CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Wednesday, December 22, 2010

Pentru că Te iubesc

Te iubesc din inimă, Adonai, tăria mea! - Tehillim/ Psalmi 18:1

Dacă taci, Adonai, nu pot decât să sper că într-o zi voi înțelege de ce se întâmplă lucrurile așa, chiar dacă nu vei folosi cuvinte să-mi explici. Dacă Te ascunzi, nu pot decât să cred că nu mi-ai cerut să Te caut în zadar și de aceea am să Te găsesc.
Dacă mă mustri pot doar să sper că ai să mă și mângâi, pentru că la mustrarea Ta se usucă și marea, cum să nu se usuce duhul meu?... Dacă mă împingi de pe stâncă, pot doar să sper că ai să mă și prinzi. Dacă mă frângi, pot doar să sper că ai să găsești o cale să mă și repari. Dacă mă dai, pot doar să sper că ai să mă primești înapoi și dacă mă omori pot doar să sper că ai să mă și înviezi ... dar chiar dacă nu ai face nimic din ceea ce sper eu, ai dreptul să faci ce vrei cu mine, pentru că eu sunt a Ta.
Pentru că te iubesc, pot să-Ți sufăr tăcerea. Pentru că Te iubesc nu pot să nu Te caut, oricât ar dura până să Te găsesc. Pentru că Te iubesc, pot să primesc mustrarea Ta, oricât s-ar usca ființa mea la gândul că Ți-am rănit inima. Pentru că Te iubesc, pot să fiu împinsă de Tine, frântă de Tine, alungată dinaintea Ta și chiar omorâtă de Tine pentru că faptul că Te iubesc nu are nici o legătură cu ce-mi dai sau ce-mi iei. Te iubesc doar pentru că ești Tu și Tu meriți să fii iubit, Adonai. Doar pentru că ești Tu și nimic altceva.
Orice om vrea să fie iubit pentru ceea ce este el cu adevărat și dacă Tu poți să Te uiți la mine și să mă vezi cum sunt în realitate, nu cum încerc să par și cu toate astea să mă iubești, atunci Adonai și eu pot să Te iubesc pentru ceea ce ești Tu în realitate, nu ceea ce pari în ochii mei de carne sau în fața lumii. Te iubesc pentru că ești al meu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, December 14, 2010

Aparțin lui Satan cât aparține Transilvania Ungariei

Ieri mă întreaba un prieten american, dacă e adevărat că Transilvania aparține Ungariei.
Eu am har pentru americani, că 90% din cei pe care i-am întâlnit, au dat dovadă de o subcultură gravă (probabil de la atâta bine), dar omul din context nu l-aș categorisi chiar incult, deci am luat întrebarea lui, ca fiind una sarcastică.
Îi răspund frumos că Transilvania aparține la fel de mult Ungariei, cum aparține America sau India - Angliei. Doar pentru că o persoană poate oprima o alta, nu înseamnă că persoana respectivă îi aparține, iar dovada este abolirea scalviei. Tot așa, doar pentru că o țară poate să ocupe teritoriul altei țări, nu înseamnă că țara ocupată îi aparține, iar dovada acestui lucru e războiul de independență.
După ce am încheiat discuția am început să mă gândesc mai adânc la lucruri și am ajuns la concluzia că subjugarea, opresarea, tirania, dictatura, persecuția și distrugerea, pe cât sunt de puternice, pe atât sunt de limitate. Nu pot să mă gândesc, nici măcar la un exemplu în istorie în care vreunul din aceste lucruri, să fi avut efect asupra unei țări și să nu fi încetat într-un fel sau altul. Și acest lucru îmi dă speranță pentru că știu că tot ce vine de la cel rău e limitat și oricât de mare i-ar fi puterea asupra unui om sau națiuni, puterea asta e limitată.
Dacă mă gândesc la sclavii negrii din America - oricât au fost ei de opresați, slăbiți, fără vise mai mari decât să mănânce mai bine, fără o educație care să le permită să vorbească la același nivel cu stăpânii lor, fără voință, fără putere - fără nimic, tot s-a născut în ei dorința de a fi liberi și li s-a dat tăria ca să împlinească acest lucru.
Dacă mă gândesc la românii din Transilvania (că tot veni vorba), oricât au fost ei de apăsați de Imperiul Austro-Ungar, chiar dacă li s-au luat toate proprietățile, drepturile și demnitatea, tot le-a rămas dorința de libertate.
Doar pentru că satan reușește să lege un om, să-i acopere ochii ca să nu poată vedea dincolo de viața aceasta, să-i astupe urechile ca să nu audă Adevărul care să-l facă liber, să-i lege mâinile încât să lucreze doar pentru sine, să-i lege picioarele încât să umble doar pe căi ”largi și minunate” și să-i ia speranța din inimă, nu înseamnă că-i poate lua dorința de a fi liber. Ca să poți să fii liber nu-ți trebuie nimic, decât destulă disperare încât să vrei mai bine să mori decât să mai trăiești legat. Tirania nu știe cum să se apere în fața disperării unuia care nu mai are nimic de pierdut. Satan nu știe cum să lupte împotriva unui om care vrea să se dezlege chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care-l face. Așa că eliberează-te, dezeleagă-te și trăiește într-o Împărăție care nu cunoaște sensul cuvintelor dictatură și tiranie.
Iar după ce te eliberezi, nu-i băga în seamă pe cei care vor veni să-ți spună că aparții trecutului, pentru că sunt la fel de aberanți ca și cei care încă mai cred că Transilvania aparține Ungariei, dar ”subcultura” lor nu schimbă cu nimic faptul că ești liber. Doar pentru că te mai lupți cu lucruri, nu înseamnă că ești biruit de ele sau că asta te face să-i aparții celui rău, după cum faptul că mai sunt unguri în Transilvania nu înseamnă că Transilvania e a Ungariei.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Îmi cer scuze pentru tenta PRM-istă (by the way, detest partidul cu pricina), nu vreau să se înțeleagă că am o problemă cu ungurii sau că aș fi eu vreo mare patrioată, nici vorbă! Cred că Budapesta e unul din cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut vreodată, am mulți prieteni maghiari și sunt niște scumpi de oameni, iar cei mai mulți evrei pe care-i cunosc au vreo rădăcină prin Ungaria, deci nici nu se pune problema că aș avea ceva împotriva lor.

Thursday, December 9, 2010

Umblu după Tine...

Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” - Yeshayahu/ Isaia 54:7-10

Văzând că păcatele celor din generația lui Noach s-au ridicat până la ceruri, Adonai a hotărât să-i șteargă de pe fața pământului, iar în Bereishit (Geneza) 6:6 este scris că ”I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui.”
Nu știu ce era în inima lui Adonai, nu știu cum suferea văzând deteriorarea creației Lui și nu știu nici ce tăria I-a trebuit să hotărască să-i distrugă. Era pus în poziția unui tată care trebuie să-și omoare fiii din pricina neascultării lor, deci cu siguranță că nu I-a fost ușor, dar altfel cum putea să dea o mitzvah (poruncă) precum: ”Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia, şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv.” Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, şi să moară. Astfel să curăţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.” - Devarim/ Deuteronom 21:18-21
Însă înainte de a spăla pământul de rău, Adonai a căutat măcar un om care să fie o sămânță, o rămășiță, în stare să asculte de El și l-a găsit pe Noach.
În timp ce toți umblau după poftele lor, Noach umbla după Adonai. Nu se punea problema că Noach făcea parte dintr-un cult minoritar, sau că era singurul dintr-un oraș, care asculta de Elohim. Noach era singurul de pe toată fața pământului care mai credea în HaShem.
Îți pierzi credința că nu sunt prea mulți care cred la fel ca și tine în Biserica în care ești? Îți pierzi credința că sunt prea puțini cei care Îl mai caută pe Adonai? Dar dacă nu L-ar mai căuta nimeni? Dacă nu ar mai exista nici un suflet pe fața pământului care să caute Fața Lui, ai mai fi curios să știi cum arată? Noach umbla cu Adonai (Gen. 6:9), fără să fie curios dacă mai e cineva sau nu pe Cale, fără să fie curios de părerea celor care-l înconjurau. Părea nebun pentru Adonai. Părea ridicol, de dragul planului Celui Viu. Părea fără minte, de dragul Celui după care umbla. Era imperfect din cale afară, dar nu perfecțiunea îl îndemna să pună un picior în fața celuilalt, în umblarea cu Adonai. Umbla de dragul Celui care nu se rușina de imperfecțiunea lui Noach.
Chiar dacă a ajuns Noach să fie lecție pentru copii la școala duminicală, viața lui n-a fost o poveste.
Adonai a apreciat umblarea acestui om atât de mult încât a făcut un legământ unic cu el și fiii lui. Le-a promis că niciodată nu va mai veni un potop ca să nimicească pământul, iar semnul acestui legământ e curcubeul. După cinci mii de ani, Adonai încă mai e credincios legământului cu Noach, chiar dacă Noach a murit de mult și știu cu toată inima mea că El rămâne credincios și Legământului făcut cu mine, prin Yeshua. El are în vedere legămintele Lui. Își pune semne de aducere aminte și se oprește din mânia Lui când le vede. Nu pentru că eu aș fi ceva, ci pentru că El este credincios Cuvântului Său ca să-l împlinească. Pot să se mute munții și pot să se clatine dealurile, dar Legământul Lui cu mine nu poate fi clătinat, mutat, deteriorat sau distrus.
Când ai așa Dumnezeu ce te mai interesează că ești singur, sau nebun, sau ridicol? Poate să-mi spună oricine fanatică, legalistă, nebună sau eretică, dar ar trebui să simți disperarea mea ca să înțelegi de ce mi-e prinsă mâna de haina Lui și nu-i dau drumul, ar trebui să simți lipsa mea ca să înțelegi că doar pe El Îl am și mi-e destul, ar trebui să-mi plângi lacrimile mele de dor după fața Lui și doar pe urmă să încerci să-ți dai cu părerea. Dar oricare ar fi părerea sau argumentul oricui, ce-mi pasă mie? Eu merg după El pentru că știu că El îmi va rămâne credincios și sute de generații după mine. Eu merg după El chiar dacă ochii mei n-au să vadă niciodată împlinită promisiunea Lui, dar știu că o va împlini, chiar dacă nu pentru mine. Eu merg după El de dragul Lui și știu cu toată inima mea că Se va întoarce după mine, chiar dacă trupul îmi va putrezi și sufletul mi-ar fi în locuința morților, dar El va găsi cu cale să mă pună din nou împreună doar ca să văd că El e credincios.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, December 7, 2010

Nelimitat

Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!” – Tehillim/ Psalmi 89:2


Azi mă gândeam ”Adonai, mai ai milă pentru mine? Mi se pare că deja m-am folosit de ea până la maximum. Mă mai crezi când îți spun că vreau să Te urmez doar pe Tine, când mă găsești urmând tot dorințele mele? Nu Te-ai săturat să mă aștepți? Nu Te-ai săturat să mă asculți? Nu Te-ai săturat să speri pentru mine? Nu Te-ai săturat să mă aduni din tot colțișorul unde mă împrăștie nebunia mea? M-ai văzut în toate stările posibile și știi ce-mi poate mintea și cu toate astea încă mă mai vrei?”
În timp ce-mi întrebam eu întrebările, am înțeles că jignesc măreția Lui. Că ridic răul mai sus decât atributele Împăratului meu. Aveam impresia, în gândirea mea limitată, că atunci când m-a chemat pe nume, nu știa pe cine cheamă. Că poate se aștepta să fiu mai mult decât sunt, că poate credea că voi umbla mai drept și voi crede mai mult, că voi pricepe mai adânc și voi sta mai statornică, dar că S-a înșelat, sau eu i-am înșelat așteptările, iar acum stă dezamăgit, mă privește și spune ”Destul!”
Dar păcatul meu nu e mai mare decât puterea Lui de a ierta, frica mea nu e mai mare decât biruința Lui, visele mele nu sunt mai mari decât puterea Lui de a mi le împlini, întunericul meu nu e mai puternic decât lumina Lui și lanțurile mele nu sunt mai tari decât libertatea Lui. Dacă eu am ”darul” să uit într-una bunătatea Lui, El are dare darul să-și aducă aminte de ea și pentru bunătatea Lui, să uite până și uitarea mea. Dacă aș sta la un concurs de cântărit cu Adonai și aș pune în cumpănă greutatea tuturor eșecurilor mele strânse la un loc, n-ar avea nici o șansă în fața dragostei Lui.
„Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!” și m-am trezit eu să le pun la încercare?
N-am nici o șansă în fața Ta Adonai, oricât încerc eu să Te conving că nu merit. Mi-e ușor să Te iubesc, dar nu mi-e ușor deloc să Te las să mă iubești. Mi se pare că ai fost înșelat când M-ai cumpărat - că nu alerg, că nu înțeleg și nu iubesc cât scrie pe certificatul de fabricație, dar cu toate astea Tu nu încetezi să Te ții de mine, de parcă nu vezi toate astea. Nu mi-e ușor să accept că mă iubești așa deteriorată cum sunt, dar n-am nici o șansă în fața dragostei Tale, Melech sheli. Învață-mă să mă las iubită de Tine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, December 3, 2010

Dacă trebuie, știu și să lupt

În ultimele zile am experimentat o deznădejde și o resemnare în fața răului cum nu am mai trăit de mult. Am început să lucrez la un proiect destul de mare pentru mine și care mă consumă enorm, iar cel rău ca un rechin sensibil la mirosul de sânge, îmi simte rănile deschise și imediat apare. Am fost lovită parcă din 100 de direcții în același timp și în loc să lovesc înapoi m-am tras într-un colț legănându-mă bezmetic și repetând că nu înțeleg ce se întâmplă. De fiecare dată când îmi deschideam Scriptura vedeam niște versete de genul ”te distrug, te nimicesc, nu mai vreau să te văd” și azi a pus capac ”Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.”- Yeshayahu 29:4
Înțeleg eu mai greu, dar până la urmă tot înțeleg. Știu că D'var Adonai (Cuvântul lui Adonai) e cunoscut și de cel rău și că poate să manipuleze circumstanțele și felul în care eu percep până și Cuvântul Lui dacă nu mă rog să fiu luminată de Ruach HaKodesh în timp ce citesc, pentru că s-au născut multe erezii și multe aberații ridicate la rang de ”lege” printre credincioși care au citit Cuvântul fără să fie luminați de Adonai, iar rezultatul a fost dezastruos.
Și după cum spuneam azi a fost picătura care a umplut paharul. Am zis ”Adonai, Tu cunoști inima mea și știi că poți să mă dai de toți pereții de să ajung să fiu doborâtă la pământ și să vorbesc din țărână, știi că poți să mă duci până în punctul în care să ajung ca o fantomă pentru ceilalți și să mă îngropi de tot dar și de acolo am să-mi rostesc rugăciunile și chiar dacă mi-ai lua glasul, mi-aș suspina cuvintele care aș vrea să mi le auzi, dar tot nu mă las de Tine! Știu că nu Te văd bine din cauza ochilor ăștia defecți în care nu mă mai încred de mult timp, dar tocmai de aceea știu că prea se luptă toate să Te facă să pari împotriva mea! Spune-mi dacă Tu faci aceste aceste lucruri sau sunt lovită de cel rău” Nu mi s-a răspuns cu glas tare din ceruri, dar în mine am priceput dintr-o dată că e stupid să stau acolo și să tot repet ”nu mai înțeleg nimic” și am început să-mi strig ”ce nu înțelegi? că e război nu înțelegi? că se duce o luptă împotriva cunoștiinței lui Adonai? Ce nu înțelegi? Că nu e totul roz? Că răul s-ar coborî până la nivelul în care să-L mânjească pe Adonai în ochii mei obișnuiți să vadă totul murdar? Ce nu înțelegi?!”
Satan nu luptă cinstit niciodată și e în culmea fericirii când pune în mine doar sămânța unui gând și lasă restul în seama imaginației mele (care har Domnului că mi-e bogată) știind că pot să fac scenarii demne de Hollywood în mintea mea.
Dar Yeshua a spus să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Șarpele nu atacă decât dacă este atacat și oricât aș detesta eu șerpii (în special pe unul) trebuie să am înțelepciunea de a învăța din tactica pe care o au. Eu nu mă duc să caut lupte cu răul și nu îmi place să-i dau atenție, dar nici nu am să caut o viețuire liniștită împreună cu el. Cuvântul lui Adonai este sabia care ne-a fost dată să lovim cu ea nu pe frați ci pe cel rău. Nu trebuie să fim tari la a ne lupta între noi cu versete ci trebuie să ne folosim sabia împotriva celui rău la fel cum a făcut și Yeshua.
Mi-am luat Scriptura și am început să citesc cu voce tare câteva versete mai jos în Yeshayahu 29 :8 ”După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” Am zis: ”satan, poate că ți-e foame și visezi să mă mănânci, dar ai să te dezmeticești din visul tău tot flămând și stors de puteri, pentru că Adonai nu mă dă în mâinile vrăjmașului!”
E adevărat că Adonai se luptă pentru noi, dar Pavel a spus că ”avem de luptat” (Efeseni 6:12) acest lucru implicând efortul nostru, nu doar al Lui. Armura lui Adonai ne-a fost dată pentru luptă nu pentru că e la modă și se poartă iarna asta.
Nu cred că e cazul să lovim mereu ca lunaticii și în stânga și în dreapta și să vedem demoni după tot copacul, dar atunci când e cazul, atunci când răul vine clar împotriva noastră și a ceea ce Adonai ne-a dat și încearcă să fure ca un hoț ce e, trebuie să ne ridicăm din colțișorul în care ne-a așezat frica și să lovim înapoi, că avem cu ce.
E sărbătoarea de Chanukah - se celebrează victoria valorilor morale ale lui Adonai în fața valorilor lumii, o victorie a Macabeilor în fața eleniștilor, care căutau să asimileze poporul lui Adonai într-o cultură ce-L excludea pe HaShem, e o victorie a celor aparent slabi și puțini în fața unui întreg Imperiu, e o sărbătoare a sfințirii Templului, o sărbătoare a reînnoirii și a Luminii și mă rog ca Adonai să vă sfințească pe toți cei care sunteți Temple vii pentru El, să vă întărească pe cei care vă simțiți slabi în fața celui rău, să vă reînnoiască nădejdea întoarcerii Lui și să vă lumineze Calea.

Chag Chanukah Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, December 1, 2010

Wednesday, November 24, 2010

A Lui

Căci dacă trăim, pentru Adonai trăim; şi dacă murim, pentru Adonai murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai lui Adonai. - Romani 14:8


Când mi s-a spus de Yeshua prima dată, problema s-a pus ceva de genul ”dacă nu-L alegi pe El ajungi în iad” și mai de frică, mai din vinovăție pentru trecutul meu, am ajuns cumva să iau în considerare că ar fi spre binele meu să-L aleg.
Când am ajuns să-L prezint altora m-am trezit că folosesc aceeași strategie. Urmam un program care prezenta Evanghelia printr-o ilustrație:
Doi oameni stau într-un avion și la amândoi li se dă o parașută, doar că primului i se spune că parașuta îi va îmbunătăți zborul iar celui de-al doilea i se spune că avionul e pe cale să se prăbușească, deci să fie pregătit pentru că în orice moment va avea nevoie de parașuta respectivă. La un momentdat vine o stuardeză și varsă cafea fierbinte pe călători. Primul, care purta parașuta pentru a-i îmbunătăți zborul, observă că stă foarte incomod din cauza acesteia, este ridiculizat de ceilalți pasageri care nu poartă parașuta în spate și faptul că stuardeza varsă cafea pe el pune capac la tot. Își ia parașuta, o trântește la pământ și declară că a fost mințit. Parașuta nu i-a îmbunătățit zborul.
Cel de-al doilea, care poartă parașuta pentru ca să nu piară când se prăbușește avionul, nu e interesat că parașuta îl incomodează și nici că ceilalți râd de el, iar când stuardeza varsă cafeaua pe el, se prinde și mai tare de parașută și abia așteaptă să sară odată.
Morala e că motivul pentru care te întorci la Adonai determină felul în care îți vei ”suporta zborul”.
O vreme am crezut în felul acesta: am ”parașută” și sunt scăpată, mulțumesc! Dar cred că era doar gândirea mea limitată și instincul firesc de a-mi scăpa pielea.
E un adevăr că destinația pentru cei care nu se întorc la Adonai, este iadul, dar Evanghelia nu constă în a le prezenta la oameni iadul, ca speriați fiind de ororile de acolo să aleagă (chiar dacă nu ar vrea ei neapărat) ”răul mai puțin rău” adică Împărăția lui Adonai.
Cei mai mulți, Îl primesc pe Yeshua în inima lor și prin asta își încheie asigurarea împotriva iadului, dar nu reușesc să priceapă de ce le cere tot mai mult Adonai și-i auzi cu vorbe de genul ”ce mai vrea de la mine acum, că doar L-am acceptat?”
Însă nu e vorba că El îmi aparține mie, ci că eu îi aparțin Lui. Nu eu am făcut efortul acceptându-L, nu eu a trebuit să fac loc în mine și în inima mea plină de toate gunoaiele, să mai încapă și El, ci El a făcut efortul acceptându-mă pe mine și El a trebuit să facă loc în Sine, să moară, să învie, să mă cheme, să mă adune, să mă mângâie, să mă ridice, să mă dezbrace de mizeria în care eram îmbrăcată și să-mi dea o haină a slavei. El m-a acceptat în inima Lui.
Unii își permit să-i întoarcă spatele de parcă n-ar fi vrednic de așa onoare să-L primească în inima lor de om, pentru că nu înțeleg că cinstea ni se dă nouă să fim primiți în inima Lui.
Nu e vorba că El îmi aparține mie. Oricum nu pot decât să mă arunc înainte încercând să-L apuc, așa cum El S-a prins de mine, chiar dacă El mă ține cu tot și eu țin doar capătul tzitzitului Său. Nu-i vorba despre flăcările iadului, nu de frica acestora îl urmez, ci pentru că sunt a Lui. Dacă trăiesc, pentru El trăiesc și dacă mor, pentru El mor și fie că sunt vie sau moartă, eu sunt a Lui, chiar dacă nu are aproape nici un beneficiu de pe urma mea. El a făcut loc în Sine ca să mă primească și în El rămân. Nu se mai pune problema să-L urmez ca să am parașută când se prăbușește avionul, ci se pune problema că eu nu pot fără El. Îl urmez pentru că nu pot concepe să fiu într-un loc unde El nu mai e cu mine să-mi strălucească. Îl urmez pentru că nu pot să merg fără să-i simt mâna ținându-mă de mână și nu pot să mai plâng fără să știu că El e Cel care îmi șterge lacrimile. Îl urmez pentru că a venit după mine până în întunericul cel mai gros și de acolo m-a smuls, m-a curățit și mi-a luat măsurile, apoi a făcut exact atâta loc în Sine cât aveam eu nevoie și m-a acoperit cu El ca să nu mai îmi dea drumul niciodată. Îl iubesc pentru că El m-a iubit când nu era nimic vrednic de iubit la mine și m-a iubit până când nu i-am mai rezistat și m-am îndrăgostit pe veci de El. De-atunci nu mai e vorba despre mine, că El îmi aparține mie, ci e vorba despre El și că eu îi aparțin Lui. Are dreptul să-mi ceară orice, are dreptul să-mi refuze orice, are dreptul să mă pună oriunde și are dreptul să mă ia de oriunde, fie că mie mi-ar plăcea sau nu. E dreptul Lui pentru că a putut să mă iubească. Eu sunt a Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, November 19, 2010

Bob de grâu

Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. - Matei 3:12

Înainte ca grâul să fie pus în grânar, este vânturat și curățit de neghină. Bobul de grâu este mai greu decât impuritățile care se găsesc în el, iar în momentul în care este aruncat cu lopata, vântul suflă neghina care nu are nici o rezistență în fața acestuia, în timp ce bobul de grâu cade în locul în care intenționează stăpânul.
Atât bobul de grâu cât și neghina sunt supuse aceluiași tratament, suferă aceeași aruncătură, experimentează același vânt, doar că bobul de gâu are greutatea să cadă în locul în care dorește stăpânul, pe când neghina nu rezistă în fața vântului.
Bobul de grâu nu se simte ofensat de tratament, nu consideră că stăpânul nu-l iubește, că dacă l-ar iubi nu l-ar arunca în aer și nu i-ar da drumul pe vânt. Nici vorbă! Bobul de grâu trebuie să fie în grânar și în grânar nu are voie să intre neghină.
Cei care au crezut în Jertfa lui Yeshua și L-au făcut Domnul lor, sunt ca și boabele de grâu. Fie că le place fie că nu, aceștia vor fi vânturați, iar dacă vor rezista în fața vântului, vor moșteni ”grânarul”, care este Malchut HaElohim.
Vântul nu e plăcut și nici de dorit, dar este necesar ca să dea pe față esența fiecăruia. Dacă ne lăsăm purtați de orice vânticel, atunci nu avem greutate, adică nu-L avem pe El. Cei care sunt cu adevărat ai Lui nu sunt afectați de vânt. Adonai alege vântul pentru că acesta nu poate să dăuneze grâului în nici un fel, ci doar neghinei. Dacă suntem cu adevărat ai Lui, vântul doar ne va despărți de neghină. Greutatea noastră o dă Cel care locuiește în noi, tocmai de aceea nu putem să fim suflați de vânt, pentru că El stăpânește chiar și peste vânt.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, November 16, 2010

El știe ce face

Săptămâna trecută eram în Birmigham (Anglia) și după o zi întreagă de umblat prin mall-uri la cumpărături, am clacat în sinea mea și simțeam că mă scufund. Pe mine mă deprimă cumpărăturile și am răbdarea unui copil de 4 ani când vine vorba de a sta în magazine de haine. Cumnatul meu, Daniel, suferind de același sindrom ca și mine mi-a sugerat să mergem în Waterstone ceea ce am și făcut. Am urcat la etajul 4 unde era secțiunea de religie și am pus mâna pe o carte încercând să mă regăsesc într-o frază sau orice dar să nu mă mai simt așa de desprinsă de tot ce prețuiesc. Cartea s-a deschis la acest citat:

Dumnezeu m-a creat să-I slujesc într-un mod unic, mi-a încredințat o slujbă pe care n-a încredințat-o nici unui alt om. Eu am o misiune de îndeplinit – s-ar prea putea să nu știu care e misiunea mea în această viață, dar știu că voi știi în cealaltă. Eu sunt o verigă dintr-un lanț, o legătură care-i unește pe unii de alții. El nu m-a creat în zadar. Am să fac binele. Am să-mi îndeplinesc misiunea. Am să fiu un mesager al păcii, unul care va propovădui adevărul în locul în care sunt și voi păzi poruncile Lui. Deaceea am să mă încred în El. Oricum aș fi și oriunde aș fi știu că nu voi fi izgonit dinaintea Lui. Dacă mă voi găsi în boală, cu boala mea tot am să-I slujesc. Dacă mă voi găsi în nedumerire, cu nedumerirea mea tot am să-I slujesc. Dacă mă voi găsi în tristețe, cu tristețea mea am să-I slujesc. El nu face nimic în zadar. El știe unde vrea să mă ducă. Poate să-mi ia toți prietenii și să mă arunce în mijlocul străinilor, poate să mă facă să mă simt părăsit, să-mi înnece duhul, să ascundă de mine viitorul care mă așteaptă – totuși El știe ce face. – John Henry Newman

M-am pus în genunchi acolo între cărți și am început să respir ușurată pentru că am înțeles că Adonai știa de la întemeierea lumii că în ziua aceea am să mă simt pierdută și sufocată și a rânduit să trăiască cineva momente care să-l facă să scrie acele lucruri iar eu să intru într-o librărie 210 ani mai târziu și să-i citesc cuvintele, iar apoi să mă simt înviată. Am înțeles că nu face nimic în zadar, nu ca și cum n-aș fi știut la nivelul minții, dar am înțeles cu inima că fiecare pas al meu e măsurat, fiecare respirație a mea e rânduită, fiecare gând al meu e băgat în seamă, fiecare lacrimă e adunată și prețuită, fiecare dorință a mea stă înaintea Lui și fiecare prăbușire a mea e calculată în așa fel încât face ce face și tot îmi trimite un sunet sau un cuvânt exact la timp ca să mă ridice. Adonai știe ce face cu viața mea. Și dacă a creat soarele exact la distanța perfectă de Pământ, dacă i-a măsurat perfect poziția astfel încât să nu fie prea aproape ca să ardă tot și nici prea departe ca să înghețe tot, atunci sigur mi-a calculat poziția perfect încât să fiu destul de aproape și de departe față de ceea ce trebuie să fiu. Mulțumesc Adonai!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, November 5, 2010

Ca un copil

”Și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” - Matei 18:3

La vârsta de 3 ani copilul evreu (mă refer la cei care urmează Iudaismul, nu la cei asimilați printre goyim) învață să scrie și să citească în ebraică, devenind fluent până la vârsta de 5 ani când intră în cheder (școală elementară Iudaică) și începe să învețe Torah și Talmud.
Și eu m-am apucat de învățat, doar că nu la vârsta de 5 ani, ci la 21. Voiam să învăț Iudaismul și intrasem direct în tractatele talmudice și îmi rupeau puterea înțelegerii mele de atunci și nu reușeam să asimilez învățătura. Eram foarte frustrată pe tema asta, până când Shirah, o prietenă dragă, mi-a spus că nu am cum să învăț așa, dar mie spune-mi că nu pot ceva că atât îmi trebuie ca să pot. Shirah era cu 1 an mai mare decât mine și cunoștea Torah și Talmudul cum știe un creștin ”Tatăl nostru” și mă enerva la culme când spunea că nu pot să învăț la fel ca ea. Tot timpul aveam un sentiment de superioritate și-mi spuneam ”cum să nu pot să învăț?! Eu am Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) în mine, am înțelepciunea lui Adonai! În mine locuiește Adevărul și Cuvântul întrupat, cum să poată să învețe mai bine cineva care nu are toate astea?” Dar Adonai a fost bun cu mine și nu s-a uitat la mândria mea ci la faptul că eu chiar voiam să învăț. M-am tot rugat să îmi arate ce fac greșit sau ce nu fac de înțelegerea mea e atât de limitată și mi-a amintit de cuvintele lui Yeshua, care spunea că dacă nu te faci asemenea unui copil, cu nici un chip nu ai să intri în Malchut HaShamayim (Împărăția cerurilor). Creștinii au dedus de aici că trebuie să fie copilăroși sau imaturi sau să se comporte ca și copilașii, dar e logic de dedus că nu la asta se referă din moment ce Pavel spune ”Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari.”- 1 Corinteni 14:20. Și dacă nu la un comportament copilăresc se referea Yeshua, atunci la ce?
Aseară am fost la un baby-shower pentru o prietenă și era plin de copii acolo că nah! - am fost binecuvântată doar cu prietene măritate. Am venit acasă cu decizia clară ”eu n-am să am copii și gata!” dar mi-am amintit de pasajul de mai sus. Copiii ăștia nu au învățat din scutece cum să se comporte în societate sau teoria quantumului și a relativității, ci au început cu a spune ”mama - tata” și cu a învăța să numere și să spună cuvintele la început mai greșit, iar apoi mai clar. Yeshua este Începutul, sau nașterea ta, dar trebuie să uiți tot ce ai crezut că știi până în momentul când L-ai întâlnit pe El și să te faci asemenea unui copil care învață totul de la zero, dacă nu, nu ai cum să intri în Împărăție cu înțelegerea ta. Pe mine mă sperie cineva care s-a botezat de 2 luni și el deja vorbește de doctrină și teologie, când poate îi e greu și să se relaționeze la Adonai ca și Tată. Mai întîi stai și identifică pe cine ți-a dat Viață, ca și un nou născut și apoi uită-te la El până când știi pe veci că El e Tata și chiar dacă ar sta în mijlocul a mii de tați, tu știi care e al tău, după aia stai și cugetă la doctrine. Când va veni timpul să te maturizezi, da! - rupe-ți mintea pământească și firească să pricepi lucrurile adânci ale lui Adonai și nu da dovadă de un retard spiritual mângâindu-te cu gândul că tu ești bine că ești asemenea unui copil rămânând astfel un prunc în Hristos care mereu are nevoie de atenția celorlalți. Trebuie să fii copil ca să intri în Împărăție, dar odată intrat trebuie să-ți zidești pe temelie, ori dacă ți-e destul doar să intri și să rămâi la stadiul de prunc, nu are să vină nimeni să zidească în locul tău și nici să-ți schimbe scutecele.
În Talmud, în Mishna perek 4, ben Zoma pune 4 întrebări, iar prima este ”cine este înțelept? - Cel care învață de la toți oamenii, după cum este scris ”am învățat de la toți învățătorii mei” (*- vezi notă- Tehillim/Psalmi 119:99).
Am fost binecuvântată cu mulți învățători asemenea unui copil care are profesori pentru diferite materii. Unii m-au învățat că pot să zâmbească și să dea mâna cu tine, dar cu același zâmbet pot să râdă de tine în fața altora, că pot să te mângâie cu aceeași limbă cu care te bârfesc și că vorbele lor au efect ani la rândul. Unii m-au învățat că sunt slabi și depind de tine ca să-i ridici și să-i porți, dar cumva găsesc în ei așa putere de să-ți zdrobească inima doar la o zi distanță. Unii m-au învățat că pot să găsească împlinirea în cea mai cruntă singurătate și că pot să se țină de poala hainei lui Yeshua și dacă le-ai rupe degetele unul câte unul și m-au inspirat să fiu la fel. Alții m-au învățat că Yeshua poate fi priceput și acceptat chiar dacă s-au născut cu sindromul Dawn sau cu o minte de geniu și că pot să creadă împotriva oricărei deznădejdi; de la ei am învățat că nu am nici o scuză pentru mediocritatea mea.
Am avut mulți învățători și-i mulțumesc lui Adonai pentru ei toți și-i mulțumesc pentru cei care încă mă învață sau au să mă învețe în viitor, pentru că datorită lor, eu sunt și am să fiu tot ceea ce El m-a chemat să fiu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה


* Notă: Psalmul 119:99 - traducere greșită în limba română: Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei.
ebr. : - mi kol melamedai hiskalti - de la toți învățătorii mei am învățat.

Monday, November 1, 2010

Prețuit în ochii Mei

De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. - Yeshayahu/ Isaia 43:4

”Tu ești special(ă)!” - Am auzit expresia asta rostită cu atâta încredere de la amvon, de sute sau poate chiar mii de ori, că am început la un momendat să cred lucrul acesta. Dar mie nu mi-e destul să-mi spui că cerul e albastru, eu vreau să știu de ce și dacă știu de ce, atunci vreau să știu dacă doar ochii mei percep albastrul cerului într-un anume fel, sau dacă toți îl percepem la fel - nu mi-e destul să mi se spună că sunt specială, eu vreau să știu de ce? Oricât am căutat ”specialul” în mine, nu am găsit decât ”comunul” și am fost repede aruncată în categoria ”probleme cu imaginea de sine” pentru că nu reușeam să văd ce predica tot fratele cu glas mai răspicat (mă scuzați: pasiune). O vreme am tăcut ca să observ lucrurile și repede mi s-a reproșat că aș fi timidă, dar oricine mă cunoaște știe că dacă cineva nu suferă de boala asta, atunci aceea sunt eu, iar dacă mă port ca și cum aș fi eu mi se reproșează că aș vrea atenție - atât sunt de specială! Am întrebat pe alții mai cunoscători ca mine la ce se referă când spun oamenilor că sunt speciali? Că au un deget în plus față de alții? Că au un talent pe care nu-l are nimeni? Sau că sunt pur și simplu diferiți? Dacă au un deget în plus, sunt mutanți. Dacă au un talent mai special, sunt artiști și sunt mulți artiști păgâni, care mor păgâni cu tot ”specialul lor” și ajung în iad. Dacă sunt doar diferiți, atunci o firmă care face pixuri, poate să producă 10.000 de pixuri identice și fiecare e diferit de altul chiar dacă ți s-ar vinde la set, dar asta nu îl face pe nici unul special.
Când ți se spune că ești special, te fac să crezi că e ceva în structura ta ca om care e special, dar după părerea mea asta e aberant pentru că special înseamnă să te deosebești de restul lucrurilor asemănătoare prin trăsături care îți sunt proprii, dar dacă eu am puterea să mă ridic, la fel o are oricine și dacă eu am puterea să cred la fel o are oricine, că aleg să facă asta sau nu e altă mâncare de pește. Eu nu cred că cineva e special prin doar existența sa și dotările din fabricație.
Dacă revin la firma de pixuri, aceasta da, poate să producă 10.000 de pixuri identice, dar dacă unul din acele pixuri ajunge să fie cumpărat de Madona, atunci chiar dacă fiecare pix de genul ar costa 10 RON, pixul care aparține lui Madona, și-ar însuti valoarea, doar prin simplu fapt că îi aparține ei. Pixul devine special din cauza celui căruia îi aparține, nu pentru că ar fi special prin existența sa.
Eu poate că am fost făcută la fel ca jumate din planetă, dar îi aparțin Împăratului care mă prețuiește și atunci chiar dacă toți ar avea un preț stabilit, prețul meu devine inestimabil din cauza Celui căruia îi aparțin.
Pentru mine nu înseamnă nimic 1,50 m/50cm de material alb, dar pictează pe el cu albastru magen David (steaua lui David) și dintr-o dată bucata aia de material, reprezintă o țară pentru mine și tot ce eu iubesc și sunt în stare să cumpăr bucata aia de material oricât ar costa și să o prețuiesc toată viața. Poate pentru altcineva ar fi aberant, dar acela e un lucru care are preț în ochii mei și punct. Pentru Adonai eu am foat ca și bucata de material alb care avea un preț la fel ca și orice altă bucată de material alb de dimensiunea respectivă, dar s-a pus peste mine Sângele lui Yeshua și dintr-o dată pentru Adonai am devenit tot ce prețuiește El mai mult și e în stare să mă prețuiască până la capăt și să dea sume de genul ”oameni și popoare” pentru viața mea, sume pe care un cineva care nu mă prețuiește nu le-ar înțelege, dar eu am preț în ochii Lui și punct.
Faptul că eu sunt specială sau nu, nici măcar nu mă mai interesează pentru că știu că sunt prețuită la sute și mii de ori valoarea mea reală, doar pentru că port Sângele Preaiubitului lui Adonai.
Dacă eu sunt om și pot să prețuiesc lucrurile mele evreiești și toate le țin la loc de cinste și nu mi-aș permite niciodată să le pierd sau să le las să fie atinse de nimeni care nu le înțelege valoarea, cred că Adonai face la fel cu mine doar că la un nivel care mie îmi întrece imaginația.
Evreii sunt foarte atenți cu orice conține Numele Sfânt al lui Adonai și dacă scapă pe jos o carte sau tefillin-ul, imediat le ridică și le sărută și le strâng în brațe, pentru că le prețuiesc din pricina Numelui Sfânt, nu pentru că materialele din care sunt făcute sunt speciale în sine.
Dacă oamenii pot să facă asta, atunci Adonai care știe că am Sângele Sfânt peste mine și că am primit Numele lui Yeshua, Nume pe care El Îl prețuiește atât de mult că nu-i poate rezista și dă oricui cere în Numele acesta, atunci cum mă tratează El de fiecare dată când eu cad, sau plâng, sau mă frâng? Nu eu pentru că aș fi specială, ci eu pentru că îi aparțin Lui - eu pentru că am Numele Lui - eu pentru că am preț în ochii Lui și nu poate să nu mă iubească. Binecuvântați să-Ți fie ochii Melech sheli, că mă văd prețuită când Te uiți la mine!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, October 27, 2010

Aproape sau Departe?

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?- Yirmiyahu/ Ieremia 23:23

Este un cântec de la - Delirous? - numit ”Obsession”, iar un vers din acest cântec spune ”uneori îmi pari mai departe decât luna, iar uneori îmi ești mai aproape decât pielea mea”. Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar câteodată pot să Îl simt de parcă ar fi întrupat lângă mine, iar alteori mi se pare că sunt sute de lumi între mine și El, că nu doar lumea pe care o percep mi-L acoperă să nu-L văd, că nu doar cerul de deasupra mea Îl ascunde, ci simt o distanță care nu se poate măsura cu unități de măsură omenești.
Mă uitam la un documentar despre balenele ORCA, sau balenele ucigașe, care au văzul la fel de limitat ca și liliacul și că din această cauză folosesc sunetul ca și unitate de măsură pentru a aproxima distanța. Sunetele sunt emise pe frecvențe foarte joase și pot să fie percepute pe distanțe de sute de kilometri, de alte balene. Când sunetul se ”lovește” de obiectul întâlnit, vibrează înapoi la balenă, iar aceasta poate să înțeleagă distanța dintre ea și obiectul întâlnit de sunet.
Am început să mă gândesc la versetul din Yirmiyahu 23:23 „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?”. Nu pentru Sine face El această afirmație. El știe că poziția Lui față de mine nu se schimbă în funcție de felul în care eu percep distanța. Dacă El afirmă că e un Dumnezeu de aproape și de departe e pentru mine, ca eu să cunosc că depărtarea mea de El e relativă și că nu înseamnă nimic. Și dacă a creat în lumea naturală un sistem de comunicare atât de complex ca și cel al balenelor Orca, atunci a creat și pentru mine un sistem de comunicare cu El care îmi permite să rup distanța dintre noi. Oricât de oarbă aș fi și nu aș mai vedea că e cu mine, știu că este o frecvență pe care sunetele ruperii inimii mele sunt auzite de El, oricât de departe sau aproape L-aș simți. Cred că urechea Lui are capacitatea să distingă în același timp sunetul vântului, sunetul unei furnici care a scăpat un bob de grâu, sunetul unuia care strigă și Îl înjură pe El, strigătul rugăciunilor fierbiți și celor călduțe, iar în același timp poate să distingă clar sunetele pe care le emite inima mea. Eram la un momentdat într-o fază în care nu-mi rosteam anumite rugăciuni cu voce tare ca să nu mă audă cel rău și să răstoarne situația, dar cred că la fel cum încă oamenii nu pot să descifreze cântecul balenelor cu cocoașă și nici măcar nu știu la ce le folosește chiar dacă aud sunetul (doar presupun că e pentru împerechere, această teorie nefiind dovedită științific), la fel și satan - poate să audă sunetele rugăciunilor mele dar nu poate să le înțeleagă. Doar Cel care a făcut inima mea, doar Cel care locuiește în mine poate să cunoască semnificația fiecărui cuvânt, fiecărei lacrimi și fiecărui sunet pe care îl produc atunci când nici eu nu știu ce e cu mine, sau când în lumea mea nu mai sunt cuvinte care să exprime trăirea mea sau ce aș vrea ca El să înțeleagă.
Cred cu toată inima mea că Adonai lasă să Îl percep eu că ar fi departe ca să înțeleg că oricât ar fi de aproape de mine - o parte din El va fi departe de mine câtă vreme trăiesc pe pământ și că oricât aș fi de departe de El, El nu are cum să fie departe de mine și înțeleg asta clar în momentul în care nu-L mai văd nicăieri și îmi emit sunetele pe frecvențe știute numai de El și aștept ecoul ca să aproximez distanța, dar sunetul se întoarce înapoi de parcă ar fi din mine și știu atunci că e mai aproape de mine decât pielea mea.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, October 22, 2010

Întuneric și Lumină

Elohim a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Elohim a văzut că lumina era bună; şi Elohim a despărţit lumina de întuneric.
Elohim a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a
fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. - Bereishit/ Geneza 1:3-5

Când Adonai a creat lumea noastră, lumina și întunericul deja existau doar că în lumi diferite. Nu scrie nicăieri că Adonai ar fi creat lumina și întunericul, deci se poate deduce că acestea deja existau. Adonai nu a ales să creeze această lume în lumină ci a mers în întuneric și acolo a zis ”să fie lumină!”. El nu a diminuat lumina ca să facă loc întunericului, ci a mers în întuneric să ducă lumina. Despre întuneric nu a zis că era bun, dar lumina a văzut că era bună, de aceea a despărțit-o de întuneric, tocmai pentru a nu lăsa impresia oamenilor că yin-yang (binele și răul, lumina și întunericul) se întrepătrund undeva și că sunt tot același lucru. Adonai a lăsat ziua să înceapă cu întunericul.
Unul din versetele mele preferate este din Tehillim 18 passuk 28 și spune ”Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.” În lumea mea întunericul era starea mea naturală, dar a venit Yeshua și mi s-a făcut lumină. Nu m-a teleportat pe mine în Lumină, ci a venit El: Lumina, până în întunericul meu ca să-mi fie lumină. Adonai S-a mutat pe Sine în lumea mea limitată și întunecată și acolo a început să facă toate lucrurile noi. Ieri mă gândeam că nu văd nimic, nici un rezultat la multe din eforturile mele și aproape tot din ce am investit spiritual ori s-a oprit ori a devenit un fel de nimic și în timp ce stam eu așa într-un fel de depresie, am auzit în mine ”a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Aparent nu are nici o logică și nici o legătură, dar am înțeles că Adonai e așa de smerit încât nu a făcut un show de Lumină care să mă orbească din prima secundă de Viață. El știa că am trăit în întuneric mult timp și că îmi va lua mult timp ca să mi se obișnuiască ochii să vadă Lumina, de aceea a lăsat noaptea să fie cea pe care am văzut-o prima dată după ce El a zis ”să fie Lumină!” Apoi, treptat a îndepărtat întunericul și a adus Lumina. Dacă stai într-un mediu luminat și apoi dintr-o dată se face întuneric, te cuprinde disperarea pentru că ochii nu-ți sunt obișnuiți și chiar dacă ar fi o lumânare în întunericul tău, ți s-ar părea insignificantă pentru că nu se compară cu lumina pe care ai experimentat-o înainte, dar dacă ești în întuneric, o lumânare aprinsă ți se pare un soare și apreciezi lumina oricât de mică sau mare ar fi.
Yeshua e Lumina lumii și ar fi putut să lumineze la așa intensitate încât să nu mai existe întuneric și nici măcar umbre, dar El nu S-a impus în nici un fel ci a lăsat să pară ca și cum nimic nu s-a schimbat prin faptul că a apărut. În întuneric a zis ”să fie lumină!” și a fost o noapte dar nu de dragul întunericului ci de dragul celor care locuiau în întuneric și care ar fi fost orbiți de El.
Am vorbit cu unii așa ziși ”dezamăgiți de Adonai” și cam toți au aceeași replică ”păi dacă spune că va face bine, ce e cu răul ăsta?! și dacă a spus că face lumină, ce e cu întunericul ăsta?!” ca și cum ar fi fost înșelați în crezul lor. Știu că pare de neînțeles să spui că Tu Ești Viața și să Te duci să mori, pare nefiresc să spui că Ești Atotputernic, dar tocmai ce ai fost bătut și batjocorit de niște muritori de rând și pare de neimaginat să spui că Ești Lumina și că Ești cu mine, dar eu nu văd nici la un metru în fața mea... dar cred cu toată inima mea că Viața ar fi avut efect doar dacă ar fi biruit moartea și tăria Lui ar fi fost valabilă doar dacă S-ar fi abținut să nu-i spulbere pe cei care-L chinuiau, iar Lumina Lui e valabilă doar dacă are ca scop să lumineze pe cei cu ochi de carne ca să vadă Calea, nu ca să fie orbiți de uimire. Scopul Lui nu e să ne uimească, chiar dacă rămânem uimiți, ci scopul Lui e să-L cunoaștem și atunci când luminează cu puterea unei lumânări și și atunci când ne orbește.
Probabil că nu am prea mult sens azi și nu știu dacă se înțelege ceva din ceea ce scriu, dar vreau doar rămână însemnat că Adonai mi-a luminat întunericul și că de dragul meu S-a smerit și a lăsat ca ziua să-mi înceapă cu noaptea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, October 20, 2010

Eu și cenușa mea

„Dă următoarea poruncă lui Aharon şi fiilor săi şi zi: „Iată legea pentru olah (arderea de tot). Arderea de tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar. Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s-o verse lângă altar. Apoi să se dezbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat. Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire. Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc. - Vayikra/ Levitic 6:9-13

Olah (înălțare), era darul adus care trebuia ars înaintea lui Adonai în totalitate, o noapte întreagă, până dimineața. Erau multe jertfe pe care cineva putea să le aducă, însă olah era o jertfă specială pentru că aceasta era singura jertfă din care preotul nu beneficia deloc. Jertfa era arsă până în punctul în care tot era mistuit de foc și transformat în fum, fum care se înălța la ceruri, iar ceea ce nu se putea înălța devenea cenușă. Această cenușă era adunată de preot, doar după ce acesta îmbrăca hainele de in sfințite, apoi lua cenușa de pe altar și o turna lângă altar, apoi îmbrăca alte haine și ieșea din tabără ca să ducă cenușa într-un loc curat.

Când eu aduc o jertfă lui Adonai, s-ar putea să nu aibă la bază doar intenții sfinte, ci să mai fie impurități care o însoțesc, adică anumite așteptări sub forma ”Adonai eu îți dau asta, dar ce primesc în schimb?”, însă El nu disprețuiește darul meu, chiar dacă nu poate primi impuritățile mele și atunci îl lasă să ardă toată noaptea, să nu-mi vadă nimeni fumul în afară de El și când tot ce era curat din darul meu s-a făcut fum și s-a înălțat la El, atunci Yeshua se îmbracă în haine de in sfințite ca să vină să-mi culeagă cenușa de pe altar; adică tot ce îmi era îngreunat de fire și nu a reușit să se înalțe până la Adonai. Și măcar că ce rămâne nu e vrednic să fie prețuit, știe cât m-a costat să ard și se îmbracă în onoare ca să-mi culeagă cenușa. Se apropie de resturile mele ca și cum ar fi ceva prețios, pentru că mă prețuiește pe mine și în loc să-mi arunce cenușa la gunoi, Își ia timp să-Și schimbe hainele și să o scoată din tabără ca să o ducă într-un loc curat și nu la gunoi. El prețuiește jertfele mele... prețuiește până și cenușa care rămâne din ceea ce îi dau.
De ce trebuia strânsă cenușa de pe altar? Pentru că nimeni nu poate să aprindă focul pe cenușă. Cenușa stinge focul și nu mai poate să ardă o altă jertfă.
Singurul lucru care mă poate împiedica să ard data viitoare, e cenușa jertfei trecute. De aceea, dacă am ars odată ceva prețios pentru Adonai, nu trebuie să stau să casc ochii la cenușa care a rămas și să meditez la gândul: ”vai cât am sacrificat pentru El”, ci trebuie să Îl las să îndepărteze cenușa jertfelor trecute, ca să pot să jertfesc din nou ca și cum e prima dată când o fac, fiind perfect conștientă că Cel căruia îi aduc jertfa, mă iubește așa de mult încât și cenușa mea o adună și o prețuiește.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, October 18, 2010

...



Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

*Notă pentru iubitorii de comentarii ignorante: evreii se roagă b'schus Avraham, Yitzak v'Yaakov (în meritul lui Avraham, Yitzak și Yaakov) și nu se roagă acestora, nici nu îi consideră mijlocitori între ei și HaShem.

Wednesday, October 13, 2010

Promisiune

David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui. - 1 Samuel 30:6

În mod normal, când cineva primește o chemare extraordinară, ca David HaMelech, se așteaptă la lucruri extraordinare și dacă mai și citește vreo 10 cărți despre proclamat și despre cum dacă ceri orice și ai credință primești, despre o credință care mută munții și o favoare care lasă lumea mască, e normal ca să-i fie imposibil să înțeleagă ce face Adonai când în loc să ți se închine stelele, luna și soarele, te lasă să fii vândut rob și târât în Mitzrayim (Egipt), iar în loc să te pună direct pe tron lasă să fii urmărit de Saul și atacat de Amalec când ți-e lumea mai dragă și în loc să fii împărat, ești unul care trăiește ascuns și în afara legii.
Oricine a citit măcar odată Scriptura poate să-ți spună frumos că în viața asta avem parte și de încercări dar trebuie să ne păstrăm credința și sună frumos în teorie, dar ce faci când ți s-a făcut o promisiune cu mult timp în urmă, dar în loc să o vezi împlinindu-se, ai parte de exact opusul și asta durează de ani buni? De obicei începe să vină îndoiala ”oare chiar a zis Adonai?” și ajungi să Îl vezi total distorsionat, pentru că în mintea ta dacă ar fi real s-ar fi împlinit deja și te îndoiești nu doar de promisiune ci și de caracterul Celui ce a făcut promisiunea. Nu cred că Adonai lasă să meargă lucrurile în felul ăsta pentru că se joacă cu noi, ci cred că în final vrea să prețuim inima Celui care a promis mai mult decât promisiunea în sine. Dacă în mintea mea caracterul Lui se schimbă doar pentru că mă obosește așteptarea, la ce mi-ar folosi împlinirea promisiunii? Dacă am parte doar de suferință, schimbă asta cu ceva faptul că El e bun și milostiv? Și dacă mi-a promis că voi ajunge să domnesc peste Israel, schimbă cu ceva ca așa va fi doar pentru că acum sunt în țara filistenilor și tocmai ce am fost prădat de Amalec? Nu. Cred că a avea parte de împlinirea unei promisiuni are de-a face cu a cunoaște caracterul Celui care a făcut promisiunea și a ajunge până acolo încât să nici nu mai conteze nimic decât El, cu sau fără promisiune.
Nu ai cum să vezi cât îți rezistă dragostea dacă nu ți-e încercată, dacă Cel pe care Îl iubești nu te duce până în punctul în care nu mai faci diferența dacă sunetele pe care le auzi sunt șoapte sau țipete și ești atât de lovit încât și mângâierile te dor, doar ca la urmă să poți răspunde real când te întreabă: ”Mă mai iubești? Dacă las să fii lovit, mai crezi că te apăr? Dacă las să plângi, mai crezi că Eu te mângâi? Dacă las să fii atacat, mai crezi că sunt biruitor pentru tine? Dacă las să ți se ia tot, mai crezi că Eu îți port de grijă? Dacă nu-Mi mai simți mâinile, crezi că te-am lăsat? Dacă nu mai simți că te iubesc, Mă mai iubești?”

Mi-l închipui pe David căzut la pământ, cu o promisiune făcută de mult și cu multe cicatrici care stau mărturie împotriva promisiunii, înconjurat de oameni gata să-l omoare, în timp ce sute de gânduri i se lovesc de suflet și nu mai înțelege nimic. Se vede părăsit, pierdut și înșelat, dar nu întreabă ”de ce?!” și nu strigă la Adonai nervos... ci de acolo, de unde nici un om nu-l mai putea ține, și-a amintit de Adonai și s-a sprijinit pe El pentru că a înțeles că promisiunea nu înseamnă nimic dacă nu-L crede pe Cel care a promis și uită că El e neschimbat.
Dacă ești doborât de prea multă așteptare, cu prea multe neîmpliniri și lacrimi și cazi cu așa greutate că nici un om din lumea asta nu te-ar mai putea ține, sprijinește-te pe El și ridică-te. Te sprijinești doar când nu mai poți sta în picioare și dacă Adonai îngăduie să nu-ți mai stea credința în picioare și să ți se prăbușească toate teoriile pentru că nimic din ce știi nu mai funcționează, nu căuta să te ții de nimic, sprijinește-te doar de El. Scopul Lui nu e să te distrugă ci să te ducă până în punctul în care îi spui real, ca și Kefa ”Adonai Tu toate le știi și știi că Te iubesc”.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, October 6, 2010

Frica de Domnul

Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!- Tehillim/ Psalmi 34:9

Dacă este scris că fricoșii nu vor intra în Malchut HaElohim (Împărăția lui Elohim) (Apocalipsa 21:8) cum poate să ne ceară Adonai să ne temem de El? Dacă noi nu am primit un duh de robie ca să mai avem frică, ci unul al înfierii, atunci pot să deduc că teama și frica nu au loc în lumea lui Adonai. În pilda talanților, (Matei 25) Yeshua vorbește despre un stăpân care a dat unui slujitor 5 talanți, altuia doi și altuia unul. După o vreme s-a întors și le-a cerut socoteală pentru ceea ce le-a fost dat. Cel care avea 5 talanți a mai făcut 5, cel care avea 2 a mai făcut doi, iar cel care avea unul s-a temut de stăpânul său și și-a îngropat talantul. Cei care și-au multiplicat darul au fost lăudați pe când cel care se temuse a fost scos afară. Logica te îndeamnă să întrebi: ”dar nu era frica de Domnul începutul înțelepciunii? Nu scrie să te temi de El ca să nu duci lipsă de nimic?” Pare că Adonai S-ar contrazice, dar doar în aparență. Adonai nu ne cere ceva păcătos ca apoi să ne pedepsească pentru lucrul respectiv, iar dacă frica e ceva rău atunci cu siguranță când ne cere să ne temem de El, nu are același sens ca și o teamă oarecare.
Eu cred că frica de El e la fel ca și frica de persoana iubită. Dacă iubești pe cineva, nu vei vorbi într-un fel care să-l pună într-o lumină proastă, nu te vei îmbrăca într-un fel care să-l facă de rușine și nu vei flirta cu altcineva provocându-i gelozia, pentru că ți-e teamă ca nu cumva să rănești persoana respectivă. Teama aceasta nu e la fel ca și teama de ceva care te-a traumatizat, ci este o teamă care te îndeamnă din dragoste să faci totul pentru persoana iubită și nimic din acțiunile tale să nu întristeze omul respectiv.
Frica de Adonai nu are nici o logică dacă nu este însoțită de dragoste. În ”Shema Israel” (Ascultă Israele), înainte de toate celelalte mitzvot (porunci) este o condiție care trebuie să o îndeplinești ca să poți să asculți restul: ”Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” (Devarim/ Deuteronom 6:5). Adonai știe că dacă nu iubești pe cineva nu poți să faci nimic din ce îți cere pentru că pur și simplu nu-ți pasă. Dar dacă iubești pe cineva, chiar dacă ți-ar cere lucruri care ar părea nebunie pentru restul și chiar dacă ar veni lumea să-ți spună ”cum poți să suporți așa ceva? eu niciodată n-aș face așa ceva pentru nimeni” tu le faci pentru că ești motivat(ă) de dragoste.
Dacă eu știu că Adonai nu acceptă ca eu să mint sau să ucid sau să mănânc necurat (pentru binele meu) atunci nu mă costă nimic să fac ceea ce îmi cere pentru că Îl iubesc. Dacă nu L-aș iubi aș vedea cererile Lui ca poruncă peste poruncă și învățătură peste învățătură, dar niciodată nu m-ar motiva să le țin pentru că dragostea mea ar fi una superficială în care eu caut doar ceea ce îmi aduce mie un avantaj, cum să mă simt eu cât mai bine și totul este de fapt despre mine și cum mă iubește El pe mine. Dar dacă relația mea cu El, Îl are în centru pe El, caut să fac lucrurile pe care El le vrea fără să mă mai afecteze în vre-un fel dacă mi se răspunde sau nu, pentru că știu că Cel pe care Îl iubesc simte la fel.
Chiar dacă sună absurd, eu cred cu toată inima mea că aceeași teamă pe care eu o am ca nu cumva să fac ceva care L-ar întrista, o are și Adonai în ce mă privește pe mine. Teama pe care El mi-o cere este o teamă sfântă pe care și El o are, dacă nu, niciodată nu mi-ar cere să mă tem de El. Dragostea mea pentru El e împărtășită la un nivel la care inima mea și mintea mea s-ar rupe dacă ar încerca să le priceapă. Adonai mă iubește într-un fel în care nu sunt în stare să înțeleg, iar dacă face lucruri pe care eu nu le accept și mă dor e doar pentru că are în vedere un bine suprem pentru mine, un bine care să mă țină lângă El din dragoste, fără nici un alt interes.
Te iubesc din inimă, Adonai, tăria mea, de aceea nu mi-e greu să vin după Tine și știu că mă iubești destul încât Te-ai lăsat în mâinile oamenilor să mori pentru mine și apoi pentru ca să mă ai cu Tine pe veci, ai biruit moartea și ai înviat de dragul meu. Mulțumesc Yeshua.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, September 29, 2010

Dublă personalitate

Asistam la o scenă, în care o persoană pe care o admir mult, reacționase într-un fel mai lumesc și pe urmă a venit și mi-a zis ”îmi pare așa de rău că a trebuit să mă vezi în halul ăsta; nici nu știu cum am putut să reacționez așa”. Omul în cauză are un caracter destul de calculat, atât pe plan spiritual cât și natural, iar reacțiile de genul nu-l definesc deloc. Chiar dacă nu a continuat să vorbească, am înțeles că se temea ca nu cumva să cred că așa este de obicei și că în rest se preface.
Cum aș putea vreodată să cred așa ceva, când știu prea bine că în mine sunt două persoane total diferite, care se luptă mereu și când ajunge să câștige firea mea, reacționez ca una care nu Îl are ca Împărat pe Adonai. E ca și cum aș avea o dublă personalitate - o parte din mine e Cristina și o parte din mine e Bat Melech.
Cristina e ciudată chiar dacă râde mereu. Se teme de întuneric, se teme de înălțime și de șerpi. Se ceartă când ți-e lumea mai dragă și mereu vrea să aibă dreptate. Vrea să facă doar ce-i place și de cele mai multe ori ceea ce-i place nu are nici o legătură cu Adonai. Își astupă urechile când aude ceva ce nu-i place și detestă învățătura. Vorbește când ar trebui să tacă și fuge când ar trebui să stea pe loc și să confrunte lucrurile. Versiunea ei de bine e un rău mai puțin negativ și nu vede Calea nici cu ochii deschiși. Visează doar la o dragoste firească și e mereu nemulțumită. E în stare să vadă doar paiul din ochiul celuilalt și se bazează doar pe emoții când își face alegerile, dar e mereu dezamăgită când vede că emoțiile ei sunt la fel de nestatornice ca ea.
Bat Melech e opusul. Ea e fiica Împăratului și înțelege că are sânge nobil, de aceea nu se poartă ca restul lumii. Ea nu se teme de întuneric pentru că Adonai îi e Lumina; nu se teme de înălțimi pentru că e fiica Celui Prea Înalt și pășește peste șerpi cu încredere fără să o intereseze că lui Cristina îi e frică. Ea tace chiar și când știe răspunsul pentru că înțelege că nu participă la ”știi și câștigi”. Caută voia lui Adonai chiar dacă o doare pe Cristina. Nu-și astupă urechea când o strigă Adonai și nu-și întoarce inima de la învățătură. Niciodată nu fuge de luptă și confruntă lucrurile oricât de umilitor ar fi pentru Cristina. Are ca unitate de măsură doar binele stabilit de Adonai și nici un rău mai puțin negativ nu o interesează. Când visează vede doar penele care o acoperă și aripile Celui Sfânt care o ascund în timp ce privește spre Yerushalayim. Îi închide ochii lui Cristina, ca să vadă clar Calea. Îl vede pe Adonai ascuns în toți care sunt ai Lui și tot ce vrea și tot ce este are legătură doar cu El.

Amândouă, atât Cristina, cât și Bat Melech, sunt parte din mine și nu aș vrea niciodată ca cineva să se uite la Cristina și să uite că există și Bat Melech, nici să se uite la Bat Melech și să uite că există și Cristina. Dacă sunt spirituală, sunt și firească. În mine e mereu o luptă și dacă se vede mai mult partea mea firească, nu înseamnă că mă prefac că sunt Bat Melech, înseamnă doar că firea mea a câștigat o bătălie.
Dacă ne uităm la oameni prin prisma unei singure bătălii și nu avem în vedere tot războiul lor, atunci e doar o părere incorectă și incompletă, a unuia care din fire judecă incorect. De aceea e bine să nu lași o situație să descalifice un om în ochii tăi, dacă nu știi sigur că reacția lui e un stil de viață sau doar o luptă pierdută în fața firii. E bine să nu rămâi șocat, cu vorbe de genul ”de la el nu m-am așteptat” , când vezi vre-un ”Pavel” că strigă la femeia de la magazin că nu i-a dat restul bine. Înțelege că omul rămâne tot ”Pavel”, chiar dacă l-a biruit firea pe moment.
Dacă vrem să primim har când avem reacții ce nu ne definesc, atunci e bine să dăm har și la alții și să înțelegem că nici pe ei nu îi definește o situație care o pierd de sub control.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, September 27, 2010

La Niniveh

Cuvântul lui Adonai a vorbit lui Yonah, fiul lui Amitai, astfel: „Scoală-te, du-te la Niniveh, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” Şi Yonah s-a sculat să fugă la Tarshish, departe de Faţa lui Adonai. S-a pogorât la Yafo, şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tarshish. A plătit preţul călătoriei, şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tarshish, departe de Faţa lui Adonai. - Yonah/ Iona 1:1-3

Am fost întrebată odată dacă evreii cred că pot să fugă undeva unde să nu-i găsească Adonai, de Yonah a ajuns să facă asta. Răspunsul e ”nu” binențeles. Dacă cineva înțelege sensul cuvintelor ”Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Ps. 139:7) - atunci evreii sunt aceia. Era Yonah un om neobișnuit de rău, încât măcar că era profetul lui Adonai și cunoștea frica de El, a ales numa-n ciudă să facă împotriva voii lui Adonai? Nicidecum.
Yonah era evreu și Îl urma pe Dumnezeul lui Avraham, Yitzak și Yaakov. Niniveh era capitala Imperiului Asirian, Imperiu care a atacat Israelul în nenumărate rânduri, umilindu-l, robindu-l și chiar a încercat exterminarea poporului evreu.
Când Adonai i-a cerut lui Yonah să meargă la Niniveh și să le ceară să se pocăiască pentru a beneficia de milă din partea lui Adonai, Yonah nu a fugit pentru că i-ar fi fost teamă de asirieni, ci i-a fost teamă că Adonai chiar le va ierta păcatul și va avea milă de ei.
Yonah își iubea poporul și a fost nevoit să asiste crime, copii uciși fără milă, femei violate, tineri duși în robie și averi confiscate, toate acestea fiind atrocități comise de asirieni. Ca să se înțeleagă, e ca și cum un iobag român, care a suferit toată viața din cauza ocupației otomane, să fie trimis de Adonai la Istambul ca să le vestească pocăința și apoi să-i vadă că primesc milă din partea Lui.
Ceea ce i-a cerut Adonai lui Yonah, nu a cerut nici unui alt profet: să meargă la cei care erau responsabili pentru toată suferința lui și să le spună că pot să fie iertați de Adonai când el nu-i putea ierta. I se părea nedrept. Sigur Yonah se gândea ”dacă vrei să fii bun și îndurător HaShem, de ce nu faci asta față de Israel care suferă din pricina asirienilor? Cum de Te-ai gândit să Te înduri de cei care nu suferă? Nu e corect!” Așa că Yonah s-a mâniat pe Adonai și a vrut să plece departe de Fața Lui. El știa că HaShem nu stă în mijlocul celor nelegiuiți, așa că Yonah a mers și s-a îmbarcat pe o corabie plină cu închinători la idoli, ca lui Adonai să-i fie greață și să se uite în direcția lui.
E ușor să faci voia lui Adonai când voia Lui nu se îndreaptă împotriva a tot ceea ce iubești. Pavel spunea că de dragul rudelor lui ar fi aproape gata să fie anatema, adică despărțit de HaMashiach. Yonah ar fi preferat să fie el unul singur despărțit pe veci de Adonai decât să le facă rău evreilor și să fie bun față de dușmanii lor.
Într-un final, din cauza strâmtorării, Yonah acceptă să meargă la Niniveh, doar cu gândul că sigur și după ce vor auzi cuvântul lui, nu se vor întorace din răutatea lor și Adonai îi va nimici. Yonah a așteptat 40 de zile, doar să vadă cum vor fi ninivenii șterși de pe fața pământului și astfel să se simtă răzbunat. Dar din păcate pentru Yonah, ninivenii s-au pocăit și Adonai i-a iertat. Asta a pus capac la toată răbdarea profetului și acesta a strigat ”Adonai, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tarshish. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău! Acum, Adonai, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!”
Yonah simțea că Adonai e nedrept și că mai bine ar ajuta pe cei ce fac răul decât pe ai Lui ... Dar povestea asta nu e despre niniveni, care deși s-au pocăit pe moment și au fost iertați, au fost nimiciți nu după mulți ani. Povestea asta este despre un evreu pe nume Yonah, pe care Adonai l-a iubit până acolo încât a vrut să-l învețe practic ce înseamnă mila Lui și ce înseamnă să se țină Adonai de tine cu dinții.
După ce au fost cruțați ninivenii, Adonai nu le mai spune nimic, ci se întoarce la Yonah care nu mai putea de durere că Adonai nu S-a putut abține să fie îndurător și-i spune „Bine faci tu de te mânii?”. Nu îi spune, ”Yonah, te-am pus Eu să fii sfătuitorul Meu? Dacă Eu vreau un lucru, îl fac. Fă bine și nu te mânia că nu e locul tău!” - ci vorbește cu el ca și cu un om rănit peste măsură, căruia îi e dat să vadă mila lui Adonai față de cei care n-au avut nici un pic de milă pentru poporul lui. Yonah iese supărat din cetate și Adonai merge tăcut după el și ca să îi potolească mânia a făcut să crească un curcubete ca să îi țină umbră lui Yonah. Yonah s-a bucurat mult... dar Adonai a adus un vierme care a înțepat curcubetele, iar acesta s-a uscat. Sleit de puteri, bătut în cap de soare și mâniat peste măsură, Yonah strigă către Adonai că vrea să moară. Adonai nu i-a spus ”știi ce?! M-am săturat de fițele tale, wish granted! Mori!” ci îl întreabă „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” Și Yonah răspunde supărat: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” Atunci şi Adonai a zis: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Niniveh, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!’

Mi-e drag Yonah pentru că reprezintă de multe ori lupta mea lăuntrică, între tot ce cunosc despre Adonai, tot ce iubesc și tot ce îmi cere din cauză că îi e milă de oameni. Am trecut recent printr-o fază gen ”Yonah”, dar știu că dacă M-a pus să aleg între ce iubesc și a face voia Lui, nu a fost pentru că voia să mă rănească, ci pentru că voia să înțeleg eu că nu e nimeni scufundat prea adânc în păcat, pe care mâna Lui să nu-l poată apuca. Am înțeles că și dacă aș fugi în întuneric, să mă acopere ca să nu mă mai găsească Lumina și apoi n-aș mai vedea să mă întorc, întunericul meu nu e prea întunecos pentru El și tot vine să-mi lumineze calea. Am înțeles că îndărătnicia mea mea nu e prea mult pentru El și că mânia mea nu e ceva ce nu poate să ducă.
Mi-am amintit de Yonah azi, pentru că m-am oprit să fug și pentru că nu mai pot să vină Adonai în urma mea tot întrebându-mă „Bine faci tu de te mânii?” Nu e ușor să alegi între a face voia Lui și a apăra ceea ce iubești, pentru că orice ai alege va răni pe cineva... dar cum să-L mai rănesc pe Cel care S-a lăsat rănit pentru mine, care n-a considerat că e prea josnic pentru un Împărat să se aplece în mizeria mea și să mă ridice?
Yonah a ales să facă voia lui Adonai... așa mânios cum era. Așa imperfect și demn de condamnat, laș în ochii multora și imatur în ochii altora, dar Adonai a cunoscut inima lui Yonah, de aceea l-a urmat afară din cetate, de aceea voia să îl facă să înțeleagă că suferă pentru cei pierduți. Când Yonah a înțeles că Adonai suferă, că Cel pentru care ar face totul, pentru care a mers până la niniveni nu mai poate de milă pentru ei, a tăcut.
Dacă Yonah n-ar fi avut inima curată înaintea lui Adonai, ar fi fost omorât la fel cum au mai murit și alții care s-au împotrivit voii Lui, dar omul ăsta era așa de sincer înaintea lui Adonai și a înțeles natura lui Adonai așa de bine, încât știa că poate să ierte până și un asirian.
Oamenii ca Yonah nu cunosc jumătăți de măsură, de aceea Adonai nu le cere jertfe gen ”laudă și închinare”, sau ”poezii” sau ”prezența la Biserică”, ci le cere lucruri care uneori îi face să prefere moartea, așa că și dacă ai să îi vezi că se urcă pe corabie să fugă de Fața lui Adonai, sau că tocmai ce i-a înghițit un pește sau că au leșinat că li s-a uscat curcubetele, fii bun și taci și nu-ți da cu părerea în legătură cu circumstanțele lor, pentru că nu știi ce preț a cerut Adonai de la ei.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, September 21, 2010

De departe

„Domnul mi Se arată de departe: ,Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! - Yirmiyahu/ Ieremia 31:3

Chiar dacă aș ajunge atât de departe încât mi-ar fi frica mai înaltă ca munții și nu aș mai putea să-L văd pe Adonai, știu că S-ar înălța peste ceruri, mai presus de frica mea, să înțeleg că El e Cel Prea Înalt.
Dacă mi s-ar întări lutul până acolo că mi-aș pierde orice nădejde că se mai poate face ceva cu mine, știu că ar găsi cu cale să mă ude și să mă lucreze din nou, doar să înțeleg că El e Olarul.
Chiar dacă ar fi să fiu biruită de gândul că m-a dat în mâinile vrăjmașului și m-aș simți risipită în mii de bucățele, până la cele mai îndepărtate margini ale pământului, chiar și acolo ar veni după mine Adonai, să mă culeagă.
Chiar dacă aș ajunge să rămân mută în fața porții Lui și n-aș mai găsi în mine nici măcar puterea să-mi ridic mâna și să bat, știu că S-ar deschide pe Sine de dragul meu, doar să înțeleg că El e Ușa și că n-are nevoie de bătaia mea ca să mă iubească.
Dacă aș ajunge să nu-L mai văd când L-aș privi și să nu-L mai ascult când L-aș auzi, chiar dacă aș uita și cine sunt și ce îmi este El, chiar și acolo mi S-ar arăta Adonai... până acolo S-ar duce să mă vadă pentru că i-ar fi dor de făptura mâinilor Lui.
Chiar dacă aș ajunge atât de departe încât acum nici nu pot concepe, știu că m-ar găsi și mi S-ar arăta nu ca să mă mustre, nu să mă întrebe ”dar tu cum ai ajuns aici?”, nu ca să Își rupă Legământul, ci doar ca să îmi spună că distanța nu înseamnă nimic și că depărtarea nu Îl afectează pe El deloc și nici dragostea Lui. Nu vorbesc de depărtare ca și un stil de viață, dar dacă s-ar întâmpla să ajung atât de departe încât să văd că totul e pierdut, atunci știu că până și acolo mi Se va arăta Adonai ca să înțeleg că încă n-am văzut nimic.
Astea sunt lucruri valabile pentru oricine a fost răscumpărat de Sângele lui Yeshua, așa că dacă ai ajuns atât de departe de El încât ți-ai pierdut orice speranță că se mai poate întâmpla ceva bun și nu mai găsești în tine nici măcar un strop de credință, stai liniștit. Adonai nu ți se arată de departe ca să-ți spună ”mai speră!”, sau ”mai crede!” El știe că nu mai poți și că tot ce ai nevoie să știi e că te iubește cu o iubire veșnică, cu o iubire care nu depinde de tine sau de depărtarea ta, cu o iubire care nu se sfârșește când nu i se mai răspunde, cu o iubire care nu renunță nici măcar când tu renunți. Ești iubit cu o iubire care nu e condiționată de nimic și nu e limitată de nimic. Adonai te iubește pentru că El e Dragoste și ar fi împotriva naturii Lui să nu te iubească.
”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” - 1 Corinteni 13:4-7
Din dragoste El a acoperit totul, a crezut totul, a nădăjduit totul și a suferit totul. De departe, de pe cruce, m-a văzut și te-a văzut și a știut cât de departe putem ajunge, dar cu toate astea nu Și-a zis ”pentru ce să sufăr, oricum are să se depărteze de Mine...nu merită!” - ci a nădăjduit totul și de acolo, din cel mai depărtat loc posibil a strigat ”Te iubesc cu o iubire veșnică!”

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, September 14, 2010

De dragostea Tzionului

Cu mâini tremurânde Te-ating,
Să prind Lumină când toate mi se sting.
Cuprind inima Ta în mine,
Când inima mea abia se mai ține...

Îngrop în mine cuvinte ce mi-ai scris
Și-aștept să-Ți vină îngerii și să mă poarte-n vis,
Până în Țara de unde mi-ai luat pământul,
Până la Kotel (Zidul plângerii), de-acolo să-Ți cânt cântul.

Cum să-Ți cânt Adonai dintr-un pământ străin?
Cântările Tzionului cum să-Ți închin?
Îmi atârn arfa în sălciile unui ținut pustiu,
Și îmi astup urechile: de Bavel (Babilon) nu mai vreau să știu!

Dacă te voi putea uita Yerushalayim,
Să îmi ajungă toate visele în țințirim!
De nu vei fi tu culmea bucuriei mele,
S-ajung să-mi uit până și vorbele!

De dragostea Tzionului nu voi tăcea,
Din dragoste pentru Yerushalayim nu voi înceta,
Până nu se va arăta mântuirea lui
Și până când Yeshua nu va fi în el ca lumina soarelui...

Tzionul îl visez cum visează cineva pe cel ce-i e iubit,
Tzionul îl doresc cum dorește un lepădat să fie primit,
Tzionul îl plâng cum își plânge o mamă singurul născut,
Pentru Tzion caut, pentru Tzion apăr, pentru Tzion lupt.

Întoarce-Te Yeshua, șezi pe tronul lui Israel înălțat,
Întoarce-Te în Tzion să fii cu încredere lăudat,
Să știe toți că Tu-l iubești cu o iubire veșnică,
Că Tu ești Cel care l-ai doborât și Tu ești Cel care-l ridică!

Atunci n-am să mai îndind mâinile tremurând
Ci-am să Te apuc și-n brațe-am să Te strâng,
N-am să mai zbor în vise să caut Tzionul,
Ci-am să mă-ntorc în Eretz, unde mi-e Domnul!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, September 13, 2010

Să-Ți dau nimicul meu, Adonai?

Yeshua şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan. Atunci Yeshua a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” - Marcu 12:41-44

Când ți se dau toate circumstanțele necesare pentru a fi împlinit și chiar ești, când Adonai rânduiește vremuri pentru tine ca să ai de toate din belșug și nu mă refer doar la avuții, când ai siguranța zilei de mâine și sprijinul unei familii, când ești iubit și apreciat, e absolut normal să îi dai mult lui Adonai. E ușor când ești bogat din punct de vedere sufletesc și spiritual să dai mult pentru Adonai și asta e bine.
Dar dacă ai rămas văduv(ă) de visuri și de speranțe, dacă Adonai te duce până în punctul în care pierzi tot și doar pierderea te mai definește și dacă sărăcești din toate punctele de vedere, nu-ți mai vine să te duci la Templu cu gologanul tău și să-l pui înaintea lui Adonai peste toate milioanele altora. Când unii ajung în starea asta au o atitudine de genul ”eu nu am nimic să-i dau lui Adonai”. Alții, mai frustrați pe circumstanțele în care se găsesc, spun ”să dea cei care au!”. Alții, împinși de mândrie spun ”am să aștept până când am să am din belșug și atunci am să mă duc să-i dau lui Adonai, ce poate să facă El acum cu gologanul meu?”.
Dacă Adonai ar fi impresionat de numere, ar fi mers să aleagă un popor mai numeros decât Israel și dacă era impresionat de cantitate, ar fi primit sutele de jertfe pe care i le-a adus Împăratul Saul, după ce a fost lepădat dinaintea lui Adonai.
Nu e nimic deosebit la un multi-miliardar care dă un miliard pentru Adonai. Nu e nimic deosebit la unul care a fost binecuvântat cu sprijin din partea celor dragi să dea sprijin la alții. Nu e nimic deosebit la unul care este iubit să iubească pe alții. Nu e nimic deosebit la unul care a fost mângâiat să mângâie pe alții. Dar e cu totul neobișnuit să îți cauți prin toată casa toate monezile pe care le mai ai ca să ai ce să-i dai lui Adonai și când le strângi pe toate vezi că încă nu alcătuiesc 1 leu. E neobișnuit când toți din jurul tău te dărâmă, tu să sprijinești pe alții să nu cadă. E neobișnuit când nu știi ce înseamnă să fii iubit, să culegi din tine tot ce mai ai bun și să iubești pe alții. E neobișnuit când singura mângâiere de care ai parte e cea pe care ți-o dai singur, dar tu te duci și încurajezi pe cineva.
Dacă Adonai a îngăduit să te lase până în punctul în care ți-au murit toate și ai rămas fără nimic, nu lăsa sărăcia ta să te împiedice să-i dai lui Adonai ce ți-a mai rămas. Dacă te-a amuțit felul în care te-a lovit o anumită circumstanță, trebuie să cauți în tine printre ce ți-a mai rămas, măcar puterea să spui ”Adonai, nu mai știu nici cum să-mi rog rugăciunile, dar știu că Tu ești în control, fii lăudat!” Nu trebuie să aștepți până când ai să ai circumstanțele potrivite ca să-L lauzi și până atunci să vegetezi în depresie. Dacă doar lacrimi ți-au mai rămas, atunci alegeți-le pe cele mai bune și dă-le lui Adonai, dar nu sta până când ai să râzi ca să-i dai Lui ceea ce merită. Nu trebuie să mergi să te împrumuți ca să-I dai lui Adonai ceva, dă-i din ceea ce ai acum. Și dacă te minte cel rău că Adonai nu vede, amintește-ți că Yeshua stătea în fața visteriei Templului și vedea cât punea fiecare. Yeshua ”este credincios ca Fiu, peste casa lui Adonai” (Evrei 3:6) și El contabilizează fiecare gologan și știe cât a costat pe fiecare să meargă până la Templu, să înfrunte privirile celor ce se mai uitau ca Yeshua la cât pune fiecare și cu toată disperarea să-și arunce gologanul peste averile altora.
Astea nu-s doar vorbe pe care m-am trezit să le spun ca să mai scriu ceva pe blog, asta e ceea ce am învățat după multe julituri, lacrimi și pierderi și în final tot ce pot să spun e că Adonai e vrednic să primească tot pentru că El a dat tot. Eu nu dau în comparație cu nimeni. Eu dau pentru că Adonai merită să-i dau tot ce am.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, September 9, 2010

De anul nou

Adonai, e un an nou... scrie în cartea Ta înnoire pentru mine. Tu ești Cel care faci toate lucrurile noi, de aceea îți cer: înnoiește-mă!
Înnoiește-mi mintea să nu mi se mai oprească de câte ori ajung să nu Te mai înțeleg. Înnoiește-mi inima să poată iubi fără să aștepte să fie iubită. Înnoiește-mi duhul să poată să mi se înalțe până la Tronul Tău de fiecare dată când ajung să zac în gropi prea adânci. Înnoiește-mi înțelegerea că tot ce faci e spre binele meu chiar dacă uneori mă doare. Înnoiește-mi puterea să pot să lupt dar nu în zadar și să pot să fac pace chiar și atunci când tot din mine cere război. Înnoiește-mi visele să nu le mai cred moarte ori pierdute și dă-mi tăria să le mai pot visa. Înnoiește-mi credința să pot să Te cred mai presus de îndoielile mele. Înnoiește-mi ochii să poată să Te vadă în toți în care locuiești. Înnoiește-Ți Legământul făcut cu mine Adonai și poruncește ca anul acesta să fie anul în care ochii mei vor vedea bunătatea ta și promisiunile Tale împlinite.

Fiica Ta, Împărate הבת שלך המלך שלי
Cristina כריסטינה

Wednesday, September 8, 2010

Shana Tova!

Ferice de poporul, care cunoaşte sunetul shofarului, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne! - Tehillim/ Psalmi 89:15

Shana tova u'metuka le'kulam! שנה טובה ומתוקה לכולם




Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, September 7, 2010

Caută, bate și cere

Ca să poți afirma că Îl cunoști pe Adonai implică o căutare până când ai impresia că nu ți-e dat să găsești, implică a bate la ușa cerurilor până acolo că începi să te îndoiești că e cineva acasă și implică a cere până când îți epuizezi cuvintele, gemetele, gesturile, lacrimile și tot ce ești. Poți să spui că Îl cunoști pe Adonai doar după ce în urma căutării disperate ai găsit, când ai bătut la uși până ți-au rămas semne pe mâini, ți s-a deschis și când ai cerut până când te-ai sfârșit, ai primit înțelegerea că El Este.
Doar a crede în El nu presupune a-L cunoaște. Ca să fii mântuit e destul să crezi. Yeshua spunea că ”Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). El caută, El găsește și El mântuiește. E destul doar să crezi.
Mă gândeam la ce înseamnă să fii mântuit sau salvat și mi-a venit în minte unul care e gata să se înece, dar vede un vapor de unde i se aruncă un colac de salvare. Omul nu trebuie să caute colacul, e destul să-l accepte și să se prindă de el, apoi este scos din apă și pus la bordul vaporului. Acesta are acum statutul de SALVAT și poate să fie dus în siguranță până la destinație, rămânând doar unul salvat din ape. Doar faptul că e la bordul vasului nu înseamnă că îl și cunoaște pe căpitan sau că face parte din echipaj. Poate să meargă până la destinație și să nu știe nimic despre căpitan decât ceea ce aude de la marinari. Dar dacă vrea să-l cunoască pe căpitan trebuie să meargă și să-l caute. Când îl găsește trebuie să petreacă timp cu el ca să-l cunoască și atunci când ajunge să-l cunoască nu poate să nu fie inspirat să devină unul din membrii echipajului.
Nu mi-e destul să fiu mântuită. Nu mi-e destul să stau să mă uit la marinari cum lucrează pe vas. Nu mi-e destul să mă uit la apele din care am fost scoasă și să mă simt norocoasă că acum sunt pe vapor. Nu mi-e destul să-i aud pe marinari cum vorbesc despre Căpitan. Nu mi-e destul să citesc cărți scrise despre El, nu mi-e destul să aud predici despre El, nu mi-e destul să știu că ajung la destinație. Vreau să fac voia Căpitanului nu doar să implinesc regulile de la bordul navei, dar ca să fac voia Lui trebuie să-I cunosc inima, iar asta nu se poate decât dacă Îl caut ca și cum nimic altceva nu e vrednic de găsit decât El, bat la uși pentru El și-L cerșesc ca una care n-are nimic dacă nu-L are pe El.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה