Menorah (sfeşnicul cu 7 braţe menţionat în Shemot 25) este unul din cele mai vechi simboluri evreieşti. Mai există o altă Menorah cu 9 braţe, folosită la sărbătoarea de Chanukah, sfeşnicul numindu-se de la aceasta Chanukiah, dar în acest articol nu am să mă refer decât la Menorah poruncită de Adonai, respectiv cea cu 7 braţe.
Pe lângă Magen David (scutul/steaua lui David), Menorah este simbolul naţional al statului Israel. De obicei emblema reprezintă o Menorah şi 2 ramuri de măslin, imagine adoptată şi de Mossad (Serviciile secrete Israeliene).
Adonai a poruncit lui Moshe să se facă această Menorah şi ştim că toate lucrurile pe care i le-a cerut să le facă sunt "chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. - Evrei 8:5.
În HaHitgalut/Apocalipsa 21:23 scrie "Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul." Mielul lui Adonai este Yeshua. El este Menorah care luminează HaShamayim (locurile cereşti), iar Menorah făcută de Moshe era o umbră/ reprezentare/ simbol, al lui Yeshua.
Menorah în HaMishkan (Cortul Întâlnirii) cât şi în HaMikdash (Templul) Îl reprezintă pe Yeshua din inima fiecăruia care crede. Menorah era aşezată în Locul Sfânt şi lumina drumul înspre Kodesh Hakodashim (Sfânta Sfintelor), locul unde locuieşte Shechinah - slava lui Adonai.
În timpul exilului babilonian, Aron HaBrit (Chivotul Legământului) a dispărut, iar cel de-al 2-lea Templu (terminat de Irod) nu mai avea în Kodesh HaKodashim, chivotul.
Omul care Îl are pe Yeshua în inimă este ca şi HaMikdash care avea în Locul Sfânt, Menorah care lumina drumul înspre Kodesh HaKodashim. Yeshua este Cel care ne luminează drumul spre inima lui Adonai, El este Însuşi Calea, dar dacă te opreşti doar la a crede că Menorah există şi doar te minunezi de aurul din care este făcută şi nu te foloseşti de lumina ei ca să mergi în Sfânta Sfintelor, atunci eşti ca şi Templul lui Irod, un templu gol de Shechinah. A crede în Yeshua este doar începutul, continuarea este să umbli în lumina Lui, până la capăt, până în Kodesh HaKodashim, până la Aron HaBrit.
Pentru mine personal, Menorah mai reprezintă Goyim (neamurile) şi Am Segulah (poporul ales). Braţele Menorei sunt şase, 3 de fiecare parte unite la mijloc de un braţ drept. Braţele sunt în direcţii total diferite şi nu au cum să se atingă decât prin acesta de la mijloc. Yeshua este braţul drept care uneşte, prin Sine Însuşi, neamurile şi Israel, având ca scop comun Lumina.
Bat Melech בת מלך
Cristina
Foarte buna explicatie. Desi toti dintre noi stim cum arata o menorah, nu multi intelegem semnificatia ei si ca de fapt Il reprezinta pe Yeshua, care de lumineaza calea inspre Adonai si lucrurile Lui.
ReplyDeleteNu stiu daca restul cititorilor blogului sunt de aceiasi parere, dar eu apreciez foarte mult explicatii de genul. La fel cum ne-ai prezentat intr-un alt articol ca de fapt Mezuzah reprezinta Cuvantul(Yeshua), si cum orice evreu o saruta cand intra si cand iese din casa, ei fara ca neaparat sa-si dea seama Il saruta pe Domnul si se gandesc la El "la plecare si la venire"
Explicatia aceea a schimbat pentru todeauna felul in care ma uit la Cuvant, ca la o persoana, ca la ceva viu. Pentru ca la urma urmei ce e Cuvantul daca nu "jurnalul" lui Adonai pe care il impartaseste cu noi.
Multumesc mult, si te rog continua sa ne dai explicatii de genul. Fii binecuvantata.
Emma (Bat Tzion)
Binecuvintat sa fie cel Preainalt pentru cei care,primind Lumina,o impartasesc si altora,caci scris este:"fratii mei,daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva,sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mintui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate."[Iacov 5|19-20].
ReplyDeleteShalom!
Adaug si eu
ReplyDeletehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Menora
Ma bucur sa constat ca mai sunt oameni al caror crez nu este asociat cu nici o, citez:"denominatiune, cult sau comunitate." Este si cazul meu.
ReplyDelete