CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Friday, February 13, 2009

Yeshayahu (Isaia) 43 spune:
1. Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.
2. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.


Dacă sunt a lui HaShem, El este Cel care e responsabil pentru mine. Yeshua a spus că „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.” Adică dacă sunt a Lui nu are cum să mă piardă.
Asta nu înseană că nu voi ”trece prin ape”, dar atunci când voi trece prin aceste ape, El este cu mine și râurile nu au cum să mă înnece.
Dumnezeu a spus acest lucru pentru că știa că l-ar face în cel mai literar sens. El a fost cu Israel când a despărțit marea înaintea lor și apele nu i-au atins. Deci pot să cred că poate să mă păzească încât să nu mi se ”înnece” sufletul.
Dacă voi trece prin foc, focul nu mă va arde. Da, voi trece prin foc, dar știu că nici un meșter priceput nu lasă metalul în foc mai mult decât trebuie, pentru că metalul s-ar distruge. Știu cu toată inima mea că voia lui HaShem nu este ca să își distrugă copiii. El poate să scoată din foc. A demonstrat că poate acest lucru când cei 3 tineri din cartea Daniel, au fost aruncați în cuptorul cu foc (Daniel capitoul 3).

În Tehilim (Psalmi) 34 spune:
18. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.
20. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.


Poate câteodată nu e tocmai ”profitabil” ca să fi un urmaș al lui Yeshua. Și poate că de multe ori vine nenorocirea peste cei care merg după HaShem, dar El îi scapă totdeauna din ea. Și chiar dacă n-ar face acest lucru, El tot rămâne Dumnezeul meu.

Bat Melech
Cristina

No comments:

Post a Comment