CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Thursday, February 5, 2009

Poveste de la un Chassid

Vorbeam odată cu un Chassid (evreu religios, chassid in ebr. vine de la cuvântul Chessed - milă, bunătate) şi eram un pic mai tristă şi nu mai ştiam nici cum să mă mai rog la Dumnezeu, iar Chassid-ul ăsta mi-a spus o poveste care este în Shivchei Moharan 23 a#5.


"A fost odată un rege care avea un fiu şi a decis să îşi trimită fiul în toată lumea, ca acesta să înveţe înţelepciunea. Când fiul s-a întors acasă devenise un om foarte învăţat în toate domeniile posibile. Atunci Regele i-a cerut fiului său să ia o piatră de dimensiunile unei pietre de moară şi să urce această piatră în podul palatului.
Fiul s-a uitat la piatră şi şi-a dat seama că nu va putea să ridice piatra cu mâinile. Piatra părea imensă. S-a simţit tare trist din cauză că nu putea să împlinească cererea tatălui său. Atunci Regele i-a zis: "Fiule, chiar ai crezut că vreau să ridici piatra asta şi să o cari până în pod? Cu toată înţelepciunea ta nu ai putut să faci asta. Intenţia mea a fost ca tu să iei un ciocan, să spargi piatra şi să o cari bucăţi, atunci toată piatra va fi în pod.
Rabbi explică aici, că Dumnezeu vrea ca noi "să ne ridicăm inima cu mâinile noastre la Tatăl nostru din ceruri" (Eichach 3:41). Dar poate că inimile noastre sunt doar nişte bucăţi grele de piatră, iar noi nu le putem ridica la Tatăl oricum ne-am chinui noi. Ceea ce trebuie să facem este luăm ciocanul Cuvântului Său şi să ne zdrobim inimile de piatră. Atunci vom putea ca să ne ridicăm inimile la Dumnezeu"

No comments:

Post a Comment