- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?
- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?
- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.
- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar ca ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să iţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit aici.
- Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, în întuneric.
- Eu nu ştiu exact, cum va fi, dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
- Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea sa fie?
- Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, nici un fel de mama, aşa că e evident că nu există.
- Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângâie lumea din jurul nostru. Ştii… eu cred ca viaţa adevarată ne aşteaptă abia de acum încolo.
Autor necunoscut
No comments:
Post a Comment