Mi-am petrecut aproape toată viaţa visând la Israel. Nu pentru că este cea mai frumoasă ţară din lume, poate există ţări cu un relief mai frumos decât Israel. Nu din cauză că este locul ideal pentru a trăi din punct de vedere economic, poate chiar opusul. Nu pentru că este cea mai mare putere a lumii, este una din cele mai mici ţări, ca suprafaţă, ale lumii. Nu pentru oamenii primitori - nu cunosc un popor mai închis la străini ca şi evreii... Nu pentru credinţa lor în Dumnezeu, pentru că mulţi evrei şi-au pierdut credinţa sau au înlocuit-o cu altceva. Nu pentru smerenia Israelului, pentru că nu cunosc nici un popor mai încăpăţânat decât evreii. Iubesc Israelul petru că este la fel ca mine în toate felurile posibile.

Îmi amintesc de ceva ce am auzit cu mult mult timp în urmă. Eram copil şi am auzit în Biserică un frate bătrân care zicea "Dumnezeu nu a ales pe Israel pentru nimic din ce avea Israel. Dumnezeu a ales Israelul pentru că l-a iubit". Spusese asta în urmă la versetele din Deuteronom 7:6-8: "Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon, împăratul Egiptului."

Cu mintea mea de copil, am înţeles că nimic din ceea ce au făcut ei, bine sau rău, nu L-a făcut pe Dumnezeu să îi iubească mai mult sau mai puţin. Aşa am vrut eu să mă iubească Adonai şi de atunci în inima mea am asociat Israelul cu mine pe veci. Mi-am spus că dacă

i-a iertat pe ei, mă poate ierta şi pe mine, că dacă Şi-a ţinut Legământul faţă de ei, Şi-l va ţine şi faţă de mine.

Mai greu mi-a fost când am început să cresc şi să aud tot mai des, fraţi predicând despre cum Israel a păcătuit atât de mult încât Adonai nu a mai putut să îi ierte, că a rupt Legământul cu ei şi făcut un nou Legmânt cu neamurile ca să stârnească gelozia evreilor.

Am simţit ca şi cum pe mine m-ar fi lăsat, pe mine nu m-ar fi putut ierta, ca şi cum Şi-ar fi rupt Legământul cu mine. Dacă i-a lăsat pe ei, de ce nu m-ar lăsa pe mine? Dacă Legământul făcut cu ei nu a fost destul de puternic, de ce ar fi fost Legământul Lui cu mine mai puternic? Răspunsul meu a fost: "dacă i-a lăsat pe ei, atunci m-a lăsat şi pe mine", deci, nu Îl mai vreau pe Dumnezeu. Dacă DUMNEZEUL LUI ISRAEL l-a părăsit pe Israel, de ce ar mai fi fost dragostea Lui diferită de a oricărui om? Un om care nu se simte iubit, caută pe altcineva care să-l iubească. Asta nu e o dragoste de Dumnezeu, e o dragoste omenească.

După ce am umblat pe cărări vrute de inima mea, într-o zi ca oricare alta, fără să vreau, am auzit cuvintele: "Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!" Erau versete din Isaia 49:14-16.

Am înţeles că nu doar că Dumnezeu nu Şi-a lăsat Israelul, dar Şi-a dat mâinile să-I fie săpate pentru ei. Atunci am început să mă întorc la Dumnezeul lui Israel, care nu a iubit Israelul pentru nimic din ce avea Israel, ci a iubit Israelul, pentru că aşa a vrut El.

Am înţeles că pe mine nu mă iubeşte pentru ceea ce am (şi doar El ştie că nu am nimic) ci mă iubeşte pentru că aşa vrea El.

Azi ştiu că nimic nu mă poate despărţi de dragostea lui Yeshua, nici moartea, nici prigonirile, nici domniile, nici stăpânirile, nimic din cer, de pe pământ sau de sub pământ, că sunt a Lui pe veci, precum Israelul.

Bat Melech

Cristina