Am un nume nu o poreclă

Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Elohim, şi împreună moştenitori cu HaMashiach, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. – Romani 8:17

Astăzi mă plângeam lui Adonai în legătură cu anumite situații care mi se par nedrepte și cum mi-aș dori ca El să intervină și să facă ceva. După ce mi-am recitat lista lungă de nedreptăți așteptam să mă simt mai bine dar Adonai mi-a adus în minte versetul de mai sus și povestea Cenușăresei ca să pricep eu cine sunt. (Știu că sună penibil, dar răbdare!)

Cenușăreasa nu s-a născut să stea în cenușă după cum i-a rămas numele. Ea s-a născut în casa tatălui ei, iar tatăl ei era bogat. Ea era singura moștenitoare, dar când tatăl ei a murit, mama ei vitregă și surorile ei au început să o trateze ca și pe o servitoare iar Cenușăreasa și-a intrat în rol perfect. Treptat a uitat că e fiica stăpânului casei și a început să slujească la masa unor impostoare. A ajuns să doarmă lângă sobă în cenușă și să mănânce din mila altora. Povestea are un final fericit, dar nu pentru că Cenușăreasa s-a trezit de cap, nici vorbă! Fata asta accepta toate minciunile și cerințele celor răi și făcea tot ce i se spunea. Odată n-a stat să se întrebe sau să cerceteze: unde o puneai acolo stătea. A fost nevoie să vină o zână s-o îmbrace și s-o transforme, dar transformarea respectivă nu era una reală, așa că dimineața se trezea din nou în cenușă. Aproape împotriva voii ei, a fost găsită de prinț și salvată din starea ei. Toate astea s-ar fi putut rezolva foarte simplu dacă Cenușăreasa și-ar fi venit în fire și ar fi spus: ”Numele meu nu e Cenușăreasa! Eu am un nume dat de tatăl meu și casa asta e casa tatălui meu! Eu sunt moștenitoarea de drept!” Ar fi putut la orice oră să ia atitudine și să le dea afară pe cele care o urau, dar a preferat să plece capul, iar în situația aceasta suferința ei nu-i face cinste.

Exact așa sunt eu de multe ori. Uit că Tatăl meu e Stăpânul a tot ce se vede și nu se vede. Uit că Tatăl meu mi-a dat un nume nou și eu nu m-am născut să zac umilă în cenușă. Uit că nu trebuie să ascult de minciunile și cerințele impostorului cu aere de stăpân. Uit că am puterea la orice oră să-mi exercit dreptul meu de moștenitoare. Iau situațiile și lucrurile așa cum vin și uit să mă întreb dacă e datoria mea de fiică să fac anumite lucruri sau dacă sunt doar lucruri care mi le cer alții care nu văd în mine decât o servitoare. Aștept ”zâne bune” să vină să mă transforme în prințesă și mă port de parcă n-am mai fost niciodată la curtea Regelui. Am momente de sclipire în care mă prefac că acum cred că locul meu e la curte, dar nu-mi ține ”vraja” prea mult și iar mă trezesc în cenușă. Unde mă pune vrăjmașul, acolo stau și uit că locul lui e sub picioarele mele. Unele lucruri nu se schimbă în bine nu pentru că Adonai refuză să rezolve situațiile ci pentru că eu uit să-mi exercit dreptul de moștenitoare.  

Însă spre deosebire de Cenușăreasa, Tatăl meu e viu și în bunătatea Lui nu mă lasă să mă port prea mult ca o servitoare. Îmi dă câte un moment de luciditate în care îmi vin în fire și mă port ca fiica Împăratului care sunt. 

Mulțumesc, Adonai !

Bat Melech בת מלך

 Cristina כריסטינה