Mai bine tac...

M-ai iubit încă de la început,

Nu Te-ai uitat la mine că eram doar lut.

Visele mele goale, de Tine le-ai umplut

Și pașii mei desculți pe Calea Ta i-ai vrut.

Că toate mă strigau 'napoi nu Ți-a păsat,

Că tot priveam în urmă nu Te-a descurajat,

M-ai curățit ca pentru prima oară de câte ori păcatul m-a pătat

Și cu ochi noi m-ai privit de câte ori m-am lepădat.

Că eu voiam să-mi fie soare când aveam nevoie de ploi,

Că eu voiam să-mi fie pace când trebuia să lupt în război,

Că aveam inima plină de lume și ochii de Tine goi:

Nu Te-a oprit nimic să vii după mine-n noroi.

Acum să-Ți spun că Te iubesc? - mai bine tac...

Nu-mi pasă oricât doare voia Ta s-o fac

Și orice legătură cu lumea mi-o desfac,

Nu-mi trebuie veșminte-mpărătești, Te pot urma și-n sac.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Închinare pe placul Lui

 Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i pierde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată. De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi, şi împlineşte-le. - Devarim/ Deuteronom 7:9-11


Aud și văd tot mai mulți credincioși, care ori din mândrie ori din ignoranță (prefer să cred a doua variantă), își justifică acțiunile și ideile haotice (ca să nu spun eretice), folosindu-se de replici precum: ”eu așa cred!” sau ”suntem liberi să ne închinăm cum vrem și simțim!” crezând că scuză astfel abstractismul crezului lor și acuză orice formă organizată de închinare ca fiind legalism și religiozitate. De cele mai multe ori, tot aceștia, fac referire la rânduiala dată de HaShem lui Moshe ca fiind una eronată sau care și-a pierdut validitatea odată cu venirea lui Yeshua, argumentând că El a venit să împlinească Torah ca noi să nu mai facem acest lucru.

Cred că orice istoric poate să mă susțină în afirmația că omul, indiferent de locul în care s-a aflat pe pământ, a simțit dintotdeauna nevoia să se închine. Fie că ne uităm la civilizațiile mayașe, sau orientale, sau nordice, există dovezi arheologice incontestabile că omul a simțit dintotdeauna că există forțe superioare lui care îl pot ajuta sau îl pot pedepsi, iar omul a simțit că îi este natural să se închine în fața acestora.

 În cazul nostru, Adonai, Singurul Dumnezeu Adevărat, a primit și apreciat această închinare a omului, oricând i-a fost adresată și în orice fel. Oriunde simțea omul să se închine și în orice fel, Adonai primea închinarea acestuia, însă acest lucru a durat doar până în momentul în care poporul Israel a stat în fața muntelui Sinai, moment în care simpla închinare haotică a oricui și oricum, nu mai era acceptabilă. Adonai nu ține cont de vremurile de neștiință (Fapte 17:30) când ai impresia că închinarea trebuie făcută după cum te simți tu bine, însă când crești și înțelegi lucrurile Lui, pricepi de asemenea că închinarea trebuie să fie pe placul Celui care o primește și nu spre placul celui ce o aduce. Tocmai din acest motiv Adonai învață poporul că El este Sfânt și că așteaptă de la ei sfințenie, iar în ce privește închinarea stabilește locuri precise unde aceasta putea fi adusă și stabilește supraveghetori peste închinarea oamenilor. El le spune prin Moshe ”Acolo să mâncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,” (Deuteronom 12:7-8).
 Tocmai pentru ca nimeni să nu facă după cum îl taie capul, Adonai poruncește familiei lui Aharon să fie puși deoparte ca și Cohanim (preoți) iar seminției lui Levi îi poruncește să slujească, sau să ajute familia preoțească în ce privește jertfele și închinarea oamenilor.

De unde fiecare om se închina unde îl taia capul și după cum îl tăia capul, Adonai îi învață pe preoți și leviți cum să asiste și să îndrume închinarea poporului. Adonai nu este după cum spune și Pavel un Dumnezeu al neoranduielii (1 Cor 14:33). Când lumea exista în haos, prezența Lui a adus ordine și prin ordine lumea a avut sens. La fel și în cazul oamenilor, când aceștia se închină haotic, intervine Cuvântul, sau învățătura ca să aducă ordine și lumină, iar prin lumina Lui închinarea noastră să aibă sens.

Dar în cazul evreilor, preoții îngreunau apropierea de Adonai, deși nu intenționat, iar omul a simțit în el depărtarea de Kodesh HaKodashim (Sfânta Sfintelor), iar cu atât mai mult neamurile care nici măcar atât nu aveau. Atunci Adonai Și-a trimis Fiul, ca prin moartea și învierea Lui să cheme o seminție aleasă de credincioși să i se închine și să facă slujba preoțească personal, fără ajutorul preoților. Prin aceasta să nu se înțeleagă că Adonai a îndepărtat seminția lui Levi sau familia Preoțească, deoarece este scris: „Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua, şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.” (Ieremia 33:20-21)

Pentru evrei această slujbă rămâne valabilă deoarece Adonai a făcut un legământ veșnic, nu temporar, iar prin faptul că îl numește ”legământul Meu”, exclude neascultarea sau încălcarea acestui legământ de către evrei ca fiind un bun motiv pentru anularea promisiunii, Adonai bazându-se pe legământul Său și nu al lor.

Însă revenind, Adonai a fost Cel care a făcut chemarea preoțească și trebuia să trimită parte din El, adică pe Yeshua ca să facă chemarea pentru toți cei ce vor crede în jertfa Lui să aibă dreptul să facă o slujbă duhovnicească personală, fără intermediari.

Și suntem liberi să ne închinăm Lui în mod personal, însă cunoscând natura omului, Adonai i-a încredințat lui Pavel și apostolilor, cunoștiința și rânduiala pentru credincioși, deoarece natura lui Adonai nu S-a schimbat, El rămâne un Dumnezeu al rânduielii. Ni se spune în 1 Corinteni 12:28  ”Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.”

Acest ”a rânduit” împlică ordine, nu haos așa că nu s-a dat dezlegare niciunde ca fiecare să se închine după cum se simte sau nu călăuzit, ci a dat o ordine a autorității. În acest sens, părerea mea personală este că rânduiala bisericească este mai înaltă decât cea preoțească deoarece are în vedere supravegherea și asistă creșterea, noii seminții preoțești după rânduiala lui Melhisedec și nu a lui Aharon.

Dacă Adonai aștepta de la tot poporul Israel supunere față de rânduiala preoțească și dacă în noul legământ ne poruncește să ne supunem și autorităților lumești, eu cred fraților, cu atât mai mult, că ne poruncește și ne ține în seamă ascultarea sau neascultarea de cei care vor da socoteală pentru sufletele noastre.

”Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” - Evrei 13:17

Prin aceasta nu îndemn pe nimeni la control spiritual, unde unii în nebunia lor chiar au ajuns, dar trebuie să fie loc în această supunere de acceptare atât a învățăturii din partea celor puși peste noi, cât și de mustrare sau îndreptare din partea lor.

Mă întristez de fiecare dată când aud un credincios care vorbește ca un nebun împotriva oamenilor puși de Yeshua să vegheze asupra lor. Faptul că eu am văzut un neajuns în cel pus ca autoritate peste mine, nu înseamnă că acest lucru îl descalifică sau îi ia din autoritate și cu atât mai puțin nu înseamnă că eu sunt în măsură să-l bârfesc sau să-i fac un nume rău. Dacă într-adevăr ți s-a trecut dreptul cu vederea sau ai fost jignit (peste măsură în opinia ta), iartă! Suferă puțină nedreptate (măcar că lucrurile pentru care ne supărăm pe mai marii noștri sunt de cele mai multe ori ridicole). De dragul lui Yeshua, dacă tot susții că-L iubești, taci pentru că și El a tăcut de dragul tău măcar că avea tot dreptul să vorbească. Roagă-te pentru cei puși peste tine și onorează-i, iar Adonai care vede în ascuns, îți va răsplăti!

Eu una nu vreau să dau socoteală pentru sufletul nimănui și nici nu vreau să fac nici un veghetor să suspine pentru răzvrătirea mea. Dacă Adonai mi-ar fi cerut să merg în genunchi kilometrii și o astfel de închinare L-ar fi mulțumit, aș fi făcut acest lucru, dar poruncile Lui nu sunt peste puterile noastre, de aceea, hai să nu ne mai desfășurăm ignoranța purtându-ne ca și niște copii.

Goethe spunea că nimeni nu este mai legat decât cei care se cred în mod fals liberi. Libertatea noastră stă în faptul că avem voie să ne închinăm Lui după cum Îi face Lui plăcere și nu în faptul că avem voie să ne închinăm după cum ne taie capul!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

De ce poartă evreul armă în mână?

De câteva zile tot primesc ba ”întrebări încuietoare”, ba versete menite să mă mustre, sau să mă învețe sau cel puțin să mă liniștească în susținerea pe care o am față de armata Israeliană. În mintea unora există o contradicție între faptul că urmez un Dumnezeu iubitor și în același timp cred că Israelul are dreptul să lupte în mod fizic. În acest articol doresc să răspund odată pentru totdeauna și dacă nu vă pot lamuri, să vă lumineze Adonai ca eu nu am cum și deci nu mă mai întrebați!

Întrebarea care primează printre toate mesajele primite: Nu este scris să nu ucizi? Israelul ucide mii de oameni, deci încalcă Torah.

FRAȚILOR! Există o mare diferență între a vărsa sânge nevinovat - a comite o crimă premeditată sau chiar fără premeditare și a omorî. Nu vreau să vorbesc ca unora care nu cunoșteți Scripturile, tocmai de aceea vreau doar să vă reamintesc ”pacifiștii mei preiubiți” (o, măcar de-ați înțelege ce înseamnă pacea!) că părintele Avraham s-a luptat cu împărații, ”Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.” (Bereishit/Geneza 14:14-15) - Nu s-a luptat cu ei în rugăciune, ci cu sabia.
Neprihănitul Pinchas (Fineas) la vederea nelegiuirilor care se petreceau sub ochii lui, a luat o suliță în mână și a străpuns în pântece pe bărbatul și femeia care păcătuiau (Bamidbar/ Numeri 25:7-8). Atât de mult a plăcut Domnului acest lucru încât a încetat urgia între copiii lui Israel, iar cu Pinchas, Adonai a încheiat un legământ de pace (Bamidbar 25:12) pentru că Adonai a considerat că prin moartea celor 2, Pinchas și-a arătat râvna pentru El.
Iosua a omorât mii de oameni în toate luptele în care a fost. Toți Judecătorii care s-au ridicat în Israel au omorât pe cineva. Samuel a omorât pe Agag (1 Samuel 15:33) David a omorât fără număr. Elyahu a omorât pe profeții lui Baal (1 Împărați 18:40). Și lista e luuuungă, dar am s-o închei cu Îngerul Domnului care a omorât pe toți întîi născuții Egiptului și a omorât 185.000 de oameni în tabăra Asirienilor într-o singură noapte (Isaia 37:36). Adonai Însuși a omorât de câte ori a dezlănțuit urgiile Lui peste Israel sau dușmanii lor, deci dacă la asta se referea porunca dată de Adonai: SĂ NU UCIZI, toți au încălcat-o, inclusiv Îngerul Domnului și Adonai Însuși. Hai să nu mai aberăm fraților!

Unii vă minunați că promovez poze cu soldați Israelieni cu arme în mână și judecați și disprețuiți ceea ce ori nu cunoașteți, ori sunteți prea plini de voi și de pacifismul vostru lumesc.
Rferitor la Shabat, Yeshua întreba în Luca 14:5 „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” iar eu întreb: care dintre voi dacă îi este în pericol de moarte familia, sau casa, nu o apără? Răspunsul ar fi NICI UNUL DIN VOI. Ei, dar nu la fel se pune problema când vine vorba de evrei.
Goyim consideră că locul evreului e într-un ghetou, izolat de restul lumii ca să nu cumva să ne infecteze cu evreitatea lui; marcat cu o stea galbenă în piept și controlat în tot de voia ne-evreului. ”Jidanului” (să nu vă permiteți să folosiți acest termen!) îi stă bine pălmuit și pus la locul lui, iar dacă îndrăznește să aibă prea mulți bani aceștia trebuie confiscați, iar dacă a îndrăznit să aibă dinți de aur în gură, aceștia trebuie scoși afară cu orice preț! Așa pare smerit evreul în ochii neamurilor și doar așa îi stă bine!
A îndrăznit evreul să creadă că Adonai Și-a adus aminte de el în toate necazurile lui și că i-a dat înapoi țara pe care a primit-o ca moștenire și din care a fost scos afară cu silnicie. A îndrăznit să se întoarcă într-o țară care nu mai arăta ca țară ci o gramadă de mlaștini și pietre. A avut tupeul să înceapă să o lucreze țara asta cu o îndârjire neomenească și țara asta i-a dat rod. Cum și-a permis evreul să nu moară când i-a spus ne-evreul să moară?! Cum a îndrăznit să creadă că are dreptul să se apere pe el și familia lui și țara pe care a ridicat-o din ruine?! E mândru evreul cu arma în mână! E păcătos! Nu-i șade bine! Locul lui e înapoi în ghetou!

Vorbesc ca o nebună ... Mi-am dat frâu liber la mânie, dar vorba lui Pavel, suferiți-mă puțin ...


Fraților știu că iubiți Israelul, sau mai bine zis ideea voastră de ce credeți că ar trebui să fie Israelul, dar și așa știu că vă rugați pentru Israel și binecuvântați moștenirea lui Adonai, dar vă rog fierbinte: NU MAI VORBIȚI DE LUCRURI PE CARE ORI NU LE CUNOAȘTEȚI ORI NU LE ÎNȚELEGEȚI.
Doar pentru că eu nu înțeleg cum funcționează teoria aerodinamicii, asta nu înseamnă că nu funcționează, la fel: doar pentru că nu înțelegeți cum poate cineva care urmează un Dumnezeu al păcii să stea cu arma în mână, asta nu înseamnă că nu funcționează. Noi am fost altoiți în măslinul lor nu invers! Altoitul trebuie să se ia după rădăcină, nu să facă rădăcina să devină ca el. Încetați odată să faceți evreii să vadă prin altoiala voastră! De atâta vreme încă tot nu v-ați dat după rădăcină?!
Poate că nu mă fac înțeleasă nici acum, dar să-l citez din nou pe Pavel ” Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă! (1 Corinteni 14:38)

Poate că vedeți lucrurile mai bine decât mine și poate că le pricepeți duhovnicește și nu lumește ca mine, dar și așa, mai bine rugați-vă pentru mine. Iar dacă evreul cu arma în mână vă jignește ochii, vă îndemn NU VĂ MAI UITAȚI, dar nu-mi mai scrieți mesaje lungi și fără nici o noimă, îmbrăcate în cuvinte meșteșugite, dar fără nici o logică pentru că eu, firească cum sunt, nu am nici o înțelegere față de astfel de lucruri.
Fiți binecuvântați și Adonai să ne lumineze și pe mine și pe voi!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Fara cuvinte

Chag Chanukah Sameach!

Făuritorul de visuri

”Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri! Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.” - Bereshit / Geneza 37:19-20

Totul începe de la un vis pe care ți l-a dat Adonai. Prea îndrăzneț, prea arogant în mintea oricui te ascultă istorisindu-l. De câte ori te aud vorbind despre el, fie că ți-o spun fie că nu, toți gândesc ”Doar n-are să cârmuiască el (ea) peste noi! Doar n-are să se ridice el (ea) mai sus decât noi! Chiar nu-și vede starea? Nu vede că mai are de trăit 50 de ani să ne ajungă din urmă?” Dar tu n-ai ce face. Ai visat și e bun visat. Că sună prea îndrăzneț, că sună prea arogant sau imposibil, că sună vrednic de mustrat chiar de către părinți spirituali, tu n-ai ce să faci. Nu ți-ai ales tu visul. Adonai ți l-a băgat în inimă pe ascuns și acum a devenit parte din tine și n-ai cum să-l mai scoți de acolo oricâtă voință ți-ai canaliza în acest proces. Entuziasmat de vis te apuci și le povestești altora care văd realitatea momentului și văd că nu există nici o șansă pe planeta Pământ ca așa ceva să se întâmple și începi să fii ba acuzat că ești mândru, ba ridiculizat că dintre toți care sunt mai capabili că taman pe tine te-a folosi Adonai, etc.

Când Yosef a visat avea doar 17 ani. Era imatur, pârâcios și slab dar cu o dorință arzătoare de a face voia tatălui așa că atunci când Yaakov îl trimite să-i aducă vești de la frații lui, Yosef îi spune ”iată-mă, sunt gata!” dar habar n-avea că nu e gata.
În cele mai multe cazuri, atunci când primești visul ai impresia că exact așa cum ești, ești perfect doar că nu ești gata pentru pasul imediat următor: să fii dezbrăcat de orice strălucire și să fii aruncat într-o groapă, gata să fii omorât. Și începe un conflict în inima ta. ”Asta nu mi se întâmplă mie! Eu tocmai ce am primit un vis de la Adonai!” Ești scos din groapă și vândut unora ”inferiori” ție și ajungi de umbli prin deșert la coada unei cămile tot îngânând ”Dar nu se poate! Eu trebuia să fiu lider! Eu trebuia să conduc nu să fiu condus! Eu trebuia să primesc onoare nu umilință!” Și la o vreme te saturi să mai îngâni vorbe goale și începi să crezi că cei care au râs de visul tău aveau dreptate, că e ridicol să crezi așa ceva. Că din toate drumurile care ar duce la vis, drumul pe care ești duce exact în direcția opusă.
Și începi să te smerești, ceea ce e bine și începi să-ți vezi starea și cu cât crești mai mult cu atât vezi mai mult că nu ești gata și că n-o să fii niciodată gata. Dar împlinirea visului n-avea nici o legătură cu felul în care ești tu pregătit sau nu, ci are legătură doar cu Cel care ți l-a dat. Câtă vreme credeai că ești gata, Adonai n-avea ce să facă cu tine, dar când îți înțelegi starea, atunci poate să-ți arate că n-avea nevoie de ajutorul tău pentru a-ți împlini visul. Adonai a făcut cele mai mari lucruri cu oameni care nu erau gata precum Moshe care se ruga să aleagă pe altul.
Când primești un vis și vrăjmașul tău va începe să viseze, oricât se crede de realist. Și va visa cum să-ți omoare visul. Ce nu știe el, este că exact planul lui de a-ți ucide visul este mijlocul prin care Adonai îți împlinește visul.
Hasatan are oroare nu de visul tău ci de Cel care Ți-a conceput visul. Îl urăște pe Făuritorul de visuri și în consecință urăște visele pe care El le dă și pentru că nu-L poate distruge pe Făuritorul de visuri, lovește în tine și te aruncă într-o groapă gândindu-se bucuros ”să văd acum ce se va alege de visurile lui (ei)!” Ce nu vede este că Adonai râde și spune ”Mulțumesc! Exact în groapă trebuia să ajungă! Exact acesta era următorul pas în direcția visului!”
Nu mă refer la vise de genul ”vreau să am mașina aia!” sau ”vreau să fiu multimiliardar!” Mă refer la vise pe care Adonai ți le-a dat și pe care El le va împlini chiar dacă pare că a eșuat.
S-ar prea putea să fie un lung lanț de eșecuri și de câte ori vei crede că ai ajuns jos vei înțelege doar că există și mai jos de atât și vei ajunge și acolo. Poate începi chiar să o iei personal și să crezi că Adonai are ceva cu tine, că Și-a pus în gând să te distrugă, dar de fapt te-a adus exact în locul unde trebuie să fii pentru a-ți împlini visul.
Oriunde te găsești pe drum nu-ți pierde speranța. Dacă tocmai ți-ai primit visul, revino cu picioarele pe pământ și ține-te bine, urmează să fii aruncat într-o groapă. Dacă ești în groapă, așteaptă caravana. Dacă ești în casa lui Potifar, stai liniștit că nu vei rămâne acolo veșnic și oricum se poate și mai rău. Dacă ești în închisoare nu-ți pierde zâmbetul și continuă să susții visele altora pentru că sigur aceia își vor aminti de tine exact atunci când trebuie. Iar dacă tocmai ce te-au chemat să interpretezi visul lui Faraon, zâmbește că abia acum începe să ia contur totul. Și ca un mic reminder: în momentul în care îți vei vedea visul cu ochii, iar frații tăi vin și se pleacă la pământ în fața ta, amintește-ți că trebuie să le arăți o bunătate demnă de poziția în care ești, că nu degeaba te-a trecut Adonai prin foc să te aducă unde ești.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Ești iubit...

Destăinuie-Ți inima în inima-mi de lut

Și dă-mi puterea să tac doar și s-ascult...

Să-Ți mângâi blând obrajii când frigul Te-a umplut,

Să poți sta lângă mine fără s-auzi ce vreau, ce m-a durut...

Dă-mi mâna să Ți-o strâng, nu să primesc

Și odihnește-Ți ochii de teama că mă rătăcesc.

De vrei să taci, cu liniștea Ta am să mă hrănesc

Și am să tac și-am să privesc 

până chipu-Ți în mine-L întipăresc!

Chiar dacă tot ce vreau la ce vrei m-a orbit,

Și chiar de firea mea Te-a deznădăjduit,

Vreau Adonai de mine să Te simți iubit,

Pentru că n-am uitat că Nemurirea în ochi m-a privit,

Că m-a luat în brațe și mi-a zâmbit 

și de-atunci nu S-a mai oprit. 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Tehillim 27

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Molie sau fluture?

El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile. - Filipeni 3:21


De ceva vreme mă tot gândesc la omizi și la felul în care acestea devin fluturi, la tot procesul lor de transformare și am privit cu speranță metamorfoza lor gândindu-mă într-un fel la propira-mi metamorfoză. Ce nu am știut (pentru că sincer, nu m-a interesat) a fost că nu toate omizile se transformă în fluturi, deși toate omizile suferă metamorfoza sau transformarea, cu toate astea unele omizi se transformă în molii.
Moliile, în contrast cu fluturii, zboară noaptea pentru că nu suportă lumina naturală, dar sunt atrase în mod inexplicabil de lumina artificială. Moliile, la fel ca fluturii, au aripi, dar aspectul lor e unul hidos și de multe ori prezența moliilor, indiferent de specie, provoacă dezgust și pagubă oriunde se află.
Doar un cunoscător poate să facă diferența între o omidă care va deveni fluture și una care va deveni molie. Pentru un necunoscător, omizile sunt omizi. Se târăsc la fel, distrug frunzele culturilor la fel, sunt la fel de dezgustătoare și trec prin același proces de metamorfoză. Diferența se vede doar după transformare, moment în care chiar și pentru un ignorant în ce privește acest domeniu, e evident că unul e fluture iar celălalt molie, că unul e frumos iar celălalt hidos, că unul zboară ziua iar celălalt noaptea.

E adevărat că toți suntem oameni, supuși acelorași condiții și greutăți, purtând în noi aceeași fire pământească dispusă doar să se târască prin murdăria pământului și să provoace daune în jur. E adevărat că pentru un necunoscător nu e nici o diferență între un credincios și un necredincios, iar acest lucru le dă multora impresia că e ok să se complacă în starea lor. Însă pentru Cel care cunoaște toate lucrurile, inclusiv ce se ascunde în starea noastră smerită, e evident ce putem să devenim. Diferența o face reacția la metamorfoză, care în cazul nostru este întâlnirea cu Yeshua. Momentul în care Îl întâlnești iese la iveală din tine ce ești cu adevărat. El nu respinge pe nimeni, respingerea noastră față de El ne face molii. Până în momentul în care un om nu Îl întâlnește pe El este ca și omida care are potențial fie să devină molie fie să devină fluture, dar în momentul în care L-ai văzut față în Față și L-ai privit în ochi și I-ai văzut iubirea și cu toate astea Îi întorci spatele, nimic nu-ți mai poate schimba natura de molie. Vei fi astfel condamnat de propria-ți fire la o noapte veșnică în care vei avea impresia că iubești lumina, că doar tu ești un om bun care faci și dregi, dar lumina ta va fi una artificială care doar imită Adevărata Lumină. În momentul în care va ieși la iveală adevărata ta natură oricât ai disprețui fluturii și tot ce reprezintă aceștia va fi doar pentru că vei știi că și cel mai insignificant și puțin arătos dintre fluturi va fi infinit mai frumos decât cel mai deosebit din specia ta.
Nu natura mea specială mă face deosebită. Natura mea e una umilă, neînsemnată și hidoasă. Recunosc în mine o pornire naturală înspre a face rău și mi-e extrem de greu să îmi supun firea, cu toate astea, știu că știu că știu că M-a privit Nemurirea în ochi și că de-atunci mi-e gândul doar la zbor și la Lumină. E ciudat și nefiresc să cred că eu, care abia mă târăsc și care am nevoie de zile să ajung de pe o frunză pe alta, voi putea într-o zi să zbor de pe o frunză pe alta în câteva secunde. Mi-e greu să îmi imaginez că înfățișarea asta pe care o am acum și care provoacă dezgust, va fi îmbrăcată într-o zi de frumusețe și mortăciunea mea va fi înghițită de viață, dar știu că așa va fi! HaMaschiach în mine mi-e nădejdea slavei! Nu că eu am în mine capacitatea de a-mi depăși condiția cu destulă meditație și alte basme de genul, ci faptul că El, Veșnicia întruchipată, locuiește în mine, aceasta mi-e nădejdea slavei!
El are puterea de a-Și supune toate lucrurile, inclusiv firea mea și tot ce sunt eu! Alegându-L pe El I-am dat dreptul să folosească orice dorește, să mă strângă în Sine și mă transforme până când Îi voi fi supusă doar Lui!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Eu iubesc pe Stăpânul meu

”Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui HaMashiach, Mielul fără cusur şi fără prihană.” - 1 Petru 1:18-19

”Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. Dacă robul va zice: ,Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod’, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.” - Shemot/Exod 21:2-6

Eu nu mi-am aparținut mie niciodată. Dintotdeauna i-am aparținut lui Adonai, dar prin păcat am ajuns sub pedeapsa Legii date de El. Dar pentru că nu a suportat gândul să fie pe veci despărțit de ceea ce era a Lui, m-a răscumpărat, plătind El în locul meu. A acceptat să fie El pedepsit în locul meu ca să împlinească Legea căruia I-a rămas Credincios, pentru că El nu-Și trage cuvântul înapoi.
El nu m-a răscumparat de la satan pentru că n-am fost vândută lui niciodată și mai mult Adonai nu face târguri cu satan. Cel rău a avut mereu doar poziția de acuzator și cel mult el a putut să meargă înaintea lui Adonai cu degetul întins spre mine și spre păcatul meu și să ceară să fie respectată Legea. S-a folosit de faptul că Adonai odată ce rostește o hotărâre aceasta rămâne în picioare și a acționat la fel cum a făcut Haman în visul lui de a extermina evreii. Acesta știa că odată ce împăratul Persiei scria o hotărâre aceasta nu mai putea fi schimbată nici măcar de împărat (Estera 8:8) așa că a manipulat lucrurile în așa fel încât să se dea o hotărâre împotriva evreilor știind că aceasta nu poate fi revocată și în momentul în care Haman a fost ucis, împăratul a putut cel mult să dea dea un alt edict prin care evreilor li se permitea să se apere în momentul în care erau atacați.
Dacă o hotărâre dată de un împărat pământesc avea o astfel de putere cu atât mai mult are putere o hotărâre dată de Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Prin faptul că eu am încălcat Legea lui Adonai, eu am căzut sub pedeapsa Legii Lui iar El a fost nevoit să sufere pedeapsa Legii în locul meu... pentru că m-a iubit până la capăt.
S-a plătit un preț pe care cuvântul imens nu-l descrie. Am fost răscumpărată cu Sângele scump al Mielului perfect, a Celui în care Adonai Își găsea toată plăcerea... inimă din inima lui Adonai. Nu există hiperbolă destul de însemnată în vocabularul meu limitat ca să redau cu ce măsură S-a cântărit pentru viața mea veșnică. 
Am fost cumpărată de El și din sclavă a păcatului m-a făcut sclavă a neprihănirii. Dar nu mi-a plăcut de la început statutul meu. Am crezut că dacă m-a răscumpărat m-a făcut liberă față de tot, inclusiv de El ... și mi-am acceptat cu greu statutul de sclavă. Mereu am căutat căi prin care să mă eliberez până și de El și Legea Lui, că doar mi se propovăduia că sunt liberă iar eu vedeam doar că tot cere lucruri peste lucruri de la mine. De multe ori cerințele Lui mi s-au părut o povară și au trecut ani buni până când am învățat să ascult de Stăpânul meu. De multe ori încă visam ca și evreii scoși din Mitzrayim la castraveții pe care i-am lăsat în urmă și mereu aveam impresia că dacă n-aș fi legată de Legământul ăsta, nimic nu mi-ar mai sta în cale. Nu odată s-a întâmplat să fie nevoit să mă lege de un picior ca să nu mai încerc să fug de la El. Nu odată s-a întâmplat să fie nevoit să zdrobească răzvrătirea din inima mea pe care o dobândisem câtă vreme am fost departe de El, dar nu știu când și habar n-am cum, la un momentdat când mi-a spus că dacă vreau sunt liberă să plec... am înțeles că nu pot. Și nu puteam nu pentru că devenisem masochistă, sau că dintr-o dată mi-a surâs ideea sclaviei pentru că încă mai am sămânță de răzvrătire în inima mea, dar n-am putut să plec pentru că m-am îndrăgostit. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu L-am putut iubi pe Adonai de la început. Da, simțeam recunoștiință pentru că m-a iertat de vină, dar am trăit mai mult cu senzația că stau pentru că am de plătit mult pentru ce am făcut. Aveam sclipiri emoționale ce mă făceau să strig ”Te iubesc Doamne!” dar vorbele mele nu puteam să le susțin cu acțiunile mele. Dar în timp și cum am spus, nu știu exact când, tot uitându-mă la felul în care mă iubește și mă vrea chiar și așa cum sunt, m-am îndrăgostit de Stăpânul meu. Câtă vreme am disprețuit sclavia mea credeam că dacă va zice la un momentdat ”poți să pleci” am să fug așa de tare încât n-are să mă mai prindă nimeni și că n-am să privesc în urmă nici măcar o secundă, dar când mi-a deschis ușa și mi-a spus ”dacă vrei poți să te eliberezi de Mine” ... nici n-am putut să mai privesc la ce era dincolo de ușă pentru că am înțeles că vreau să rămân lângă El pentru totdeauna și dacă voi avea doar statutul de sclavă.
I-am spus ”Eu Te iubesc Stăpânul meu și nu vreau să fiu liberă de Tine” și El a luat vorbele mele în serios și mi-a străpuns urechea ca să știe toți că eu sunt pentru totdeauna în slujba Lui.
Yeshua, măcar că era Fiu, S-a făcut asemenea unui rob și a spus ”Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.” (Yeshayahu/Isaia 50:5). După ce mi-am dat urechea să fie străunsă ca să ascult de glasul Lui pe veci, măcar că eram sclavă m-a făcut asemenea unei fiice iar astăzi îmi spune la fel cum le-a spus la talmidim (ucenici) odată: ”Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Yochanan/Ioan 15:15)

Bat Melech בת מלך

Cristina כריסטינה

Neputință

Mi-au împânzit ochii lumini străine

Și nu mai văd nimic din ce ai pus în mine

Și tot sperând că ce voi fi se v-arăta mâine,

Îmi trag 'napoi mâna care cerșește pâine...

Șarpele-ascuns în mine refuz să-l mai hrănesc,

Dar e flămând și mă tot mușcă oricât cresc...

Că Ești mai mare-n mine încerc să-mi amintesc,

Dar e târziu și drumu-i lung și... obosesc.

De când tot taci glasul nu Ți-L mai știu

Și de când tot încerc să mor, am uitat să fiu

Iar acum mi-atârnă cerul deasupra pustiu

Și-n loc să-mi strălucească soarele, mi-e sângeriu.

Aud șarpele că-mi strigă c-ai plecat

Și-mi tot arată visul în drum de trecători călcat

Și-mi pictează 'nainte un dumnezeu neputincios pe lemn crucificat,

Părăsit de toți și de credința-mi drezbrăcat...

Mă tot acuză că nu mai cred defel,

Dar n-am crezut niciodată în ce-mi arată el!

Domnul meu e EMANUEL

Atotputernic, Sfântul lui Israel!

Adonai, Împăratul meu nu tăcea!

Scoate-mi șarpele din inimă și fă-Ți loc în ea!

Ca să se știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul,

Doar TU EȘTI Cel Prea Înalt pe tot pământul!

Bat Melech בת מלך

Cristina כריסטינה

Credință?

Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. - Evrei 11:6



Nu e destul să cred că Adonai există. Existența unui dumnezeu care doar există, nu mă ajută la nimic și nu cred că Îl ajută la ceva că eu doar cred în existența Lui.
Dacă merg mai adânc și eu cred că Adonai e exact așa cum spune Scriptura că este dar nu pot să cred că este pentru mine, credința mea nu înseamnă nimic. La ce îmi folosește un Dumnezeu care are ochi dar nu mă vede? La ce îmi folosește un Dumnezeu care are gură dar nu-mi vorbește? La ce îmi folosește un Dumnezeu care e tată dacă nu mă cunoaște pe nume? La ce îmi folosește un Dumnezeu care are urechi dar oricât strig eu, nu mă aude? La ce îmi folosește un Dumnezeu care are inimă dacă eu n-am loc în ea? La ce mă ajută existența Lui dacă eu nu Îl găsesc oricât Îl caut?
Dacă susțin că am credință, trebuie să cred nu doar că El există, dar și CĂ RĂSPLĂTEȘTE PE CEI CARE ÎL CAUTĂ. Dacă doar cred că El este - că există nu înseamnă nimic.
Nu este greu să crezi că El există deși nu-L vezi... cred că este greu să crezi că dintre 7 miliarde de oameni care Îl strigă sau strigă împotriva Lui, aude exact glasul tău, că-l recunoaște și nu Îl lasă rece, că Îl mișcă până acolo încât să-ți răspundă, oricât ar dura să ajungă răspunsul Lui până la tine.
Dacă doar cred că El există Îl reduc la statura unui idol. Aceștia ”au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.” (Tehillim/ Psalmi 115:5-7)
Adonai e Viu! Urechile Lui nu sunt doar accesorii. El aude glasul meu când Îl strig sau când doar Îi șoptesc Numele și înainte să-mi isprăvesc vorba deja m-a ascultat! Dacă a creat balene care pot să audă sunetele emise din Hawaii până în Japonia, atunci cu siguranță că urechile Lui pot să audă glasul meu și dacă ar trebui să treacă prin miliarde de lumi și spații ca să ajungă la El și să-mi răspundă.
Dacă Adonai a creat rechinii care pot să simtă mirosul de sânge de la mai bine de 2 Km distanță, El care e chiar lângă mine cum să nu simtă când nu mi-e bine, când mă chinui sau sufăr? Trebuie să-i dau măcar la fel de mult credit cât îi dau unei creaturi pe care El a făcut-o.
Mâinile lui Adonai nu sunt ca mâinile unei statui. Mâinile Lui m-au format, m-au țesut în pântecele mamei mele. Mâinile lui Adonai mă acoperă ca un scut. Mâinile Lui mă țin, susțin, ating și mă ajută. Picioarele Lui merg înaintea mea pe drumul ăsta nou pe care n-aș fi fost în stare să merg dacă nu era El înaintea mea. Picioarele Lui sunt în stare să alerge de la un capăt al cerului până la celălalt doar să ajungă la mine.
Tot ce e El e pentru mine! Tot ce face El e de dragul meu! M-a închis în inima Lui și a aruncat cheia!
Credința mea nu stă doar în faptul că El există pentru că și ”dracii cred”, ci credința mea stă în faptul că El răsplătește căutarea mea și se lasă găsit de mine!


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Stânca mea

”Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă.” - Tehillim/ Psalmi 28:1

Ai idee ce înseamnă să vorbești cu o stâncă? Să stai în față la ceva total diferit de natura ta, căreia n-ai cum să-i atribui sentimente, implicit milă și să speri cu toată inima că te va asculta, că i se va face milă de tine și că va face ceva în direcția ta...
Adonai, având o natură total diferită de a mea, Adonai căruia nu-i găsesc corespondent în lumea mea, care El Însuși întreabă ”Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?” (Yeshayahu/ Isaia 40:18); Adonai mi se destăinuie ca fiind ”Tzur Israel” (Stânca lui Israel) știind că am văzut multe stânci și nici una n-a dat semn să mă asculte.
 Mi-a înstins inima și mintea, credința și ființa până acolo încât să Îl percep ca fiind o Stâncă și chiar dacă nu înțeleg prea bine o iau ca atare... dar ce să fac cu toată informația pe care o am în mine despre stânci? Tot ce știu despre ele e că sunt de nemișcat, că îți permit să vezi de sus totul, dar că dacă te apuci și-i vorbești stânca nu va auzi, nu va rămâne impresionată de vorbele tale, nu te va mângâia, nu te va ajuta... Asta e tot ce știu eu despre stânci. Dacă El e o Stâncă, atunci cum să găsesc în mine credința să-i vorbesc și să cred că m-a ascultat, dar nu doar atât, ci poate chiar sa facă ceva în direcția mea?
Ca eu să înțeleg natura lui Adonai mi-e la fel de greu cum îi este unui orb să înțeleagă cum arată curcubeul. Degeaba i-ai spune orbului că un curcubeu este un fenomen optic și meteorologic care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă și culorile vizibile sunt roșu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo și violet. Orbul nu are în minte noțiunea unui arc colorat apărut pe cer, nu are noțiunea a ceea ce înseamnă culoarea și nici măcar cum arată cerul. Pentru a-i explica orbului curcubeul, trebuie să te folosești de simțurile pe care le are și de noțiunile deja existente în mintea lui și să le folosești în așa fel încât acesta să-și facă o imagine, chiar dacă nu este una completă sau reală și cel mai probabil te poți folosi de simțul lui auditiv și să atribui culorilor diferite intrumente muzicale care pentru orb ar avea sens.
Adonai nu este o stâncă în sensul literal al cuvântului, dar pentru că eu sunt oarbă la realitatea Lui, a fost nevoit să îmi explice natura Lui folosindu-se de noțiuni din lumea mea ca să înțeleg eu cum este El. S-a folosit de noțiunea de ”tată” din capul meu ca să înțeleg o parte din El, s-a folosit de noțiunea de ”Rege” din mintea mea ca eu să pricep natura Lui, s-a folosit de noțiunea de ”dreptate” din mintea mea ca eu să pricep că El e drept, măcar că toate aceste noțiuni în mintea mea sunt distorsionate și corupte de realitatea în care trăiesc, totuși pot să-mi fac măcar o idee despre ce vorbește. Dar la fel cum orbul, deși folosindu-se de auz ca să priceapă curcubeul, tot nu înțelege complexitatea pe care acesta o are în realitate, nici eu, deși mă folosesc de simțurile pe care le am, nu pot să cuprind în totalitate complexitatea lui Adonai.
Măcar că El știa tot ce cunosc eu despre stânci și înțelegea că mi-e greu să cred că o stâncă poate să asculte, El S-a asemănat cu o stâncă. Nu mi-e greu să cred că dacă stau pe El sunt la înălțime și nu mi-e greu să cred că dacă sunt în El sunt păzită, că pentru a ajunge cineva la mine trebuie să se urce pe El... dar cum să cred că El mă ascultă din postura de stâncă?
 Tocmai pentru că nu aveam cum să cred, Adonai a tot trimis ”emisari” care să-mi spună de Stâncă, dar nu i-am crezut și atunci a venit Yeshua. Mi-a spus precum lui Moshe că în realitatea Lui Stânca deși e de neclintit, de nemanipulat, doar să-i vorbesc și ea va da apă. A arătat către Sine Însuși și mi-a spus ”Adevărat îți spun că, dacă ai avea credinţă cât un grăunte de muştar, ai zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu ți-ar fi cu neputinţă.”
Cred cu toată inima mea că Adonai e de neclintit în hotărârile Lui și de nemutat prin orice alt mijloc în afară de credință. Nu pot să-L înduplec, nu pot să-L ameninț, nu pot să-L mișc, pot doar să-L cred că mă iubește atât de mult încât de dragul meu S-a mutat pe Sine din locul Lui de drept, de lângă Tatăl și a venit până la mine ca să-mi spună ”Dacă ai să mă crezi, trebuie doar să-Mi zici ”mută-te de aici acolo” și Mă voi muta.”


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

לא בוכה יותר ירושלים

Am primit cântecul acesta pe facebook de la mama și merită postat chiar dacă e Sukkot, iar videoclipul a fost făcut de Pesach, totuși mesajul e același!

Domn; mincinos sau nebun?

“Apoi vine adevăratul șoc. Printre acești evrei, apare dintr-o dată un om care vorbește ca și cum ar fi Dumnezeu. Pretinde că poate să ierte păcatele. Spune că El a existat din totdeuna. El spune că se va întoarce la sfârșitul vremurilor ca să judece lumea. Hai să clarificăm un lucru: printre Panteiști, cum ar fi indienii, oricine ar putea să spună că este parte din dumnezeu sau una cu dumnezeu, iar acest lucru nu ar părea deloc ciudat. Dar acest om, fiind evreu, nu avea cum să se refere la un astfel de dumnezeu. Dumnezeu în limbajul lor, însemna o Ființă din afara lumii, care a creat lumea și care e infinit diferit de orice altceva în existență. Și când ai priceput acest lucru, înțelegi că ce spunea acest Om, era pur și simplu cel mai șocant lucru rostit vreodată de buze omenești.
O parte din ceea ce pretinde El, trece aproape neobservată pentru că am auzit-o de atâtea ori încât nu mai realizăm gravitatea ei. Mă refer la afirmația că poate ierta păcatele: orice păcate. Dacă cel care face o astfel de afirmație nu este Dumnezeu, acest lucru este atât de stupid încât e aproape comic. Toți putem să înțelegem când un om alege să ierte o greșeală făcută împotriva lui însuși. Mă calci pe degetul de la picior și aleg să te iert, îmi furi banii și te iert. Dar ce ar trebui să credem despre un om care fiind nejefuit și necălcat pe picior, anunță că El te iartă pentru că l-ai călcat pe altul pe picior și ai furat banii altuia? Nesimțire naivă e cea mai blândă descriere pe care o putem atribui unui astfel de comportament. Totuși aceasta a făcut Isus. El le spunea oamenilor că păcatele lor sunt iertate fără ca măcar să îi întrebe pe cei păgubiți, care erau fără îndoială răniți de aceste greșeli. Fără ezitare se purta ca și cum El era Cel mai păgubit de toate păcatele. Aceasta poate să aibă sens doar dacă El era cu adevărat Dumnezeul a cărui Lege fusese călcată și a cărui dragoste fusese frântă cu fiecare păcat. Aceste cuvinte, dacă ar fi fost rostite de oricine altcineva decât Dumnezeu, ar trebui considerate prostești și de o îngâmfare de neegalat de nici un alt personaj din istorie.
Totuși (iar acesta este lucrul cel mai ciudat și important totodată) până chiar și dușmanii Lui, când citesc Evangheliile, nu ajung de obicei la concluzia că ar fi nici prost și nici îngâmfat. Însă cei care nu au astfel de prejudecăți ajung la concluzii și mai grave decât acestea.
Hristos spunea că El este ”blând și smerit” iar noi Îl credem; fără să vedem că dacă ar fi un simplu om, smerenia ar fi ultima caracteristică pe care am atribui-o unora din cuvintele Sale.
Încerc aici să împiedic pe oricine ca să declare ridicolele lucruri pe care oamenii le spun de obicei despre El: ”Sunt gata să-L accept pe Isus ca și un învățător moral excepțional, dar nu pot să accept faptul că El se declară Dumnezeu.” Acesta este cu siguranță lucrul pe care nu trebuie să-l spunem. Un om care este doar un om și ar face afirmațiile pe care le-a făcut Isus, nu este în nici un caz un învățător moral. El ar putea fi considerat doar un nebun - la nivelul nebunilor care se cred ouă sparte - sau să-l credem diavolul venit din iad. Trebuie să te decizi! Ori omul acesta a fost și este Fiul lui Dumnezeu, ori a fost un nebun sau chiar mai rău.
Poți să-L consideri nebun, poți să-L scuipi și să-L omori ca și pe un demon, sau poți să-I cazi la picioare și să-L numești Stăpân și Dumnezeu. Dar haideți să nu venim cu fleacuri ce se vor pe o poziție înaltă și să-L numim un mare învățător al omenirii. El nu ne-a lăsat opțiunea aceasta deschisă. Și nici nu a intenționat s-o facă.”
- Creștinismul simplu, C. S. Lewis

Rădăcina mea

Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. - Matei 13:20-21

 Semănătorul a ieșit să semene ... și multă vreme în mine semăna degeaba.
Aveam tot felul de scuze pentru care nu răsăream ori n-aduceam rod. O bucată de timp dădeam vina pe Semănător, că doar nu depinde de sămânță unde cade și cu siguranță dacă El ar fi fost mai atent și S-ar fi străduit să mă pună într-un pământ bun, în circumstanțe ideale, nu să mă arunce la întâmplare, atunci garantat aș fi dat rod.
Pe urmă a fost vina spinilor că m-au înnecat și-a fost vina păsărilor că m-au mâncat și a soarelui că m-a ars ... și mereu am avut o scuză să nu fiu și să nu fac.
Mi-a luat timp să înțeleg că păsările își împlineau scopul și mâncau, că soarele făcea ce știa el mai bine - adică ardea, iar spinii nu se aveau cum să se dea la o parte că doar na: am aterizat eu în mijlocul lor.
Cel rău fură sămânța pentru că tot ce știe el să facă este să fure și o face bine. Îngrijorările veacului vin că doar nu trăim în lala land și totul să fie roz, iar prigonirile din pricina Cuvântului vin ca să mă dea pe față în cazul în care sunt o Iuda... Toate își fac partea lor, dar sămânța care e pusă în mine nu e una normală care să poată da rod doar în locul ideal și în circumstanțele perfecte, ci are în ea capacitatea de a da rod oriunde ar cădea, iar dacă nu dau rod este doar vina mea.
Astăzi încerc să nu mai dau vina pe nimic pentru ce sunt sau încă nu am devenit. Yeshua mi-a fost Credincios și nu S-a lăsat până când a văzut că m-am prins de pământul în care m-a pus și că deși am aterizat între spini, nu i-am lăsat să mă înnece, ci mi-am făcut loc și mi-am întins rădăcinile și încă mi le întind. M-am obișnuit că soarele arde și deși se vede că mi-a ars din frunze, nu m-a uscat. M-am obișnuit că sunt spini și am învățat că nu ajută la nimic să proclam că nu sunt acolo dar nici nu-i las să mă înnece. M-am obișnuit și că este un vrăjmaș, un hoț care nu știe decât să fure, să junghie și să prăpădească, așa că mi-am făcut garduri de jur împrejur și veghez. Asta nu înseamnă că nu mi-a furat câteva fruze, dar el nu mă cunoaște. Poate că mă știe sau a auzit de mine, dar nu mă cunoaște. El vede doar ce-i izbește ochii, dar nu mi-a ținut niciodată inima în mână și habar nu are de ce sunt în stare.
Vine împotriva mea și râde pentru că nu se așteaptă să reușesc, dar habar nu are că eu nu știu să renunț.
M-a văzut ieri și crede că deja știe cum voi acționa azi. M-a văzut plângând pentru lucruri de nimic și crede că doar pentru nimicuri plâng. M-a văzut râzând de frații mei și crede că poate sta în fața mea ca să-i acuze pentru că voi fi prima care ia piatra. M-a văzut disperată și crede că nu știu să sper. M-a văzut aproape moartă și crede că nu știu să trăiesc. M-a văzut în durere și crede că nu știu s-o respir. M-a văzut îngâmfată și crede că eu sunt ca el. M-a văzut negând că Îl cunosc pe Yeshua și crede că nu știu cum să-I fiu credincioasă. Dar se înșeală! Nu mă cunoaște! Mă îndoiesc profund că el care nu e loial nimănui și nu cunoaște ce înseamnă rădăcinile, poate să priceapă cât de adânc sunt înfipte rădăcinile mele! Și sincer nici nu mă interesează ce pricepe și ce nu și nici nu vreau să mă cunoască. Singurul care mă cunoaște e Adonai pe care eu mă lupt să-L cunosc și să-L apuc așa cum eu am fost apucată de El.
Eu am rădăcini și sunt ancorate în El și nimeni nu mă poate smulge de-acolo!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Un gând...

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. - Yeshayahu / Isaia 45:22

Dacă ți-ai ajuns până la capătul pământului sau la capătul a tot ceea ce ești tu în stare și ai priceput că oricât ți-ar fi pământul de rotund, acesta are margini... dacă resemnat, ți-ai acceptat sfârșitul că doar e gata și nu mai ai ce să faci, atunci trebuie doar să te întorci la ceea ce ai pierdut din vedere, adică la El. Și poate vei spune ”dar eu nu mi-am luat ochii de la El, dar nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor!” Dă-mi voie să te contrazic. Adonai e nelimitat și dacă ochii tăi sunt ațintiți asupra Lui și dacă ești în El, atunci prin definiție, tu care ești în El n-ai margini pentru că El nu are margini.
Dacă ești conștient de o ”realitate” numită CAPĂT, atunci înseamnă doar că ți-ai ațintit ochii asupra altor lucruri.
Salvarea în cazul acesta poate să vină doar cu o ridicare de ochi sau o schimbare de perspectivă. Trebuie doar să-ți iei ochii de pe marginile tale și să te uiți țină la Căpetenia și Desăvârșirea credinței tale, care pentru a-ți rupe ție toate limitele, a suferit crucea și a disprețuit rușinea și stă la dreapta scaunului de domnie a lui Elohim!




Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Degeaba

Şi Eu Mă gândeam: ,Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea.’ Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu. - Yeshaiahu / Isaia 49:9

Am fost întrebată ”tu chiar niciodată nu-ți pierzi credința? Oridecâte ori te aud vorbind parcă ești setată și poate că e un dar, dar eu nu pot să fiu așa.”
Nu țin neapărat să spulber iluzia unora care dacă mă văd sau mă ascultă azi, au impresia că m-am născut cu Scriptura în mână și cu lauda pe buze, iar firii mele îi place să fiu văzută bine. Totuși îmi place să cred că după atâta vreme nu mai trăiesc după cum îmi comandă firea, așa că am să spun lucrurilor pe nume ca să se înțeleagă că nimic nu vine fără muncă și fără julituri.
 Când am hotărât să merg pe calea asta nouă habar n-aveam cu ce se mănâncă, doar că sora mea părea așa de entuziasmată încât m-a fermecat. Cu o zi înainte să intru în apa botezului, tremuram și plângeam pe balcon cu țigara în mână în timp ce îmi repetam într-una ”ești o ipocrită!”. Încercam să citesc Scriptura dar mă plictisea de moarte și de cele mai multe ori nu înțelegeam nimic măcar că participam la studiul inductiv al Scripturii. Uram să mă rog și dacă eram într-un grup și știam că îmi vine rândul să mă rog îmi compuneam o rugăciune folosind cuvinte pe care le auzeam la alții dar care nu însemnau nimic pentru mine și mereu răspundeam doar ce voiau ceilalți să audă. Starea asta nu a durat mult, dar totuși a existat iar când a devenit totul real și am început să pricep Scripturile și mi s-au mai deschis ochii, am înțeles doar ce distanță imensă am de parcurs.
Am căzut de mai multe ori decât știu să le număr. Mi-am pierdut din vedere scopul de tot atâtea ori cât mi-am fixat un scop. M-am dărâmat cu lucruri de mirat și am obosit mai rău decât un bătrân sătul de zile. Am uitat cuvinte pe care mi le-am scris pe toți pereții doar să le țin minte. Aveam momente în care Îi spuneam lui Adonai că Îl iubesc din inimă și că El e tăria mea, doar ca a doua zi să mă răzvrătesc pentru nimicuri pe care le credeam importante. I-am promis lui Adonai lucruri pe care nici după aproape 12 ani nu am reușit să le împlinesc. Mi-am întărit credința doar ca să ajung să mă pierd cu firea în fața unor munți pe care îi vedeam prea înalți. Am ajuns să cred erezii și să proclam închipuiri și a trebuit să mă întorc de unde am pornit de nici nu mai știu câte ori.
Inconstantă. Uitucă. Fricoasă de multe ori și înfrântă de și mai multe ori de propria-mi fire. Nestatornică.
Dacă te-ai fi uitat la începuturile mele de cele mai multe ori ai fi spus ”fata asta degeaba a crezut în Împăratul Slavei!” Dacă cineva ar scoate din contextul vieții mele doar anumite perioade, ar fi fost îndreptățit(ă) să mă creadă pierdută sau doar încă una din o mare mulțime care au început dar n-au reușit să sfârșească.
Nu știu de câte ori a mers vrăjmașul meu înaintea lui Yeshua ca să-I arunce în față ”degeaba ai plătit așa preț pentru ea! Degeaba ai muncit! Degeaba Ți-ai istovit puterea!”... și ar fi fost îndreptățit ca să-l creadă... dar n-a făcut-o.
S-a prins de mine nebunește, cu o dragoste ce întrece orice pricepere sau putere de a o reda în cuvinte și S-a încăpățânat să nu mă lase. Dacă eu devenisem expertă în a mă pierde, El mi-a arătat de fiecare dată că e expert în a mă găsi oriunde. Dacă eu devenisem expertă la a renunța, El mi-a arătat că e expert în a duce la capăt orice începe. Dacă mi se dusese vestea în lumea spirituală cu sunt necredincioasă, vestea că El e credincios a ajuns până la mine!
Nimic nu I-a fost ușor ca să mă aibă! Toate I s-au împotrivit și toate I s-au pus în cale să-L oprească să mă aibă. Toate stăteau cu degetul întins înspre mine ca să-L convingă că sunt un caz pierdut. Dar El nu știe să piardă.
 A pus în cumpănă tot ce eram și mai ales ce nu eram și dacă merita tot efortul Lui... Și cu toate că-L istovisem cu păcatele mele și-L obosisem cu necredința mea, S-a uitat țintă la Tatăl a cărui inimă suferea după mine și a declarat că deși pare în zadar, răsplata Lui pentru tot ce făcea pentru mine este la Adonai.
Așa voință are Răscumpărătorul, Stăpânul și Iubitul meu!
Și nu pentru că eu sunt vreun zmeu, ci pentru că am fost născută din nou nu din voia firii mele, nici din voia vreunui om, ci din Elohim... Sânge din Sângele Lui, natură din natura Lui și încăpățânare din încăpățânarea Lui, am mers mai departe pe cale. Eu am moștenit de la El incapacitatea de a înțelege renunțarea. Eu nu am moștenit doar viața veșnică ci am moștenit și voința Lui și eu nu m-am luptat degeaba și nu mă lupt degeaba! La fel cum El S-a istovit pentru mine chiar și atunci când toți și toate îi strigau că e în zadar, la fel mă storc de puteri pentru El dacă e nevoie, pentru că știu că exact așa cum eu am nevoie de toată credința să merg după El pe un drum pe care nu văd nimic, la fel a avut El nevoie de credință că munca Lui în mine nu va fi în zadar... ȘI NU ESTE!

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Gmar chatimah tova!

Shana Tova U'Metuka!


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă...

”Dumnezeu schimbă omizi în fluturi, boabe de nisip în perle și cărbuni în diamante folosind doar timp și presiune. El lucrează și în tine.”

De cele mai multe ori mi-e scârbă de mine și de firea mea pământească.
Am o părere despre orice persoană întâlnesc și nu am nevoie mai mult de 5 minute să-i pun o etichetă oricui (de cele mai multe ori greșită), dar în momentul în care cineva își dă cu părerea despre mine (și ferească cerul să nu fie o părere ”corectă”) sunt indignată.
Aștept ca toți să împlinească Scripturile cu punct și virgulă și știu clar că nu au nici o scuză dacă greșesc, dar când vine vorba despre mine întotdeauna găsesc o explicație pentru care n-am putut, sau n-am făcut...
Am ajuns la concluzia că e imposibil să îmi iubesc aproapele așa cum mă iubesc pe mine, să-l protejez cum mă protejez pe mine și să-i găsesc scuze cum îmi găsesc mie. Mi-e scârbă de felul în care nu știu să iubesc...
Am ajuns să spun ca și psalmistul ”Dar eu sunt vierme, nu om” (Tehillim/Psalmi 22:6) și nu o spun ca o formă de smerenie falsă, chiar așa mă simt, dar Adonai în bunătatea Lui îmi aduce mereu aminte de cuvintele din Yeshayahu 41:14 ”Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor ”.
Nu contest că sunt un vierme deocamdată... și nici nu cred că dacă încep să proclam că sunt fluture voi devenii fluture. Aspir la condiția de fluture, dar încă nu am ajuns acolo și înțeleg asta după felul în care mă târăsc. Disper din cauza asta? Nu! Și asta nu pentru că mă încred în capacitatea mea de a devenii fluture ci pentru că mă încred în Cel care nu a disprețuit începutul meu și nu-l disprețuiește nici dacă stau gata să încep de la capăt a mia oară.
Nu disper nici măcar dacă încep să mă simt doar o față pierdută în mulțime... un bob de nisip printre miliarde de alte boabe, pentru că știu că El m-a îmbăcat în Sine și că nu-mi va da drumul până când nu devin o perlă în El. E plăcut să fii izolat? Nu. E plăcut doar tu să fii altfel decât tot restul boabelor de nisip, doar tu să n-ai voie să fii ca toți ceilalți, să nu te distrezi ca toți ceilalți și să nu ai tot ce au ceilalți? Nu. E plăcut să fii strâns din toate părțile până când simți că nu mai rămâne nimic în tine? Nu! Merită? ABSOLUT pentru că știu că atunci când va termina de lucrat în mine n-are să mă mai strige nimeni ”bob de nisip” ci perlă.
Nu-mi place starea mea de acum, dar am înțeles că e ok să nu-mi placă pentru că eu nu m-am născut să fiu doar vierme, sau bob de nisip, sau cărbune, chiar dacă așa arăt acum. Eu sunt în proces de a devenii fluture, respectiv perlă, respectiv diamant.
Cărbunele are capacitatea de a murdări orice îl atinge... Așa am fost eu multă vreme, dar am fost atinsă de Cel care în loc să se murdărească, m-a curățit. Nu știu cum. Încă îmi vine greu să nu mă gândesc la mine ca și la un cărbune, dar știu că El mă vede prin credință diamant.

Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה

Întrebare

Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum
și-ntreb în șoaptă fiece volum:
-Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum.

Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace.
Și, cum mă prabușesc în jilt, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.

 

----- de Radu Gyr

Cântec deplin - de Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

The Other side of the Cross

Am văzut acest video pe pagina lui Cella și am să-l posetz și eu pentru că merită văzut, iar pentru cei care înțeleg ebraică cred că vor fi mai binecuvântați decât doar citind subtitrarea în engleză.
Fiți binecuvântați!
Shalom!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Suferi? - Taci!

Cred că atunci când ești încercat sau treci prin suferință sau neîmplinire, cel mai greu lucru este să taci.
Durerea Îl distorsionează pe Adonai în ochii noștri și tot ceea ce știam ca adevăr suprem până în momentul respectiv, devine nul.
Dacă până în momentul încercării poți să susții sus și tare că e adevărat că ”Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie.” (Tehillim/ Psalmi 34:7), în momentul suferinței ajungi să crezi că ”S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş. Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine, şi au tăbărât în jurul cortului meu.” (Yov 19:11-12)
Dacă până în momentul suferinței crezi că Adonai e prezent peste tot, după cum e scris ”Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.” (Tehillim 139:8-10), în momentul suferinței crezi că Adonai e de negăsit ”Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.” (Yov 23:8-9).
Dacă până în momentul suferinței crezi că ”El este un scut pentru cei ce se încred în El.” (Mishlei/Proverbe 30:5), în suferință crezi ”Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!” (Yov 6:4).
Dacă până în momentul suferinței crezi că ”potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8), în suferință crezi (despre Adonai) ”mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat” ( Yov 10:16).
Dacă durerea sau încercarea sau neîmplinirea te aduce la concluzia că nimic din ce știai despre El nu e adevărat, mai ai cale lungă. Credința tare dar netestată nu e validă.
De mai bine de două luni de zile trăiesc cu niște dureri crunte în fiecare zi, dureri care mă seacă de orice putere și mă aduc în pragul disperării. La început am zis că nu e corect, că nu există nici un motiv sub soare să trec prin asta și că nu e drept.
Adonai m-a lăsat în durerea mea, dar într-o noapte când tot plângeam să îmi ia durerea că nu știu cât mai pot așa, L-am simțit că mă întreabă ”dacă tu crezi că Eu sunt bun doar când ți-e bine, ce lucru deosebit faci?” Mi-am pus mâna la gură că Yov și n-am mai spus nimic.
În relația asta pe care o am cu El, mă iubește și rămâne neschimbat și nemutat în decizia Lui de a rămâne cu mine, indiferent dacă eu Îl fac să se simtă bine sau nu și din păcate, de cele mai multe ori nu-i e bine cu mine. Oricât ar merge pârâșul meu cu dovezi clare și reale înaintea Lui ca să-I demonstreze că merit să creadă ce-i mai rău depre mine, că merit să mă lase în plata mea și să nu-mi mai arunce nici măcar o privire, El se uită la Mijlocitorul legământului dintre mine și El și de dragul prețului plătit, nu mă lasă măcar că i-ar fi mai bine fără atâta bătaie de cap. Chiar dacă mă vede exact așa cum sunt, mereu se uită la mine prin credință. El nu-i deloc nesigur pe relația noastră așa încât vede dincolo de ce nu-i arăt, aude dincolo de ce nu-i spun și iubește cât pentru amândoi la un loc.
N-am cum să-I mulțumesc niciodată pentru ce face ... ar suna a cuvinte goale și fără strop de esență. Tot ce pot să fac este să mă uit la Mijlocitorul legământului între mine și El și să mă uit la El prin credință și nu prin durere. E ușor? Cam la fel de ușor cum ar fi să n-ai nici un strop de talent la pictură și să încerci să-l imiți pe Monet. Tot ce pot să fac e să-L imit pe El relația asta și să sper că într-o zi am să pot sa-L fac să se simtă iubit măcar 0,1% din cât mă simt eu iubită de El.

Dacă durerea te face să-L vezi altfel decât spune El Însuși că este, atunci închide ochii până când trece și pune-ți mâna la gură pentru că abia acum se arată adevărata măsură de credință pe care o ai.


Bat Melech בת מלך
 Cristina כריסטינה