Fara cuvinte

Chag Chanukah Sameach!

Făuritorul de visuri

”Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri! Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.” - Bereshit / Geneza 37:19-20

Totul începe de la un vis pe care ți l-a dat Adonai. Prea îndrăzneț, prea arogant în mintea oricui te ascultă istorisindu-l. De câte ori te aud vorbind despre el, fie că ți-o spun fie că nu, toți gândesc ”Doar n-are să cârmuiască el (ea) peste noi! Doar n-are să se ridice el (ea) mai sus decât noi! Chiar nu-și vede starea? Nu vede că mai are de trăit 50 de ani să ne ajungă din urmă?” Dar tu n-ai ce face. Ai visat și e bun visat. Că sună prea îndrăzneț, că sună prea arogant sau imposibil, că sună vrednic de mustrat chiar de către părinți spirituali, tu n-ai ce să faci. Nu ți-ai ales tu visul. Adonai ți l-a băgat în inimă pe ascuns și acum a devenit parte din tine și n-ai cum să-l mai scoți de acolo oricâtă voință ți-ai canaliza în acest proces. Entuziasmat de vis te apuci și le povestești altora care văd realitatea momentului și văd că nu există nici o șansă pe planeta Pământ ca așa ceva să se întâmple și începi să fii ba acuzat că ești mândru, ba ridiculizat că dintre toți care sunt mai capabili că taman pe tine te-a folosi Adonai, etc.

Când Yosef a visat avea doar 17 ani. Era imatur, pârâcios și slab dar cu o dorință arzătoare de a face voia tatălui așa că atunci când Yaakov îl trimite să-i aducă vești de la frații lui, Yosef îi spune ”iată-mă, sunt gata!” dar habar n-avea că nu e gata.
În cele mai multe cazuri, atunci când primești visul ai impresia că exact așa cum ești, ești perfect doar că nu ești gata pentru pasul imediat următor: să fii dezbrăcat de orice strălucire și să fii aruncat într-o groapă, gata să fii omorât. Și începe un conflict în inima ta. ”Asta nu mi se întâmplă mie! Eu tocmai ce am primit un vis de la Adonai!” Ești scos din groapă și vândut unora ”inferiori” ție și ajungi de umbli prin deșert la coada unei cămile tot îngânând ”Dar nu se poate! Eu trebuia să fiu lider! Eu trebuia să conduc nu să fiu condus! Eu trebuia să primesc onoare nu umilință!” Și la o vreme te saturi să mai îngâni vorbe goale și începi să crezi că cei care au râs de visul tău aveau dreptate, că e ridicol să crezi așa ceva. Că din toate drumurile care ar duce la vis, drumul pe care ești duce exact în direcția opusă.
Și începi să te smerești, ceea ce e bine și începi să-ți vezi starea și cu cât crești mai mult cu atât vezi mai mult că nu ești gata și că n-o să fii niciodată gata. Dar împlinirea visului n-avea nici o legătură cu felul în care ești tu pregătit sau nu, ci are legătură doar cu Cel care ți l-a dat. Câtă vreme credeai că ești gata, Adonai n-avea ce să facă cu tine, dar când îți înțelegi starea, atunci poate să-ți arate că n-avea nevoie de ajutorul tău pentru a-ți împlini visul. Adonai a făcut cele mai mari lucruri cu oameni care nu erau gata precum Moshe care se ruga să aleagă pe altul.
Când primești un vis și vrăjmașul tău va începe să viseze, oricât se crede de realist. Și va visa cum să-ți omoare visul. Ce nu știe el, este că exact planul lui de a-ți ucide visul este mijlocul prin care Adonai îți împlinește visul.
Hasatan are oroare nu de visul tău ci de Cel care Ți-a conceput visul. Îl urăște pe Făuritorul de visuri și în consecință urăște visele pe care El le dă și pentru că nu-L poate distruge pe Făuritorul de visuri, lovește în tine și te aruncă într-o groapă gândindu-se bucuros ”să văd acum ce se va alege de visurile lui (ei)!” Ce nu vede este că Adonai râde și spune ”Mulțumesc! Exact în groapă trebuia să ajungă! Exact acesta era următorul pas în direcția visului!”
Nu mă refer la vise de genul ”vreau să am mașina aia!” sau ”vreau să fiu multimiliardar!” Mă refer la vise pe care Adonai ți le-a dat și pe care El le va împlini chiar dacă pare că a eșuat.
S-ar prea putea să fie un lung lanț de eșecuri și de câte ori vei crede că ai ajuns jos vei înțelege doar că există și mai jos de atât și vei ajunge și acolo. Poate începi chiar să o iei personal și să crezi că Adonai are ceva cu tine, că Și-a pus în gând să te distrugă, dar de fapt te-a adus exact în locul unde trebuie să fii pentru a-ți împlini visul.
Oriunde te găsești pe drum nu-ți pierde speranța. Dacă tocmai ți-ai primit visul, revino cu picioarele pe pământ și ține-te bine, urmează să fii aruncat într-o groapă. Dacă ești în groapă, așteaptă caravana. Dacă ești în casa lui Potifar, stai liniștit că nu vei rămâne acolo veșnic și oricum se poate și mai rău. Dacă ești în închisoare nu-ți pierde zâmbetul și continuă să susții visele altora pentru că sigur aceia își vor aminti de tine exact atunci când trebuie. Iar dacă tocmai ce te-au chemat să interpretezi visul lui Faraon, zâmbește că abia acum începe să ia contur totul. Și ca un mic reminder: în momentul în care îți vei vedea visul cu ochii, iar frații tăi vin și se pleacă la pământ în fața ta, amintește-ți că trebuie să le arăți o bunătate demnă de poziția în care ești, că nu degeaba te-a trecut Adonai prin foc să te aducă unde ești.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Ești iubit...

Destăinuie-Ți inima în inima-mi de lut

Și dă-mi puterea să tac doar și s-ascult...

Să-Ți mângâi blând obrajii când frigul Te-a umplut,

Să poți sta lângă mine fără s-auzi ce vreau, ce m-a durut...

Dă-mi mâna să Ți-o strâng, nu să primesc

Și odihnește-Ți ochii de teama că mă rătăcesc.

De vrei să taci, cu liniștea Ta am să mă hrănesc

Și am să tac și-am să privesc 

până chipu-Ți în mine-L întipăresc!

Chiar dacă tot ce vreau la ce vrei m-a orbit,

Și chiar de firea mea Te-a deznădăjduit,

Vreau Adonai de mine să Te simți iubit,

Pentru că n-am uitat că Nemurirea în ochi m-a privit,

Că m-a luat în brațe și mi-a zâmbit 

și de-atunci nu S-a mai oprit. 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Tehillim 27

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Molie sau fluture?

El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile. - Filipeni 3:21


De ceva vreme mă tot gândesc la omizi și la felul în care acestea devin fluturi, la tot procesul lor de transformare și am privit cu speranță metamorfoza lor gândindu-mă într-un fel la propira-mi metamorfoză. Ce nu am știut (pentru că sincer, nu m-a interesat) a fost că nu toate omizile se transformă în fluturi, deși toate omizile suferă metamorfoza sau transformarea, cu toate astea unele omizi se transformă în molii.
Moliile, în contrast cu fluturii, zboară noaptea pentru că nu suportă lumina naturală, dar sunt atrase în mod inexplicabil de lumina artificială. Moliile, la fel ca fluturii, au aripi, dar aspectul lor e unul hidos și de multe ori prezența moliilor, indiferent de specie, provoacă dezgust și pagubă oriunde se află.
Doar un cunoscător poate să facă diferența între o omidă care va deveni fluture și una care va deveni molie. Pentru un necunoscător, omizile sunt omizi. Se târăsc la fel, distrug frunzele culturilor la fel, sunt la fel de dezgustătoare și trec prin același proces de metamorfoză. Diferența se vede doar după transformare, moment în care chiar și pentru un ignorant în ce privește acest domeniu, e evident că unul e fluture iar celălalt molie, că unul e frumos iar celălalt hidos, că unul zboară ziua iar celălalt noaptea.

E adevărat că toți suntem oameni, supuși acelorași condiții și greutăți, purtând în noi aceeași fire pământească dispusă doar să se târască prin murdăria pământului și să provoace daune în jur. E adevărat că pentru un necunoscător nu e nici o diferență între un credincios și un necredincios, iar acest lucru le dă multora impresia că e ok să se complacă în starea lor. Însă pentru Cel care cunoaște toate lucrurile, inclusiv ce se ascunde în starea noastră smerită, e evident ce putem să devenim. Diferența o face reacția la metamorfoză, care în cazul nostru este întâlnirea cu Yeshua. Momentul în care Îl întâlnești iese la iveală din tine ce ești cu adevărat. El nu respinge pe nimeni, respingerea noastră față de El ne face molii. Până în momentul în care un om nu Îl întâlnește pe El este ca și omida care are potențial fie să devină molie fie să devină fluture, dar în momentul în care L-ai văzut față în Față și L-ai privit în ochi și I-ai văzut iubirea și cu toate astea Îi întorci spatele, nimic nu-ți mai poate schimba natura de molie. Vei fi astfel condamnat de propria-ți fire la o noapte veșnică în care vei avea impresia că iubești lumina, că doar tu ești un om bun care faci și dregi, dar lumina ta va fi una artificială care doar imită Adevărata Lumină. În momentul în care va ieși la iveală adevărata ta natură oricât ai disprețui fluturii și tot ce reprezintă aceștia va fi doar pentru că vei știi că și cel mai insignificant și puțin arătos dintre fluturi va fi infinit mai frumos decât cel mai deosebit din specia ta.
Nu natura mea specială mă face deosebită. Natura mea e una umilă, neînsemnată și hidoasă. Recunosc în mine o pornire naturală înspre a face rău și mi-e extrem de greu să îmi supun firea, cu toate astea, știu că știu că știu că M-a privit Nemurirea în ochi și că de-atunci mi-e gândul doar la zbor și la Lumină. E ciudat și nefiresc să cred că eu, care abia mă târăsc și care am nevoie de zile să ajung de pe o frunză pe alta, voi putea într-o zi să zbor de pe o frunză pe alta în câteva secunde. Mi-e greu să îmi imaginez că înfățișarea asta pe care o am acum și care provoacă dezgust, va fi îmbrăcată într-o zi de frumusețe și mortăciunea mea va fi înghițită de viață, dar știu că așa va fi! HaMaschiach în mine mi-e nădejdea slavei! Nu că eu am în mine capacitatea de a-mi depăși condiția cu destulă meditație și alte basme de genul, ci faptul că El, Veșnicia întruchipată, locuiește în mine, aceasta mi-e nădejdea slavei!
El are puterea de a-Și supune toate lucrurile, inclusiv firea mea și tot ce sunt eu! Alegându-L pe El I-am dat dreptul să folosească orice dorește, să mă strângă în Sine și mă transforme până când Îi voi fi supusă doar Lui!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Eu iubesc pe Stăpânul meu

”Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui HaMashiach, Mielul fără cusur şi fără prihană.” - 1 Petru 1:18-19

”Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. Dacă robul va zice: ,Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod’, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.” - Shemot/Exod 21:2-6

Eu nu mi-am aparținut mie niciodată. Dintotdeauna i-am aparținut lui Adonai, dar prin păcat am ajuns sub pedeapsa Legii date de El. Dar pentru că nu a suportat gândul să fie pe veci despărțit de ceea ce era a Lui, m-a răscumpărat, plătind El în locul meu. A acceptat să fie El pedepsit în locul meu ca să împlinească Legea căruia I-a rămas Credincios, pentru că El nu-Și trage cuvântul înapoi.
El nu m-a răscumparat de la satan pentru că n-am fost vândută lui niciodată și mai mult Adonai nu face târguri cu satan. Cel rău a avut mereu doar poziția de acuzator și cel mult el a putut să meargă înaintea lui Adonai cu degetul întins spre mine și spre păcatul meu și să ceară să fie respectată Legea. S-a folosit de faptul că Adonai odată ce rostește o hotărâre aceasta rămâne în picioare și a acționat la fel cum a făcut Haman în visul lui de a extermina evreii. Acesta știa că odată ce împăratul Persiei scria o hotărâre aceasta nu mai putea fi schimbată nici măcar de împărat (Estera 8:8) așa că a manipulat lucrurile în așa fel încât să se dea o hotărâre împotriva evreilor știind că aceasta nu poate fi revocată și în momentul în care Haman a fost ucis, împăratul a putut cel mult să dea dea un alt edict prin care evreilor li se permitea să se apere în momentul în care erau atacați.
Dacă o hotărâre dată de un împărat pământesc avea o astfel de putere cu atât mai mult are putere o hotărâre dată de Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Prin faptul că eu am încălcat Legea lui Adonai, eu am căzut sub pedeapsa Legii Lui iar El a fost nevoit să sufere pedeapsa Legii în locul meu... pentru că m-a iubit până la capăt.
S-a plătit un preț pe care cuvântul imens nu-l descrie. Am fost răscumpărată cu Sângele scump al Mielului perfect, a Celui în care Adonai Își găsea toată plăcerea... inimă din inima lui Adonai. Nu există hiperbolă destul de însemnată în vocabularul meu limitat ca să redau cu ce măsură S-a cântărit pentru viața mea veșnică. 
Am fost cumpărată de El și din sclavă a păcatului m-a făcut sclavă a neprihănirii. Dar nu mi-a plăcut de la început statutul meu. Am crezut că dacă m-a răscumpărat m-a făcut liberă față de tot, inclusiv de El ... și mi-am acceptat cu greu statutul de sclavă. Mereu am căutat căi prin care să mă eliberez până și de El și Legea Lui, că doar mi se propovăduia că sunt liberă iar eu vedeam doar că tot cere lucruri peste lucruri de la mine. De multe ori cerințele Lui mi s-au părut o povară și au trecut ani buni până când am învățat să ascult de Stăpânul meu. De multe ori încă visam ca și evreii scoși din Mitzrayim la castraveții pe care i-am lăsat în urmă și mereu aveam impresia că dacă n-aș fi legată de Legământul ăsta, nimic nu mi-ar mai sta în cale. Nu odată s-a întâmplat să fie nevoit să mă lege de un picior ca să nu mai încerc să fug de la El. Nu odată s-a întâmplat să fie nevoit să zdrobească răzvrătirea din inima mea pe care o dobândisem câtă vreme am fost departe de El, dar nu știu când și habar n-am cum, la un momentdat când mi-a spus că dacă vreau sunt liberă să plec... am înțeles că nu pot. Și nu puteam nu pentru că devenisem masochistă, sau că dintr-o dată mi-a surâs ideea sclaviei pentru că încă mai am sămânță de răzvrătire în inima mea, dar n-am putut să plec pentru că m-am îndrăgostit. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu L-am putut iubi pe Adonai de la început. Da, simțeam recunoștiință pentru că m-a iertat de vină, dar am trăit mai mult cu senzația că stau pentru că am de plătit mult pentru ce am făcut. Aveam sclipiri emoționale ce mă făceau să strig ”Te iubesc Doamne!” dar vorbele mele nu puteam să le susțin cu acțiunile mele. Dar în timp și cum am spus, nu știu exact când, tot uitându-mă la felul în care mă iubește și mă vrea chiar și așa cum sunt, m-am îndrăgostit de Stăpânul meu. Câtă vreme am disprețuit sclavia mea credeam că dacă va zice la un momentdat ”poți să pleci” am să fug așa de tare încât n-are să mă mai prindă nimeni și că n-am să privesc în urmă nici măcar o secundă, dar când mi-a deschis ușa și mi-a spus ”dacă vrei poți să te eliberezi de Mine” ... nici n-am putut să mai privesc la ce era dincolo de ușă pentru că am înțeles că vreau să rămân lângă El pentru totdeauna și dacă voi avea doar statutul de sclavă.
I-am spus ”Eu Te iubesc Stăpânul meu și nu vreau să fiu liberă de Tine” și El a luat vorbele mele în serios și mi-a străpuns urechea ca să știe toți că eu sunt pentru totdeauna în slujba Lui.
Yeshua, măcar că era Fiu, S-a făcut asemenea unui rob și a spus ”Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.” (Yeshayahu/Isaia 50:5). După ce mi-am dat urechea să fie străunsă ca să ascult de glasul Lui pe veci, măcar că eram sclavă m-a făcut asemenea unei fiice iar astăzi îmi spune la fel cum le-a spus la talmidim (ucenici) odată: ”Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Yochanan/Ioan 15:15)

Bat Melech בת מלך

Cristina כריסטינה

Neputință

Mi-au împânzit ochii lumini străine

Și nu mai văd nimic din ce ai pus în mine

Și tot sperând că ce voi fi se v-arăta mâine,

Îmi trag 'napoi mâna care cerșește pâine...

Șarpele-ascuns în mine refuz să-l mai hrănesc,

Dar e flămând și mă tot mușcă oricât cresc...

Că Ești mai mare-n mine încerc să-mi amintesc,

Dar e târziu și drumu-i lung și... obosesc.

De când tot taci glasul nu Ți-L mai știu

Și de când tot încerc să mor, am uitat să fiu

Iar acum mi-atârnă cerul deasupra pustiu

Și-n loc să-mi strălucească soarele, mi-e sângeriu.

Aud șarpele că-mi strigă c-ai plecat

Și-mi tot arată visul în drum de trecători călcat

Și-mi pictează 'nainte un dumnezeu neputincios pe lemn crucificat,

Părăsit de toți și de credința-mi drezbrăcat...

Mă tot acuză că nu mai cred defel,

Dar n-am crezut niciodată în ce-mi arată el!

Domnul meu e EMANUEL

Atotputernic, Sfântul lui Israel!

Adonai, Împăratul meu nu tăcea!

Scoate-mi șarpele din inimă și fă-Ți loc în ea!

Ca să se știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul,

Doar TU EȘTI Cel Prea Înalt pe tot pământul!

Bat Melech בת מלך

Cristina כריסטינה

Credință?

Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. - Evrei 11:6



Nu e destul să cred că Adonai există. Existența unui dumnezeu care doar există, nu mă ajută la nimic și nu cred că Îl ajută la ceva că eu doar cred în existența Lui.
Dacă merg mai adânc și eu cred că Adonai e exact așa cum spune Scriptura că este dar nu pot să cred că este pentru mine, credința mea nu înseamnă nimic. La ce îmi folosește un Dumnezeu care are ochi dar nu mă vede? La ce îmi folosește un Dumnezeu care are gură dar nu-mi vorbește? La ce îmi folosește un Dumnezeu care e tată dacă nu mă cunoaște pe nume? La ce îmi folosește un Dumnezeu care are urechi dar oricât strig eu, nu mă aude? La ce îmi folosește un Dumnezeu care are inimă dacă eu n-am loc în ea? La ce mă ajută existența Lui dacă eu nu Îl găsesc oricât Îl caut?
Dacă susțin că am credință, trebuie să cred nu doar că El există, dar și CĂ RĂSPLĂTEȘTE PE CEI CARE ÎL CAUTĂ. Dacă doar cred că El este - că există nu înseamnă nimic.
Nu este greu să crezi că El există deși nu-L vezi... cred că este greu să crezi că dintre 7 miliarde de oameni care Îl strigă sau strigă împotriva Lui, aude exact glasul tău, că-l recunoaște și nu Îl lasă rece, că Îl mișcă până acolo încât să-ți răspundă, oricât ar dura să ajungă răspunsul Lui până la tine.
Dacă doar cred că El există Îl reduc la statura unui idol. Aceștia ”au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.” (Tehillim/ Psalmi 115:5-7)
Adonai e Viu! Urechile Lui nu sunt doar accesorii. El aude glasul meu când Îl strig sau când doar Îi șoptesc Numele și înainte să-mi isprăvesc vorba deja m-a ascultat! Dacă a creat balene care pot să audă sunetele emise din Hawaii până în Japonia, atunci cu siguranță că urechile Lui pot să audă glasul meu și dacă ar trebui să treacă prin miliarde de lumi și spații ca să ajungă la El și să-mi răspundă.
Dacă Adonai a creat rechinii care pot să simtă mirosul de sânge de la mai bine de 2 Km distanță, El care e chiar lângă mine cum să nu simtă când nu mi-e bine, când mă chinui sau sufăr? Trebuie să-i dau măcar la fel de mult credit cât îi dau unei creaturi pe care El a făcut-o.
Mâinile lui Adonai nu sunt ca mâinile unei statui. Mâinile Lui m-au format, m-au țesut în pântecele mamei mele. Mâinile lui Adonai mă acoperă ca un scut. Mâinile Lui mă țin, susțin, ating și mă ajută. Picioarele Lui merg înaintea mea pe drumul ăsta nou pe care n-aș fi fost în stare să merg dacă nu era El înaintea mea. Picioarele Lui sunt în stare să alerge de la un capăt al cerului până la celălalt doar să ajungă la mine.
Tot ce e El e pentru mine! Tot ce face El e de dragul meu! M-a închis în inima Lui și a aruncat cheia!
Credința mea nu stă doar în faptul că El există pentru că și ”dracii cred”, ci credința mea stă în faptul că El răsplătește căutarea mea și se lasă găsit de mine!


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Stânca mea

”Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă.” - Tehillim/ Psalmi 28:1

Ai idee ce înseamnă să vorbești cu o stâncă? Să stai în față la ceva total diferit de natura ta, căreia n-ai cum să-i atribui sentimente, implicit milă și să speri cu toată inima că te va asculta, că i se va face milă de tine și că va face ceva în direcția ta...
Adonai, având o natură total diferită de a mea, Adonai căruia nu-i găsesc corespondent în lumea mea, care El Însuși întreabă ”Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?” (Yeshayahu/ Isaia 40:18); Adonai mi se destăinuie ca fiind ”Tzur Israel” (Stânca lui Israel) știind că am văzut multe stânci și nici una n-a dat semn să mă asculte.
 Mi-a înstins inima și mintea, credința și ființa până acolo încât să Îl percep ca fiind o Stâncă și chiar dacă nu înțeleg prea bine o iau ca atare... dar ce să fac cu toată informația pe care o am în mine despre stânci? Tot ce știu despre ele e că sunt de nemișcat, că îți permit să vezi de sus totul, dar că dacă te apuci și-i vorbești stânca nu va auzi, nu va rămâne impresionată de vorbele tale, nu te va mângâia, nu te va ajuta... Asta e tot ce știu eu despre stânci. Dacă El e o Stâncă, atunci cum să găsesc în mine credința să-i vorbesc și să cred că m-a ascultat, dar nu doar atât, ci poate chiar sa facă ceva în direcția mea?
Ca eu să înțeleg natura lui Adonai mi-e la fel de greu cum îi este unui orb să înțeleagă cum arată curcubeul. Degeaba i-ai spune orbului că un curcubeu este un fenomen optic și meteorologic care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă și culorile vizibile sunt roșu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo și violet. Orbul nu are în minte noțiunea unui arc colorat apărut pe cer, nu are noțiunea a ceea ce înseamnă culoarea și nici măcar cum arată cerul. Pentru a-i explica orbului curcubeul, trebuie să te folosești de simțurile pe care le are și de noțiunile deja existente în mintea lui și să le folosești în așa fel încât acesta să-și facă o imagine, chiar dacă nu este una completă sau reală și cel mai probabil te poți folosi de simțul lui auditiv și să atribui culorilor diferite intrumente muzicale care pentru orb ar avea sens.
Adonai nu este o stâncă în sensul literal al cuvântului, dar pentru că eu sunt oarbă la realitatea Lui, a fost nevoit să îmi explice natura Lui folosindu-se de noțiuni din lumea mea ca să înțeleg eu cum este El. S-a folosit de noțiunea de ”tată” din capul meu ca să înțeleg o parte din El, s-a folosit de noțiunea de ”Rege” din mintea mea ca eu să pricep natura Lui, s-a folosit de noțiunea de ”dreptate” din mintea mea ca eu să pricep că El e drept, măcar că toate aceste noțiuni în mintea mea sunt distorsionate și corupte de realitatea în care trăiesc, totuși pot să-mi fac măcar o idee despre ce vorbește. Dar la fel cum orbul, deși folosindu-se de auz ca să priceapă curcubeul, tot nu înțelege complexitatea pe care acesta o are în realitate, nici eu, deși mă folosesc de simțurile pe care le am, nu pot să cuprind în totalitate complexitatea lui Adonai.
Măcar că El știa tot ce cunosc eu despre stânci și înțelegea că mi-e greu să cred că o stâncă poate să asculte, El S-a asemănat cu o stâncă. Nu mi-e greu să cred că dacă stau pe El sunt la înălțime și nu mi-e greu să cred că dacă sunt în El sunt păzită, că pentru a ajunge cineva la mine trebuie să se urce pe El... dar cum să cred că El mă ascultă din postura de stâncă?
 Tocmai pentru că nu aveam cum să cred, Adonai a tot trimis ”emisari” care să-mi spună de Stâncă, dar nu i-am crezut și atunci a venit Yeshua. Mi-a spus precum lui Moshe că în realitatea Lui Stânca deși e de neclintit, de nemanipulat, doar să-i vorbesc și ea va da apă. A arătat către Sine Însuși și mi-a spus ”Adevărat îți spun că, dacă ai avea credinţă cât un grăunte de muştar, ai zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu ți-ar fi cu neputinţă.”
Cred cu toată inima mea că Adonai e de neclintit în hotărârile Lui și de nemutat prin orice alt mijloc în afară de credință. Nu pot să-L înduplec, nu pot să-L ameninț, nu pot să-L mișc, pot doar să-L cred că mă iubește atât de mult încât de dragul meu S-a mutat pe Sine din locul Lui de drept, de lângă Tatăl și a venit până la mine ca să-mi spună ”Dacă ai să mă crezi, trebuie doar să-Mi zici ”mută-te de aici acolo” și Mă voi muta.”


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

לא בוכה יותר ירושלים

Am primit cântecul acesta pe facebook de la mama și merită postat chiar dacă e Sukkot, iar videoclipul a fost făcut de Pesach, totuși mesajul e același!

Domn; mincinos sau nebun?

“Apoi vine adevăratul șoc. Printre acești evrei, apare dintr-o dată un om care vorbește ca și cum ar fi Dumnezeu. Pretinde că poate să ierte păcatele. Spune că El a existat din totdeuna. El spune că se va întoarce la sfârșitul vremurilor ca să judece lumea. Hai să clarificăm un lucru: printre Panteiști, cum ar fi indienii, oricine ar putea să spună că este parte din dumnezeu sau una cu dumnezeu, iar acest lucru nu ar părea deloc ciudat. Dar acest om, fiind evreu, nu avea cum să se refere la un astfel de dumnezeu. Dumnezeu în limbajul lor, însemna o Ființă din afara lumii, care a creat lumea și care e infinit diferit de orice altceva în existență. Și când ai priceput acest lucru, înțelegi că ce spunea acest Om, era pur și simplu cel mai șocant lucru rostit vreodată de buze omenești.
O parte din ceea ce pretinde El, trece aproape neobservată pentru că am auzit-o de atâtea ori încât nu mai realizăm gravitatea ei. Mă refer la afirmația că poate ierta păcatele: orice păcate. Dacă cel care face o astfel de afirmație nu este Dumnezeu, acest lucru este atât de stupid încât e aproape comic. Toți putem să înțelegem când un om alege să ierte o greșeală făcută împotriva lui însuși. Mă calci pe degetul de la picior și aleg să te iert, îmi furi banii și te iert. Dar ce ar trebui să credem despre un om care fiind nejefuit și necălcat pe picior, anunță că El te iartă pentru că l-ai călcat pe altul pe picior și ai furat banii altuia? Nesimțire naivă e cea mai blândă descriere pe care o putem atribui unui astfel de comportament. Totuși aceasta a făcut Isus. El le spunea oamenilor că păcatele lor sunt iertate fără ca măcar să îi întrebe pe cei păgubiți, care erau fără îndoială răniți de aceste greșeli. Fără ezitare se purta ca și cum El era Cel mai păgubit de toate păcatele. Aceasta poate să aibă sens doar dacă El era cu adevărat Dumnezeul a cărui Lege fusese călcată și a cărui dragoste fusese frântă cu fiecare păcat. Aceste cuvinte, dacă ar fi fost rostite de oricine altcineva decât Dumnezeu, ar trebui considerate prostești și de o îngâmfare de neegalat de nici un alt personaj din istorie.
Totuși (iar acesta este lucrul cel mai ciudat și important totodată) până chiar și dușmanii Lui, când citesc Evangheliile, nu ajung de obicei la concluzia că ar fi nici prost și nici îngâmfat. Însă cei care nu au astfel de prejudecăți ajung la concluzii și mai grave decât acestea.
Hristos spunea că El este ”blând și smerit” iar noi Îl credem; fără să vedem că dacă ar fi un simplu om, smerenia ar fi ultima caracteristică pe care am atribui-o unora din cuvintele Sale.
Încerc aici să împiedic pe oricine ca să declare ridicolele lucruri pe care oamenii le spun de obicei despre El: ”Sunt gata să-L accept pe Isus ca și un învățător moral excepțional, dar nu pot să accept faptul că El se declară Dumnezeu.” Acesta este cu siguranță lucrul pe care nu trebuie să-l spunem. Un om care este doar un om și ar face afirmațiile pe care le-a făcut Isus, nu este în nici un caz un învățător moral. El ar putea fi considerat doar un nebun - la nivelul nebunilor care se cred ouă sparte - sau să-l credem diavolul venit din iad. Trebuie să te decizi! Ori omul acesta a fost și este Fiul lui Dumnezeu, ori a fost un nebun sau chiar mai rău.
Poți să-L consideri nebun, poți să-L scuipi și să-L omori ca și pe un demon, sau poți să-I cazi la picioare și să-L numești Stăpân și Dumnezeu. Dar haideți să nu venim cu fleacuri ce se vor pe o poziție înaltă și să-L numim un mare învățător al omenirii. El nu ne-a lăsat opțiunea aceasta deschisă. Și nici nu a intenționat s-o facă.”
- Creștinismul simplu, C. S. Lewis

Rădăcina mea

Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. - Matei 13:20-21

 Semănătorul a ieșit să semene ... și multă vreme în mine semăna degeaba.
Aveam tot felul de scuze pentru care nu răsăream ori n-aduceam rod. O bucată de timp dădeam vina pe Semănător, că doar nu depinde de sămânță unde cade și cu siguranță dacă El ar fi fost mai atent și S-ar fi străduit să mă pună într-un pământ bun, în circumstanțe ideale, nu să mă arunce la întâmplare, atunci garantat aș fi dat rod.
Pe urmă a fost vina spinilor că m-au înnecat și-a fost vina păsărilor că m-au mâncat și a soarelui că m-a ars ... și mereu am avut o scuză să nu fiu și să nu fac.
Mi-a luat timp să înțeleg că păsările își împlineau scopul și mâncau, că soarele făcea ce știa el mai bine - adică ardea, iar spinii nu se aveau cum să se dea la o parte că doar na: am aterizat eu în mijlocul lor.
Cel rău fură sămânța pentru că tot ce știe el să facă este să fure și o face bine. Îngrijorările veacului vin că doar nu trăim în lala land și totul să fie roz, iar prigonirile din pricina Cuvântului vin ca să mă dea pe față în cazul în care sunt o Iuda... Toate își fac partea lor, dar sămânța care e pusă în mine nu e una normală care să poată da rod doar în locul ideal și în circumstanțele perfecte, ci are în ea capacitatea de a da rod oriunde ar cădea, iar dacă nu dau rod este doar vina mea.
Astăzi încerc să nu mai dau vina pe nimic pentru ce sunt sau încă nu am devenit. Yeshua mi-a fost Credincios și nu S-a lăsat până când a văzut că m-am prins de pământul în care m-a pus și că deși am aterizat între spini, nu i-am lăsat să mă înnece, ci mi-am făcut loc și mi-am întins rădăcinile și încă mi le întind. M-am obișnuit că soarele arde și deși se vede că mi-a ars din frunze, nu m-a uscat. M-am obișnuit că sunt spini și am învățat că nu ajută la nimic să proclam că nu sunt acolo dar nici nu-i las să mă înnece. M-am obișnuit și că este un vrăjmaș, un hoț care nu știe decât să fure, să junghie și să prăpădească, așa că mi-am făcut garduri de jur împrejur și veghez. Asta nu înseamnă că nu mi-a furat câteva fruze, dar el nu mă cunoaște. Poate că mă știe sau a auzit de mine, dar nu mă cunoaște. El vede doar ce-i izbește ochii, dar nu mi-a ținut niciodată inima în mână și habar nu are de ce sunt în stare.
Vine împotriva mea și râde pentru că nu se așteaptă să reușesc, dar habar nu are că eu nu știu să renunț.
M-a văzut ieri și crede că deja știe cum voi acționa azi. M-a văzut plângând pentru lucruri de nimic și crede că doar pentru nimicuri plâng. M-a văzut râzând de frații mei și crede că poate sta în fața mea ca să-i acuze pentru că voi fi prima care ia piatra. M-a văzut disperată și crede că nu știu să sper. M-a văzut aproape moartă și crede că nu știu să trăiesc. M-a văzut în durere și crede că nu știu s-o respir. M-a văzut îngâmfată și crede că eu sunt ca el. M-a văzut negând că Îl cunosc pe Yeshua și crede că nu știu cum să-I fiu credincioasă. Dar se înșeală! Nu mă cunoaște! Mă îndoiesc profund că el care nu e loial nimănui și nu cunoaște ce înseamnă rădăcinile, poate să priceapă cât de adânc sunt înfipte rădăcinile mele! Și sincer nici nu mă interesează ce pricepe și ce nu și nici nu vreau să mă cunoască. Singurul care mă cunoaște e Adonai pe care eu mă lupt să-L cunosc și să-L apuc așa cum eu am fost apucată de El.
Eu am rădăcini și sunt ancorate în El și nimeni nu mă poate smulge de-acolo!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Un gând...

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. - Yeshayahu / Isaia 45:22

Dacă ți-ai ajuns până la capătul pământului sau la capătul a tot ceea ce ești tu în stare și ai priceput că oricât ți-ar fi pământul de rotund, acesta are margini... dacă resemnat, ți-ai acceptat sfârșitul că doar e gata și nu mai ai ce să faci, atunci trebuie doar să te întorci la ceea ce ai pierdut din vedere, adică la El. Și poate vei spune ”dar eu nu mi-am luat ochii de la El, dar nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor!” Dă-mi voie să te contrazic. Adonai e nelimitat și dacă ochii tăi sunt ațintiți asupra Lui și dacă ești în El, atunci prin definiție, tu care ești în El n-ai margini pentru că El nu are margini.
Dacă ești conștient de o ”realitate” numită CAPĂT, atunci înseamnă doar că ți-ai ațintit ochii asupra altor lucruri.
Salvarea în cazul acesta poate să vină doar cu o ridicare de ochi sau o schimbare de perspectivă. Trebuie doar să-ți iei ochii de pe marginile tale și să te uiți țină la Căpetenia și Desăvârșirea credinței tale, care pentru a-ți rupe ție toate limitele, a suferit crucea și a disprețuit rușinea și stă la dreapta scaunului de domnie a lui Elohim!




Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Degeaba

Şi Eu Mă gândeam: ,Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea.’ Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu. - Yeshaiahu / Isaia 49:9

Am fost întrebată ”tu chiar niciodată nu-ți pierzi credința? Oridecâte ori te aud vorbind parcă ești setată și poate că e un dar, dar eu nu pot să fiu așa.”
Nu țin neapărat să spulber iluzia unora care dacă mă văd sau mă ascultă azi, au impresia că m-am născut cu Scriptura în mână și cu lauda pe buze, iar firii mele îi place să fiu văzută bine. Totuși îmi place să cred că după atâta vreme nu mai trăiesc după cum îmi comandă firea, așa că am să spun lucrurilor pe nume ca să se înțeleagă că nimic nu vine fără muncă și fără julituri.
 Când am hotărât să merg pe calea asta nouă habar n-aveam cu ce se mănâncă, doar că sora mea părea așa de entuziasmată încât m-a fermecat. Cu o zi înainte să intru în apa botezului, tremuram și plângeam pe balcon cu țigara în mână în timp ce îmi repetam într-una ”ești o ipocrită!”. Încercam să citesc Scriptura dar mă plictisea de moarte și de cele mai multe ori nu înțelegeam nimic măcar că participam la studiul inductiv al Scripturii. Uram să mă rog și dacă eram într-un grup și știam că îmi vine rândul să mă rog îmi compuneam o rugăciune folosind cuvinte pe care le auzeam la alții dar care nu însemnau nimic pentru mine și mereu răspundeam doar ce voiau ceilalți să audă. Starea asta nu a durat mult, dar totuși a existat iar când a devenit totul real și am început să pricep Scripturile și mi s-au mai deschis ochii, am înțeles doar ce distanță imensă am de parcurs.
Am căzut de mai multe ori decât știu să le număr. Mi-am pierdut din vedere scopul de tot atâtea ori cât mi-am fixat un scop. M-am dărâmat cu lucruri de mirat și am obosit mai rău decât un bătrân sătul de zile. Am uitat cuvinte pe care mi le-am scris pe toți pereții doar să le țin minte. Aveam momente în care Îi spuneam lui Adonai că Îl iubesc din inimă și că El e tăria mea, doar ca a doua zi să mă răzvrătesc pentru nimicuri pe care le credeam importante. I-am promis lui Adonai lucruri pe care nici după aproape 12 ani nu am reușit să le împlinesc. Mi-am întărit credința doar ca să ajung să mă pierd cu firea în fața unor munți pe care îi vedeam prea înalți. Am ajuns să cred erezii și să proclam închipuiri și a trebuit să mă întorc de unde am pornit de nici nu mai știu câte ori.
Inconstantă. Uitucă. Fricoasă de multe ori și înfrântă de și mai multe ori de propria-mi fire. Nestatornică.
Dacă te-ai fi uitat la începuturile mele de cele mai multe ori ai fi spus ”fata asta degeaba a crezut în Împăratul Slavei!” Dacă cineva ar scoate din contextul vieții mele doar anumite perioade, ar fi fost îndreptățit(ă) să mă creadă pierdută sau doar încă una din o mare mulțime care au început dar n-au reușit să sfârșească.
Nu știu de câte ori a mers vrăjmașul meu înaintea lui Yeshua ca să-I arunce în față ”degeaba ai plătit așa preț pentru ea! Degeaba ai muncit! Degeaba Ți-ai istovit puterea!”... și ar fi fost îndreptățit ca să-l creadă... dar n-a făcut-o.
S-a prins de mine nebunește, cu o dragoste ce întrece orice pricepere sau putere de a o reda în cuvinte și S-a încăpățânat să nu mă lase. Dacă eu devenisem expertă în a mă pierde, El mi-a arătat de fiecare dată că e expert în a mă găsi oriunde. Dacă eu devenisem expertă la a renunța, El mi-a arătat că e expert în a duce la capăt orice începe. Dacă mi se dusese vestea în lumea spirituală cu sunt necredincioasă, vestea că El e credincios a ajuns până la mine!
Nimic nu I-a fost ușor ca să mă aibă! Toate I s-au împotrivit și toate I s-au pus în cale să-L oprească să mă aibă. Toate stăteau cu degetul întins înspre mine ca să-L convingă că sunt un caz pierdut. Dar El nu știe să piardă.
 A pus în cumpănă tot ce eram și mai ales ce nu eram și dacă merita tot efortul Lui... Și cu toate că-L istovisem cu păcatele mele și-L obosisem cu necredința mea, S-a uitat țintă la Tatăl a cărui inimă suferea după mine și a declarat că deși pare în zadar, răsplata Lui pentru tot ce făcea pentru mine este la Adonai.
Așa voință are Răscumpărătorul, Stăpânul și Iubitul meu!
Și nu pentru că eu sunt vreun zmeu, ci pentru că am fost născută din nou nu din voia firii mele, nici din voia vreunui om, ci din Elohim... Sânge din Sângele Lui, natură din natura Lui și încăpățânare din încăpățânarea Lui, am mers mai departe pe cale. Eu am moștenit de la El incapacitatea de a înțelege renunțarea. Eu nu am moștenit doar viața veșnică ci am moștenit și voința Lui și eu nu m-am luptat degeaba și nu mă lupt degeaba! La fel cum El S-a istovit pentru mine chiar și atunci când toți și toate îi strigau că e în zadar, la fel mă storc de puteri pentru El dacă e nevoie, pentru că știu că exact așa cum eu am nevoie de toată credința să merg după El pe un drum pe care nu văd nimic, la fel a avut El nevoie de credință că munca Lui în mine nu va fi în zadar... ȘI NU ESTE!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Gmar chatimah tova!

Shana Tova U'Metuka!


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă...

”Dumnezeu schimbă omizi în fluturi, boabe de nisip în perle și cărbuni în diamante folosind doar timp și presiune. El lucrează și în tine.”

De cele mai multe ori mi-e scârbă de mine și de firea mea pământească.
Am o părere despre orice persoană întâlnesc și nu am nevoie mai mult de 5 minute să-i pun o etichetă oricui (de cele mai multe ori greșită), dar în momentul în care cineva își dă cu părerea despre mine (și ferească cerul să nu fie o părere ”corectă”) sunt indignată.
Aștept ca toți să împlinească Scripturile cu punct și virgulă și știu clar că nu au nici o scuză dacă greșesc, dar când vine vorba despre mine întotdeauna găsesc o explicație pentru care n-am putut, sau n-am făcut...
Am ajuns la concluzia că e imposibil să îmi iubesc aproapele așa cum mă iubesc pe mine, să-l protejez cum mă protejez pe mine și să-i găsesc scuze cum îmi găsesc mie. Mi-e scârbă de felul în care nu știu să iubesc...
Am ajuns să spun ca și psalmistul ”Dar eu sunt vierme, nu om” (Tehillim/Psalmi 22:6) și nu o spun ca o formă de smerenie falsă, chiar așa mă simt, dar Adonai în bunătatea Lui îmi aduce mereu aminte de cuvintele din Yeshayahu 41:14 ”Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor ”.
Nu contest că sunt un vierme deocamdată... și nici nu cred că dacă încep să proclam că sunt fluture voi devenii fluture. Aspir la condiția de fluture, dar încă nu am ajuns acolo și înțeleg asta după felul în care mă târăsc. Disper din cauza asta? Nu! Și asta nu pentru că mă încred în capacitatea mea de a devenii fluture ci pentru că mă încred în Cel care nu a disprețuit începutul meu și nu-l disprețuiește nici dacă stau gata să încep de la capăt a mia oară.
Nu disper nici măcar dacă încep să mă simt doar o față pierdută în mulțime... un bob de nisip printre miliarde de alte boabe, pentru că știu că El m-a îmbăcat în Sine și că nu-mi va da drumul până când nu devin o perlă în El. E plăcut să fii izolat? Nu. E plăcut doar tu să fii altfel decât tot restul boabelor de nisip, doar tu să n-ai voie să fii ca toți ceilalți, să nu te distrezi ca toți ceilalți și să nu ai tot ce au ceilalți? Nu. E plăcut să fii strâns din toate părțile până când simți că nu mai rămâne nimic în tine? Nu! Merită? ABSOLUT pentru că știu că atunci când va termina de lucrat în mine n-are să mă mai strige nimeni ”bob de nisip” ci perlă.
Nu-mi place starea mea de acum, dar am înțeles că e ok să nu-mi placă pentru că eu nu m-am născut să fiu doar vierme, sau bob de nisip, sau cărbune, chiar dacă așa arăt acum. Eu sunt în proces de a devenii fluture, respectiv perlă, respectiv diamant.
Cărbunele are capacitatea de a murdări orice îl atinge... Așa am fost eu multă vreme, dar am fost atinsă de Cel care în loc să se murdărească, m-a curățit. Nu știu cum. Încă îmi vine greu să nu mă gândesc la mine ca și la un cărbune, dar știu că El mă vede prin credință diamant.

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Întrebare

Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum
și-ntreb în șoaptă fiece volum:
-Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum.

Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace.
Și, cum mă prabușesc în jilt, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.

 

----- de Radu Gyr

Cântec deplin - de Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

The Other side of the Cross

Am văzut acest video pe pagina lui Cella și am să-l posetz și eu pentru că merită văzut, iar pentru cei care înțeleg ebraică cred că vor fi mai binecuvântați decât doar citind subtitrarea în engleză.
Fiți binecuvântați!
Shalom!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Suferi? - Taci!

Cred că atunci când ești încercat sau treci prin suferință sau neîmplinire, cel mai greu lucru este să taci.
Durerea Îl distorsionează pe Adonai în ochii noștri și tot ceea ce știam ca adevăr suprem până în momentul respectiv, devine nul.
Dacă până în momentul încercării poți să susții sus și tare că e adevărat că ”Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie.” (Tehillim/ Psalmi 34:7), în momentul suferinței ajungi să crezi că ”S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş. Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine, şi au tăbărât în jurul cortului meu.” (Yov 19:11-12)
Dacă până în momentul suferinței crezi că Adonai e prezent peste tot, după cum e scris ”Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.” (Tehillim 139:8-10), în momentul suferinței crezi că Adonai e de negăsit ”Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.” (Yov 23:8-9).
Dacă până în momentul suferinței crezi că ”El este un scut pentru cei ce se încred în El.” (Mishlei/Proverbe 30:5), în suferință crezi ”Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!” (Yov 6:4).
Dacă până în momentul suferinței crezi că ”potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8), în suferință crezi (despre Adonai) ”mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat” ( Yov 10:16).
Dacă durerea sau încercarea sau neîmplinirea te aduce la concluzia că nimic din ce știai despre El nu e adevărat, mai ai cale lungă. Credința tare dar netestată nu e validă.
De mai bine de două luni de zile trăiesc cu niște dureri crunte în fiecare zi, dureri care mă seacă de orice putere și mă aduc în pragul disperării. La început am zis că nu e corect, că nu există nici un motiv sub soare să trec prin asta și că nu e drept.
Adonai m-a lăsat în durerea mea, dar într-o noapte când tot plângeam să îmi ia durerea că nu știu cât mai pot așa, L-am simțit că mă întreabă ”dacă tu crezi că Eu sunt bun doar când ți-e bine, ce lucru deosebit faci?” Mi-am pus mâna la gură că Yov și n-am mai spus nimic.
În relația asta pe care o am cu El, mă iubește și rămâne neschimbat și nemutat în decizia Lui de a rămâne cu mine, indiferent dacă eu Îl fac să se simtă bine sau nu și din păcate, de cele mai multe ori nu-i e bine cu mine. Oricât ar merge pârâșul meu cu dovezi clare și reale înaintea Lui ca să-I demonstreze că merit să creadă ce-i mai rău depre mine, că merit să mă lase în plata mea și să nu-mi mai arunce nici măcar o privire, El se uită la Mijlocitorul legământului dintre mine și El și de dragul prețului plătit, nu mă lasă măcar că i-ar fi mai bine fără atâta bătaie de cap. Chiar dacă mă vede exact așa cum sunt, mereu se uită la mine prin credință. El nu-i deloc nesigur pe relația noastră așa încât vede dincolo de ce nu-i arăt, aude dincolo de ce nu-i spun și iubește cât pentru amândoi la un loc.
N-am cum să-I mulțumesc niciodată pentru ce face ... ar suna a cuvinte goale și fără strop de esență. Tot ce pot să fac este să mă uit la Mijlocitorul legământului între mine și El și să mă uit la El prin credință și nu prin durere. E ușor? Cam la fel de ușor cum ar fi să n-ai nici un strop de talent la pictură și să încerci să-l imiți pe Monet. Tot ce pot să fac e să-L imit pe El relația asta și să sper că într-o zi am să pot sa-L fac să se simtă iubit măcar 0,1% din cât mă simt eu iubită de El.

Dacă durerea te face să-L vezi altfel decât spune El Însuși că este, atunci închide ochii până când trece și pune-ți mâna la gură pentru că abia acum se arată adevărata măsură de credință pe care o ai.


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Slava lui Adonai

 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. –  Mishlei / Proverbe 25:2

Am simțit de multe ori că Însuși Adonai ascunde anumite lucruri de mine și oricât aș încerca să pricep lucrurile, sau cum s-a ajuns la o anumită situație sau care e ieșirea din ea, mi se părea că El stă și acoperă înadins ori ochii mei ori situația și singurul lucru cert e că nu pricep nimic. Tot ce puteam să fac în momentele alea era să bombănesc întruna că habar nu am ce face sau unde mă duce.
De fiecare dată când mă confruntam cu o astfel de situație, aveam impresia că dacă ar veni El și mi-ar explica: ”uite fată dragă, asta vreau să fac”, nu L-aș mai judeca greșit, sau nu mi-aș mai pierde credința și speranța când ți-e lumea mai dragă și astfel amândoi am avea de câștigat, dar probabil că tocmai o astfel de gândire Îl împiedica să îmi descopere ce vrea să facă. Rezultatul? De multe ori am luat-o personal și am crezut că îi face plăcere să mă împingă până la limită și așteaptă să cad iar apoi când o fac, dă din cap dezamăgit spunându-mi ”am știut Eu că tot n-ai crescut încă”. Credeam că Îl amuză poate fața mea pierdută în mulțime în timp ce tot strig confuză că nu mai înțeleg nimic. Adevărul e că nu cunosc pe nimeni care să-L fi judecat mai greșit decât mine pe Adonai, dar chiar și așa nu m-a lăsat. I-a luat mult timp să îmi învețe inima cum e inima Lui și încă tot n-am priceput deplin, dar cred că am prins măcar o scânteie din Infinitul Lui și am să scriu câteva din concluziile la care am ajuns.
De ce se ascunde Adonai?
Poate ar fi bine de menționat că nu mă refer la o ascundere fizică a prezenței Lui, pentru că nu la asta se referă nici versetul din Mishlei 25 și nici conceptul în sine, ci la a ține secret sau a ascunde ceva.
Ce Îl determină pe Adonai să Se ascundă de mine?
Cred că unul din motive e imaturitatea mea. - Un tată care are de gând să ia de exemplu o ipotecă, nu va merge la fiul de 3 ani să-l întrebe ”uite fiule ce vreau să fac, tu ce crezi?” pentru că fiul nici nu pricepe și nici nu-l interesează așa ceva. Singurele preocupări ale fiului sunt papa, nani și jucăria și nimic altceva nu are sens și nu-i captează atenția. Însă dacă fiul e matur, tatăl îi va descoperi ce are de gând să facă, nu pentru că ar avea nevoie de un sfat ci pentru că tatăl vrea să se asigure că fiul a crescut astfel încât să-i semene și că deciziile tatălui sunt la fel cu deciziile fiului.
La fel și în cazul lui Adonai, dacă eu sunt imatură și preocupată doar de nevoile mele și de dorințele mele și tot limbajul meu cu El se rezumă la ceea ce am eu nevoie, atunci El nu poate să-mi descopere nimic pentru că nici măcar nu mă interesează. Dar dacă am crescut în maturitate și înțelepciune, atunci El poate să Își deschidă inima în fața mea, nu pentru că ar avea nevoie de sfatul meu, ci pentru că vrea să vadă și să văd cât de mult Îi seamăn.
Am să iau exemplul din Bereishit 18 (Geneza) când Adonai e pe cale să meargă să distrugă Sodoma și Gomora, dar văzându-l pe Avraham se gândește în Sine „Să ascund Eu oare de Avraham ce am să fac?…” Adonai nu trebuia să-i dea socoteală lui Avraham pentru ce avea de gând să facă și nici nu avea nevoie de permisiunea lui, dar pentru că Avraham a început să-I semene lui Adonai, Adonai a vrut să-i descopere planul Lui, iar Avraham i-a răspuns pe măsură mijlocind pentru cei neprihăniți din cetăți, iar Adonai i-a fost atât de credincios încât deși s-au învoit la 10 oameni neprihăniți, Adonai n-a lăsat nici un neprihănit să piară.
Un alt exemplu îl găsim în Shemot (Exod) 32 când Moshe se urcă pe munte să primească Torah, iar poporul își face în lipsa lui un vițel de aur și au început să i se închine. Adonai s-a aprins de mânie împotriva lor și a dorit să-i nimicească de sub soare și îi spune lui Moshe ”Lasă-mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.” (Deut 9:14). Din nou, Adonai nu avea nevoie de permisiunea lui Moshe ca să-i spună ”lasă-mă să-i nimicesc” dar pentru că Moshe îi semăna atât de mult lui Adonai, în loc să spună „da, Hashem, și eu m-am săturat de poporul ăsta care cârtește întruna împotriva Ta și împotriva mea, omoară-i și dă-mi mie ce mi se cuvine!„ Moshe la fel ca Yeshua se pune între oameni și Adonai și spune ”Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
Când tu și binele tău nu mai sunt centrul existenței tale, atunci Adonai poate să Își deschidă inima în fața ta pentru că știe că îi semeni Lui și că te vor durea aceleași lucruri ca și pe El și că vei lua aceleași decizii ca și El.
Un alt motiv pentru care cred că Adonai alege să ascundă lucruri de mine este ca să nu mă copleșească. Cred că El este un Dumnezeu smerit și se smerește până și în fața mea ca să nu fiu nevoită să mă iau și să mă ascund într-o stâncă și să nu mai ies de acolo niciodată.
Cred că El ascunde din frumusețea Lui pentru ca eu să nu îmi înțeleg deplin urâțenia, pentru că dacă aș fi conștientă de contrastul dintre noi atunci aș alege să mă ascund de El ca urâțenia mea să nu-I întunece ochii niciodată. Cred că ascunde din înțelepciunea Lui și îmi vorbește pe înțelesul meu cu un limbaj asemănător cu al meu, pentru că dacă ar vorbi în plinătatea înțelepciunii Lui eu mi-aș pune mâna la gură ca Yov și n-aș mai vorbi nici un cuvânt niciodată. Dacă El nu S-ar asunde de mine, eu, din pricina firii mele și din pricina fizicalității lumii acesteia, n-aș mai fi eu însămi în preajma Lui. Aș fi mereu ascunsă, mereu prefăcută, mereu plină de teamă, pentru că aș înțelege realitatea că El e tot și eu nimic. Dar pentru că El vrea ca eu să fiu eu însămi în relația cu El, se smerește pe Sine ca să nu mă copleșească și eu în nevrednicia mea să aleg să mă ascund la fel ca și Adam.
Cred că ascunde din bunătatea Lui față de mine și lasă să am eu impresia că ”am avut noroc” că s-a întâmplat cutare lucru, sau că a fost o coincidență că nu m-a călcat mașina, sau că e normal să am trecere în față la oameni care în mod normal m-ar disprețui. Se ascunde în normalitate pentru că El e smerit și nu-și trâmbițează faptele pe care le face. El nu se laudă singur, tocmai de aceea eu trebuie să casc ochii la lucrurile pe care le face și să-L laud eu pentru tot ce face. Și dacă aș pricepe că pentru a-mi ajunge mie azi autobuzul la timp a trebuit să țină în control o serie de factori cum ar fi traficul din oraș, câți oameni au alergat după autobuz și au fost așteptați să urce, cât timp a petrecut șoferul la cafea și cât a dormit azinoapte și ce a făcut ieri, și tot așa trebuie să merg în urmă până la întemeierea lumii și să înțeleg că încă de atunci a trebuit să tragă Adonai un fir prin toată istoria lumii ca azi mie să-mi ajungă autobuzul la timp. Dacă aș pricepe complexitatea din fiecare gând al Lui și măreția din fiecare acțiune pe care o face în dreptul meu aș pricepe cât sunt de iubită. Dar El se smerește în dreptul meu și mă lasă să cred normalitatea fără să-mi reproșeze că nu pricep.
De ce se ascunde Adonai de mine? Pentru că ori sunt imatură ori mi-e lumea asta trasă peste ochi până acolo încât ajung să mă îndoiesc până și de atributele Lui.
E ok că nu înțeleg anumite lucruri pentru că îmi sunt ascunse, dar în loc să strig la El de ce-mi ascunde lucruri, ar trebui mai bine să mă gândesc ce anume din ce fac și ce sunt la momentul ăsta, Îl face pe El să decidă să sufere de Unul Singur și să țină pentru El anumite lucruri. El nu îmi dă mie nici un motiv să mă ascund de El dar El are toate motivele să se ascundă de mine.
Adonai nu se ascunde pentru că îi face plăcere. Chiar și în momentul în care Moshe a cerut să vadă slava Lui și Adonai i-a răspuns că nu poate omul să Îl vadă și să trăiască, El știa că e o nevoie reală a noastră ca oameni să Îl vedem pe El, că nu e doar un moft și atunci S-a întrupat pe Sine în Yeshua și în El l-am văzut pe Adonai față în față, dar pentru că nu poate omul să-L vadă și să trăiască și pentru că El n-ar fi suportat să mor eu pentru că L-am văzut, atunci a murit El, Dumnezeul Atotputernic, că m-a văzut pe mine, ca prin moartea Lui eu să trăiesc.
Adonai nu se ascunde de noi pentru că vrea, ci ori pentru că suntem imaturi, ori pentru că nu ne-ar face bine să cunoaștem anumite lucruri, însă dacă de smerim sub mâna Lui și învățăm de la Yeshua, ca să-I semănăm Lui în toate lucrurile, vom înțelege că suntem moștenitori ai Împăratului, iar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor ascunse ale lui Dumnezeu.


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Curcubeu

Azi am avut o zi foarte haotică și printre toate pufăielile mele, bombănitul nesfârșit și cuvintele de exasperare, într-un locușor ascuns din mine, așa de întortocheat de trebuie să fii Dumnezeu sau născut din El ca să-l pricepi, mi-am tot dorit în secret să văd o minune azi, ceva care să strige că El se gândește la mine și am spus ”nu aștept să scrii cu mâna pe cer că mă iubești, dar fă ceva ce doar inima mea să vadă și mi-e destul...”
Nu s-a întâmplat nimic vizibil toată ziua așa că mi-am luat speranța.
S-a făcut seară și mă întorceam de la un serviciu de Erev Shabat. Am ajuns în stație și a început să mă plouă de m-a făcut fleașcă și m-am tot rugat așa absentă să vină autobuzul de care aveam nevoie, dar în loc să vină au început deja să se repete tot cele de care nu aveam nevoie. Am început să râd. Mă tot gândeam că astăzi chiar nu e una din zilele mele bune.
Într-un final a venit autobuzul și m-am urcat așa leoarcă în timp ce tot Îl simțeam pe Adonai în mine că îmi spune întruna că mă iubește, dar eu nu puteam s-aud nimic. Cred că îmi era prea frig... sau poate am surzit de la atâta ploaie. Când mă apropiam de zona în care locuiesc am început să văd printre blocuri o părticică de curcubeu. N-am băgat prea mult în seamă însă în momentul când am coborât din autobuz m-am trezit că stau la jumătatea unui curcubeu imens.
Am mers din stație și până acasă tot cu ochii în cer de am reușit performanța de a mă împiedica de destule ori încât să fie îndreptățit oricine ar fi crezut că sunt în stare de ebrietate... dar nu eram. Zâmbeam doar că pentru mine curcubeul acela a fost cadoul meu, că Adonai chiar a scris azi cu mâna pe cer că mă iubește.
Adonai chiar mă răsfață... și am înțeles că m-a ținut în ploaie pentru că se pregătea și n-a permis să vină autobuzul ca să nu-i strice surpriza pentru mine. Eu am luat asta ca și lipsă de interes sau că ignoră că-i cer un lucru așa banal cum ar fi să-mi vină autobuzul, însă El avea în plan ceva mai bun.
Mi-am învățat lecția.

Adonai, eu n-am nori și ploaie și culori care să-Ți acopere cerul și să Te înconjor cu un curcubeu ca să știi că Te iubesc, dar crede-mă pe cuvânt că n-am nimic mai prețios ca Tine, nici în lumea asta și nici în cealaltă. Te iubesc din inimă Doamne, tăria mea!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

L-am atins

Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.

 Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Yeshua. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit. Şi Yeshua a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Kefa şi cei ce erau cu El, au zis: „Rabi, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s-a atins de Mine?” Dar Yeshua a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.”

 Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât. Yeshua i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” - Luca 8:43-48

 Mă confrunt de-o vreme cu o situație mai delicată în viața mea și deși nu mi-a fost deloc greu să cred pentru rezolvarea ei, aseară a venit un gând străin în mintea mea, străin de tot ce știu și ce cunosc despre Adonai. Și gândul ăsta, așa străin cum era, ca unul care nu mă cunoștea și nu-mi cunoștea inima, îmi tot șoptea ”ești doar încă una din mulțime care stă cu mâna întinsă cerșindu-și minunea. Ai habar câți sunt în lumea asta cu probleme mult mai grave și mult mai urgente?”
Te-ai fi gândit că după atâția ani de umblat cu Adonai I-aș cunoaște inima destul încât să râd de cât de ridicole erau șoaptele astea care-mi asurzeau inima. Te-ai fi gândit că știu că moartea mea, în păcatul meu nu L-a ținut departe de mine și s-a dus până în moarte după mine și m-a scos de acolo cu mâna întinsă și cu braț puternic și de dragul meu a înviat. Te-ai fi gândit că după atâta timp aș fi înțeles că nu plâng fără să se scurgă prin lacrimile mele împreună cu mine. Te-ai fi gândit că după atâta timp am priceput că de mi-am ajuns la capăt, El mi-e Început; că dacă mă pierd, trece peste ceruri și peste lumi doar ca să vină după mine; că dacă strig și de ar fi înconjurat de laudele miilor de îngeri tot mi-ar deosebi glasul și nu mi-ar putea rezista. Cu toate astea aseară, ori obosită de luptă, ori pentru că mi se părea așa de natural să mă îndoiesc pentru că tot din mine respinge credința, ori pentru că avea o oarecare logică firească gândul meu străin, am început să mă simt preț de o vreme ca și încă o față din mulțime care nu are nimic special să-I atragă privirea sau să-L facă să se oprească în dreptul meu. Așa am și adormit, cu gândul meu străin în brațe și simțindu-mă de parcă am rămas singură într-un ocean întreg în care oricât aș da eu din mâini și m-aș zbate, nu e nimic care să mă țină, însă Baruch HaShem că El e un Dumnezeu gelos și nu vrea să mă țin de nimic altceva decât de El și nu suportă gândul că țin în brațe altceva decât pe El, așa că m-a trezit la ora 5 ca să-mi alunge străinul din brațe și să-mi amintească tot ce am uitat și că sunt a Lui iar eu n-am ce să ascult de glasul unui străin și nici n-am ce să merg după el.
Mi-a amintit de întâmplarea cu femeia nidah (femeie necurată din punct de vedere ritualic). Ea nu putea să aibă o viață normală din cauza necurăției ei. Nu avea voie să meargă la Templu, nu avea voie să trăiască împreună cu soțul ei, nu putea aduce jertfe, nu putea să se atingă de nimic curat deoarece orice lucru intra în contact cu ea era considerat necurat până seara când trebuia scufundat în mikvah (baia rituală). Ori boala asta, ori lepra era cam tot același lucru din punct de vedere evreiesc. Cu toate astea s-a strecurat prin mulțime și și-a ascuns mâna printre mii de alte mâini care se atingeau de Yeshua, sperând că nimeni nu va știi, însă din toate mâinile El a cunoscut exact mâna ei și L-a atins cu atâta disperare încât Yeshua - Elohim Întrupat, a simțit și S-a oprit.
E una să te atingi de El și atingerea ta să nu se deosebească prin nimic de alte atingeri și e alta să Îl atingi de să simtă că mâna ta nu e ca nici o altă mână întinsă.
Eu știu că nu m-am atins de El cum s-ar atinge unii de niște moaște sperând doar că prin atingerea mea am să-mi fac vreun bine sau am să-mi atrag vreo binecuvântare. Știu că L-am atins cu gândul de a-L face să se simtă iubit de mâna asta de pământ și atingerea mea nu vreau să poarte doar disperarea după minunea mea. Știu că El a vrut să-L ating mai mult decât am vrut eu să-L ating și tocmai de aceea n-am nici un motiv să cred că nu m-ar recunoaște. Știu că oricâte mâini i-ar atinge tzitzitul (ciucurii talitului, vezi Deut. 22:12), eu i-am atins inima și n-are cum să mă uite.
Credința mea nu stă în puterea mâinii mele și nici în puterea tzitzitului, ci credința mea stă în faptul că El iubește și nu o face cu jumătăți de măsură, că El promite și nu se dă în spate de la nimic până când nu duce la îndeplinire lucrul promis și că m-așteaptă să-L ating și să nu mă las atinsă de nici un gând străin, decât de El.
Eu îi cunosc glasul și nu mă duc după nici un străin. Îi cunosc inima și nu cred nici o minciună care vorbește altceva decât ce îmi spune El: ”Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”



Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

De dragul Lui

Azidimineață am urmărit un documentar despre viața Maicii Teresa. De multe ori am auzit pe unii aproape divinizând-o, iar alții criticând ori lipsurile din crezul ei, ori felul ei de a prezenta creștinismul, ori îndoielile ei cu privire la Adonai și dreptatea Lui.
Acest documentar încerca a se păstra imparțial, intervievând până și un psiholog care să ateste problemele emoționale de care suferea femeia, ca să argumenteze felul în care de multe ori Îl percepea pe Adonai.
Eu nu vreau să vorbesc despre cât de corect din punct de vedere doctrinar era crezul ei, pentru că știu câte basme am crezut și eu până când m-a luminat Adevărul și cu siguranță mai sunt lucruri sau păreri incorecte în crezul meu pe care am să le văd altfel în câțiva ani, deci nu sunt în măsură să puric pe nimeni. Însă chiar dacă nu voi vorbi despre crezul ei, am să vorbesc despre faptele ei. Un om nu îl cunoști după ce crede sau suține sau argumentează, ci după ceea ce face. Un pom bun va face roade bune și roadele se văd și după rod cunoaștem dacă oamenii sunt buni sau nu, restul e doar teorie care rămâne la stadiul de teorie până când este testată practic. La fel și în cazul Maicii Teresa, am să judec doar faptele ei și nu doctrina ei, iar faptele ei au promovat-o pe ea și dragostea ei față de Adonai, de la un capăt al pământului până la celalalt și nu pentru că ea căuta să fie cunoscută, ci pentru că nu putea ascunde în nici un fel ceea ce făcea Adonai prin ea.
A ajuns să se se atingă de cei de neatins, de toți cei abandonați de societate și a luptat împotriva avorturilor și a nepăsăriii până la ultima suflare. 
La un momentdat în documentarul respectiv ea povestea că a visat că a ajuns la porțile raiului și acolo a întâmpinat-o Sfântul Petru și i-a spus ”du-te înapoi, aici nu sunt gropi de gunoi!” (ea era cunoscută pentru că aduna pe toți muribunzii și leproșii din gropile de gunoi ale Indiei). Maica Teresa s-a supărat și i-a răspuns Sfântului Petru ”pentru că mi-ai spus asta, atunci am să umplu cerul cu leproși, prostituate și orfani!” ea a continuat spunând ”până astăzi numărul lor a trecut de 50.000 și încă nu am terminat să mă răzbun pe Sfântul Petru.”
Mi-au dat lacrimile. N-am auzit în viața mea de o decizie mai frumoasă și îndrăzneață. Mi-e ușor să stau în fața televizorului să văd cum a plâns și transpirat și obosit o femeie de statura unui copil de 12 ani și pe urmă să mai îmi și dau cu părerea dacă oare a fost corect că a crezut într-un fel sau altul. Mi-e ușor să stau la calculator să citesc despre munca de o viață a unui om în ogorul lui Adonai și să o declar bună sau mai puțin bună. Mi-e ușor să ascult predici și să îmi dau cu părerea cât de sus sau de jos e vorbitorul, când nu eu mi-am dat sufletul afară învățând cuvintele pe care tocmai le-a născut cu durere cineva în fața mea.
Maica Teresa, indiferent de greșeli sau goluri în crez, indiferent de îndoielile pe care le avea și care o măcinau până în pragul disperării, femeia asta nu s-a lăsat de Adonai nici măcar atunci când credea că El a abandonat-o și că n-o mai vrea.
Eu știu cum sunt. Mi-am petrecut 30 de ani din viață încercând să cunosc inima asta înșelătoare care îmi bate în piept, ca nu cumva să mă trezesc că mă surprinde cu ceva. Nu mă surprinde nimic la mine, nici că sunt ipocrită, nici că de multe ori lovesc și pe urmă întreb dacă trebuia, nici că judec de parcă mie mi-a fost încredințată judecata, nici că îmi dau cu părerea despre adevăruri pe care nici eu nu le cunosc deplin, nici că mă împiedic când ți-e lumea mai dragă, nici că mă tem și încerc să maschez asta cu vorbe mari. Nu, nimic nu mă surprinde la mine, dar azidimineață uitându-mă la documentarul respectiv am înțeles că și dacă sunt în felul ăsta pe care de multe ori îl disprețuiesc, n-am nici un drept să mă opresc. Așa cum sunt n-am să încetez să sper că ce a început Adonai în mine va duce la bun sfârșit. N-am să încetez să sper că El nu se lasă intimidat de nevrednicica mea. N-am să încetez să-L caut pentru că s-ar prea putea ca El să poată găsi pe cineva mai bun decât mine care să-I facă cinste mai mult decât mine, poate chiar și să se oprească să vrea ceva așa căldicel și nefinisat ca mine, dar eu nu am cum să găsesc ceva mai bun ca El, așa că și dacă m-aș trezi într-o zi cu gândul că m-a părăsit și că nu mă mai vrea, nici atunci n-am să mă opresc, pentru că eu n-am nimic mai bun decât pe El. 

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

אני לדודי ודודי לי

 Adonai Și-a arătat dragostea față de mine prin faptul că pe când eram eu doar o păcătoasă, HaMashiach a murit pentru mine. Pe când nu avea nimic de câștigat de pe urma mea... nici măcar o părere de rău pentru greșeli pe care le-am făcut doar împotriva Lui. Nici măcar o promisiune că am să-L urmez. Pe când nici măcar nu mă uitam în direcția cerului și nici nu mă interesa dacă Îl doare inima de dor după mine... încă de când făceam front comun cu dușmanul Lui: Yeshua a murit pentru mine.
Nu a venit să-mi spună că mă iubește pentru că știa că nu mai pot să cred în vorbe de multă vreme, ci S-a gândit la care ar fi cea mai mare declarație de dragoste care există în lumea asta sau cea viitoare și pe aceea mi-a făcut-o: a murit pentru una ca mine.
Nu cred în El pentru că sunt fanatică sau n-am de ales, sau mi-e creierul mai mic decât al majorității, sau spiritul luptător mai limitat deci simțind nevoia sa-mi fabric în minte imaginea unei ființe supreme. Nici vorbă!
Cred în El pentru că mi-e mai real decât suflarea mea și doar El S-a putut face destul de nebun în felul lumii încât să mă iubească pe mine și să moară de dragul meu, măcar că nu i-am dat nici un motiv să mă iubească.
Când am început să înțeleg cât mă iubește m-am tot strofocat să-L fac să se simtă iubit de mine, ba mi-am chiar pus inima să înțeleg cum vrea să fie iubit, pentru că nu-mi era destul să-L iubesc cum pot ci am vrut să-L iubesc așa cum vrea El să fie iubit de mine.
Am înțeles că în relația asta eu nu mai sunt a mea și El nu mai este al Lui. El este al meu. Ani l'dodi v'dodi li. (Eu sunt a Preaiubitului meu și Preaiubitul meu este al meu!) Eu nu-L împart cu nimeni și El nu-mi stârnește gelozia în nici un fel... la mine e problema. El mă împarte cu visele mele, cu lucrurile la care nu vreau să renunț, cu planurile mele și printre toate El încearcă din răsputeri să-mi atragă atenția ca să-i dau dreptul pe care-L are asupra mea. Nu-Și cere dreptul cu forța ci așteaptă să-L văd eu... să-L caut eu... să-L găsesc eu. Eu în schimb mă folosesc de dreptul meu și mă extra-folosesc de dreptul meu asupra Lui, ba de multe ori am încercat chiar să-L manipulez cu replici de genul ”dacă m-ai iubi ai face asta pentru mine” ca și cum nu mi-ar fi demonstrat până la moarte că mă iubește.
Nimic nu e corect față de El în relația asta... mereu Îl nedreptățesc, mereu Îl ignor, mereu trec peste voia Lui căutând mai degrabă voia mea... și cu toate astea am pretenția să mă creadă când mă duc și-i spun cu fața plouată că-L iubesc.

 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. - Ioan 15:13

Dacă exista vreo dovadă mai impresionantă decât a muri pentru mine ca să înțeleg că mă iubește, ar fi făcut orice, sunt convinsă, dar pentru că nu este dragoste mai mare decât să-ți dai viața pentru cel pe care-l iubești, El a murit de dragul meu pentru că nu putea fără mine.
Eu nu am cum să mă duc să mă omor ca să-i arăt că Îl iubesc, dar pot să mor față de mine în fiecare zi și am descoperit că moartea firii nu e mai puțin dureroasă decât moartea fizică, poate doar diferită. Învăț în fiecare zi că degeaba îi spun cuvinte frumoase că doar El e Cuvântul Întrupat, n-am cum să-L impresionez. Singurul fel în care pot să-L fac să se simtă iubit de mine este să mor față de tot ce vreau eu în favoarea a ceea ce vrea El, ca să știe chiar dacă nu i-aș spune niciodată, că pentru Bat Melech nu există nimic mai important decât inima Lui!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

My Jewelry box - made by Alexandra Pasca

Mulțumesc din suflet Alexandra pentru rabdare si pentru ca ai reusit sa redai ce voiam eu. Bless you!

Yom HaShoah

Astăzi este Yom HaShoah, ziua comemorării holocaustului. Nu îmi place să scriu despre asta, la fel cum nu cred că face plăcere nimănui care are măcar o fărâmă de respect pentru viață în sine, ca să nu mai vorbim de viața poporului lui Adonai.
 Nu îmi place să îmi amintesc... mă înfior de fiecare dată când îmi vin în minte sutele de fețe pe care m-am obligat să le întipăresc în mine pentru că nu mai era nimeni să-și amintească existența lor curmată prea repede de naziști și de antisemiți. Nu îmi place să-mi amintesc, dar n-am nici un drept să uit...
Ca să vorbesc despre subiectul acesta este la fel cum aș vorbi despre o rană deschisă în sufletul meu, dar nu una pe care vreau să mi-o vindece nimeni pentru că însăși durerea respectivă îmi ține trează conștiința față de poporul lui Elohim.
Acum 23 de ani, Adonai a sădit în mine poporul Lui cu rădăcini pe care nu poate să le mai scoată nimeni niciodată, tocmai prin imagini cu exterminările de la Auschwitz. Aveam 7 ani și mă uitam la Tele-Enciclopedia și imaginile respective nu m-au traumatizat: m-au trezit și nu mi-au mai dat voie niciodată să îmi feresc privirea oricât de mult am auzit de-a lungul timpului: ”da cum poți să te uiți la așa ceva?!”, de parcă aș fi fost o sadică și îmi făcea plăcere. Nu mi-a făcut plăcere. Din contră, dar ce drept aveam eu să nu suport să le văd când alții nu au suportat să le trăiască dar totuși le-au trăit?
Am început să caut obsedată de-a dreptul, să găsesc dacă va fi cu putință măcar un supraviețuitor al holocaustului... voiam să-mi cer iertare cumva, oricât de nedrept ar fi sunat și aveam senzația că doar când voi întâlni unul voi găsi un pic de alinare. În căutarea mea mi-am cărat ba familia, ba prietenii prin locuri macabre pentru unii și cu ocazia asta le mulțumesc că nu s-au oprit să mă sprijinească oricât le era de greu să înțeleagă.
Am mers în multe locuri unde credeam că am șanse să găsesc supraviețuitori, dar n-am găsit nici unul și tot sufeream pe tema asta și îi spuneam lui Adonai că deja nu mai am nici o șansă să găsesc vreunul în viața și nu știu ce să fac cu toată durerea pe care am adunat-o cu grijă atâția ani ca să îi înțeleg rostul, dar Îl simțeam că mă tot îndeamnă să aștept. Și am așteptat până în 2007 când am fost la Satu-Mare ca să vizitez cimitirul evreiesc de acolo și le mulțumesc Pastorului Rareș Călugăr și echipei care m-a însoțit deși nu prea vedeau rostul la a ne uita la niște morminte, dar am simțit cu toată inima mea că trebuie să merg și am mers.
Când am ajuns acolo am văzut că de fapt erau două cimitire nu unul și erau așa de imense încât aveam senzația că mă pierd printre atâtea pietre de mormânt. Erau câteva care erau îngrijite, dar cele mai multe erau uitate de timp și m-am apucat aproape bezmetic să pun pietre pe toate mormintele, simbol al aducerii aminte pentru evrei, însă mi-am dat seama că ar dura zile bune să termin și m-am oprit. La un momentdat am văzut printre pietre un grup destul de mare, toți adunați în jurul unui mormânt și n-am îndrăznit să mă apropiu ca să nu le stric momentul, dar am tot stat și m-am uitat la ei până când a venit un om (am aflat mai apoi că era Rabinul) și a întrebat pe cineva dintre noi dacă suntem evrei. Răspunsul a fost ”nu” și omul a stat și ne-a analizat o vreme, după care a întrebat foarte curios ”păi și atunci de ce sunteți aici?” La care răspunsul a fost ”am venit cu ea!” - adică eu. Rabinul s-a uitat la mine fără să mă întrebe nimic după care îi spune Pastorului ”noi mergem și în celălalt cimitir, dar dacă vreți pe urmă, veniți cu noi la Sinagogă.” A zâmbit și s-a întors la grupul pe care-l însoțea. Eu n-am așteptat să ne zică de două ori și am fost tot după ei fără să spun nici un cuvât măcar. Am mers în cel de-al doilea cimitir și abia atunci am văzut că în mijlocul grupului era o bătrânică de vreo 1,50 m și tot grupul stătea în jurul ei de parcă o păzeau. Bătrânica a mers la Nicoleta, soția Pastorului meu și a întrebat-o de ce suntem acolo și Nicoleta i-a răspuns tot arătând spre mine. Femeia s-a oprit, s-a uitat la mine și eu în pământ, dar n-a zis nimic.
După ce am umblat în lungul și latul celor două cimitire, am mers la Sinagogă.
 Rabinul ne tot povestea istoria locului și ne tot arăta unde s-au făcut modificări și eu am ieșit un pic afară să respir că pentru un motiv necunoscut mie, îmi venea să plâng. Afară, în partea stângă cum intri, era o placă din marmură neagră pe care era scrise multe nume ale evreilor din Satu-Mare ce au murit în timpul holocaustului și m-am apropiat să le citesc când am simțit pe brațul meu o mână iar când m-am uitat mai bine, avea pe braț un număr însemnat cu o cerneală de un albastru verzui. Bătrânica din grupul de mai devreme era o supraviețuitoare a holocaustului și venise împreună cu toți copiii și nepoții ei din Israel, pentru prima dată de când coșmarul ei se terminase. M-a întrebat în ebraică de ce iubesc poporul lui Adonai dar n-am putut să îi răspund. M-am apucat de plâns și mi-am tot cerut iertare vreun minut. Ea m-a întrebat de ce îmi cer iertare și i-am răspuns că pentru tot ce i-au făcut românii. Femeia a început și ea să plângă și a spus ”am știut eu că nu mă lasă HaShem să mor până când nu îmi spune cineva măcar odată că le pară rău!” M-a îmbrățișat femeia în timp ce toată familia ei stătea nedumerită de ce plângem. A mai stat o vreme până când mi-a arătat pe piatră numele scris a fiecărui membru din familia ei care a fost ucis, ea râmânând singura în viață dintre 6 frați. Atingea cu degetele tremurânde fiecare nume și îmi spunea ”ăsta a fost verișorul meu... era un copil așa vesel”, mai atingea un nume și spunea ”asta a fost sora mea... și-a dorit așa de mult să se căsătorească.” Eu nu mai ziceam nimic. Nu mai era oricum nimic de zis. Când a plecat i-am spus doar că nu voi uita niciodată și ea mi-a zâmbit și a spus ”acum pot să mor liniștită!„
Am ținut în mine de atunci lucrurile astea precum o comoară pe care n-am să o dau nimănui, dar astăzi mi-am amintit de bătrânica mea, la fel cum îmi amintesc de fiecare Yom HaShoah și îi mulțumesc lui Adonai că am putut să întâlnesc un om care s-a întors din iad și încă zâmbea.
N-am să uit, oricâte zile mi-ar da Adonai să trăiesc pe pământ. N-am nici un drept să uit...
Anul acesta e un an de aducere aminte pentru mine și în luna august am să merg la Auschwitz, loc pe care mi-am dorit mult să-l vizitez și am să încerc să cuprind în mine cât de mult pot din toată suferința ce a fost indusă poporului lui Adonai și implicit Lui. Mă duc să-mi amintesc de durerea Lui pentru ei și să nu uit niciodată că Dumnezeul meu e Dumnezeul lui Israel!
Poate că pentru mulți e plictisitor și fără sens articolul ăsta, dar astăzi e o zi de aducere aminte pentru evrei și ne-evreica asta (adică eu) a vrut azi să-și amintească împreună cu ei că nu trebuie să uite niciodată.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה