CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Friday, January 15, 2016

Salvatorul



”Dumnezeu așteaptă de la credincioși și le poruncește acestora să fie bucuroși.” Ați auzit vreodată cuvintele astea spuse într-o formă sau alta? Și nu sunt cuvinte spuse aiurea pentru că sunt multe versete care susțin această afirmație: Rom. 14:17, Fil. 3:1, Fil. 4:4, 1 Tes. 5:16, 1 Pet. 4:13, etc.
Și dacă ai cumva vreun gând să nu fii bucuros, există tot felul de cărți scrise pentru credincioși cu tot felul de pași de parcurs pentru a ajunge să fii fericit/mulțumitor/bucuros. 
Și dacă nu te-au convins versetele și cărțile, stai liniștit că sunt mulți frați binevoitori, gata să-ți reamintească să zâmbești că doar scrie să fim bucuroși. Și ce fain că în teorie nu există credincioși deprimați, iar dacă practica ne omoară și se găsește vreunul în depresie, pe lângă povara lor, mai trebuie să învețe se se ascundă sau să-și lipească un zâmbet pe față ca să nu fie judecați că nu sunt bucuroși. Și nu mă refer aici la cei care sunt din caracterul lor negativi sau caută răul în orice situație doar pentru că așa și-au construit caracterul și le place să bombănească la fiecare pas. Nu. Vorbesc despre oameni care se află într-o suferință sufletească de proporții (justificată sau nu în ochii mei sau ai altora) care-i face pur și simplu să cedeze. Nu toți avem aceeași capacitate de a rezista loviturilor sufletești. Pentru cineva a fi părăsit poate să însemne sfârșitul lumii când pentru mine, care am antrenament în domeniu, poate să fie ceva egal cu o arsură minoră care da, mă face să spun ”au!” dar nu o resimt ca alții pentru care același lucru e arsură de gradul 3. 
Nu toți simțim același grad de durere fizică în aceleași condiții și e la mintea cocoșului că nu toți simțim la fel la nivel emoțional. Există oameni care au supraviețuit unei căzături din avion cu răni ușoare iar alții pe care i-a omorât o căzătură de la 2m. Nici unul, nici altul nu e regula. Organismul poate reacționa diferit, deci cu atât mai mult sufletul. 
Există tot felul de situații care în teorie le-ai suporta acceptabil, dar în realitate se dovedesc copleșitoare. Uneori nici măcar nu e vorba de un eveniment specific care să producă deznădejdea ci pur și simplu o serie de supărări adunate. Poate un lucru pe care te încăpățânezi să-l crezi până când neîmplinirea respectivă îți rupe inima. În Proverbe 13:12 scrie că ”O nădejde amânată îmbolnăveşte inima”. Poate moartea cuiva drag sau faptul că te-ai uitat prea mult la răul din lume și l-ai resimțit până în măduva oaselor de te-a convins să crezi că întunericul e prea gros. Poate o relație nesănătoasă. Dar oricare ar fi cauza, depresia este o suferință reală, până acolo că unii au nevoie de anumite medicamente doar pentru a face liniște în capul lor. Și știu că omul ignorant poate să se pronunțe repede ba că bolnavul e nebun, iar dacă-i credincios că are nevoie de o exorcizare bună. Nu intru în detalii referitoare la părerea mea și despre unii și despre alții (spoiler: nu e una bună).
În 1 Împărați 19, când Ilie fugea de Izabela, era atât de deprimat încât voia să moară. Nu mai voia nici să mănânce, motiv pentru care un înger a venit la el și îl hrănea. În Psalmul 42 ți se rupe inima de durerea psalmistului. Iona, Iov, David, Ieremia – toți au fost deprimați la un moment dat. 
Și acum se vor trezi câțiva să întrebe ”adică ce vrei să spui?! Că de câte ori trecem prin suferință să ne lăsăm pradă depresiei?” Nicidecum :) Nu mai mult decât aș spune că e ok să ne înbolnăvim, dar dacă se întâmplă să treci prin asta, cauți remediul. 
A fost un caz la știri de ceva vreme cu o femeie din București care a sărit de pe acoperișul unui bloc după mai bine de 30 de ore de uitat în gol. Și-mi amintesc că atunci erau acuzate autoritățile pentru că nu au intervenit și ca o mustrare, au dat un clip cu mai multe operațiuni de salvare a unor oameni care doreau să-și ia viața. În acest colaj era prezentată intervenția în cazul unei femei care sărea de pe o clădire iar salvatorul ei, prins cu o funie, a sărit în gol după ea și a prins-o în aer. Un bărbat amenința că se aruncă de la etaj iar un militar a sărit să-l prindă și s-a luptat cu omul minute bune ca să-l salveze. Salvatorul bărbatului s-a rănit destul de bine dar s-a prins de bărbat cu mâinile și picioarele și nu i-a dat drumul până când a fost în siguranță. Iar cazul care m-a impresionat cel mai mult se petrecea în SUA unde o femeie voia să sară de pe un pod. Au fost chemate echipajele de intervenție iar un polițist care încerca să o facă să se răzgândească a văzut că nu e cale de întoarcere așa că a alergat spre femeie și a prins-o de pe margine, căzând amândoi pe partea sigură. Femeia a fost dusă de ambulanță, iar polițistul era plin de sânge cum a căzut și mai fusese și mușcat de femeia care voia să scape. 
Văzând imaginile respective m-a apucat plânsul, nu pentru situația în sine ci pentru că am înțeles că de multe ori așa face Dumnezeu cu mine. Fără a se gândi la Sine mă salvează din nou și din nou. De multe ori poate habar nu am în ce ape m-am băgat, sau în ce foc stau să pier, figurativ vorbind.
 De multe ori ajungem până în punctul în care nici măcar bunătatea Lui nu ne mai mișcă și Scriptura e doar o colecție de vorbe multe fără putere și suntem așa de dezamăgiți și de noi înșine și de Dumnezeu, încât renunțăm. Chiar dacă nu o facem într-un mod dramatic de genul ”de astăzi nu mai cred!”, dar pur și simplu încetăm să ne uităm la felul în care sunt făcute toate lucrurile.
Și în loc să nu-și mai bată capul cu noi... cu mine, El face planul cum să mă scape și de data asta. Încă de la căderea omului în păcat, gândul Lui Adonai e doar cum să scape omul. La fel cum e natura mea să vreau să sar că nu văd nici o altă cale, tot așa e natura Lui să sară după mine. Și nu-i e ușor. De multe ori se rănește în procesul ăsta de salvare. Infinit mai mult ca mine. Și tot nu se oprește. De câte ori deznădejdea mea mă duce ba pe-un pod, ba pe acoperișul unei clădiri, ba în flăcări, ba în întuneric, ba în dorințe aiurea ... am impresia că sigur de data asta aici mă lasă măcar că nu m-a lăsat niciodată ca să am motive să-L suspectez că de data asta o va face. Și am surpriza de fiecare dată să văd că a venit în foc după mine. Că a sărit în gol după mine. Că tot e plin de semne și cicatrici din cauză că nu renunță la mine. Și tot e lângă mine. Si tot speră că da de data asta chiar pricep ce înseamnă ”nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” 
Acțiunile mele nesăbuite de multe ori mă pun în situații periculoase, dar dragostea Lui e și mai nesăbuită! N-are nici o garanție că nu mai fac o prostie pe viitor și tot continuă să mă salveze. Presupun că de aceea I se spune Salvator...               



Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה



Tuesday, January 5, 2016

În Lumină



După o lungă perioadă în care mi-am ignorat complet blogul, am decis să scriu o postare.
Pentru cei care mi-ați tot trimis întrebări referitoare la blog: Da, încă mai trăiesc! Nu, încă nu m-am pierdut de Adonai! Da, mai scriu, chiar dacă nu în mediul virtual. Da, voi mai scrie pe blog, chiar dacă nu atât de des cum mi-aș dori. Moving on...

Azi-noapte am avut un vis în care stăteam în fața unor oameni și cântam Kumi Ori (Ridică-te și luminează). Un om din mulțime a întrebat ”ce înseamnă cuvintele acestea?” iar eu i-am recitat ”Scoală-te și luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine.” (Isaia 60:1-2)
Când m-am trezit am început să mă gândesc. Nu știu alții cum sunt, dar eu una nu simt că luminez prea mult. Sunt oameni apropiați mie pe care nu trebuie să-i rogi de două ori și-ți vor spune imediat tot ce văd ei în neregulă la lumina mea. De multe ori și eu îmi dau mie dureri de cap de cum îmi pâlpâie lumina on și off mai rău decât o instalație de brad ieftină. Și aș vrea să fiu constantă, să fiu un fel de supra-om care când deschide gura doar înțelepciune îi iese pe buze și cuvinte spirituale. Care începând cu mimica feței sau gesturi și terminând cu fapte, face doar lucruri minunate și pare foarte ”zen”, dar din păcate eu și filozofia asiatică nu ne-am împăcat niciodată.
Oamenii au în minte o imagine despre cum ar trebui să arate unul care își zice ”urmaș al lui Yeshua” și dacă nu te ridici la standardul respectiv ești numit ”fals” și ajungi până și tu să te cataloghezi astfel, iar unii din păcate ajung chiar să încerce să compenseze pentru sentimentul de nevrednicie până acolo că afișează o ”spiritualitate” ieșită din comun, care în cel mai bun caz e ridicolă, iar în cel mai rău caz îi judecă pe alții care n-au învățat să se prefacă la fel de bine sau pur și simplu nu vor.  
Dragii mei, eu nu sunt Lumină. Eu doar mărturisesc despre Lumină. Lumina care e adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. (Ioan 1:9) Degeaba vă uitați la mine și așteptați să luminez ca Lumina că vă voi dezamăgi. Doar El e bun, eu în cel mai bun caz pot să încerc să imit bunătatea Lui, dar și aceea de multe ori lasă de dorit. Doar El e desăvârșit, eu cel mult pot să vreau să fiu curată. Doar El are gânduri de pace, ale mele de multe ori sunt invidioase, critice, și pur și simplu răutăcioase. Și mi-e ușor să fiu rea pentru că nu e nevoie să-mi cenzurez nimic. Nu mi-e deloc ușor să încerc să-i seamăn Lui. Și oricât de mult încerc, inevitabil, îmi scapă și răutatea mea. Dar mă lupt să nu-mi seamăn mie. Că mă vedeți uneori învinsă de propria-mi natură și asta vă dă un sentiment de superioritate de genul, ”na, vezi că nici ea nu-i mai bună”, aveți din partea mea un mare Like și felicitări pentru spiritul de observație deosebit, dar o să vă spun ceva șocant: nu sunt mai bună! Sunt o păcătoasă de care Adonai a avut milă și mi-a deschis ochii să văd bunătatea Lui și prin lumina Lui, eu văd Lumina. (Ps 36:9)
Dacă stau în Lumină și spun despre mine acest lucru, asta nu înseamnă că m-am declarat pe mine însămi deasupra altora, înseamnă doar că m-am pus pe mine în cel mai vulnerabil punct posibil. Ca să am parte de El, m-am făcut ținta tuturor privirilor. A fi în raza de acțiune a luminii implică vulnerabilitate pentru că te vede toată lumea. Chiar și cele mai mici imperfecțiuni sunt expuse părerilor tuturor care se uită. Nu stau în Lumină din vreun sentiment de superioritate ci pur și simplu pentru că sunt ca o molie atrasă de lumină fără să-i pese cât de hidoasă îi e înfățișarea în Lumină.
Sunt ca Adam care a înțeles că e gol, dar în loc să mă ascund stau cu nerușinare în Lumină, pentru că nu stau prin propria-mi excelență, ci prin Cel care a murit pentru mine ca să mă acopere în ochii Tatălui.  
 ”Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:19-21)
Dacă cineva crede că e mai luminat ca mine, felicitări! Dar un semn al unuia care e în lumină e că e orb la ceilalți. Ca și când ești pe scenă și toate reflectoarele îți bat în ochi, tu nu vezi sala, decât Lumina.
Vă urez tuturor celor care citiți acest mesaj curaj și putere să rămâneți în Lumină oricâți ar fi cei care stau cu degetul îndreptat înspre voi.

Poate nu e cea mai inspirată postare pentru o revenire pe blog, but there you have it.

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Friday, February 28, 2014

Calea e îngustă, dar nu sunt desculță



Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. - Matei 7:13-14

Dacă întrebi un credincios ce mai face, de obicei îți răspunde ”bine”, ca să scape repede de tine, dar dacă ai ”noroc” și omul vrea să pară mai pios, mai auzi și răspunsuri de genul ”ca și pe pământ”, sau ”ne luptăm, că nu-i ușor” și preferata mea ”e greu pe calea îngustă”.
Departe de mine să nu fiu și eu spirituală la rândul meu, așa că de cele mai multe ori încuvințez din cap ”da, da, așa e”, că doar scrie că nu-i ușor și cine-s eu să spun altceva?
Și da, e greu și știu că de multe ori am dus niște lupte de m-au despuiat de toate puterile și abia m-am adunat după ele. Și da, e îngustă calea asta că dacă ar fi așa de simplă, toți ar umbla pe ea, doar că ce mare lucru fac dacă umblu doar bombănind pe calea asta, ghidată de excelentul meu simț de observație care mă tot face să spun că e îngustă calea de parcă nu e evident, dar o spun destul de des încât să simtă cumva Adonai că eu îi fac o favoare că iau calea asta pe care nici măcar nu S-a sichisit să o facă ușoară.
A venit la mine ca și Moshe când s-a dus la evreii din Mitzrayim (Egipt) și mi-a propus să-mi las și carămizile pe care le-am făcut și cele pe care le mai aveam de făcut, să-mi las lanțurile și să merg după El, pe un drum care nu-i chiar o plimbare în parc – un drum cu apă  puțină și unde carne nu prea este, decât o mană de care s-ar prea putea să mi se sature sufletul meu îndreptat spre păcat. Un drum pe care sunt vrăjmași care vor să mă atace și un drum unde mi-e mai ușor să mă răzvrătesc decât să merg după El. Un drum în stare să scoată ce e mai rău din mine la suprafață, menit să-mi încerce toate pornirile inimii ca să știu (dacă aveam vreo iluzie până atunci) că sunt liberă doar pentru că Lui I S-a făcut milă de mine, nu pentru că eu sunt o bună revoluționară care s-a săturat de asuprire.
Și am zis ”vin Adonai!” că mi s-a părut că n-are cum să fie mai rău ca și în robie, măcar că robia era tot ce am știut. Și am crezut că voi excela în a fi liberă, că eu voi fi standardul după care unii se vor judeca liberi sau sclavi, doar că nici n-am ieșit bine din robie și când am văzut că asupritorul mă vrea repede înapoi, m-am răzvrătit împotriva Lui – binefăcătorul meu – cu vorbe de genul ”dar ce, nu puteam să mor sub mâna asupritorului, de m-ai scos de acolo să mor în pustie?!” Și Adonai S-a pus stâlp de foc între mine și vrăjmaș, dar eu n-am văzut în asta bunătatea Lui, decât că era datoria Lui să mă scape. Apoi L-am suspectat că vrea să mor de sete și mi-a dat apă. Apoi L-am suspectat că vrea să mă distrugă cu dieta Lui cu mană zilnică și să-mi închidă gura mi-a dat carne. Mi-a dat Torah Lui ca să nu mai umblu pre cum o ignorantă pe fața pământului, iar eu am zis ”extraordinar, dar cine poate să țină atâtea reguli? Nici dușmanul meu nu avea atâtea legi!” Și am căutat tot felul de scăpări în Legea Lui ca să mă justifice în ce îmi plăcea să fac. Au venit iscoade să-mi spună că au văzut că țara în care mă duce e una bună și de dorit chiar dacă nu e ușor să intri în ea, dar am preferat să aud că e greu de intrat în țară decât să aud că țara e bună.
Dar am înțeles că dacă tot ce văd la calea asta e că e îngustă și doar mă plâng de tot ce nu am și aș vrea să am s-ar prea putea să mor în pustie.
Dacă mă uit în urmă și nu văd că tot, absolut tot a fost și este o minune, am umblat degeaba pe calea asta. Nu spun că ar trebui să-mi însușesc vreo bucurie din asta forțată și să mă port ca un hippie și să văd flori peste tot, doar să iau aminte la ele dacă le văd!
Pentru că dacă stau bine să mă gândesc și deschid bine ochii, chiar dacă n-aș lua aminte la nici o altă minune, măcar să recunosc faptul că nu e chiar normal că de atâta vreme nu mi s-a învechit haina pe mine și că nu mi s-au umflat picioarele de la atâta umblat (Deut. 8:4).
Că oricât aș pofti la hainele lumii – lumea cu toți designerii ei nu a reușit încă să fabrice o haină care să nu se învechească sau încălțăminte care să nu-ți umfle picioarele după ani de purtat.
Poate că nu-mi dă Adonai tot ce poftesc, dar e mai bine să nu-mi dea că de multe ori lucrurile care le-am poftit mai mult au stricat decât să mă împlinească, dar întotdeauna – ÎNTOTDEAUNA – mi-a dat tot ce am avut nevoie pe drumul acesta, așa că drumul acesta nu e atât de greu pe cât e doar greu de găsit sau greu de urmat fără bombăneli. 



Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Tuesday, October 8, 2013

Am un nume nu o poreclă



Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Elohim, şi împreună moştenitori cu HaMashiach, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. – Romani 8:17

Astăzi mă plângeam lui Adonai în legătură cu anumite situații care mi se par nedrepte și cum mi-aș dori ca El să intervină și să facă ceva. După ce mi-am recitat lista lungă de nedreptăți așteptam să mă simt mai bine dar Adonai mi-a adus în minte versetul de mai sus și povestea Cenușăresei ca să pricep eu cine sunt. (Știu că sună penibil, dar răbdare!)
Cenușăreasa nu s-a născut să stea în cenușă după cum i-a rămas numele. Ea s-a născut în casa tatălui ei, iar tatăl ei era bogat. Ea era singura moștenitoare, dar când tatăl ei a murit, mama ei vitregă și surorile ei au început să o trateze ca și pe o servitoare iar Cenușăreasa și-a intrat în rol perfect. Treptat a uitat că e fiica stăpânului casei și a început să slujească la masa unor impostoare. A ajuns să doarmă lângă sobă în cenușă și să mănânce din mila altora. Povestea are un final fericit, dar nu pentru că Cenușăreasa s-a trezit de cap, nici vorbă! Fata asta accepta toate minciunile și cerințele celor răi și făcea tot ce i se spunea. Odată n-a stat să se întrebe sau să cerceteze: unde o puneai acolo stătea. A fost nevoie să vină o zână s-o îmbrace și s-o transforme, dar transformarea respectivă nu era una reală, așa că dimineața se trezea din nou în cenușă. Aproape împotriva voii ei, a fost găsită de prinț și salvată din starea ei. Toate astea s-ar fi putut rezolva foarte simplu dacă Cenușăreasa și-ar fi venit în fire și ar fi spus: ”Numele meu nu e Cenușăreasa! Eu am un nume dat de tatăl meu și casa asta e casa tatălui meu! Eu sunt moștenitoarea de drept!” Ar fi putut la orice oră să ia atitudine și să le dea afară pe cele care o urau, dar a preferat să plece capul, iar în situația aceasta suferința ei nu-i face cinste.
Exact așa sunt eu de multe ori. Uit că Tatăl meu e Stăpânul a tot ce se vede și nu se vede. Uit că Tatăl meu mi-a dat un nume nou și eu nu m-am născut să zac umilă în cenușă. Uit că nu trebuie să ascult de minciunile și cerințele impostorului cu aere de stăpân. Uit că am puterea la orice oră să-mi exercit dreptul meu de moștenitoare. Iau situațiile și lucrurile așa cum vin și uit să mă întreb dacă e datoria mea de fiică să fac anumite lucruri sau dacă sunt doar lucruri care mi le cer alții care nu văd în mine decât o servitoare. Aștept ”zâne bune” să vină să mă transforme în prințesă și mă port de parcă n-am mai fost niciodată la curtea Regelui. Am momente de sclipire în care mă prefac că acum cred că locul meu e la curte, dar nu-mi ține ”vraja” prea mult și iar mă trezesc în cenușă. Unde mă pune vrăjmașul, acolo stau și uit că locul lui e sub picioarele mele. Unele lucruri nu se schimbă în bine nu pentru că Adonai refuză să rezolve situațiile ci pentru că eu uit să-mi exercit dreptul de moștenitoare.  
Însă spre deosebire de Cenușăreasa, Tatăl meu e viu și în bunătatea Lui nu mă lasă să mă port prea mult ca o servitoare. Îmi dă câte un moment de luciditate în care îmi vin în fire și mă port ca fiica Împăratului care sunt. 
Mulțumesc, Adonai !



Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Friday, October 4, 2013

Cer și pământ

Elohim a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.” Şi Elohim a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Elohim a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. Elohim a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. Elohim a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Elohim a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Elohim a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Elohim a văzut că lucrul acesta era bun. - Bereshit/ Geneza 1:6-12

Când cerul și pământul mi-erau tot una și eu nu eram decât un mare haos și când apele mă înecau din toate părțile, Adonai mi-a definit întinderea și mi-a despărțit apele de sus de cele de jos. Mi-a numit apele de deasupra cer și nu le-a mai lăsat să mă înece... doar să-mi dea ploaie din când în când.
Mi-a despărțit cerul de pământ și a pus destulă distanță între ele încât să nu-mi mai fie cerul povară niciodată. Dar tot nu mă vedeam de ape... Atunci le-a poruncit apelor - El, Singurul de care ar fi ascultat apele mele:  ”Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Ce ciudat mod de a mă vedea pe mine care eram înecată în ape, USCAT. Dar apele mele au ascultat de glasul Lui și mi-au făcut loc să ies la Lumină.
Când s-au scurs apele și m-am văzut, eram o arătare înspăimântătoare... dar El nu S-a lăsat descurajat de priveliștea care eram. A poruncit ființei mele să dea rod... nici n-am știut ce-mi cere! Mi se părea că nici El nu știe și mă întrebam ”oare El chiar nu vede cui îi cere așa ceva? Și dacă vede că nu-i nimic de capul meu și vede pustietatea și goliciunea mea, de unde să-I dau rod?” Nici nu m-am gândit că eu (pământul) expusă Luminii (Yeshua)  inevitabil dădeam rod. Dar El nu S-a împiedicat în necredința mea. A vorbit clar și cu așa siguranță că nici nu știu când mi-au dat primele fire de iarbă și primii copaci cu primele roade. Pământul meu a ascultat de glasul Lui! Aproape împotriva voii mele... până și firea mea I S-a supus. Când am dat rod, El S-a uitat și a văzut că era bun. El: definiția bunătății a văzut în mine ”bun”!
Cum să nu Te iubesc Adonai? Cine în afară de Tine poate să vadă potențial în haos? Cine în afară de Tine poate să vadă în mine puterea de a Te asculta când nici eu nu cred că sunt în stare?
Tu lucrezi cu credincioșie și nu Te oprești nici în fața circumstanțelor și nici în fața necredinței mele.. Fii binecuvântat în veci, Împăratul meu!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה