Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale. - Isaia 64:8Am văzut într-un film, o scenă care mi-a rămas în minte. Un olar îl învăța pe fiul lui cum să facă un vas, dar i-a specificat înainte că trebuie să frământe bine lutul, până când scoate tot aerul din el, deoarece aerul rămas, ar crăpa vasul în momentul în care este ars în cuptor, lucru care s-a și întâmplat. Scena respectivă m-a inspirat să scriu postarea de azi.
Îmi amintesc când eram copil, că primul lucru pe care-l vedeam dimineața când mă trezeam, erau farfuriile de lut, atârnate pe pereții din casa bunicii mele. Mă uitam la ele până mă dezmeticeam și mereu mă gândeam că sunt foarte fragile, că se pot sparge ușor, tocmai de aceea nu sunt la îndemâna cuiva ca mine. Eram copil... nu înțelegeam eu prea multe. Acum, că sunt o leacă mai luminată decât atunci, fac aceeași greșeală. Mă uit la mine ca și la o farfurie de lut, care oricând poate să se spargă, dar asta se întâmplă doar când uit procesul prin care am trecut să ajung în forma în care sunt.
Eu pot să mă uit la un vas de lut și să văd doar slăbiciunea lui, că oricine l-ar putea sparge, dar olarul se uită la vas și știe prin
câte a trecut să ajungă în forma aceea. Știe că lutul a îndurat ploi și ninsori până când olarul l-a luat din locul în care era, nu ca să-l protejeze, ci pentru că avea un plan cu el. Și în loc să-l ducă acasă și să-l pună în vitrină, că doar e special, l-a luat și l-a trântit la pământ în atelierul în care lucrează. L-a frământat cu mâinile și l-a călcat cu picioarele, ca să scoată fiecare strop de aer din lut și lutul poate înțelegea doar că e lovit de cel de la care aștepta mângâiere. Dar olarul nu se oprește aici. Ia măsura de lut de care are nevoie și după ce aerul a fost eliminat, îl așează pe roata olarului. Îl învârte mereu în timp ce mâinile lui ating lutul să-i dea formă. Își udă mâinile des ca lutul să nu se întărească și nu se oprește din lucru până când vasul nu are forma dorită de olar. Apoi ia vasul și-l arde la o temperatură de 1300 C. Când îl scoate din cuptor, el nu mai vede ceva fragil, pentru că știe prin ce a trecut lutul ca să devină vas. Apoi vasul este înfrumusețat și semnat de cel care l-a făcut, ca să se știe cine este autorul.
Eu pot să mă privesc prin prisma slăbiciunilor mele, dar Cel care mi-a întocmit ființa, poate să se uite la mine și să vadă tărie, pentru că își amintește unde zăceam până în momentul în care m-a luat și m-a dus în atelierul Lui. Avea un scop cu mine și pentru că alții mi-au spus exasperanta frază ”tu ești specială”, am ajuns să cred asta și am așteptat ca El să mă ducă și să mă pună în vitrină, așa bucată de lut. Dar
El m-a dus și m-a trântit la pământ. M-a călcat în picioare, m-a frământat cu mâinile, m-a lovit cu lucruri care m-au lăsat fără suflare și nu s-a oprit până când nu a scos tot aerul din mine. Am înțeles procesul acesta ca pedeapsă și am început să mă îndoiesc că îmi vrea binele. Nu înțelegeam de ce El, de la care așteptam mângâiere, dădea în mine, dar El nu s-a oprit în părerea mea greșită despre persoana Lui, ci a continuat. Aerul face ca lutul să pară mai mare decât este, iar în momentul în care este ars în cuptor, aerul este eliminat și lasă un loc gol în vas, defect ce va duce la distrugerea vasului. Așa că Olarul știe că decât să mă arunce afară la sfârșit, mai bine mă calcă în picioare când încă sunt lut.
După ce m-a lăsat fără aer, am crezut că în sfârșit e gata, dar m-am trezit pusă pe roata olarului și învârtită până când lumea din jurul meu nu mai avea sens și așa amețită simțeam doar mâinile Lui care se udau des, ca să mă ude pe mine ca nu cumva să mă întăresc - să nu mă răzvrătesc în mâna Lui, ci să prind forma pe care El o dorea.
Când am prins formă, am zis ”wow, ce
faină sunt!” dar asta pentru că nu știam ce urma. Olarul m-a luat și m-a pus în cuptorul Lui. M-a ars acolo până când nici o apă n-ar mai fi în stare să mă reducă la forma mea de lut. M-a însemnat cu Ruch HaKodesh
(Duhul Sfânt) ca să știe toți cine e Autorul, că nu sunt în serie, prelucrată la o fabrică de producție în masă, ci am fost formată de mâinile lui Kadosh Baruch Hu
(Celui Sfânt, binecuvântat să fie El).
Când vasul e gata (cu adevărat gata) nu mai crede despre sine nimic extraordinar și nici nu-i pasă dacă alții îl văd extraordinar sau fragil, pentru că el știe doar prin ce a trecut să devină vas. Tot ce așteaptă e să fie folosit după cum vrea olarul.
Olarul care m-a făcut, nu m-a făcut cu scopul să mă zdrobească, ci să mă folosească și știu că nu mă va da niciodată în mâinile cuiva care să mă ciobească sau să mă scape, ci doar El mă va ține în mâini, pentru că El nu are cum să mă scape.
Așa că pot eu să par fragilă, dar am îndurat multe să fiu în forma care sunt și nimic din ce sunt sau ce voi fi nu este meritul meu ca lut, ci meritul Celui care nu a renunțat la mine nici măcar atunci când Îl credeam că e împotriva mea.
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה
