CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Wednesday, June 30, 2010

Tehillim 6:3



Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine? -Tehillim 6:3

Bat Melech בת מלך
Cristina

Monday, June 28, 2010

Iată Dumnezeul vostru!

Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Tzionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Yerushalyimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Yehuda: Iată Dumnezeul vostru! - Yeshayahu/ Isaia 40:9

Rabonim (rabinii) spun că este un pasuk (verset) în Kitvey HaKodesh (Sfintele Scripturi) pentru fiecare om care a existat, care există și care va exista vreodată. Eu cred că pasuk 9 din Yeshayahu 40 este versetul meu. De ce? Pentru că vreau cu toată inima mea să repar ce a stricat Pilat.
Cu mulți ani în urmă citeam despre procesul de judecată al lui Yeshua și am ajuns la partea când Pilat din Pont L-a îmbrăcat pe Yeshua cu o mantie de purpură și o cunună de spini, L-a dus înaintea evreilor și a strigat ”Iată omul!” (Ioan 19:5). Așa a rămas Yeshua în ochii evreilor. Omul chinuit, tras și împins de romani, suferind, vulnerabil și neputincios. Un goy L-a dus pe Domnul meu înaintea poporului Lui și a strigat ”Iată omul!”Cred că de unde stătea Pilat doar atât putea să vadă: un om, așa că a spus ce a văzut. Pilat era om și L-a limitat pe Yeshua la aceeași statură cu a lui.
Nu ai cum altcumva să-L prezinți pe Yeshua decât de unde ești. Dacă Îl privești prin umanitatea ta, atunci nu poți să strigi decât ce a strigat și Pilat, adică ”Iată omul!”, dar dacă ești în Adonai nu ai cum să nu vezi că Yeshua e Adonai și că e HaElohim shel Tzion (Dumnezeul Sionului) și atunci n-ai să poți să taci ci ai să strigi cât te țin puterile în auzul evreilor ”Hineh HaEloheichem!”(Iată Dumnezeul vostru!)
Ca să vezi mai mult decât umanitate în Yeshua trebuie să te urci pe un munte înalt, pe cel mai înalt munte, pe Adonai. Trebuie să urci acolo nu cu gândul de a fi la înălțime ci ca să vestești Tzionului vestea cea bună dacă nu, degeaba te-ai urcat pe munte. Nu știu unde stătea Pilat, dar știu că nu era pe Munte, știu că nu era în Adonai când L-a prezentat pe Yeshua evreilor. Evreii nu sunt ca celelalte popoare, pe ei nu-i convingi cu vorbe, nu-L deghizezi pe Yeshua în ceva ce nu e și cu siguranță nu strigi ”Iată omul!” Ca să vestești Tzionului vestea bună, ca să vestești Yerushalayimului vestea bună, trebuie să te urci pe muntele care e Adonai și de acolo să strigi cu toată puterea ta, fără teamă, la toate cetățile lui Yehuda ”Hineh HaEloheichem!” (Iată Dumnezeul vostru!) A fost destul un goy să strige în auzul evreilor ”Iată omul!” nu mai e nevoie să strige și alții. A venit timpul ca evreii să audă adevărul strigat de pe un munte înalt, fără teamă, spus cu putere și toată încrederea: IATĂ DUMNEZEUL VOSTRU! Hineh HaEloheichem!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Sunday, June 27, 2010

Saturday, June 26, 2010

Bat Melech

De ceva vreme trec prin anumite situații care în mod normal m-ar panica, dar astea nu-s vremuri normale așa că reacția mea nu e panică. În ultimele 2 săptămâni au fost oameni care nu aveau nici o legătură cu Adonai și tot ce puteau să spună când se uitau la mine era ”ți se întâmplă des să ai ghinion?” - alții mai ”sfinți” întreabă dacă ”i-am deschis vreo ușă celui rău”, iar alții sincer „în ceață” m-au întrebat la ce mă ajută că mi-am pus nădejdea în Adonai... la toate astea reacția mea a fost ori să râd ori să îmi dea lacrimile, dar pe cât posibil am încercat să tac.
Încerc să nu îmi dau cu părerea că înțeleg de ce face Adonai lucrurile în felul în care le face, pentru că adevărul este că uneori nu știu... iar acum e unul din acele momente în care chiar nu știu ce face. Știu doar ce consecințe au în mine.
Aseară mă rugam. Eram într-un anumit cadru și L-am simțit că vine lângă mine că mă acoperă cu aripile Lui și mă întreabă ”Fiică de Domn, de ce umbli cu capul plecat?” N-am răspuns nimic...mă gândeam doar ”Tu știi...Tu toate le știi”. M-a mai întrebat odată... I-am spus. I-am spus tot. Nu pentru că nu știa ci pentru că voia să audă de la mine, cea care simte efectul la tot ce face în mine. I-am spus că simt că fiecare lucru prin care trec taie din înălțimea mea câte un pic, iar acum am ajuns să am vreo 50 de cm în înălțime așa că da...umblu cu capul plecat”. M-a întrebat ”cine ești?”...”nu mă mai cunoști Adonai? în așa hal am ajuns de nici măcar Tu nu mă mai cunoști?” ...”cine ești?” ... ”nu mai știu”. M-a întrebat până când I-am răspuns ce a vrut să audă ”Sunt Bat Melech (fiică de Împărat)!” L-am simțit că-Și strânge aripile mai tare în jurul meu și că mă ridică.
”Eu te-am crescut, Eu și nimeni și nimic nu poate tăia din tine, pentru că te-am crescut. Fiica Împăratului nu fuge de bătălii, nu se teme de privirile trufașe și nici de batjocura celui rău. Fiica Împăratului nu se teme de răni, nu se luptă cu pumnul în vânt, nu sperie de întuneric. Fiica Împăratului nu-Și pleacă capul decât înaintea Împăratului.”
Mi-au trebuit minute bune să-mi revin, dar am înțeles ceva. Am înțeles că este o diferență între a fi înfrânt și a renunța. Am înțeles că un om înfrânt e un om care a luptat cu toată puterea, că a dat tot ce a putut în luptă, dar că a fost înfrânt. Un om care renunță e unul care nici măcar nu-și ridică sabia pentru că i se pare în zadar să lupte o luptă care l-ar putea înfrânge.
Știu că suntem mai mult decât biruitori prin HaMashiach, dar sunt unele lupte ca și cele prin care am trecut în ultimele săptămâni în care am fost înfrântă, dar asta nu înseamnă că nu am luptat. Știu că într-o lume ideală ai putea să te uiți la omul care se încrede în Adonai că este răsplătit pentru încrederea lui și că cel ce face rău este pedepsit pentru răul pe care îl face, dar asta nu e o lume ideală, iar un om care se încrede în Adonai pare pedepsit și un om care face răul pare răsplătit, dar în lumea lui Adonai nimic nu e ce pare.
Se duce o luptă în fiecare zi. Sunt lupte pe care le pierd și sunt lupte pe care le câștig, dar nu renunț doar pentru că există posibilitatea de a fi înfrântă azi și sub nici o formă nu mai umblu cu capul plecat, decât înaintea Împăratului meu, Adonai.
Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri, şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc. - Tehilim 44:6-7

Bat Melech בת מלך
Cristina

Thursday, June 24, 2010

Vase crăpate

Yeshua a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.” - Luca 5:31-32
Când eram copil credeam că pentru a-L urma pe Yeshua trebuie să fii vreun tzadik (neprihănit), unul care stă ferm în fața morții și nu se teme, unul care se luptă cu frica și cu nepuțiințele și că ispitele nu-l ating, așa un fel de super om.
Îmi amintesc de prima minciună pe care am spus-o în mod conștient... atunci am înțeles că nu sunt vreun zmeu sfânt, ci doar lut murdar pe care în timp am reușit să-l sparg și să-l ciobesc în fel și chip. Acum arăt mai mult ca o bucată de lut găsită de pe vremea romanilor, nu pentru că aș fi atât de veche dar pentru că atât de adânci mi-s spărturile ... așa încât ar reuși să inducă în eroare orice testare cu carbon-14 (substanță folosită pentru stabilirea vechimii unui obiect).
Am reușit să mă reduc la crăpături și ciobituri. Cine ar vrea așa ceva? Să facă ce cu cioburile mele?
Dacă cineva vrea să folosească un vas, folosește unul în stare bună și dacă cel pe care îl avea înainte s-a spart, merge și cumpără altul, dar nimeni...NIMENI nu stă să lipească cioburile unui vas și chiar dacă ar sta cineva să-l lipească nu l-ar mai putea folosi ca și înainte pentru că tot timpul s-ar gândi „nu rezistă să țină în el așa mult - a fost spart odată...”. Așa ar gândi cineva în mod normal, în mod firesc, în mod logic. Așa ar gândi oricine, dar nu Adonai. Normalul nu are nimic de-a face cu Adonai, firescul n-are nimic de-a face cu Adonai și logica nu are nici o legătură cu Adonai.
El parcă își caută cel mai spart vas posibil, cel mai imposibil de lipit și de calitatea cea mai proastă și când îl găsește își cheamă tot cerul să-i vadă „proiectul”. Cred că îngerii stau și se uită la Adonai și sunt șocați. ”Elohim știm că poți totul, am văzut cum ai creat lumea din nimic și omul ăsta ar avea mai multe șanse dacă ar fi nimic, dar uită-te la el: O GRĂMADĂ DE CIOBURI!” Adonai zâmbește mulțumit și culege atent fiecare fir de praf care făcea odată omul acela să fie întreg. Apoi spală fiecare bucată și în timp ce o curățește vizualizează unde urmează să fie lipită și după care bucată. Își ia timp. Lipește mai întâi părțile mari și omul începe să prindă formă... dar asta era partea cea mai ușoară. Adonai lucrează atent, lipește fiecare particulă oricât de minusculă ar fi și îi găsește locul pentru că știe pe de rost cum era omul acesta înainte să fie zdrobit. Nu se lasă până când nu termină ce a început. Apoi ia vasul și-l umple cu Apă și îngerii strigă ”nu-l umple că nu poate să țină!” dar Adonai zâmbește și spune de fiecare dată la fel ”nu ține de puterea vasului ci de CEL care poartă vasul și-i drege spărturile.”
Nu-ți vine să te miri de un vas perfect care ține în el apă fără să se spargă sau fără să se scurgă apa printre crăpăturile lui... dar nu ai cum să nu te miri când vezi un vas spart tot și lipit la loc ce poate să țină apa în el fără să o lase să se scurgă... atunci vrei neapărat să-l lauzi pe cel ce a lipit vasul.
Nu vreau să sun ca și Pavel și să mă autoproclam „mai marele păcătoșilor” dar nici departe nu sunt. Adonai a trebuit să lucreze mult la mine până să toarne Apă în mine. Încă mă ciobesc. Nu des, dar când o fac, mă zdrobesc în asemenea hal de nici un om nu poate duce vorbele mele... Dar Adonai nu pleacă, nu se teme de vorbele mele nici de teama mea nici de răzvrătirea cu care strig de multe ori ”dar nu-i corect!”... Adonai așteaptă până mă termin de zdrobit și apoi mă lipește la loc... Câteodată mi se pare absurd ce face, alteori în timp ce-mi drege spărturile Îl întreb de ce nu renunță. Zâmbește... ”bolnavii au nevoie de vindecare, păcătoșii au nevoie de neprihănire și dărâmăturile au nevoie de un Ziditor”.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Tuesday, June 22, 2010

Fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor

Yeshua, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tzorului şi ale Tzidonului. Şi iată că o femeie Canaaneancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.” El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.” Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!” Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!” „Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Yeshua a plecat din locurile acelea, şi a venit lângă marea Galileii. - Matityahu/ Matei 15:21-29

Nu știu ce căuta Yeshua în Tzor și Tzidon... acestea erau cetăți păgâne și nu scrie că ar fi mers acolo cu vreun scop anume. Este scris că El a mers în ținuturile acestea, apoi este descrisă întâmplarea cu femeia Canaaneancă, după care Yeshua a plecat de acolo. Ce căuta Yeshua în Tzor și în Tzidon?

Era o femeie Canaaneancă... nu era nici bogată, nu era nici săracă, nu era nici înaltă și nici scundă, nu era nici frumoasă și nici urâtă... nici nu conta pentru nimeni dacă avea vreun talent, nu conta pentru nimeni ce simțea sau ce gândea, nu conta nimic din ce o reprezenta pe ea ca om pentru că tot ce era ea se reducea la faptul că era Canaaneancă. Femeia asta aude că vine un profet evreu prin ținuturile unde locuia ea și ce face? Merge la El să cerșească milă pentru fiica ei. O Canaaneancă să se milogească la un evreu?! Dar Canaaniții îi disprețuiesc pe evrei! Cum să meargă să ceară milă de la un evreu? Dar femeia e disperată și merge la Yeshua. Eu cred că i-au trecut multe lucruri prin minte pe drum înspre El și cred că și-a formulat un întreg discurs, dar când a ajuns înaintea Lui, cu toată zdrobirea ei tot ce a putut să spună a fost ”Adonai, Ben David (Doamne, Fiul lui David) ai milă de mine!” - tăcere. Se uită la El cum tace... ”oare e dispreț în privirea Lui? Chiar nu poate să aibă măcar un strop de milă? de ce tace? pentru că sunt Canaaneancă? Un evreu nu s-ar mai milogi, un Canaanit nu s-ar mai milogi ...dar eu... eu nu mai am nimic...” ADONAI, BEN DAVID ai milă de mine! - tăcere. Striga femeia cât o țineau puterile, atât de tare că talmidim (ucenicii) deja se simt ciudat. ”Ne face de rușine! fă-i ce-ți cere numai să nu mai strige după noi!” Yeshua le răspunde ”Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” ... Ok și-atunci ce cauți în Tzor și Tzidon? Astea sunt cetăți păgâne, nu este nici un evreu pe-aici, nici o oaie pierdută din casa lui Israel, decât dacă nu ai venit aici doar pentru Canaaneancă...
Femeia vede că Yeshua vorbește cu talmidim și înțelege că strigătele ei nu mai erau destul, așa că vine și se închină înaintea lui Yeshua... Respinsă de Singurul care nu ar respinge pe nimeni niciodată, umilită fără speranță, fără să mai aibă nimic decât o încăpățânare cruntă, se aruncă la picioarele Lui și mai strigă odată ”Adonai ajută-mi!” și aude „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!”... femeia nu-i răspunde ”am știut eu să nu aștept nimic de la un evreu!” nu-i răspunde ”parcă îți era milă de cei în suferință!” nu-i răspunde ”ești nedrept!”, nu. Spre surprinderea tuturor femeia răspunde ”„Da, Adonai, dar şi căţeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” L-a terminat pe Yeshua... L-a dat gata. Să stea Adonai înaintea ta să-ți spună clar în față de nu știu câte ori ”nu vreau să te ajut!” și tu să te ții de El până când tot ce mai are de zis când se uită la tine e ”mare este credința ta, facă-se după cum voiești!”
Au mai venit goyim la Yeshua, dar pentru nici unul nu s-a dus Yeshua să-i caute în ținuturile lor, decât pe femeia acesta. Yeshua a vrut să-i asculte rugăciunea mai mult decât a vrut ea să fie ascultată și poate că pe ea a costat-o mult să meargă până la Yeshua, dar Yeshua a mers pe jos din Israel să o întâlnească.
Pentru minuni mărunte nu trebuie să ceri mult, dar pentru minuni pe care Adonai te caută să ți le dea, va trebui să te sfârșești înaintea Lui...să ți se pară nedrept, sau că a venit doar să te respingă ori să se lupte cu tine, dar va rămâne cu tine până când vei înțelege că a venit să vadă cât de mult vrei să-ți primești răspunsul. Sunt mulți oameni care merg la Adonai și uneori simt că mă pierd printre atâția. Că absolut nimic din ce sunt eu nu mă califică înaintea Lui ca să m-asculte, dar știu cu toată inima mea că a venit pentru mine în ”ținuturile astea” așa că nu contează de câte ori trebuie să mă respingă, ori să ajung să-i fac de rușine pe cei care umblă cu El încât ei să strige pentru mine către El, nu contează de câte ori trebuie să strig fără răspuns, dacă trebuie am să învăț să trăiesc plecată la pământ și nu mă mai ridic de acolo, pentru că știu, că știu că Yeshua a venit să-mi asculte rugăciunea.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Sunday, June 20, 2010

Shabechi Yerushalayim

De 2 ore tot ascult un cântec pe care îl iubesc tare mult așa că m-am hotărât să-l postez. Versurile sunt cam așa:
Laudă-L pe Adonai Ierusalime
Laudă-L pe Dumnezeul tău Sioane!
Pentru că El ți-a întărit porțile
Perntru că El ți-a întărit porțile
Binecuvântați să fie fiii care stau în cetate
Binecuvântați să fie fiii ce stau în cetate
Laudă-L pe Dumnezeul tău Sioane,
Laudă-L pe Dumnezeul tău Sioane!





Bat Melech בת מלך
Cristina

Saturday, June 19, 2010

Din mijlocul furtunii

Adonai a răspuns lui Yov din mijlocul furtunii... - Yov 38:1

Săptămâna asta eram la direcția permise auto cu fratele meu Cristi (căruia trebuie să-i mulțumesc din suflet pentru toată răbdarea și spirijul din ultimele 2 luni... am cea mai scumpă soră din lume și cei mai de încredere frați) și așteptam la o coadă imensă când dintr-o dată s-a făcut întuneric, a început să sufle vântul, să fulgere și să tune... apoi o ploaie de credeai că rupe cerul. Toată strada s-a golit în 2 minute și aveam impresia că am rămas doar noi, prinși în ploaia aia torențială.
Când am ajuns acasă i-am spus lui Adonai că așa mă simt de cele mai multe ori când vine câte o ”furtună” în viața mea... îi văd semnele că se apropie pentru că dintr-o dată se face întuneric și știu și simt că urmează ”descărcări electrice” și văd neputincioasă cum toată lumea fuge și eu rămân undeva singură, în mijlocul furtunii și oricât aș plânge și mi-aș dori, ploaia tot nu se oprește. Pe Adonai nu-L văd, iar cei de la care așteptam susținere ori au fugit, ori s-au ascuns și singurul lucru pe care simt că pot să-l fac e să închid ochii și să rabd furtuna, sperând că nu va ține mult...
Pe când dramatizam eu astfel, Adonai mi-a aduns în minte cuvintele din Yov 38:1: ”Adonai i-a răspuns lui Yov din mijlocul furtunii”... nu după ce furtuna a trecut și a fost ”safe” ca Adonai să vorbească. Nu i-a spus înainte de furtună ”dragă Yov, o să vină o furtună și sper să ieși întreg din ea, Eu te las că mă duc să mă adăpostesc”...Nu. Adonai era în mijlocul furtunii, exact acolo unde era și Yov și de-acolo i-a răspuns.
Scrie în Luca 10:3 ”Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.” Tot timpul m-am gândit că e nedrept să trimiți niște oi în mijlocul lupilor, oi care nu au nici un sistem de apărare decât fuga, fugă care este patetică în comparație cu atacatorii lor. Cum poți să aștepți ca mielul să supraviețuiască dacă l-ai trimis în mijlocul lupilor? Nu are nici o logică. Singurul sistem de apărare al mielului e Păstorul și știu cu toată inima mea că Yeshua nu ne-a trimis în mijlocul lupilor singuri și El s-a dus să se ascundă de teama lupilor, nici vorbă. Dacă umblu în mijlocul lupilor și încă nu s-au atins de mine, e pentru că lângă mine umblă Păstorul meu, dacă nu ar fi fost așa, lupii m-ar fi devorat demult. Dacă stau aparent singură în mijlocul furtunii și încă nu am căzut e pentru Adonai e în mijlocul furtunii, nu a fugit să se ascundă sub o umbrelă. Și dacă în mijlocul furtunii se trezește Adonai să-mi ceară să umblu pe ape, nu mi-o cere ca să facă show pentru cei din barcă, ci îmi cere să umblu pe ape, pentru că El e pe ape. Dacă aș încerca să umblu pe ape când Yeshua nu e pe ape, m-aș înneca, dar dacă El e acolo, apa se face tare ca pământul sub picioarele mele. Iar dacă se întâmplă să umblu prin valea umbrelor morții, nu mă tem pentru că lângă mine umblă Viața.
Aș avea motive să mă tem de furtună dacă Adonai ar fi departe, aș avea motive să tremur și să-mi zic ultima rugăciune în mijlocul lupilor doar dacă Păstorul nu ar fi cu mine, aș avea motive să mă agit și să dau disperată din mâini ca să nu mă înnec dacă aș știi că umblu pe niște ape pe care Yeshua nu e și aș avea toate motivele din lume să mă tem că mor dacă umblu prin văile morții, dacă El nu ar fi cu mine. Dar pentru că e în mijlocul furtunii, pentru că în mijlocul lupilor, pentru că e pe marea pe care mi-a cerut să umblu, pentru că e prin valea umbrelor și-a morții împreună cu mine, atunci am să sper, am să cred, am să umblu și n-am să mă scufund, nu pentru că aș fi ceva, dar pentru că El mi-e totul.

V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”- Ioan 16:33

Bat Melech בת מלך
Cristina

Thursday, June 17, 2010

Yaakov – Israel

”Yaakov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.” – Bereishit- Geneza 32:24

Yaakov era în drum spre Canaan și urma să îl întâlnească pe Eisav, fratele lui de care se temea. Din acest motiv și-a împărțit familia și averile în 2 tabere ca în eventualitatea unui atac din partea lui Eisav, măcar una din tabere să scape. După ce i-a trecut pârâul, Yaakov a rămas singur.
Adonai a ”complotat” toată viața lui Yaakov să-l aducă la acest moment. Yaakov s-a născut luptându-se să fie binecuvântat. Din pântecele mamei lui și-a dorit să aibă dreptul de întâi născut și s-a luptat până când l-a primit. Și-a dorit binecuvântarea tatălui său pentru care a fost gata să înșele, lucru pe care l-a și făcut.
Yaakov n-ar fi avut nici o șansă și astăzi nu am fi ctit din Torah despre Yaakov, dacă acesta n-ar fi căutat binecuvântarea mai presus de orice. Ar fi fost doar un om mediocru care nu a făcut nimic semnificativ și probabil cel mult i s-ar fi scris genealogia. Dar Yaakov s-a luptat cu tot ce-a avut el și dacă nu a existat nici o șansă, el și-a făcut o șansă. Atât de mult a prețuit să fie binecuvântat, încât Adonai Însuși s-a coborât să-l atingă pe omul ăsta obsedat de binecuvântări... Dar ca să facă acest lucru, Adonai a avut nevoie să-l izoleze pe Yaakov, să-l facă să rămână singur, pentru că atunci când te întâlnești cu Adonai, atunci când El vine să te vadă, nu vine să-ți vadă familia, nu vine să-ți vadă averile, nu vine să-ți vadă abilitățile ci vine să te vadă doar pe tine. Așa s-a dus Adonai la Yaakov, dar Yaakov a crezut că e atacat de Eisav în întuneric așa că a început să se lupte cu Adonai, crezând că îi este dușman. S-a luptat cu El cât a ținut întunericul, până la revărsatul zorilor când a văzut că nu era Eisav, ci era Stăpânului lui, era chiar Elohim. Atunci Yaakov s-a prins de HaShem, la fel cum s-a prins de călcâiul lui Eisav și Adonai nu i-a putut birui disperarea. Să te prinzi de El cu așa înverșunare încât Adonai să nu-ți poată rezista... Nu în sensul că era mai tare fizic Yaakov decât Adonai, dar credința, disperarea, dorința lui Yaakov l-au dat gata pe Adonai. Slăbiciunea lui Adonai suntem noi... și atunci când ”îl biruim” n-o facem pentru că am fost mai puternici, ci doar i-am atins inima de Tată atât de mult, încât Adonai nu mai poate lupta cu noi... Nu mă refer la a te lupta cu Adonai din răzvrătire, pentru că El stă împotriva celor mândri, dar mă refer la a te lupta cu El pentru binecuvântări. Știu că e un curent de idei care propagă ”binecuvântări gratuite” la tot pasul ... dar eu nu cred în așa ceva. Dacă ar fi așa, înseamnă că Adonai a fost nedrept cu ce mai mulți oameni. Cred că Adonai nu e sărac în binecuvântări și că vea să ni le dea, dar nu oricum. Adonai nu dă binecuvântări care să fie luate de-a gata, Adonai dă când te-ai prins cu tot ce ești și ce ai vrea să fii de El și nu te lași de El până când nu te binecuvintează. Adonai binecuvintează când ți-a spus ”lasă-mă să plec!” și tu ai înțeles în inima ta șoptindu-se ”mai ține-Mă că vreau să te binecuvintez”. Adonai s-a purtat cu Yaakov de parcă singurul motiv pentru care a venit acolo a fost să se lupte cu el, dar Yaakov nu s-a lăsat intimidat de aparenta respingere ci s-a ținut și mai strâns de Adonai, până când i-a fost schimbat numele. După așa luptă, Adonai a văzut un alt om. Nu l-a mai văzut pe Yaakov care înșeală să fie binecuvântat, care caută scurtături ca să capete binecuvântări, ci l-a văzut pe Israel –
Asta nu înseamnă că Israel nu a mai fost numit Yaakov după acest incident, ba, a mai avut multe momente când a fost Yaakov, dar Adonai S-a numit Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul omului cu care s-a luptat, Dumnezeul omului care i-a biruit inima, Dumnezeul omului care s-a ținut strâns de Adonai și a preferat să șchiopăteze toată viața, dar să fie binecuvântat.
Poate treci prin momente când te lupți în întuneric și nu vezi fața Celui cu care te lupți, dar ai impresia că ești atacat de dușman...așteaptă zorile să-i vezi fața și dacă e dușmanul, atunci doboară-l că ți s-a dat puterea, dar dacă e Adonai prinde-te de El și nu-L lăsa până când nu te va binecuvânta. Nu-L lăsa nici dacă ți-ar spune ”nu”. Dacă doar putere să te ții de El ți s-a dat, nu te lăsa dărâmat de faptul că îți spune că vrea să plece, pentru că dacă asculți atent de fapt îți spune ”vreau să te binecuvintez!”

Bat Melech בת מלך
Cristina

Wednesday, June 16, 2010

Ai grijă ce te rogi

Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. - Tehillim/ Psalmi 66:19

Ai auzit vreodată spunându-se ”ai grijă ce te rogi, că s-ar putea Adonai să-ți răspundă”? Eu da, dar întotdeauna am crezut că sunt cuvinte pe care le-a zis cineva din dorința de-a spune ceva nou.
La începutul anului, eu și Ioana (prietena și sora mea de ”suferință”) ne-am luat un timp în care ne-am rugat împreună în fiecare zi și unul din lucrurile pentru care ne-am rugat a fost ca Adonai să facă ceva nou, să aducă o schimbare. Nu știu exact ce voiam... știu că am ajuns să mă plictisesc un pic cu viața mea, simțeam că stagnez pe plan personal și m-am gândit că aș vrea o schimbare în sensul că aș vrea să schimb apartamentul sau să-mi decorez altfel camera, dar Adonai are simțul umorului tare ciudat, așa că ne-a ascultat rugăciunea. Nu a făcut să schimb doar apartamentul, dar a făcut lucrurile în așa fel încât toate se schimbă. Urmează să plec din țară, urmează să mă integrez într-o altă cultură, să încep să-mi fac alți prieteni, să schimb felul în care mă relaționez la oameni, etc. Să nu mă înțeleagă nimeni greșit, iubesc provocarea și vreau să merg, dar schimbarea asta majoră vine cu un preț cam scump pentru că trebuie să mă despart aproape de toți oamenii dragi mie, spun aproape pentru că frații mei locuiesc și ei în Anglia, așa că măcar ei au să-mi fie aproape.
De ceva vreme simt că tot ce fac e doar mă despart de toți oamenii care mi-au fost alături atâția ani... și astăzi am cam obosit. Nu mi-e ușor să mă despart de bunica mea fără care nu știu cum să fiu, nu mi-e ușor să mă despart de mama, măcar că locuim departe una de alta de ceva vreme... Nu mi-e ușor să mă despart de Ioana, colega mea de apartament, sora mea, prietena mea cea mai bună... nu prea știu cum am să mă descurc fără să vorbesc o zi cu ea... de fapt nici nu știu cum să mă despart de ea. Ioana, dacă citești articolul ăsta, te rog să știi că simt că las cu tine o bucată mare din sufletul meu și că nu am să mai fiu la fel niciodată. Dacă nu erai tu în toți anii ăștia, nu știu cum sau unde aș fi fost. Adonai din tine m-a ținut și nu vreau să învăț să trăiesc într-un loc unde tu nu ești, dar probabil că nu pot să fie toate lucrurile așa cum le vreau eu...
Nu mi-e ușor să mă despart de pastorii mei, de cei de la ”Calea Credinței”, nu mi-e ușor să mă despart nici măcar de țara asta pe care nu am simțit-o niciodată ca fiind a mea. Dar de câte ori mă las dusă de sentimentul ăsta gol ce mă umple, încerc să mă gândesc că a fost doar un răspuns la o rugăciune și că Adonai doar a împlinit ce i-am cerut. Nu cred că ar fi fost mai bine să nu mă rog, dar cred că trebuia să mă pregătesc pentru eventualitatea în care chiar îmi răspunde...
Așa că da, am ajuns să spun ca oamenii de care aminteam la început și singurul lucru pe care pot să-l mai spun e ”AI GRIJĂ CE TE ROGI, CĂ S-AR PUTEA CA ADONAI SĂ TE ASCULTE”.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Tuesday, June 15, 2010

Bancuri evreiești

#1.
A fost odată un împărat puternic ce avea nevoie de un Samurai șef, așa că a pus afișe în întreg ținutul invitând cei mai iscusiți luptători cu sabia, dar după 2 luni, s-au prezentat doar 3 samurai înaintea împăratului, un japonez, un chinez și Moishy. Acesta le-a cerut fiecăruia să-și demonstreze calitățile. Primul a fost japonezul, care a adus înaintea împăratului o cutie de argint din care a ieșit o muscă. Japonezul a lovit în aer cu sabia și musca a căzut la pământ. Împăratul a rămas impresionat. Apoi a urmat chinezul care a deschis o cutie împodobită cu perle din care a ieșit o muscă. Chinezul a lovit de două ori cu sabia în aer și musca a căzut cu aripile tăiate la pământ. Împăratul a rămas și mai uimit. Apoi a venit rândul lui Moishy care a deschis o cutie de aur din care a ieșit un bondar. Moishy a lovit de vreo 7-8 ori cu sabia în aer după care bondarul încă zbura. Împăratul s-a uitat la Moishy deloc impresionat și i-a spus ”dar tu ce ai făcut că insecta ta încă zboară?” Moishy se uită la împărat cu un aer de superioritate și îi răspunde ”eu i-am făcut brit milah (tăiere împrejur).

#2.
Yoshy Goldstein se convertise la catolicism și a hotărât să devină preot. Zis și făcut. A trebuit să predice pentru prima dată în față la o adunare imensă și la un întreg sobor de preoți. La sfârșit a venit cardinalul să-l felicite și i-a spus ”splendidă predică părinte, foarte frumos felul în care ai dat exemple din viața ta și cum nu te-ai emoționat deloc. Un singur lucru... poate data viitoare când începi, să încerci să nu te mai adresezi adunării ”dragi goyim”.

#3.
După 2 luni de negocieri cu autoritățile, Avraham, un învățat al Torei din Odessa, a primit permisiunea să meargă să viziteze Moscova. S-a urcat pe tren și s-a așezat pe o banchetă lângă un tânăr. Avraham s-a uitat la tânăr și a început să se gândească ”Omul nu arată ca un țăran, deci probabil că e din zona aceasta. Dacă e din zona aceasta sigur e evreu că doar asta e o zonă evreiască. Pe de altă parte...dacă e evreu unde se duce? Eu sunt singurul din această zonă care am primit permisiunea să merg să vizitez Moscova...Stai puțin, este un sătuc numit Samvet chiar lângă Moscova, iar ca să mergi acolo nu ai nevoie de permisiune specială. Dar de ce ar merge omul ăsta în Samvet? Poate merge să viziteze vreo familie evreiască din Samvet, dar stai puțin că sunt doar 2 familii de evrei în Samvet, Bernstein și Steinberg. Cei din familia Bernstein nu sunt oameni prea cumsecade, deci cu siguranță se duce la familia Steinberg. Dar de ce merge? Familia are doar 2 fete, deci poate că e ginerele. Dacă da, atunci care din fete e soția lui? Sarah s-a căsătorit cu un avocat renumit din Budapesta și Esther s-a căsătorit cu un afacerist din Zhadomir, deci sigur acesta e soțul lui Sarah, ceea ce înseamnă că îl cheamă Alexander Cohen. Dar dacă e din Budapesta, cu tot antisemitismul de acolo sigur a trebuit să-și schimbe numele de ”Cohen”...stai puțin care e echivalentul la Cohen în ungurește? Sigur e Kovacs .”
După aproximativ 5 minute Avraham se întoarce către tânăr și-i spune ”Shalom domnule Kovacs”, tânărul îi răspunde ”Shalom, dar de unde știți cine sunt?” Avraham zâmbi și-i răspunse ”era evident”.

#4.
Un evreu era în avion între doi arabi și își dă jos pantofii, se întinde confortabil și arabii îi zic:
- Du-te și adu-ne două sucuri...
Evreul era singur, arabii erau doi, așa că s-a dus. Cât a fost plecat, arabii i-au scuipat în pantofi. S-a întors evreul cu sucurile, s-a întins la loc, mai departe în liniște. Când au ajuns la destinație, își bagă evreul picioarele în pantofi și descoperă ce-au făcut arabii și le zice:
- O să fie pace în Orientul Mijlociu când arabii n-or să mai scuipe în pantofii evreilor, iar evreii n-or să mai pună apă din WC în sucurile arabilor.

#5.
Un creștin, un musulman și un evreu vorbesc despre puterea religiilor proprii.
Creștinul:
- Știu că religia mea e cea adevărată, căci aveam o secetă teribilă în țară și era să mor împreună cu familia, când am făcut rugăciuni și atunci s-a întâmplat miracolul: în timp ce toată câmpia era sub soarele arzător, pe terenul nostru cădea o ploaie torențială. Totul de jur împrejur ardea sub soare și pe terenul meu ploua. Din cauza asta, ne-am salvat familia mea și cu mine.
Musulmanul:
- Știu că religia mea e cea adevărată, căci eram în deșert și m-a surprins o furtună de nisip. Era să murim eu și cămila mea acoperiți de dune. Abia puteam respira când s-a întâmplat miracolul. Întregul deșert era o furtună de nisip, dar în jurul meu și al cămilei mele a fost un calm total. Așa am ajuns pâna la o oază și ne-am salvat.
Evreul:
- Știu că religia mea e cea adevărată, căci mă plimbam în jurul casei mele într-o sâmbătă și am găsit un portmoneu pe jos, plin cu bani, dar fiind sâmbătă nu puteam să mă aplec să-l iau. Atunci s-a întâmplat miracolul: peste tot era sâmbătă, dar în jurul meu s-a făcut brusc vineri...

Bat Melech בת מלך
Cristina

Monday, June 14, 2010

Speranță când nu mai e nimic de sperat

„Aşa vorbeşte Domnul: ,După cum când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: ,Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!’ tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul." Yeshayahu/ Isaia 65:8

Nu sunt mulți anii de când mi-am pus inima să Îl înțeleg pe Adonai, să înțeleg cum e, să înțeleg ce vrea, ce iubește și ce-L doare. Dar chiar și în timpul ăsta scurt am ajuns să cunosc că nu cunosc aproape nimic. Mă uit la părți din El și încerc să le pun împreună, dar de cele mai multe ori îmi întrece puterea de a înțelege... așa că e mai bine să Îl iau pe bucăți. Știu că aș putea să mă uit doar la unul din atributele Lui o veșnicie întreagă și tot să văd ceva nou, ceva ce nu am mai văzut înainte, ceva care să mă lase plină de uimire și de recunoștiință strigând ca cherubim (heruvimii) KADOSH, KADOSH, KADOSH! (Sfânt, Sfânt, Sfânt). Nu știu eu multe, dar știu că vrea să cunosc despre El că „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Shemot/ Exod 34:6-7).
Știu cu toată inima mea că iubește orice om de pe pământ, dar că dintre toți mă știe pe mine în totalitate, că m-ar găsi și dacă m-aș pierde între 6 miliarde de oameni și nu doar pentru că mi-a dat o amprentă digitală unică, ci pentru că a pus parte din El în mine, o parte care nu mai e în nimeni altcineva.
Știu că e un Dumnezeu gelos care mă iubește și El vrea pentru Sine ceea ce iubește, pentru că nu iubește cu jumătăți de măsură, nu mă iubește doar când e convenabil, nu mă iubește doar când e iubit de mine, ci iubește pentru că nu știe cum să nu mă iubească.
Dumnezeul ăsta Sfânt, Drept, Complet, Complex, Bun, Infinit și de necuprins, Dumnezeul ăsta care are milioane de îngeri care Îl adoră, Dumnezeul ăsta vrea cu tot dinadinsul să se lase iubit de mine, care sunt doar o suflare, care nu sunt constantă nici măcar în lucrurile pe care le iubesc.
Adonai e un Vier bogat. Are vii de toate felurile, vii care-i aduc mult rod, struguri plini de zeamă, struguri care mulțumesc inima Lui... și știți ce face Vierul ăsta? Caută zeamă într-un strugure uscat ca mine... zeamă care nici măcar nu ar putea ridica cu un strop nivelul mustului strâns de la alții și totuși caută rod în mine și numește sfertul de strop ce-l strânge ”binecuvântare”. Eu dacă mă uit la un om și văd doar un defect, dau la o parte cu totul omul, cu bune și rele împreună, dar Adonai nu e ca mine...adună din uscăciunea mea și cel mai insesizabil bun... și-l prețuiește.
Ai văzut vreodată oameni care să te facă să crezi că nu mai este nici o șansă pentru ei, că sunt lepădați de tot? Eu da... măcar că nu cunosc inima oamenilor la care mă uit și-i declar pierduți. Dar Adonai nu e ca mine... El dacă vede că omul s-a stins de tot, nu-i disprețuiește nici măcar fumul pe care îl scoate și nu-Și întoarce spatele...lasă lumânarea să se stingă singură dacă vrea, dar El nu stinge din partea Lui mucul care mai fumegă. Ai văzut vreodată oameni care din diferite motive au căzut frânți sub greutăți, care foarte probabil ei și le-au pus? Eu da... și am mai adăugat la povara lor greutatea disprețului cu care i-am privit că nu sunt în stare să se ridice... Dar Adonai nu e ca mine... El dacă vede omul că e frânt, nu-l rupe, nu-l judecă...prețuiește că încă nu s-a rupt de tot.
De aceea și dacă am să cred că aș fi izgonită vreodată dinaintea Lui n-aș putea să uit că nu renunță, că nu vrea perfecțiune, vrea doar tot ce sunt, chiar dacă e doar un sfert de strop, chiar dacă doar fum a mai rămas din mine, chiar dacă doar un fir mă mai ține în picioare...știu că de partea Lui El n-are să mă stingă și-atunci am să fac tot ce pot și ce știu să mă aprind iarăși de dragul unui așa Dumnezeu. Todah Melech sheli!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Thursday, June 10, 2010

Pe cale

Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. – 1 Corinteni 10:12

Nu e ușor să stai neclintit pe derech HaShem (calea lui Dumnezeu). După ce că această cale e îngustă de-ți încape doar un picior în fața altuia, mai ești și lovit de vrăjmaș care vrea cu tot dinadinsul să te facă să cazi și ca și cum doar astea nu ar fi destul, mai e și firea ta care te sapă din interior, iar singurul lucru, singurul sfat, singura avertizare e să luăm seama să nu cădem?! Prima dată când citești acest lucru e demn de râs... e ca și cum ai vrea să traversezi strada și cineva vrea să te sfătuiască și-ți spune doar ”vezi să nu te calce vreo mașină”. Păi mulțumesc, asta vreau și eu, asta puteam să deduc singur. Pare ca și cum sfatul lui Pavel nici măcar nu are sens ... Oare?
Știți ce vrea să spună Pavel? ”Uită-te țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței tale, la Yeshua și cu ochii țintiți pe El să umbli, să nu iei seama la cât de în urmă sunt alții și nici cât de în față sunt ceilalți, să nu iei seama la lucrurile cu care aruncă cel rău în tine, măcar că le simți efectul, tu nu-ți lua ochii de pe Yeshua și singurul lucru de care să te îngrijești să fie cum să nu cazi. Nu cum să îi ajungi pe cei din față și nici cum să le dai sfaturi la cei din urmă, singurul lucru la care să iei seama să fie să nu cazi.
Să nu te miri de cei ce cad. E împotriva firii, e împotriva oricărei logici și legi fizice să nu cazi după câte vin peste un om care încearcă să umble pe această cale. Nu e nimic de mirat să vezi că cineva cade. Nu e nimic de condamnat. Nu e nimic la ce să caști ochii. Știi ce e de mirat? E de mirat să vezi cum nu cad unii, cum așa loviți și din afară și dinăuntru, mai stau în picioare. E atât de șocant încât cei care încă nu au început să umble stau să întrebe ce putere supranaturală ține oamenii ăștia pe cale? Cum?! Cum nu cad? Ar trebui potrivit cu orice logică să fie căzuți demult. Tu ar trebui, potrivit cu orice lege fizică, să cazi de să nu te mai ridici în veci, dar stai în picioare dacă te uiți țintă la El. Doar o iubire desăvârșită poate să facă așa ceva, ca doar privirea țintită asupra Celui se te iubește să fie destul de puternică încât să te țină de parcă ai fi legat cu toate sforile. Ce Dumnezeu! Ce dragoste!
Nu te mai mira de cel ce cade, miră-te de cel ce încă mai stă în picioare!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Wednesday, June 9, 2010

Aur, diamante și rubine

Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Yeshua HaMashiach. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.- 1 Corinteni 3:11-13

Aseară mi-am amintit de un moshel (pildă) de la Rabinul de Klausenburg, despre un om care locuia pe o insulă împreună cu familia lui. La un momendat aude un zvon despre un vapor care pleacă spre o altă insulă îndepărtată unde se găsește aur din belșug, diamantele zac pe străzi și rubinele sunt mai dese decât pietrele. Omul a vândut tot ce a avut și și-a cumpărat un loc pe vaporul respectiv. A durat ceva vreme până a ajuns la insula cu pricina și când a pășit pe pământ a văzut că totul era adevărat! Aurul era materialul care pava străzile, diamantele zăceau peste tot și rubinele erau mai dese decât pietrele. Și-a umplut buzunarele cu diamante și rubine și a mers în primul restaurant să mănânce istovit de lunga lui călătorie. Când să plătească a scos din buzunar un diamant pe care i l-a întins chelnerului. Acesta l-a luat în mână și s-a uitat la om nedumerit întrebându-l ”vrei să mă plătești cu praf? Pe insula noastră diamantele nu înseamnă nimic, aurul e materialul de construcții și rubinele sunt fără valoare.” Șocat omul a întrebat ”dar care e lucrul cel mai prețios pe insula voastră?” Chelnerul a răspuns ”untura”. Omul nostru a plecat și a început să adune untură și a ajuns cel mai bogat om de pe insula respectivă, dar pentru că trecuseră ani de când nu și-a văzut familia a hotărât să se întoarcă acasă. A cumpărat 7 vapoare pe care le-a umplut cu untură și s-a îndreptat spre casă. Când a ajuns la familia lui, aceștia bucuroși de revedere și de succesul omului l-au întrebat: ”toate aceste vapoare sunt pline cu diamante și aur?” Râzând omul le-a explicat ”diamantele nu au nici o valoare și nici aurul, veniți să vedeți adevărata bogăție!” Când a urcat pe primul vapor și a deschis încărcătura: aceasta se stricase. Omul era distrus, urcă pe al doilea vapor, dar și acesta era în aceeași situație și toate vapoarele lui s-au dovedit pline cu untură stricată. Copiii l-au întrebat ”ai fost pe o insulă plină cu diamante și ai adus acasă untură stricată?” ... dar omul era uluit. Și-a amintit că pe insula aceasta untura era neînsemnată și a început să plângă amar deoarece în locul unde conta, era acum sărac lipit.

Știu că toți căutăm valoare în orice facem, fie că e spiritual fie că e firesc. Noi suntem de pe o insulă unde se prețuiesc diamantele și aurul și rubinele, dar am fost lăsați temporar pe o insulă unde lucrul cel mai important e untura. E ok să aduni untură cât să trăiești, să poți plăti „chelnerii” dar dacă începi să crezi că de fapt untura e adevărata bogăție ai să te trezești că te întorci acasă cu multe dar putrezite și fără valoare. Am fost trimiși de Adonai în lumea aceasta să adunăm diamante și nu sunt greu de găsit, sunt peste tot... în cel mai neînsemnat om de pe ultimul rând din biserica de 2000 de membrii, în bătrânica din satul uitat de lume care se roagă pentru venirea lui Mashiach, în omul în care mereu te împiedici că nu ce ai vrea tu să fie, dar care are atâtea de dat și pentru că sunt peste tot ai tendința să crezi că nu au valoare. Te-a convins insula asta că valoarea stă în untura de care te folosești să îți plătești cheltuielile și începi să vrei tot mai multă untură și nu e destul câte haine ai avea, nu e destul câte mașini ai avea, nu e destul. Ajungi să-ți umpli vapoarele cu multe, dar care nu înseamnă nimic pe insula unde trebuie să te întorci...
Poate ai uitat o vreme de ce ești aici și te-ai ales cu untură sau o goană după ea, dar acum încearcă să culegi diamante și aur și rubine chiar dacă lumea în care ești acum le consideră praf pentru că știi că te îndrepți spre o lume unde au să conteze, iar în lumea asta ești doar temporar.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Tuesday, June 8, 2010

Eu

Adonai l-a creat pe om din țărâna pământului. L-a făcut perfect. L-a făcut trup, suflet și Duh și era perfect. Nu doar Duh, nu doar suflet și nu doar trup. Omul e perfect trup, suflet și Duh.

Unii se uită doar la Duhul din mine și au impresia că Duh e tot ce sunt... apoi se întorc dezamăgiți de imperfecțiunea mea, uimiți că nu eram ceea ce se așteptau, pentru că Duhul din ei a răspuns la Duhul din mine... dar Duh nu e tot ce sunt.
Alții se uită la mine ... îmi citesc gândurile și-mi pătrund sufletul, în care de altfel îi las să privească și au impresia că eu sunt doar sentimentele, gândurile sau crezul meu și pleacă dezamăgiți atunci când constată că nu vreau să se vadă mai mult decât las. Sufletul lor răspunde la ceea ce uneori e în sufletul meu, dar eu nu sunt doar suflet.
Alții se uită la exteriorul meu și spun ”nu-i nu știu ce de capul ei” pentru că au fost izbiți de ce le-a izbit ochii. Dar eu nu sunt doar trup.
Am zile bune și am zile mai puțin bune. În zilele bune încerc să mă las modelată și să-L las pe Adonai să se vadă în mine pentru că știu că de prea multe ori mă văd doar eu... În zilele mai puțin bune obosesc, obosesc să răspund, obosesc să ascult părerea altora și tot ce e mai rău și putrezit în mine iese la suprafață. Ce e de mirat în asta? E de mirat că nu sunt doar Duh? E de mirat că nu sunt doar suflet? E de mirat că nu sunt doar trup? E greu de înțeles că sunt toate trei și că dacă nu, nu aș fi eu? Nu e nimic șocant la faptul că am momente neprihănite, nu e nimic șocant la faptul că am momente triste, nu e nimic șocant la faptul că am momente în care reacționez fără măcar să gândesc... Dacă nu e clar, să clarific: SUNT PERFECT IMPERFECTĂ și nu scriu, nu caut, nu tânjesc pentru că aș pretinde că aș fi desăvârșită, ci pentru că vreau să fiu...
Dacă citești acest blog și poate ai văzut ceva spiritual care m-ar ridica în vreun fel în ochii tăi, nu te pripii să-mi dai prea mult credit că s-ar prea putea să îți schimbi părerea când vezi că mai sunt și suflet și trup și înainte ca voi, ”binevoitorii” mei dragi, să-mi lăsați mesaje despre cum să mă maturizez, cum să mă pocăiesc, cum să mă schimb, gândiți-vă că poate, doar poate, nu sunt doar atât cât vi se pare.
Mulțumesc tuturor celor care nu mi-ați dat credit peste măsură niciodată, dar care în continuare îmi dați har să caut, să fiu duh, suflet și trup, să fiu toate așa cum toate a intenționat Adonai să fiu. Mulțumesc.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Monday, June 7, 2010

Ein li koach achshav...


Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. - Tehillim/ Psalmi 94:19


M-am pogorât în grădina cu nuci, să văd verdeaţa din vale, să văd dacă a înmugurit via, şi dacă au înflorit rodiile. Dar fără să bag de seamă, dorinţa mea m-a dus la carele poporului unui om ales. – Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim. – Ce aveţi voi să vă uitaţi la Sulamita ca la nişte fete ce joacă în cor? -- Shir HaShirim/ Cântarea cântărilor 6:11-13

Bat Melech בת מלך
Cristina

Saturday, June 5, 2010

Toate îşi au vremea lor

Ieri, toată ziua am avut în minte cuvintele lui Kohelet (Eclestiastul): ”Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” - Kohelet 3:1. M-am gândit ”știu!”, dar când am văzut că nu renunță am zis ”ok... ce vrei să înțeleg?” Poate că nu am ajuns la o revelație teologică și Baruch HaShem că nici nu căutam, dar știți ce am priceput dincolo de ce știam?

Adonai e un Creator care înainte de a mă crea și-a făcut un plan. Și planul ăsta e perfect. Ai auzit vreodată pe cineva spunând ”Dumnezeu are un plan special cu tine”? Eu nu cred așa ceva pentru că: 1. nu e Biblic și 2. pentru că a avea planuri speciale implică un anume neajuns în alte planuri iar acest neajuns reflectă de fapt neajunsul Celui ce l-a făcut și eu nu cred că Adonai are planuri speciale sau mai puțin speciale. Cred că Adonai are planuri. Punct. Un plan ”mai bun” nu înseamnă faimă, nu înseamnă a muta lumea și nu înseamnă a dobândi cât mai mult. Un plan bun și reușit înseamnă întotdeauna credincioșie. Nu înseamnă că Pavel, sau Billy Graham au avut parte de planuri mai speciale pentru viața lor, ci înseamnă doar că au fost credincioși în ceea ce li s-a încredințat și răsplata lor ca și a mea va fi în funcție de cât de credincioasă am fost cu ceea ce mi-a dat Adonai. Pornind de la faptul că Adonai are un plan, acest plan implică un început și un sfârșit.
”Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei” -- Ziua în care m-am născut a fost hotărâtă și ziua în care am să mor a fost hotărâtă. Mi s-a dat exact timpul de care am nevoie ca să fiu credincioasă.
”Săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei” -- A fost hotărât ca după ce m-am născut să fiu într-un cadru perfect (chiar dacă atunci nu părea) în care să se sădească în mine lucruri care să ducă înspre ceea ce sunt astăzi și a venit un timp în care singură a trebuit să smulg unele din lucrurile care au fost sădite în mine dar care nu mă reprezentau. Și Adonai mi-a dat timp pentru amândouă.
”Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei” -- încă nu știu nici azi de ce Adonai a îngăduit să fie unele lucruri ucise în mine, lucruri care nu aș fi vrut să moară, lucruri care nu au ținut de mine să le țin în viață, dar au fost ucise ori de alții ori de mine, dar știu că uimirea mea a fost absolută în momentul în care S-a atins de mine Tămăduitorul și m-a tămăduit. Cred că Adonai a vrut să-L experimentez pe El în toate formele Lui și dacă nu ar fi hotărât un timp în care să fie ucise lucruri din mine, nu aș fi cunoscut puterea Lui de vindecare niciodată. Todah Avi!
”Dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei” -- mi-a luat mult timp să construiesc unele lucruri, idei, crezuri în mine, dar Adonai a lăsat un timp în care să fie dărâmate, pentru că voia să zidească ceva mai bun.
”Plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui” -- pentru acest lucru sunt cea mai recunoscătoare. Dacă nu ar fi îngăduit să-mi lase timp să-mi plâng lacrimile, n-aș mai fi putut merge înainte. El înțelege când se adună atâtea în mine încât singurul fel în care mai pot să-mi fac loc e să le plâng. Nu plâng des, dar când plâng nu mă oprește, nu mă consolează, nu-mi cere să râd, respectă faptul că e o vreme în care să plâng și ca să nu mă lase așa stoarsă de puteri, aduce o vreme în care să râd. Și Baruch HaShem că încă nu am întâlnit om care să nu mă întrebe ”dar tu tot timpul râzi?” - nu, nu râd tot timpul. Sunt doar binecuvântată cu un Dumnezeu care vede vremurile când plâng că nu sunt multe dar grave și atunci recuperează cu vremuri în care să râd.
”Bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui” -- în ivrit cuvântul tradus de Cornilescu ”bocit” vine de la shivah (fără nici o legătură cu idolul indienilor) care este un ritual de jelire a unui mort timp de 7 zile. Nu am avut un timp de jale decât pe bunicul meu pentru care am jelit pentru că a fost omul care m-a crescut. Atunci cu o minte împânzită de regrete i-am zis lui Adonai ”Rămân încredințată că ești mai adânc decât disperarea mea, mai mare decât temerile mele și infinit mai real decât orice minciună cu care am fost vreodată mințită...Tu Ești!” Evreii când sunt în shivah, stau jos pe podea, mai jos decât toți ceilalți care ar veni în casă, poartă o haină ruptă și numeni nu vorbește nimic decât dacă cel care suferă începe o conversație. Omul nu e mângâiat, nu primește explicații despre cum totul e parte dintr-un alt plan, pentru că ei înțeleg că nu ai ce cuvinte să îi spui unui om care plânge pe cineva drag. Eu nu am avut oameni care să vină la mine și să nu încerce să-mi explice ”sensul universului”, dar Adonai a fost ca un evreu pentru mine, m-a lăsat să-mi plâng bunicul, iar apoi a adus o vreme de bucurie în inima mea în care am dansat ca nebună înaintea Lui.
”Aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei” -- Adonai a lăsat o vreme de ignoranță în viața mea în care dădeam cu pietre în oricine era diferit, în oricine își punea întrebări, în oricine nu era ca mine ... iar apoi I-a fost milă de mine și a lăsat ca alții să dea cu pietre în mine, nu să le arunc înapoi ci să le strâng ca pietre de aducere aminte că Adonai e drept.
”Îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei” -- a fost o vreme când mă topeam să mă ia Adonai în brațe, să mă privesc ca și pe un copil purtat în brațe, dar a venit o vreme când mă văd mai mult umblând ca un om responsabil lângă Tatăl, care e îmbrățișată dar nu ca și o smiorcăită care vrea în brațe că-i e lene să umble și vrea tot la înălțime, ci pentru că acum înțeleg ce înseamnă îmbrățișarea Lui.
”Căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei” -- Am căutat odată „prințul” care de fapt era mai mult o iluzie de un om înrădăcinat cu totul în Adonai destul de orb să nu vadă defectele mele (care nu-s puține) și care să vadă destul de bine încât să-mi vadă funiile cu care sunt legată de Yeshua și Israel. Ori m-am pierdut în căutarea asta, ori el, ori nu există și nici nu mai știu dacă e chiar așa de groaznic gândul că n-ar fi. Adonai a avut răbdare cu mine și m-a lăsat să caut și m-a lăsat să mă înșel și să pierd și nicoodată nu mi S-a pus înainte. În planul Lui măreț a lăsat o vreme în care să caut.
”Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei” -- cred că mai multe am lepădat decât am păstrat, dar Adonai mi-a dat har pentru amândouă.
”Ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui” -- amândouă dor deopotrivă, dar trebuie să existe semne că am trecut prin viață.
”Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei” -- eu încă nu am cunoscut vremea să tac, poate că a fost și am trecut ca boul pe lângă poartă, dar încă nu am învățat când vine vremea să tac, să tac.
”Iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui” -- Adonai... așa infinit cum e, a lăsat ca eu, cu o inimă limitată să simt un sentiment infinit și chiar dacă nu cred că a iubi e cel mai fain sentiment din lume, cred că în final e mai bine să iubești măcar odată, ca atunci când vine vremea să urăști să nu te condamni prea tare.
”Războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” -- Acesta e motivul pentru care eu nu cred în ”activiști pentru pace” pentru că uneori războiul e necesar, că e la nivelul interior al unui om, că e la nivelul spiritual, că e la nivel de națiune. Este o vreme când oricât de împăciuitor ai fi, trebuie să te lupți. E o vreme pentru pace, dar pacea nu trebuie să excludă dreptatea sau încălcarea principiilor.
De ce spun toate astea? Pentru că eu cred cu toată inima că dacă nu ar lăsa Adonai un timp de tămăduire în viața mea, nu ar putea să aducă un timp de rupere. Că dacă nu ar fi toate lucrurile calculate la fracțiuni de secundă, m-aș pierde și doar atât, m-aș bucura și doar atât, m-aș aduna și doar atât, dar pentru că ce se pierde poate fi găsit, pentru că bucuria e temperată de durere, pentru că rana e alinată cu vindecare, pentru că războiul e compensat de pace, pot să fiu și să devin și tot mai mult pentru că de fiecare dată ruperea n-am s-o mai experimentez ca prima dată, ci cusută și tămăduită, cicatrizată și însemnată, dar mereu, mereu întreagă în planul Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Friday, June 4, 2010

Tipic

Ce fac evreii când situația e aproape disperată și toată lumea e pornită împotriva lor, când mass-media e împotriva lor și există proteste organizate peste tot în lume? Nu disperă! RÂD!




Shabat Shalom!
Bat Melech בת מלך
Cristina

Thursday, June 3, 2010

CRED

Ai avut vreodată sentimentul că e ceva în tine, ceva ce ai vrea să verbalizezi sau să gesticulezi, sau să exprimi doar că nu știi nici ce e și nici pentru ce simți nevoia să-l exprimi? Poate că aberez, dar tolerați-mă! M-am pornit să scriu fără nici un subiect în minte, poate doar un cuvât: ”CRED”. Nu mă refer la credință, sau poate da... poate sunt doar lucruri fără sens care îmi trec prin minte și vreau să le pun undeva. Poate m-am pierdut printre prea multe explicații de prea multe ori și m-au rămas prea puține și acum vreau să le înșir, dar nu știu de unde ...
Cred că Adonai S-a gândit la mine înainte să mă creeze, că m-a ținut o clipă doar pentru El, doar în inima Lui și înainte să mă dea să fiu însemnată de toate, m-a prețuit așa cum sunt, întreagă, ca orice m-ar atinge și orice urme ar lăsa în mine, El să mă vadă mereu așa cum am fost când eram doar în inima Lui. Cred că Adonai zâmbește mereu și că de multe ori zâmbește când se uită la mine, nu pentru că aș fi mai înaltă ori mai scundă, mai grasă sau mai slabă, mai frumoasă sau mai urâtă, ci doar pentru că sunt a Lui. Cred cu toată inima mea că iubește Israelul cu o dragoste desăvârșită, că îi privește pe toți ca și pe un singur om, pentru care ar muta lumi și ar da popoare ... și cred că mă iubește atât de mult încât m-a lăsat să îi iubesc.
Cred că a iubi nu se rezumă la sentimente, la fel cum cred că a-mi dori nu se rezumă la vise. Cred că a avea vise e mai de preț decât a nu visa deloc, chiar dacă sunt vise care dor. Cred că este un timp pentru orice sub soare și cred cu toată inima mea că acum e timpul meu. Cred că e mai bine să crești decât să fii veșnic un copil. Cred că poți să rămâi un copil și să te porți ca unul, doar dacă trăiești într-o ignoranță acută, într-o stare de nepăsare indusă de prea multe reclame care te îndeamnă ”fă-ți de cap!”. Cred că mai mult prețuiește un singur prieten adevărat decât mulți prieteni superficiali (Mulțumesc Ioana și Emma). Cred că momentele bune se pierd printre restul, dar că acesta nu e un lucru neapărat rău pentru că îți dă ceva pentru care să speri, pentru care să aștepți, ceva ce să apreciezi atunci când ai. Cred că durerea e mult exagerată și că depresiile sunt expresia clară a egoismului. Cred că e mai ușor să te înșeli decât să ai dreptate, dar că teama de a greși nu trebuie să te oprească din a face lucruri. Nu cred în teorii pe care ar trebui să le urmez doar pentru că au fost rostite din gura cuiva cu renume.
Cred că Yeshua m-a legat de El cu funii de dragoste ce nu se pot rupe și că nu am cum să mă pierd dacă rămân legată de El. Cred că omul e liber să gândească și să-și caute singur răspunsurile. Cred că cei mai patetici sunt oamenii care pun întrebări nu pentru a găsi răspunsul ci pentru a-și expune cunoștiințele lor. Cred că sunt total imperfectă și singurul lucru bun în mine e Adonai. Scriu pentru că nu vreau să uit, nu pentru a învăța pe nimeni. Scriu pentru că e singurul fel în care pot să înțeleg tot ce a pus în mine. Scriu pentru că vreau să se audă că un om imperfect s-a apucat să iubească un Dumnezeu perfect și un popor care nu e al ei. Nu spun că dragostea mea a ajuns desăvârșită, dar las tot în urmă (și numai Tu Adonai știi câte am în urmă) și caut să-L prind cu amândouă mâinile și mai repede să rămân fără mâini decât să mă desprind de El și de poporul Lui.
Probabil că nu am nici un sens, dar acest articol e pentru mine... și-am să mă risc să fiu neînțeleasă azi... sau ciudată, sau confuză. Azi nu mai vreau să tremur pentru Israel că simt că am îmbătrânit în câteva zile cât în mulți ani, azi vreau doar să mă bucur de Adonai și să îi iubesc nu ca și cum dragostea mea ar fi destul, ci ca și cum dragostea mea pentru ei e doar a mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Wednesday, June 2, 2010

Destul

Mă leg la ochi, dar nu-i destul
Mâna la gură-mi pun să-mi opresc strigătul
urechile mi le astup să n-aud sunetul:
Mi s-a ascuns în mine sufletul...

M-adun de peste tot, dar nu-i destul
Oricât încerc nu-mi stă-mpreună lutul
oricât mă-nalț, n-ating Înaltul
oricât mă arzi nu mi-e curat aurul

Oricât iubesc nu e destul
mă faci să rabd iubirea mea cum o iubește altul
mă lași fără nimic să-mi înțeleg nimicul...
Nu-mi lași timp nici să îmi oftez oftatul...

Vrei să privesc? Mă văd și nu-s destul!
Nici visele, nici ce iubesc nu mi-e destul!
Dar și cu ochii-nchiși îmi cunosc drumul
Și duce doar la Tine și Tu îmi ești destul!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Tuesday, June 1, 2010

שלום עלינו

Cel ce face pace în ceruri, să facă să fie pace pentru noi și pentru întreg Israel și să spunem: AMEN.




Bat Melech בת מלך
Cristina