Am un nume nu o poreclă

Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Elohim, şi împreună moştenitori cu HaMashiach, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. – Romani 8:17

Astăzi mă plângeam lui Adonai în legătură cu anumite situații care mi se par nedrepte și cum mi-aș dori ca El să intervină și să facă ceva. După ce mi-am recitat lista lungă de nedreptăți așteptam să mă simt mai bine dar Adonai mi-a adus în minte versetul de mai sus și povestea Cenușăresei ca să pricep eu cine sunt. (Știu că sună penibil, dar răbdare!)

Cenușăreasa nu s-a născut să stea în cenușă după cum i-a rămas numele. Ea s-a născut în casa tatălui ei, iar tatăl ei era bogat. Ea era singura moștenitoare, dar când tatăl ei a murit, mama ei vitregă și surorile ei au început să o trateze ca și pe o servitoare iar Cenușăreasa și-a intrat în rol perfect. Treptat a uitat că e fiica stăpânului casei și a început să slujească la masa unor impostoare. A ajuns să doarmă lângă sobă în cenușă și să mănânce din mila altora. Povestea are un final fericit, dar nu pentru că Cenușăreasa s-a trezit de cap, nici vorbă! Fata asta accepta toate minciunile și cerințele celor răi și făcea tot ce i se spunea. Odată n-a stat să se întrebe sau să cerceteze: unde o puneai acolo stătea. A fost nevoie să vină o zână s-o îmbrace și s-o transforme, dar transformarea respectivă nu era una reală, așa că dimineața se trezea din nou în cenușă. Aproape împotriva voii ei, a fost găsită de prinț și salvată din starea ei. Toate astea s-ar fi putut rezolva foarte simplu dacă Cenușăreasa și-ar fi venit în fire și ar fi spus: ”Numele meu nu e Cenușăreasa! Eu am un nume dat de tatăl meu și casa asta e casa tatălui meu! Eu sunt moștenitoarea de drept!” Ar fi putut la orice oră să ia atitudine și să le dea afară pe cele care o urau, dar a preferat să plece capul, iar în situația aceasta suferința ei nu-i face cinste.

Exact așa sunt eu de multe ori. Uit că Tatăl meu e Stăpânul a tot ce se vede și nu se vede. Uit că Tatăl meu mi-a dat un nume nou și eu nu m-am născut să zac umilă în cenușă. Uit că nu trebuie să ascult de minciunile și cerințele impostorului cu aere de stăpân. Uit că am puterea la orice oră să-mi exercit dreptul meu de moștenitoare. Iau situațiile și lucrurile așa cum vin și uit să mă întreb dacă e datoria mea de fiică să fac anumite lucruri sau dacă sunt doar lucruri care mi le cer alții care nu văd în mine decât o servitoare. Aștept ”zâne bune” să vină să mă transforme în prințesă și mă port de parcă n-am mai fost niciodată la curtea Regelui. Am momente de sclipire în care mă prefac că acum cred că locul meu e la curte, dar nu-mi ține ”vraja” prea mult și iar mă trezesc în cenușă. Unde mă pune vrăjmașul, acolo stau și uit că locul lui e sub picioarele mele. Unele lucruri nu se schimbă în bine nu pentru că Adonai refuză să rezolve situațiile ci pentru că eu uit să-mi exercit dreptul de moștenitoare.  

Însă spre deosebire de Cenușăreasa, Tatăl meu e viu și în bunătatea Lui nu mă lasă să mă port prea mult ca o servitoare. Îmi dă câte un moment de luciditate în care îmi vin în fire și mă port ca fiica Împăratului care sunt. 

Mulțumesc, Adonai !

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Cer și pământ

Elohim a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.” Şi Elohim a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Elohim a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. Elohim a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. Elohim a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Elohim a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Elohim a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Elohim a văzut că lucrul acesta era bun. - Bereshit/ Geneza 1:6-12

Când cerul și pământul mi-erau tot una și eu nu eram decât un mare haos și când apele mă înecau din toate părțile, Adonai mi-a definit întinderea și mi-a despărțit apele de sus de cele de jos. Mi-a numit apele de deasupra cer și nu le-a mai lăsat să mă înece... doar să-mi dea ploaie din când în când.

