L-am atins

Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.

 Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Yeshua. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit. Şi Yeshua a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Kefa şi cei ce erau cu El, au zis: „Rabi, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s-a atins de Mine?” Dar Yeshua a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.”

 Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât. Yeshua i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” - Luca 8:43-48

 Mă confrunt de-o vreme cu o situație mai delicată în viața mea și deși nu mi-a fost deloc greu să cred pentru rezolvarea ei, aseară a venit un gând străin în mintea mea, străin de tot ce știu și ce cunosc despre Adonai. Și gândul ăsta, așa străin cum era, ca unul care nu mă cunoștea și nu-mi cunoștea inima, îmi tot șoptea ”ești doar încă una din mulțime care stă cu mâna întinsă cerșindu-și minunea. Ai habar câți sunt în lumea asta cu probleme mult mai grave și mult mai urgente?”
Te-ai fi gândit că după atâția ani de umblat cu Adonai I-aș cunoaște inima destul încât să râd de cât de ridicole erau șoaptele astea care-mi asurzeau inima. Te-ai fi gândit că știu că moartea mea, în păcatul meu nu L-a ținut departe de mine și s-a dus până în moarte după mine și m-a scos de acolo cu mâna întinsă și cu braț puternic și de dragul meu a înviat. Te-ai fi gândit că după atâta timp aș fi înțeles că nu plâng fără să se scurgă prin lacrimile mele împreună cu mine. Te-ai fi gândit că după atâta timp am priceput că de mi-am ajuns la capăt, El mi-e Început; că dacă mă pierd, trece peste ceruri și peste lumi doar ca să vină după mine; că dacă strig și de ar fi înconjurat de laudele miilor de îngeri tot mi-ar deosebi glasul și nu mi-ar putea rezista. Cu toate astea aseară, ori obosită de luptă, ori pentru că mi se părea așa de natural să mă îndoiesc pentru că tot din mine respinge credința, ori pentru că avea o oarecare logică firească gândul meu străin, am început să mă simt preț de o vreme ca și încă o față din mulțime care nu are nimic special să-I atragă privirea sau să-L facă să se oprească în dreptul meu. Așa am și adormit, cu gândul meu străin în brațe și simțindu-mă de parcă am rămas singură într-un ocean întreg în care oricât aș da eu din mâini și m-aș zbate, nu e nimic care să mă țină, însă Baruch HaShem că El e un Dumnezeu gelos și nu vrea să mă țin de nimic altceva decât de El și nu suportă gândul că țin în brațe altceva decât pe El, așa că m-a trezit la ora 5 ca să-mi alunge străinul din brațe și să-mi amintească tot ce am uitat și că sunt a Lui iar eu n-am ce să ascult de glasul unui străin și nici n-am ce să merg după el.
Mi-a amintit de întâmplarea cu femeia nidah (femeie necurată din punct de vedere ritualic). Ea nu putea să aibă o viață normală din cauza necurăției ei. Nu avea voie să meargă la Templu, nu avea voie să trăiască împreună cu soțul ei, nu putea aduce jertfe, nu putea să se atingă de nimic curat deoarece orice lucru intra în contact cu ea era considerat necurat până seara când trebuia scufundat în mikvah (baia rituală). Ori boala asta, ori lepra era cam tot același lucru din punct de vedere evreiesc. Cu toate astea s-a strecurat prin mulțime și și-a ascuns mâna printre mii de alte mâini care se atingeau de Yeshua, sperând că nimeni nu va știi, însă din toate mâinile El a cunoscut exact mâna ei și L-a atins cu atâta disperare încât Yeshua - Elohim Întrupat, a simțit și S-a oprit.
E una să te atingi de El și atingerea ta să nu se deosebească prin nimic de alte atingeri și e alta să Îl atingi de să simtă că mâna ta nu e ca nici o altă mână întinsă.
Eu știu că nu m-am atins de El cum s-ar atinge unii de niște moaște sperând doar că prin atingerea mea am să-mi fac vreun bine sau am să-mi atrag vreo binecuvântare. Știu că L-am atins cu gândul de a-L face să se simtă iubit de mâna asta de pământ și atingerea mea nu vreau să poarte doar disperarea după minunea mea. Știu că El a vrut să-L ating mai mult decât am vrut eu să-L ating și tocmai de aceea n-am nici un motiv să cred că nu m-ar recunoaște. Știu că oricâte mâini i-ar atinge tzitzitul (ciucurii talitului, vezi Deut. 22:12), eu i-am atins inima și n-are cum să mă uite.
Credința mea nu stă în puterea mâinii mele și nici în puterea tzitzitului, ci credința mea stă în faptul că El iubește și nu o face cu jumătăți de măsură, că El promite și nu se dă în spate de la nimic până când nu duce la îndeplinire lucrul promis și că m-așteaptă să-L ating și să nu mă las atinsă de nici un gând străin, decât de El.
Eu îi cunosc glasul și nu mă duc după nici un străin. Îi cunosc inima și nu cred nici o minciună care vorbește altceva decât ce îmi spune El: ”Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”



Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

De dragul Lui

Azidimineață am urmărit un documentar despre viața Maicii Teresa. De multe ori am auzit pe unii aproape divinizând-o, iar alții criticând ori lipsurile din crezul ei, ori felul ei de a prezenta creștinismul, ori îndoielile ei cu privire la Adonai și dreptatea Lui.
Acest documentar încerca a se păstra imparțial, intervievând până și un psiholog care să ateste problemele emoționale de care suferea femeia, ca să argumenteze felul în care de multe ori Îl percepea pe Adonai.
Eu nu vreau să vorbesc despre cât de corect din punct de vedere doctrinar era crezul ei, pentru că știu câte basme am crezut și eu până când m-a luminat Adevărul și cu siguranță mai sunt lucruri sau păreri incorecte în crezul meu pe care am să le văd altfel în câțiva ani, deci nu sunt în măsură să puric pe nimeni. Însă chiar dacă nu voi vorbi despre crezul ei, am să vorbesc despre faptele ei. Un om nu îl cunoști după ce crede sau suține sau argumentează, ci după ceea ce face. Un pom bun va face roade bune și roadele se văd și după rod cunoaștem dacă oamenii sunt buni sau nu, restul e doar teorie care rămâne la stadiul de teorie până când este testată practic. La fel și în cazul Maicii Teresa, am să judec doar faptele ei și nu doctrina ei, iar faptele ei au promovat-o pe ea și dragostea ei față de Adonai, de la un capăt al pământului până la celalalt și nu pentru că ea căuta să fie cunoscută, ci pentru că nu putea ascunde în nici un fel ceea ce făcea Adonai prin ea.
A ajuns să se se atingă de cei de neatins, de toți cei abandonați de societate și a luptat împotriva avorturilor și a nepăsăriii până la ultima suflare. 
La un momentdat în documentarul respectiv ea povestea că a visat că a ajuns la porțile raiului și acolo a întâmpinat-o Sfântul Petru și i-a spus ”du-te înapoi, aici nu sunt gropi de gunoi!” (ea era cunoscută pentru că aduna pe toți muribunzii și leproșii din gropile de gunoi ale Indiei). Maica Teresa s-a supărat și i-a răspuns Sfântului Petru ”pentru că mi-ai spus asta, atunci am să umplu cerul cu leproși, prostituate și orfani!” ea a continuat spunând ”până astăzi numărul lor a trecut de 50.000 și încă nu am terminat să mă răzbun pe Sfântul Petru.”
Mi-au dat lacrimile. N-am auzit în viața mea de o decizie mai frumoasă și îndrăzneață. Mi-e ușor să stau în fața televizorului să văd cum a plâns și transpirat și obosit o femeie de statura unui copil de 12 ani și pe urmă să mai îmi și dau cu părerea dacă oare a fost corect că a crezut într-un fel sau altul. Mi-e ușor să stau la calculator să citesc despre munca de o viață a unui om în ogorul lui Adonai și să o declar bună sau mai puțin bună. Mi-e ușor să ascult predici și să îmi dau cu părerea cât de sus sau de jos e vorbitorul, când nu eu mi-am dat sufletul afară învățând cuvintele pe care tocmai le-a născut cu durere cineva în fața mea.
Maica Teresa, indiferent de greșeli sau goluri în crez, indiferent de îndoielile pe care le avea și care o măcinau până în pragul disperării, femeia asta nu s-a lăsat de Adonai nici măcar atunci când credea că El a abandonat-o și că n-o mai vrea.
Eu știu cum sunt. Mi-am petrecut 30 de ani din viață încercând să cunosc inima asta înșelătoare care îmi bate în piept, ca nu cumva să mă trezesc că mă surprinde cu ceva. Nu mă surprinde nimic la mine, nici că sunt ipocrită, nici că de multe ori lovesc și pe urmă întreb dacă trebuia, nici că judec de parcă mie mi-a fost încredințată judecata, nici că îmi dau cu părerea despre adevăruri pe care nici eu nu le cunosc deplin, nici că mă împiedic când ți-e lumea mai dragă, nici că mă tem și încerc să maschez asta cu vorbe mari. Nu, nimic nu mă surprinde la mine, dar azidimineață uitându-mă la documentarul respectiv am înțeles că și dacă sunt în felul ăsta pe care de multe ori îl disprețuiesc, n-am nici un drept să mă opresc. Așa cum sunt n-am să încetez să sper că ce a început Adonai în mine va duce la bun sfârșit. N-am să încetez să sper că El nu se lasă intimidat de nevrednicica mea. N-am să încetez să-L caut pentru că s-ar prea putea ca El să poată găsi pe cineva mai bun decât mine care să-I facă cinste mai mult decât mine, poate chiar și să se oprească să vrea ceva așa căldicel și nefinisat ca mine, dar eu nu am cum să găsesc ceva mai bun ca El, așa că și dacă m-aș trezi într-o zi cu gândul că m-a părăsit și că nu mă mai vrea, nici atunci n-am să mă opresc, pentru că eu n-am nimic mai bun decât pe El. 

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

אני לדודי ודודי לי

 Adonai Și-a arătat dragostea față de mine prin faptul că pe când eram eu doar o păcătoasă, HaMashiach a murit pentru mine. Pe când nu avea nimic de câștigat de pe urma mea... nici măcar o părere de rău pentru greșeli pe care le-am făcut doar împotriva Lui. Nici măcar o promisiune că am să-L urmez. Pe când nici măcar nu mă uitam în direcția cerului și nici nu mă interesa dacă Îl doare inima de dor după mine... încă de când făceam front comun cu dușmanul Lui: Yeshua a murit pentru mine.
Nu a venit să-mi spună că mă iubește pentru că știa că nu mai pot să cred în vorbe de multă vreme, ci S-a gândit la care ar fi cea mai mare declarație de dragoste care există în lumea asta sau cea viitoare și pe aceea mi-a făcut-o: a murit pentru una ca mine.
Nu cred în El pentru că sunt fanatică sau n-am de ales, sau mi-e creierul mai mic decât al majorității, sau spiritul luptător mai limitat deci simțind nevoia sa-mi fabric în minte imaginea unei ființe supreme. Nici vorbă!
Cred în El pentru că mi-e mai real decât suflarea mea și doar El S-a putut face destul de nebun în felul lumii încât să mă iubească pe mine și să moară de dragul meu, măcar că nu i-am dat nici un motiv să mă iubească.
Când am început să înțeleg cât mă iubește m-am tot strofocat să-L fac să se simtă iubit de mine, ba mi-am chiar pus inima să înțeleg cum vrea să fie iubit, pentru că nu-mi era destul să-L iubesc cum pot ci am vrut să-L iubesc așa cum vrea El să fie iubit de mine.
Am înțeles că în relația asta eu nu mai sunt a mea și El nu mai este al Lui. El este al meu. Ani l'dodi v'dodi li. (Eu sunt a Preaiubitului meu și Preaiubitul meu este al meu!) Eu nu-L împart cu nimeni și El nu-mi stârnește gelozia în nici un fel... la mine e problema. El mă împarte cu visele mele, cu lucrurile la care nu vreau să renunț, cu planurile mele și printre toate El încearcă din răsputeri să-mi atragă atenția ca să-i dau dreptul pe care-L are asupra mea. Nu-Și cere dreptul cu forța ci așteaptă să-L văd eu... să-L caut eu... să-L găsesc eu. Eu în schimb mă folosesc de dreptul meu și mă extra-folosesc de dreptul meu asupra Lui, ba de multe ori am încercat chiar să-L manipulez cu replici de genul ”dacă m-ai iubi ai face asta pentru mine” ca și cum nu mi-ar fi demonstrat până la moarte că mă iubește.
Nimic nu e corect față de El în relația asta... mereu Îl nedreptățesc, mereu Îl ignor, mereu trec peste voia Lui căutând mai degrabă voia mea... și cu toate astea am pretenția să mă creadă când mă duc și-i spun cu fața plouată că-L iubesc.

 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. - Ioan 15:13

Dacă exista vreo dovadă mai impresionantă decât a muri pentru mine ca să înțeleg că mă iubește, ar fi făcut orice, sunt convinsă, dar pentru că nu este dragoste mai mare decât să-ți dai viața pentru cel pe care-l iubești, El a murit de dragul meu pentru că nu putea fără mine.
Eu nu am cum să mă duc să mă omor ca să-i arăt că Îl iubesc, dar pot să mor față de mine în fiecare zi și am descoperit că moartea firii nu e mai puțin dureroasă decât moartea fizică, poate doar diferită. Învăț în fiecare zi că degeaba îi spun cuvinte frumoase că doar El e Cuvântul Întrupat, n-am cum să-L impresionez. Singurul fel în care pot să-L fac să se simtă iubit de mine este să mor față de tot ce vreau eu în favoarea a ceea ce vrea El, ca să știe chiar dacă nu i-aș spune niciodată, că pentru Bat Melech nu există nimic mai important decât inima Lui!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה