CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Monday, July 23, 2012

Slava lui Adonai

 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. –  Mishlei / Proverbe 25:2

Am simțit de multe ori că Însuși Adonai ascunde anumite lucruri de mine și oricât aș încerca să pricep lucrurile, sau cum s-a ajuns la o anumită situație sau care e ieșirea din ea, mi se părea că El stă și acoperă înadins ori ochii mei ori situația și singurul lucru cert e că nu pricep nimic. Tot ce puteam să fac în momentele alea era să bombănesc întruna că habar nu am ce face sau unde mă duce.
De fiecare dată când mă confruntam cu o astfel de situație, aveam impresia că dacă ar veni El și mi-ar explica: ”uite fată dragă, asta vreau să fac”, nu L-aș mai judeca greșit, sau nu mi-aș mai pierde credința și speranța când ți-e lumea mai dragă și astfel amândoi am avea de câștigat, dar probabil că tocmai o astfel de gândire Îl împiedica să îmi descopere ce vrea să facă. Rezultatul? De multe ori am luat-o personal și am crezut că îi face plăcere să mă împingă până la limită și așteaptă să cad iar apoi când o fac, dă din cap dezamăgit spunându-mi ”am știut Eu că tot n-ai crescut încă”. Credeam că Îl amuză poate fața mea pierdută în mulțime în timp ce tot strig confuză că nu mai înțeleg nimic. Adevărul e că nu cunosc pe nimeni care să-L fi judecat mai greșit decât mine pe Adonai, dar chiar și așa nu m-a lăsat. I-a luat mult timp să îmi învețe inima cum e inima Lui și încă tot n-am priceput deplin, dar cred că am prins măcar o scânteie din Infinitul Lui și am să scriu câteva din concluziile la care am ajuns.
De ce se ascunde Adonai?
Poate ar fi bine de menționat că nu mă refer la o ascundere fizică a prezenței Lui, pentru că nu la asta se referă nici versetul din Mishlei 25 și nici conceptul în sine, ci la a ține secret sau a ascunde ceva.
Ce Îl determină pe Adonai să Se ascundă de mine?
Cred că unul din motive e imaturitatea mea. - Un tată care are de gând să ia de exemplu o ipotecă, nu va merge la fiul de 3 ani să-l întrebe ”uite fiule ce vreau să fac, tu ce crezi?” pentru că fiul nici nu pricepe și nici nu-l interesează așa ceva. Singurele preocupări ale fiului sunt papa, nani și jucăria și nimic altceva nu are sens și nu-i captează atenția. Însă dacă fiul e matur, tatăl îi va descoperi ce are de gând să facă, nu pentru că ar avea nevoie de un sfat ci pentru că tatăl vrea să se asigure că fiul a crescut astfel încât să-i semene și că deciziile tatălui sunt la fel cu deciziile fiului.
La fel și în cazul lui Adonai, dacă eu sunt imatură și preocupată doar de nevoile mele și de dorințele mele și tot limbajul meu cu El se rezumă la ceea ce am eu nevoie, atunci El nu poate să-mi descopere nimic pentru că nici măcar nu mă interesează. Dar dacă am crescut în maturitate și înțelepciune, atunci El poate să Își deschidă inima în fața mea, nu pentru că ar avea nevoie de sfatul meu, ci pentru că vrea să vadă și să văd cât de mult Îi seamăn.
Am să iau exemplul din Bereishit 18 (Geneza) când Adonai e pe cale să meargă să distrugă Sodoma și Gomora, dar văzându-l pe Avraham se gândește în Sine „Să ascund Eu oare de Avraham ce am să fac?…” Adonai nu trebuia să-i dea socoteală lui Avraham pentru ce avea de gând să facă și nici nu avea nevoie de permisiunea lui, dar pentru că Avraham a început să-I semene lui Adonai, Adonai a vrut să-i descopere planul Lui, iar Avraham i-a răspuns pe măsură mijlocind pentru cei neprihăniți din cetăți, iar Adonai i-a fost atât de credincios încât deși s-au învoit la 10 oameni neprihăniți, Adonai n-a lăsat nici un neprihănit să piară.
Un alt exemplu îl găsim în Shemot (Exod) 32 când Moshe se urcă pe munte să primească Torah, iar poporul își face în lipsa lui un vițel de aur și au început să i se închine. Adonai s-a aprins de mânie împotriva lor și a dorit să-i nimicească de sub soare și îi spune lui Moshe ”Lasă-mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.” (Deut 9:14). Din nou, Adonai nu avea nevoie de permisiunea lui Moshe ca să-i spună ”lasă-mă să-i nimicesc” dar pentru că Moshe îi semăna atât de mult lui Adonai, în loc să spună „da, Hashem, și eu m-am săturat de poporul ăsta care cârtește întruna împotriva Ta și împotriva mea, omoară-i și dă-mi mie ce mi se cuvine!„ Moshe la fel ca Yeshua se pune între oameni și Adonai și spune ”Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
Când tu și binele tău nu mai sunt centrul existenței tale, atunci Adonai poate să Își deschidă inima în fața ta pentru că știe că îi semeni Lui și că te vor durea aceleași lucruri ca și pe El și că vei lua aceleași decizii ca și El.
Un alt motiv pentru care cred că Adonai alege să ascundă lucruri de mine este ca să nu mă copleșească. Cred că El este un Dumnezeu smerit și se smerește până și în fața mea ca să nu fiu nevoită să mă iau și să mă ascund într-o stâncă și să nu mai ies de acolo niciodată.
Cred că El ascunde din frumusețea Lui pentru ca eu să nu îmi înțeleg deplin urâțenia, pentru că dacă aș fi conștientă de contrastul dintre noi atunci aș alege să mă ascund de El ca urâțenia mea să nu-I întunece ochii niciodată. Cred că ascunde din înțelepciunea Lui și îmi vorbește pe înțelesul meu cu un limbaj asemănător cu al meu, pentru că dacă ar vorbi în plinătatea înțelepciunii Lui eu mi-aș pune mâna la gură ca Yov și n-aș mai vorbi nici un cuvânt niciodată. Dacă El nu S-ar asunde de mine, eu, din pricina firii mele și din pricina fizicalității lumii acesteia, n-aș mai fi eu însămi în preajma Lui. Aș fi mereu ascunsă, mereu prefăcută, mereu plină de teamă, pentru că aș înțelege realitatea că El e tot și eu nimic. Dar pentru că El vrea ca eu să fiu eu însămi în relația cu El, se smerește pe Sine ca să nu mă copleșească și eu în nevrednicia mea să aleg să mă ascund la fel ca și Adam.
Cred că ascunde din bunătatea Lui față de mine și lasă să am eu impresia că ”am avut noroc” că s-a întâmplat cutare lucru, sau că a fost o coincidență că nu m-a călcat mașina, sau că e normal să am trecere în față la oameni care în mod normal m-ar disprețui. Se ascunde în normalitate pentru că El e smerit și nu-și trâmbițează faptele pe care le face. El nu se laudă singur, tocmai de aceea eu trebuie să casc ochii la lucrurile pe care le face și să-L laud eu pentru tot ce face. Și dacă aș pricepe că pentru a-mi ajunge mie azi autobuzul la timp a trebuit să țină în control o serie de factori cum ar fi traficul din oraș, câți oameni au alergat după autobuz și au fost așteptați să urce, cât timp a petrecut șoferul la cafea și cât a dormit azinoapte și ce a făcut ieri, și tot așa trebuie să merg în urmă până la întemeierea lumii și să înțeleg că încă de atunci a trebuit să tragă Adonai un fir prin toată istoria lumii ca azi mie să-mi ajungă autobuzul la timp. Dacă aș pricepe complexitatea din fiecare gând al Lui și măreția din fiecare acțiune pe care o face în dreptul meu aș pricepe cât sunt de iubită. Dar El se smerește în dreptul meu și mă lasă să cred normalitatea fără să-mi reproșeze că nu pricep.
De ce se ascunde Adonai de mine? Pentru că ori sunt imatură ori mi-e lumea asta trasă peste ochi până acolo încât ajung să mă îndoiesc până și de atributele Lui.
E ok că nu înțeleg anumite lucruri pentru că îmi sunt ascunse, dar în loc să strig la El de ce-mi ascunde lucruri, ar trebui mai bine să mă gândesc ce anume din ce fac și ce sunt la momentul ăsta, Îl face pe El să decidă să sufere de Unul Singur și să țină pentru El anumite lucruri. El nu îmi dă mie nici un motiv să mă ascund de El dar El are toate motivele să se ascundă de mine.
Adonai nu se ascunde pentru că îi face plăcere. Chiar și în momentul în care Moshe a cerut să vadă slava Lui și Adonai i-a răspuns că nu poate omul să Îl vadă și să trăiască, El știa că e o nevoie reală a noastră ca oameni să Îl vedem pe El, că nu e doar un moft și atunci S-a întrupat pe Sine în Yeshua și în El l-am văzut pe Adonai față în față, dar pentru că nu poate omul să-L vadă și să trăiască și pentru că El n-ar fi suportat să mor eu pentru că L-am văzut, atunci a murit El, Dumnezeul Atotputernic, că m-a văzut pe mine, ca prin moartea Lui eu să trăiesc.
Adonai nu se ascunde de noi pentru că vrea, ci ori pentru că suntem imaturi, ori pentru că nu ne-ar face bine să cunoaștem anumite lucruri, însă dacă de smerim sub mâna Lui și învățăm de la Yeshua, ca să-I semănăm Lui în toate lucrurile, vom înțelege că suntem moștenitori ai Împăratului, iar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor ascunse ale lui Dumnezeu.


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה