Am auzit un Midrash despre un om care locuia într-un sat izolat de restul lumii. Satul acesta era foarte bogat în grâu şi oamenii îl mâncau nemăcinat, nepreparat, deoarece nu ştiau că se poate găti cu el.
Omul care locuia în acest sat, porneşte într-o călătorie. Ajunge în primul sat şi acolo vede oameni care mănâncă pâine. Omul se uită mirat, motiv pentru care este servit cu o felie de pâine. Omul întreabă "ce este asta?", i se explică tot procesul, cum grâul este luat şi măcinat, amestecat cu apă şi sare, drojdie, pusă în cuptor şi rezultă pâinea. Omul este şocat. Apoi i se oferă o bucată de prăjitură pe care o mănâncă cu o plăcere extraordinară. Când aude că din nou grâul este ingredientul principal, omul exclamă plin de bucurie "cu siguranţă eu sunt stăpânul la toate aceste lucruri, fără să le prepar, deoarece eu am ingredientul de bază."
Sunt unii care cunosc lucrurile de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu, sau esenţialul. Li se pare o pierdere de timp să stai şi să-ţi "baţi singur capul cu spiritualisme". Dar au ocazia câteodată să guste dintr-un "preparat", rezultat din cugetarea unora la "spiritualisme" şi li se pare extraordinar la gust, dar pentru că lucrurile auzite au la bază ceva din esenţa pe care ei o cunosc, li se pare în continuare inutil să-şi "bată capul" singuri. Ajung astfel mulţumiţi să ştie cât ştiu şi sunt de-a dreptul deranjaţi când încerci să-i provoci să gândească.
Omul din acest Midrash nu ar fi murit de foame dacă ar fi continuat să mănânce grâu gol, ar fi trăit mult şi bine, dar fără a se bucura de viaţă prea mult şi fără a-şi încânta papilele gustative.
Oamenii care nu caută, sau nu vor să ştie mai mult decât lucrurile de bază, nu mor, nici nu ajung în iad, dar existenţa lor este doar lipsită de orice bucurie.

Bat Melech
Cristina