„Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” - Ioan 14:8-9Yeshua are statutul de Fiu, deci implicit cunoaşte noţiunea de Tată perfect. El a venit să ne înveţe să fim fii
şi fiice şi să ne înveţe modul corect de a ne raporta la Adonai ca şi la un Tată.
Am tot auzit predici cu inima de Tată a lui Adonai, expus din toate punctele de vedere. Dacă eşti la fel ca mine şi te tragi dintr-o familie în care cuvântul "tată" nu a însemnat prea mult, când te întorci la Adonai şi încerci să Îl priveşti ca şi pe un tată, îţi este puţin mai greu. Tocmai de aceea de fiecare dată când auzeam câte o predică pe tema asta, mă atingea profund. Vorbesc la trecut pentru că ultima predică, pe tema asta, am auzit-o de vreo 2 luni de zile şi m-a schimbat definitiv. Vorbitorul, tânăr tată la rândul său, încerca să Îl prezinte pe Adonai în postura de tată. Omul nu a spus multe lucruri noi, a spus exact acelaşi mesaj pe care l-am auzit de atâtea ori până atunci, dar m-a marcat. Îl tot compara pe Adonai cu el şi pe noi cu cele 2 fetiţe ale lui, cea mai mare fiind de vreo 4 ani.
Omul vorbea despre dragostea nemărginită a lui Adonai, cum dacă tu plângi El plânge cu tine, cum dacă te loveşti vine şi te ia în braţe, cum dacă strigi vine imediat, cum te poartă în braţe mereu, etc.
Stăteam acolo pe scaun şi dintr-o dată mi s-a rupt filmul. Am început să rumeg afirmaţiile astea "faine" şi să le înţeleg nu doar să le aud. Mi-am dat seama dintr-o dată că toţi vorbitorii simt nevoia de a-L picta pe Adonai ca şi pe un tătic tânăr, iar pe copil ca şi unul de cel mult vreo 3 ani. Relaţia între cei 2 e foarte simplă. Copilul plânge, tăticul îl ia în braţe. Copilul vrea să se joace şi tăticul se joacă împreună cu el. Copilul se loveşte şi tăticul vine să-i sufle pe rană, spunându-i că a făcut "bu-bu" şi dacă tati suflă peste rană, se vindecă. Copilul cade şi nu există nici o consecinţă ci doar este luat în braţe şi mîngâiat mereu. Copilul nu creşte niciodată pentru că "oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea.” (Luca 18:17). Dar oare chiar aşa să fie?
Nu contest că atunci când te naşti din nou relaţia ta cu Adonai e de genul unui bebeluş cu tăticul lui, dar dacă rămâi la stadiul acela mereu, atunci eşti considerat retardat cu acte în regulă. Totuşi cei mai mulţi aleg să creadă că dacă te comporţi ca şi un copilaş de 3-4 ani mereu, eşti mai liber în relaţia cu Adonai.
Dacă te uiţi la o relaţie sănătoasă între un tată şi un fiu ajuns om matur, vei vedea că tatăl îl iubeşte profund pe fiu, dar că relaţia lor nu se limitează la fiul care-i sare în braţe şi tatăl care-l cară. Din contră, n-ai să vezi aşa ceva niciodată. Dar dacă relaţia este una sănătoasă, atunci tatăl va împărtăşi fiului lucruri pe care nu le putea vorbi cu el când era de 4 ani. Tatăl îi destăinuie inima sa şi fiul poate să înţeleagă şi vrea să asculte de sfaturile tatălui. Când fiul se loveşte, n-ai să-l vezi pe tată că merge să-i sufle pe rană, ci fiul poate să depăşească dureri care în trecut l-ar fi terminat. Când fiul suferă tatăl îl consolează şi-i dă sfaturi pentru că acum problemele fiului sunt reale şi nu se plânge că i s-a terminat lăpticul din sticluţă. Oare nu-şi mai iubeşte tatăl fiul? Binenţeles că-l iubeşte. Nu-l mai strânge în braţe? Binenţeles că da. Dar relaţia lor este una matură.
Yeshua spunea că cine L-a văzut pe El, L-a văzut pe Tatăl. Adică Tatăl şi Fiul sunt identici în gândire şi acţiuni. La un copilaş, când e mic, poţi să te uiţi şi să spui "ce tare seamănă cu tatăl lui!" dar asta nu înseamnă că i-ai confunda pe cei doi vreodată. Dar când fiul face exact ceea ce a învăţat de la tată (fie bine, fie rău) atunci spui că "e exact ca şi tatăl lui".
Când ai statutul de fiu matur atunci toate se schimbă. Atunci nu devi independent, ci responsabil în relaţia ta cu Adonai. Atunci înţelegi că trebuie să te lase să treci prin anumite lucruri pentru că planul Lui este mai mare decât doar persoana ta.
Când Yeshua era în grădina Gheţimani şi se ruga, ştia că urma să sufere mult şi a spus "Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
(Luca 42:22) Yeshua ştia că suferinţa Lui era parte dintr-un plan mai mare decât durerea imediată. Tatăl nu i-ar fi putut da pe mână o asemenea misiune dacă Fiul nu avea maturitatea să înţeleagă că inima lui Adonai suferea pentru întreaga lume şi că doar prin suferinţa lui Yeshua putea să vină mântuirea.
Nu-L iubea Tatăl pe Fiul pentru că L-a lăsat să sufere? Binenţeles că Îl iubea! Dar Fiul era matur şi ştia că într-o lume imperfectă unele lucruri se obţin doar prin suferinţă, aşa că Yeshua Şi-a asumat răspunderea pentru miliarde de vieţi şi a mers până la capăt pentru că Îl iubea pe Tatăl.
Doar pentru că alegi să te porţi ca un om matur şi să-ţi asumi responsabilitatea şi să împlineşti voia Tatălui, nu ai să pierzi din dragostea Lui, ci din contră, dacă e posibil Te va iubi şi mai mult.
Poate că deocamdată doar semănăm cu Tatăl nostru dar fie voia lui Adonai ca într-o zi să se spună despre copiii Lui "sunt exact ca şi Tatăl lor!"
Bat Melech בת מלך
Cristina
Nu-ți fie teamă de distanța dintre visele pe care le ai și puterea de a le împlini, dacă ai puterea să le visezi, ai și puterea să le împlinești. - Belva Davis
