CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Thursday, February 23, 2017

Îndată



Când se îngâna ziua cu noaptea, Yeshua a venit la ei, umblând pe mare.
 Când L-au vazut ucenicii umbland pe mare, s-au înspăimântat și au zis: "Este o nălucă!" Și, de frică, au țipat.
Yeshua le-a zis îndată: "Îndrăznți, Eu sunt; nu vă temeți!"
"Doamne", I-a răspuns Petru, "daca ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape."
"Vino!", i-a zis Yeshua. Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Yeshua. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat: "Doamne, scapă-mă!" Îndată, Yeshua a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" Și după ce au intrat în corabie, a stat vântul. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Yeshua și I-au zis: "Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!" – Matei 14:25-33

De ceva vreme tot vreau să scriu postarea asta și mă tot răzgândesc. Astăzi m-am trezit și primul gând mi-a fost ”Azi voi scrie!” după care imediat mi-am găsit 10 alte lucruri de făcut. Noroc că sufăr de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) și asta nu-mi prea dă pace să las lucruri neterminate, așa că să-mi liniștesc nebunia, iată-mă că scriu.

Sunt sigură că puteai dragul meu cititor să trăiești liniștit fără să îți pierzi câteva secunde citind despre cum am decis eu să scriu, dar m-am gândit să nu sufăr singură 😁😁
 Cu plăcere!

Pentru cei care nu știu, m-am mutat în Anglia în Decembrie 2016. De ce? Din încredințarea că trebuia să fac asta. Pentru că am ajuns într-un punct în viața mea în care la fel ca în pasajul de mai sus, se îngâna ziua cu noaptea și eu nu mai deslușeam mare lucru din aproape nimic în jurul meu. Dacă e lumină sau întuneric, măcar știi o treabă, dar când nu e întuneric total lucrurile sunt distorsionate și până și ceva ce crezi că știi bine poate să pară altceva. În semi-întuneric e ușor să fii confuz. Eu una, din multă râvnă și puțină pricepere, am fost de multe ori în situații complet greșite, pentru că am crezut că L-am văzut pe Adonai, dar nu era El. Și nu-mi dau bice pe tema asta, pentru că am învățat din căderile mele. 

Talmidim (ucenicii) sunt în corabie. Nu-i nici zi nici noapte, când văd pe cineva umblând pe ape. Și ca oameni raționali ce erau, s-au uitat bine și au ajuns la concluzia: ”E o nălucă!”. Și Yeshua le spune, ”Îndrăzniți, Eu sunt. Nu vă temeți!” – Mie nu-mi plac filmele de groază sub nici o formă și detest orice fel de suspans, dar am imaginație bogată și pot să-mi închipui un peisaj Bacovian, în care apare dintr-o dată ceva ce seamănă a fantomă și mi-e destul să înțeleg de ce Yeshua trebuie să le spună ÎNDATĂ că e El, să nu se teamă. Nu știu cât de convinși au fost ei de vorbele lui Yeshua, dar Kefa (Petru) e gata să-I pună la încercare cuvintele și Îl provoacă: ”Adonai, dacă ești Tu, PORUNCEȘTE-MI să vin la Tine pe ape.” 

Sunt momente din acestea în viața oricărui credincios, în care circumstanțele par sinistre de-a dreptul de nu mai știi nici să deslușești bine lucrurile și tot ce-ai vrea e să vină Adonai să-ți spuncă ceva sau să-ți facă ceva și ... vine. Dar nu vine cum te aștepți. Vine într-un fel în care toate simțurile tale strigă ”Ăsta n-are cum să fie Adonai! E o nălucă!” Și ai de ales: să fii ca unul dintre cei care tremurau în corabie sau să fii ca Petru și să-ți spui, ”mi-e frică. Nici n-are rost să mint. Tremur, DAR ... dacă e El?” Și pentru posibilitatea aceea minusculă că s-ar putea să fie Yeshua, Petru îi spune ”Dacă ești Tu Adonai, atunci poruncește-mi să vin la Tine.” 

Yeshua nu a zis, ”Acela care crede în Mine, să coboare din corabie și să vină la Mine”.  Nici măcar nu a sugerat așa ceva. N-a fost ideea lui Yeshua. Dar Petru n-a putut să tacă. Ceilalți ucenici n-au făcut nimic greșit că au tăcut. Probabil când l-au auzit pe Kefa, sigur și-au zis ”Petru a înnebunit!” Și da, trebuie să fii nebun de-a dreptul să faci ce a făcut Petru. Mai ales dacă ai linii clare mereu în ce-L privește pe Adonai. E greu când nu ești impulsiv din fire și nici nu ești naiv nici în ce privește Scriptura nici în ce privește viața, să-ți înfrunți firea și tot ce ești tu și să spui ”știu Adonai, că nu te-am mai văzut așa niciodată și potrivit cu tot ceea ce cunosc, ar trebui să tac, dar dacă ești Tu ... atunci spune-mi să vin la Tine pe ape”. 

Iar Yeshua îi spune ”Vino!” și Kefa a coborât din corabie. Nu pentru că Adonai a venit să-l provoace să umble pe ape, dar pentru că Petru nu i-a putut rezista. Pentru că L-a văzut facând marea să tacă în capitolul 8 din Matei, în capitolul 14 Kefa e convins că Cel care poate să poruncească mării să tacă, poate să-i poruncească să umble pe ape. Și contrar aparențelor, incidentul acesta nu e despre umblarea lui Petru pe ape, indiferent de cât de uimitoare a fost, pentru că atunci Yeshua ar fi fost cel care lansa provocarea. Eu cred că toată întâmplarea aceasta a fost despre a-L recunoaște pe Adonai într-o situație. Da, Petru a coborât din corabie și a umblat pe ape, iar restul ucenicilor probabil au stat cu gura căscată. Dar și mai important, Petru L-a recunoscut pe Yeshua. Și da, a văzut vântul că se întețea și valurile că urcau și i-a fost frică, și ca o piatră ce era, a început să se scufunde. Dar nu s-a pierdut cu firea, nu s-a lăsat înnecat de valuri ci a strigat ”Adonai, scapă-mă!” Și cel mai încurajator lucru pentru mine e că scrie ”Îndată Yeshua a întins mâna și l-a prins”. Da, i-a spus, ”Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?", dar pentru mine stă în picioare faptul că Yeshua l-a salvat. Asta îmi dă speranță, pentru că m-am luat ca Petru să cobor din corabie și de ce să mint, mi-e frică. S-ar putea să mă scufund, sau s-ar prea putea să merg pe ape până pe malul celălalt, dar important e că știu, că știu că știu, că și dacă ar fi să mă scufund, ÎNDATĂ Și-ar întinde mâna după mine.
Chiar dacă Petru s-a îndoit și s-a scufundat, la final, cei din corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Yeshua și I-au zis: "Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!" Și  doar asta e important. Oricum aș umbla, sau scufunda, El să se vadă și oamenii să-L recunoască pe El. 


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה
P.S. Rugați-vă să nu mă scufund ...

 



Wednesday, February 22, 2017

Spini



“… blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea si sa mananci iarba de pe camp.
 In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce."
 – Bereishit/ Genesa 3:17b-19


Îmi amintesc prima dată când am auzit cuvintele menționate mai sus. Eram doar un copil ce nu putea să stea locului de nici un fel, dar am auzit cuvintele astea clar și răspicat. Nu de la vreun înger sau vreo revelație divină, ci de la un frate bătrân care citea versetele în cel mai plictisitor ton posibil. Totuși le-am auzit. Și îmi amintesc că m-am gândit, ”de ce a blestemat pamântul? Pământul n-a greșit cu nimic...” Tot pasajul suna ca o despărțire... ca și un final.

Când am crescut și am pornit să-L urmez pe Adonai, mi-a luat mult timp să încerc să înțeleg pasajul acesta. Poate cuiva mai luminat ca mine îi trece prin cap să mă întrebe: ”Dar ce ți-a fost așa de greu să pricepi când textul e clar ca lumina zilei?” Dragul meu cititor a-tot-știutor, cu siguranță aștepți o explicație complexă, dar tot ce pot să-ți spun e că așa sunt eu de înceată la minte.

În Iudaism, există 4 feluri de interpretare a textului: Pshat (suprafață, simplu, sens direct, etc), Remez simbolic, ascuns, dincolo de sensul literar) Derash (căutare - a găsi paralele sau întâmlări/ cuvinte/ fraze similare ) și Sod (secret – sensul mistic, revelație divină).
 
Deși înțeleg sensul Pshat, am vrut să înțeleg ce înseamnă mai adânc de suprafață și cel mai important am vreut să știu ce înseamnă pentru mine. Nu pretind a fi găsit vreo însemnătate ascunsă de ochii celorlalți, dar am să împărtășesc câteva gânduri.


Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. – Bereishit/ Genesa 1:27

Adam avea capacitatea de a cunoaște inima lui HaShem pentru că a fost creat după chipul Său. Dar Adam a fost făcut din pământ. Când Adam i-a frânt inima lui Adonai, HaShem l-ar fi putut omorî pe loc, dar a ales să blesteme pământul în loc să-l omoare pe Adam.
Adam era pământul lui Adonai. L-a muncit și l-a îngrijit, iar în loc să aducă roade bune, mâna aceasta de pământ iubită de Adonai, a dat spini. Așa că HaShem i-a spus cu alte cuvinte: ”Știi ceva, Adame? De acum înainte vei știi durerea Mea. O să ai ocazia să vezi exact ce înseamnă să lucrezi ceva și să-i dai absolut tot ce are nevoie și la final să ți se rupă inima când în loc să fii răsplătit pentru munca ta, n-o să-ți dea nimic.”

Și omul a continuat să trăiască. Iar istoria și-a urmat cursul. Și Adonai și-a ales un popor din credincioșie față de Avraam și Adonai le-a dat o țară. Iar țara era binecuvântată și peste cuvinte de frumoasă și cine nu mă crede poate să viziteze Israelul primăvara -- o să-ți topească inima de atâta frumusețe.

Dar revenind la subiect, potrivit cu legamântul încheiat de HaShem cu poporul Israel, țara avea să fie un paradis dacă acultau de poruncile legământului, dar dacă nu, pământul nu-și dădea rodul și viața în țară avea să fie un adevărat chin. Și citind în Scripturi se repetă mereu același ciclu în care de câte ori poporul întorcea spatele legământului, țara lor era o pustietate. Pământul mima neascultarea lor. Purtându-se cu ei la fel cum se purtau ei cu Adonai. Refuza să dea rod. Deși îl lucrau, pământul nu le dădea răsplata după munca lor. 

Este o profeție în Yeshayahu (Isaia) 49 despre Maschiach. În versetul 4 Mashiach spune ”Si eu ma gandeam: "Degeaba am muncit, in zadar si fara folos mi-am istovit puterea. Dar dreptul meu este la Domnul, si rasplata mea, la Dumnezeul meu.”
 
Yeshua este HaMashiach. Isus este Hristosul. Unsul Domnului. El a venit ca o promisiune, ca să ne facă o cale înapoi la HaShem. El este calea înapoi la HaShem.

El este Fiul Preaiubit al Dumnezeului Celui Viu. Cel în care Tatăl își găsește toată plăcerea, totuși Ha Av (Tatăl) a găsit cu cale să se poarte cu El cu toată asprimea, așa cum ar fi trebuit să se poarte cu Adam. L-a trimis să lucreze pământul inimilor oamenilor, iar la sfârșitul muncii Lui, oamenii i-au dat spini ... literalmente. Al doilea Adam, Yeshua, a luat asupra Sa pedeapsa menită pentru toată omenirea. La cruce a sfârșit totul. A făcut pace între noi și Adonai. Iar când Yeshua a împlinit totul, a declarat ”S-a sfârșit!” - S-a sfârșit chinul de a lucra în zadar fără nici o răsplată. Pentru că toți aceia care cred în El, sunt o făptură nouă. Un pământ nou. Unul care nu dă înapoi spini și pălămidă, ci un pământ care dă roade bune. Și cei care cred în El sunt cunoscuți după roadele lor.
De fiecare dată când dai rod, El își vede răsplata pentru munca Lui.

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה



Monday, October 17, 2016

Cuvântul



”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” – Ioan 1:1

Sâmbăta aceasta m-am uitat la un experiment menit să explice felul în care mintea omului funcționează când vine vorba de a citi cuvintele. Nu știu în ce măsură funcționează în toate limbile, dar în engleză, dacă păstrezi prima și ultima literă dintr-un cuvânt, indiferent de felul în care amesteci restul literelor, mintea omului reușește să înțeleagă, respectiv să interpreteze cuvântul citit. 

În timp ce că uitam la experiment, mi-a venit în minte faptul că Yeshua spune că este Alfa și Omega (A Ω  prima și ultima litera din alfatetul grec), sau Alef și Tav,(א ת prima și ultima literă din alfabetul ebraic). Am înțeles că orice cuvânt, concept, idee sau teorie, dacă are la începutul și sfârșitul ei persoana lui Yeshua, lucrurile au sens, chiar dacă par confuze în interiorul lor.
De multe ori mă chinui să enunț ideea corectă în legătură cu orice concept pe care cred că l-am priceput în privința lui Adonai și nu reușesc de fiecare dată să fie totul exact corect și pe măsură ce cresc, înțeleg că o literă stă incorect unde am pus-o, dar știu că dacă păstrez prima și ultima literă acolo unde trebuie, se înțelege. Se prea poate să ”mănânc litere” în fiecare limbă în care încerc să scriu și să fiu convinsă că așa se scrie, dar dacă cineva vrea să înțeleagă, înțelege. Se prea poate să nu exprim corect din punct de vedere teologic fiecare concept sau gând dar dacă El e la începutul și sfârșitul oricărui cuvânt, se înțelege. 

M-am gândit la Yov care a început cu toate cuvintele scrise ”corect” (vorbesc în sens metaforic). Toate aveau sens. Lucrurile erau simple. Avea o singură teorie în minte: Dacă ești un om neprihănit și încerci să faci doar bine, dacă te temi de HaShem și cauți să faci voia Lui, rezultatul poate să fie doar unul bun; nu ai de ce să te temi pentru că nici un rău nu se va apropia de tine, nici o nenorocire nu se va abate asupra ta. Simplu. Până când toate nenorocirile au venit peste el și toate cuvintele i-au devenit o mare grămadă de litere amestecate. Și a stat o vreme să găsească sens în ele. Dacă citesc cum stătetea și analiza toate lucrurile, era de parcă încerca să refacă un puzzle imens pe care l-a suflat vântul în toate direcțiile. Dacă faci un puzzle te apuci prima dată să cauți toate piesele care alcătuiesc exteriorul, să-i definești limitele. Dacă te apuci să definești o situație când tot te întreabă acuzatorul: ”Unde e Dumnezeul tău? Și dacă e, nu-i pasă că pieri?”, atunci trebuie să începi cu Începutul și termini cu Sfârșitul (sună tembel, dar în fine). Orice explicație încerci să-ți dai trebuie să înceapă cu Yeshua și să se termine cu El, altfel nimic nu va avea sens.
S-ar prea putea să nu ajungi la concluzia corectă în legătură cu ”de ce?”, dar dacă gândul tău se sfârșește cu ”El rămâne Dumnezeul meu”, atunci n-ai de ce să îți faci griji.
Se întâmplă câteodată ca tot ce crezi că știi despre El să-ți fie încercat. Și se întâmplă să ajungi cu multe din teoriile tale moarte sau distruse, dar atâta timp cât prima și ultima literă din cuvânt îți rămân pe loc, e ok, respiră.
Doar pentru că ți-s literele din cuvinte toate amestecate, nu înseamnă că e de neînțeles. Înseamnă doar că ești pe cale să descoperi că Adonai ți-a dat tăria și înțelepciunea să citești situațiile așa cum trebuie, pentru că S-a pus pe Sine Însuși la începutul și sfârșitul oricărui cuvânt. 



Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה


Friday, January 15, 2016

Salvatorul



”Dumnezeu așteaptă de la credincioși și le poruncește acestora să fie bucuroși.” Ați auzit vreodată cuvintele astea spuse într-o formă sau alta? Și nu sunt cuvinte spuse aiurea pentru că sunt multe versete care susțin această afirmație: Rom. 14:17, Fil. 3:1, Fil. 4:4, 1 Tes. 5:16, 1 Pet. 4:13, etc.
Și dacă ai cumva vreun gând să nu fii bucuros, există tot felul de cărți scrise pentru credincioși cu tot felul de pași de parcurs pentru a ajunge să fii fericit/mulțumitor/bucuros. 
Și dacă nu te-au convins versetele și cărțile, stai liniștit că sunt mulți frați binevoitori, gata să-ți reamintească să zâmbești că doar scrie să fim bucuroși. Și ce fain că în teorie nu există credincioși deprimați, iar dacă practica ne omoară și se găsește vreunul în depresie, pe lângă povara lor, mai trebuie să învețe se se ascundă sau să-și lipească un zâmbet pe față ca să nu fie judecați că nu sunt bucuroși. Și nu mă refer aici la cei care sunt din caracterul lor negativi sau caută răul în orice situație doar pentru că așa și-au construit caracterul și le place să bombănească la fiecare pas. Nu. Vorbesc despre oameni care se află într-o suferință sufletească de proporții (justificată sau nu în ochii mei sau ai altora) care-i face pur și simplu să cedeze. Nu toți avem aceeași capacitate de a rezista loviturilor sufletești. Pentru cineva a fi părăsit poate să însemne sfârșitul lumii când pentru mine, care am antrenament în domeniu, poate să fie ceva egal cu o arsură minoră care da, mă face să spun ”au!” dar nu o resimt ca alții pentru care același lucru e arsură de gradul 3. 
Nu toți simțim același grad de durere fizică în aceleași condiții și e la mintea cocoșului că nu toți simțim la fel la nivel emoțional. Există oameni care au supraviețuit unei căzături din avion cu răni ușoare iar alții pe care i-a omorât o căzătură de la 2m. Nici unul, nici altul nu e regula. Organismul poate reacționa diferit, deci cu atât mai mult sufletul. 
Există tot felul de situații care în teorie le-ai suporta acceptabil, dar în realitate se dovedesc copleșitoare. Uneori nici măcar nu e vorba de un eveniment specific care să producă deznădejdea ci pur și simplu o serie de supărări adunate. Poate un lucru pe care te încăpățânezi să-l crezi până când neîmplinirea respectivă îți rupe inima. În Proverbe 13:12 scrie că ”O nădejde amânată îmbolnăveşte inima”. Poate moartea cuiva drag sau faptul că te-ai uitat prea mult la răul din lume și l-ai resimțit până în măduva oaselor de te-a convins să crezi că întunericul e prea gros. Poate o relație nesănătoasă. Dar oricare ar fi cauza, depresia este o suferință reală, până acolo că unii au nevoie de anumite medicamente doar pentru a face liniște în capul lor. Și știu că omul ignorant poate să se pronunțe repede ba că bolnavul e nebun, iar dacă-i credincios că are nevoie de o exorcizare bună. Nu intru în detalii referitoare la părerea mea și despre unii și despre alții (spoiler: nu e una bună).
În 1 Împărați 19, când Ilie fugea de Izabela, era atât de deprimat încât voia să moară. Nu mai voia nici să mănânce, motiv pentru care un înger a venit la el și îl hrănea. În Psalmul 42 ți se rupe inima de durerea psalmistului. Iona, Iov, David, Ieremia – toți au fost deprimați la un moment dat. 
Și acum se vor trezi câțiva să întrebe ”adică ce vrei să spui?! Că de câte ori trecem prin suferință să ne lăsăm pradă depresiei?” Nicidecum :) Nu mai mult decât aș spune că e ok să ne înbolnăvim, dar dacă se întâmplă să treci prin asta, cauți remediul. 
A fost un caz la știri de ceva vreme cu o femeie din București care a sărit de pe acoperișul unui bloc după mai bine de 30 de ore de uitat în gol. Și-mi amintesc că atunci erau acuzate autoritățile pentru că nu au intervenit și ca o mustrare, au dat un clip cu mai multe operațiuni de salvare a unor oameni care doreau să-și ia viața. În acest colaj era prezentată intervenția în cazul unei femei care sărea de pe o clădire iar salvatorul ei, prins cu o funie, a sărit în gol după ea și a prins-o în aer. Un bărbat amenința că se aruncă de la etaj iar un militar a sărit să-l prindă și s-a luptat cu omul minute bune ca să-l salveze. Salvatorul bărbatului s-a rănit destul de bine dar s-a prins de bărbat cu mâinile și picioarele și nu i-a dat drumul până când a fost în siguranță. Iar cazul care m-a impresionat cel mai mult se petrecea în SUA unde o femeie voia să sară de pe un pod. Au fost chemate echipajele de intervenție iar un polițist care încerca să o facă să se răzgândească a văzut că nu e cale de întoarcere așa că a alergat spre femeie și a prins-o de pe margine, căzând amândoi pe partea sigură. Femeia a fost dusă de ambulanță, iar polițistul era plin de sânge cum a căzut și mai fusese și mușcat de femeia care voia să scape. 
Văzând imaginile respective m-a apucat plânsul, nu pentru situația în sine ci pentru că am înțeles că de multe ori așa face Dumnezeu cu mine. Fără a se gândi la Sine mă salvează din nou și din nou. De multe ori poate habar nu am în ce ape m-am băgat, sau în ce foc stau să pier, figurativ vorbind.
 De multe ori ajungem până în punctul în care nici măcar bunătatea Lui nu ne mai mișcă și Scriptura e doar o colecție de vorbe multe fără putere și suntem așa de dezamăgiți și de noi înșine și de Dumnezeu, încât renunțăm. Chiar dacă nu o facem într-un mod dramatic de genul ”de astăzi nu mai cred!”, dar pur și simplu încetăm să ne uităm la felul în care sunt făcute toate lucrurile.
Și în loc să nu-și mai bată capul cu noi... cu mine, El face planul cum să mă scape și de data asta. Încă de la căderea omului în păcat, gândul Lui Adonai e doar cum să scape omul. La fel cum e natura mea să vreau să sar că nu văd nici o altă cale, tot așa e natura Lui să sară după mine. Și nu-i e ușor. De multe ori se rănește în procesul ăsta de salvare. Infinit mai mult ca mine. Și tot nu se oprește. De câte ori deznădejdea mea mă duce ba pe-un pod, ba pe acoperișul unei clădiri, ba în flăcări, ba în întuneric, ba în dorințe aiurea ... am impresia că sigur de data asta aici mă lasă măcar că nu m-a lăsat niciodată ca să am motive să-L suspectez că de data asta o va face. Și am surpriza de fiecare dată să văd că a venit în foc după mine. Că a sărit în gol după mine. Că tot e plin de semne și cicatrici din cauză că nu renunță la mine. Și tot e lângă mine. Si tot speră că da de data asta chiar pricep ce înseamnă ”nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” 
Acțiunile mele nesăbuite de multe ori mă pun în situații periculoase, dar dragostea Lui e și mai nesăbuită! N-are nici o garanție că nu mai fac o prostie pe viitor și tot continuă să mă salveze. Presupun că de aceea I se spune Salvator...               



Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה