CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Saturday, June 19, 2010

Din mijlocul furtunii

Adonai a răspuns lui Yov din mijlocul furtunii... - Yov 38:1

Săptămâna asta eram la direcția permise auto cu fratele meu Cristi (căruia trebuie să-i mulțumesc din suflet pentru toată răbdarea și spirijul din ultimele 2 luni... am cea mai scumpă soră din lume și cei mai de încredere frați) și așteptam la o coadă imensă când dintr-o dată s-a făcut întuneric, a început să sufle vântul, să fulgere și să tune... apoi o ploaie de credeai că rupe cerul. Toată strada s-a golit în 2 minute și aveam impresia că am rămas doar noi, prinși în ploaia aia torențială.
Când am ajuns acasă i-am spus lui Adonai că așa mă simt de cele mai multe ori când vine câte o ”furtună” în viața mea... îi văd semnele că se apropie pentru că dintr-o dată se face întuneric și știu și simt că urmează ”descărcări electrice” și văd neputincioasă cum toată lumea fuge și eu rămân undeva singură, în mijlocul furtunii și oricât aș plânge și mi-aș dori, ploaia tot nu se oprește. Pe Adonai nu-L văd, iar cei de la care așteptam susținere ori au fugit, ori s-au ascuns și singurul lucru pe care simt că pot să-l fac e să închid ochii și să rabd furtuna, sperând că nu va ține mult...
Pe când dramatizam eu astfel, Adonai mi-a aduns în minte cuvintele din Yov 38:1: ”Adonai i-a răspuns lui Yov din mijlocul furtunii”... nu după ce furtuna a trecut și a fost ”safe” ca Adonai să vorbească. Nu i-a spus înainte de furtună ”dragă Yov, o să vină o furtună și sper să ieși întreg din ea, Eu te las că mă duc să mă adăpostesc”...Nu. Adonai era în mijlocul furtunii, exact acolo unde era și Yov și de-acolo i-a răspuns.
Scrie în Luca 10:3 ”Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.” Tot timpul m-am gândit că e nedrept să trimiți niște oi în mijlocul lupilor, oi care nu au nici un sistem de apărare decât fuga, fugă care este patetică în comparație cu atacatorii lor. Cum poți să aștepți ca mielul să supraviețuiască dacă l-ai trimis în mijlocul lupilor? Nu are nici o logică. Singurul sistem de apărare al mielului e Păstorul și știu cu toată inima mea că Yeshua nu ne-a trimis în mijlocul lupilor singuri și El s-a dus să se ascundă de teama lupilor, nici vorbă. Dacă umblu în mijlocul lupilor și încă nu s-au atins de mine, e pentru că lângă mine umblă Păstorul meu, dacă nu ar fi fost așa, lupii m-ar fi devorat demult. Dacă stau aparent singură în mijlocul furtunii și încă nu am căzut e pentru Adonai e în mijlocul furtunii, nu a fugit să se ascundă sub o umbrelă. Și dacă în mijlocul furtunii se trezește Adonai să-mi ceară să umblu pe ape, nu mi-o cere ca să facă show pentru cei din barcă, ci îmi cere să umblu pe ape, pentru că El e pe ape. Dacă aș încerca să umblu pe ape când Yeshua nu e pe ape, m-aș înneca, dar dacă El e acolo, apa se face tare ca pământul sub picioarele mele. Iar dacă se întâmplă să umblu prin valea umbrelor morții, nu mă tem pentru că lângă mine umblă Viața.
Aș avea motive să mă tem de furtună dacă Adonai ar fi departe, aș avea motive să tremur și să-mi zic ultima rugăciune în mijlocul lupilor doar dacă Păstorul nu ar fi cu mine, aș avea motive să mă agit și să dau disperată din mâini ca să nu mă înnec dacă aș știi că umblu pe niște ape pe care Yeshua nu e și aș avea toate motivele din lume să mă tem că mor dacă umblu prin văile morții, dacă El nu ar fi cu mine. Dar pentru că e în mijlocul furtunii, pentru că în mijlocul lupilor, pentru că e pe marea pe care mi-a cerut să umblu, pentru că e prin valea umbrelor și-a morții împreună cu mine, atunci am să sper, am să cred, am să umblu și n-am să mă scufund, nu pentru că aș fi ceva, dar pentru că El mi-e totul.

V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”- Ioan 16:33

Bat Melech בת מלך
Cristina

5 comments:

  1. Cristina,
    si eu am trecut prin asta saptamana asta si ... a trebuit sa ma incred in El ca ma protejeaza, ca imi tirmite ingeri ...
    Ce fain ca mai aud ca si altii trec la fel prin furtuni !!!

    ReplyDelete
  2. La un moment dat, cand aveam si eu o saptamana de genul mi-ai spus in stilul tau de "fata nu mai pierde vremea aiurea:-) "Emma draga, trebuie sa umbli prin valea umbrelor si a mortii, nu sa faci tabara acolo." Si acuma mai rad cand imi amintesc. Cine ma mai ridica pe mine ca si tine, tu Chris? Am impresia ca atunci cand Domnul are chestii "grele" sa-mi spuna, in veci te trimite pe tine, ca stie ca la altul i-as spune sa faca o plimbare:-)Multumesc pentru tot sprijinul tau saptamana asta. Si uite asa am ajuns la alt Shabbat...Cella scumpa, ce ne-am mai sincronizat toate trei saptamana asta.LOL

    Shabbat Shalom, Bat Melech.

    ReplyDelete
  3. Cristina, tradus ce ai scris tu inseamna un Sabat binecuvantat?:D

    ReplyDelete
  4. Shabat Shalom - Un Shabat cu pace
    yafah - frumoasă/ frumoaso

    ReplyDelete