Distanța

Felul în care mă relaționez la tot ce mă înconjoară, e prin distanță. Toate le judec și le filtrez în funcție de cât de aproape sau de departe îmi sunt. Toate le măsor și în funcție de cât de mari sau mici îmi par, atât le las să-mi fie de aproape sau departe. Depărtarea o consider bună când vine vorba de ceva de care mă tem, dar o consider rea când vine vorba de ceva ce îmi doresc. Apropierea o consider rea când vine vorba de ceva ce urăsc, dar o consider bună când vine vorba de ceva ce iubesc.
Binențeles că sistemul meu de măsurare a lungimii, greutății și capacității lucrurilor, oamenilor și situațiilor, este unul foarte subiectiv, tocmai de aceea mă trezesc de multe ori că am aproximat greșit spațiul dintre mine și lucrul la care mă relaționez. Nu odată mi s-a întâmplat să cred că sunt aproape de cineva și realitatea să fie exact opusul și tocmai de aceea nu mă mai încred 100% în felul în care percep distanța, dar asta nu înseamnă că am încetat să mă relaționez la toate prin distanță, fie ea mică sau mare.
Distanța afectează tot ceea ce sunt eu și mă lovesc de ea chiar dacă nu știu că de ea mă lovesc. Am ajuns să măsor distanța dintre ceea ce sunt și ceea ce am impresia că ar trebui să fiu. Măsor distanța dintre mine și visele mele. Măsor distanța dintre mine și frica mea. Încerc să aproximex până și distanța dintre azi și cât s-ar putea să mai trăiesc și am regretat de multe ori felul în care măsor sau aproximez distanța, cel mai mult pentru că m-a obligat să-L percep până și pe Adonai în termeni ”metrici”, doar că lungimea pe care am ales-o ca să o numesc ”metru” ca să am cu ce să măsor spațiul dintre mine și El, e unul la fel de eronat ca și gândirea mea tipicară. Dacă eu mă apropiam de Adonai, atunci aveam impresia că spațiul dintre noi s-a diminuat și deci El mi-e aproape, iar dacă eu mă îndepărtam de El aveam impresia că spațiul dintre noi crește și deci El îmi este departe.
Dar dacă teoria mea ar fi fost corectă, atunci asta ar însemna că distanța trebuie să fie valabilă din toate punctele de vedere, ca să o numesc depărtare, ori dacă stau bine să mă gândesc, 3 dintre cei mai importanți oameni de pe planeta Pământ, pentru mine, adică frații și sora mea, trăiesc la mai mult de 2000 de Km distanță de mine, dar îmi sunt mereu aproape. Distanța dintre mine și Yerushalaim e de 1 930,01 Km, totuși nici un loc de pe planetă nu mi-e mai aproape decât orașul ăsta, tocmai de aceea cred cu toată inima mea că oricât spațiu ar fi între mine și Adonai, El mi-e mereu aproape. Chiar și atunci când eu sunt departe de El, gândul și inima Lui sunt mereu cu mine.
Dragostea Lui nu se schimbă în funcție de apropierea sau depărtarea mea.
Ce mă va despărți de dragostea lui HaMashiach care S-a lăsat ucis pentru mine?
Necazul? - El mi-e mângâietor.
Strâmtorarea? - El mi-e loc larg.
Prigonirile? - El mi-e scăparea.
Foametea? - El mi-e pâine.
Lipsa de îmbrăcăminte? - El mi-a dat o haină a slavei pe care nimeni nu mi-o poate lua.
Primejdia? - El mi-e tăria.
Sabia? - El mi-e scutul.
Căci sunt bine încredințată că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Adonai, care este în Yeshua HaMashiach, Domnul nostru. (Romani 8:38-39)

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Întreagă

În fiecare zi de miercuri, am onoarea să petrec aproape o oră cu o bună prietenă, Mihaela. Miercurea asta, discutând despre multe din lucrurile pe care Mihaela nu poate să le facă deoarece suferă de scleroză multiplă, m-am trezit că spun ”eu n-aș putea să fac sau să suport asta” și Mihaela mi-a spus zâmbind ca de obicei ”și ce ai face dacă n-ai putea?” Vreau să spun că am fost urmărită de cuvintele astea toată săptămâna.
Multă vreme am crezut că m-am prins cu amândouă mâinile de haina lui Yeshua și că nu mă las de El orice ar fi, dar cred că nu mi-am dat seama niciodată că umblarea mea după El era condiționată de faptul că mereu am să am mâini și putere să-L prind, sau picioare care să-L urmeze, sau glas care să-L cheme și ochi care să-L caute. Am înțeles săptămâna asta că mereu caut ce nu am ca să scuze ce nu fac sau ce nu sunt, pe când sunt oameni ca Mihaela, care întotdeauna caută ce i-a rămas ca să facă ce poate cu ce are. Oamenii ca ea sunt așa de rari ca diamantele și eu mă simt de-a dreptul răsfățată de Adonai că a pus așa minune în viața mea. Femeia asta zâmbește de parcă ar avea toate bogățiile și mie mi-e greu să mă bucur că nu-mi lipsește nimic. Ea se smerește în fața fraților și prețuiește fiecare clipă pe care o petrece cu ei, pe când eu caut defecte în ei ca să-mi găsesc scuza că nu avem prea multe în comun și deci să nu stau prea mult în preajma lor.
Am crezut că-L iubesc pe Adonai pentru că Îl caut în Cuvânt, dar uitându-mă la Mihaela, am înțeles că toată cunoștiința nu mi-ar folosi la nimic dacă nu am o dragoste reală care să mă motiveze dacă nu am putere în mâini, să-L urmez cu picioarele și dacă n-am picioare, să-L prind cu dinții și tot să nu mă las de El.
Când Yeshua a urcat dealul Golgotei, purtând pe umeri crucea menită pentru mine, a căzut de multe ori sub greutatea ei, dar S-a ridicat de fiecare dată pentru mine... așa am fost eu iubită de Împăratul Slavei: fără jumătăți de măsură. Iar eu... eu nu-i dau nici măcar jumătăți. Mereu am scuze. Dacă nu cunosc e pentru că nu m-au învățat. Dacă nu seamăn e pentru că sigur pământul nu e bun. Dacă nu adun, e pentru că vremea nu e bună. Dacă nu merg e pentru că am obosit. Dacă tac e pentru că n-ar pricepe cine m-ar auzi. Dacă mă poticnesc e pentru că m-au făcut să mă poticnesc. Nimic nu e vina mea și nu pot să fac nimic dacă nu am totul în ordinea din mintea mea. Iartă-mă Adonai... mi-e rușine de felul în care susțin că Te iubesc... dar vreau să învăț! Nu vreau să mă las nici măcar la rușinea asta! Mulțumesc că-mi deschizi ochii cu oameni ca Mihaela care Te iubesc sub ochii mei, ca să văd eu ce înseamnă dragostea. Fii binecuvântat Sfântul lui Israel, pentru că ești vrednic să fii urmat cu inima întreagă, oricât de ciungit mi-ar fi trupul, cu atât mai mult când mi-e întreg.
Mihaela, vreau să știi că sunt mai mult decât binecuvântată să te am în viața mea și Adonai îmi stârnește gelozia prin felul în care te văd că-L iubești și mă face să-mi doresc mai mult din El. Te iubesc mult, aproape la fel de mult cât pe Adonai din tine. Fii binecuvântată!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

5 simțuri

Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. - Yochanan/ Ioan 10:3-5

Pe urechile astea Te-ai bazat Adonai, să recunoască glasul Tău? Urechile astea care au ascultat bârfe și le-au crezut? Urechile astea care mi-au ascultat cuvinte de hulă împotriva Ta și le-au crezut îndreptățite? Urechile astea care au ascultat minciuni și le-au crezut adevăruri? O vreme am crezut că aud și încă aud bine, că doar sunt în stare să deosebesc sunetele și fără să văd de unde vin, dar am înțeles de o vreme că eu cunosc doar ce înseamnă zgomotul, pentru că la atât se reduce tot ce nu e vocea Lui.
Mult timp nu am înțeles ce caut pe planeta Pământ, pentru că nu recunosc nimic de aici. Nimic din ce atingeam, nimic din ce vedeam, nimic din ce auzeam nu îmi era familiar. Mi s-a spus că am 5 simțuri (auz, văz, miros, pipăit și gust) și că dacă le am pe toate întregi, prin astea ar trebui să experimentez viața. Și am încercat în speranța că dacă ating, aud, miros, gust și văd destule, cu siguranță am să ating, am să aud, am să miros, am să gust și am să văd și ceva care să-mi dea sens. Dar n-a fost așa. Multă vreme am crezut doar că ceva e în neregulă cu mine, dar apoi am auzit glasul Celui care m-a cunoscut pe nume. Până atunci toate câte m-au strigat sau ademenit, m-au redus la anumite trăsături din caracterul meu și pentru unii eram comică, pentru alții zăpăcită, pentru alții închisă, pentru alții pierdută, dar pentru nimeni n-am fost eu și nimeni nu m-a chemat pe nume, în afară de El și numele meu nu era un nume dat de oameni ci un nume prin care am recunoscut că sunt a Lui și n-am mai vrut să uit niciodată. A fost El Cel care mi-a demonstrat că cele 5 simțuri sunt doar suprafața lucrurilor, doar o umbră a simțurilor mele adevărate. A fost El Cel care a străbătut drumul dintre dimensiunea mea și cea reală și S-a făcut drum nou pentru mine. Mi-a dat alte 5 simțuri. Și astea aud, văd, ating, miros și pipăie, doar că aud și fac diferența dintre glasul Lui și toate celelalte zgomote, văd și recunosc Lumina în întuneric, miros și simt doar smirna, aloe și casia care umple de miros plăcut veșmintele Împăratului meu (Ps 45:8); gust și recunosc ce bun este Adonai și știu (pentru că simt cu simțuri noi) că nu m-am născut pentru lumea aceasta. Că pământul din care sunt și pe care locuiesc nu mi-e casă și tocmai de aceea e în regulă să mă simt ca și o extraterestră pentru că sunt.
Nu vreau să ajung să stau printre străini atât de mult încât să ajung să le recunosc glasul. Nu doar că nu vreau să cunosc glasul străinilor dar am să-mi acopăr urechile și-am să fug până când nici măcar cu simțurile de suprafață, n-am să le mai aud glasul.
Eu m-am născut din Adonai și pentru Adonai și nu vreau să știu nimic altceva decât Adonai. Și dacă asta mă face fanatică, Amin! Sunt fanatică pentru El!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Închinare corectă?

Un Fariseu a rugat pe Yeshua să mănânce la el. Yeshua a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Yeshua şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” Yeshua a luat cuvântul, şi i-a zis: „Shimon, am să-ţi spun ceva.” – „Spune, Rabi”, I-a răspuns el. – „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Shimon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Yeshua i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Shimon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” - Luca 7:36-47

Shimon era un fariseu care urma derech HaShem (Calea lui Dumnezeu) și care era destul de deschis la lucruri noi, încât să-L accepte pe Yeshua în casa lui. Tocmai pentru că Shimon cunoștea Scripturile și ținea mult să fie împlinite, s-a cutremurat când a văzut că Yeshua acceptă pe cineva care I se închină într-un mod incorect.
Shimon avea dreptate. După învățătura iudaică, un bărbat (cu atât mai puțin un Rabin) nu avea ce să discute cu o femeie care nu era soția lui, tocmai de aceea când Yeshua vorbea cu femeia samariteancă, ucenicii Lui erau mirați că vorbea cu o femeie dar nu au îndrăznit să-i spună nimic (Ioan 4:27). Apoi, o femeie evreică cinstită, nu avea voie să-și desfacă părul în fața nici unui alt bărbat decât a soțului ei, cu atât mai puțin să atingă un bărbat cu părul ei (B. Ketubot 72:a și b). Tot după învățătura iudaică, o femeie păcătoasă, făcea necurat pe oricine se apropia de ea, iar dacă un bărbat se atingea de ea trebuia să se curățească după cum s-ar fi curățit dacă se atingea de hoitul unui animal sau de ceva spurcat (Levitic 5:2-13).
Nici măcar nu intra în discuție să fi fost corect din punct de vedere legal, ce a făcut Yeshua acceptând ca această femeie să vină și să se atingă de El. Deci Shimon era îndreptățit să fie șocat când a văzut că Yeshua, cunoscând toate aceste lucruri, se lasă atins de această femeie.

De multe ori am fost în papucii lui Shimon și nu o dată mi s-a întâmplat să văd pe cineva că se închină într-un mod incorect, din punct de vedere biblic și am simțit nevoia la fel ca Shimon să spun că nu e corect. E greu când încredințarea ta e că o femeie trebuie să-și acopere capul când se roagă, să vezi o femeie că se roagă cu capul dezvelit. E greu să fii încredințat că e păcat ca o femeie să poarte bijuterii și cu toate astea să o vezi pe una că se roagă plină de bijuterii. E greu când ești încredințat că ai voie să iei Cina doar cu must și îi vezi pe unii că iau Cina cu vin. E greu să fii încredințat că e păcat un bărbat să se roage cu capul acoperit și-l vezi pe unul lângă tine că se roagă cu pălărie, că poate nu-ți trece prin cap că e evreu. Nu e ușor să crezi că doar pe muzică de orgă poți cânta și să-i vezi pe unii că îi cântă lui Adonai cu instrumente. Nici pentru Shimon n-a fost ușor să vadă ceva incorect din punct de vedere biblic și să tacă.
Ceea ce nu a înțeles Shimon și ce uit eu de multe ori, e că închinarea e între om și Adonai, nu e pentru mine să judec închinarea nimănui, pentru că dacă mă apuc să puric toate neajunsurile din închinarea cuiva, atunci Adonai se va apuca să purice neajunsurile din închinarea mea, iar din perspectiva Lui și eu și cel judecat de mine, suntem datornici care nu avem cu ce plăti înapoi ce ni s-a dat.
Pentru că Shimon judeca femeia după învățătura iudaică și Yeshua a scos în evidență greșeala acestuia tot din perspectivă iudaică. Shimon a încălcat învățătura din Talmud cu privire la primirea oaspeților. În Talmudul Babilonian, tractatul Shabat din Gemara 127:b, specifică felul în care trebuie să primești un oaspete în casa ta, iar în Bereishit Rabbah este specificat că oricine primește un oaspete trebuie să-l trateze după felul în care și-a tratat oaspeții Avraham Avinu în Geneza 18, sărutând oaspetele, spălând picioarele acestuia și ungându-i capul cu undelemn mirositor. Pentru că Shimon era așa hotărât să fie împlinite Scripturile în ceea ce privea închinarea acestei femei, Yeshua a fost nevoit să-i scoată în evidență ceea ce nu a împlinit Shimon în partea lui.
Știu că e greu să treci cu vederea când un om se închină lui Adonai, dar n-o face corect și tu știi că nu e corect, dar amintește-ți că omul nu se închină să-l observi tu, ci se închină înaintea lui Adonai și dacă modul lui de închinare este greșit, lasă-L pe Cel căruia I s-a închinat să se simtă jignit sau să nu-i primească închinarea.
Femeia păcătoasă nu avea în minte Torah și Talmudul și nici măcar nu se mai gândea dacă este corect sau nu să se atingă de Yeshua, din câte știa ea putea liniștită să fie scoasă afară sau împinsă cu piciorul, dar nimic nu mai conta. Ea L-a văzut pe Yeshua și nu s-a mai putut opri din plâns când și-a văzut starea lângă Cel Prea Sfânt. A fost zdrobită de propriile ei păcate sub privirea Celui ce vedea în sufletul ei și totuși nu o condamna, așa că nu mai conta nici dacă murea, ea voia doar să-L facă să simtă că Îl iubește. Așa că a uitat de ce are voie să facă și ce nu și s-a aruncat să-L apuce pe Cel care a apucat-o mai întâi. Nimeni nu avea ce să judece la zdrobirea ei, doar Cel în fața căruia se zdrobea și El n-a respins-o, așa că nimeni n-avea dreptul să judece ceea ce făcea, la fel cum nici eu nu am nici un drept să judec zdrobirea și închinarea nimănui. Am dreptul să-mi dau cu părerea când vine vorba de păcat, pentru că afectează tot Trupul, dar nu când vine vorba de închinarea cuiva pentru că știu că Cel în fața cui m-am zdrobit și eu odată, poate să judece închinarea mea după același standard după care și eu judec. Nu vreau niciodată să facă Yeshua cum a făcut cu Shimon, să vorbească cu mine dar să se uite la cel pe care l-am judecat pentru că n-are cum să nu se bucure de închinarea lui. El n-are nevoie să-i atrag eu atenția cine se închină potrivit cu Scripturile și cine nu, pentru că nu mie mi se închină. Eu trebuie să mă închin și să-mi văd de închinarea mea, pentru că închinarea este doar între om și Adonai și e cel mai intim lucru spiritual care există și dacă nu-mi permit să mă bag în intimitatea a doi oameni, cu siguranță n-am ce să-mi permit să mă bag în intimitatea lui Adonai cu un om.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

După chipul meu?

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Elohim pe om, l-a făcut după asemănarea lui Elohim. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat, şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set. - Bereishit/ Geneza 5:1-3

HaShem l-a făcut pe Adam după chipul și asemănarea Lui, dar Adam, din pricina păcatului, nu i-a mai semănat lui HaShem, ci a început să semene cu păcatul care a prins rădăcină în el, tocmai de aceea când Adam l-a făcut pe Set, nu l-a mai făcut după chipul și asemănarea lui Adonai, ci l-a făcut după asemănarea lui de om păcătos.
După Set, urmează o listă întreagă de oameni care s-au născut, au născut fii și fiice după chipul lor și au murit. Scriptura nu e curioasă nici de cât au zidit, nici de cât au strâns, nici de cât au cunoscut, ci se însemnează doar că au născut fii și fiice. Singura excepție de la regulă e Enoh, care după ce a născut un om după chipul și asemănarea sa proprie (Bereishit 5:22) a umblat cu Adonai și a născut fii și fiice, iar ca rezultat al acestei umblări, Adonai l-a luat la Sine pe Enoh și Enoh nu s-a mai văzut. Eu cred că după ce Enoh a început să umble cu Adonai, a născut fii și fiice după chipul lui Adonai. N-ai cum să stai în prezența Lui, să umbli cu El, să vorbești cu El, să visezi să fii cu El și să rămâi ca și tine. Până și faptul că începi să te uiți în direcția Lui te schimbă, dar să umbli cu El 300 de ani, nici nu pot să-mi imaginez ce-ți face.
Când Adonai i-a dat porunca lui Adam ”Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul”, a fost în ideea că Adam rămânea după chipul lui Adonai și se înmulțea cu oameni tot după chipul lui Adonai, în nici un caz scopul omului nu a fost acela de a face oameni după chipul său păcătos. Totuși, nu o dată este menționat în Scripturi, că unii oameni au trăit, au născut fii și fiice și apoi au murit, fără nici un alt scop și fără nici o apropiere de chipul lui Adonai.
Datorită faptului că puțini oameni au ajuns să semene cu HaShem, a venit pe pământ al doilea Adam, sau mai bine zis modelul după care a fost făcut primul Adam, ca oricine va crede în Numele Lui să se nască din nou, de data aceasta după chipul și asemănarea lui Elohim, ca la rândul lor cei născuți din nou să dea naștere la oameni după chipul și asemănarea lui Elohim.
Nu e esențial să dai naștere la oameni, dar e esențial ca Adonai, prin tine, să nască oameni după chipul și asemănarea Lui, ca să se poată scrie în ceruri la fel cum s-a scris despre Enoh, că a umblat cu Adonai și apoi nu s-a mai văzut. Să dea Adonai să umblăm cu El până când nu ne mai vedem noi, ci El se vede în noi.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Născută din nou

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. - Yochanan/ Ioan 1:12-13

Nu m-am născut din nou pentru că am ajuns eu la concluzia că așa e mai bine să trăiesc. Nu firea mea a ales să mă nasc eu din nou. Eu nu m-am născut din nou pentru că un om a vrut să mă „evanghelizeze” sau să aibă mai mulți membrii în congregație. Eu nu m-am născut din nou pentru că așa a hotărât bordul care mi-a dat voie să fiu botezată și nici măcar nu m-am născut din nou pentru că așa a ”votat” adunarea când mi-am zis mărturia. Nici vorbă!
Adonai m-a purtat în Sine, nu 9 luni cât se poartă o sarcină, ci ani de zile I-am fost sarcină, povară de păcate. Când am ajuns la termen, adică să cunosc Adevărul Lui, m-a născut și nu fără durere. Sunt oameni care se nasc din nou ușor, dar eu n-am fost o naștere ușoară și Adonai Baruch Hu (Binecuvântat fie El) a pătimit mult să mă aducă la viață și tocmai pentru că numai El știe cum m-a născut, nu renunță la mine chiar și atunci când eu nu înțeleg prea mult din ce face El.
Ceea ce sunt acum poate că nu seamănă a nimic cunoscut și nu o dată mi s-a întâmplat să fiu întrebată: ”dar tu ce ești? că tu nu crezi nici că ăia, nici ca ăia”. Dragii mei, dacă mă năștea din nou vreun cult, semănam cultului respectiv și dacă mă năștea din nou o ideologie, semănam cu ideologia respectivă, dar nu a fost cazul și tocmai pentru că m-a născut Adonai doar El poate să aibă pretenția să seamăn cu El. Nu m-a purtat nici un cult când eram doar de lepădat, ci doar Sfântul lui Israel m-a ținut. El, Personal, nu prin trimiși și nici prin oameni, El, Împăratul Suprem - El m-a născut cu o durere ce I-a sfâșiat inima. El m-a curățit. El mi-a tăiat buricul. El m-a înfășat. El mi-a dat lapte. El a stat lângă mine când m-am îmbolnăvit. El a stat lângă mine când plângeam de nu mai știam de mine. El a stat lângă mine când râdeam de nu mai știam de mine. El m-a adus la viață din moarte și doar El poate să-mi ceară să seamăn cu El. Și asta e dorința mea cea mai mare, să-I seamăn atât de tare încât cineva să se uite la mine și să vadă că avem aceleași trăsături. Știu că deocamdată îi seamăn atât de puțin încât tot timpul El trebuie să mă liniștească ”da, ești fiica Mea”, dar sper ca într-o zi să nici nu mai fie nevoie de cuvinte, ci asemănarea să fie evidentă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Obsesie

N-a cunoscut Elohim căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei? - Yov 31:4

Adonai e obsedat de om. Nu fac această afirmație cu ușurință, din contră, dacă ar exista un cuvânt și mai puternic decât ”obsesie” ca să descrie starea Lui pentru noi, aș folosi cuvântul respectiv.
Una din definițiile obsesiei este: imagine sau idee inadecvată, care revine neîncetat în câmpul cunoștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. Eu sunt imaginea inadecvată, nepotrivită cu sfințenia Lui, care revin mereu și neîncetat în mintea Lui, până acolo că devin o preocupare chinuitoare pentru EL. Nu știu de ce mă iubește în felul ăsta aproape nebun, dar nici nu cred că trebuie să înțeleg. Ce știu însă e că sunt mereu înaintea ochilor Lui, ca să răscumpere pentru că eu nu pot nu-L văd. Mereu mă ascultă, ca să răscumpere pentru că nu pot să-L aud. Mereu mă ține, ca să răscumpere pentru că nu pot să-L ating. Mereu mi-e aproape ca să răscumpere pentru că eu Îl simt departe. Mereu mă mângâie ca să răscumpere că eu Îl simt împotriva mea. Mi-e Tată ca să răscumpere că eu mă simt orfană. Mi-e drum ca să răscumpere că eu mă simt pierdută. Mi-e tot ca să răscumpere că n-am nimic...
Își pune îngerii să facă tabără în jurul meu (Ps 34:7) de parcă ar păzi ce are El mai prețios. Și-a însemnat mâinile cu mine (Is 49:16) ca să pricep eu că mă iubește. Stă după mine, pe căile mele nu pe căile Lui, până când ajunge de le cunoaște bine, dar tot nu se lasă de mine. Îmi adună fiecare lacrimă și o pune la păstrat, măcar că multe lacrimi le-am plâns împotriva Lui, dar El știe durerea cu care le-am plâns și n-o disprețuiește. Îmi numără fiecare pas pe care-l fac și știe exact câți pași sunt între mine și visul meu, între mine și El... și nu se oprește să-mi șoptească să nu mă opresc din mers. Nu obosește să creadă pentru mine, nu obosește să spere pentru mine, nu obosește să mă ridice, să mă conducă, să mă ierte sau să mă aibă. Un om poate să iubească, dar dacă subiectul dragostei lui e falimentar, se mai și oprește, dar El nu e așa.
”El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ.” (Yeshayahu 42:4a)
Nădejdea mea nu stă în faptul că da de într-o zi voi sta cu capul sus înaintea Lui, ci nădejdea mea stă în dragostea ce mi-o poartă, că e destul de mare încât să-L motiveze să nu renunțe la mine până când nu va așeza drptatea Lui pe pământul meu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Pământ nou

De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Bereishit/Geneza 3:23

Pedeapsa omului care a trădat Dumnezeirea a fost să lucreze pământul din care a fost luat, adică implicit să-și lucreze caracterul său propriu care în urma păcatului a devenit la fel de stricat ca și pământul.
Eu, la fel ca Adam, sufăr consecința neascultării lui și sunt nevoită să-mi lucrez pământul cu multă trudă, măcar că n-am mare folos de pe urma lui. Îl curăț și-l pregătesc să pun sămânța adevărului în el și pe când să mă bucur, văd că încolțește mult prea puțin și știu că nu e vina seminței.
De e prea mult soare se usucă și se crapă de-mi omoară și ce-a încolțit. De-l plouă prea mult, se încăpățânează să mai ia apă și îmi îneacă tot înainte să apuc să mă bucur de rod. Mi-l calcă în picioare trecătorii și el în loc să se gândească să dea rod, se întărește sub pașii lor de nu mai mi-e bun de nimic.
Nu mi-e ușor să-l lucrez, mai ales când văd că am semănat în mine curaj și devin lașă când mi-e lumea mai dragă, sau că am pus în mine pace și mă neliniștesc pentru lucruri de nimic, sau mă laud că am priceput dragostea și nu pot să trec peste vorbe aiurea. Nu mi-e ușor cu el, dar asta nu mă împiedică să-l lucrez și dacă trebuie am să mor ca și țăranul pe câmp cu sapa-n mână, dar tot am să-l supun!
Da, din pricina primului Adam pământul meu e neroditor și vai de capul lui, dar am fost răscumpărată de a doilea Adam care mi-a promis că va face un cer nou și un pământ nou, iar eu aștept promisiunea Lui, dar nu mă opresc din lucru.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

În umbră

Este un proverb care spune că lucrurile care urmează să se întâmple își aruncă umbra înaintea lor.
Cred că acest lucru este valabil și pentru promisiunile lui Dumnezeu în viața noastră. Înainte ca un lucru să se întâmple, ești nevoit să-i simți umbra și cred că în momentele respective simți doar confuzie și-ți vine să strigi ”asta e tot ce mi-ai promis? o umbră? ceva ce nu pot să ating ci doar îmi întunecă judecata și simțurile?!” Răspunsul e ”NU!” Dacă Adonai a promis un lucru, El nu e om ca să mintă sau să se răzgândească, iar dacă lucrul pe care-l aștepți încă e de neatins, chiar dacă ar avea aceeași formă cu promisiunea ta, e doar o umbră. Și cu cât lucrul care urmează să se întâmple e mai mare, cu atât mai mare este și umbra pe care o reflectă, așa că dacă te simți în umbră și confuz și nici nu mai știi pe ce planetă ești pentru că nimic nu are sens, închide ochii să ți se tulbure inima crezând că umbra e promisiunea Lui și așteaptă liniștit să apară promisiunea a cărei umbră tocmai o experimentezi.
Nu am vrut să scriu nimic azi, dar Adonai mi-a pus cuvintele astea puține în inimă pentru cineva și nu știu cine e persoana respectivă, dar tot ce știu e că Adonai e Lumina ta. Întărește-te în El pentru că ceea ce ți-a promis e pe drum din moment ce-i simți umbra.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fără sens...

Am auzit atâtea ”adevăruri„ declarându-se că sunt

adevăr încât am ajuns la concluzia că e o conspirație a minciunii, ca să ascundă Adevărul adevărat printre minciuni ce se vor a fi adevăruri. Și așa... lipsită de sens... fără a fi în stare să găsesc cuvinte care să mă definească, am crezut cuvintele care Te defineau pe Tine... Dragoste, Adevăr, Viață, Veșnic, Tată... concepte total străine pentru mine. Am cunoscut imitații, distorsionări, replici ieftine, dar când Te-am întâlnit pe Tine... sau când m-ai întâlnit Tu (nici acum nu știu care din noi l-a găsit pe celălalt primul) a fost ca și cum toată viața aș fi privit la poze cu picturile lui Picasso, dorindu-mi să văd măcar odată un original și am sfârșit prin a-l cunoaște pe pictor. . . Ai spus că Ești Adevărul cu atâta siguranță încât nu mi-ai dat nici o șansă să cred că ai putea să minți și am recunoscut că erai Tu după urmele pe care ți le-am lăsat în mâini și-n tălpi și-n coastă... erau în forma păcatelor mele, cum aș fi putut să nu le recunosc?

Am început să merg după Tine de parcă aș ști unde merg, măcar că nu am văzut destinația niciodată, strângând cuvintele Tale în inima asta ce abia se putea ține pe sine întreagă. Am crezut că dacă merg după Tine care ești definit de cuvinte precum: Bun, Îndurător, Pace, Putere, Milă, etc, atunci poate că ai să mă definești Tu. Prin cuvintele Tale. Tu, fiind Cuvântul întrupat, sigur poți să-mi spui cum sunt, fără să exagerezi. Iar dacă ai să mă pui în cuvintele Tale, atunci am să încep să am sens și dacă am să cred în Adevărul Tău, poate minciunile din mine și din afara mea vor fi mai evidente că sunt minciuni... dar încă nu am sens Adonai și încă mai cred minciuni ca fiind adevăruri. Încă mai întind înspre Tine mâini pe care le întind cu aceeași disperare spre lucruri pe care le disprețuiești. Încă Îți spun că Te vreau cu aceleași buze care rostesc ce vor chiar dacă Te rănesc. Încă merg după Tine cu aceeași pasiune cu care urmez căi dorite de mine... și atunci mai crezi că Tu ești dragul inimii mele? Mai crezi că aș prefera să nu mai ating nimic niciodată, dacă doar așa aș putea să Te ating pe Tine? Mai crezi că deși plâng pentru lucruri de nimic cu aceeași ochi care varsă lacrimi după Tine, nu mi-e tot una? Am vreun sens când mă privești pe urmele Tale, sau sunt doar un altul care aș putea să Te vând oricând? Încă mai vreau să mă vadă oamenii mai mult decât vreau să vezi Tu? Încă mă mai tem de oameni mai mult decât mă tem să Te întristez pe Tine? Care e sfârșitul anilor mei? Am să găsesc sens în timpul care mi-a mai rămas?

Mi-aș răspunde eu... dar inima mea... nu mai cred în ea de mult. Mă înșeală întruna și atunci cum să-mi spună adevărul despre ce se ascunde în ea? N-aș vrea să vadă ochii Tăi sfinți mizeria mea, dar mă tem mai mult să fiu despărțită de Tine pentru că m-am ascuns. Așa că stau, ca și Adam în Gan haEden, goală și murdărită de vină, dar nu mă ascund după copaci, nici după rugăciuni spirituale, nici după vorbe înalte, nici după cântece sublime... stau așa cum mă vezi Adonai. Stau să mă pui Tu în cuvinte pentru că știu că nu sunt nici ce cred eu și nici ce cred alții, sunt doar ce spui Tu că sunt.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fiul/ fiica lui Elohim

S-a încrezut în Elohim: să-L scape acum Elohim, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Elohim!” - Matei 27:43

Capul de acuzare împotriva lui Yeshua a fost faptul că S-a numit pe Sine Însuși: Fiul lui Dumnezeu.
Ca să demonstreze contrariul, satan a încercat tot posibilul să distrugă acestă ”iluzie” din mintea oamenilor, așa că s-a folosit de religiozitatea unora și prin ei, L-a redus pe Yeshua în ochii celor din jur, la statutul unui nebun chinuit pentru blasfemia lui. Ca răspuns la toate acuzațiile Yeshua a tăcut. Nu a răspuns nimic. Nu a strigat, măcar că avea dreptul. Nu S-a redeclarat ”Da, Eu sunt Fiul lui Elohim!” A tăcut, lăsând astfel să pară că a pierdut. Yeshua se lasă prins, pălmuit, scuipat, bătut, batjocorit și chinuit. Lasă să pară că este doar o victimă în fața celor ce-L chinuiesc. Și dintr-o dată aude cuvintele ”S-a încrezut în Elohim: să-L scape acum Elohim, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Elohim!”

Ți-a venit vreodată în minte nebuneasca idee că ești copilul lui Adonai? Poate că prima dată când ai auzit aceste cuvinte, ți s-au părut blasfemie , apoi ai încercat să le pricepi și ai sfârșit (fără să cunoști motivul) prin a înțelege că Sângele lui Yeshua îți curge prin venele făpturii noi și este același Sânge prețuit de HaKadosh Baruch Hu (Cel Sfânt, binecuvântat să fie El) și nu știi cum, ai ajuns să crezi că da, tu ești copilul lui Adonai. Nu doar crezi asta în inima ta, dar ai început și să declari acest adevăr. Te-au auzit nu doar cei din jurul tău dar și toată lumea spirituală, inclusiv satan și haita lui. Și ca să distrugă ”iluzia” asta din mintea ta și din mintea celorlalți, încearcă să te prindă în circumstanțe în care să pari doar o victimă în mâinile asupritorilor tăi. Ca un bun credincios, te lași lovit peste amândoi obrajii și lași să ți se ia nu doar cămașa, dar și haina și nu o faci ca să-ți împaci conștiința ci pentru că știi că tot ce are Tatăl e al tău, pentru că tu ești copilul Lui. Și toate-s bune și frumoase până când auzi fraza asta demonică: ”S-a încrezut în Elohim: să-l/ s-o scape acum Elohim, dacă-l/o iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt fiul/ fiica lui Elohim!”
Când o auzi, declanșează în tine sute de alte întrebări de genul: ”Oare chiar mă iubește? Dacă mă iubește de ce lasă să mi se întâmple așa ceva? Oare chiar sunt copilul Lui?” Și logica lumească și drăcească te duce la concluzia că dacă te-ar iubi, te-ar pune pe un piedestal unde nimic să nu se atingă de tine, dar logica lui Adonai o sfidează, pentru că pare nebunie pentru lume.
E nebunie să fii Atotputernic și să te lași bătut de mâinile celor fără nici o putere reală. E nebunie să știi că Ești Fiul lui Elohim și împreună cu tine să o știe tot cerul și tot întunericul și identitatea ta să fie atacată de niște orbi. E nebunie să nu te aperi când Tu poți fi Apărătorul oricui. E nebunie să nu te scapi când Tu poți să scapi pe oricine. E o nebunie să pară că nu poți decât să taci, când Tu Ești Cuvântul întrupat.
Dar oricât de nebunesc a fost tot ce s-a întâmplat cu Yeshua, sfârșitul Lui nu a fost moartea și nici măcar Învierea, ci a fost o continuare a Vieții în fiecare din cei care au crezut în El.
În față la sute de oameni, Yeshua a eșuat. În mintea lor succesul ar fi însemnat să Se mântuiască pe Sine și pentru că nu a făcut acest lucru, a fost descalificat în ochii lor. Dar în ochii unui sutaș roman - în fața unui goy care nu înțelegea profețiile din Tanach - în fața unuia care a asistat exact la același ”spectacol” ca și restul mulțimii - Yeshua a fost cu adevărat Fiul lui Elohim. (Mat. 27:54)
Eu sunt soldatul roman. Eu sunt cea căreia Adonai i-a dat vedere în mijlocul a sute de orbi și am văzut că Yeshua este Fiul lui Elohim. Da, a fost nevoie să se scuture pământul și să învieze morții, dar în final am înțeles. Da, eu cu mintea închisă și cu ochii întunecați. Eu prinsă de mine și de lucrurile pe care mi le doresc. Da, eu orbită de toți câți vor să-L omoare în fața mea. Da, eu în toată nenorocirea mea am ajuns să văd, să înțeleg și să cred că El este Ben Ha Elohim (Fiul lui Dumnezeu) și că dacă Îl urmez pe El am dreptul să mă numesc fiica lui Adonai. Asta nu e mândrie. E un fapt. Sunt fiul/ fiica Lui.
HaTalmid (Ucenicul) nu e mai mare decât Rabinul, de aceea s-ar prea putea să ajung să mă sfârșesc în fața unora și în mintea lor sunt disprețuită și părăsită de Adonai, pentru că dacă m-ar iubi nu mi-ar face așa ceva, dar dacă Rabinul meu a tăcut, am să tac și eu pentru că știu cine sunt și știu că satan știe cine sunt chiar dacă face pe prostul și oricare ar fi sfârșitul meu, cine trebuie să vadă, va vedea, chiar și din ceea ce pare eșec, că eu sunt fiul/ fiica lui Adonai.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Bâjbâind

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. - Fapte 17:26-27

Am citit pasajul acesta aseară, în timpul unei întâlniri și a rămas în mintea mea toată noaptea.
Am înțeles, nu ca și cum n-aș fi știut teoretic până atunci, că Adonai a hotărât vremea mea, înainte ca eu să știu că am o vreme și a stabilit hotarele mele, nu pentru ca să mă îngrădească, ci cu singurul scop de a-L căuta pe El.
Puteam să mă nasc pe vremea lui bunica și să trăiesc în Ukraina, sau puteam să mă nasc pe vremea inchiziției și să trăiesc în Spania, dar Adonai a privit în toată istoria și cunoscând sufletul meu și capacitatea mea de înțelegere, a hotărât că trebuie să mă nasc în vremea aceasta, în locul în care sunt, ca de aici să-L caut pe El.
Orice om de pe fața pământului, are obligația să-L caute, nu doar să stea plictisit pe un scaun și cu o mutră cinică să declare că nu prea a fost convins de ”înguștii la minte” care-i tot spun Evanghelia. Aia nu se numește căutare. Dacă am ajuns să-L urmez pe El pentru că cei care mi-au spus despre El aveau argumente destul de bune, atunci puteam la fel de bine să nici nu spun că am crezut. Lucrurile nu funcționează așa. Eu nu pot și nu vreau să conving pe nimeni de ceea ce cred, pentru că cel mult ar crede că argumentele mele sunt valide sau nule, dar asta nu ar aduce rod și cu siguranță nu rod care să rămână. Eu am obligația ca de unde sunt, sus sau jos, departe sau aproape și așa cum sunt ... uneori împiedicată, alteori mândră, alteori zdrobită, alteori confuză și de cele mai multe ori oarbă ... am obligația și dreptul de a-L căuta pe El. Nu doar mă obligă statutul meu de creație să-L caut pe Creator, dar am dreptul să-L caut chiar dacă nici măcar eu n-aș mai crede că merit. Trebuie să-L caut nu pentru că El e ascuns, ci pentru că eu sunt oarbă și nu-L văd că e lângă mine. Și ca tot orbul, pot să cred întunericul în care sunt, sau pot să cred împotriva vălului care-mi acoperă ochii și să încep să bâjbâiesc. Să pipăi fiecare piatră din drum și fiecare formă care-mi vine în cale și să cercetez orice lucru de care mă împiedic, să nu mă opresc nici măcar când mâinile mele îmi spun că tocmai ce m-am înșelat din nou și am atins ceva ce nu era El. Trebuie să-L caut, nu doar de dragul căutării, ci pentru că știu că am să-L găsesc. În pasajul de mai sus scrie că fiecare om trebuie să-L caute și să se silească să-L găsească. Nu e destul că am întors 3 pietre pe drum și am bâjbâit după 4 copaci și nu L-am aflat. Trebuie să-L caut cu aceeași înverșunare cu care m-a căutat El pe mine și trebuie să să-L găsesc cu aceeași siguranță cu care El m-a găsit pe mine.
Da, știu că nu mă ajută prea mult faptul că nu văd, dar asta nu mă împiedică să Îl caut. Chiar și bâjbâind, n-am să las nici o piatră neîntoarsă, nici din mine și nici din afara mea, doar ca să-L găsesc pe Cel care a rămas lângă mine și a așteptat tăcut ziua în care mâinile mele murdare, care au pipăit tot în cale în speranța de a-L găsi, se vor atinge de picioarele Lui care au fost străpunse pentru mine, știind că atunci când am să le ating am să-L recunosc ca fiind Singurul care S-a lăsat însemnat pe veci de dragostea ce mi-o poartă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Pentru Cristi și Sanda

Când Elohim a creat tot ce se vede, a decis în dreptul fiecărui lucru pe care l-a sfârșit, că era bun. A început să lucreze și nu s-a oprit până când nu a văzut că lucrul creat este bun. El nu știe cum altfel să lucreze decât bine.
Dacă El a început să facă ceva în viața mea, cu siguranță nu se va opri din lucru până când se va uita la lucrul Său și va vedea că rezultatul e bun. Dacă ceva nu e bine în viața mea, înseamnă că ori nu El e cel care lucrează, ori încă nu a terminat de lucrat.
Pe data de 30 Aprilie, 2011, fratele meu cel mai mic, Cristian și una din cele mai bune prietene ale mele, Sanda, s-au căsătorit. Au avut cea mai frumoasă nuntă, nu doar pentru că erau de-ai mei, ci pentru că sunt de-ai lui Adonai. Oamenii ăstia scumpi, au trecut prin foc și apă ca să fie împreună și Adonai i-a legat de nici un om nu va mai putea vreodată să-i despartă.
De ce scriu despre ei azi? S-ar putea să fie pentru faptul că mi-am luat rămas bun de la ei, Sâmbătă când s-au mutat în Anglia și încă nu m-am împăcat cu idea că nu mai sunt aici, dar mai mult cred că aș vrea să știe amândoi ce nu am putut să le spun când încă erau cu mine.
Cristian, știu că ești un om puternic în care Adonai Și-a pus tăria Lui. Știu că dacă e vreun om pe planeta Pământ cu potențial să schimbe lumea, acela ești tu. Știu că-L iubești pe Dumnezeu cu o sinceritate pa care cei mai mulți n-o înțeleg și se simt îndreptățiți să o judece, dar să nu lași pe nimeni niciodată să oprească prin vorbe ceea ce tu poți să faci. Să nu-ți pierzi niciodată seninătatea pe care o ai în ochi de fiecare dată când te uiți la lume și zâmbești și când nu înțelegi. Nu știu pe nimeni ca tine, în stare să se ridice cu aceeași putere cu care cade. Aștept să văd ce va face Adonai în tine și prin tine pentru că știu că El va declara că e bun. Eu te port în rugăciunile mele și te iubesc din tot sufletul, scumpul meu frate.
Sanda, știu că nu ți-e ușor să începi de la zero într-o țară pe care ai vazut-o doar o singură dată, dar dacă cineva poate să se adapteze oriunde ar pica, aceea ești tu. Știu că-L iubești pe Adonai și-L cauți din toată inima ta, de aceea am încredere în El că te-a dus acolo cu un scop. Încă mai plâng după tine, dar nu pentru că mă tem. Știu cine e Cel care te ține și te întărește. Sper să nu te schimbe niciodată greutățile vieții; să te crească, da, dar să nu te schimbe... să rămâi mereu simplă și complexă și frumoasă din toate punctele de vedere, așa cum ești acum. Mulțumesc tu scumpă pentru că ai fost lângă mine atâta timp. Te iubesc mult!
Îi mulțumesc lui Adonai că v-a pus pe amândoi în viața mea și știu că niciodată n-am să mai întâlnesc oameni ca voi, nici dacă aș trăi încă 3 vieți. Fiți binecuvântați și nu uitați că sunteți iubiți și prețuiți de o inimă de Dumnezeu și de cel puțin una de om.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Cuvinte...

Am tot citit și auzit tot felul de lucruri despre Paște în ultimele zile, spuse și scrise de creștini și am văzut că se încearcă inducerea unei păreri de rău, sau măcar să se privească plini de milă înpre Cel care a murit pe lemnul crucii. Ce ridicoli suntem... El a murit pentru că I-a fost milă de noi și nouă vrem să ne fie milă de El?

Yeshua, aș fi plâns pentru Tine că Te-au răstignit dacă ai avea ce să faci cu mila mea. Aș fi plâns dacă n-aș fi înțeles că de bună voie, Ți-ai rănit ochii privind în inima mea murdară, în timp ce eu nu îndrăzneam să privesc decât în pământ și ai ales. Nu pentru că erai constrâns de circumsanțe, nu pentru că ai fost trădat, nu pentru că oricum nu mai aveam mult de trăit, ci pentru că eu nu mai aveam nici o șansă. Trebuia să mor și Tu n-ai stat pe gânduri și nici măcar nu ți-a trecut prin minte să lași să mă salveze altul, ci ai vrut să fii Tu, ca eu să pricep că în ochii Tăi, viața mea valora cât viața Ta, măcar că pentru nimeni altcineva nu însemna nimic.
Să plâng, Yeshua? Dacă îmi vine să plâng, nu-mi las lacrimile să cadă și dacă îmi vine să suspin, îmi pun mâna la gură, pentru că știu că era o luptă ca unul din noi să moară și tot din mine striga că mai bine mori Tu... N-a fost nevoie să rostesc asta. Din lașitate, eu n-am ales nimic, așa că ai ales Tu pentru mine. Ai vrut să nu gust moartea. Așa că ai murit Tu în locul meu.
Nu-i corect să plâng de parcă alții Te-au ucis, când de fapt înțeleg că toată inima mea se bucură că ai murit Tu și nu a trebuit să mor eu.
Nu-i nevoie să mă uit în urmă în fiecare an, de Pesach, ca să plâng cât ai suferit în locul meu. Asta ar însemna lașitate până la capăt. În schimb am să mă uit în urmă și am să știu că tot din mine și-a dorit să trăiască, chiar dacă asta însemna să mori Tu, iar pentru că eu trăiesc cu prețul vieții Tale, nu am nici un drept să mai trăiesc degeaba.
N-am să plâng Yeshua pentru Tine, chiar dacă îmi curg lacrimile... e doar din cauză că nu reușesc să le șterg la fel de repede cât se scurg. N-am să plâng. Am să trăiesc pentru Tine cu aceeași siguranță cu care ai mers Tu la moarte pentru mine.
Știu că n-ai rezistat să stai departe de mine, așa că Te-ai dus în moarte, de unde nimeni nu se mai întoarce și Te-ai luptat cu moartea până când ai biruit-o și Te-ai întors la mine. De aceea Yeshua, de aceea am să mă întorc la Tine de câte ori am să mă pierd...
Acum știu de ce ai ales să mori în locul meu. Pentru că n-ai vrut să stai departe de mine și doar dragostea ta era destul de mare încât să se întoarcă la mine chiar și din moarte, pe când eu dacă aș fi murit, nimic nu m-ar mai fi adus înapoi.
Pentru că m-ai iubit destul încât Te-ai întors din moarte la mine și eu am să Te iubesc destul încât să mă întorc la Tine din tot ce regret aiurea. Am să mă întorc la Tine din căzături pentru lucruri de mirat. Am să mă întorc la Tine și dacă mă leagă cu sute de lanțuri ca să mă ține departe de Tine. Am să mă întorc în veci, pentru că Tu Te-ai întors din moarte după mine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Aleasă

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. - Yochanan/ Ioan 15:16

Am auzit versetul acesta duminică dimineața și de atunci mă tot urmărește, în special prima parte ”nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”.
Ca una care înțelege greu și uită ușor, am crezut că eu am umblat pe toate căile posibile și când am obosit, m-am oprit și am încercat și Calea asta și culmea, era Calea bună. Că eu mi-am văzut starea și am înțeles că am nevoie de El așa că L-am ales. Că eu mi-am cerut iertare cu lacrimi amare și într-un final m-a iertat. Că eu m-am chinuit pe urmă să caut să cunosc voia Lui și s-o împlinesc. Că eu L-am iubit și L-am căutat mereu și mi-au plăcut mult fraze de genul ”alergarea după Dumnezeu” pentru că aveam impresia că descriu alergarea mea, zbaterea mea să-L prind și să-L fac să înțeleagă, dacă nu cu vorbe măcar cu fapte, că Îl iubesc și toată speranța și credința mea o concentram pe faptul că da de mă crede.
Baruch HaShem, că El nu S-a lăsat oprit de ignoranța mea. Relația asta nu stă în faptul că eu fac tot ce pot să fiu curată ca să pot să-i cer pe urmă ce am nevoie. Nu stă în faptul că eu citesc și mă rog pentru că dacă nu, cu ce tupeu să-mi permit să-I mai cer ceva? Relația asta nu stă în picioare pentru că o țin eu, măcar că eu am partea mea. Relația asta nu am inițiat-o eu în momentul în care am rostit rugăciunea păcătosului, ci a inițiat-o El când Singur a mers la moarte pentru mine. El m-a ales. Ca și cum dintre tot ce era, eu aș fi fost de ales! Mintea mea omenească crede că ar fi putut alege mai bine de-atâta, dar Lui i-am căzut cu tronc eu, așa că nu S-a dat în spate de la nimic să mă aibă. Și dragostea Lui față de mine s-a arătat prin faptul că pe când eram eu încă păcătoasă și ignorantă și oarbă la dorința Lui de a mă avea, El a murit pentru mine. Când nu avea absolut nimic de câștigat de pe urma mea și când nu avea nici o garanție că am să-L iubesc vreodată, El m-a iubit până la moarte și încă moarte de cruce.
Povestea mea și a Lui e ca povestea Cenușăresei. Nu ea l-a ales pe prinț pentru că și dacă l-ar fi ales, alegerea ei nu schimba cu nimic situația, dar pentru că prințul a iubit-o a trecut cu vederea că era aproape analfabetă (că doar n-a mers la facultate când era folosită ca slugă), că nu avea poziție socială, că era o împiedicată (își pierdea papucii peste tot), că era mai mereu tăvălită în cenușă și săracă din cale afară. Toți citim povestea din prisma fetei peste care a dat norocul și s-a măritat cu prințul, dar prințul n-a câștigat nimic de pe urma ei. Eu nu cred că există bărbat care să spună că femeia visurilor lui ar fi o femeie cu descrierea de mai sus, totuși dacă prințul a iubit-o și a ales-o, atunci da, peste Cenușăreasa a dat norocul dar prințul nu s-a ales cu prea mult. Nu știu cum l-a făcut de rușine pe urmă printre curteni, dar cu siguranță că nu o dată i-a roșit obrazul din cauza ei.
Yeshua m-a ales pe mine. Dintre prințese și surori mai minunate care erau în stare să-și taie din picior pentru El, dintre alea cu poziție socială, dintre alea cu master în teologie, dintre alea curate și din tot ce era, din tot de unde avea de ales, m-a ales pe mine, tăvălită mai mereu în cenușă, împiedicată din cale afară și vai de capul meu. Puteam eu să visez la Prinț până nu mai puteam și să-L iubesc și să alerg după El până aș fi leșinat, dar dacă nu m-ar fi iubit El, dacă nu m-ar fi ales El și dacă n-ar fi renunțat la tot de dragul meu, totul ar fi fost o relație în mintea mea, în care doar eu Îl iubeam și mă implicam cu tot și El era ori mulțumit ori nemulțumit de norma mea.
El m-a ales pe mine! El, Prințul, a ales să se însoțească cu una ca mine. Nu știu de câte ori L-am făcut de rușine în fața cerului, dar pentru asta El nu S-a oprit să mă iubească și să strige sus și tare că sunt a Lui.
Nu vreau să stau să-mi bat capul de ce m-a ales, vreau doar să fiu conștietă că din tot ce putea alege, eu am fost alegerea Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Dayenu

Pentru că mâine seară (18 Aprilie) va fi Erev Pesach, am încercat să intru într-o stare cât mai bună, ca să întâmpin sărbătoarea asta așa cum spune și Rabi Shaul (a.k.a Pavel), în 1 Corinteni 5:7-8: ”Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
Într-adevăr nu folosește la nimic să ne curățim casele de Chametz (orice produs rezultat prin amestecul de drojdie sau alți fermenți cu cele 5 tipuri de făină: shipon, kusemet, chitim, seorim și shibolet shual), dacă nu ne curățim inimile de răutate și viclenie.
Cum am spus, pentru că voiam să intru în starea necesară pentru sărbătoarea asta, am început să mă gândesc la Egiptul meu. Eu nu am fost sclavă unui Faraon din antichitate și nici n-am fost supusă la munci grele ca să zidesc un Imperiu cu sângele și sudoarea mea cum au fost evreii captivi în Mitzrayim, dar am fost captivă într-o împărăție pe care n-o vedeam, n-o simțeam și n-o puteam atinge... îi vedeam doar efectele în viața mea. Am zidit lucruri pe care nu le-am mai putut dărâma oricât am încercat pe urmă și azi stau mărturie că am fost în Egipt, la fel ca piramidele care încă mai există în Mitzrayim. Am fost folosită în împărăția întunericului, până aproape mi-am dat ultima suflare, la fel ca și evreii înrobiți care ”gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Elohim.” (Shemot/ Exod 2:23) Și gemetele mele pe care mi le smulgea robia s-au suit până la Adonai și n-a mai rămas piatră pe piatră în calea Lui, când a venit să mă scoată de acolo.
Și-a ucis Întâiul Născut, ca să mă nască pe mine din nou și doar inima Lui de Tată știe ce a îndurat să omoare un Fiu ca să dea viață la altul. I-a luat Sângele și mi-a uns ușiorii inimii, ca să fie semn pentru El să nu mă distrugă. Și-a potolit mânia față de mine pentru Sângele Sfânt care a stat ca mărturie pentru mine. Apoi mi-a dat să mănânc matza (pâine nedospită) ca să înțeleg că nu am luxul de a mai rămâne în robie nici măcar pentru a-mi dospi pâinea. M-a hrănit cu trupul Celui jertfit pentru mine ca să prind putere pe drumul lung care-mi stătea înainte. M-a scos în grabă din Mitzrayim și când s-a dezmeticit cel care m-a înrobit, a fugit să mă prindă din urmă, dar Adonai a despicat marea în fața mea, loc pe unde urmăritorul meu nu putea trece. S-a îngrijit de mine în pustie. Mi-a făcut cunoscută Torah Lui și din sclavă într-o împărăție care mă folosea, m-a făcut fiică într-o Împărăție a cărei moștenitoare sunt.
Este un câtec pe care îl cântă evreii de Pesach și cântecul se numește דַּיֵּנוּ Dayenu (ar fi fost destul). L-am tot ascultat zilele astea și mi-au intrat cuvintele în inimă mai mult decât oricând până acum. Versurile cântecului spun:

”Dacă doar ne-ar fi scos din Mitzrayim și n-ar fi făcut judecată împotriva lor, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă ar fi făcut judecată împotriva lor și nu le-ar fi judecat și idolii, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi judecat idolii și nu le-ar fi ucis întîi-născuții, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi ucis întâi-născuții și nu ne-ar fi dat bogăție, ar fi fost destul pentru noi.”

Cântecul continuă că dacă nu ar fi despicat marea, dacă nu ne-ar fi înecat asupritorii în mare, dacă nu ne-ar fi dat Torah, dacă nu ne-ar fi dus în Eretz Israel, dacă nu ne-ar fi zidit Beit HaMikdash (Templul)... ar fi fost destul.
Cântecul ăsta e despre o calitate a lui Adonai pe care eu încă nu o înțeleg. Nu înțeleg de ce face un lucru și nu se oprește doar să-l facă, ci merge dincolo de orice imaginație și face peste orice închipuire mai mult decât trebuie. Și pentru mine ar fi fost destul doar să mă elibereze din Mitzrayim, dar El nu știe să iubească cu măsură. Nu știe să salveze și doar să mă lase în plata sorții. I-a fost milă să mă lase așa liberă dar în drum, așa că S-a hotărât să mă conducă. Apoi nu a știut doar să mă conducă. I-a fost milă și S-a apucat să se îngrijească nu cumva să mi se învechească haina pe mine sau să mi se umfle picioarele de la umblat (Devarim/Deuteronom 8:4). Ar fi fost destul să se oprească și să nu mai facă nimic, dar pentru El tot n-a fost destul. I-a fost milă că nu cunoșteam căile Lui, așa că S-a apucat să mă învețe fără să se oprească de câte ori mintea mea limitată nu-I înțelegea învățătura. Apoi, ca și cum n-ar fi făcut destul, mi-a dat vise, Și-a deschis inima în fața mea fără să se teamă că am să-L rănesc, măcar că știa că eram pe cale. Și-a descoperit planurile față de mine de parcă ar fi trebuit să-mi dea mie socoteală. Mi-a pregătit fapte în care să umblu ca să-mi dea pe deasupra și răsplată, măcar că din mine nu mi-ar veni să fac nimic bun.
Cântam Dayenu și tot repetam că ar fi fost destul, dar am ajuns la concluzia că Adonai nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să-mi facă bine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când trebuie să-i fie milă de mine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să nu-mi dea drumul. Nu știe când e destul să mai spere pentru mine, să mă mai apere, să mă mai caute, să mă găsească, să mă ridice și să mă întărească. Unde se înmulțește vina mea, Își înmulțește harul pentru mine, nu ca să mă lase să păcătuiesc în voie, ci pentru că El nu știe să iubească limitat.
Fii binecuvântat, Tu Adonai, care nu Te oprești la cât e destul, pentru că dacă Tu umpli un pahar îl faci să dea peste și dacă iubești un om, îl iubești până peste puterea lui de-a fi iubit. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult încât mi-am și uitat Egiptul.

Chag Pesach Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Strânsă

Din infinit, cu mâini de har cuprinsă,

De pământul din mine desprinsă,
Cu legături de Sânge prinsă
Și cu moartea în mine stinsă,
M-am aflat de dragostea-Ți învinsă,
Până la limită împinsă,
Cu Adevărul Tău încinsă
Și peste puterile mele întinsă,
Dar de bunătatea Ta convinsă,
Am vrut să fiu de Duhul Tău surprinsă
Și m-am trezit de haina Ta atinsă.

Să Te aud mi-am lăsat urechea străpunsă,
Și să Te am, m-am lăsat din urmă ajunsă,
Iar acum stau sub aripa-Ți ascunsă,
Până în duh de Duhul Tău pătrunsă,
Să știe toți câți m-au vazut plânsă,
C-am fost împrăștiată, dar acum sunt strânsă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Eu știu ce înseamnă ”Te iubesc”

Ieri m-am întrebat toată ziua de ce tot caut frumusețe în urâțenie și toată ziua am evitat să-mi răspund. Într-un final m-am surprins într-un moment de slăbiciune și mi-am răspuns că dacă pot să găsesc un strop de frumos ascuns în urât, atunci poate că e speranță și pentru mine, pentru că dacă eu fiind om, limitat și delimitat, tot am tragere de inimă să caut că da de, da de voi găsi ceva demn de curățit de ce e urât, atunci sigur și Adonai caută în toată urâțenia mea, să vadă dacă găsește chiar și un bob de frumusețe și-l curățește de toată mizeria în care l-am pierdut eu. Dacă se pierde un bănuț din ce sunt eu, El nu-l lasă pierdut, ci aprinde Lumina, îmi întoarce casa pe dos și caută cu băgare de seamă până când îl găsește (Luca 15:8). Nu-mi place când se apucă să mi le întoarcă toate și să mi le deranjeze în fel și chip, dar știu că dacă L-am pus în situația să caute, atunci sigur găsește. Tot ce e frumos în mine e din El și nimic din ce e El nu are cum să se piardă, tocmai de aceea El caută în toată mizeria și urâțenia mea ca să Se găsească pe Sine în mine.

Am mereu impresia greșită că eu Îl caut, că eu Îl vreau, că eu alerg după El, dar adevărul e că El mă caută mereu și cu așa intensitate încât eu simt doar căutarea și cred că e a mea. El mă vrea și cu așa intensitate încât ajung să mă dau fără să pot să îi rezist. El aleargă după mine în timp ce eu alerg tot după alte lucruri și nu ostenește să mă curteze de parcă aș fi de curtat.

Îmi acoperă ochii să nu văd multe rele și eu mă plâng că îmi ascunde lucruri, pe când tot ce vrea e să nu se reflecte nimic rău în privirea mea. Îmi leagă mâinile ca să nu pot să fac multe lucruri pe care le vreau și eu înțeleg doar că îmi oprește binecuvântări, pe când El doar nu vrea să poarte nimic întinat atingerea mea, pentru că am darul să las amprente peste tot. Îmi taie puterea de-a merge și eu înțeleg doar că pe alții îi lasă să meargă și pe mine mă limitează la un loc strâmt, dar El știe că tot ce atinge talpa piciorului meu îmi dă mie și nu vrea să-mi dea nimic stricat doar pentru că am pășit pe-acolo. Mă face să nu-mi găsesc locul nicăieri și să simt că aproape clachez în lumea asta și ce interpretez eu e că nu sunt destul de bună în comparație cu alții care își află locul, dar adevărul e că El a mers să-mi pregătească un loc, ca acolo unde e El să fiu și eu, de aceea nu-mi dă nici un loc nicăieri, ca nimeni și nimic să nu aibă parte de mine decât El. Mă leagă cu funii de dragoste ca să mă țină pe loc, iar eu înțeleg doar că se poartă cu mine ca și cu un rob, măcar că sunt fiică în Casa Lui; văd doar că fiiilor risipitori le dă petreceri, dar El nu vrea să-mi risipesc moștenirea în lume și să rămân doar cu petrecerea de bun venit, o haină, încălțăminte în picioare și inelul pe deget. El vrea ca tot ce are El să fie al meu.

Mi-e și frică să-L întreb de ce mă iubește așa de mult... mi-e frică s-aud că n-are nici un motiv, totuși știu că e așa. E gelos pe orice mă atinge și nu e El. Se aruncă în fața mea și se face scut oricât de slabă sau tare ar fi lovitura care se îndreaptă spre mine. Mă răsfață cu lucruri de mirat, până acolo că nici nu apuc să rostesc că-mi doresc ceva și El deja împlinește. Se luptă pentru mine ca un războinic viteaz, ca nu cumva să cunosc înfrângerea. Mă apără mai tare decât cel mai renumit avocat măcar că vede când greșesc. M-a iubit și mă iubește în așa fel încât să nu mă mai pot mulțumi cu nici o ”dragoste” superficială și dacă am ajuns să nu cred ușor cuvintele ”Te iubesc” e pentru că eu știu ce înseamnă să te iubească Cineva.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Înrămată

Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. - 1 Ioan 4:4

În cartea ”Nicholas Nickleby” a lui Charles Dickens, este descrisă o frază mâzgălită pe peretele unui institut pentru băieți și fraza spune ”Teme-te de cel care ți-a creat rama”.
Astea-s cuvintele care mi-au fost în minte toată ziua. Cine mi-a creat mie rama/ limitele? Cine mi-a spus cât pot și până unde pot?
Când Adonai a creat tot ce există, a înrămat totul în anumite tipare. De exemplu ursul a fost urs și a știut de la început ce este menit să mănânce și ce nu, unde poate să locuiască și unde nu și niciodată ursul nu s-a întrebat ”oare sunt tot ce pot să fiu?” sau ”sunt în locul unde trebuie să fiu?” Ursul înțelege că este tot ceea ce trebuie să fie și nu are țeluri mai înalte decât a fi urs. Asta e rama/ limita lui. La fel este valabil pentru orice a fost creat. Toate lucrurile își au însușirile și limitările lor și nu simt nevoia să și le depășească și nici să devină altceva. Și atunci de ce omul nu e la fel ca și orice alt lucru creat? De ce eu nu pot să îmi înțeleg limitarea? De ce nu pot să pricep că poate doar atât mi-a fost dat să cunosc? De ce mereu simt nevoia să știu mai mult? De ce nu pot să mă mulțumesc cu ce sunt? De ce caut să cresc mai mult, să visez mai mult, să întreb mai mult? De ce mereu simt nevoia să mă întreb dacă sunt tot ceea ce pot să fiu? De ce un om născut într-o poziție socială joasă, nu-și poate pricepe starea și mereu vrea să și-o depășească? De ce omul simte mereu nevoia să-și rupă limitele și inventează recorduri după recorduri doar să strige cât îl țin puterile ”pot mai mult!”?
Nu am văzut un cal să își dorească să fie leopard și să se apuce de vânat ca să ajungă mai aproape de țelul lui. Rama lui e să fie cal. Dar eu... eu nu pot să-mi accept rama! Spune-mi că nu se poate și-ți demonstrez că găsesc o cale să se poată. Spune-mi că nu e pentru mine și am să mă fac luntre și punte și fac să fie pentru mine. Spune-mi că nu sunt destul și mă întind, mă reinventez, mă redefinesc și tot devin mai mult decât destul. E din răzvrătire? Cine mi-a creat rama? Împotriva cui mă răzvrătesc?
Toată ziua am avut întrebările astea în minte și într-un final am priceput că Adonai ne-a creat nelimitați, la fel cum e El. Dar a venit dușmanul și ne-a legat ochii și ne-a spus că suntem goi, că suntem slabi, că nu putem, că suntem doar o mână de țărână. Ne-a creat rama pe care o purtăm în noi înșine și ca și cum n-ar fi destul, ne-a scrijelit pe pereții minții noastre ”teme-te de cel care ți-a creat rama”. Și apoi vine Adonai și-mi spune ”nu crede în ceea ce vezi, crede că poți. Eu te-am făcut după chipul Meu! Crede în Mine!”, dar eu stau neputincioasă în rama mea și tremur de teama cui m-a înrămat. Dar ce nu știe dușmanul meu e că nu există ramă care să mă conțină. Adonai m-a făcut atât de mare încât doar inima Lui să mă poată cuprinde toată și orice ramă mi-ar crea satan, fie ea oricât de mare, n-are cum să cuprindă chipul Dumnezeului Celui Viu care locuiește în mine. De aceea eu nu mă tem de cel care m-a înrămat, pentru că văd rama lui doar încă o ocazie pentru ca Cel care e în mine să-i rupă rama.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Credincios

El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. - Devarim/ Deuteronom 32:4

Azi am fost provocată să mă gândesc la credincioșia lui Adonai și am ajuns la concluzia că în relația asta în care suntem amândoi, în care ne-am promis credincioșie unul altuia, El a fost implicat mereu cu toată ființa Lui, pe când eu i-am dat nimicuri, pe care în loc să le arunce la gunoi le-a prețuit de parcă ar fi văzut toată bogăția în ele.
N-a existat nimeni altcineva în ochii Lui, decât eu... pe când ochii mei i-am mânjit privind înspre lucruri care doar I-au stârnit gelozia și I-au întristat inima peste măsură.
M-am pierdut de zeci de ori și tot de-atâtea ori I-am promis că n-o să se mai repete, dar s-a mai repetat și El... în loc să-Și piardă speranța, a avut în vedere Legământul cu mine. A venit să mă caute de fiecare dată și de fiecare dată m-a găsit.
În loc să plece și să mă lase în plata mea, a rămas lângă mine și m-a suportat când am strigat ”Nu mă iubești!” Poate că ar fi vrut să plece măcar să nu mă mai vadă, dar S-a făcut Stâncă și a rămas pe loc, nemișcat, ca să-mi demonstreze că oricât m-aș clătina eu în toate direcțiile, El rămâne nemișcat și că nu pleacă indiferent ce-ar veni să încerce să-L miște din loc. Mi-a luat fața în mâinile Lui însemnate de cuie care erau menite să mă însemneze pe mine și mi-a spus că mă iubește, dar eu m-am prefăcut că nu-L aud.
Când am plecat, m-a așteptat. Când am venit, m-a primit înapoi. Când am plâns, a coborât tot cerul - Și-a prefăcut mâinile în mângâiere și nu mi-a dat drumul până când am uitat până și de ce am început să plâng. Când am râs, a declarat sărbătoare în cer și S-a bucurat de mine cum se bucură cineva de toate comorile. Când m-am sfârșit, S-a făcut Început pentru mine. Când am renunțat, S-a oprit lângă mine și a tăcut până când am binevoit să văd că e lângă mine și că merită să merg mai departe pentru El.
Iubitul meu și Domnul meu n-a avut niciodată nimic de câștigat de pe urma faptului că m-a iubit. De câte ori m-am întors la El, S-a purtat cu mine de parcă n-am greșit niciodată cu nimic, fără să-mi reproșeze câte I-am făcut și câte mi-a iertat, de parcă nu L-am rănit niciodată, fără ca măcar să-mi arunce o privire întunecoasă. M-a privit cu aceeași ochi plini de dragoste de parcă ar fi văzut în mine veșnica Lui iubire.
Când am înțeles cât de necredincioasă I-am fost, m-am oprit. Un frate drag (Ionel) spunea odată că dacă iubești pe cineva, trebuie să-i fie mai bine decât înainte de a fi fost iubit de tine. Am înțeles că Lui nu-i e bine cu felul în care pretind eu că-L iubesc. Am vrut să-I spun să plece, pentru că L-am rănit prea mult și sigur I-ar fi mai bine fără mine, dar El m-a luat în brațe și m-a strâns așa de tare încât aproape mi-a luat suflarea. Mi-a strigat tare în urechi, să pot să-L aud până și cu inima și duhul meu și mi-a spus ”Poate că tu poți să fii fără Mine o veșnicie, dar Eu nu pot să fiu fără tine. Eu nu-ți dau drumul!” Cum să rezist la așa dragoste?
Încă nu suntem ”cuplul perfect”. Eu încă sunt jumătatea Lui slabă, împiedicată și vai de capul ei, dar acolo unde eu uimesc prin urâțenie, El strălucește mai tare ca să acopere rușinea mea.
Faptul că Adonai e Credincios, nu e doar o frază interesantă. Dacă cineva vrea să știe dacă Adonai e Credincios sau nu, poate să se uite la mine, pentru că nu I-a fost nimeni mai necredincios ca mine și nici unui om nu cred că I-a fost Adonai mai Credincios ca mie.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Poți să numeri stelele?

Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Bereishit/Geneza 15:5

Avram își dorea un fiu, dar chiar și unul i se părea imposibil. Nu îndrăznea să își dorească nici doi și nici trei, doar unul... dacă ar avea măcar unul... dar nu era posibil. Adonai îl vede pe Avram că își înțelege bine circumstanțele. Îl vede frământat de dorința neîmplinită și-l vede cum a început să numere, dar a ajuns până la 1 și 1 deja îi pare infinit și imposibil. Adonai îl cheamă: ”Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare”, după care îl scoate afară și-i spune: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Cu alte cuvinte ”Avrame ai impresia că-ți dorești imposibilul și e prea mult pentru Mine? Doar cu imposibilul Mă provoci?” Avram ascultă și începe să numere: 100, 1000, 1000000... se oprește și crede, pentru că dintr-o dată a înțeles că nici să fie matematician tot n-ar găsi imposibilul pentru Adonai.
Poate că te-ai apucat să-ți dorești imposibilul, adică un imposibil așa de imposibil încât chiar să nu fie posibil în nici un fel, de niciunde, sub nici o formă și cu nici o minune. Și chiar îți dorești imposibilul ăsta. Nu-ți dă odihnă noaptea, gândul ți-e numai acolo și tot ce te reprezintă se definește prin imposibilul pe care ți-l dorești. Nu mă refer că ți-ai dori o mașină tare sau să-ți aterizeze avionul pe acoperișul blocului, ci la dorințe care au în vedere mai mult decât trupul și sufletul. Dorințe din acelea care te fac să te sfârșești înaintea lui Adonai. Și poate te-ai apucat să numeri și ai ajuns până la 1 și ți se pare că 1 e un număr prea mare până și pentru Adonai. Stai liniștit că tiparul e la fel ca și cu Avram. Dacă tot te-ai apucat să-L provoci pe Adonai, apoi provoacă-L serios și îți garantez că omenirea încă nu are capacitatea să enunțe un număr destul de mare încât Adonai să rămână mască și să spună ”no asta da provocare!”
Găsește tu cel mai imposibil lucru la care te poți gândi și Adonai o să-ți spună sigur ”doar atât?!” Niciodată n-ai să poți să-ți dorești mai mult decât poate El da, dar El nu dă doar pentru că tu îți dorești, ci îți dă în momentul în care știi, că știi, că știi, că ai cerut un lucru limitat unui Dumnezeu nelimitat.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fără vise

De-o vreme m-am sfârșit,
Dar am uitat de unde să mă-ncep
Și am ajuns ca tot ce-am auzit,
Să nu găsesc puterea să pricep.

Cânt fără cuvinte
Și pare că plâng,
dar de fapt nu mai țin minte
ce-am început să strâng.

Și ca prin vis, visul mă cheamă,
dar eu nu-i mai răspund,
și ca o ceață visul se destramă,
iar eu nu încetez să mă ascund.

Dar chiar și ascunsă,
Să Te caut nu încetez...
Chiar de-s de vise învinsă
Să pierd lupta asta, nu visez!

Pot să mă cheme vise o mie,
Eu doar la glasul Tău mă duc
Și mai bine sufăr de insomnie,
decât să mai visez și să nu Te-apuc!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Dragostea

Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. - 1 Ioan 4:8

Definiția dragostei e Adonai și definiția lui Adonai este dragostea. Când afirm că înțeleg ce înseamnă dragostea, de fapt afirm că înțeleg Dumnezeirea.
Nu pot să mă uit la un cuplu sinucigaș, gen Romeo și Julieta și să spun că aceea e dragoste. Nu pot să mă uit la un cuplu de homosexuali și să spun că se iubesc. Nu pot să mă uit la un cuplu care trăiește în curvie și să spun că sunt legați de dragoste. Pot să spun că sunt legați se emoții trecătoare, sau de pofte, sau de orice altceva, dar nu de dragoste. Dacă Adonai este dragoste, iar aceste lucruri sunt împotriva Lui, atunci concluzia logică este că nu tot ce numesc eu dragoste e dragoste.
În mintea mea limitată și afectată de păcat, dragostea exclude durerea, dar din punctul de vedere al lui Adonai, dragostea înseamnă creștere. Eu am impresia că Adonai mă iubește dacă nu mă lasă să sufăr în nici un fel, dar El știe că mă iubește prin faptul că mă crește, chiar dacă trebuie să mă doară. La fel cum primăvara tai crengile inutile ale pomilor, ca să dea mai mult rod, tot așa Adonai nu se va opri să înlăture lucruri din mine chiar dacă procesul mă doare, pentru că scopul Lui este creșterea mea.
El nu aduce durerea în viața mea, ci durerea e reacția mea firească la ceea ce face El uneori. Pot să mă îndoiesc că mă iubește pentru că mă doare ce face, dar de fapt ce știu eu despre dragoste? Eu cel mult recunosc dragostea în emoții și de multe ori chiar în lucruri care sunt opusul lui Adonai.
El Și-a iubit Fiul mai mult decât orice altceva în cer sau pe pământ. A strigat din ceruri în auzul oamenilor: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1:11) Dar măcar că L-a iubit, L-a lăsat să moară în mâinile păcătoșilor, pentru că avea în vedere un scop mai mare decât siguranța Fiului. Pentru că a suferit crucea și a dispreţuit ruşinea, Adonai L-a ridicat ”mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” (Efeseni 1:21-23)
Dragostea lui Adonai nu exclude durerea, dacă aceasta aduce creștere. El nu se oprește din a lucra în viața mea, doar pentru că mă doare acum, pentru că are în vedere rezultatul.
Yeshua a spus ”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. (Ioan 15:9)
Eu nu pot să trăiesc după cum mă taie capul, după care să mă alin cu ”Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie.” Yeshua nu are cum să mă iubească altfel decât cum a fost El iubit de Tatăl. Orice nu aduce rod pentru El, va fi tăiat din mine. Oricât m-ar durea, oricât m-aș împotrivi, oricât i-aș cere să se oprească, nu se va opri pentru că m-a răscumpărat cu Sânge prea scump.
Yeshua nu mă iubește doar cu sentimente, pentru că El nu a fost iubit doar cu sentimente. El mă iubește complet și desăvârșit, având în vedere creșterea mea, mai presus de starea mea de bine, ca să îmi dea o răsplată care nu se poate măsura cu nici o unitate de măsură lumească.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Ușa oilor

Yeshua le-a mai zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt uşa oilor. Toţi cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. - Yochanan/ Ioan 10:7-10

Sâmbătă vorbeam cu cineva și încercam să conving persoana respectivă că nu și-a pierdut mântuirea, doar pentru că a ajuns să cadă. Binențeles că vorbeam cu pereții și nu era prima dată când auzeam aceeași poveste și același fel de gândire. Am început să mă gândesc logic la lucruri, fără să super-spiritualizez nimic și am ajuns la concluzia simplă că dacă mântuirea este atât de fragilă încât să depindă de bunătatea mea, că dacă este atât de neputincioasă încât să se sfarme sub povara păcatelor mele și dacă este atât de nesigură încât să nu-ți lase loc de nici un pic de greșeală, atunci mântuirea a fost concepută pentru îngeri și nu pentru oameni. Dar dacă Scriptura este adevărată și dacă Adonai nu ne-a mințit, atunci odată ce am crezut în Jertfa lui Yeshua, odată ce l-am făcut pe El Stăpânul vieții mele și odată ce am trecut prin ușa care este El, sunt în staulul Lui. Punct.
O oaie care face parte dintr-o turmă, odată intrată în staul nu stă să se mai întrebe dacă e în staul sau nu și nici nu are crize de identitate întrebându-se dacă sigur e oaie sau nu. Păstorul n-o scoate afară dacă se întâmplă să cadă și nu-i spune ”păi dragă oaie, eu am așteptări mai mari de la tine”. N-o dă la lupi pentru că behăie prea mult și nici n-o părăsește pe dealuri pentru că mereu rămâne în urmă. Yeshua nu e doar un păstor, El e Păstorul cel bun și cu atât mai puțin nu va face așa ceva unuia din aleșii Lui.
Nu spun că nu se poate să și ieși din staul dacă insiști, dar asta se întâmplă doar când la fel cum ai ales să intri pe ușă, alegi și să ieși. Doar în momentul în care clar Îl dai pe El la o parte poți să ieși din staul pentru că El rămâne ușa oilor. Dar chiar și atunci, chiar și în momentul în care tu alegi să-L împingi și să ieși, va trebui să împingi cu toată puterea, pentru că El nu renunță ușor. Dacă satan nu lasă un om să plece de la el ușor, dacă se ține cu dinții de el, măcar că nu i-a creeat sufletul, nu i-a întocmit ființa, nu i-a simțit suferința, atunci cu siguranță că Adonai nu se lasă ușor de un om care e făptura mâinilor Lui. Dacă cel rău face tot posibilul să te țină lângă el, atunci cum nu va face Adonai tot posibilul și imposibilul să te țină lângă El? Îți trebuie multă putere să te dezlegi de satan dar îți trebuie o putere de cel puțin de 100 de ori mai mare ca să Îl dai pe Adonai la o parte și să ieși din staulul Său. Da, se poate ajunge acolo, dar nu ușor. Așa că dacă te împiedici pentru că nu veghezi, sau dacă rămâi mereu în urmă pentru că nu te-ai disciplinat destul, asta nu înseamnă că nu mai ești în staul. Nu vorbesc despre răsplată, dar în ce privește mântuirea - adică locul în staul - nu ți-l pierzi așa ușor.
Mântuirea pe care El ne-a dat-o nu e una atât de fragilă cum credem noi. El a mutat cerul și pământul ca să zidească o mântuire care să dureze. S-a făcut pe Sine Însuși Miel ca să moară în locul meu. Până acolo a mers ca să mă ducă în staulul Său. Dacă nici chiar viața Lui nu a fost prea mult, doar să mă aibă lângă Sine, atunci cum îmi va da drumul doar pentru că sunt mai înceată decât toate celelalte oi?
Mântuirea lui Adonai e veșnică, e stabilă și neschimbată la fel ca dragostea Lui, de aceea nu mă tem. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile, inclusiv eu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה