CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Tuesday, April 19, 2011

Aleasă

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. - Yochanan/ Ioan 15:16

Am auzit versetul acesta duminică dimineața și de atunci mă tot urmărește, în special prima parte ”nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”.
Ca una care înțelege greu și uită ușor, am crezut că eu am umblat pe toate căile posibile și când am obosit, m-am oprit și am încercat și Calea asta și culmea, era Calea bună. Că eu mi-am văzut starea și am înțeles că am nevoie de El așa că L-am ales. Că eu mi-am cerut iertare cu lacrimi amare și într-un final m-a iertat. Că eu m-am chinuit pe urmă să caut să cunosc voia Lui și s-o împlinesc. Că eu L-am iubit și L-am căutat mereu și mi-au plăcut mult fraze de genul ”alergarea după Dumnezeu” pentru că aveam impresia că descriu alergarea mea, zbaterea mea să-L prind și să-L fac să înțeleagă, dacă nu cu vorbe măcar cu fapte, că Îl iubesc și toată speranța și credința mea o concentram pe faptul că da de mă crede.
Baruch HaShem, că El nu S-a lăsat oprit de ignoranța mea. Relația asta nu stă în faptul că eu fac tot ce pot să fiu curată ca să pot să-i cer pe urmă ce am nevoie. Nu stă în faptul că eu citesc și mă rog pentru că dacă nu, cu ce tupeu să-mi permit să-I mai cer ceva? Relația asta nu stă în picioare pentru că o țin eu, măcar că eu am partea mea. Relația asta nu am inițiat-o eu în momentul în care am rostit rugăciunea păcătosului, ci a inițiat-o El când Singur a mers la moarte pentru mine. El m-a ales. Ca și cum dintre tot ce era, eu aș fi fost de ales! Mintea mea omenească crede că ar fi putut alege mai bine de-atâta, dar Lui i-am căzut cu tronc eu, așa că nu S-a dat în spate de la nimic să mă aibă. Și dragostea Lui față de mine s-a arătat prin faptul că pe când eram eu încă păcătoasă și ignorantă și oarbă la dorința Lui de a mă avea, El a murit pentru mine. Când nu avea absolut nimic de câștigat de pe urma mea și când nu avea nici o garanție că am să-L iubesc vreodată, El m-a iubit până la moarte și încă moarte de cruce.
Povestea mea și a Lui e ca povestea Cenușăresei. Nu ea l-a ales pe prinț pentru că și dacă l-ar fi ales, alegerea ei nu schimba cu nimic situația, dar pentru că prințul a iubit-o a trecut cu vederea că era aproape analfabetă (că doar n-a mers la facultate când era folosită ca slugă), că nu avea poziție socială, că era o împiedicată (își pierdea papucii peste tot), că era mai mereu tăvălită în cenușă și săracă din cale afară. Toți citim povestea din prisma fetei peste care a dat norocul și s-a măritat cu prințul, dar prințul n-a câștigat nimic de pe urma ei. Eu nu cred că există bărbat care să spună că femeia visurilor lui ar fi o femeie cu descrierea de mai sus, totuși dacă prințul a iubit-o și a ales-o, atunci da, peste Cenușăreasa a dat norocul dar prințul nu s-a ales cu prea mult. Nu știu cum l-a făcut de rușine pe urmă printre curteni, dar cu siguranță că nu o dată i-a roșit obrazul din cauza ei.
Yeshua m-a ales pe mine. Dintre prințese și surori mai minunate care erau în stare să-și taie din picior pentru El, dintre alea cu poziție socială, dintre alea cu master în teologie, dintre alea curate și din tot ce era, din tot de unde avea de ales, m-a ales pe mine, tăvălită mai mereu în cenușă, împiedicată din cale afară și vai de capul meu. Puteam eu să visez la Prinț până nu mai puteam și să-L iubesc și să alerg după El până aș fi leșinat, dar dacă nu m-ar fi iubit El, dacă nu m-ar fi ales El și dacă n-ar fi renunțat la tot de dragul meu, totul ar fi fost o relație în mintea mea, în care doar eu Îl iubeam și mă implicam cu tot și El era ori mulțumit ori nemulțumit de norma mea.
El m-a ales pe mine! El, Prințul, a ales să se însoțească cu una ca mine. Nu știu de câte ori L-am făcut de rușine în fața cerului, dar pentru asta El nu S-a oprit să mă iubească și să strige sus și tare că sunt a Lui.
Nu vreau să stau să-mi bat capul de ce m-a ales, vreau doar să fiu conștietă că din tot ce putea alege, eu am fost alegerea Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Sunday, April 17, 2011

Dayenu

Pentru că mâine seară (18 Aprilie) va fi Erev Pesach, am încercat să intru într-o stare cât mai bună, ca să întâmpin sărbătoarea asta așa cum spune și Rabi Shaul (a.k.a Pavel), în 1 Corinteni 5:7-8: ”Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
Într-adevăr nu folosește la nimic să ne curățim casele de Chametz (orice produs rezultat prin amestecul de drojdie sau alți fermenți cu cele 5 tipuri de făină: shipon, kusemet, chitim, seorim și shibolet shual), dacă nu ne curățim inimile de răutate și viclenie.
Cum am spus, pentru că voiam să intru în starea necesară pentru sărbătoarea asta, am început să mă gândesc la Egiptul meu. Eu nu am fost sclavă unui Faraon din antichitate și nici n-am fost supusă la munci grele ca să zidesc un Imperiu cu sângele și sudoarea mea cum au fost evreii captivi în Mitzrayim, dar am fost captivă într-o împărăție pe care n-o vedeam, n-o simțeam și n-o puteam atinge... îi vedeam doar efectele în viața mea. Am zidit lucruri pe care nu le-am mai putut dărâma oricât am încercat pe urmă și azi stau mărturie că am fost în Egipt, la fel ca piramidele care încă mai există în Mitzrayim. Am fost folosită în împărăția întunericului, până aproape mi-am dat ultima suflare, la fel ca și evreii înrobiți care ”gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Elohim.” (Shemot/ Exod 2:23) Și gemetele mele pe care mi le smulgea robia s-au suit până la Adonai și n-a mai rămas piatră pe piatră în calea Lui, când a venit să mă scoată de acolo.
Și-a ucis Întâiul Născut, ca să mă nască pe mine din nou și doar inima Lui de Tată știe ce a îndurat să omoare un Fiu ca să dea viață la altul. I-a luat Sângele și mi-a uns ușiorii inimii, ca să fie semn pentru El să nu mă distrugă. Și-a potolit mânia față de mine pentru Sângele Sfânt care a stat ca mărturie pentru mine. Apoi mi-a dat să mănânc matza (pâine nedospită) ca să înțeleg că nu am luxul de a mai rămâne în robie nici măcar pentru a-mi dospi pâinea. M-a hrănit cu trupul Celui jertfit pentru mine ca să prind putere pe drumul lung care-mi stătea înainte. M-a scos în grabă din Mitzrayim și când s-a dezmeticit cel care m-a înrobit, a fugit să mă prindă din urmă, dar Adonai a despicat marea în fața mea, loc pe unde urmăritorul meu nu putea trece. S-a îngrijit de mine în pustie. Mi-a făcut cunoscută Torah Lui și din sclavă într-o împărăție care mă folosea, m-a făcut fiică într-o Împărăție a cărei moștenitoare sunt.
Este un câtec pe care îl cântă evreii de Pesach și cântecul se numește דַּיֵּנוּ Dayenu (ar fi fost destul). L-am tot ascultat zilele astea și mi-au intrat cuvintele în inimă mai mult decât oricând până acum. Versurile cântecului spun:
”Dacă doar ne-ar fi scos din Mitzrayim și n-ar fi făcut judecată împotriva lor, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă ar fi făcut judecată împotriva lor și nu le-ar fi judecat și idolii, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi judecat idolii și nu le-ar fi ucis întîi-născuții, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi ucis întâi-născuții și nu ne-ar fi dat bogăție, ar fi fost destul pentru noi.”

Cântecul continuă că dacă nu ar fi despicat marea, dacă nu ne-ar fi înecat asupritorii în mare, dacă nu ne-ar fi dat Torah, dacă nu ne-ar fi dus în Eretz Israel, dacă nu ne-ar fi zidit Beit HaMikdash (Templul)... ar fi fost destul.
Cântecul ăsta e despre o calitate a lui Adonai pe care eu încă nu o înțeleg. Nu înțeleg de ce face un lucru și nu se oprește doar să-l facă, ci merge dincolo de orice imaginație și face peste orice închipuire mai mult decât trebuie. Și pentru mine ar fi fost destul doar să mă elibereze din Mitzrayim, dar El nu știe să iubească cu măsură. Nu știe să salveze și doar să mă lase în plata sorții. I-a fost milă să mă lase așa liberă dar în drum, așa că S-a hotărât să mă conducă. Apoi nu a știut doar să mă conducă. I-a fost milă și S-a apucat să se îngrijească nu cumva să mi se învechească haina pe mine sau să mi se umfle picioarele de la umblat (Devarim/Deuteronom 8:4). Ar fi fost destul să se oprească și să nu mai facă nimic, dar pentru El tot n-a fost destul. I-a fost milă că nu cunoșteam căile Lui, așa că S-a apucat să mă învețe fără să se oprească de câte ori mintea mea limitată nu-I înțelegea învățătura. Apoi, ca și cum n-ar fi făcut destul, mi-a dat vise, Și-a deschis inima în fața mea fără să se teamă că am să-L rănesc, măcar că știa că eram pe cale. Și-a descoperit planurile față de mine de parcă ar fi trebuit să-mi dea mie socoteală. Mi-a pregătit fapte în care să umblu ca să-mi dea pe deasupra și răsplată, măcar că din mine nu mi-ar veni să fac nimic bun.
Cântam Dayenu și tot repetam că ar fi fost destul, dar am ajuns la concluzia că Adonai nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să-mi facă bine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când trebuie să-i fie milă de mine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să nu-mi dea drumul. Nu știe când e destul să mai spere pentru mine, să mă mai apere, să mă mai caute, să mă găsească, să mă ridice și să mă întărească. Unde se înmulțește vina mea, Își înmulțește harul pentru mine, nu ca să mă lase să păcătuiesc în voie, ci pentru că El nu știe să iubească limitat.
Fii binecuvântat, Tu Adonai, care nu Te oprești la cât e destul, pentru că dacă Tu umpli un pahar îl faci să dea peste și dacă iubești un om, îl iubești până peste puterea lui de-a fi iubit. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult încât mi-am și uitat Egiptul.

Chag Pesach Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, April 14, 2011

Strânsă

Din infinit, cu mâini de har cuprinsă,
De pământul din mine desprinsă,
Cu legături de Sânge prinsă
Și cu moartea în mine stinsă,
M-am aflat de dragostea-Ți învinsă,
Până la limită împinsă,
Cu Adevărul Tău încinsă
Și peste puterile mele întinsă,
Dar de bunătatea Ta convinsă,
Am vrut să fiu de Duhul Tău surprinsă
Și m-am trezit de haina Ta atinsă.

Să Te aud mi-am lăsat urechea străpunsă,
Și să Te am, m-am lăsat din urmă ajunsă,
Iar acum stau sub aripa-Ți ascunsă,
Până în duh de Duhul Tău pătrunsă,
Să știe toți câți m-au vazut plânsă,
C-am fost împrăștiată, dar acum sunt strânsă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, April 5, 2011

Eu știu ce înseamnă ”Te iubesc”

Ieri m-am întrebat toată ziua de ce tot caut frumusețe în urâțenie și toată ziua am evitat să-mi răspund. Într-un final m-am surprins într-un moment de slăbiciune și mi-am răspuns că dacă pot să găsesc un strop de frumos ascuns în urât, atunci poate că e speranță și pentru mine, pentru că dacă eu fiind om, limitat și delimitat, tot am tragere de inimă să caut că da de, da de voi găsi ceva demn de curățit de ce e urât, atunci sigur și Adonai caută în toată urâțenia mea, să vadă dacă găsește chiar și un bob de frumusețe și-l curățește de toată mizeria în care l-am pierdut eu. Dacă se pierde un bănuț din ce sunt eu, El nu-l lasă pierdut, ci aprinde Lumina, îmi întoarce casa pe dos și caută cu băgare de seamă până când îl găsește (Luca 15:8). Nu-mi place când se apucă să mi le întoarcă toate și să mi le deranjeze în fel și chip, dar știu că dacă L-am pus în situația să caute, atunci sigur găsește. Tot ce e frumos în mine e din El și nimic din ce e El nu are cum să se piardă, tocmai de aceea El caută în toată mizeria și urâțenia mea ca să Se găsească pe Sine în mine.

Am mereu impresia greșită că eu Îl caut, că eu Îl vreau, că eu alerg după El, dar adevărul e că El mă caută mereu și cu așa intensitate încât eu simt doar căutarea și cred că e a mea. El mă vrea și cu așa intensitate încât ajung să mă dau fără să pot să îi rezist. El aleargă după mine în timp ce eu alerg tot după alte lucruri și nu ostenește să mă curteze de parcă aș fi de curtat.

Îmi acoperă ochii să nu văd multe rele și eu mă plâng că îmi ascunde lucruri, pe când tot ce vrea e să nu se reflecte nimic rău în privirea mea. Îmi leagă mâinile ca să nu pot să fac multe lucruri pe care le vreau și eu înțeleg doar că îmi oprește binecuvântări, pe când El doar nu vrea să poarte nimic întinat atingerea mea, pentru că am darul să las amprente peste tot. Îmi taie puterea de-a merge și eu înțeleg doar că pe alții îi lasă să meargă și pe mine mă limitează la un loc strâmt, dar El știe că tot ce atinge talpa piciorului meu îmi dă mie și nu vrea să-mi dea nimic stricat doar pentru că am pășit pe-acolo. Mă face să nu-mi găsesc locul nicăieri și să simt că aproape clachez în lumea asta și ce interpretez eu e că nu sunt destul de bună în comparație cu alții care își află locul, dar adevărul e că El a mers să-mi pregătească un loc, ca acolo unde e El să fiu și eu, de aceea nu-mi dă nici un loc nicăieri, ca nimeni și nimic să nu aibă parte de mine decât El. Mă leagă cu funii de dragoste ca să mă țină pe loc, iar eu înțeleg doar că se poartă cu mine ca și cu un rob, măcar că sunt fiică în Casa Lui; văd doar că fiiilor risipitori le dă petreceri, dar El nu vrea să-mi risipesc moștenirea în lume și să rămân doar cu petrecerea de bun venit, o haină, încălțăminte în picioare și inelul pe deget. El vrea ca tot ce are El să fie al meu.

Mi-e și frică să-L întreb de ce mă iubește așa de mult... mi-e frică s-aud că n-are nici un motiv, totuși știu că e așa. E gelos pe orice mă atinge și nu e El. Se aruncă în fața mea și se face scut oricât de slabă sau tare ar fi lovitura care se îndreaptă spre mine. Mă răsfață cu lucruri de mirat, până acolo că nici nu apuc să rostesc că-mi doresc ceva și El deja împlinește. Se luptă pentru mine ca un războinic viteaz, ca nu cumva să cunosc înfrângerea. Mă apără mai tare decât cel mai renumit avocat măcar că vede când greșesc. M-a iubit și mă iubește în așa fel încât să nu mă mai pot mulțumi cu nici o ”dragoste” superficială și dacă am ajuns să nu cred ușor cuvintele ”Te iubesc” e pentru că eu știu ce înseamnă să te iubească Cineva.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, March 29, 2011

Înrămată

Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. - 1 Ioan 4:4

În cartea ”Nicholas Nickleby” a lui Charles Dickens, este descrisă o frază mâzgălită pe peretele unui institut pentru băieți și fraza spune ”Teme-te de cel care ți-a creat rama”.
Astea-s cuvintele care mi-au fost în minte toată ziua. Cine mi-a creat mie rama/ limitele? Cine mi-a spus cât pot și până unde pot?
Când Adonai a creat tot ce există, a înrămat totul în anumite tipare. De exemplu ursul a fost urs și a știut de la început ce este menit să mănânce și ce nu, unde poate să locuiască și unde nu și niciodată ursul nu s-a întrebat ”oare sunt tot ce pot să fiu?” sau ”sunt în locul unde trebuie să fiu?” Ursul înțelege că este tot ceea ce trebuie să fie și nu are țeluri mai înalte decât a fi urs. Asta e rama/ limita lui. La fel este valabil pentru orice a fost creat. Toate lucrurile își au însușirile și limitările lor și nu simt nevoia să și le depășească și nici să devină altceva. Și atunci de ce omul nu e la fel ca și orice alt lucru creat? De ce eu nu pot să îmi înțeleg limitarea? De ce nu pot să pricep că poate doar atât mi-a fost dat să cunosc? De ce mereu simt nevoia să știu mai mult? De ce nu pot să mă mulțumesc cu ce sunt? De ce caut să cresc mai mult, să visez mai mult, să întreb mai mult? De ce mereu simt nevoia să mă întreb dacă sunt tot ceea ce pot să fiu? De ce un om născut într-o poziție socială joasă, nu-și poate pricepe starea și mereu vrea să și-o depășească? De ce omul simte mereu nevoia să-și rupă limitele și inventează recorduri după recorduri doar să strige cât îl țin puterile ”pot mai mult!”?
Nu am văzut un cal să își dorească să fie leopard și să se apuce de vânat ca să ajungă mai aproape de țelul lui. Rama lui e să fie cal. Dar eu... eu nu pot să-mi accept rama! Spune-mi că nu se poate și-ți demonstrez că găsesc o cale să se poată. Spune-mi că nu e pentru mine și am să mă fac luntre și punte și fac să fie pentru mine. Spune-mi că nu sunt destul și mă întind, mă reinventez, mă redefinesc și tot devin mai mult decât destul. E din răzvrătire? Cine mi-a creat rama? Împotriva cui mă răzvrătesc?
Toată ziua am avut întrebările astea în minte și într-un final am priceput că Adonai ne-a creat nelimitați, la fel cum e El. Dar a venit dușmanul și ne-a legat ochii și ne-a spus că suntem goi, că suntem slabi, că nu putem, că suntem doar o mână de țărână. Ne-a creat rama pe care o purtăm în noi înșine și ca și cum n-ar fi destul, ne-a scrijelit pe pereții minții noastre ”teme-te de cel care ți-a creat rama”. Și apoi vine Adonai și-mi spune ”nu crede în ceea ce vezi, crede că poți. Eu te-am făcut după chipul Meu! Crede în Mine!”, dar eu stau neputincioasă în rama mea și tremur de teama cui m-a înrămat. Dar ce nu știe dușmanul meu e că nu există ramă care să mă conțină. Adonai m-a făcut atât de mare încât doar inima Lui să mă poată cuprinde toată și orice ramă mi-ar crea satan, fie ea oricât de mare, n-are cum să cuprindă chipul Dumnezeului Celui Viu care locuiește în mine. De aceea eu nu mă tem de cel care m-a înrămat, pentru că văd rama lui doar încă o ocazie pentru ca Cel care e în mine să-i rupă rama.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, March 23, 2011

Credincios

El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. - Devarim/ Deuteronom 32:4

Azi am fost provocată să mă gândesc la credincioșia lui Adonai și am ajuns la concluzia că în relația asta în care suntem amândoi, în care ne-am promis credincioșie unul altuia, El a fost implicat mereu cu toată ființa Lui, pe când eu i-am dat nimicuri, pe care în loc să le arunce la gunoi le-a prețuit de parcă ar fi văzut toată bogăția în ele.
N-a existat nimeni altcineva în ochii Lui, decât eu... pe când ochii mei i-am mânjit privind înspre lucruri care doar I-au stârnit gelozia și I-au întristat inima peste măsură.
M-am pierdut de zeci de ori și tot de-atâtea ori I-am promis că n-o să se mai repete, dar s-a mai repetat și El... în loc să-Și piardă speranța, a avut în vedere Legământul cu mine. A venit să mă caute de fiecare dată și de fiecare dată m-a găsit.
În loc să plece și să mă lase în plata mea, a rămas lângă mine și m-a suportat când am strigat ”Nu mă iubești!” Poate că ar fi vrut să plece măcar să nu mă mai vadă, dar S-a făcut Stâncă și a rămas pe loc, nemișcat, ca să-mi demonstreze că oricât m-aș clătina eu în toate direcțiile, El rămâne nemișcat și că nu pleacă indiferent ce-ar veni să încerce să-L miște din loc. Mi-a luat fața în mâinile Lui însemnate de cuie care erau menite să mă însemneze pe mine și mi-a spus că mă iubește, dar eu m-am prefăcut că nu-L aud.
Când am plecat, m-a așteptat. Când am venit, m-a primit înapoi. Când am plâns, a coborât tot cerul - Și-a prefăcut mâinile în mângâiere și nu mi-a dat drumul până când am uitat până și de ce am început să plâng. Când am râs, a declarat sărbătoare în cer și S-a bucurat de mine cum se bucură cineva de toate comorile. Când m-am sfârșit, S-a făcut Început pentru mine. Când am renunțat, S-a oprit lângă mine și a tăcut până când am binevoit să văd că e lângă mine și că merită să merg mai departe pentru El.
Iubitul meu și Domnul meu n-a avut niciodată nimic de câștigat de pe urma faptului că m-a iubit. De câte ori m-am întors la El, S-a purtat cu mine de parcă n-am greșit niciodată cu nimic, fără să-mi reproșeze câte I-am făcut și câte mi-a iertat, de parcă nu L-am rănit niciodată, fără ca măcar să-mi arunce o privire întunecoasă. M-a privit cu aceeași ochi plini de dragoste de parcă ar fi văzut în mine veșnica Lui iubire.
Când am înțeles cât de necredincioasă I-am fost, m-am oprit. Un frate drag (Ionel) spunea odată că dacă iubești pe cineva, trebuie să-i fie mai bine decât înainte de a fi fost iubit de tine. Am înțeles că Lui nu-i e bine cu felul în care pretind eu că-L iubesc. Am vrut să-I spun să plece, pentru că L-am rănit prea mult și sigur I-ar fi mai bine fără mine, dar El m-a luat în brațe și m-a strâns așa de tare încât aproape mi-a luat suflarea. Mi-a strigat tare în urechi, să pot să-L aud până și cu inima și duhul meu și mi-a spus ”Poate că tu poți să fii fără Mine o veșnicie, dar Eu nu pot să fiu fără tine. Eu nu-ți dau drumul!” Cum să rezist la așa dragoste?
Încă nu suntem ”cuplul perfect”. Eu încă sunt jumătatea Lui slabă, împiedicată și vai de capul ei, dar acolo unde eu uimesc prin urâțenie, El strălucește mai tare ca să acopere rușinea mea.
Faptul că Adonai e Credincios, nu e doar o frază interesantă. Dacă cineva vrea să știe dacă Adonai e Credincios sau nu, poate să se uite la mine, pentru că nu I-a fost nimeni mai necredincios ca mine și nici unui om nu cred că I-a fost Adonai mai Credincios ca mie.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, March 22, 2011

Poți să numeri stelele?

Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Bereishit/Geneza 15:5

Avram își dorea un fiu, dar chiar și unul i se părea imposibil. Nu îndrăznea să își dorească nici doi și nici trei, doar unul... dacă ar avea măcar unul... dar nu era posibil. Adonai îl vede pe Avram că își înțelege bine circumstanțele. Îl vede frământat de dorința neîmplinită și-l vede cum a început să numere, dar a ajuns până la 1 și 1 deja îi pare infinit și imposibil. Adonai îl cheamă: ”Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare”, după care îl scoate afară și-i spune: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Cu alte cuvinte ”Avrame ai impresia că-ți dorești imposibilul și e prea mult pentru Mine? Doar cu imposibilul Mă provoci?” Avram ascultă și începe să numere: 100, 1000, 1000000... se oprește și crede, pentru că dintr-o dată a înțeles că nici să fie matematician tot n-ar găsi imposibilul pentru Adonai.
Poate că te-ai apucat să-ți dorești imposibilul, adică un imposibil așa de imposibil încât chiar să nu fie posibil în nici un fel, de niciunde, sub nici o formă și cu nici o minune. Și chiar îți dorești imposibilul ăsta. Nu-ți dă odihnă noaptea, gândul ți-e numai acolo și tot ce te reprezintă se definește prin imposibilul pe care ți-l dorești. Nu mă refer că ți-ai dori o mașină tare sau să-ți aterizeze avionul pe acoperișul blocului, ci la dorințe care au în vedere mai mult decât trupul și sufletul. Dorințe din acelea care te fac să te sfârșești înaintea lui Adonai. Și poate te-ai apucat să numeri și ai ajuns până la 1 și ți se pare că 1 e un număr prea mare până și pentru Adonai. Stai liniștit că tiparul e la fel ca și cu Avram. Dacă tot te-ai apucat să-L provoci pe Adonai, apoi provoacă-L serios și îți garantez că omenirea încă nu are capacitatea să enunțe un număr destul de mare încât Adonai să rămână mască și să spună ”no asta da provocare!”
Găsește tu cel mai imposibil lucru la care te poți gândi și Adonai o să-ți spună sigur ”doar atât?!” Niciodată n-ai să poți să-ți dorești mai mult decât poate El da, dar El nu dă doar pentru că tu îți dorești, ci îți dă în momentul în care știi, că știi, că știi, că ai cerut un lucru limitat unui Dumnezeu nelimitat.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, March 21, 2011

Fără vise


De-o vreme m-am sfârșit,
Dar am uitat de unde să mă-ncep
Și am ajuns ca tot ce-am auzit,
Să nu găsesc puterea să pricep.

Cânt fără cuvinte
Și pare că plâng,
dar de fapt nu mai țin minte
ce-am început să strâng.

Și ca prin vis, visul mă cheamă,
dar eu nu-i mai răspund,
și ca o ceață visul se destramă,
iar eu nu încetez să mă ascund.

Dar chiar și ascunsă,
Să Te caut nu încetez...
Chiar de-s de vise învinsă
Să pierd lupta asta, nu visez!

Pot să mă cheme vise o mie,
Eu doar la glasul Tău mă duc
Și mai bine sufăr de insomnie,
decât să mai visez și să nu Te-apuc!


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, March 14, 2011

Dragostea

Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. - 1 Ioan 4:8

Definiția dragostei e Adonai și definiția lui Adonai este dragostea. Când afirm că înțeleg ce înseamnă dragostea, de fapt afirm că înțeleg Dumnezeirea.
Nu pot să mă uit la un cuplu sinucigaș, gen Romeo și Julieta și să spun că aceea e dragoste. Nu pot să mă uit la un cuplu de homosexuali și să spun că se iubesc. Nu pot să mă uit la un cuplu care trăiește în curvie și să spun că sunt legați de dragoste. Pot să spun că sunt legați se emoții trecătoare, sau de pofte, sau de orice altceva, dar nu de dragoste. Dacă Adonai este dragoste, iar aceste lucruri sunt împotriva Lui, atunci concluzia logică este că nu tot ce numesc eu dragoste e dragoste.
În mintea mea limitată și afectată de păcat, dragostea exclude durerea, dar din punctul de vedere al lui Adonai, dragostea înseamnă creștere. Eu am impresia că Adonai mă iubește dacă nu mă lasă să sufăr în nici un fel, dar El știe că mă iubește prin faptul că mă crește, chiar dacă trebuie să mă doară. La fel cum primăvara tai crengile inutile ale pomilor, ca să dea mai mult rod, tot așa Adonai nu se va opri să înlăture lucruri din mine chiar dacă procesul mă doare, pentru că scopul Lui este creșterea mea.
El nu aduce durerea în viața mea, ci durerea e reacția mea firească la ceea ce face El uneori. Pot să mă îndoiesc că mă iubește pentru că mă doare ce face, dar de fapt ce știu eu despre dragoste? Eu cel mult recunosc dragostea în emoții și de multe ori chiar în lucruri care sunt opusul lui Adonai.
El Și-a iubit Fiul mai mult decât orice altceva în cer sau pe pământ. A strigat din ceruri în auzul oamenilor: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1:11) Dar măcar că L-a iubit, L-a lăsat să moară în mâinile păcătoșilor, pentru că avea în vedere un scop mai mare decât siguranța Fiului. Pentru că a suferit crucea și a dispreţuit ruşinea, Adonai L-a ridicat ”mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” (Efeseni 1:21-23)
Dragostea lui Adonai nu exclude durerea, dacă aceasta aduce creștere. El nu se oprește din a lucra în viața mea, doar pentru că mă doare acum, pentru că are în vedere rezultatul.
Yeshua a spus ”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. (Ioan 15:9)
Eu nu pot să trăiesc după cum mă taie capul, după care să mă alin cu ”Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie.” Yeshua nu are cum să mă iubească altfel decât cum a fost El iubit de Tatăl. Orice nu aduce rod pentru El, va fi tăiat din mine. Oricât m-ar durea, oricât m-aș împotrivi, oricât i-aș cere să se oprească, nu se va opri pentru că m-a răscumpărat cu Sânge prea scump.
Yeshua nu mă iubește doar cu sentimente, pentru că El nu a fost iubit doar cu sentimente. El mă iubește complet și desăvârșit, având în vedere creșterea mea, mai presus de starea mea de bine, ca să îmi dea o răsplată care nu se poate măsura cu nici o unitate de măsură lumească.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, March 7, 2011

Ușa oilor

Yeshua le-a mai zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt uşa oilor. Toţi cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. - Yochanan/ Ioan 10:7-10

Sâmbătă vorbeam cu cineva și încercam să conving persoana respectivă că nu și-a pierdut mântuirea, doar pentru că a ajuns să cadă. Binențeles că vorbeam cu pereții și nu era prima dată când auzeam aceeași poveste și același fel de gândire. Am început să mă gândesc logic la lucruri, fără să super-spiritualizez nimic și am ajuns la concluzia simplă că dacă mântuirea este atât de fragilă încât să depindă de bunătatea mea, că dacă este atât de neputincioasă încât să se sfarme sub povara păcatelor mele și dacă este atât de nesigură încât să nu-ți lase loc de nici un pic de greșeală, atunci mântuirea a fost concepută pentru îngeri și nu pentru oameni. Dar dacă Scriptura este adevărată și dacă Adonai nu ne-a mințit, atunci odată ce am crezut în Jertfa lui Yeshua, odată ce l-am făcut pe El Stăpânul vieții mele și odată ce am trecut prin ușa care este El, sunt în staulul Lui. Punct.
O oaie care face parte dintr-o turmă, odată intrată în staul nu stă să se mai întrebe dacă e în staul sau nu și nici nu are crize de identitate întrebându-se dacă sigur e oaie sau nu. Păstorul n-o scoate afară dacă se întâmplă să cadă și nu-i spune ”păi dragă oaie, eu am așteptări mai mari de la tine”. N-o dă la lupi pentru că behăie prea mult și nici n-o părăsește pe dealuri pentru că mereu rămâne în urmă. Yeshua nu e doar un păstor, El e Păstorul cel bun și cu atât mai puțin nu va face așa ceva unuia din aleșii Lui.
Nu spun că nu se poate să și ieși din staul dacă insiști, dar asta se întâmplă doar când la fel cum ai ales să intri pe ușă, alegi și să ieși. Doar în momentul în care clar Îl dai pe El la o parte poți să ieși din staul pentru că El rămâne ușa oilor. Dar chiar și atunci, chiar și în momentul în care tu alegi să-L împingi și să ieși, va trebui să împingi cu toată puterea, pentru că El nu renunță ușor. Dacă satan nu lasă un om să plece de la el ușor, dacă se ține cu dinții de el, măcar că nu i-a creeat sufletul, nu i-a întocmit ființa, nu i-a simțit suferința, atunci cu siguranță că Adonai nu se lasă ușor de un om care e făptura mâinilor Lui. Dacă cel rău face tot posibilul să te țină lângă el, atunci cum nu va face Adonai tot posibilul și imposibilul să te țină lângă El? Îți trebuie multă putere să te dezlegi de satan dar îți trebuie o putere de cel puțin de 100 de ori mai mare ca să Îl dai pe Adonai la o parte și să ieși din staulul Său. Da, se poate ajunge acolo, dar nu ușor. Așa că dacă te împiedici pentru că nu veghezi, sau dacă rămâi mereu în urmă pentru că nu te-ai disciplinat destul, asta nu înseamnă că nu mai ești în staul. Nu vorbesc despre răsplată, dar în ce privește mântuirea - adică locul în staul - nu ți-l pierzi așa ușor.
Mântuirea pe care El ne-a dat-o nu e una atât de fragilă cum credem noi. El a mutat cerul și pământul ca să zidească o mântuire care să dureze. S-a făcut pe Sine Însuși Miel ca să moară în locul meu. Până acolo a mers ca să mă ducă în staulul Său. Dacă nici chiar viața Lui nu a fost prea mult, doar să mă aibă lângă Sine, atunci cum îmi va da drumul doar pentru că sunt mai înceată decât toate celelalte oi?
Mântuirea lui Adonai e veșnică, e stabilă și neschimbată la fel ca dragostea Lui, de aceea nu mă tem. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile, inclusiv eu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, February 22, 2011

Colțul din cercul meu

Prinsă la colț, deși mă-nvârt în cerc
Îmi închid ochii,
Să uit de cerc...
Să uit de colț...
Încerc...
Dar mă tot pierd
În lucruri pe care le-am găsit.
Să mă găsesc în ce-am găsit,
Încerc...
Dar mă învârt în cerc.

Plătesc cu ce-am împrumutat,
Vise la care-am renunțat...
Dar cui îi pasă? - eu tot plătesc
Iar acum am ajuns la colț,
Să cerșesc...
Cum să Te-aștept să vii în cercul meu strâmt?
Cum să Te vreau pe Tine - Cer,
Să mi Te-atingi de pământ?
Oricât îmi întind mâinile,
Nu pot să Te prind.
Din colț nu reușesc să mă desprind.
Îmi întind inima să Te cuprind,
Dar frica îmi amintește,
că m-a văzut cerșind...

Dezbracă-mă de frică
Și lasă-mă-n inima goală,
de tot ce nu mi-a mai rămas
din tot ce niciodată n-am avut.
Dă poruncă să-mi fie cercul rupt!
Dă poruncă din colț să mă ridic să lupt,
pentru vise moarte să nu mai plătesc bir,
inspiră-mă numai să nu uit să respir...
Să Te aștept 
oricât ar fi
pân-ai să vii
și tot ce mi-a murit
să îmi învii.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, February 16, 2011

Imaginea de ansamblu privită dintr-un loc strâmt

În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul. - Yonah 2:2

Aseară vorbeam cu cineva și mi-a spus, așa din senin, mult prea uzata frază: ”nu-L limita pe Dumnezeu”. După ce am încheiat discuția, am început să mă gândesc ”Adonai, ce înseamnă asta, că eu Te limitez? Așa putere am eu? Bazat pe ce verset și ce teorie, ajunge cineva să-mi spună că eu >> ciob dintre cioburile pământului, am puterea să Te limitez pe Tine care ești nemărginit?” Cineva s-ar putea trezi să-mi spună o altă frază supra-uzată: ”da, dar El lucrează doar în măsura în care Îl lași” Oare?
 Adonai face doar ce-i este permis de oameni? Când El împlinește o judecată împotriva cuiva, Își cere El voie de la omul respectiv ca să-l judece? Când mă pedepsește pentru că mă iubește, Își cere voie de la mine? Cum de nu e limitat de mine, când trebuie să mă pedepsească, dar e limitat de mine când trebuie să mă binecuvinteze, sau să facă ceva ce i-am cerut?
Tot aseară mi s-a spus ”știi, noi oamenii Îl punem pe Dumnezeu într-o cutie și așteptăm să fie doar cât cutia noastră”. Poftim?!
Eu nu știu ce Dumnezeu slujesc alții, dar Dumnezeul lui Israel, pe care-L urmez, Dumnezeul lui Avraham, Yitzak și Yaakov, nu încape în nici o cutie pe care aș putea-o eu fabrica vreodată. Oricum L-aș crede eu, El nu se schimbă și doar pentru că am impresia că e mai mic decât în realitate, nu  înseamnă că eu (măria sa omul) L-am pus pe El într-o cutie, ci înseamnă că El m-a pus pe mine într-un loc strâmt, din care văd doar cât strâmtorarea mea.
Dar El e cu mine chiar și în strâmtorarea mea (Tehilim 91:15) și nu e limitat nici măcar de faptul că la momentul de față mă uit la El și pot să văd poate doar umbra Lui, sau doar colțul hainei Lui, dar asta nu înseamnă că eu vreodată aș crede că tot ce văd, e tot ce e El și nici nu înseamnă că El e limitat în a fi cine este doar din cauză că eu pot să văd doar cât îmi permite cutia în care m-a pus.
El nu lucrează doar cât îi permit eu și asta se numește har. El nu mă iubește doar cât îi permit eu. El nu se îngrijește de mine doar cât îi permit eu. El nu mă scapă doar când îi permit eu și nu m-a mântuit pentru că i-am permis eu. Eu nu sunt în stare să-L limitez pe El, doar El e în stare să mă limiteze pe mine. El a pus limite înțelegerii mele, pentru binele meu și tot pentru binele meu mă pune și într-un loc strâmt, ca să stau locului și să înțeleg că El e Dumnezeu, că El are puterea să-mi lărgească locul sau să-l strâmteze.
Le mulțumesc celor care-mi dau așa mult credit, încât să afirme că-L limitez pe Dumnezeu, dar chiar nu e cazul să mă ridice nimeni la așa rang și să-mi atribuie așa putere. Nu, nu El e cel limitat de mine ci eu sunt cea limitată. Și dacă locul strâmt, în care m-a pus îmi permite să văd doar talpa picioarelor Lui și dacă doar despre picioarele Lui sunt în stare să vorbesc la momentul de față, e pentru că doar atât pot să văd și asta nu e de condamnat, ci înseamnă doar că poate nu i-am învățat picioarele pe de rost, așa că m-a pus într-o poziție din care doar picioarele să I le văd, până când aș înțelege urmele Lui și dacă le-aș vedea pe ape și aș recunoaște sunetul pașilor Lui și dacă m-ar pune în așa poziție încât nu aș mai vedea nimic.
Dacă în strâmtorarea mea, în limitarea mea, nu mai sunt în stare să predic despre credință și nici nu mă avânt să mut munții în mare, ci mai pot doar să strig către El, asta nu înseamnă că L-am limitat, ci înseamnă că poate sunt în așa poziție încât nici nu văd și nici nu aud, ci mai pot doar să strig după El, pentru că mi-a rămas doar crezul că e lângă mine.
Adonai nu l-a întrebat pe Yaakov dacă vrea să fie al doi-lea născut și faptul că a fost, nu L-a împiedicat să-l facă primul născut. Adonai nu l-a întrebat pe Moshe dacă vrea să fie bâlbâit și nici nu a fost împiedicat să-i poruncească să vorbească înaintea lui Faraon. Adonai nu l-a întrebat pe Daniel dacă vrea să fie captiv în Bavel (Babilon) și nici dacă vrea să fie aruncat în groapa cu lei. Adonai nu mă întreabă când vrea să mă zdrobească și nici nu se oprește ca să facă ceva în viața mea, pentru că nu-L las eu.
Să nu mai aud că Adonai e un gentleman, care face doar cât îi este permis! Adonai e Dumnezeul întregului pământ, a tuturor celor văzute și nevăzute. Nu s-a sfătuit cu mine ce părinți să-mi dea. Nu s-a oprit să lucreze în viața mea când am strigat la El că nu-L mai vreau. Nu m-a întrebat ce culoare de ochi să-mi dea și nici cât de înaltă să mă facă. Nu m-a întrebat dacă vreau să fiu încercată și nici dacă vreau să mă iubească. El e Dumnezeu Atotputernic. Nelimitat. Neschimbat. Nealterat de gândirea mea limitată. El e Dumnezeu!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Monday, February 14, 2011

Fragilă?

Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale. - Isaia 64:8

Am văzut într-un film, o scenă care mi-a rămas în minte. Un olar îl învăța pe fiul lui cum să facă un vas, dar i-a specificat înainte că trebuie să frământe bine lutul, până când scoate tot aerul din el, deoarece aerul rămas, ar crăpa vasul în momentul în care este ars în cuptor, lucru care s-a și întâmplat. Scena respectivă m-a inspirat să scriu postarea de azi.
Îmi amintesc când eram copil, că primul lucru pe care-l vedeam dimineața când mă trezeam, erau farfuriile de lut, atârnate pe pereții din casa bunicii mele. Mă uitam la ele până mă dezmeticeam și mereu mă gândeam că sunt foarte fragile, că se pot sparge ușor, tocmai de aceea nu sunt la îndemâna cuiva ca mine. Eram copil... nu înțelegeam eu prea multe. Acum, că sunt o leacă mai luminată decât atunci, fac aceeași greșeală. Mă uit la mine ca și la o farfurie de lut, care oricând poate să se spargă, dar asta se întâmplă doar când uit procesul prin care am trecut să ajung în forma în care sunt.
Eu pot să mă uit la un vas de lut și să văd doar slăbiciunea lui, că oricine l-ar putea sparge, dar olarul se uită la vas și știe prin câte a trecut să ajungă în forma aceea. Știe că lutul a îndurat ploi și ninsori până când olarul l-a luat din locul în care era, nu ca să-l protejeze, ci pentru că avea un plan cu el. Și în loc să-l ducă acasă și să-l pună în vitrină, că doar e special, l-a luat și l-a trântit la pământ în atelierul în care lucrează. L-a frământat cu mâinile și l-a călcat cu picioarele, ca să scoată fiecare strop de aer din lut și lutul poate înțelegea doar că e lovit de cel de la care aștepta mângâiere. Dar olarul nu se oprește aici. Ia măsura de lut de care are nevoie și după ce aerul a fost eliminat, îl așează pe roata olarului. Îl învârte mereu în timp ce mâinile lui ating lutul să-i dea formă. Își udă mâinile des ca lutul să nu se întărească și nu se oprește din lucru până când vasul nu are forma dorită de olar. Apoi ia vasul și-l arde la o temperatură de 1300 C. Când îl scoate din cuptor, el nu mai vede ceva fragil, pentru că știe prin ce a trecut lutul ca să devină vas. Apoi vasul este înfrumusețat și semnat de cel care l-a făcut, ca să se știe cine este autorul.
Eu pot să mă privesc prin prisma slăbiciunilor mele, dar Cel care mi-a întocmit ființa, poate să se uite la mine și să vadă tărie, pentru că își amintește unde zăceam până în momentul în care m-a luat și m-a dus în atelierul Lui. Avea un scop cu mine și pentru că alții mi-au spus exasperanta frază ”tu ești specială”, am ajuns să cred asta și am așteptat ca El să mă ducă și să mă pună în vitrină, așa bucată de lut. Dar El m-a dus și m-a trântit la pământ. M-a călcat în picioare, m-a frământat cu mâinile, m-a lovit cu lucruri care m-au lăsat fără suflare și nu s-a oprit până când nu a scos tot aerul din mine. Am înțeles procesul acesta ca pedeapsă și am început să mă îndoiesc că îmi vrea binele. Nu înțelegeam de ce El, de la care așteptam mângâiere, dădea în mine, dar El nu s-a oprit în părerea mea greșită despre persoana Lui, ci a continuat. Aerul face ca lutul să pară mai mare decât este, iar în momentul în care este ars în cuptor, aerul este eliminat și lasă un loc gol în vas, defect ce va duce la distrugerea vasului. Așa că Olarul știe că decât să mă arunce afară la sfârșit, mai bine mă calcă în picioare când încă sunt lut.
După ce m-a lăsat fără aer, am crezut că în sfârșit e gata, dar m-am trezit pusă pe roata olarului și învârtită până când lumea din jurul meu nu mai avea sens și așa amețită simțeam doar mâinile Lui care se udau des, ca să mă ude pe mine ca nu cumva să mă întăresc - să nu mă răzvrătesc în mâna Lui, ci să prind forma pe care El o dorea.
Când am prins formă, am zis ”wow, ce faină sunt!” dar asta pentru că nu știam ce urma. Olarul m-a luat și m-a pus în cuptorul Lui. M-a ars acolo până când nici o apă n-ar mai fi în stare să mă reducă la forma mea de lut. M-a însemnat cu Ruch HaKodesh (Duhul Sfânt) ca să știe toți cine e Autorul, că nu sunt în serie, prelucrată la o fabrică de producție în masă, ci am fost formată de mâinile lui Kadosh Baruch Hu (Celui Sfânt, binecuvântat să fie El).
Când vasul e gata (cu adevărat gata) nu mai crede despre sine nimic extraordinar și nici nu-i pasă dacă alții îl văd extraordinar sau fragil, pentru că el știe doar prin ce a trecut să devină vas. Tot ce așteaptă e să fie folosit după cum vrea olarul.
Olarul care m-a făcut, nu m-a făcut cu scopul să mă zdrobească, ci să mă folosească și știu că nu mă va da niciodată în mâinile cuiva care să mă ciobească sau să mă scape, ci doar El mă va ține în mâini, pentru că El nu are cum să mă scape.
Așa că pot eu să par fragilă, dar am îndurat multe să fiu în forma care sunt și nimic din ce sunt sau ce voi fi nu este meritul meu ca lut, ci meritul Celui care nu a renunțat la mine nici măcar atunci când Îl credeam că e împotriva mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, February 4, 2011

Sparge pietre cu ouă

Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele. - Tehillim/ Psalmi 18:39

Vorbeam cu Adonai și-i spuneam că lucrurile cu care mă lupt acum sunt ca niște pietre în fața mea, iar eu am tot atâtea șanse să le zdobesc, cât are cineva care poate zdrobi pietre aruncând cu ouă în ele.
Baruch HaShem că El nu e ca mine. El nu-și pierde speranța când nu vede nici un strop de credință în mine, ci îmi aduce aminte încă odată de ceea ce uit mereu. David HaMelech spunea ”Odată a vorbit Elohim, de două ori am auzit că „Puterea este a lui Adonai.” (Tehillim 62:11)
Definiția mea a ceea ce înseamnă putere are legătură cu mușchi, forță, tărie și perfecțiune, iar din moment ce nu văd nici una din acestea în viața mea, mintea mea deja mă cataloghează drept neputincioasă. Și e adevărat, sunt neputincioasă și fără nici un efect asupra întunericului atunci când lupt singură. Dar uit mereu că altcineva încasează loviturile în locul meu, iar ceea ce resimt e doar o parte insignificantă a adevăratelor lovituri. Adonai e Scutul meu și tot ce vine împotriva mea se lovește de El. El luptă pentru mine și ca să nu am impresia că puterea Lui intră în aceeași categorie cu vreo altă putere, se folosește de lucruri de mirat să câștige bătăliile. Dacă puterea Lui ar fi doar un pic mai mare decât a celui rău, atunci s-ar lupta la sânge și și-ar ridica armate peste armate ca să se apere, dar ca să demonstreze că puterea Lui nu are cum să fie măsurată cu puterea unei făpturi create de El, atunci din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, și-a scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Lui. Dărâmă zidurile cu trâmbițe, în loc de arme. Câștigă bătălii cu mâini ridicate, în loc de oștiri numeroase. Desparte marea cu un toiag. Orbește armate în fața unui singur om. Trimite ciori în pustie ca să-l hrănească pe cel neprihănit. Răpune uriași cu pietre în mâna unui copil și dacă este o cale imposibilă ca să facă un lucru, pe aceea o alege. Câștigă orice luptă cu lucruri de mirat, ca să rămână muți în fața Lui toți cei care credeau că au putere.
Eu pot totul în El care mă întărește. Dacă nu m-ar întări El, atunci degeaba aș avea toată puterea lumii. Dacă El mă întărește și dacă El e Cel care luptă de partea mea, atunci chiar dacă am doar ouă în loc de arme la momentul de față, știu că la Cuvântul Lui, ouăle pot să spargă pietrele.
Chiar dacă nu am în dotare cunoștiințe extraordinare și nici talente deosebite, am speranță pentru că știu că dacă trebuie să lupte o luptă, Adonai găsește cele mai slabe arme cu putiință, doar ca să demonstreze că biruința nu stă în nimic decât în faptul că El poate.
Oricât aș fi eu de zdrobită și vai de capul meu, știu că dacă e vreun lucru disprețuit în ochii oamenilor, pe acela îl va lua Adonai ca să meargă la luptă.
Asta nu înseamnă că îndemn oamenii la mediocritate și la o trăire căldicică. Nici vorbă! Dar dacă tot ce vrei e să fii aproape de El și te lupți, dar tot ce vezi e cât de incapabil ești să faci față răului, atunci găsește speranță în faptul că Adonai nu se oprește din a folosi un vas doar pentru că este crăpat. Dacă un sculptor reușește să sculpteze o capodoperă chiar dacă se folosește de unelte de proastă calitate, asta nu înseamnă că cineva va fi convins că uneltele de fapt erau mai bune decât păreau, ci oricine va știi că sculptorul este atât de talentat încât poate să sculpteze până și cu unelte slabe.
Adonai e destul de măreț încât să-și câștige bătăliile folosindu-se până și de una ca mine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, January 25, 2011

Dacă...

Când a auzit Marta că vine Yeshua, I-a ieşit înainte; iar Miriam şedea în casă. Marta a zis lui Yeshua: „Adonai, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Elohim, Îţi va da Elohim.” Yeshua i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Yeshua i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Adonai”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti HaMashiach, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Yochanan 11:20-27

Azidimineață, mergeam la rugăciune și pe drum mi-a venit în minte întâmplarea din Yochanan 11, cu învierea lui El'azar, sau mai bine zis discuția lui Yeshua cu Marta.
Vorbeam cu Adonai și m-am trezit că ori El mă întreabă, ori mă întreb singură, dacă mai cred pentru ceea ce mi-a promis cu mulți ani în urmă. Am tras aer adânc în piept și am răspuns mai amar ”visul meu a murit. Dacă era de la Tine s-ar fi împlinit... dacă erai Tu, visul meu nu murea, pentru că știu că orice e de la Tine se împlinește”. Am simțit că mă privește ca și pe un copil care nu pricepe nimic, ca și cum îi amintesc de Marta.
El'azar se îmbolnăvise și trăgea să moară, iar surorile lui (Marta și Miriam) au trimis vorbă lui Yeshua să vină repede pentru că fratele lor e pe moarte. Yeshua nu doar că nu S-a grăbit să-l salveze, dar a mai și zăbovit în locul în care era, iar în momentul în care vine în Beit-Anyah, El'azar era deja în mormânt de 4 zile și Marta cu Miriam deja ședeau shivah pentru El'azar.
Shivah este un ritual care are loc imediat după îngroparea mortului (care se întâmplă după o zi, sau în aceeași zi cu decesul). Shivah înseamnă șapte și se referă la 7 zile de jale, în care se plânge după cel decedat. Ruda cea mai apropiată mortului, devine ”Avel” (bocitor/ cel care jelește), iar acesta are datoria de a ”sta shivah” în timp ce toate rudele și apropiații vin să mângâie familia.
Yeshua apare de parcă a venit să jelească mortul împreună cu surorile lui El'azar, iar Marta Îl întâmpină și își exprimă resemnarea ei cu replica „Adonai, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Elohim, Îţi va da Elohim.” Ăsta e un răspuns spiritual după părerea mea. Nu era supărată pe Yeshua că n-a venit mai repede, nu-L învinovățea cu nimic și încă mai declară că ea știe că orice ar cere Yeshua de la Tatăl, Acesta îi va da. Foarte matur din partea lui Marta! Și foarte firesc...
”Dacă Adonai S-ar fi îndurat, n-ar fi căzut casa peste mine. Dacă Adonai ar fi fost cu mine, nu ajungeam fără locul de muncă. Dacă Adonai ar fi făcut o minune, nu s-ar fi ajuns aici.” - Astea sunt replici stupide.
Yeshua, Fiul Dumnezeului Celui Atotputernic stă în fața ta și tu îi spui că dacă ar fi fost aici când aveai tu nevoie, nu s-ar fi întâmplat cutare lucru? Dar stă în fața ta acum, chiar dacă pare prea târziu și-ți spune că promisiunile Lui nu s-au sfârșit și îndurările Lui nu sunt la capăt, că și în moarte e nădejde pentru că El a biruit moartea. Crezi?
Yeshua stă în fața lui Marta și-i spune ”Fratele tău va învia” iar Marta continuă în filozofia ei „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi.” După modelul ”unde dai și unde crapă”, Marta a crăpat și ea unde a putut și în loc să înțeleagă simplu ce-i spunea Yeshua, ea își etala cunoștiințele despre învierea morților. Yeshua nu renunță ușor și-i mai spune ”Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti HaMashiach, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”
Acesta e un gen de credință inutilă, asemănătoare cu ”și dracii cred și se înfioară” (Yaakov 2:19).
De multe ori Yeshua vine la mine, să-mi vorbească despre caracterul Lui neschimbat, despre promisiunile Lui care se împlinesc și când mă întreabă dacă sunt în stare să cred, eu îi răspund vag ”cred că Tu Ești Fiul lui Dumnezeu”. Nu-I ajută cu nimic că eu cred lucrul ăsta și pe mine nu m-ajută nici atât. Genul acesta de credință nu poate să facă nimic.
Nu zice nimeni că e ușor să aștepți cu disperare ajutorul Lui și pe când să vină, te trezești ”cu mortul în casă”. Nu zice nimeni că e ușor să mai crezi când tot din tine strigă ”mai bine resemnează-te odată!” Nu e ușor să vezi că până și zilele de jale ți-s aproape gata și că El nu vine nici măcar să îți prezinte condoleanțe, dar găsește speranță în lucrul acesta. Dacă Yeshua nu vine să stea shivah cu tine, înseamnă că are de gând să aducă viață în lucrurile tale moarte. Când vine, El nu vine să vadă câte versete știi pe tema problemei tale, ci vine să vadă dacă mai crezi că El poate acum.
E ușor să te gândești la trecut și cum ar fi fost dacă... și e ușor să crezi că vei avea parte de bunătatea Lui în Malchut HaElohim (Împărăția lui Dumnezeu), dar nu e ușor deloc să crezi acum -- că acum El poate și vrea să-ți facă bine.
Eu nu zic că nu există lucruri pe care le lasă să moară și sunt bune moarte, dar dacă S-a ”deranjat” Yeshua să vină până în dreptul tău, să nu crezi că a venit să bocească, ci a venit să aducă viață în lucrurile tale moarte.
În planurile lui Adonai, nu există ”dacă ai fi fost Tu Doamne, nu s-ar fi întâmplat nenorocirea”. În planurle lui Adonai până și nenorocirea se întâmplă spre slava Lui, oricât de stupid ar suna lucrul acesta.
El e învierea și viața și dacă visele mele sunt în El, chiar dacă ar muri, vor trăi. Chiar dacă le-am îngropat și deja sunt în stare de putrefacție, din moarte am să le primesc înapoi.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Thursday, January 20, 2011

Ca nimeni altul

Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră, până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc. Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna, şi mă veţi potrivi? - Yeshayahu/ Isaia 46:3-5

Adonai a ales să mă poarte încă de la nașterea mea, încă mai dinainte de a avea vreun folos de pe urma mea, încă mai dinainte ca eu să fi ales să fac bine sau rău, încă dinainte de a-I întrista inima măcar că mă cunoștea bine și chiar mai dinainte ca eu să apuc să-I promit că am să merg după El.
M-a purtat pe umăr până am învățat să merg și apoi m-a sprijinit văzându-mi pașii îngreunați de prea multe lucruri care îmi distrag atenția. Dar cu lumea asta trasă peste ochi, aproape niciodată nu realizez că dacă nu cad e pentru că El mă ține -- dacă respir e pentru că El îmi șoptește din nevăzut ”respiră!” -- dacă nu orbesc e pentru că El mi-e Lumină, iar dacă trăiesc e pentru că El trăiește în mine.
Ca să pot să cuprind cu mintea mea limitată și să pot înțelege cu inima mea defectă de ce face toate astea, am încercat să Îl aseamăn cu lucruri familiare, dar sunt la fel de limitate ca și lumea mea. Am încercat să mă gândesc la El ca și la un tată, apoi ca și la un iubit, ca și la un salvator sau erou, dar astea-s definiții aiurea. Cu cine pot să-L aseamăn și cu cine pot să-L pun alături ca să-I pricep inima? Un tată pământesc, chiar dacă ar fi cel mai bun care există, te poate purta în brațe din când în când și apoi te poate sprijini tot din când în când și pe un termen limitat, nicidecum până la bătrânețea ta. Statutul de Tată, pe care Îl are El în viața mea, e limitat de înțelegerea mea de ce înseamnă un tată. Să-L aseamăn cu un iubit? Un iubit te poate iubi limitat și condiționat de timp, de circumstanțe și de visele care i se schimbă. Dar chiar dacă aș cugeta la cea mai mare dragoste din istorie, tot nu mă ajută să înțeleg dragostea Lui. Să-L aseamăn cu un erou? Un erou te poate salva cel mult odată, iar apoi îți rămâne să te salvezi singur. Dar chiar dacă L-aș pune în mintea mea alături de cel mai brav erou, tot n-aș pricepe cât curaj i-a trebuit să îmbrace trup de om, să moară pentru mine și apoi să se înalțe la Adonai, bazându-se că inima mea oarbă are să vadă dincolo de mii de ani că El este și urechile mele au să audă dincolo de lumile care ne despart cum tot îmi strigă într-una că mă iubește. Cu cine să-L aseamăn și cu cine să-L pun alături? Nu există nimeni în nici o dimensiune care să-mi fie ca El. Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde, darămite inima mea. I se închină îngeri îmbrăcați într-o splendoare care ar orbi ochii mei de carne și totuși El vine și mă sprijinește pe mine, de la nașterea mea și până la bătrânețea mea, ca eu să pot croi cărări drepte cu picioarele mele. Nu se satură să mă ridice, nu se satură să spere, nu se satură să mă iubească și nu se satură să mă sprijinească și fie că eu aud sau nu, El nu se oprește să mă strige dincolo de timp și spațiu și să-mi șoptească într-una: te iubesc.
Nu Te mai aseamăn cu nimeni Adonai, Împăratul meu, nu Te mai pun alături de nimeni. Tu îmi ești totul. Eu sunt din Tine, prin Tine și pentru Tine și oricât aș prețui eu alte lucruri, Tu îmi ești la kilometri distanță mai sus decât orice prețuiesc.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, January 12, 2011

Umbra mea

Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. - Tehillim/ Psalmi 121:5

Cum poate Adonai să fie umbra mea, dacă Yeshua este Lumina lumii (Ioan 8:12), iar această Lumină este desăvârșită? Umbra este definită ca și întunecime provocată de un corp care oprește razele de lumină, astfel reflectând pe alte corpuri conturul obiectului ce oprește lumina, dar știm în adevăr că în El nu este întunecime pentru că luminează cu așa intensitate încât umbrele nu au timp să se creeze. Și atunci ce înseamnă că El este umbra mea dacă eu sunt în Lumină?
Potrivit cu Ioan 1:9, Lumina, adică Yeshua, luminează pe orice om venind în lume, dar dacă omul alege să rămână în întuneric, acesta devine obiectul care împiedică Lumina, iar ceea ce reflectă pe alte corpuri, este doar întunecimea sa proprie; totuși dacă Lumina își face efectul asupra unui om, iar acesta se lasă luminat, atunci ”umbra” lui, sau mai bine zis ceea ce reflectă pe alte corpuri, este Însuși Adonai.
Este o vorbă cu referire la un om incapabil să realizeze ceva în viață, că trăiește doar să facă umbră pământului, adică trăiește degeaba. Eu cred că dacă te naști și trăiești fără să te lași cuprins de Lumină, atunci acest lucru este adevărat. Eu vreau să trăiesc în așa fel încât singura umbră care este în mine, să fie El și doar El să se reflecte pe orice alt obiect sau suflet.
Umbra mea este doar un contur întunecat, nu o redare fidelă a ceea ce sunt și acest lucru este valabil și dacă umbra mea este Adonai. Eu sunt obiectul care împiedică Lumina să fie desăvârșită, de aceea cel mult pot să creez o umbră a ceea ce este El și nu am cum să-L redau exact așa cum este, redau în cel mai bun caz un contur a ceea ce este El, pentru că Îl cunosc în parte, dar El nu se simte jignit de redarea mea pentru că El cunoaște cât sunt de limitată și mă acceptă și se smerește pe Sine Însuși până acolo că se numește Singur: umbra mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, December 22, 2010

Pentru că Te iubesc

Te iubesc din inimă, Adonai, tăria mea! - Tehillim/ Psalmi 18:1

Dacă taci, Adonai, nu pot decât să sper că într-o zi voi înțelege de ce se întâmplă lucrurile așa, chiar dacă nu vei folosi cuvinte să-mi explici. Dacă Te ascunzi, nu pot decât să cred că nu mi-ai cerut să Te caut în zadar și de aceea am să Te găsesc.
Dacă mă mustri pot doar să sper că ai să mă și mângâi, pentru că la mustrarea Ta se usucă și marea, cum să nu se usuce duhul meu?... Dacă mă împingi de pe stâncă, pot doar să sper că ai să mă și prinzi. Dacă mă frângi, pot doar să sper că ai să găsești o cale să mă și repari. Dacă mă dai, pot doar să sper că ai să mă primești înapoi și dacă mă omori pot doar să sper că ai să mă și înviezi ... dar chiar dacă nu ai face nimic din ceea ce sper eu, ai dreptul să faci ce vrei cu mine, pentru că eu sunt a Ta.
Pentru că te iubesc, pot să-Ți sufăr tăcerea. Pentru că Te iubesc nu pot să nu Te caut, oricât ar dura până să Te găsesc. Pentru că Te iubesc, pot să primesc mustrarea Ta, oricât s-ar usca ființa mea la gândul că Ți-am rănit inima. Pentru că Te iubesc, pot să fiu împinsă de Tine, frântă de Tine, alungată dinaintea Ta și chiar omorâtă de Tine pentru că faptul că Te iubesc nu are nici o legătură cu ce-mi dai sau ce-mi iei. Te iubesc doar pentru că ești Tu și Tu meriți să fii iubit, Adonai. Doar pentru că ești Tu și nimic altceva.
Orice om vrea să fie iubit pentru ceea ce este el cu adevărat și dacă Tu poți să Te uiți la mine și să mă vezi cum sunt în realitate, nu cum încerc să par și cu toate astea să mă iubești, atunci Adonai și eu pot să Te iubesc pentru ceea ce ești Tu în realitate, nu ceea ce pari în ochii mei de carne sau în fața lumii. Te iubesc pentru că ești al meu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, December 14, 2010

Aparțin lui Satan cât aparține Transilvania Ungariei

Ieri mă întreaba un prieten american, dacă e adevărat că Transilvania aparține Ungariei.
Eu am har pentru americani, că 90% din cei pe care i-am întâlnit, au dat dovadă de o subcultură gravă (probabil de la atâta bine), dar omul din context nu l-aș categorisi chiar incult, deci am luat întrebarea lui, ca fiind una sarcastică.
Îi răspund frumos că Transilvania aparține la fel de mult Ungariei, cum aparține America sau India - Angliei. Doar pentru că o persoană poate oprima o alta, nu înseamnă că persoana respectivă îi aparține, iar dovada este abolirea scalviei. Tot așa, doar pentru că o țară poate să ocupe teritoriul altei țări, nu înseamnă că țara ocupată îi aparține, iar dovada acestui lucru e războiul de independență.
După ce am încheiat discuția am început să mă gândesc mai adânc la lucruri și am ajuns la concluzia că subjugarea, opresarea, tirania, dictatura, persecuția și distrugerea, pe cât sunt de puternice, pe atât sunt de limitate. Nu pot să mă gândesc, nici măcar la un exemplu în istorie în care vreunul din aceste lucruri, să fi avut efect asupra unei țări și să nu fi încetat într-un fel sau altul. Și acest lucru îmi dă speranță pentru că știu că tot ce vine de la cel rău e limitat și oricât de mare i-ar fi puterea asupra unui om sau națiuni, puterea asta e limitată.
Dacă mă gândesc la sclavii negrii din America - oricât au fost ei de opresați, slăbiți, fără vise mai mari decât să mănânce mai bine, fără o educație care să le permită să vorbească la același nivel cu stăpânii lor, fără voință, fără putere - fără nimic, tot s-a născut în ei dorința de a fi liberi și li s-a dat tăria ca să împlinească acest lucru.
Dacă mă gândesc la românii din Transilvania (că tot veni vorba), oricât au fost ei de apăsați de Imperiul Austro-Ungar, chiar dacă li s-au luat toate proprietățile, drepturile și demnitatea, tot le-a rămas dorința de libertate.
Doar pentru că satan reușește să lege un om, să-i acopere ochii ca să nu poată vedea dincolo de viața aceasta, să-i astupe urechile ca să nu audă Adevărul care să-l facă liber, să-i lege mâinile încât să lucreze doar pentru sine, să-i lege picioarele încât să umble doar pe căi ”largi și minunate” și să-i ia speranța din inimă, nu înseamnă că-i poate lua dorința de a fi liber. Ca să poți să fii liber nu-ți trebuie nimic, decât destulă disperare încât să vrei mai bine să mori decât să mai trăiești legat. Tirania nu știe cum să se apere în fața disperării unuia care nu mai are nimic de pierdut. Satan nu știe cum să lupte împotriva unui om care vrea să se dezlege chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care-l face. Așa că eliberează-te, dezeleagă-te și trăiește într-o Împărăție care nu cunoaște sensul cuvintelor dictatură și tiranie.
Iar după ce te eliberezi, nu-i băga în seamă pe cei care vor veni să-ți spună că aparții trecutului, pentru că sunt la fel de aberanți ca și cei care încă mai cred că Transilvania aparține Ungariei, dar ”subcultura” lor nu schimbă cu nimic faptul că ești liber. Doar pentru că te mai lupți cu lucruri, nu înseamnă că ești biruit de ele sau că asta te face să-i aparții celui rău, după cum faptul că mai sunt unguri în Transilvania nu înseamnă că Transilvania e a Ungariei.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Îmi cer scuze pentru tenta PRM-istă (by the way, detest partidul cu pricina), nu vreau să se înțeleagă că am o problemă cu ungurii sau că aș fi eu vreo mare patrioată, nici vorbă! Cred că Budapesta e unul din cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut vreodată, am mulți prieteni maghiari și sunt niște scumpi de oameni, iar cei mai mulți evrei pe care-i cunosc au vreo rădăcină prin Ungaria, deci nici nu se pune problema că aș avea ceva împotriva lor.

Thursday, December 9, 2010

Umblu după Tine...

Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” - Yeshayahu/ Isaia 54:7-10

Văzând că păcatele celor din generația lui Noach s-au ridicat până la ceruri, Adonai a hotărât să-i șteargă de pe fața pământului, iar în Bereishit (Geneza) 6:6 este scris că ”I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui.”
Nu știu ce era în inima lui Adonai, nu știu cum suferea văzând deteriorarea creației Lui și nu știu nici ce tăria I-a trebuit să hotărască să-i distrugă. Era pus în poziția unui tată care trebuie să-și omoare fiii din pricina neascultării lor, deci cu siguranță că nu I-a fost ușor, dar altfel cum putea să dea o mitzvah (poruncă) precum: ”Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia, şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv.” Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, şi să moară. Astfel să curăţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.” - Devarim/ Deuteronom 21:18-21
Însă înainte de a spăla pământul de rău, Adonai a căutat măcar un om care să fie o sămânță, o rămășiță, în stare să asculte de El și l-a găsit pe Noach.
În timp ce toți umblau după poftele lor, Noach umbla după Adonai. Nu se punea problema că Noach făcea parte dintr-un cult minoritar, sau că era singurul dintr-un oraș, care asculta de Elohim. Noach era singurul de pe toată fața pământului care mai credea în HaShem.
Îți pierzi credința că nu sunt prea mulți care cred la fel ca și tine în Biserica în care ești? Îți pierzi credința că sunt prea puțini cei care Îl mai caută pe Adonai? Dar dacă nu L-ar mai căuta nimeni? Dacă nu ar mai exista nici un suflet pe fața pământului care să caute Fața Lui, ai mai fi curios să știi cum arată? Noach umbla cu Adonai (Gen. 6:9), fără să fie curios dacă mai e cineva sau nu pe Cale, fără să fie curios de părerea celor care-l înconjurau. Părea nebun pentru Adonai. Părea ridicol, de dragul planului Celui Viu. Părea fără minte, de dragul Celui după care umbla. Era imperfect din cale afară, dar nu perfecțiunea îl îndemna să pună un picior în fața celuilalt, în umblarea cu Adonai. Umbla de dragul Celui care nu se rușina de imperfecțiunea lui Noach.
Chiar dacă a ajuns Noach să fie lecție pentru copii la școala duminicală, viața lui n-a fost o poveste.
Adonai a apreciat umblarea acestui om atât de mult încât a făcut un legământ unic cu el și fiii lui. Le-a promis că niciodată nu va mai veni un potop ca să nimicească pământul, iar semnul acestui legământ e curcubeul. După cinci mii de ani, Adonai încă mai e credincios legământului cu Noach, chiar dacă Noach a murit de mult și știu cu toată inima mea că El rămâne credincios și Legământului făcut cu mine, prin Yeshua. El are în vedere legămintele Lui. Își pune semne de aducere aminte și se oprește din mânia Lui când le vede. Nu pentru că eu aș fi ceva, ci pentru că El este credincios Cuvântului Său ca să-l împlinească. Pot să se mute munții și pot să se clatine dealurile, dar Legământul Lui cu mine nu poate fi clătinat, mutat, deteriorat sau distrus.
Când ai așa Dumnezeu ce te mai interesează că ești singur, sau nebun, sau ridicol? Poate să-mi spună oricine fanatică, legalistă, nebună sau eretică, dar ar trebui să simți disperarea mea ca să înțelegi de ce mi-e prinsă mâna de haina Lui și nu-i dau drumul, ar trebui să simți lipsa mea ca să înțelegi că doar pe El Îl am și mi-e destul, ar trebui să-mi plângi lacrimile mele de dor după fața Lui și doar pe urmă să încerci să-ți dai cu părerea. Dar oricare ar fi părerea sau argumentul oricui, ce-mi pasă mie? Eu merg după El pentru că știu că El îmi va rămâne credincios și sute de generații după mine. Eu merg după El chiar dacă ochii mei n-au să vadă niciodată împlinită promisiunea Lui, dar știu că o va împlini, chiar dacă nu pentru mine. Eu merg după El de dragul Lui și știu cu toată inima mea că Se va întoarce după mine, chiar dacă trupul îmi va putrezi și sufletul mi-ar fi în locuința morților, dar El va găsi cu cale să mă pună din nou împreună doar ca să văd că El e credincios.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Tuesday, December 7, 2010

Nelimitat

Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!” – Tehillim/ Psalmi 89:2


Azi mă gândeam ”Adonai, mai ai milă pentru mine? Mi se pare că deja m-am folosit de ea până la maximum. Mă mai crezi când îți spun că vreau să Te urmez doar pe Tine, când mă găsești urmând tot dorințele mele? Nu Te-ai săturat să mă aștepți? Nu Te-ai săturat să mă asculți? Nu Te-ai săturat să speri pentru mine? Nu Te-ai săturat să mă aduni din tot colțișorul unde mă împrăștie nebunia mea? M-ai văzut în toate stările posibile și știi ce-mi poate mintea și cu toate astea încă mă mai vrei?”
În timp ce-mi întrebam eu întrebările, am înțeles că jignesc măreția Lui. Că ridic răul mai sus decât atributele Împăratului meu. Aveam impresia, în gândirea mea limitată, că atunci când m-a chemat pe nume, nu știa pe cine cheamă. Că poate se aștepta să fiu mai mult decât sunt, că poate credea că voi umbla mai drept și voi crede mai mult, că voi pricepe mai adânc și voi sta mai statornică, dar că S-a înșelat, sau eu i-am înșelat așteptările, iar acum stă dezamăgit, mă privește și spune ”Destul!”
Dar păcatul meu nu e mai mare decât puterea Lui de a ierta, frica mea nu e mai mare decât biruința Lui, visele mele nu sunt mai mari decât puterea Lui de a mi le împlini, întunericul meu nu e mai puternic decât lumina Lui și lanțurile mele nu sunt mai tari decât libertatea Lui. Dacă eu am ”darul” să uit într-una bunătatea Lui, El are dare darul să-și aducă aminte de ea și pentru bunătatea Lui, să uite până și uitarea mea. Dacă aș sta la un concurs de cântărit cu Adonai și aș pune în cumpănă greutatea tuturor eșecurilor mele strânse la un loc, n-ar avea nici o șansă în fața dragostei Lui.
„Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!” și m-am trezit eu să le pun la încercare?
N-am nici o șansă în fața Ta Adonai, oricât încerc eu să Te conving că nu merit. Mi-e ușor să Te iubesc, dar nu mi-e ușor deloc să Te las să mă iubești. Mi se pare că ai fost înșelat când M-ai cumpărat - că nu alerg, că nu înțeleg și nu iubesc cât scrie pe certificatul de fabricație, dar cu toate astea Tu nu încetezi să Te ții de mine, de parcă nu vezi toate astea. Nu mi-e ușor să accept că mă iubești așa deteriorată cum sunt, dar n-am nici o șansă în fața dragostei Tale, Melech sheli. Învață-mă să mă las iubită de Tine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Friday, December 3, 2010

Dacă trebuie, știu și să lupt

În ultimele zile am experimentat o deznădejde și o resemnare în fața răului cum nu am mai trăit de mult. Am început să lucrez la un proiect destul de mare pentru mine și care mă consumă enorm, iar cel rău ca un rechin sensibil la mirosul de sânge, îmi simte rănile deschise și imediat apare. Am fost lovită parcă din 100 de direcții în același timp și în loc să lovesc înapoi m-am tras într-un colț legănându-mă bezmetic și repetând că nu înțeleg ce se întâmplă. De fiecare dată când îmi deschideam Scriptura vedeam niște versete de genul ”te distrug, te nimicesc, nu mai vreau să te văd” și azi a pus capac ”Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.”- Yeshayahu 29:4
Înțeleg eu mai greu, dar până la urmă tot înțeleg. Știu că D'var Adonai (Cuvântul lui Adonai) e cunoscut și de cel rău și că poate să manipuleze circumstanțele și felul în care eu percep până și Cuvântul Lui dacă nu mă rog să fiu luminată de Ruach HaKodesh în timp ce citesc, pentru că s-au născut multe erezii și multe aberații ridicate la rang de ”lege” printre credincioși care au citit Cuvântul fără să fie luminați de Adonai, iar rezultatul a fost dezastruos.
Și după cum spuneam azi a fost picătura care a umplut paharul. Am zis ”Adonai, Tu cunoști inima mea și știi că poți să mă dai de toți pereții de să ajung să fiu doborâtă la pământ și să vorbesc din țărână, știi că poți să mă duci până în punctul în care să ajung ca o fantomă pentru ceilalți și să mă îngropi de tot dar și de acolo am să-mi rostesc rugăciunile și chiar dacă mi-ai lua glasul, mi-aș suspina cuvintele care aș vrea să mi le auzi, dar tot nu mă las de Tine! Știu că nu Te văd bine din cauza ochilor ăștia defecți în care nu mă mai încred de mult timp, dar tocmai de aceea știu că prea se luptă toate să Te facă să pari împotriva mea! Spune-mi dacă Tu faci aceste aceste lucruri sau sunt lovită de cel rău” Nu mi s-a răspuns cu glas tare din ceruri, dar în mine am priceput dintr-o dată că e stupid să stau acolo și să tot repet ”nu mai înțeleg nimic” și am început să-mi strig ”ce nu înțelegi? că e război nu înțelegi? că se duce o luptă împotriva cunoștiinței lui Adonai? Ce nu înțelegi? Că nu e totul roz? Că răul s-ar coborî până la nivelul în care să-L mânjească pe Adonai în ochii mei obișnuiți să vadă totul murdar? Ce nu înțelegi?!”
Satan nu luptă cinstit niciodată și e în culmea fericirii când pune în mine doar sămânța unui gând și lasă restul în seama imaginației mele (care har Domnului că mi-e bogată) știind că pot să fac scenarii demne de Hollywood în mintea mea.
Dar Yeshua a spus să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Șarpele nu atacă decât dacă este atacat și oricât aș detesta eu șerpii (în special pe unul) trebuie să am înțelepciunea de a învăța din tactica pe care o au. Eu nu mă duc să caut lupte cu răul și nu îmi place să-i dau atenție, dar nici nu am să caut o viețuire liniștită împreună cu el. Cuvântul lui Adonai este sabia care ne-a fost dată să lovim cu ea nu pe frați ci pe cel rău. Nu trebuie să fim tari la a ne lupta între noi cu versete ci trebuie să ne folosim sabia împotriva celui rău la fel cum a făcut și Yeshua.
Mi-am luat Scriptura și am început să citesc cu voce tare câteva versete mai jos în Yeshayahu 29 :8 ”După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” Am zis: ”satan, poate că ți-e foame și visezi să mă mănânci, dar ai să te dezmeticești din visul tău tot flămând și stors de puteri, pentru că Adonai nu mă dă în mâinile vrăjmașului!”
E adevărat că Adonai se luptă pentru noi, dar Pavel a spus că ”avem de luptat” (Efeseni 6:12) acest lucru implicând efortul nostru, nu doar al Lui. Armura lui Adonai ne-a fost dată pentru luptă nu pentru că e la modă și se poartă iarna asta.
Nu cred că e cazul să lovim mereu ca lunaticii și în stânga și în dreapta și să vedem demoni după tot copacul, dar atunci când e cazul, atunci când răul vine clar împotriva noastră și a ceea ce Adonai ne-a dat și încearcă să fure ca un hoț ce e, trebuie să ne ridicăm din colțișorul în care ne-a așezat frica și să lovim înapoi, că avem cu ce.
E sărbătoarea de Chanukah - se celebrează victoria valorilor morale ale lui Adonai în fața valorilor lumii, o victorie a Macabeilor în fața eleniștilor, care căutau să asimileze poporul lui Adonai într-o cultură ce-L excludea pe HaShem, e o victorie a celor aparent slabi și puțini în fața unui întreg Imperiu, e o sărbătoare a sfințirii Templului, o sărbătoare a reînnoirii și a Luminii și mă rog ca Adonai să vă sfințească pe toți cei care sunteți Temple vii pentru El, să vă întărească pe cei care vă simțiți slabi în fața celui rău, să vă reînnoiască nădejdea întoarcerii Lui și să vă lumineze Calea.

Chag Chanukah Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Wednesday, December 1, 2010