Zdrobire

Aseară aveam o dicuție cu Emma (sora mea) și cu Ioana (prietena mea) despre anumite stări care ne încearcă în ultima vreme și era în aer inevitabil întrebarea ”de ce? La ce-I folosește lui Adonai să ne treacă prin anumite lucruri? Ce vrea să vadă?” Am tot bombănit aiurea, de parcă Adonai avea nevoie să fie justificat de mine, dar m-am tot gândit toată noaptea la întrebarea ”la ce-I folosește lui Adonai să zdrobească un om?” ...
Citatul meu preferat din Talmud spune că evreii sunt ca măslinele: doar atunci când sunt zdrobiți dau ce au mai bun în ei. Să nu înțeleagă nimeni de aici că evreii trebuie chinuiți, ci zdrobirea cred că are legătură cu o anumită renunțare la sine, o anumită înțelegere că Adonai e Suveran și că deciziile Lui nu le pune nimeni la îndoială, cu atât mai puțin o mână de lut. Poți să-ți pui întrebări și poți să nu înțelegi, dar în final trebuie să rămână o atitudine care să-I dea Lui slavă, nu să-L facă să pară un tiran. Cred că zdrobirea vine atunci când Adonai aduce zeci sau poate sute de lucruri în viața ta care să îți demonstreze că nu poți să controlezi situațiile din jurul tău mai mult decât poți să-ți controlezi circulația sângelui. Cred că zdrobirea nu are legătură cu o pierdere a oricărei speranțe și nici nu e un fel de depresie venită în urma a multă suferință, deoarece depresia cred că e doar o răzvrătire lăuntrică tăcută, în urma căreia renunți. Asta nu e zdrobire, asta e egoism. Zdrobirea vine ca și rezultat a multor încercări, doar că efectul care îl are asupra ta e să dai tot din tine, până și ultima suflare, pentru Adonai. Înseamnă o încăpățânare în fața unui proces menit să te distrugă, care să te determine să dai la iveală tot ce ai mai bun... nu lacrimi, nu nemulțumire, nu frică, nu deziluzii ci esența la tot ce ești tu. Eu cred că Adonai merită să vadă dacă un om în urma zdrobirii rămâne deprimat rostind besmetic ”nu e corect”, sau dacă în urma zdrobirii rămâne doar esența a ceea ce este omul iar aceasta nu e amărăciune ci doar o fărâmă de nerenunțare care strigă de acolo din zdrobire ”Adonai poți să mă arunci pe vânt, poți să rămâi tăcut fără să-mi răspunzi, poți să mă trântești de tot ce-ți stă în cale pentru că toate astea poate îmi vor minți ochii dar eu știu că Răscumpărătorul meu e Viu și că se va întoarce după mine! Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Elohim. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.”
HaTalmid (ucenicul) nu e mai mare decât rabinul său și Rabinul celor răscumpărați a fost zdrobit și zdrobirea Lui a mântuit lumea. Zdrobirea are un scop. Măslinele sunt zdrobite ca să scoată la iveală untdelemnul pe care oricât ai încerca să-l amesteci cu alte lichide, se va ridica la suprafață.
În Beit HaMikdash (Templu) era adusă tămâie care este rezultată în urma încrestării unui copac exotic. „Sângerarea”acestui copac era solidificată și adusă înaintea lui Adonai. Tot în Beit HaMikdash era adusă făină care este rezultatul zdrobirii boabelor de grâu. Mai era adus vin, care este rezultatul zdrobirii strugurilor și binențeles că era adus untelemn care era rezultatul zdrobirii măslinelor. Nimic nezdrobit nu avea ce căuta înaintea lui Adonai. El a cerut toate aceste ingrediente ca noi să înțelegem că ne este de folos zdrobirea pentru că rezultatul poate să fie înaintea Lui ceva prețios.
Este scris că ”Jertfele plăcute lui Adonai sunt un duh zdrobit: HaShem, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.” (Tehillim 51:17).
Zdrobirea are ca scop întotdeauna kavod HaShem (cinstirea, respectul sau slava lui HaShem). Nimei nu caută să fie zdrobit ci mai degrabă să fie înălțat, dar cei zdrobiți înțeleg că doar Adonai este vrednic de înălțare și de acolo de sub orice îi apasă, se prind cu tot ce au de El și înțeleg că zdrobirea ... dacă nu e din El nu are rost, că dacă nu e prin El e necurată și că dacă nu e pentru El e în zadar.

Bat Melech בת מלך
Cristina

O mare de sticlă

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei. - HaHitgalut/ Apocalipsa 15:2

De câteva zile tot am în minte cuvântul ”mare”, în sensul de apă. M-am tot gândit la Kefa care s-a ridicat din barcă atunci când L-a recunoscut pe Yeshua și a început să meargă, dar este scris că vântul sufla cu putere și Kefa s-a temut de valuri așa că a început să se scufunde. Yeshua i-a spus că motivul scufundării lui a fost puțina lui credință. (Matei 14:29-32) În HaHitgalut însă este scris că atunci când cei care au stat împotriva fiarei și o vor birui, vor sta pe o mare de sticlă cu alăute în mână. Yochanan nu a știut cum să explice că ar exista o mare fără nici un val, fără nici o tulburare oricât de mică, așa că a numit-o ”o mare de sticlă” pentru că nimic nu mai făcea marea să se miște, nici un vânt, nici o atingere. Nimic. Biruitorii lui Yeshua nu vor sta doar pe mare ca și vreo realizare supranaturală, dar vor fi în stare să cânte cu alăutele lui Adonai în mână în timp ce stau pe mare.
Acum e adevărat că umblăm pe ape neliniștite și de multe ori când vedem vântul că bate cu putere la fel ca și Kefa, ne scufundăm și doar harul lui Yeshua ne mai ridică, dar va veni o zi când dacă ne vom împotrivi celui rău, vom birui și marea nu va mai fi din ape ci din foc și va sta liniștită sub picioarele noastre așa încât va părea de sticlă. Ce mântuire ne-a dat Adonai! Ce putere! Ce dragoste... El să ne ajute să rămânem tari în credință și să fim gata să ne împotrivim răului până când marea învolburată se va transforma într-o mare de sticlă și atunci nu ne vom mai teme de nimic niciodată ci doar vom da slavă lui Adonai.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău

Când m-am întors la Adonai m-am rupt de o lume după care nu mi-a părut rău deloc și mi-am izolat sufletul complet de orice mi-ar putea aminti de trecut, dar de câteva zile sunt ”forțată” să iau contact din nou unele lucruri.
Yeshua se ruga în Yochanan 17:15 ”Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” și înțeleg că la un anumit nivel rămâne un anume contact cu lumea, dar eu l-am evitat complet. Rezultatul? Nu mai știu să fiu între oameni care nu-L cunosc pe Adonai. Dau dovadă de-un fel de retard social când se abordează doar lucruri de genul ”look”, bani, fițe, femei care efectiv se afișează pe ele însele de parcă ar fi bucăți de carne nu suflete, un simț moral care se reduce la a nu ucide și până și acel lucru li se pare relativ. Dacă încerci să vorbești despre orice are legătură cu divinitatea ți se aruncă niște priviri de parcă ai fi cel mai fanatic și demn de evitat om. Tot am stat cu un sentiment de greață profundă pe care am încercat să mi-l transform în milă dar nu prea mi-a reușit, însă de acolo m-a scos pe mine Yeshua cu mână tare și cu braț puternic. Am tot cerut înțelepciune cum să mă relaționez la ei, dar am ajuns la concluzia că așa cum spunea Yeshua tot în Yochanan 17:14, eu nu sunt din lume și nu vorbesc aceeași limbă ca și lumea. ”Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.”

