El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei, iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.” – Luca 15:11-32
Pomeneam în postarea de ieri, că și dacă un om ar ajunge într-o stare atât de decăzută precum fiul risipitor, mai există har. Însă prin aceasta nu aș vrea să se înțeleagă că e ok să ajungi în starea respectivă, de aceea am să scriu unele păreri personale în legătură cu acest moshel (pildă).
Fiul risipitor a cunoscut toată bunătatea tatălui, totuși a simțit că îi va fi mult mai bine pe cont propriu. Își cere partea de avere, în Halacha (legea iudaică) însemna că îl cosidera mort pe tatăl său. Potrivit cu Halacha, fiul trebuia alungat, dar Yeshua vrea să scoată în evidență o trăsătură de caracter a tatălui ca să putem noi înțelege o fărâmă din ceea ce este în stare să facă Dumnezeu pentru noi.
După cum scrie în Romani 8:32
El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Tatăl avea dreptul să-l alunge pe fiu în momentul în care a venit și și-a cerut partea de avere, dar nu numai că nu l-a alungat ci mai mult, i-a dat partea de avere.
Fiul ia ”ceea ce i se cuvenea” și pleacă într-o țară îndepărtată unde își risipește toți banii. Atâta timp cât suntem în casa Tatălui depindem de bunătatea Lui ca să ne dea din ”banii” Lui și El întotdeauna ne va da destul. În momentul în care vream să fim pe cont propriu suntem meniți să eșuăm pentru că nu ne știm cheltui ”banii” și viața cu înțelepciune.
Fiul a ajuns să păzească porcii. Yeshua vorbea cu evrei în momemntul în care dă acest moshel (pildă). Un evreu nu are voie nici măcar să se atingă de trupul mort al unui animal necurat potrivit cu Vayikra (Leveticul) 11. Pentru un evreu să ajungă să îngrijească de porci și să râvnească la mâncarea lor, era cea mai decăzută stare posibilă. Nu l-a costat doar rușinea și demnitatea dar tot ceea ce era el a devenit întinat.
Fiul își vine în fire și se hotărăște să meargă înapoi la tatăl ca și slujitor, doar să fie din nou în casa tatălui.
Când ajunge acasă, tatăl nu doar că îl iartă dar îl îmbracă cu haina cea mai bună. Adică ești îmbrăcat din nou în neprihănire, în Hristos.
Iertarea i s-a dat și a făcut din nou parte din casa tatălui, doar că fiul a rămas fără moștenire.
Tatăl i-a spus fiului mai mare ”tot ce am eu este al tău” și nu avea ce să mai ia și să îi dea fiului care și-a risipit averea.
Părerea mea personală este că dacă cineva ajunge și cunoaște plinătatea bogăției lui Adonai și totuși alege s-o ia pe căi greșite, în cazul în care se pocăiește este primit și tot cerul se bucură de revenirea lui/ei, dar asta nu schimbă în nici un fel faptul că și-a risipit averea.
În 2 Petru 2 scrie în versetele 20-21:”În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.”
Moștenirea Tatălui este pentru cei care rămân în casa Tatălui, nu pentru cei care trăiesc cum îi taie capul și risipesc lucrurile Tatălui ca și cum ar fi averea lor.
Deci dacă ai luat o hotărâre să Îl urmezi pe Yeshua, nu mai privi în urmă ca și cum ai fi pierdut ceva, ci înțelege că ai câștigat dreptul să fii în casa Tatălui, că tot ce are El este al tău, dacă rămâi în casa Lui.
Bat Melech
Cristina
No comments:
Post a Comment