Mi-a despărțit cerul de pământ și a pus destulă distanță între ele încât să nu-mi mai fie cerul povară niciodată. Dar tot nu mă vedeam de ape... Atunci le-a poruncit apelor - El, Singurul de care ar fi ascultat apele mele:  ”Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” Ce ciudat mod de a mă vedea pe mine care eram înecată în ape, USCAT. Dar apele mele au ascultat de glasul Lui și mi-au făcut loc să ies la Lumină.
Când s-au scurs apele și m-am văzut, eram o arătare înspăimântătoare... dar El nu S-a lăsat descurajat de priveliștea care eram. A poruncit ființei mele să dea rod... nici n-am știut ce-mi cere! Mi se părea că nici El nu știe și mă întrebam ”oare El chiar nu vede cui îi cere așa ceva? Și dacă vede că nu-i nimic de capul meu și vede pustietatea și goliciunea mea, de unde să-I dau rod?” Nici nu m-am gândit că eu (pământul) expusă Luminii (Yeshua)  inevitabil dădeam rod. Dar El nu S-a împiedicat în necredința mea. A vorbit clar și cu așa siguranță că nici nu știu când mi-au dat primele fire de iarbă și primii copaci cu primele roade. Pământul meu a ascultat de glasul Lui! Aproape împotriva voii mele... până și firea mea I S-a supus. Când am dat rod, El S-a uitat și a văzut că era bun. El: definiția bunătății a văzut în mine ”bun”!
Cum să nu Te iubesc Adonai? Cine în afară de Tine poate să vadă potențial în haos? Cine în afară de Tine poate să vadă în mine puterea de a Te asculta când nici eu nu cred că sunt în stare?
Tu lucrezi cu credincioșie și nu Te oprești nici în fața circumstanțelor și nici în fața necredinței mele.. Fii binecuvântat în veci, Împăratul meu!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Înțeleg

Ce Te-a făcut să ierți de câte ori necredința mea Te-a batjocorit?

Ce Te-a făcut să uiți de câte ori poruncile-Ți nu le-am păzit?

Când tot strigam să pleci și să mă lași, ce Te-a oprit?

Și când râdeam că nu Te vreau, de ce Te-ai răstignit?

Parc-ai uitat de câte ori m-am lepădat și Te-am vândut...

Nu-Ți mai aduci aminte de câte ori în lanțuri m-ai văzut?

Parcă nici nu mai știi de câte ori m-ai căutat când m-am pierdut,

De câte ori ai plâns, Te-ai frânt și Te-a durut...

Mă asurzesc cuvintele ce nu le spui,

Dar toate fricile mele liniștii Tale le supui,

De apatia mea cu ochi de har mă despui

Și aș cânta că înțeleg că mă iubești, dar nu am cui...

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Frumusețe ascunsă

Mama mea e pasionată de flori. Le iubește, le plantează, le îngrijește și se bucură de ele cum mă bucur eu de orice are legătură cu Israel.
 Ieri mama ținea în mână un bulb de habar n-am ce floare sau plantă, dar mi-a rămas imaginea aia în minte toată ziua și m-am tot gândit la cum poate ceva atât de urât și umil să conțină frumusețe înlăuntrul lui.

Spre deosebire de mama mie nu-mi prea plac florile, decât pe câmp sau în grădinile altora, dar îmi lipsește din ADN gena feminină (dacă există vreuna) care se bucură când primește flori. Pentru una ca mine (pentru care un buchet de flori înseamnă doar un drum în plus la gunoi) care n-a asistat în viața ei la procesul minunat de a planta urâțenia de bulb în pământ și să aștept plină de speranță și credință că va ieși ceva frumos, nu pot să văd în bulb decât murdărie. Însă cred cu toată inima că Adonai e ca un grădinar credincios.
El ia un bulb murdar ca mine, la care nu i-ai arunca nici o privire admirativă pentru că nu-i nimic de admirat și crede că va ieși ceva frumos.
De multe ori mă uit la mine și-mă văd doar urâțenia și mizeria și nu pot să cred că poate ieși ceva bun  din mine. Și vine Adonai și-mi spune ”ești o făptură minunată! Ai încredere în Mine! Am un plan!” și gândul mă încântă, pentru că am o imaginație ieșită din comun și am impresia că sigur planul e să mă facă vreun zmeu pentru muritorii de rând și când colo, mă ia și-mi sapă o groapă în care mă așează cu mâinile Lui. Iar eu mă zbat și strig ”ce plan e ăsta?! Vrei să mă omori?!” dar El doar zâmbește ca și cum știe prin ce urmează să trec și înțelege lupta mea, dar cu toate astea așează pământ peste mine și mă îngroapă în întuneric. Și sufăr și am impresia că am fost trădată... că am sperat degeaba în Grădinar... că poate urâțenia mea n-o poate îndura nici măcar El... că poate ăsta e sfârșitul. Și mă resemnez și îndur întunericul și mizeria în care sunt și tremur și am impresia că sfârșitul e ceva continuu pe care-l suferi în fiecare zi și nu este nici o speranță. Însă în întunericul meu nu pot să nu-mi amintesc zâmbetul Grădinarului și chiar dacă nu mai vreau să sper, visez la o zi în care am să-I văd Fața din nou. Și abia când încep să visez să-L revăd pe El și nu mai visez la minunea care aș putea devenii, încep să mă rup din coajă și tulpina nu-mi mai încape în locul strâmt și de atâta disperare străpung pământul și-mi fac loc către Lumină. Și când văd cerul înțeleg că izbăvirea din propria-mi stare nu stătea în faptul că Grădinarul ar veni să mă dezgroape, ci în faptul că El a ascuns în mine puterea de a mă înălța până la El.
Îmi scot capul din pământ, și văd grădina că e plină de flori unele mai frumoase ca altele și încep iar să disper că eu n-am nimic care să bucure privirea Grădinarului, că am abia câteva frunzulițe firave care pălesc în comparație cu restul. Însă grădinarul vine și mă udă în fiecare zi cu credincioșie și când încep să nu mă mai uit la restul ci doar să aștept vizitele Grădinarului, purtând în inimă doar gândul că vreau să-L văd zâmbind, mă trezesc că am înflorit și habar n-am când și nici măcar nu mă mai interesează de propria-mi frumusețe ci doar de zâmbetul Lui.
E fain să ai viziuni mărețe și declarații de misiune și vise imposibile în care să crezi... însă cred că de fapt ceea ce contează e doar Fața Lui când se uită la tine. Eu mi-am petrecut multă vreme încercând să fiu minunată, că doar așa scrie că sunt și mi-a plăcut ideea ca alții să se minuneze de minunăția mea... însă am înțeles că tot ce trebuie să fac este să mă minunez de minunăția care este Adonai și să-L las pe El să mă vadă minunată, pentru că doar El a ascuns frumusețea în mine și doar El a fost martor la tot ce-am îndurat să ies din pământ.
E ușor? Nici vorbă! Trebuie să-ți suferi nesiguranța și întrebările într-un întuneric crunt și o mizerie oribilă, în care doar picături de apă murdară te-ajung pentru că ți-e filtrată prin tot pământul care te acoperă, însă dacă speri împotriva oricărei deznădejdi și te lași purtat doar de gândul că îi vei vedea fața, cred cu toată inima, că nimic nu-ți poate sta în cale.

”Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” - Yov 19:25-26

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Fără Tine...

Ca o moartă în viață rămasă neîngropată,

Stând în fața unei mese pline de bucate - înfometată,

Scăldată într-un râu și totuși însetată,

Cu ochii-n soare în întuneric scufundată...

