CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Monday, June 1, 2009

Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le-a încredinţat avuţia sa.
Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s-a dus, i-a pus în negoţ, şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a câştigat şi el alţi doi cu ei.
Cel ce nu primise decât un talant, s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.”
Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
Cel ce nu primise decât un talant, a venit şi el, şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat:
mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de unde n-am vânturat;
prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
Luaţi-i dar talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
Pentru că celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!
Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
-Matei 25:14-30

O vreme mi-a fost greu să înţeleg de ce a fost stăpânul atât de dur cu robul căruia îi încredinţase un talant, doar primise înapoi exact ce i-a dat! Însă azi citeam un Midrash (folclor iudaic, povestire reală sau legendă, spusă pentru a scoate în evidenţă un anumit aspect) care m-a făcut să înţeleg ceea ce vrea să transmită această pildă.

Acest Midrash este destul de cunoscut şi descrie o conversaţie între Rabbi Akiva şi guvernatorul roman de la acea vreme. Guvernatorul ia în derâdere mitzvah (porunca) referitoare la brit milah (circumcizie) şi îl întreabă pe Rabbi Akiva "ce este mai impresionant, lucrul mâinilor lui Dumnezeu sau lucrul mâinilor omului? Dacă Dumnezeu ar fi dorit ca bărbaţii să fie circumcişi, atunci nu i-a creat pe toţi circumcişi?" Rabbi Akiva îi răspunde arătându-i un lan de grâu de pe câmp şi 10 pâini, proaspăt scoase din cuptor. Rabbi îi spune guvernatorului "care din aceste două lucruri este mai bun? Primul, adică lanul de grâu este lucrul mâinilor lui Adonai, al doilea este lucrul mâinilor omului. Dacă Elohim ar fi vrut ca noi să avem pâine, de ce nu a făcut-o să crească pe câmp?"
Morala: Pentru Guvernator creaţia aparţine în mod exclusiv lui Dumnezeu, adică El este producătorul iar noi consumatorii. Rabbi Akiva în schimb, scoate în evidenţă faptul că Dumnezeu nu ne dă un produs terminat, ci ne lasă ca să fim partenerii Lui în procesul de creaţie. El dă ingrediente, dă imaginaţie şi aşteaptă ca să faci ceva cu acestea două combinate. Exact aşa cum mâncarea nu creşte gata preparată pe câmp, exact aşa cum hainele nu cresc gata ţesute, la fel nimic din ceea ce ne-a dat Adonai nu este dat de-a gata. Însăşi omul nu se naşte perfect, dar el trebuie să lucreze la caracterul şi la sufletul său, să se lase transformat de Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) după chipul şi asemănarea lui Yeshua (Isus).

Adonai ne dă, după puterea fiecăruia, la unii un talant, la alţii 5, la aţii 10 şi potrivit cu măsura cu care ţi s-a dat, se aşteaptă ceva de la tine. Nu poţi să mergi să-ţi îngropi talantul undeva în pământ.


Bat Melech
Cristina

No comments:

Post a Comment