CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Tuesday, March 16, 2010

Mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. - Evrei 4:12

Adonai a creat omul după chipul şi asemănarea Lui şi l-a făcut un suflet viu. Sufletul meu constă în intelect, emoţii, trăiri, etc. Eu sunt un suflet şi am un trup şi un duh. Eu, cea care gândeşte, eu cea care suferă din vorbe, eu cea care e întărită de vorbe, eu cea care cuget rime, eu cea care visez, eu cea care iubesc, eu nu sunt trupul meu. Nu trupul meu prinde putere când ascult o melodie care îmi place, nu trupul meu este secătuit de putere când văd prea multe rele, nu trupul meu simte îndemnul să spere, ci eu. Sufletul. Duhul meu este partea care se poate relaţiona la Adonai ca şi cum l-ar cunoaşte, ca şi cum l-ar vedea, iar eu sufletul găsesc asta imposibil. Eu sufletul trăiesc doar prin ce sufăr, prin ce cuget, prin ce iubesc şi îmi doresc, dar partea de duh din mine trăieşte doar să Îl laude pe HaShem. Acestea două sunt aproape mereu în luptă iar mie mi-e greu să fac diferenţa care e care.
De pildă, sufletul meu poate să creadă că Adonai îmi va face un avion să aterizeze pe vârful blocului, pe când duhul meu poate să mă îndemne să nu îmi pun nădejdea în aşa ceva, atunci pe care din ele ar trebui să le ascult? Sufletul meu poate să strige "El vrea să mă binecuvinteze, nimic nu-i prea greu pentru El, deci mă rog să-mi dea un avion!" Duhul meu îmi va spune "la ce ţi-ar folosi un avion? Are să zidească ceva bun în tine dacă l-ai primi?" Unii ascultă de suflet (adică de ei) şi aceştia sunt cei de care auzi că au ajuns în lume pentru că au fost dezamăgiţi de Adonai. Alţii ascultă de duh şi sunt aceia de care poate nu auzi niciodată, cei pe care poate nici nu te sinchiseşti să îi saluţi în adunare că nu sunt la fel de "cool" ca şi tine, dar ei sunt cunoscuţi în inima lui Adonai ca fiind sfinţii care au crezut împotriva oricărei necredinţe, chiar şi în cele mai mici lucruri.
Ce face diferenţa? Ce determină care dintre astea două, suflet şi duh, au dreptate? Cum alegi de care să asculţi şi care spune adevărul?
D'var Adonai (Cuvântul lui Adonai). El face diferenţa. El este sabia care desparte duhul de suflet. Prin lumina Cuvântului trebuie să trec orice lucru în care aleg să-mi pun credinţa. (Nu mă refer la a scoate un verset din context şi a decide că Adonai ne vrea pe toţi bogaţi pentru că l-a făcut pe Avraham bogat.)
Dacă nu ştii care parte din tine are dreptate, atunci uită-te în Cuvânt. Lasă-L pe El să despartă ce e duhovnicesc de ce e lumesc. Dacă se întâmplă să dai cu bota-n baltă nu pune întrebări stupide de genul "de ce nu m-a oprit Adonai, că doar vedea că greşesc?" Adonai i-a dat o poruncă lui Adam: să nu mănânci din pomul oprit. Adonai nu stătea de pază ca nu cumva Adam să tragă cu ochiul în direcţia pomului. Când omul era pe cale să încalce porunca, Adonai nu l-a strigat din ceruri "nu-i voie, pune-l jos!" pentru că Adam avea porunca ce trebuia să îl oprească. Adonai nu te va opri când păcătuieşti pentru că El a lăsat Cuvântul Lui, iar tu, pe baza Lui să-ţi trăieşti viaţa şi să te opreşti singur.

Bat Melech בת מלך
Cristina

1 comment:

  1. " Daca vei desparti ce e de pret de ce e fara pret, vei fi ca gura Mea. Ei sa se intoarca la tine nu tu sa te intorci la ei." (Ieremia 15:19)

    Stiu ca multi cerem daruri de la Adonai. Si la toti ne-ar placea "mai ales sa prorocim", dar stiind cat de inselatoare e inima omeneasca, eu vreau sa-I multumesc ca nu ne da la toti ceea ce-i cerem. Ca de obicei, iubesc felul in care poti sa iei un princiu biblic sau un verset si sa-l explici in asa fel incat absolut oricine vrea sa-l poata pricepe. Domnul sa faca pace intre duhul si sufletul nostru si amandoua sa-L asculte pe El, ca sa putem "desparti bine voia Lui cea buna, placuta si desavarsita."

    Emma

    ReplyDelete