Un Fariseu a rugat pe Yeshua să mănânce la el. Yeshua a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Yeshua şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta,
Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” Yeshua a luat cuvântul, şi i-a zis: „Shimon, am să-ţi spun ceva.” – „Spune, Rabi”, I-a răspuns el. – „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Shimon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Yeshua i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Shimon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” - Luca 7:36-47Shimon era un fariseu care urma derech HaShem
(Calea lui Dumnezeu) și care era destul de deschis la lucruri noi, încât să-L accepte pe Yeshua în casa lui. Tocmai pentru că Shimon cunoștea Scripturile și ținea mult să fie împlinite, s-a cutremurat când a văzut că Yeshua acceptă pe cineva care I se închină într-un mod incorect.
Shimon avea dreptate. După învățătura iudaică, un bărbat (cu atât mai puțin un Rabin) nu avea ce să discute cu o femeie care nu era soția lui, tocmai de aceea când Yeshua vorbea cu femeia samariteancă, ucenicii Lui erau mirați că vorbea cu o femeie dar nu au îndrăznit să-i spună nimic
(Ioan 4:27). Apoi, o femeie evreică cinstită, nu avea voie să-și desfacă părul în fața nici unui alt bărbat decât a soțului ei, cu atât mai puțin să atingă un bărbat cu părul ei
(B. Ketubot 72:a și b). Tot după învățătura iudaică, o femeie păcătoasă, făcea necurat pe oricine se apropia de ea, iar dacă un bărbat se atingea de ea trebuia să se curățească după cum s-ar fi curățit dacă se atingea de hoitul unui animal sau de ceva spurcat
(Levitic 5:2-13).
Nici măcar nu intra în discuție să fi fost corect din punct de vedere legal, ce a făcut Yeshua acceptând ca această femeie să vină și să se atingă de El. Deci Shimon era îndreptățit să fie șocat când a văzut că Yeshua, cunoscând toate aceste lucruri, se lasă atins de această femeie.
De multe ori am fost în papucii lui Shimon și nu o dată mi s-a întâmplat să văd pe cineva că se închină într-un mod incorect, din punct de vedere biblic și am simțit nevoia la fel ca Shimon să spun că nu e corect. E greu când încredințarea ta e că o femeie trebuie să-și acopere capul când se roagă, să vezi o femeie că se roagă cu capul dezvelit. E greu să fii încredințat că e păcat ca o femeie să poarte bijuterii și cu toate astea să o vezi pe una că se roagă plină de bijuterii. E greu când ești încredințat că ai voie să iei Cina doar cu must și îi vezi pe unii că iau Cina cu vin. E greu să fii încredințat că e păcat un bărbat să se roage cu capul acoperit și-l vezi pe unul lângă tine că se roagă cu pălărie, că poate nu-ți trece prin cap că e evreu. Nu e ușor să crezi că doar pe muzică de orgă poți cânta și să-i vezi pe unii că îi cântă lui Adonai cu instrumente. Nici pentru Shimon n-a fost ușor să vadă ceva incorect din punct de vedere biblic și să tacă.
Ceea ce nu a înțeles Shimon și ce uit eu de multe ori, e că închinarea e între om și Adonai, nu e pentru mine să judec închinarea nimănui, pentru că dacă mă apuc să puric toate neajunsurile din închinarea cuiva, atunci Adonai se va apuca să purice neajunsurile din închinarea mea, iar din perspectiva Lui și eu și cel judecat de mine, suntem datornici care nu avem cu ce plăti înapoi ce ni s-a dat.
Pentru că Shimon judeca femeia după învățătura iudaică și Yeshua a scos în evidență greșeala acestuia tot din perspectivă iudaică. Shimon a încălcat învățătura din Talmud cu privire la primirea oaspeților. În Talmudul Babilonian, tractatul Shabat din Gemara 127:b, specifică felul în care trebuie să primești un oaspete în casa ta, iar în Bereishit Rabbah este specificat că oricine primește un oaspete trebuie să-l trateze după felul în care și-a tratat oaspeții Avraham Avinu în Geneza 18, sărutând oaspetele, spălând picioarele acestuia și ungându-i capul cu undelemn mirositor. Pentru că Shimon era așa hotărât să fie împlinite Scripturile în ceea ce privea închinarea acestei femei, Yeshua a fost nevoit să-i scoată în evidență ceea ce nu a împlinit Shimon în partea lui.
Știu că e greu să treci cu vederea când un om se închină lui Adonai, dar n-o face corect și tu știi că nu e corect, dar amintește-ți că omul nu se închină să-l observi tu, ci se închină înaintea lui Adonai și dacă modul lui de închinare este greșit, lasă-L pe Cel căruia I s-a închinat să se simtă jignit sau să nu-i primească închinarea.
Femeia păcătoasă nu avea în minte Torah și Talmudul și nici măcar nu se mai gândea dacă este corect sau nu să se atingă de Yeshua, din câte știa ea putea liniștită să fie scoasă afară sau împinsă cu piciorul, dar nimic nu mai conta. Ea L-a văzut pe Yeshua și nu s-a mai putut opri din plâns când și-a văzut starea lângă Cel Prea Sfânt. A fost zdrobită de propriile ei păcate sub privirea Celui ce vedea în sufletul ei și totuși nu o condamna, așa că nu mai conta nici dacă murea, ea voia doar să-L facă să simtă că Îl iubește. Așa că a uitat de ce are voie să facă și ce nu și s-a aruncat să-L apuce pe Cel care a apucat-o mai întâi. Nimeni nu avea ce să judece la zdrobirea ei, doar Cel în fața căruia se zdrobea și El n-a respins-o, așa că nimeni n-avea dreptul să judece ceea ce făcea, la fel cum nici eu nu am nici un drept să judec zdrobirea și închinarea nimănui. Am dreptul să-mi dau cu părerea când vine vorba de păcat, pentru că afectează tot Trupul, dar nu când vine vorba de închinarea cuiva pentru că știu că Cel în fața cui m-am zdrobit și eu odată, poate să judece închinarea mea după același standard după care și eu judec. Nu vreau niciodată să facă Yeshua cum a făcut cu Shimon, să vorbească cu mine dar să se uite la cel pe care l-am judecat pentru că n-are cum să nu se bucure de închinarea lui. El n-are nevoie să-i atrag eu atenția cine se închină potrivit cu Scripturile și cine nu, pentru că nu mie mi se închină. Eu trebuie să mă închin și să-mi văd de închinarea mea, pentru că închinarea este doar între om și Adonai și e cel mai intim lucru spiritual care există și dacă nu-mi permit să mă bag în intimitatea a doi oameni, cu siguranță n-am ce să-mi permit să mă bag în intimitatea lui Adonai cu un om.
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה
c de ea chiar dacă nu știu că de ea mă lovesc. Am ajuns să măsor distanța dintre ceea ce sunt și ceea ce am impresia că ar trebui să fiu. Măsor distanța dintre mine și visele mele. Măsor distanța dintre mine și frica mea. Încerc să aproximex până și distanța dintre azi și cât s-ar putea să mai trăiesc și am regretat de multe ori felul în care măsor sau aproximez distanța, cel mai mult pentru că m-a obligat să-L percep până și pe Adonai în termeni ”metrici”, doar că lungimea pe care am ales-o ca să o numesc ”metru” ca să am cu ce să măsor spațiul dintre mine și El, e unul la fel de eronat ca și gândirea mea tipicară. Dacă eu mă apropiam de Adonai, atunci aveam impresia că spațiul dintre noi s-a diminuat și deci El mi-e aproape, iar dacă eu mă îndepărtam de El aveam impresia că spațiul dintre noi crește și deci El îmi este departe.
