Domnul mi-a zis: „Spune-le: „Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.”
- Devarim 1:42
Nişte exorcişti Iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” Cei ce făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi, şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
- Fapte 19:13-16
Am văzut până acum mulţi fraţi înflăcăraţi, mânaţi de ... un oarecare zel "pentru Domnul", puşi pe exorcizat, dar fără nici un fel de putere.
Demonii ar fi ieşit fără probleme din omul chinuit, dacă fiii lui Sceva s-ar fi concentrat să-l cunoască pe Yeshua, în loc să caute luptă cu răul.
Dacă Dumnezeu e pentru mine cine poate fi împotriva mea, dar dacă Dumnezeu nu e cu mine (deci implicit împotriva mea) atunci cine poate fi de partea mea? De cel rău mă poate scăpa Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu e împotriva mea, cine mă poate scăpa din mâinile Lui?
În Devarim scrie "Eu nu sunt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri". Dacă eu ştiu că L-am întristat pe Dumnezeu, cel mai înţelept lucru ar fi să nu merg să caut să fiu învins de cel rău.
Mai bine să mă asigur că Dumnezeu este de partea mea, restul sunt doar detalii.
Bat Melech
Cristina
No comments:
Post a Comment