Cred că am avut nevoie de experiențele astea să învăț să-L percep pe Adonai în orice situație. Rabbi Nachman spunea că dacă nu-L poți simți pe HaShem în orice loc, atunci nu poți să-L simți în nici un loc. Am văzut că mă simt așa de confortabil în lumea mea doar eu și Adonai că am uitat complet că sunt atâția oameni care se îndreaptă spre nimicire veșnică. Cred că inima lui Adonai plânge pentru oamenii din lume și nu știu cum ar trebui să mă apropiu de flăcări fără să mă ard, dar aș vrea cu tot sufletul să nu mai simt povara asta pe sufletul meu. Cred că dacă Adonai i-a păzit pe cei 3 tineri în cuptorul de foc și nici măcar nu miroseau a fum când au ieșit afară, la fel poate să facă și cu mine, măcar de-aș crede!
Știu că nu funcționează să te urci pe o statuie și să strigi ”pocăiți-vă!” cum știu că nu funcționează doar să trăiesc după voia lui Adonai ca ei să vadă că sunt ”diferită” și apoi să vină singuri la Adonai... văd că sunt diferită, dar nimic altceva. De ani buni ”evanghelizez” oameni, dar încă nu am găsit cheia care funcționează ... Știu că Evanghelia lui Adonai are putere pentru că dacă a putut să mă schimbe pe mine poate să schimbe pe oricine, dar cum să învăț să vorbesc pe limba lor?
”Pescari de oameni” - ce vorbă! Eu una nu sunt. Aș vrea cu tot sufletul meu să fiu, dar nu sunt. La un momendat foloseam un program ”The Way of The Master” (Calea Stăpânului) și în programul respectiv se vorbea despre faptul că orice pescar merge în larg să pescuiască, nu stă acasă și așteaptă să vină peștii la el și nici nu pescuiește peștii pe care și i-a pus în găleată. M-am tot gândit la asta, doar că eu nu știu cum să mă comport în larg. Nu mi-e natural să fiu pe ape, dar cred că Yeshua a umblat pe ape și l-a chemat pe Kefa după El ca să-i arate că marea în care pescuiește poate să-i fie supusă. Nu vreau să învăț să umblu pe ape fizice, dar vreau să învăț să umblu pe marea asta în care m-a trimis Adonai și dacă nu, măcar să pescuiesc ceva din barcă!
Doamne al secerișului, ridică lucrători pentru Tine! Știu că Te poți folosi până și de mine... fă viața mea să însemne ceva pentru Malchut HaShamayim (Împărăția cerurilor)... curăță-mă de tot și ajută-mă să aduc rod pentru Tine! Yeshua încearcă să Te vezi Tu prin mine...știu că ți-e greu că de multe ori mă văd doar eu...dar Te rog încearcă...

Bat Melech בת מלך
Cristina

După slava lui Israel m-a trimis...

Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. - Zekaryahu / Zaharia 2:8

Azi mi-am făcut curățenie printre miile de foi pe care le-am scris de când eram copil și cu strângere de inimă a trebuit să arunc multe din ele. Ascunsă printre foi mai vechi era una pe care scrisesem versetul acesta care e unul din comorile mele, un fel de diamant în inima mea pe care nu-l afișez oricui.
Rashi, unul din cei mai mari comentatori ai Scripturilor, spune referitor la acest verset următorul lucru, pe care eu l-am înțeles înainte de a știi că el l-a spus și care a fost ca o confirmare în inima mea: - ”După slavă m-a trimis El” - înseamnă după slava lui Israel am fost trimis. Israel este slava lui HaShem și acea slavă El o vrea înapoi de la goyim (neevrei).” Cu alte cuvinte Israel a fost risipit printre neamuri nu de bună voie, dar neamurile în loc să înțeleagă binecuvântarea care venea prin ei, s-au atins de ei și i-au jefuit în toate felurile posibile, s-au atins de crezul lor, s-au atins de identitatea lor, s-au atins de înțelegerea lor și de dreptul lor de întâi născuți. Le-au luat nu doar lucruri fizice, dar i-au forțat prin persecuție și printr-o Evanghelie care condamna evreitatea cuiva și îndemna la asimilare, să lase ceea ce Adonai le-a încredințat lor și care este recunoscut de Pavel în Romani 3:2 ”Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.”
Israel este lumina ochilor lui HaShem. Acolo nu se folosește un termen de comparație că Israel ar fi ca și lumina ochilor lui HaShem ci este un fapt, EI SUNT. Dacă cineva se atinge de ei, ori în sens rău, ori în sens bun, se atinge de ochii lui Kadosh Baruch Hu (Cel Sfânt Binecuvântat să fie El).
Faptul că Israel a fost împrăștiat printre goyim pe de-o parte este o consecință a faptelor lor pentru care Adonai i-a pedepsit, dar pe de altă parte este spre binecuvântarea neamurilor. Adonai a vrut să privească spre neamuri, dar din cauza faptului că evreii erau toți în același loc nu putea, deoarece privirea lui Adonai era unde erau ei. Da, Adonai este Atotputernic și Omniprezent cunoaște toate lucrurile, și nu mă refer că nu vedea neamurile, dar e una să vezi pentru că n-ai ce face și e alta să alegi să privești și unde altundeva ar fi putut privi Adonai decât la cei care erau lumina ochilor Lui, la cei pe care i-a însemnat cu numele pe palmele Lui și a căror ziduri erau totdeauna înaintea ochilor Lui (Isaia 49:16). I-a împrăștiat printre goyim de dragul la goyim, pentru că voia ca și ei să fie parte la alegerea făcută. Dar ce au înțeles goyim din asta? I-au disprețuit, i-au ocărât, le-au distrus moștenirea, le-au condamnat credința și toți și-au dat cu părerea cu privire la ce soartă ar merita. Așa cum evreii erau responsabili cu ceea ce le-a fost încredințat, adică Scripturile, ca să fie lumina neamurilor așa cum sunt lumina ochilor lui Adonai, la fel neamurilor le-au fost încredințați evreii. Adonai i-a lăsat în mijlocul neamurilor să fie primiți cum l-ar fi primit pe El, dar neamurile au eșuat mizerabil în aceast lucru. Până și credincioșii au ajuns să se uite la ei cu invidie sau gelozie, să-i disprețuiască, să declare că Israel a fost înlocuit cu un popor spiritual și că soarta evreilor e doar pierzarea... dar așa cum Yeshua a venit mai întâi într-un fel care i-a orbit, va veni o a doua oară și atunci nu va mai veni ascuns, ci ei Îl vor vedea și-L vor recunoaște. Când va veni Yeshua va veni după slava lui Israel care a fost furată de goyim mințindu-i că Adonai i-ar fi uitat. Yeshua va veni la fel ca și prima dată: LA AI SĂI, dar de data asta la ei va rămâne și toți vor recunoaște că Israel are un Dumnezeu!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Bechorot nu doar o minchah

Ieri făceam un studiu despre qorbanot (jertfe) și am luat-o cu începutul, prima jertfă adusă de un om fiind făcută de Hevel (Abel) în Bereishit/ Geneza 4. Am citit de nenumărate ori pasajul respectiv și întotdeauna am înțeles că Hevel era personajul pozitiv care a fost pe placul lui Adonai și Kayin personajul negativ care era invidios pe jertfa fratelui său, până acolo că l-a ucis, însă ieri am văzut un detaliu în acest pasaj care nu mi-a atras atenția până acum și anume că nu Hevel a fost cel care a avut ideea de a aduce un dar lui Adonai ci Kayin a fost primul care a adus minchah adică darul său, iar mai apoi și Hevel și-a adus darul. Adonai a privit cu plăcere spre Hevel şi spre jertfa lui; dar spre Kayin şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. (Bereishit 4:4-5)
Eu cred că Adonai îl iubea mult pe Kayin, iar acesta Îl iubea pe Adonai. Adonai nu i-a cerut nimic lui Kayin, dar Kayin a vrut să-i dea un dar lui Adonai din ceea ce avea, din ceea ce îl reprezenta pe el ca om. Sigur Hevel a văzut ce a făcut Kayin și s-a gândit că Adonai chiar merită să primească ceva și de la el așa că a adus și el ceea ce îl reprezenta pe el ca om... și culmea Adonai privește cu plăcere doar la jertfa lui Hevel.
Oare ce era în mintea lui Kayin? ”Adică eu am fost cu ideea de a-I aduce un dar lui HaShem și vine Hevel, mă copiază și tot el e văzut bine?! Dar nu e corect!” Doar că era foarte corect... Eu cred că el și-a adus darul ca și ceva unic și prețuia mult gestul în sine, că a avut așa ”idee minunată”. Cred că voia să-L impresioneze pe Adonai așa că și-a adus, din ce avea, un dar. Adonai nu i-a disprețuit jertfa pntru că ar fi fost prea puțin sau că i-ar fi plăcut atât de mult sângele încât aștepta să vadă sânge, pentru că știm că este scris în Tehilim 50:13 ”Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor?” Nu cred că acesta a fost motivul.
Mai este un detaliu în text care cred că e răspunsul de ce o jertfă era plăcută și cealaltă nu. Este scris despre Kayin că a adus o jertfă din p'ri ha'adamah (roadele pământului) dar Hevel a adus bechorot (întâi născuții) din turma lui. Kayin nu a adus o jertfă din bikurim (primele roade) el a adus doar roade. Ce importanță are asta? Pentru Kayin era mai important să-i dea ceva lui Adonai pe când pentru Hevel era mai important să-i dea ce era mai bun. Nu era nici o diferență că unul a adus oi și celălalt cartofi, diferența era că unul a adus un dar iar celălalt a adus ce avea mai bun.
E ok să-i ”dai” lui Adonai daruri și El le primește, dar nu te aștepta să-ți privească darul tău făcut din ”mărinimia” inimii tale la fel cum privește darul unui care dă ce are el mai bun, chiar dacă bunul respectiv pentru tine e mărunțiș.
Yeshua era în Beit HaMikdash (Templu) și se uita cu talmidim (ucenicii) la cei care puneau bani în cutia de tzedaka (un fel de cutie a milei) și scrie în Marcu 12:41 că mulți care erau bogați aruncau mult, dar a venit o văduvă care a aruncat 2 bănuți care probabil că nu însemnau nimic, dar erau tot avea ea pe când ceilalți dădeau din prisosul a ceea ce aveau și nu-i afecta în nici un fel faptul că au dat. Diferența e că unul se uită la actul în sine și prețuiește faptul că a dat, pe când celălalt Îl are în vedere e Adonai care merită totul.
Cu siguranță că lui Kayin îi păsa mult de părerea lui Adonai și era gelos că Hevel a primit favoarea Lui, dar a ajuns să-și ucidă fratele pentru ca să nu mai simtă că Adonai îl iubește mai mult pe Hevel. Cred că ”sindromul Kayin” îi însuflețește pe mulți astăzi care chiar Îl slujesc pe Adonai și vor să facă voia Lui și chiar inspiră și pe alții să le urmeze exemplul dar când văd că Adonai îi înalță mai mult pe cei din urmă își ucid frații din cauza geloziei. Nu îi ucid fizic, dar o fac cu limba, cu lucruri care să murdărească, să descopere, să ucidă numele și demnitatea fraților lor.
Adonai a văzut că fața lui Kayin era posomorâtă și vedea ce are de gând să facă, chiar l-a avertizat să-și stăpânească impulsul și dacă ar fi ascultat eu cred că Adonai ar fi dat la o parte vălul de pe ochii lui Kayin și ar fi văzut că jertfa lui Hevel era superioară nu pentru că Hevel era mai bun ci pentru că iubea cu ce avea mai bun.
Dragostea pe care Adonai o prețuiește nu e dragostea pe care ți-o strigi de pe acoperișuri ca să înțeleagă muritorii de rând că tu ești bun și Îl iubești pe El, ci Adonai prețuiește dragostea izvorâtă dintr-o inimă imperfectă care știe că e imperfectă dar iubește cu tot ce e e mai bun în ea pentru că Adonai e vrednic de tot ce e mai bun.

Bat Melech בת מלך
Cristina

De la filozofie la Adonai

A fost o vreme în viața mea când prețuiam filozofia ca fiind forma supremă de înțelegere sau cel puțin încercare de a înțelege ce caut eu pe planeta pământ, dacă este vreun scop în faptul că exist sau doar se întâmplă să fiu aici. În filozofie nu se insistă pe ideea de Dumnezeu ci doar pe ideea Absolutului care este descris ca mișcătorul în toate dar care în sine rămâne nemișcat, un fel de necunoscut care nu poate fi descris prea bine ci doar cugetat și de la atâta cugetare unii ori au ales să creadă că Dumnezeu nu există, alții că există dar că nu este caracterizat de bunătate, iar alții susțin un crez în Dumnezeu dar acest crez nu se descrie printr-o trăire cu El, nici printr-o relație ci mai mult o luptă. În lupta aceasta oamenii sunt mai mult victime în mâinile unuia care nu e prea interesat de muritorii de rând. Nietzsche îl declara pe Dumnezeu mort, în contextul în care afirmațiile creștinismului conform cărora Atotputernicul a fost ucis de muritori sunt atât de grave încât Dumnezeu trebuie să rămână mort și oamenii să se ridice la rangul de ”dumnezei”. Binențeles declarațiile lui sunt sarcastice, dar rămâne totuși prezent resentimentul față de un Dumnezeu care se vrea atotputernic și în control. Alții precum Isaac Newton au ajuns să aducă argumentul suprem de partea credinței închizând gura multor gânditori cu logica simplă că dacă Dumnezeu nu există, crezul lui în Dumnezeu nu va scădea cu nimic nimicul care urmează după moarte, dar dacă Dumnezeu există atunci el are de câștigat totul. Între gânditori am ajuns să îndrăgesc mult logica și stilul lui Rene Decartes care are un citat celebru care m-a ghidat mulți ani și încă mă ghidează în căutările mele: ”Debito ergo cogito. Cogito ergo sum. Sum ergo Deus est.” (Mă îndoiesc deci cuget/ gândesc. Gândesc deci exist. Exist deci Dumnezeu există.) Deși au fost unii care au pus mult la îndoială crezul lui Decartes, eu nu vreau să vorbesc despre asta, ci mai degrabă despre cuvintele lui, mai specific cele din citatul de mai sus.
Pun sub semnul întrebării, deci gândesc. – Îmi amintesc chiar după ce m-a întors la Adonai, eram într-o Biserică la un grup de tineri și aveam 10.000 de întrebări cu privire la tot și pe tema asta am fost cam marginalizată, până acolo că mi s-a spus că a pune atâtea întrebări este un semn al necredinței, că un adevărat credincios face ce este scris. Punct. Multă vreme mi-am înnecat întrebările și mă mulțumeam să-mi spun că unele lucruri nu se întreabă... asta până când n-am mai putut opri în mine întrebarea ”Adonai se simte jignit de întrebările mele, sau nu știe ce să îmi răspundă și de aceea nu am voie să întreb?” Nu a durat prea mult dilema mea, doar până în momentul în care am auzit evrei care discutau despre Adonai. Când m-au întrebat de ce cred ceea ce cred am răspuns mai mult din ce simțeam decât din ceea ce cugetasem. La una din întrebări am răspuns ”cum poți să pui așa întrebări? Nu ai voie” Omul a râs că oricum avea o părere cam proastă despre creștinism, apoi mi-a spus că întrebările fac parte din răspuns. Că dacă nu întreb nu am cum să am răspunsuri, că dacă nu îmi verbalizez îndoielile n-am să aud contra argumente la aberațiile care-mi trec prin minte și rămân la final doar cu multe îndoieli și prea puține lucruri sigure. Atunci am început să pun sub semnul întrebării tot. Încă nu mi-am găsit răspuns la toate întrebările, dar punându-mi întrebări am ajuns să nu mă mai îndoiesc de răspunsuri.
Dacă ai asistat vreodată la o discuție între evrei când studiază, zici că oamenii ăștia sunt nebuni sau că se ceartă din cale afară. Ei pun sub semnul întrebării tot și sunt experți în a găsi argumente, tocmai de aceea cei mai buni avocați din lume sunt evreii. Și odată ce sunt convinși de un lucru nici cerul nici pământul, nici o arătare și nimic nu-i mai întoarce din încredințarea lor, tocmai de aceea Yeshua a avut nevoie doar de 12 evrei ca să meargă în toată lumea. De la evrei am învățat că filozofia e copil mic în comparație cu Iudaismul. De la Iudaism am învățat că dacă nu cuget, dacă nu-mi pun întrebări, dacă nu caut, atunci nu este nici un scop pentru a avea un creier, în a avea rațiune, înțelegere și înțelepciune. Dar dacă gândesc, atunci exist, atunci pot să-mi simt existența pentru că am ajuns să o înțeleg și dacă eu exist atunci cu siguranță Adonai există. Existența mea e legată de Adonai. El nu există pentru că eu exist însă cu desăvârșire eu exist pentru că El există. Eu sunt dovada că Adonai există și că evoluționismul e o poveste de adormit copii pe care nici măcar Darwin nu a putut-o susține până la sfârșitul vieții lui. Nu am nevoie de dovezi științifice măcar că sunt multe, nu am nevoie de dezbateri filozofice, măcar că există mii de argumente să accepți existența lui Adonai, nu am nevoie de atingere sau văz ca să știu că Adonai e lângă mine, știu că e. Știu că Adonai există și că e cu mine când mă uit la mine. E ok să ai întrebări, e ok să te îndoiești de unele lucruri, e ok să nu înțelegi, cheia este să nu rămâi doar la atât ci să cauți ca să găsești și să-ți pui întrebări pentru a avea răspunsuri. Nu știu la ce răspunsuri ajung alții, dar singurul răspuns la orice întrebare pe care am avut-o vreodată este ”din EL, prin EL și pentru EL sunt toate lucrurile”. Restul sunt doar dezvoltarea acestei idei.

Bat Melech בת מלך
Cristina


P.S. Am scris articolul ăsta pentru tine Corina, pentru că știu că te întrebi multe și ai impresia că nimeni nu-ți poate răspunde. Știu că a fost o vreme când tu încercai să mă convingi de existența lui Adonai cu argumentul lui Newton și eu disprețuiam asta cu tot din mine, dar acum L-am găsit pe Cel care m-a lăsat fără nici un argument. Pune-ți întrebări tu fată scumpă, dar încearcă să te asiguri că și vrei să afli răspunsul. Fii binecuvântată și sper să mai apucăm să vorbim înainte să plec.

Te iubesc

„V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: ,Cu ce ne-ai iubit?” Malachi/ Maleahi 1:2

Nu știu alții cum sunt, dar eu am tendința să mă obișnuiesc cu purtarea de grijă a lui Adonai până acolo că uneori o iau de-a gata, ca și cum e ceva ce mi se cuvine, ceva ce e normal să fie acolo. Rareori îmi pun inima să înțeleagă că nu merit tot binele care mi-l face, că de fapt așa tăcut și ascuns în binecuvântare, El încearcă să-mi spună într-una ”te iubesc”. Uneori înțeleg, alteori mă uit la binele care mi-l face și mă trezesc visând la un bine mai bun decât cel prezent ... Adonai nu se lasă și din nou îmi șoptește ”te iubesc” doar că în momentele mele de întunecime, prin atitudinea mea îi răspund ”cu ce mă iubești? asta e dragoste? asta numești Tu binecuvântare?! Ăsta e plan?! Dacă m-ai iubi Adonai, ai face asta... Dacă Ți-ar păsa de mine mi-ai da asta...” Ce adevărate sunt cuvintele „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Yirmiyahu 17:9). Adonai se uită la inima mea, nu se uită la ceea ce izbește ochiul, nu se uită la ceea ce încerc să par, nu se uită la ceea ce văd alții, EL se uită la inima mea și o vede nemulțumită de dragostea Lui. În momentele de luciditate, atunci când înțeleg răutatea mea, îmi vine să-mi sap o groapă să intru acolo și să nu mai ies ca să-I întristez inima vreodată. Dar Adonai iubește nu pentru că este iubit înapoi ci pentru că El este dragoste, pentru că iubirea Lui nu se oprește când vede mândria cu care mă împotrivesc și strig ”cu ce m-ai iubit?!”. El poruncește și ce poruncește ia ființă așa că din dragoste pentru mine, El poruncește întunericului care-mi acoperă înțelegerea să plece și îmi vorbește la lumină:
”Cu ce te-am iubit? ... Oare este vreun lucru oricât de insignificant pe care să știu că ți-l dorești și să nu ți-l fi dat? Oare este vreo durere de-a ta care să nu mă doară? Oare este vreo îngrijorare pe care să nu ți-o liniștesc mereu când vin și te iau în brațe și-ți spun ”al tira Bat Melech”? Oare este vreun suspin pe care să nu-l prețuiesc? Oare este vreo lacrimă pe care să nu ți-o culeg? Oare este vreun cuvânt pe care să nu-l scriu în cărți de-aducere aminte? Oare este vreo priveliște prea groaznică pe care să nu ți-o fi transformat în rai? Oare este vreo cerere pe care să n-o fi primit până înaintea tronului Meu? Oare a fost vreo privire trufașă de care să nu te fi ferit? Oare este vreo limbă ridicată împotriva ta pe care să n-o fi nimicit? Cu ce te-am iubit fiică de Împărat? Cu tot! Eu nu știu să iubesc cu jumătăți de măsură. Nu mi se pare înjositor ca Eu Regele Universului, a tuturor celor văzute și nevăzute să stau lângă tine când plângi că ți-ai dori altceva decât ceea ce ai... Eu te-am iubit când nici măcar nu știai ce înseamnă dragostea și credeai că doar sfinții au parte de ea. Eu te-am iubit când nimeni nu vedea nimic bun în tine ...nici măcar tu. Eu te-am iubit când toată Legea Mea te condamna la moarte. Eu te-am iubit când M-am ridicat și-am spus să trăiești măcar că meritai moarte. Eu te-am iubit când te-ai hotărât să disprețuiești dragostea Mea, să-ți întorci spatele și să umbli pe un alt drum. Eu te-am iubit când am lăsat deoparte 99 de sfinți să vin să te caut prin văile pe unde te-ai pierdut din cauza răzvrătirii. Eu te-am iubit când te-am adus înapoi și de atunci te port pe umeri. Eu te-am iubit când am venit să caut rod în tine dar n-am găsit și din dragoste am hotărât să mai aștept... Cu ce te-am iubit? Cu tot!”
Îmi pun mâna la gură Adonai, am vorbit ca o nebună... de lucruri care erau mai presus de înțelegerea mea, iartă rătăcirea ficei Tale... primește cuvintele mele în momentul ăsta când Te văd clar, cercetează-mi inima și vezi că te iubesc Melech sheli, că Tu ești tot ce am și-mi ești destul! Mulțumesc Adonai... Mulțumesc!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Nici o povară în ziua Shabatului

„Aşa vorbeşte HaShem: ,Luaţi seama în sufletele voastre să nu purtaţi nici o povară în ziua Shabatului şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Yerushalayimului. Să nu scoateţi din casele voastre nici o povară în ziua Shabatului, şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Shabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.” Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte: ci şi-au înţepenit gâtul, ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură. - Yirmiyahu/ Ieremia 17:21-23

După ce Adonai (Baruch Hu) a creat cele văzute și cele nevăzute, pământul cu tot ce este pe el, inclusiv omul, S-a odihnit de toate lucrările Lui. Ziua în care S-a odihnit a fost ziua a șaptea, adică Shabatul. Adonai nu S-a odihnit pentru că era obosit, că doar până și pe Elohim L-a epuizat creația. Nici vorbă! S-a odihnit în sensul că în loc să creeze a ales o zi în care să stea și să Se bucure de ceea ce a făcut. Tocmai de aceea în Talmud este scris să nu lași nimic să strice bucuria Shabatului, iar unii au dus acest lucru până acolo că este scris în Talmud despre Beruriah (singura femeie menționată în Talmud alături de rabini și lăudată că stăpânește Torah mai bine decât Rabi Meir, care era soțul ei) că i-au murit fiii în Erev Shabat (Seara când începe Shabatul) iar de teama de a nu încărca de poveri sufletul soțului ei în zi de Shabat, Beruriah a ascuns trupurile fiilor ei până de Motzei Shabat (Sâmbătă seara când se sfârșește Shabatul). Nu menționez acest lucru ca unii să se simtă nevoia să spună că evreii ar fi fanatici, ci singurul motiv pentru care amintesc asta este că vreau să scot în evidență faptul că pentru evrei este imperativ să se bucure în zi de Shabat și nimic să nu le împovăreze inima.
Yeshua a venit să spună că nu doar lucrurile exterioare spurcă pe un om ci și lucrurile interioare, că amândouă deopotrivă sunt importante. Atunci dacă este interzis să cari poveri fizice în zi de Shabat (Bamidbar/ Numeri 15:342-36) cu siguranță este interzis să cari poveri sufletești în zi de Shabat. În Yirmiyahu 17:21-23 este scris să nici nu duci o povară pe porțile Yerushalayimului și nici să nu scoți din casa ta nici o povară în ziua de Shabat. Adică dacă treci printr-o perioadă mai dificilă în viața ta și probabil că te-a epuizat din toate punctele de vedere, în ziua de Shabat nu mai ai voie să porți povara lucrului respectiv, nu mai ai voie să te gândești la ea și nici să povestești altora despre ea. Nu ai voie să o scoți acea povară din casa ta și nici să o dai altuia să o poarte pentru tine. În ziua de Shabat nu merge nici măcar replica ”dă-i povara ta lui Adonai” pentru că nici Adonai nu poartă poveri în zi de Shabat. De fapt Adonai nu poartă poveri niciodată, te poartă doar pe tine. Știu că avem tendința să credem că dacă ne gândim mult la o problemă se și rezolvă, dar aproape niciodată acest lucru nu este adevărat, cu atât mai puțin în zi de Shabat. Ziua aceasta a fost lăsată ca Adonai să se bucure de tine, așa cum ești tu, nemarcat de griji, nemarcat de frustrări și neîmpliniri, de gânduri și frici, ci de tine creat pentru slava Lui. Nu e bine să te îngrijorezi de nici un lucru în nici o zi, dar cu atât mai mult în zi de Shabat. În Shabat trebuie doar să-ți amintești că Adonai a creat totul pentru tine, că știa că urmează să facă omul și voia să petreacă o zi cu el, dar nu a vrut ca acea zi să fie oricum, așa că a aranjat un întreg cadru timp de 6 zile doar pentru om, o lume splendidă în care să-l pună pe om și să petreacă împreună cu el ziua a șaptea. O zi în care nu e vorba despre răul din lume, o zi în care nu e vorba despre salariul meu, nici despre facturile mele, nici despre neîmplinirile mele, ci este vorba doar de Adonai, așa că nu am să vin înaintea Lui cu gunoaie adunate cine știe de pe unde, ci am să vin doar eu, doar pentru El. În fiecare zi ar trebui să fie o zi petrecută cu Adonai dar ziua a șaptea este ziua Lui. Nu Crăciunul, ci Shabatul. Astăzi e vorba despre El nu despre povara mea. De aceea am să sfințesc ziua aceasta din pricina Celui ce m-a sfințit pe mine, Binecuvântat să fie EL în veci!
Acest articol nu este să justific eu sau altcineva dacă ar trebui să se țină sau nu Shabatul, dacă ok să faci un lucru sau altul, sincer eu cred că fiecare trebuie să țină ce este încredințat că trebuie să țină, dar pentru mine (și mă refer strict la mine) consider că trebuie să fac ceea ce a poruncit Adonai mai mult decât ce a fost poruncit de oameni. Dacă aveți comentarii pe acest subiect vă rog să țineți seama și de cugetul altora care citesc acest blog și dacă ești încredințat că trebuie să ții Shabatul, baruch HaShem, iar dacă tu consideri că e mai bine să ții o altă zi, ține ce vrei, aș vrea doar să se înțeleagă că nu încerc să conving pe nimeni să țină altceva decât este încredințat dar nici nu am nevoie de convingere cum că ar trebui să țin altceva. Este scris că Adonai este Cel care cercetează inima și rărunchii și că El va răsplăti fiecăruia după purtarea Lui și după rodul faptelor lui (Yir. 17:10) iar dacă rodul faptului că tu ții o zi sau alta este că oamenii Îl vorbesc de rău pe Adonai din cauza ta, atunci nu-ți folosește la nimic să ții o zi sau alta. Rodul trăirii mele cu Adonai trebuie să fie că oamenii Îl laudă pe El. De aceea fiecare să facă așa cum este încredințat și în lucrurile în care credem la fel putem să umblăm împreună, iar în celelalte Adonai ne va lumina.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Ieși din Mitzrayim!

Când Israel era în Mitzrayim (Egipt), Adonai le-a poruncit să ia fiecare familie un miel fără cusur pe care să-l junghie. Cu sângele mielului trebuiau să ungă
stâlpii ușii și pragul de sus iar carnea mielului trebuiau să o mănânce, fără să lase nimic.
Adonai a poruncit ca să se facă pomenirea acestui lucru ca și o lege veșnică (Shemot/ Exod 12:14), cu o singură diferență: fără a mai unge stâlpii și pragul ușilor cu sânge. Sângele mielului a fost un semn o singură dată. Evreii nu mai trebuiau să ungă stâlpii și pragul la fiecare Pesach (Paște), ci doar să mănânce carnea mielului.
Știm că aceasta era doar o imgine a ceea ce urma să se întâmple cu Mielul fără cusur al lui Elohim. Când cineva se găsește în Mitzrayim (Egipt) și este rob al păcatului poate să iasă de acolo doar acoperit în Sângele Sfânt al lui Mashiach. Această acoperire se face o singură dată pentru că ieși din Mitzrayim o singură dată. Dacă te întorci în Mitzrayim este ca și cum L-ai răstigni pe Yeshua a doua oară (Evrei 6:6) și acest lucru nu se mai poate face. A fost prea mult ca Adonai să-Și privească Fiul Lui Cel Sfânt ucis de păcătoși nu are cum să mai treacă prin așa ceva încă odată. Yeshua a fost înălțat pentru Jertfa Lui mai presus de orice și nu mai are cum să Se coboare de pe tron să mai pătimească de fiecare dată când ție ți-e dor de castraveții din Mitzrayim (Bamidbar/ Numeri 11:5). Dacă ai ieșit din Mitzaryim nu mai ai voie să te întorci înapoi. Dacă evreii care au ieșit din țara robiei se întorceau acolo, nu mai puteau fi scoși afară deoarece ar fi presuspus ca Adonai să mai aducă odată toate urgiile peste Mitzrayim, iarăși să fie sacrificat un miel, iarăși să își ungă stâlpii și pragul ușilor și iarăși să se întâmple tot procesul de eliberare, ceea ce nu mai era posibil. Dacă acest lucru nu se putea face cu sângele unui animal, cu atât mai puțin nu se poate face cu Sângele lui Yeshua. Odată ce ai hotărât că vrei să nu mai fi rob și ai luat Sângele Mielului ca să te acopere de urgia lui Adonai, atunci trebuie să pleci din Mitzrayim și să nu te mai întorci niciodată. Sângele Mielului a trebuit vărsat o singură dată și nu mai e nevoie să fie răstignit de fiecare dată când cineva alege să meargă înapoi în țara robiei.
După ce au fost scăpați prin sângele mielului, evreii au trebuit să mănânce carnea mielului ca să prindă putere să poată să iasă din Mitzrayim și să umble liberi. Nu fost destul să fie acoperiți de sânge, acesta era doar biletul de ieșire din captivitate, dar fiecare a trebuit să iasă din locul unde era și să umble pe calea pe care le-o arăta Adonai până în Eretz HaKodesh (Pămâtul Sfânt). Dacă un evreu alesese să își ungă stâlpii cu sânge dar nu ar fi ieșit din Mitzrayim, la ce l-ar fi ajutat că a fost acoperit cu sânge? La fel și noi, dacă am fost acoperiți de Sângele lui Yeshua, atunci trebuie să fim gata să ieșim din Mitzrayim, nu doar să stăm să mulțumim pentru Jertfa care a avut loc. La ce îți folosește că ai fost acoperit de Sânge dacă tu ai rămas în Mitzrayim? La absolut nimic. Dacă ai fost acoperit cu Sângele Mielului acum trebuie să fii gata să ieși din păcat să pleci cât mai departe posibil de păcat și să nu te mai întorci niciodată, trebuie să mergi pe calea pe care ți-o arată Adonai. Evreii nu știau cum să ajungă în Eretz Israel, dar Adonai le-a călăuzit drumul ziua sub forma unui nor și noaptea sub forma unui stâlp de foc.
Nici noi nu știm cum să ajungem în țara sfântă, dar știm Calea și dacă rămânem pe ea nu avem altundeva unde să ajungem decât la Adonai.
Calea asta nu e neapărat ușoară și avem nevoie să ne hrănim cu Mielul lui Adonai ca să nu cădem de oboseală și dacă se întâmplă să cădem El are milă și ne ridică, pentru că El prețuiește umblarea noastră. Cheia este să nu ne mai întoarcem în Mitzrayim.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Stai locului!

Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit! Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veţi şi fugi! – „Vom călări pe cai iuţi!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi! - Yeshayahu/Isaia 30:15-16

Ți s-a întâmplat vreodată să te temi de circumstanțele în care te afli așa de tare încât să vrei doar să fugi? Îți și plănuiești cum să fugi de situațiile respective. Ca un bun credincios însă, să nu spună că n-ai întrebat, Îl întrebi și pe Adonai ce trebuie să faci. Și Sfântul lui Israel îți răspunde ”în liniște și fără efort va fi scăparea ta, în seninătate și încredere va fi tăria ta”... te gândești ”Sigur, asta nu e de la Domnul! Sigur doar îmi doresc eu să fie bine și de aceea cred că El îmi vorbește... trebuie să văd cum să scap!” Și-ți bați mintea cum poți mai bine și găsești ”calul” pe care să fugi. Când Adonai te vede că în loc să te încrezi în El, te încrezi în calul pe care vrei să fugi, atunci îți dă motive să fugi. De obicei omul e ”bleg” (vorba lui Cella) și nu pricepe că mai bine s-ar opri să-și ceară iertare și să aștepte ajutorul lui Adonai. Crede că faptul că nu scapă de ce-l urmărește are legătură cu mijlocul prin care fuge și alege un cal mai iute. Dar cu Adonai nu te iei la întrecere...chiar dacă tu ți-ai găsit un cal rapid cu care să fugi, situațiile care te vor urmări vor fi mult mai rapide decât calul tău și tot n-ai să scapi.
Știu că nu are logică să nu te temi. Știu că lucrul logic atunci când vezi ceva de care ți-e frică e să începi să tremuri și să vrei să fugi. Dar Adonai are o cale mai bună. Nu știu cum e Adonai cu alții dar cu mine, dacă este o cale grea printr-o problemă, pe aceea o alege să mă facă să umblu prin ea. Nu mă plâng pentru că am înțeles că dacă alege calea cea mai grea nu e pentru că e supărat pe mine, nu e nici măcar pentru că ar crede că pot să trec prin ce îmi dă în cale, e pentru că vrea să văd eu că și dacă mereu aș fi în situații imposibile El e mai mare decât problemele mele și e perfect capabil să mă treacă prin ele. Că îmi dă senzații tari, asta e partea a doua, dar de 9 ani încă nu m-am plictisit niciodată în umblarea cu Adonai și nici nu mi-am permis luxul de a lenevi.
Am înțeles că fuga, fie ea pe cai, pe avioane, pe orice ar fi, nu e o opțiune. Ce e de mirat când ești în situații liniștite și ai liniște? Nimic. Dar poți să stai să te miri când ești în situații neliniștite și ai liniște. Ce e de mirat că te ține apa când stai în barcă? Dar poți să te miri până nu mai poți când vezi că tu, fără nici o barcă, doar cu privirea Celui Sfânt, stai în picioare pe ape.
Da vin încercări și e normal să vină, dar ele nu sunt motiv ca tu să-ți cauți mijlocul prin care să fugi, ci sunt un motiv să te încrezi în Adonai. Știu că ne luptăm cu lucruri imposibil de înfruntat de multe ori și poate că de 10000 de ori până acum ai fugit cât te-au ținut picioarele pentru că știai că te vor doborî, dar acum a venit momentul să știi un adevăr mai mare și anume că poți să stai pe loc și să nu fugi. Să stai în picioare acolo unde te-a pus Adonai știind mai mult decât că ți-e frică, faptul că El ce promite și împlinește și dacă a promis că nu te lasă, atunci și dacă trebuie să mute cerul și pământul ca să ajungă la tine, așa va face! Stai liniștit știind că liniștea ta nu vine din circumstanțele în care te afli ci din cunoștiința că El e Vrednic să fie crezut. Alungă orice gând de fugă din mintea ta și lasă să vină împotriva ta orice ar veni. În Yaakov 4:7 scrie ”Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Nu scrie luptați-vă până la sânge și da de, da de veți trăi. Nu. Scrie doar să te împotrivești, adică în loc să fugi în direcția opusă când îl vezi, rămâi pe poziție tare și neclintit. Atunci el va fugi de la tine. E o regulă. El nu știe cum să se lupte cu tine și mizează doar pe frica ta, că ai să fugi când ai să vezi problemele, dar când te vede că stai ferm împotriva lui, el fuge de tine. Nu pentru că tu ai fi vreun mare zmeu ci pentru că așa e mântuirea care vine de la HaShem!
Știu că logica, normalitatea, totul te îndeamnă să o iei la sănătoasa când vezi că vine ceva rău împotriva ta, dar dacă te temi și fugi, Adonai va lăsa să te biruie pentru că deja nu te mai încrezi în El ci în fuga ta, dar dacă rămâi pe poziție și ai încredere în Cel ce poate totul, atunci în încredere va fi tăria ta. Adonai e Vrednic să fie crezut!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Din Auschwitz în Eretz HaKodesh

Bat Melech בת מלך
Cristina

La mulți ani, Emma!

La mulți ani!

Happy birthday!
יום הולדת שמח
Joyeux anniversaire!
Alles Gute zum Geburtstag!
Boldog születésnapot kívánok!
Buon compleanno!
Feliz cumpleaños!
A freilekhn gebortstog!

Te iubesc mult tu scumpă și îmi pare rău că nu sunt cu tine azi, dar abia aștept să vii săptămâna viitoare când sper să recuperez. Adonai să te binecuvinteze cu tot ce îți dorești și e după voia Lui. El să te călăuzească în tot adevărul Lui și Lui îi mulțumesc că acolo unde nu ne-a unit sângele nostru, ne-a unit Sângele lui Yeshua. Fii binecuvântată Bat Tzion!

Bat Melech בת מלך
Cristina

Un cer nou și un pământ nou

Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. - HaHitgalut / Apocalipsa 21:1

Azinoapte nu am dormit aproape deloc (habar nu am de ce) și m-am tot gândit la ce înseamnă cuvintele din acest pasuk (verset).
Știu că sunt deseori luate în mod fizic și anume că va exista un pământ nou și un cer nou, dar cred că acesta este doar sensul pshat (simplu), adică ce pare la prima vedere.
Cred cu toată inima mea că ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mă înveţe, să mă mustre, să mă îndrepte, să îmi dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16), așa că vreau să știu ce înseamnă pentru mine acest verset, nu pentru teologi, nu pentru ”învățați”, nu pentru cei cu păreri multe (de obicei tot pe lângă), nu. Vreau să știu ce înseamnă pentru mine: ”Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou”?
Singurul pământ la care pot să mă gândesc sunt eu... mâna asta de țărână care respiră doar prin bunătatea lui Adonai, care sunt atât de fragilă încât aș înceta să mai exist dacă El nu s-ar mai gândi la mine chiar și pentru o clipă. În prezent pământul meu e supus slăbiciunilor, supus relelor, supus unei firi îndărătnice și de prea puține ori, supus lui Adonai. În prezent mi-e despărțit cerul de pământ. Doar undeva în depărtare este o iluzie, un fel de linia orizontului care îmi dă impresia că cele două mi se ating, dar în realitate pământul meu e despărțit de cerul meu, de Adonai. În prezent pot doar să privesc de undeva jos la El și să îmi imaginez cum este și de cele mai multe ori nici imaginația nu mă ajută. Dar este o promisiune. Yochanan a văzut un cer nou și un pământ nou și prin credință cred că Adonai va aduce ziua când voi fi un pământ nou și Cerul meu va fi nou, pentru că pământul meu îl va percepe altfel. Niciodată nu-mi va mai fi despărțit cerul de pământ, pentru că pământul cel vechi și cerul meu vechi, adică înțelegerea mea limitată a ceea ce înseamnă Adonai, vor pieri. Și marea care acoperă aproape tot din ce sunt eu cu adevărat, marea care nu lasă să se vadă tot pământul meu în întregime, marea aceea de prejudecăți, de iluzii, de ceea ce par, nu va mai fi. Pământul meu va fi descoperit tot înaintea Cerului și Cerul meu nu se va mai înălța de la mine niciodată. Bo Yeshua Sheli! (Vino, Yeshua al meu!)

Bat Melech בת מלך
Cristina

Dragoste veșnică

„Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. - Yeshayahu/ Isaia 54:7-8

Tot perek 54 din Yeshayahu vorbește de dragotea lui Adonai pentru Israel, dragoste de a cărei existență m-am lămurit cu mulți ani în urmă, dar pe care nici astăzi nu pot să o cuprind destul.
Știu că sunt mulți care iubesc Israelul (din păcate nu la fel de mulți ca și cei care-i urăsc sau disprețuiesc) dar nu la o astfel de dragoste mă refer. Adonai nu iubește doar cu sentimente și nici din amintiri, nu iubește în funcție de circumstanțe și nici de răspunsul pe care-l primește.
Cu mulți ani în urmă am auzit pe cineva spunând de la amvon că dragostea lui HaShem este condiționată de ascultare și fără să rumeg deloc fraza asta am luat-o de bună, dar abia ieri am înțeles că e o aberație. Dragostea lui HaShem nu e condiționată de nimic, binecuvântarea Lui da, dar dragotea Lui nu are cum să fie condiționată de ceva.
Cum am înțeles asta? M-am îndrăgostit. În cel mai patetic mod posibil (că doar nah, sunt eu și nu pot fi ca tot omu'). Binențeles că nici nu se punea problema să fie un sentiment împărtășit, dar asta nu schimba cu absolut nimic ce simțeam eu. Mi-am făcut cea mai proastă părere despre sentimentul cu pricina. Am fost chiar supărată că HaShem a ”îngăduit” să mi se întâmple așa ceva. L-am tot întrebat ”de ce?” până când mi-am dat seama cât de ridicolă era întrebarea. M-am tot rugat să mi-l scoată din inimă până când mi-a răspuns că nu se ocupă cu așa ceva, că dacă ar ”putea” să facă asta, atunci mi-ar scoate din inimă tot ce nu e după voia Lui și nu aș mai putea să păcătuiesc în veci și dacă ar putea să pună dragostea în inima cuiva, m-ar face să-L iubesc pe El mai mult, dar El nu face asta. Într-un final m-am resemnat că orice aș face eu să treacă sentimentul ăsta, numai nu trece și că oricât m-ar ignora sau disprețui ”ținta sentimentelor” mele, nu schimbă cu nimic faptul că eu tot aia simt. Cred că în același fel, doar că la un nivel infinit mai mare, simte Adonai când iubește. Indiferent de răspuns nu poate să nu iubească. Nu pentru că era Israel mai mare decât toate popoarele l-a iubit Adonai - Israel e un popor mic. Nu pentru că era mai special decât toate popoarele - probabil doar prin încăpățânare. Nu pentru că era cel mai talentat popor, nu pentru că era cel mai minunat...nu. Pentru că Adonai S-a îndrăgostit și El iubește cu o dragoste veșnică. Adonai nu e ca o fătucă fluturaștică, ce azi iubește un anume om și mâine altul. Adonai nu e om. Adonai iubește cu o dragoste veșnică. Nu poate să nu iubească Israelul orice ar face Israel. Ieri, în timp ce mă gândeam la toate astea am înțeles că Adonai îi iubește cu o dragoste care să recupereze pentru toată ura și tot disprețul neamurilor. Cu cât sunt mai urâți de vrăjmașii lor cu atât îi iubește Adonai mai mult ca să nu simtă ura lor mai mult decât simt dragostea Lui.
Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” - Yeshayahu 54:10
Legământul de pace făcut cu Israel nu are cum să se clatine, darămite să dispară. Nu poate să se clatine pentru că e așa de adânc ancorat în Însăși Dragostea, încât cine va putea să meargă să se atingă de acest Legământ și să încerce să-L miște, ca să nu mai vorbim să-L dărâme (cum le place unora să creadă). Legămintele lui Adonai sunt statornice și dragostea Lui e una veșnică. Crezi că Adonai nu știa ce oameni iubește când a declarat ”Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică„? Oh, știa. Dar Se cunoaște pe Sine mai bine. Nu bazat pe caracterul lui Israel a declarat Adonai dragostea veșnică ci bazat pe caracterul Lui.
Probabil că nu mai am nici un sens... dar cred că doar voiam să pun o piatră de aducere aminte pe blogul meu că am înțeles în sfârșit că Adonai nu poate să nu-Și iubească poporul așa cum nici un om care iubește cu adevărat nu poate să înceteze să iubească doar pentru că nu e iubit înapoi.

Bat Melech בת מלך
Cristina

Nici Eu nu te osândesc

Yeshua S-a dus la muntele Măslinilor. Dar dis-de-dimineaţă, a venit din nou în Beit HaMikdash (Templu); şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi-i învăţa. Atunci soferim (cărturarii) şi Perushim (Fariseii) I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului, şi au zis lui Isus: „Rabi (Învăţătorule), femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. Moshe, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Yeshua S-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus, şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Apoi S-a plecat iarăşi, şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Yeshua i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Adonai”, I-a răspuns ea. Şi Yeshua i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” Yochanan/ Ioan 8:1-11

Yeshua a mers la Beit HaMikdash (Templu) pentru serviciul de Shacharit (ritualul de dimineață) care începe când răsare soarele, după care a rămas în Templu să învețe norodul când este adusă la El o femeie, trântită în mijlocul bărbaților adunați acolo, ca să fie ucisă de ei.
Poate era prima dată când femeia asta intra în Beit HaMikdash. O prostituată nu avea ce căuta acolo. Nu știu ce anume a împins-o pe femeia asta să ajungă să ducă un așa stil de viață, dar mă gândesc că nu de bine ce i-a fost și nici că avea multe variante dar a ales-o pe aceasta nu se găsea în starea aceea. În fine, este prinsă în păcat și devine motivul perfect pentru a-L ispiti pe Yeshua cu întrebări aiurea. ”Se crede Mashiach”... se gândeau învățații...”este scris că trestia frântă El n-o va rupe și mucul care încă fumegă nu-l va stinge”, deci nu i-au dus un om înfrânt de circumstanțe, nu i-au dus un om care a ars odată pentru Adonai dar cumva pe drum s-a stins și acum doar mai fumegă, nu i-au adus pe cineva la care i-ai mai acorda o șansă pentru că mai crezi că are un strop de oferit, nu. I-au adus pe cineva pierdut din toate punctele de vedere care nici potrivit cu Torah și nici potrivit cu mila nu mai merita nimic. Nici măcar cât un animal dus pentru jertfă, pentru că și acelea trebuiau să fie fără cusur. Așa mare nimic era femeia asta încât nu mai era privită ca și femeie și este adusă în curtea bărbaților să stea să-și asculte sentința măcar că știa care era.
Dacă învățații voiau doar ca Torah să fie împlinită, puteau să o ia pe femeie, să o ducă în afara cetății și să o ucidă cu pietre fără să-L mai implice pe Yeshua în situație. N-ar fi fost nici prima și nici ultima prostituată ucisă cu pietre în Israel. Femeia știa că asta riscă din momentul când s-a prostituat, iar când a fost prinsă știa că urmează să fie târâtă afară din cetate și ucisă cu pietre, dar în schimb este târâtă la Beit HaMikdash, locul Celui Sfânt, locul unde mergeau neprihăniții, locul unde ea singură nu ar fi mers niciodată. E dusă în locul unde doar bărbații aveau voie să stea, semn al disprețului total și e aruncată în mijlocul tuturor. ”Păcătoasă! e o păcătoasă! Spune Yeshua! Spune că trebuie să moară!” Yeshua tăcea... S-a pus să scrie cu degetul pe pământ. ”Torah ne poruncește să ucidem cu pietre pe astfel de femei, dar Tu ce zici?” -- Păi dacă știți ce spune Torah și știți ce trebuie să faceți potrivit cu Torah, de ce Mă mai întrebați?! - asta aș fi vrut eu să întreb în locul lui Yeshua. Dar Yeshua nu le răspunde. Cred că se uita la fiecare pentru că îl știa pe fiecare.
Femeia nu zicea nimic. Își aștepta resemnată sentința. ”Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Apoi S-a plecat iarăşi, şi scria cu degetul pe pământ. Cred că s-a făcut tăcere. Ce mai poți să spui la așa ceva? Ce argument? Da, Torah are dreptate, femeia e vinovată, dar care ”nevinovat„ de acolo era în măsură să se asigure că Torah se împlinește? Femeia nu a greșit împotriva lor ci împotriva Celui ce tăcea... Toți au ieșit afară, începând cu cei mai înțelepți. Yeshua a rămas singur cu femeia. El era Singurul care putea să o condamne ”femeie unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” Femeia se uită nedumerită în jur... ”Nimeni, Adonai”... ”Atunci nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.”
”Cum să mă duc? Unde? Tu nu mă vezi cine sunt? Nu vezi ce sunt? N-a mai rămas nimic bun în mine, unde să mă duc?” ... ”Vino după Mine?” ... ”Eu, Adonai?...” O femeie fără nici un pic de valoare. O femeie demnă doar de dispreț și judecată. O femeie pe care nimeni n-ar vrea să o atingă dar să o mai apere... pe așa femeie a apărat-o Yeshua. În așa femeie a găsit valoare. Pe așa femeie a hotărât să o ierte. Pentru așa femeie a mers la moarte Yeshua și nu i S-a părut prea mult. A existat odată o femeie murdară târâtă înaintea celor curați, o femeie pe care Kadosh Baruch Hu (Cel Sfânt, Binecuvântat să fie El) a ales să o ridice, ca nimeni, oricât de jos ar fi să nu poată spune ”pentru mine era prea târziu, făcusem prea multe rele, nu m-ar mai fi iertat”.

Bat Melech בת מלך
Cristina