Bunica mea a stat la mine peste iarnă și pentru că nu aude foarte bine, întotdeauna ascultă Vocea Evangheliei la maximum. Ieri asculta ca de obicei și fie că vreau, fie că nu, aud ce se vorbește. Din greșală am auzit citindu-se din 2 Împărați, capitolul 18. Pentru că nu prea ascult Vocea Evangheliei, nu știu, dar presupun că se citește Biblia în fiecare zi, iar ieri s-a citit din pasajul mai sus menționat.
Mi-a rămas în minte versetul 4 din tot capitolul, iar acolo scrie despre Împăratul Ezechia că ”A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteile şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.”
Am înțeles dintr-o dată, nu ca și cum nu aș fi știut, că Adonai are un timp pentru orice. El a avut un timp în care a folosit șarpele de aramă ca să aducă vindecare copiiilor lui Israel, dar acel timp trecuse și oamenii au ajuns să ia ceva de care Adonai s-a folosit la un moment dat și să se închine acelui lucru, de parcă lucrul în sine le-ar fi adus vindecarea.
Poate că și eu am luat lucruri pe care Adonai a ales să le ia o dată și să le folosească în viața mea, iar eu am ajuns să cred că acela este lucrul care aduce prezența lui Adonai în viața mea.
Îmi vine în minte pasajul cu Hofni și Fineas, (1 Samuel 4) care vedeau că pierdeau lupta cu filistenii și că Adonai nu mai era cu ei, dar ei tot au adus Chivotul lui Adonai în mijlocul taberei. Chivotul reprezenta prezența lui Adonai, dar oamenii au început să se poarte de parcă ar fi fost lesa cu care îl duceau pe Adonai cu forța acolo unde voiau ei. Ei gândeau că nu contează că Adonai nu vrea să meargă cu ei la luptă, pentru că Îl vor duce cu forța dacă este cazul. Ei credeau că Adonai este acolo unde se află și chivotul așa că au dus Chivotul acolo unde și-ar fi dorit ei să fie Adonai. S-au înșelat. Adonai a folosit Chivotul de multe ori, dar acum nu era cazul. La fel, Adonai a folosit șarpele de aramă, dar acum nu mai era cazul.
Adonai este destul de mare încât să facă toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:5) și atunci de ce n-ar fi destul de mare încât de fiecare dată să lucreze într-un mod nou, sau în același fel dar pentru cât timp dorește? Ce contează este să înțeleg timpul lui Adonai.
Am văzut de multe ori, în anumite practici bisericești, că slava lui Adonai nu mai este în acele lucruri de multă vreme, dar oamenii se poartă ca și cum ar fi.
Pe vremea lui Ezechiel, slava lui Adonai se ridica de pe Chivot și oamenii continuau să se poarte ca și cum nu era adevărat. Apoi slava lui Adonai ieșea din Templu, dar oamenii aduceau jertfe ca și când Adonai era tot acolo. Slava lui Adonai ieșea din Ierusalim și oamenii nici nu vedeau.
Slava lui Adonai pleacă dintr-un loc, atunci când dăm mai multă importanță pacticii în sine decât Celui care a inițiat practica. Dacă ritualurile mele ajung mai importante decât Adonai, El nu mai are loc. Dacă mă leg de experiențe personale din trecut și am impresia că doar așa se manifestă Adonai, mă înșel amarnic. Atunci risc să aduc jertfe unui șarpe de aramă. Ceva spiritual poate să ajungă demonic, iar diferența o face doar timpul lui Adonai.
Dacă Adonai a folosit odată în viața mea un cântec, este absolut esențial să nu am impesia că fără cântec Adonai nu poate să fie prezent. Dacă ajung să cred că un cântec este ceea ce Îl aduce pe Adonai, în scurt timp ajung să dau un nume spiritual de ”laudă și închinare” cântecului și-l transform în ritual și fără să îmi dau seama, nu se mai poate Biserică fără muzică. (A se îțelege prin ceea ce spun, că muzica este doar un exemplu. Iubesc muzica și Adonai încă atinge inima mea prin muzică).
Cine știe câte lucruri de genul, ajung să le înalț mai pesus de Cel Preaînalt. Dacă nu îmi transform mintea, așa încât gândul lui Yeshua să fie în mine, atunci gândirea mea va fi una lumească, o gândire care mă face să cred că Adonai vrea ”jertfe” mai presus de inima mea. Creștinismul nu este o grămadă de practici religioase, ci o închinare în Duh și Adevăr. Dacă totul se rezumă la programe religioase și la lucruri fără care credem că nu se poate, atunci creștinismul este la fel ca oricare altă religie, nu mai este o relație cu un Dumnezeu viu.
Dacă eu slujesc unui Dumnezeu viu, atunci să nu Îl insult cu practici moarte, ci mai degrabă să caut lucrurile care învie Duhul și înnoiesc mintea.
Ajută-mă Adonai să nu mă închin la lucrarea mâinii Tale, ci doar Ție. Amin
Bat Melech
Cristina
WOW, e tot ce pot sa spun. Merci tu scumpa.
ReplyDelete