Mai singură decât un fulg de nea în plină vară,

Ca și un cerșetor cu mâna-ntinsă ce a uitat cum să mai ceară,

Nici o imagine nu are înțeles nici dacă-i clară,

Ca un coșmar ce a trecut dar încă mă doboară.

Nimic nu are sens de nu ești lângă mine!

Mă pierd și de-s găsită de mâna-Ți nu mă ține...

În mijlocul fericirii de nu ești -- nu mi-e bine:

Și dac-am tot nu am nimic de nu Te am pe Tine.

 

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Mai bine tac...

M-ai iubit încă de la început,

Nu Te-ai uitat la mine că eram doar lut.

Visele mele goale, de Tine le-ai umplut

Și pașii mei desculți pe Calea Ta i-ai vrut.

Că toate mă strigau 'napoi nu Ți-a păsat,

Că tot priveam în urmă nu Te-a descurajat,

M-ai curățit ca pentru prima oară de câte ori păcatul m-a pătat

Și cu ochi noi m-ai privit de câte ori m-am lepădat.

Că eu voiam să-mi fie soare când aveam nevoie de ploi,

Că eu voiam să-mi fie pace când trebuia să lupt în război,

Că aveam inima plină de lume și ochii de Tine goi:

Nu Te-a oprit nimic să vii după mine-n noroi.

Acum să-Ți spun că Te iubesc? - mai bine tac...

Nu-mi pasă oricât doare voia Ta s-o fac

Și orice legătură cu lumea mi-o desfac,

Nu-mi trebuie veșminte-mpărătești, Te pot urma și-n sac.

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

Închinare pe placul Lui

 Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i pierde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată. De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi, şi împlineşte-le. - Devarim/ Deuteronom 7:9-11


Aud și văd tot mai mulți credincioși, care ori din mândrie ori din ignoranță (prefer să cred a doua variantă), își justifică acțiunile și ideile haotice (ca să nu spun eretice), folosindu-se de replici precum: ”eu așa cred!” sau ”suntem liberi să ne închinăm cum vrem și simțim!” crezând că scuză astfel abstractismul crezului lor și acuză orice formă organizată de închinare ca fiind legalism și religiozitate. De cele mai multe ori, tot aceștia, fac referire la rânduiala dată de HaShem lui Moshe ca fiind una eronată sau care și-a pierdut validitatea odată cu venirea lui Yeshua, argumentând că El a venit să împlinească Torah ca noi să nu mai facem acest lucru.

Cred că orice istoric poate să mă susțină în afirmația că omul, indiferent de locul în care s-a aflat pe pământ, a simțit dintotdeauna nevoia să se închine. Fie că ne uităm la civilizațiile mayașe, sau orientale, sau nordice, există dovezi arheologice incontestabile că omul a simțit dintotdeauna că există forțe superioare lui care îl pot ajuta sau îl pot pedepsi, iar omul a simțit că îi este natural să se închine în fața acestora.

 În cazul nostru, Adonai, Singurul Dumnezeu Adevărat, a primit și apreciat această închinare a omului, oricând i-a fost adresată și în orice fel. Oriunde simțea omul să se închine și în orice fel, Adonai primea închinarea acestuia, însă acest lucru a durat doar până în momentul în care poporul Israel a stat în fața muntelui Sinai, moment în care simpla închinare haotică a oricui și oricum, nu mai era acceptabilă. Adonai nu ține cont de vremurile de neștiință (Fapte 17:30) când ai impresia că închinarea trebuie făcută după cum te simți tu bine, însă când crești și înțelegi lucrurile Lui, pricepi de asemenea că închinarea trebuie să fie pe placul Celui care o primește și nu spre placul celui ce o aduce. Tocmai din acest motiv Adonai învață poporul că El este Sfânt și că așteaptă de la ei sfințenie, iar în ce privește închinarea stabilește locuri precise unde aceasta putea fi adusă și stabilește supraveghetori peste închinarea oamenilor. El le spune prin Moshe ”Acolo să mâncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,” (Deuteronom 12:7-8).
 Tocmai pentru ca nimeni să nu facă după cum îl taie capul, Adonai poruncește familiei lui Aharon să fie puși deoparte ca și Cohanim (preoți) iar seminției lui Levi îi poruncește să slujească, sau să ajute familia preoțească în ce privește jertfele și închinarea oamenilor.

De unde fiecare om se închina unde îl taia capul și după cum îl tăia capul, Adonai îi învață pe preoți și leviți cum să asiste și să îndrume închinarea poporului. Adonai nu este după cum spune și Pavel un Dumnezeu al neoranduielii (1 Cor 14:33). Când lumea exista în haos, prezența Lui a adus ordine și prin ordine lumea a avut sens. La fel și în cazul oamenilor, când aceștia se închină haotic, intervine Cuvântul, sau învățătura ca să aducă ordine și lumină, iar prin lumina Lui închinarea noastră să aibă sens.

Dar în cazul evreilor, preoții îngreunau apropierea de Adonai, deși nu intenționat, iar omul a simțit în el depărtarea de Kodesh HaKodashim (Sfânta Sfintelor), iar cu atât mai mult neamurile care nici măcar atât nu aveau. Atunci Adonai Și-a trimis Fiul, ca prin moartea și învierea Lui să cheme o seminție aleasă de credincioși să i se închine și să facă slujba preoțească personal, fără ajutorul preoților. Prin aceasta să nu se înțeleagă că Adonai a îndepărtat seminția lui Levi sau familia Preoțească, deoarece este scris: „Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua, şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.” (Ieremia 33:20-21)

Pentru evrei această slujbă rămâne valabilă deoarece Adonai a făcut un legământ veșnic, nu temporar, iar prin faptul că îl numește ”legământul Meu”, exclude neascultarea sau încălcarea acestui legământ de către evrei ca fiind un bun motiv pentru anularea promisiunii, Adonai bazându-se pe legământul Său și nu al lor.

Însă revenind, Adonai a fost Cel care a făcut chemarea preoțească și trebuia să trimită parte din El, adică pe Yeshua ca să facă chemarea pentru toți cei ce vor crede în jertfa Lui să aibă dreptul să facă o slujbă duhovnicească personală, fără intermediari.

Și suntem liberi să ne închinăm Lui în mod personal, însă cunoscând natura omului, Adonai i-a încredințat lui Pavel și apostolilor, cunoștiința și rânduiala pentru credincioși, deoarece natura lui Adonai nu S-a schimbat, El rămâne un Dumnezeu al rânduielii. Ni se spune în 1 Corinteni 12:28  ”Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.”

Acest ”a rânduit” împlică ordine, nu haos așa că nu s-a dat dezlegare niciunde ca fiecare să se închine după cum se simte sau nu călăuzit, ci a dat o ordine a autorității. În acest sens, părerea mea personală este că rânduiala bisericească este mai înaltă decât cea preoțească deoarece are în vedere supravegherea și asistă creșterea, noii seminții preoțești după rânduiala lui Melhisedec și nu a lui Aharon.

Dacă Adonai aștepta de la tot poporul Israel supunere față de rânduiala preoțească și dacă în noul legământ ne poruncește să ne supunem și autorităților lumești, eu cred fraților, cu atât mai mult, că ne poruncește și ne ține în seamă ascultarea sau neascultarea de cei care vor da socoteală pentru sufletele noastre.

”Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” - Evrei 13:17

Prin aceasta nu îndemn pe nimeni la control spiritual, unde unii în nebunia lor chiar au ajuns, dar trebuie să fie loc în această supunere de acceptare atât a învățăturii din partea celor puși peste noi, cât și de mustrare sau îndreptare din partea lor.

Mă întristez de fiecare dată când aud un credincios care vorbește ca un nebun împotriva oamenilor puși de Yeshua să vegheze asupra lor. Faptul că eu am văzut un neajuns în cel pus ca autoritate peste mine, nu înseamnă că acest lucru îl descalifică sau îi ia din autoritate și cu atât mai puțin nu înseamnă că eu sunt în măsură să-l bârfesc sau să-i fac un nume rău. Dacă într-adevăr ți s-a trecut dreptul cu vederea sau ai fost jignit (peste măsură în opinia ta), iartă! Suferă puțină nedreptate (măcar că lucrurile pentru care ne supărăm pe mai marii noștri sunt de cele mai multe ori ridicole). De dragul lui Yeshua, dacă tot susții că-L iubești, taci pentru că și El a tăcut de dragul tău măcar că avea tot dreptul să vorbească. Roagă-te pentru cei puși peste tine și onorează-i, iar Adonai care vede în ascuns, îți va răsplăti!

Eu una nu vreau să dau socoteală pentru sufletul nimănui și nici nu vreau să fac nici un veghetor să suspine pentru răzvrătirea mea. Dacă Adonai mi-ar fi cerut să merg în genunchi kilometrii și o astfel de închinare L-ar fi mulțumit, aș fi făcut acest lucru, dar poruncile Lui nu sunt peste puterile noastre, de aceea, hai să nu ne mai desfășurăm ignoranța purtându-ne ca și niște copii.

Goethe spunea că nimeni nu este mai legat decât cei care se cred în mod fals liberi. Libertatea noastră stă în faptul că avem voie să ne închinăm Lui după cum Îi face Lui plăcere și nu în faptul că avem voie să ne închinăm după cum ne taie capul!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה

De ce poartă evreul armă în mână?

De câteva zile tot primesc ba ”întrebări încuietoare”, ba versete menite să mă mustre, sau să mă învețe sau cel puțin să mă liniștească în susținerea pe care o am față de armata Israeliană. În mintea unora există o contradicție între faptul că urmez un Dumnezeu iubitor și în același timp cred că Israelul are dreptul să lupte în mod fizic. În acest articol doresc să răspund odată pentru totdeauna și dacă nu vă pot lamuri, să vă lumineze Adonai ca eu nu am cum și deci nu mă mai întrebați!

Întrebarea care primează printre toate mesajele primite: Nu este scris să nu ucizi? Israelul ucide mii de oameni, deci încalcă Torah.

FRAȚILOR! Există o mare diferență între a vărsa sânge nevinovat - a comite o crimă premeditată sau chiar fără premeditare și a omorî. Nu vreau să vorbesc ca unora care nu cunoșteți Scripturile, tocmai de aceea vreau doar să vă reamintesc ”pacifiștii mei preiubiți” (o, măcar de-ați înțelege ce înseamnă pacea!) că părintele Avraham s-a luptat cu împărații, ”Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.” (Bereishit/Geneza 14:14-15) - Nu s-a luptat cu ei în rugăciune, ci cu sabia.
Neprihănitul Pinchas (Fineas) la vederea nelegiuirilor care se petreceau sub ochii lui, a luat o suliță în mână și a străpuns în pântece pe bărbatul și femeia care păcătuiau (Bamidbar/ Numeri 25:7-8). Atât de mult a plăcut Domnului acest lucru încât a încetat urgia între copiii lui Israel, iar cu Pinchas, Adonai a încheiat un legământ de pace (Bamidbar 25:12) pentru că Adonai a considerat că prin moartea celor 2, Pinchas și-a arătat râvna pentru El.
Iosua a omorât mii de oameni în toate luptele în care a fost. Toți Judecătorii care s-au ridicat în Israel au omorât pe cineva. Samuel a omorât pe Agag (1 Samuel 15:33) David a omorât fără număr. Elyahu a omorât pe profeții lui Baal (1 Împărați 18:40). Și lista e luuuungă, dar am s-o închei cu Îngerul Domnului care a omorât pe toți întîi născuții Egiptului și a omorât 185.000 de oameni în tabăra Asirienilor într-o singură noapte (Isaia 37:36). Adonai Însuși a omorât de câte ori a dezlănțuit urgiile Lui peste Israel sau dușmanii lor, deci dacă la asta se referea porunca dată de Adonai: SĂ NU UCIZI, toți au încălcat-o, inclusiv Îngerul Domnului și Adonai Însuși. Hai să nu mai aberăm fraților!

Unii vă minunați că promovez poze cu soldați Israelieni cu arme în mână și judecați și disprețuiți ceea ce ori nu cunoașteți, ori sunteți prea plini de voi și de pacifismul vostru lumesc.
Rferitor la Shabat, Yeshua întreba în Luca 14:5 „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” iar eu întreb: care dintre voi dacă îi este în pericol de moarte familia, sau casa, nu o apără? Răspunsul ar fi NICI UNUL DIN VOI. Ei, dar nu la fel se pune problema când vine vorba de evrei.
Goyim consideră că locul evreului e într-un ghetou, izolat de restul lumii ca să nu cumva să ne infecteze cu evreitatea lui; marcat cu o stea galbenă în piept și controlat în tot de voia ne-evreului. ”Jidanului” (să nu vă permiteți să folosiți acest termen!) îi stă bine pălmuit și pus la locul lui, iar dacă îndrăznește să aibă prea mulți bani aceștia trebuie confiscați, iar dacă a îndrăznit să aibă dinți de aur în gură, aceștia trebuie scoși afară cu orice preț! Așa pare smerit evreul în ochii neamurilor și doar așa îi stă bine!
A îndrăznit evreul să creadă că Adonai Și-a adus aminte de el în toate necazurile lui și că i-a dat înapoi țara pe care a primit-o ca moștenire și din care a fost scos afară cu silnicie. A îndrăznit să se întoarcă într-o țară care nu mai arăta ca țară ci o gramadă de mlaștini și pietre. A avut tupeul să înceapă să o lucreze țara asta cu o îndârjire neomenească și țara asta i-a dat rod. Cum și-a permis evreul să nu moară când i-a spus ne-evreul să moară?! Cum a îndrăznit să creadă că are dreptul să se apere pe el și familia lui și țara pe care a ridicat-o din ruine?! E mândru evreul cu arma în mână! E păcătos! Nu-i șade bine! Locul lui e înapoi în ghetou!

Vorbesc ca o nebună ... Mi-am dat frâu liber la mânie, dar vorba lui Pavel, suferiți-mă puțin ...


Fraților știu că iubiți Israelul, sau mai bine zis ideea voastră de ce credeți că ar trebui să fie Israelul, dar și așa știu că vă rugați pentru Israel și binecuvântați moștenirea lui Adonai, dar vă rog fierbinte: NU MAI VORBIȚI DE LUCRURI PE CARE ORI NU LE CUNOAȘTEȚI ORI NU LE ÎNȚELEGEȚI.
Doar pentru că eu nu înțeleg cum funcționează teoria aerodinamicii, asta nu înseamnă că nu funcționează, la fel: doar pentru că nu înțelegeți cum poate cineva care urmează un Dumnezeu al păcii să stea cu arma în mână, asta nu înseamnă că nu funcționează. Noi am fost altoiți în măslinul lor nu invers! Altoitul trebuie să se ia după rădăcină, nu să facă rădăcina să devină ca el. Încetați odată să faceți evreii să vadă prin altoiala voastră! De atâta vreme încă tot nu v-ați dat după rădăcină?!
Poate că nu mă fac înțeleasă nici acum, dar să-l citez din nou pe Pavel ” Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă! (1 Corinteni 14:38)

Poate că vedeți lucrurile mai bine decât mine și poate că le pricepeți duhovnicește și nu lumește ca mine, dar și așa, mai bine rugați-vă pentru mine. Iar dacă evreul cu arma în mână vă jignește ochii, vă îndemn NU VĂ MAI UITAȚI, dar nu-mi mai scrieți mesaje lungi și fără nici o noimă, îmbrăcate în cuvinte meșteșugite, dar fără nici o logică pentru că eu, firească cum sunt, nu am nici o înțelegere față de astfel de lucruri.
Fiți binecuvântați și Adonai să ne lumineze și pe mine și pe voi!

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה