Rătăcesc ca o oaie pierdută. Caută pe robul Tău căci nu uit poruncile Tale. - Psalmi/Tehilim 119:176
Nu
cunosc nici un om mai pierdut în spațiu decât mine. Nu în sensul
că sunt cu capul în nori, ci literalmente sunt pierdută în
spațiu. Nu am nici un simț al direcției, iar ca rezultat al
acestei calități deosebite ce o posed reușesc să mă pierd
oriunde merg. E de-a dreptul o ”bucurie” să călătoresc
singură. Am ajuns să îmi accept acest defect și nici eu nu mă
mai judec pentru el, așa că nu e de mirare că versetul menționat
mai sus e rugăciunea mea destul de des.
Zilele
trecute eram în Țara Galilor împreună cu sora și cumnatul meu,
iar în dorința de a-mi arăta unde urma să mergem, Daniel,
cumnatul meu, îmi arată o hartă și supraestimându-mă complet,
începe să îmi explice direcția de unde călătoream și punctele
prin care vom trece. Eu, nedorind să par idioată, dădeam din cap
de parcă binențeles că înțelegeam perfect, când în realitate
habar nu aveam despre ce vorbea. Sunt oameni care posedă această
calitate mult râvnită de mine; oameni care sunt în stare să
aterizeze pe lună și să știe exact în ce direcție trebuie să
meargă. Eu în schimb pot să mă pierd și în orașul în care
m-am născut. Poate cineva se întreabă cum de nu m-am pierdut de
tot până acum. Foarte simplu. În aceeași măsură în care pot să
mă pierd, sunt excelentă la a cere indicații, chiar dacă de multe
ori ajung să cer indicații la indicațiile primite în primul rând.
Dar chiar și așa, de fiecare dată am găsit drumul pe care trebuia
să merg.
Nu
mă pierd pentru că vreau, sau pentru că nu mă ajută caracterul,
sau pentru că nu am principii bune, mă pierd pentru că merg prin
locuri pe unde nu am mai fost niciodată. E valabil și pentru
umblarea mea cu Adonai.
Versetul
menționat mai sus este ultimul verset dintr-un psalm care vorbește
timp de 175 de versete despre dragostea scriitorului pentru Legea lui
Adonai, pentru derech haKodesh (calea cea sfântă), pentru
învățătura care dă înțelepciune și viață. 175 de versete
despre dedicarea și disciplina scriitorului pentru a face voia lui
Adonai iar versetul 176 concluzionează ”Rătăcesc ca o oaie
pierdută. Caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.”
Nu
vorbesc despre a păcătui și a întoarce spatele Celui căruia i-ai
dat viața ta. A te rătăci înseamnă a nu știi unde ești sau în
ce direcție mergi. Da, știu că mă îndrept spre casă, dar merg
pe un drum pe care nu am mai fost și chiar dacă știu cum trebuie
să umblu, câteodată mă trezesc că nu știu unde sunt. Nu știu
dacă așa e planul, dacă așa am ales eu, iar dacă am ales eu, am
ales bine sau am ales greșit; sunt unde trebuie să fiu? Am trecut
pe lângă ceva? Nu se întâplă nimic din ce am crezut eu că ar
trebui să se întâmple până acum, e normal sau am făcut ceva
greșit?
Zile,
săptămâni sau luni petrecute în aceleași întrebări fără
răspuns. Și poate că toți ceilalți știu exact unde merg și
cunosc fiecare pas pe care-l fac, iar eu sunt singura pierdută în
spațiu, dar chiar și așa am speranță. Versetul de mai sus are o
cheie pentru oricine se luptă ca mine. ”Caută pe robul Tău, căci
nu uit poruncile Tale.”
Dacă
m-am rătăcit Adonai, dacă n-am luat aminte la ceva, dacă mi-a
distras ceva atenția și am ajuns de m-am rătăcit, atunci
caută-mă! Tu știi unde sunt. Eu n-am mai fost pe aici și nu știu
care e următorul pas, dar Tu, Yeshua, Tu care Te-ai făcut cale sub
pașii mei, Tu care îmi luminezi întunericul meu, Tu care ești
Căpetenia mea, caută-mă și când mă găsești, întărește-mi
pașii pe calea Ta, căci nu uit poruncile Tale!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה
Shalom, Bat Melech!
ReplyDeleteAm dat peste website-ul tău făcând un mic studiu la rugăciunea Tatăl Nostru din Matei 6:9-15. Am fost curios şi am citit pagina Eu... foarte impresionat. Am văzut playerul în partea de sus a paginii... Pentru ce a pus asta acolo?!? - mă întrebam... şi ca Deedee... what does this button do? nu cred că funcţionează oricum nu-i văd rostul... am dat click pe play... după câteva secunde începe lauda... am cochetat la Oradea cu nişte evrei mesianici... când am văzut că oferi cartea gratuit am ştiut instantaneu că trebuie să-ţi scriu, dar unde? îţi las un comment măcar care l-aş posta la fel sau poate diferit pe toate articolele şi postările tale, aşa că imaginează-ţi că ai minim un comment de la mine pentru fiecare din articolele tale de pe toate paginile. Ai şi poezii! Şi eu am o carte... Aş vrea să citesc una din poeziile tale la grupa de casă dacă ai fi de acord... Îmi imaginez că într-o zi vei vedea acest mesaj. Până atunci şi de atunci, Domnul să te fericească, Fiică a Împăratului ! El să te ţină sub Protecţia Aripilor Sale mereu !
PS: dacă-mi permiţi: https://www.youtube.com/watch?v=chG6xRsX7ns
Mulțumesc pentru comentariu. Playerul trebuie să-l scot, am și uitat de el si cred ca nu prea ajută la citirea blogului oricum. Poți sa citești liniștit orice dorești de pe blog, însă publicarea de orice fel a gândurilor mele e un drept care mi-l rezerv doar mie. Other than that, have at it! Shalom!
ReplyDelete