mi-e bine. Am disprețuit mult circumstanțele mele și țara asta și tot, dar cel mai grav a fost când am înțeles că de fapt disprețuiam voia Lui pentru mine. Știu că dacă m-ar vrea în altă parte și dacă m-aș împotrivi eu, tot m-ar duce acolo, iar din moment ce nu o face înseamnă că asta e voia Lui pentru mine acum, planul Lui... plan care chiar dacă nu pare deloc măreț și nici nu dă a ”happy ending” e ceea ce El a ales pentru binele meu. Dacă exista un alt loc în care să fiu la ora asta care să fie mai mult spre binele meu decât unde sunt, m-ar fi dus acolo.

Nu e deloc plăcut să te zbați din toate puterile, să cauți în toate colțurile și sub toate pietrele o cale de a ieși din situația sau locul în care ești. Nu e ușor când știi că toate lucrurile lucrează împreună înspre binele celor ce-L iubesc pe El, doar că binele actual te doare și oricât vrei să accepți că e bine nu te poți opri din plâns.

După multă... multă răzvrătire și țipete de ”nu e drept!”, a venit și resemnarea, sau poate doar înțelegerea faptului că nu-mi aparțin mie ci Aceluia care nu S-a dat în spate de la nimic pentru mine, nici măcar de la moarte.

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu mă suport pe mine în depresie, așa că am ales să accept lucrurile așa cum sunt, lucruri pe care deși eu nu le înțeleg, Împăratul meu le-a ales pentru mine și dacă asta vrea El, atunci El știe mai bine. Am ajuns la concluzia că dacă tot zic că ”m-am predat” Lui și dacă tot îi cânt frumos că-i dau tot ce sunt și tot ce am e al Lui, măcar să nu-L mai mint.
Tot ce am eu e al Lui, măcar că e aproape nimic și El are dreptul să facă ce vrea cu mine pentru că sunt a Lui și orice ar alege să facă până și să mă țină departe de cele mai dragi vise ale mele: E DREPTUL LUI!

Zilele trecute stăteam și mă gândeam cum să fac altceva pentru că ceea ce aștept eu nu mai vine și Adonai mi-a adus în minte pasajul din Ioan 1:45-46. Natan'el era unul dintre mulți în Israel care așteptau venirea lui Mashiach și mulți dintre cei care au așteptat, au adormit fără să-L vadă venind și probabil că Natan'el se gândea că la fel se va întâmpla și cu el, doar că gândurile i-au fost întrerupte de Filip care tocmai ce i-a dat vestea că l-a găsit pe Acela pe care îl aștepta întreg Israelul și Natan'el. Filip îi spune că Numele Aceluia care împlinește Torah și neviim (profeții) este Yeshua ben Yosef și că este din Natzeret. Natan'el rămâne surprins deoarece în mintea lui, după cum a și spus, nimic bun nu avea cum să iasă din Natzeret, darămite Mashiach shel Israel (Mesia lui Israel).

Poate că locul în care sunt e un mic dezastru și nu văd ce s-ar mai putea întâmpla ca să aducă ordine sau sens sau izbăvire, dar știu că Yeshua (mântuirea lui Dumnezeu) are obiceiul să vină tot din locuri ”greșite”, precum Natzeret, cel mai puțin spiritual loc din Israel, pentru evrei.

Dacă Adonai a putut să aducă salvarea întregii omeniri dintr-un loc de unde nu putea să vină nimic bun, atunci cu siguranță că poate să aducă izbăriea mea, împlinirea și alinarea, chiar în locul în care sunt, oricât m-aș îndoi eu că se mai poate întâmpla ceva bun aici.

Când Natan'el l-a întrebat pe Filip ”Poate ieşi ceva bun din Natzeret?”, răspunsul pe care l-a primit a fost: „Vino şi vezi!”

Asta am simțit eu că-mi spune Adonai: ”Vino şi vezi că ceea ce vine, chiar dacă e dintr-un loc de unde nu mai poate ieși nimic bun, e tocmai izbăvirea ta!”

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, September 21, 2011

Plâns


În lacrimi zac cu sufletul înmuiat în ele,
Că nu știu să Te strig să mă auzi de rele,
Că nu știu mâinile să le întind s-ajung să Te ating,
Că oricât mă aprind să Te cuprind, ape negre mă sting.

Că cerul îmi picură și-mi umple ochii
Că nu mai cresc în Lumină, ci în umbra fricii,
Că scuzele-au ajuns să-mi stea pe post de gard
Că de dorul Tău, Adonai, toate mă ard.

Plâng că stau cu Viața față în față,
Dar că de lacrimi nu Te mai recunosc la Față,
Că oricât merg 'nainte mă simt tot mai departe
Și că încă nu știu să-Ți las mâna să mă poarte.

Dar am să mă opresc din plâns
Și n-am să las frica să creadă că m-a învins.
Am să las în urmă tot ce prețuiam
Și-am să m-arunc ca să Te prind și-am să Te am.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Sunday, August 28, 2011

Mai


Te dor ochii Adonai când mă privești?
De mă scufund în întuneric, mă mai deosebești?
De m-am pierdut pentru a nu știu câta oară, mai vrei să mă găsești?
Și dacă iar mă-ntorc acasă în zdrențe, mă mai primești?

De frica mă împrăștie, mai vrei să mă culegi?
De mă înnoadă deznădejdea, mă mai dezlegi?
De vreu să-mi caut scuze, mai vrei să le-nțelegi?
Și dacă vezi alții mai buni ca mine, mă mai alegi?

Mai plângi de mila mea dacă mă vezi plângând?
Mai fugi ca să mă prinzi dacă mă vezi căzând?
Mă mai auzi cum strig chiar de mă vezi tăcând?
De m-am oprit și nu știu unde, mă mai aștepți visând?

Chiar dacă ai obosit Adonai, mai privește-mă!
Mai caută-mă... mai găsește-mă... mai primește-mă
mai culege-mă, mai dezleagă-mă, mai înțelege-mă...
mai alege-mă, mai prinde-mă, mai ascultă-mă...
Mai visează-mă, mai crede că mă-ntorc și așteaptă-mă!


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, August 23, 2011

Cred sau mă încred?


Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)


Până acum am ajuns să înțeleg că sunt 4 nivele de a crede.

  1. A crede că Dumnezeu există și că este Creatorul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute.

În Evrei 11:3, ni se spune că ”Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Cred că acesta e cel mai simplu fel de a crede. A crede că Dumnezeu există nu constituie o problemă, pentru cel puțin 80% din populația Terrei, procentaj care afirmă că sigur există o putere mai mare decât noi în Univers. Până și oameni de știință au ales să creadă că există în lumea noastră sisteme mult prea complexe pentru a fi evoluat sau apărut din senin. Deci a crede în felul acesta nu necesită prea mult efort.

  1. A crede că Dumnezeu este implicat în evenimente majore, cum ar fi fenomene și dezastre naturale, războaie, etc.

Până și Gigi Becali, poate să-ți spună că el crede că Dumnezeu este în spatele lucrurilor majore care se întâmplă în lume. Am văzut interviuri luate sinistraților, care spunea că ”i-a bătut Dumnezeu”, deci și aceștia având crezul că Dumnezeu e în spatele lucrurilor care scapă de sub controlul omului. Adolf Hitler credea în Dumnezeu și că acționează potrivit cu voia Lui ”apărându-se împotriva evreilor”, după cum și scria dealtfel în cartea sa, Mein Kampf, iar pe catarama soldaților naziști se găsea inscripția ”Got mitt uns” (Dumnezeu cu noi). Deci nici nivelul acesta de credință nu necesită prea multe din partea celui care crede în acest fel.

  1. A crede că Dumnezeu cunoaște până și gândurile mele înainte de a le gândi.

Acesta e un lucru mai greu de înghițit de marea majoritate și mulți nu pot să creadă că Dumnezeu ar fi vreodată interesat de gândurile omului și că oricum dacă un gând rămâne doar atât și nu ajunge să se materializeze, atunci gândul nu are importanță și nici gravitate, deci nu necesită atenția lui Dumnezeu.

Cu toate că nu se considera ateu, Albert Einstein spunea că nu poate să creadă într-un Dumnezeu curios de gândurile și destinul omului. Dar dacă acest lucru ar fi valabil, eu aș putea să fac bine, dar în inima mea să mă gândesc doar la profitul de pe urma binelui respectiv, sau să fiu prietena cuiva dar în inima mea să urăsc persoana respectivă și să-i vreau răul, iar Adonai n-ar avea cum să știe ce gândesc de fapt și nici nu m-ar putea pedepsi sau răsplăti cu dreptate. Dar El nu se ia după aparențe, nici după cât de bun sau rău pare un om și nici nu înțelege greșit pe nimeni.

  1. A crede că Adonai este implicat în viața mea în cel mai intim mod posibil.

Asta înseamnă că sunt conștientă că El -- Dumnezeul cerurilor și al pământului; El -- Împăratul Împăraților e mereu lângă mine și în control total a tot ce se întâmplă în viața mea. Că nu e undeva sus în ceruri, la sute de mii de kilometri distanță, ci e lângă mine chiar aici și chiar acum. Dacă Adonai e undeva departe și aude vești despre mine de la alții și mă ajută doar când îmi vine rândul pe lista Lui imensă, atunci Adonai nu mi-e de nici un folos. La fel cum ar fi dacă mi s-ar pune un pistol la tâmplă și ar veni cineva și mi-ar spune ”n-ai frică, am eu o pușcă acasă, mai tare decât pistolul ăsta, fii fără grijă!” Probabil că l-aș lua pe respectivul la palme, deoarece pușca lui de acasă nu mi-ar folosi la nimic în situația dată. La fel și HaShem, dacă nu este lângă mine aici și acum și tot timpul, nu-mi folosește la nimic faptul că e Atotputernic.

Ca să am acest fel de credință trebuie să înțeleg că El e mereu implicat în viața mea, că în mod constant mă călăuzește, că în mod constant are grijă de mine și mă protejează. A crede în felul acesta necesită un oarecare efort din partea celui ce crede, deoarece asta presupune ca omul să-și antreneze mereu gândirea pentru a-L vedea pe Adonai.

Totuși mai mult decât a crede în Adonai, trebuie să și am încredere în El, pentru că a crede că Adonai este în spatele tuturor lucrurilor nu este destul. Există oameni care cred că Adonai face orice numai să le bage lor bețe în roate. Îl recunosc în spatele evenimentelor din viața lor, dar nu pot să vadă că le vrea binele.

A avea puterea de a înțelege că Adonai te iubește destul de mult încât mereu să aibă binele tău în minte chiar și atunci când totul pare rău, aceasta nu mai e credință, nici pozitivism, ci încredere.

De exemplu, dacă un om ar avea o mașină superbă la care ar ține mult și mașina i-ar fi furată iar ca să-l consoleze ar veni un prieten și i-ar spune ”partea bună e ca nu mai trebuie să-ți dai banii pe benzină” și ar încuraja omul să vadă partea ”bună” a lucrurilor, asta nu înseamnă nimic. Mie îmi plac oamenii care trăiesc după lozinca ”dacă viața îți dă lamâi, fă limonadă” și chiar cred că a fi pozitiv te ajută, dar asta nu înseamnă că trebuie să confundăm pozitivismul cu încrederea în Adonai. Încrederea este să știu că un lucru este rău și da, doare, dar să înțeleg că Adonai mă iubește destul de mult încât orice face, face spre binele meu, iar eu nu înțeleg totul, dar El poate să vadă toate lucrurile, iar dacă îmi dă sau îmi ia ceva, înseamnă că e pentru că a considerat lucrul respectiv că e bun pentru mine.

Multă vreme eu m-am simțit nedreptățită de Adonai, pentru că ori îmi dădea anumite lucruri, ori mi le oprea pe altele, până când am înțeles că dacă eu aș știi mai bine decât El ce e mai bine, atunci eu aș fi Dumnezeu, dar nu sunt. A trebuit să accept că El poate să creeze oasele unui om din țărâna pământului și să-i sufle în nări suflare de viață, pe când eu de-abia pot să nu mă înec când respir, după ce obosesc prea tare. A trebuit să accept că El a făcut soarele să lumineze o întreagă planetă ziua și luna noaptea, iar eu nu sunt în stare nici măcar să țin o lumânare în mână fără să mă ardă ceara. A trebuit să recunosc că El poate să facă o cale pentru mine mai bună decât aș fi putut eu să-mi imaginez vreodată, pe când eu de-abia găsesc drumul pe care vrea să merg. A trebuit să recunosc că El chiar câștigă dacă se întrece cu mine la cine cunoaște mai bine ce trebuie să se întâmple.

Eu și El înțelegem lucrurile la nivele așa de diferite încât mă mir că poate să comunice cu mine. E ca și cum un tată care vorbește 10 limbi străine și are doctoratul în cel puțin 4 domenii, ar încerca să stea de vorbă cu fiul de 3 ani. Tatăl trebuie să se smerească și să-și reducă limbajul și felul de a fi, ca să poată interacționa cu fiul. Ceea ce cunoaște fiul nici măcar nu intră în aceeași propoziție cu ceea ce cunoaște tatăl și cel mai absurd lucru ar fi ca fiul să aibă impresia că știe mai multe decât tatăl. La fel de ridicolă sunt eu când încerc să-i explic lui Adonai că am o nevoie și El numa nu mă pricepe. Poate că nevoia mea e ca și un copil de 3 ani care vrea înghețată, sau poate chiar e o dorință reală, dar acum știu că dacă ar fi o nevoie, Adonai n-ar sta pe gânduri să mi-o împlinească. În Psalmul 23 este scris că ”nu voi duce lipsă de nimic”, asta înseamnă că niciodată nu va lăsa să fie vreo lipsă în vreun domeniu din viața mea, dacă lucrul respectiv chiar e o nevoie. Până și dorințele aiurea mi le împlinește, darămite nevoile.

Eu am impresia că dacă El se smerește atât de mult încât să vorbească ”pe limba mea”, asta înseamnă că suntem la același nivel de ignoranță și cred că e la fel de limitat ca mine, că doar dacă mie îmi scapă lucrurile sub control, sigur i-au scăpat și Lui. Dar El e destul de măreț și complex încât planurile Lui cu privire la viața mea să nu fie date peste cap de nimic și ia în considerare orice rău mi s-ar putea întâmpla și orice greșeală aș putea eu face, ia în considerare fiecare consecință și orice dezastru și tragedie și tot e în stare să le întoarcă spre binele meu și să-Și împlinească planurile cu mine. Iar eu nu sunt vreun caz special, pentru că face același lucru cu peste 6 miliarde de oameni în același timp.

Eu înțeleg limitat, El cunoaște toate lucrurile și singurul lucru pe care-l avem în comun în povestea asta e că amândoi ne gândim doar la mine, diferența e că eu văd un pas în fața mea și vreau să iau decizii în funcție de limitarea mea, pe când El vede până la capăt drumul meu și gândește mereu pentru binele meu până la capăt, nu doar pentru acum.

Cum să nu mă încred în dragostea Lui care nu m-a înșelat niciodată, când știu că sunt purtată în El prin Yeshua, mai bine decât un copil în pântecele mamei lui?


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, August 18, 2011

Știu

Întotdeauna am știut că Adonai iubește oamenii. Întotdeauna am știut că El este milostiv și bun și drept. Nu știu de ce și cum, dar întotdeauna am știut. Poate e din cauză că am auzit spunându-se aceste lucruri de nenumărate ori, așa că am ajuns să fiu sigură că e așa, chiar dacă ce vedeam în jurul meu punea la îndoială acest lucru. Știam cum trebuie să fie Adonai și de fiecare dată când se întâmpla ceva care încerca presupusa mea credință, cădeam grămadă, fără ca să știu ce să mai cred. Veneam cu replici de genul ”Știu că ești un Dumnezeu bun și atunci de ce? De ce permiți să se întâmple așa ceva?” și de fiecare dată trebuia să mă resemnez că nu exista nici un răspuns. Dar m-am înșelat.

Evreii au o vorbă, că dacă pui întrebări greșite nu poți să aștepți răspunsuri corecte, așa că a trebuit să concluzionez că întrebările mele erau prostești, nu pentru că Îl puneau la îndoială pe Adonai și nu aveam voie să întreb, ci pentru eu aveam așteptări greșite. Nu știam că ceea ce știam eu în legătură cu atributele Lui era doar la nivelul minții, până când m-a învățat.

Așa că dacă azi spun că Adonai este bun, înseamnă că am fost de mai bine de o mie de ori în situația în care Adonai putea să mă ignore pentru necredincioșia mea, dar a ales să îmi arate bunătate.

Dacă susțin azi că Adonai este milostiv, înseamnă că am ajuns demnă de milă în ochii Lui de nenumărate ori, dar El a ales să-Și arate mila față de fiica Lui.

Dacă spun azi că Adonai este încet la mânie, înseamnă că i-am dat motive să fie mânios pe mine de nu știu câte ori, dar El a ales să nu se mânie.

Dacă spun azi că Adonai este un Dumnezeu iubitor, cu siguranță că nu vreau să spun că doar s-a purtat frumos cu mine, ci înseamnă că a găsit destulă tărie în inima Lui încât să mă iubească și încă până la moarte, nu prin cuvinte sau cântece sau îmbrățișări, ci murind în locul meu și iubind-mă și dincolo de mormânt, până acolo că a înviat pentru mine.

Dacă susțin că Adonai este iertător, nu înseamnă că am învățat pe de rost ”4 pași pentru a ajunge în cer” ci înseamnă că am avut nevoie de iertare de mai multe ori decât știu număra și de fiecare dată S-a uitat la mine și n-a suportat gândul că sunt chinuită de vinovăția păcatului, așa că m-a curățit de fiecare dată.

Dacă știu astăzi că Adonai nu renunță niciodată, nu e pentru că am auzit aceste cuvinte în vreun cântec, ci pentru că am căzut de atâtea ori, că nimeni din lumea asta sau cealaltă, nu ar mai fi sperat pentru mine, dar El a rămas mereu lângă mine, așteptând întruna ca eu să sper în El destul de mult încât să mă ridic și să continuu să merg.

Dacă pot să spun astăzi că Adonai este credincios, este din cauză că nimeni nu i-a fost mai necredincios pe pământ decât mine, totuși El mi-a rămas întotdeuna... întotdeauna credincios.

Adonai este bun! Adonai este milostiv! Adonai este plin de har! Adonai este iubitor! Adonai este iertător! Adonai este încet la mânie! Adonai este credincios!

Oamenii se uită la țări lovite de tsunami sau la faptul că sunt războaie în lume și mor copii nevinovați, așa că decid că Dumnezeu nu are cum să fie bun, dar Adonai nu face spectacol ca să rămână lumea cu gura căscată și nici nu face lucrurile doar să impresioneze mulțimile, ci lucrează personal cu fiecare, ca nimeni să nu poată spune ”da, în ochii Lui suntem doar o mulțime de fețe”, ci toți să știe că Adonai Își descoperă dragostea fiecăruia ca și cum ar fi singurul om din toată lumea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, August 17, 2011

REAL

Ce înseamnă REAL?” întrebă Iepurașul, într-o zi când stăteau împreună lângă panoul infirmeriei, înainte ca bunica să vină și să facă ordine în cameră. ”Înseamnă să ai un mâner și ceva ce face zgomot înăuntrul tău?”

”A fi REAL, nu are legătură cu felul în care ai fost făcut” îi răspuse Calul din piele. ”Are legătură cu ceea ce ți se întâmplă. Când un copil te iubește mult, mult timp, atunci devii REAL.”

”Doare?” întrebă Iepurașul.

”Uneori” răspunse Calul din piele, pentru că mereu spunea adevărul. ”Dar, când ești REAL, nu-ți mai pasă că ești rănit.”

”Se întâmplă tot dintr-o dată, ca și când ești gata să explodezi, întrebă Iepurașul, sau se întâmplă puțin câte puțin?”

”Nu se întâmplă dintr-o dată” răspunse Calul din piele, ”Devii. Durează mult timp. De aceea acest lucru nu se întâmplă des pentru cei care se rup ușor, sau au margini tăioase, sau care trebuie să fie păstrați cu grijă. În general, când deja ai devenit REAL, aproape nu mai ai păr de atâta strâns în brațe, ochii îți cad, toate încheieturile sunt gata să se rupă și ești foarte uzat. Dar aceste lucruri nu mai contează deloc, pentru că odată ce ai devenit REAL nu mai poți fi urât, decât pentru oamenii care nu înțeleg.”

Din cartea Velveteen Rabbit – de Margery Williams

Monday, August 15, 2011

Suflare de Viață

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. - Bereishit/ Geneza 2:7

Adonai l-a făcut pe om și pentru că l-a iubit, nu l-a legat de Sine cu un cordon ombilical, ca să fie dependent de Adonai în mod obligatoriu, ci l-a dezlegat de Sine și i-a sulat în nări suflare de viață, omul făcându-se astfel un suflet viu. Un suflet care să poată gândi și simți pe cont propriu, un suflet care după acea primă suflare să fie în stare să respire singur. Dar omul neînțelegând că ”plămânii” lui au fost creați să repire doar prezența Celui Sfânt, a încercat să respire și toxicitatea păcatului, care a dus la moartea omului și degradarea întregului său mediu, astfel încât aerul din lume a devenit de nerespirat pentru om. Văzând suferința creaturii neascultătoare, Creatorului I s-a făcut milă și a hotărât o cale pentru ca omul să poată respire din nou. Nimic nu mai putea să schimbe atmosfera lumii, ca să purifice tot aerul ei, dar Yeshua a venit trimis de Tatăl ca să devină aparatul la care se poate conecta oricine ca să poată să respire oxigen din nou. Yeshua nu a venit ca să schimbe întreaga lume, ci doar pe cei care doresc. Și felul în care schimbarea se produce, este prin stăruirea în Scriptura, care asemenea omului înainte de păcat, a fost insuflată cu viață (2 Timotei 3:16).

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, August 10, 2011

Adonai a pus ochii pe mine

"... nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine." - Amos 9:1b-4

Când Adonai e hotărât să facă un lucru, nimic nu-I stă în cale, nimic nu-L înduplecă și nimic nu poate să-L oprească, fie că lucrul pe care l-a hotărât e spre nenorocire sau spre binecuvântare.
Mă cutremur la gândul că n-ai unde să fugi de El dacă S-a hotărât să te pedepsească și mă îngrozesc când știu că nu e nimeni în stare să te scape de hotărârile Lui. Dar la fel de bine cum știu că e grav să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10:31), știu și că nici o fortăreață din lumea asta sau cea viitoare, nu se poate compara cu felul în care sunt păzită dacă sunt în mâinile Lui pentru că sunt a Lui.
Dacă atunci când vrea să pedepsească e de neoprit, atunci cu atât de mult e de neoprit când vrea să-mi facă bine? Dacă Își pune ochii pe cineva să-i facă rău și-l urmărește în toate colțurile pământului doar ca să-Și ducă la îndeplinire hotărârea, cu cât mai mult va face dacă Și-a pus ochii pe mine ca să-mi facă bine? Și dacă se uită la mine ca să-mi facă bine, nu o face pentru că eu am ceva deosebit, ci pentru că sunt îmbrăcată în Fiul Sfânt al lui Adonai, la care nu are cum să nu se uite și din pricina Lui, alege să-mi facă bine.
Poate că sunt lucruri care mă doboară și circumstanțe care mă coboară până aproape de locuința morților, dar știu că dacă smulge pe cineva de acolo ca să-l pedepsească, dacă nu-i permite nici să moară până nu-și primește pedeapsa, atunci pe mine cu atât mai mult mă va apuca din locul disperării mele și nu mă va lăsa nici să mor până nu-mi va face bine.
Dacă aș ajunge să mă ascund de frica circumstanțelor din viața mea și m-aș gândi că nimic bun nu mă mai poate găsi în locul unde sunt, sunt încredințată cu toată inima mea că dacă El caută pe unii și de s-ar strecura în ceruri și îi pogoară ca să-i pedepsească și nici măcar unul nu scapă, atunci cu atât mai mult mă va căuta pe mine oriunde aș fi, ca să-și împlinească față de mine cuvintele Lui.
Dacă aș ajunge să mă înnece apele și să mă ascundă de toți și toate, știu că dacă are șerpi în adâncuri la care le poruncește să-i muște pe cei pe care vrea să-i pedepsească, sigur mai are vreun pește și pentru mine care să mă ducă din nou la suprafață.
Dacă Adonai nu trece cu vederea nici măcar pe unul când vine vorba să le facă rău, atunci cum ar putea vreodată să-mi treacă mie dreptul cu vederea?
Adonai Și-a pus ochii pe mine! Nu pentru că eu aș fi ceva ci pentru că Yeshua m-a îngropat în Sine și pentru El, Adonai nu-Și mai poate lua privirile de pe mine.
Dacă încă nu văd binele pe care îl aștept, nu e pentru că nu mă vede, sau nu mă aude, sau a uitat de mine, ci înseamnă doar că sunt într-un loc unde am fugit, sau m-am ascuns de frica circumstanțelor din viața mea și El încă mă caută. Așa că cel mai bine e să mă opresc și să știu că El e Dumnezeu și să rămân în locul unde am înțeles până când mă găsește, pentru că nu mă urmărește să-mi facă rău, ci mă caută pentru că a hotărât să-mi facă bine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, July 5, 2011

Elohim shel shalom (Dumnezeul păcii)

Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin. - Romani 16:20

Am auzit odată că e imposibil să existe pace, atâta timp cât există ură.
Sunt multe lucruri pe care le urăsc în lumea asta, dar asta nu înseamnă că nu am pace. Adonai urăște multe lucruri, dar asta nu schimbă faptul că El Însuși este pacea.
Atâta timp cât există dragoste, există și nevoia de a proteja valorile sau persoana iubită și în același timp există și satan, care întotdeauna va profita de nevoia asta și va încerca, folosindu-se de oameni, să rănească sau să atace, ceea ce vrei să protejezi. De cele mai multe ori rezultatul durerii provocate de o anumită pierdere, este ura. Nu cred că ura este un păcat în sine, atâta timp cât nu e îndreptată asupra oamenilor, dar nici nu cred că este o cale demnă de urmat. Ura oamenilor este una defectă și ușor de manipulat de către satan, care de cele mai multe ori nu lasă altă alternativă, decât războiul.
Uneori, războiul e singura soluție pentru a salva ceva drag, pentru că cel rău profită de nevoia dragostei de a acoperi totul, de a crede totul și a nădăjdui totul, de a se da pe sine însuși și a proteja cu orice preț ce iubește. Însuși Yeshua a fost nevoit să facă război cu întunericul, pentru a ne scăpa pe noi, care eram iubiți și prețioși în ochii Lui. Când Yeshua a făcut afirmația ”Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.” (Matei 10:34) nu se referea la faptul că a venit să instaureze un nou regim militar, ci însemna că a venit să scape ceea ce iubește și e gata să lupte până la capăt pentru ai Săi.
Rabinul meu a înțeles că sunt circumstanțe care te împing la luptă pentru ceea ce iubești, dar asta nu L-a oprit să învețe calea păcii. A fost zdrobit de durere și satan a folosit împotriva Lui chiar oamenii pe care a venit să-i salveze, dar asta nu L-a împiedicat să strige în durere ”Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”
Yeshua nu era nici ignorant și nici idealist, a înțeles ce înseamnă să fii rănit și cred că a fost ispitit să urască, dar El a venit să facă un drum pe unde nimeni nu s-ar fi gândit că se poate umbla, iar drumul Lui era pacea. Pe drumul acesta sunt chemați să umble toți cei care au crezut în El.
N-am cum să nu simt ură față de rău și față de ceea ce e nedrept, dar vreau să cred în învățătura Rabinului meu. N-am cum să nu urăsc, dar pot să nu acționez în ură. Pentru că dacă o fac, atunci cel rănit de ura mea va fi răzbunat la rândul lui de cel care îl iubește și s-ar prea putea ca răzbunătorul lui să fie Adonai și ultima persoană din tot Universul, împotriva cui aș vrea să mă trezesc luptând, e El.
Nimic nu m-a inspirat vreodată să cred cu adevărat, decât Yeshua și chiar dacă învățătura lăsată de El mi-e greu s-o aplic, mai ales când sufăr, am să mă țin de cuvintele Rabinului meu, cu mai multă disperare decât se ține un om de o frânghie, să nu cadă.
Dacă Rabinul meu a spus că este o cale nespus mai bună decât ura și a-ți face dreptate singur, atunci am să urmez calea Lui și am să cred cuvintele ce mi-au fost încredințate, prin credință, în Scriptură. Cartea asta nu-i doar o teorie, sau o religie, e despre mine. E povestea mea. Scrisă de oameni care au crezut cu aceeași disperare care mă îndeamnă să cred astăzi. Niciodată nu vreau să mă schimb și să cred altceva, indiferent de câtă ură sau durere va veni să mă întâmpine, pentru că dacă eu mă schimb, atunci și povestea s-ar schimba și cartea ar deveni doar un basm. Dar eu am să trăiesc ceea ce Rabinul meu a învățat. Da, uneori simt ură, dar nu am să acționez în ea și n-am să pătez cu ura mea învățăturile care mi-au fost lăsate. Dacă am să mă trezesc vreodată că nu pot, atunci am să mă dărâm până la temelie și am să mă zidesc iar, dar n-am să renunț să cred în pacea despre care a învățat Yeshua.
Cei care au scris cartea pe care o urmez, au murit crezând în pacea care va schimba lumea, fără să vadă lumea schimbată, dar mii de ani mai târziu pacea despre care vorbeau ei, a schimbat lumea mea, iar acum depinde de mine să duc învățătura Rabinului meu mai departe și pacea Lui să schimbe
lumea unui alt om măcar.
Înțeleg ce înseamnă durerea care te mână până în punctul în care te simți îndreptățit să urăști. Încă port în mine multă durere și nu am cum să știu ce durere mă va urma în anii care vin, sau ce fel de durere am să provoc altora, dar dacă mă opresc să cred în calea păcii atunci n-aș mai fi eu și învățătura lui Yeshua ar fi doar vorbe, dar dacă a schimbat pe cineva ca mine, n-are cum să nu fie reală.
Eu nu sunt în stare să scriu cuvinte care să aducă viață mii de ani, la milioane de suflete, așa cum au făcut cei care au scris Scripturile, așa că eu am să scriu cu viața mea că Biblia este adevărată, că Yeshua este Mashiach shel Israel, iar eu sunt dovada că oricâtă ură ar exista în lume, iertarea e mereu superioară, că oricât întuneric ar exista în lume, Lumina e mereu mai mare și oricâtă durere s-ar trezi cel rău să-mi provoace, eu n-am să mă opresc să merg înainte după Rabinul meu, pentru că despre asta e Cartea mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, June 28, 2011

Distanța

Felul în care mă relaționez la tot ce mă înconjoară, e prin distanță. Toate le judec și le filtrez în funcție de cât de aproape sau de departe îmi sunt. Toate le măsor și în funcție de cât de mari sau mici îmi par, atât le las să-mi fie de aproape sau departe. Depărtarea o consider bună când vine vorba de ceva de care mă tem, dar o consider rea când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Apropierea o consider rea când vine vorba de ceva ce urăsc, dar o consider bună când vine vorba de ceva ce iubesc.
Binențeles că sistemul meu de măsurare a lungimii, greutății și capacității lucrurilor, oamenilor și situațiilor, este unul foarte subiectiv, tocmai de aceea mă trezesc de multe ori că am aproximat greșit spațiul dintre mine și lucrul la care mă relaționez. Nu odată mi s-a întâmplat să cred că sunt aproape de cineva și realitatea să fie exact opusul și tocmai de aceea nu mă mai încred 100% în felul în care percep distanța, dar asta nu înseamnă că am încetat să mă relaționez la toate prin distanță, fie ea mică sau mare.
Distanța afectează tot ceea ce sunt eu și mă lovesc de ea chiar dacă nu știu că de ea mă lovesc. Am ajuns să măsor distanța dintre ceea ce sunt și ceea ce am impresia că ar trebui să fiu. Măsor distanța dintre mine și visele mele. Măsor distanța dintre mine și frica mea. Încerc să aproximex până și distanța dintre azi și cât s-ar putea să mai trăiesc și am regretat de multe ori felul în care măsor sau aproximez distanța, cel mai mult pentru că m-a obligat să-L percep până și pe Adonai în termeni ”metrici”, doar că lungimea pe care am ales-o ca să o numesc ”metru” ca să am cu ce să măsor spațiul dintre mine și El, e unul la fel de eronat ca și gândirea mea tipicară. Dacă eu mă apropiam de Adonai, atunci aveam impresia că spațiul dintre noi s-a diminuat și deci El mi-e aproape, iar dacă eu mă îndepărtam de El aveam impresia că spațiul dintre noi crește și deci El îmi este departe.
Dar dacă teoria mea ar fi fost corectă, atunci asta ar însemna că distanța trebuie să fie valabilă din toate punctele de vedere, ca să o numesc depărtare, ori dacă stau bine să mă gândesc, 3 dintre cei mai importanți oameni de pe planeta Pământ, pentru mine, adică frații și sora mea, trăiesc la mai mult de 2000 de Km distanță de mine, dar îmi sunt mereu aproape. Distanța dintre mine și Yerushalaim e de 1 930,01 Km, totuși nici un loc de pe planetă nu mi-e mai aproape decât orașul ăsta, tocmai de aceea cred cu toată inima mea că oricât spațiu ar fi între mine și Adonai, El mi-e mereu aproape. Chiar și atunci când eu sunt departe de El, gândul și inima Lui sunt mereu cu mine.
Dragostea Lui nu se schimbă în funcție de apropierea sau depărtarea mea.
Ce mă va despărți de dragostea lui HaMashiach care S-a lăsat ucis pentru mine?
Necazul? - El mi-e mângâietor.
Strâmtorarea? - El mi-e loc larg.
Prigonirile? - El mi-e scăparea.
Foametea? - El mi-e pâine.
Lipsa de îmbrăcăminte? - El mi-a dat o haină a slavei pe care nimeni nu mi-o poate lua.
Primejdia? - El mi-e tăria.
Sabia? - El mi-e scutul.
Căci sunt bine încredințată că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Adonai, care este în Yeshua HaMashiach, Domnul nostru. (Romani 8:38-39)

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Saturday, June 18, 2011

Întreagă

În fiecare zi de miercuri, am onoarea să petrec aproape o oră cu o bună prietenă, Mihaela. Miercurea asta, discutând despre multe din lucrurile pe care Mihaela nu poate să le facă deoarece suferă de scleroză multiplă, m-am trezit că spun ”eu n-aș putea să fac sau să suport asta” și Mihaela mi-a spus zâmbind ca de obicei ”și ce ai face dacă n-ai putea?” Vreau să spun că am fost urmărită de cuvintele astea toată săptămâna.
Multă vreme am crezut că m-am prins cu amândouă mâinile de haina lui Yeshua și că nu mă las de El orice ar fi, dar cred că nu mi-am dat seama niciodată că umblarea mea după El era condiționată de faptul că mereu am să am mâini și putere să-L prind, sau picioare care să-L urmeze, sau glas care să-L cheme și ochi care să-L caute. Am înțeles săptămâna asta că mereu caut ce nu am ca să scuze ce nu fac sau ce nu sunt, pe când sunt oameni ca Mihaela, care întotdeauna caută ce i-a rămas ca să facă ce poate cu ce are. Oamenii ca ea sunt așa de rari ca diamantele și eu mă simt de-a dreptul răsfățată de Adonai că a pus așa minune în viața mea. Femeia asta zâmbește de parcă ar avea toate bogățiile și mie mi-e greu să mă bucur că nu-mi lipsește nimic. Ea se smerește în fața fraților și prețuiește fiecare clipă pe care o petrece cu ei, pe când eu caut defecte în ei ca să-mi găsesc scuza că nu avem prea multe în comun și deci să nu stau prea mult în preajma lor.
Am crezut că-L iubesc pe Adonai pentru că Îl caut în Cuvânt, dar uitându-mă la Mihaela, am înțeles că toată cunoștiința nu mi-ar folosi la nimic dacă nu am o dragoste reală care să mă motiveze dacă nu am putere în mâini, să-L urmez cu picioarele și dacă n-am picioare, să-L prind cu dinții și tot să nu mă las de El.
Când Yeshua a urcat dealul Golgotei, purtând pe umeri crucea menită pentru mine, a căzut de multe ori sub greutatea ei, dar S-a ridicat de fiecare dată pentru mine... așa am fost eu iubită de Împăratul Slavei: fără jumătăți de măsură. Iar eu... eu nu-i dau nici măcar jumătăți. Mereu am scuze. Dacă nu cunosc e pentru că nu m-au învățat. Dacă nu seamăn e pentru că sigur pământul nu e bun. Dacă nu adun, e pentru că vremea nu e bună. Dacă nu merg e pentru că am obosit. Dacă tac e pentru că n-ar pricepe cine m-ar auzi. Dacă mă poticnesc e pentru că m-au făcut să mă poticnesc. Nimic nu e vina mea și nu pot să fac nimic dacă nu am totul în ordinea din mintea mea. Iartă-mă Adonai... mi-e rușine de felul în care susțin că Te iubesc... dar vreau să învăț! Nu vreau să mă las nici măcar la rușinea asta! Mulțumesc că-mi deschizi ochii cu oameni ca Mihaela care Te iubesc sub ochii mei, ca să văd eu ce înseamnă dragostea. Fii binecuvântat Sfântul lui Israel, pentru că ești vrednic să fii urmat cu inima întreagă, oricât de ciungit mi-ar fi trupul, cu atât mai mult când mi-e întreg.
Mihaela, vreau să știi că sunt mai mult decât binecuvântată să te am în viața mea și Adonai îmi stârnește gelozia prin felul în care te văd că-L iubești și mă face să-mi doresc mai mult din El. Te iubesc mult, aproape la fel de mult cât pe Adonai din tine. Fii binecuvântată!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה


Wednesday, June 15, 2011

5 simțuri

Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. - Yochanan/ Ioan 10:3-5

Pe urechile astea Te-ai bazat Adonai, să recunoască glasul Tău? Urechile astea care au ascultat bârfe și le-au crezut? Urechile astea care mi-au ascultat cuvinte de hulă împotriva Ta și le-au crezut îndreptățite? Urechile astea care au ascultat minciuni și le-au crezut adevăruri? O vreme am crezut că aud și încă aud bine, că doar sunt în stare să deosebesc sunetele și fără să văd de unde vin, dar am înțeles de o vreme că eu cunosc doar ce înseamnă zgomotul, pentru că la atât se reduce tot ce nu e vocea Lui.
Mult timp nu am înțeles ce caut pe planeta Pământ, pentru că nu recunosc nimic de aici. Nimic din ce atingeam, nimic din ce vedeam, nimic din ce auzeam nu îmi era familiar. Mi s-a spus că am 5 simțuri (auz, văz, miros, pipăit și gust) și că dacă le am pe toate întregi, prin astea ar trebui să experimentez viața. Și am încercat în speranța că dacă ating, aud, miros, gust și văd destule, cu siguranță am să ating, am să aud, am să miros, am să gust și am să văd și ceva care să-mi dea sens. Dar n-a fost așa. Multă vreme am crezut doar că ceva e în neregulă cu mine, dar apoi am auzit glasul Celui care m-a cunoscut pe nume. Până atunci toate câte m-au strigat sau ademenit, m-au redus la anumite trăsături din caracterul meu și pentru unii eram comică, pentru alții zăpăcită, pentru alții închisă, pentru alții pierdută, dar pentru nimeni n-am fost eu și nimeni nu m-a chemat pe nume, în afară de El și numele meu nu era un nume dat de oameni ci un nume prin care am recunoscut că sunt a Lui și n-am mai vrut să uit niciodată. A fost El Cel care mi-a demonstrat că cele 5 simțuri sunt doar suprafața lucrurilor, doar o umbră a simțurilor mele adevărate. A fost El Cel care a străbătut drumul dintre dimensiunea mea și cea reală și S-a făcut drum nou pentru mine. Mi-a dat alte 5 simțuri. Și astea aud, văd, ating, miros și pipăie, doar că aud și fac diferența dintre glasul Lui și toate celelalte zgomote, văd și recunosc Lumina în întuneric, miros și simt doar smirna, aloe și casia care umple de miros plăcut veșmintele Împăratului meu (Ps 45:8); gust și recunosc ce bun este Adonai și știu (pentru că simt cu simțuri noi) că nu m-am născut pentru lumea aceasta. Că pământul din care sunt și pe care locuiesc nu mi-e casă și tocmai de aceea e în regulă să mă simt ca și o extraterestră pentru că sunt.
Nu vreau să ajung să stau printre străini atât de mult încât să ajung să le recunosc glasul. Nu doar că nu vreau să cunosc glasul străinilor dar am să-mi acopăr urechile și-am să fug până când nici măcar cu simțurile de suprafață, n-am să le mai aud glasul.
Eu m-am născut din Adonai și pentru Adonai și nu vreau să știu nimic altceva decât Adonai. Și dacă asta mă face fanatică, Amin! Sunt fanatică pentru El!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, June 13, 2011

Închinare corectă?

Un Fariseu a rugat pe Yeshua să mănânce la el. Yeshua a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Yeshua şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” Yeshua a luat cuvântul, şi i-a zis: „Shimon, am să-ţi spun ceva.” – „Spune, Rabi”, I-a răspuns el. – „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Shimon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Yeshua i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Shimon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” - Luca 7:36-47

Shimon era un fariseu care urma derech HaShem (Calea lui Dumnezeu) și care era destul de deschis la lucruri noi, încât să-L accepte pe Yeshua în casa lui. Tocmai pentru că Shimon cunoștea Scripturile și ținea mult să fie împlinite, s-a cutremurat când a văzut că Yeshua acceptă pe cineva care I se închină într-un mod incorect.
Shimon avea dreptate. După învățătura iudaică, un bărbat (cu atât mai puțin un Rabin) nu avea ce să discute cu o femeie care nu era soția lui, tocmai de aceea când Yeshua vorbea cu femeia samariteancă, ucenicii Lui erau mirați că vorbea cu o femeie dar nu au îndrăznit să-i spună nimic (Ioan 4:27). Apoi, o femeie evreică cinstită, nu avea voie să-și desfacă părul în fața nici unui alt bărbat decât a soțului ei, cu atât mai puțin să atingă un bărbat cu părul ei (B. Ketubot 72:a și b). Tot după învățătura iudaică, o femeie păcătoasă, făcea necurat pe oricine se apropia de ea, iar dacă un bărbat se atingea de ea trebuia să se curățească după cum s-ar fi curățit dacă se atingea de hoitul unui animal sau de ceva spurcat (Levitic 5:2-13).
Nici măcar nu intra în discuție să fi fost corect din punct de vedere legal, ce a făcut Yeshua acceptând ca această femeie să vină și să se atingă de El. Deci Shimon era îndreptățit să fie șocat când a văzut că Yeshua, cunoscând toate aceste lucruri, se lasă atins de această femeie.

De multe ori am fost în papucii lui Shimon și nu o dată mi s-a întâmplat să văd pe cineva că se închină într-un mod incorect, din punct de vedere biblic și am simțit nevoia la fel ca Shimon să spun că nu e corect. E greu când încredințarea ta e că o femeie trebuie să-și acopere capul când se roagă, să vezi o femeie că se roagă cu capul dezvelit. E greu să fii încredințat că e păcat ca o femeie să poarte bijuterii și cu toate astea să o vezi pe una că se roagă plină de bijuterii. E greu când ești încredințat că ai voie să iei Cina doar cu must și îi vezi pe unii că iau Cina cu vin. E greu să fii încredințat că e păcat un bărbat să se roage cu capul acoperit și-l vezi pe unul lângă tine că se roagă cu pălărie, că poate nu-ți trece prin cap că e evreu. Nu e ușor să crezi că doar pe muzică de orgă poți cânta și să-i vezi pe unii că îi cântă lui Adonai cu instrumente. Nici pentru Shimon n-a fost ușor să vadă ceva incorect din punct de vedere biblic și să tacă.
Ceea ce nu a înțeles Shimon și ce uit eu de multe ori, e că închinarea e între om și Adonai, nu e pentru mine să judec închinarea nimănui, pentru că dacă mă apuc să puric toate neajunsurile din închinarea cuiva, atunci Adonai se va apuca să purice neajunsurile din închinarea mea, iar din perspectiva Lui și eu și cel judecat de mine, suntem datornici care nu avem cu ce plăti înapoi ce ni s-a dat.
Pentru că Shimon judeca femeia după învățătura iudaică și Yeshua a scos în evidență greșeala acestuia tot din perspectivă iudaică. Shimon a încălcat învățătura din Talmud cu privire la primirea oaspeților. În Talmudul Babilonian, tractatul Shabat din Gemara 127:b, specifică felul în care trebuie să primești un oaspete în casa ta, iar în Bereishit Rabbah este specificat că oricine primește un oaspete trebuie să-l trateze după felul în care și-a tratat oaspeții Avraham Avinu în Geneza 18, sărutând oaspetele, spălând picioarele acestuia și ungându-i capul cu undelemn mirositor. Pentru că Shimon era așa hotărât să fie împlinite Scripturile în ceea ce privea închinarea acestei femei, Yeshua a fost nevoit să-i scoată în evidență ceea ce nu a împlinit Shimon în partea lui.
Știu că e greu să treci cu vederea când un om se închină lui Adonai, dar n-o face corect și tu știi că nu e corect, dar amintește-ți că omul nu se închină să-l observi tu, ci se închină înaintea lui Adonai și dacă modul lui de închinare este greșit, lasă-L pe Cel căruia I s-a închinat să se simtă jignit sau să nu-i primească închinarea.
Femeia păcătoasă nu avea în minte Torah și Talmudul și nici măcar nu se mai gândea dacă este corect sau nu să se atingă de Yeshua, din câte știa ea putea liniștită să fie scoasă afară sau împinsă cu piciorul, dar nimic nu mai conta. Ea L-a văzut pe Yeshua și nu s-a mai putut opri din plâns când și-a văzut starea lângă Cel Prea Sfânt. A fost zdrobită de propriile ei păcate sub privirea Celui ce vedea în sufletul ei și totuși nu o condamna, așa că nu mai conta nici dacă murea, ea voia doar să-L facă să simtă că Îl iubește. Așa că a uitat de ce are voie să facă și ce nu și s-a aruncat să-L apuce pe Cel care a apucat-o mai întâi. Nimeni nu avea ce să judece la zdrobirea ei, doar Cel în fața căruia se zdrobea și El n-a respins-o, așa că nimeni n-avea dreptul să judece ceea ce făcea, la fel cum nici eu nu am nici un drept să judec zdrobirea și închinarea nimănui. Am dreptul să-mi dau cu părerea când vine vorba de păcat, pentru că afectează tot Trupul, dar nu când vine vorba de închinarea cuiva pentru că știu că Cel în fața cui m-am zdrobit și eu odată, poate să judece închinarea mea după același standard după care și eu judec. Nu vreau niciodată să facă Yeshua cum a făcut cu Shimon, să vorbească cu mine dar să se uite la cel pe care l-am judecat pentru că n-are cum să nu se bucure de închinarea lui. El n-are nevoie să-i atrag eu atenția cine se închină potrivit cu Scripturile și cine nu, pentru că nu mie mi se închină. Eu trebuie să mă închin și să-mi văd de închinarea mea, pentru că închinarea este doar între om și Adonai și e cel mai intim lucru spiritual care există și dacă nu-mi permit să mă bag în intimitatea a doi oameni, cu siguranță n-am ce să-mi permit să mă bag în intimitatea lui Adonai cu un om.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה