CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Friday, February 4, 2011

Sparge pietre cu ouă

Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele. - Tehillim/ Psalmi 18:39

Vorbeam cu Adonai și-i spuneam că lucrurile cu care mă lupt acum sunt ca niște pietre în fața mea, iar eu am tot atâtea șanse să le zdobesc, cât are cineva care poate zdrobi pietre aruncând cu ouă în ele.
Baruch HaShem că El nu e ca mine. El nu-și pierde speranța când nu vede nici un strop de credință în mine, ci îmi aduce aminte încă odată de ceea ce uit mereu. David HaMelech spunea ”Odată a vorbit Elohim, de două ori am auzit că „Puterea este a lui Adonai.” (Tehillim 62:11)
Definiția mea a ceea ce înseamnă putere are legătură cu mușchi, forță, tărie și perfecțiune, iar din moment ce nu văd nici una din acestea în viața mea, mintea mea deja mă cataloghează drept neputincioasă. Și e adevărat, sunt neputincioasă și fără nici un efect asupra întunericului atunci când lupt singură. Dar uit mereu că altcineva încasează loviturile în locul meu, iar ceea ce resimt e doar o parte insignificantă a adevăratelor lovituri. Adonai e Scutul meu și tot ce vine împotriva mea se lovește de El. El luptă pentru mine și ca să nu am impresia că puterea Lui intră în aceeași categorie cu vreo altă putere, se folosește de lucruri de mirat să câștige bătăliile. Dacă puterea Lui ar fi doar un pic mai mare decât a celui rău, atunci s-ar lupta la sânge și și-ar ridica armate peste armate ca să se apere, dar ca să demonstreze că puterea Lui nu are cum să fie măsurată cu puterea unei făpturi create de El, atunci din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, și-a scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Lui. Dărâmă zidurile cu trâmbițe, în loc de arme. Câștigă bătălii cu mâini ridicate, în loc de oștiri numeroase. Desparte marea cu un toiag. Orbește armate în fața unui singur om. Trimite ciori în pustie ca să-l hrănească pe cel neprihănit. Răpune uriași cu pietre în mâna unui copil și dacă este o cale imposibilă ca să facă un lucru, pe aceea o alege. Câștigă orice luptă cu lucruri de mirat, ca să rămână muți în fața Lui toți cei care credeau că au putere.
Eu pot totul în El care mă întărește. Dacă nu m-ar întări El, atunci degeaba aș avea toată puterea lumii. Dacă El mă întărește și dacă El e Cel care luptă de partea mea, atunci chiar dacă am doar ouă în loc de arme la momentul de față, știu că la Cuvântul Lui, ouăle pot să spargă pietrele.
Chiar dacă nu am în dotare cunoștiințe extraordinare și nici talente deosebite, am speranță pentru că știu că dacă trebuie să lupte o luptă, Adonai găsește cele mai slabe arme cu putiință, doar ca să demonstreze că biruința nu stă în nimic decât în faptul că El poate.
Oricât aș fi eu de zdrobită și vai de capul meu, știu că dacă e vreun lucru disprețuit în ochii oamenilor, pe acela îl va lua Adonai ca să meargă la luptă.
Asta nu înseamnă că îndemn oamenii la mediocritate și la o trăire căldicică. Nici vorbă! Dar dacă tot ce vrei e să fii aproape de El și te lupți, dar tot ce vezi e cât de incapabil ești să faci față răului, atunci găsește speranță în faptul că Adonai nu se oprește din a folosi un vas doar pentru că este crăpat. Dacă un sculptor reușește să sculpteze o capodoperă chiar dacă se folosește de unelte de proastă calitate, asta nu înseamnă că cineva va fi convins că uneltele de fapt erau mai bune decât păreau, ci oricine va știi că sculptorul este atât de talentat încât poate să sculpteze până și cu unelte slabe.
Adonai e destul de măreț încât să-și câștige bătăliile folosindu-se până și de una ca mine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

1 comment: