Cel dintâi şi Cel de pe urmă

„Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi
Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi
afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. - Isaia 44:6

„Ascultă-Mă, Iacove!
Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt şi
Cel din urmă. - Isaia 48:12

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
Începutul şi Sfârşitul. -Apocalipsa 22:13

Ce înseamnă că Dumnezeu este Cel dintâi şi Cel de pe urmă? Dacă Dumnezeu este veşnic, înseamnă că nu are nici început, nici sfârşit. Dacă Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor, înseamnă că nu e conţinut în lucrurile create, ci El există în afara lor. Timpul este tot creaţia Sa, deci nu are cum să fie supus timpului în nici un fel. Veşnicia este absenţa timpului, iar El fiind veşnic, timpul nu are nici o relevanţă asupra Lui.
Deci când Adonai spune că este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, nu înseamnă că timpul a început cu El şi că se termină tot cu EL. Deci această frază trebuie să se refere la altceva. Azi mă gândeam la aceste cuvinte şi singurul fel în care am putut să înţeleg deocamdată, este că El este Cel dintâi, Primul, Cel mai mare, deasupra tuturor, înălţat mai presus de orice şi în acelaşi timp este Cel de pe urmă, Robul ... Slujitorul, Cel care s-a smerit până la capăt. El este şi Împărat şi Slujitor.
„şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.” Marcu 10:44.
Acest paradox este la fel de mare ca şi să înţelegi că El este Tată şi Fiu în acelaşi timp, Leu şi Miel, Foc şi Apă, etc.
Şi-atunci dacă El care este Cel dintâi nu a considerat prea josnic să se lase batjocorit de oameni, dispreţuit, huiduit, urât, chinuit, atunci pentru noi nu ar trebui să fie nici atât.
„Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.” Ioan 13:16

Bat Melech בת מלך
Cristina