Domnul a făcut marginile pământului

„Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. - Isaia 40:27-29

Să îl citez pe Ion Creangă "nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când mă gândesc..." la unele momente din viaţa mea, ştiu că am ajuns să gândesc că poate Adonai nu mă vede, sau că trece cu vederea dreptul meu. Binenţeles că înţelegerea mea era limitată ori de durere, ori de deznădejde, ori de dezamăgire, că mă simţeam în felul acela deoarece voiam ca El să facă lucrurile în timpul meu.
"Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului." - am citit de multe ori textul acesta dar niciodată nu cred că am priceput care e rostul acestei fraze în contextul deznădejdii lui Iacov. Putea să spună "dar te înşeli Iacove, Eu te văd" sau "vezi lucrurile aşa pentru că suferi" sau să formuleze oricum altcumva, dar cum îmi schimbă mie perspectiva cuvintele "Domnul a făcut marginile pământului" când eu mă simt ascunsă dinaintea lui Adonai? Ăsta e lucrul esenţial care trebuie să îl cunosc eu când simt că Adonai nu mă mai ascultă? Că El a făcut marginile pământului?
Concluzia la care am ajuns este că Adonai spune totul cu această frază. Dacă El a făcut marginile pământului, atunci El a făcut marginile oricărui lucru de pe pământ, deci marginile mele. Când Iacov, sau eu, sau oricine, ajunge să spună: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” -Adonai dă har pentru că ştie că eşti sau sunt mărginită în gîndire, de aceea eu nu pot să văd cum stau lucrurile de fapt.
Nu e uşor să fiu limitată de toate, mai ales de mine, să merg măcar că nu ştiu unde, să zbor măcar că nu am aripi şi nu ştiu ce mă ţine, să cred măcar că nu văd nimic, să sper în venirea a ceva ce nici nu ştiu cum va fi deoarece nu s-a suit la inima omului să priceapă, să mă lupt cu arme nevăzute împotriva la lucruri nevăzute, să mă rog la un Dumnezeu pe care nu îl văd şi totuşi să cred cu toată inima mea că El este lângă mine ... nu am nevoie să văd mnuni mai mari decât atât. E supranatural totul măcar că eu sunt firească şi limitată. Tocmai pentru că Adonai a făcut marginile pământului şi marginile mele, trebuie să cunosc un Adevăr care să treacă peste limitele mele: "El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin." Dacă eu am obosit de mine, nu înseamnă că El a obosit, doar pentru că eu mă simt ostenită, El nu are cum să ostenească ... priceperea Lui este nepătrunsă de mintea mea mărginită. Poate că eu am obosit să alerg în nevăzut, dar El nu e ca mine, acolo unde nu este nimic El vede potenţial pentru că "tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd." (Evrei 11:3). Poate că eu mă pierd în nevăzut, poate până acolo că am impresia că nici El nu mă mai vede, dar ştiu că atunci se pregăteşte să creeze ceva. El cheamă
lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi. (Romani 4:17)
Ştiu că tot ce e logic din mine, respinge logica Lui, tocmai de aceea nu pot pătrunde priceperea Lui, dar ştiu că acolo unde am obosit El dă putere şi acolo unde eu sunt gata să cad în leşin El îmi măreşte puterea. Cred că El mă seacă de puterea pe care cred că o am atunci când fac lucrurile în puterea mea, ca să-mi dea puterea Lui.
Aceasta este minunea pe care o trăiesc în fiecare zi ... că deşi în natural am toate motivele să fiu obosită sau să renunţ la tot ce mi-a promis, El îmi dă putere nouă în fiecare zi. Baruch Atah Adonai sheli!

Bat Melech בת מלך
Cristina