A Lui

Căci dacă trăim, pentru Adonai trăim; şi dacă murim, pentru Adonai murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai lui Adonai. - Romani 14:8


Când mi s-a spus de Yeshua prima dată, problema s-a pus ceva de genul ”dacă nu-L alegi pe El ajungi în iad” și mai de frică, mai din vinovăție pentru trecutul meu, am ajuns cumva să iau în considerare că ar fi spre binele meu să-L aleg.
Când am ajuns să-L prezint altora m-am trezit că folosesc aceeași strategie. Urmam un program care prezenta Evanghelia printr-o ilustrație:
Doi oameni stau într-un avion și la amândoi li se dă o parașută, doar că primului i se spune că parașuta îi va îmbunătăți zborul iar celui de-al doilea i se spune că avionul e pe cale să se prăbușească, deci să fie pregătit pentru că în orice moment va avea nevoie de parașuta respectivă. La un momentdat vine o stuardeză și varsă cafea fierbinte pe călători. Primul, care purta parașuta pentru a-i îmbunătăți zborul, observă că stă foarte incomod din cauza acesteia, este ridiculizat de ceilalți pasageri care nu poartă parașuta în spate și faptul că stuardeza varsă cafea pe el pune capac la tot. Își ia parașuta, o trântește la pământ și declară că a fost mințit. Parașuta nu i-a îmbunătățit zborul.
Cel de-al doilea, care poartă parașuta pentru ca să nu piară când se prăbușește avionul, nu e interesat că parașuta îl incomodează și nici că ceilalți râd de el, iar când stuardeza varsă cafeaua pe el, se prinde și mai tare de parașută și abia așteaptă să sară odată.
Morala e că motivul pentru care te întorci la Adonai determină felul în care îți vei ”suporta zborul”.
O vreme am crezut în felul acesta: am ”parașută” și sunt scăpată, mulțumesc! Dar cred că era doar gândirea mea limitată și instincul firesc de a-mi scăpa pielea.
E un adevăr că destinația pentru cei care nu se întorc la Adonai, este iadul, dar Evanghelia nu constă în a le prezenta la oameni iadul, ca speriați fiind de ororile de acolo să aleagă (chiar dacă nu ar vrea ei neapărat) ”răul mai puțin rău” adică Împărăția lui Adonai.
Cei mai mulți, Îl primesc pe Yeshua în inima lor și prin asta își încheie asigurarea împotriva iadului, dar nu reușesc să priceapă de ce le cere tot mai mult Adonai și-i auzi cu vorbe de genul ”ce mai vrea de la mine acum, că doar L-am acceptat?”
Însă nu e vorba că El îmi aparține mie, ci că eu îi aparțin Lui. Nu eu am făcut efortul acceptându-L, nu eu a trebuit să fac loc în mine și în inima mea plină de toate gunoaiele, să mai încapă și El, ci El a făcut efortul acceptându-mă pe mine și El a trebuit să facă loc în Sine, să moară, să învie, să mă cheme, să mă adune, să mă mângâie, să mă ridice, să mă dezbrace de mizeria în care eram îmbrăcată și să-mi dea o haină a slavei. El m-a acceptat în inima Lui.
Unii își permit să-i întoarcă spatele de parcă n-ar fi vrednic de așa onoare să-L primească în inima lor de om, pentru că nu înțeleg că cinstea ni se dă nouă să fim primiți în inima Lui.
Nu e vorba că El îmi aparține mie. Oricum nu pot decât să mă arunc înainte încercând să-L apuc, așa cum El S-a prins de mine, chiar dacă El mă ține cu tot și eu țin doar capătul tzitzitului Său. Nu-i vorba despre flăcările iadului, nu de frica acestora îl urmez, ci pentru că sunt a Lui. Dacă trăiesc, pentru El trăiesc și dacă mor, pentru El mor și fie că sunt vie sau moartă, eu sunt a Lui, chiar dacă nu are aproape nici un beneficiu de pe urma mea. El a făcut loc în Sine ca să mă primească și în El rămân. Nu se mai pune problema să-L urmez ca să am parașută când se prăbușește avionul, ci se pune problema că eu nu pot fără El. Îl urmez pentru că nu pot concepe să fiu într-un loc unde El nu mai e cu mine să-mi strălucească. Îl urmez pentru că nu pot să merg fără să-i simt mâna ținându-mă de mână și nu pot să mai plâng fără să știu că El e Cel care îmi șterge lacrimile. Îl urmez pentru că a venit după mine până în întunericul cel mai gros și de acolo m-a smuls, m-a curățit și mi-a luat măsurile, apoi a făcut exact atâta loc în Sine cât aveam eu nevoie și m-a acoperit cu El ca să nu mai îmi dea drumul niciodată. Îl iubesc pentru că El m-a iubit când nu era nimic vrednic de iubit la mine și m-a iubit până când nu i-am mai rezistat și m-am îndrăgostit pe veci de El. De-atunci nu mai e vorba despre mine, că El îmi aparține mie, ci e vorba despre El și că eu îi aparțin Lui. Are dreptul să-mi ceară orice, are dreptul să-mi refuze orice, are dreptul să mă pună oriunde și are dreptul să mă ia de oriunde, fie că mie mi-ar plăcea sau nu. E dreptul Lui pentru că a putut să mă iubească. Eu sunt a Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

England 2010

Bob de grâu

Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. - Matei 3:12

Înainte ca grâul să fie pus în grânar, este vânturat și curățit de neghină. Bobul de grâu este mai greu decât impuritățile care se găsesc în el, iar în momentul în care este aruncat cu lopata, vântul suflă neghina care nu are nici o rezistență în fața acestuia, în timp ce bobul de grâu cade în locul în care intenționează stăpânul.
Atât bobul de grâu cât și neghina sunt supuse aceluiași tratament, suferă aceeași aruncătură, experimentează același vânt, doar că bobul de gâu are greutatea să cadă în locul în care dorește stăpânul, pe când neghina nu rezistă în fața vântului.
Bobul de grâu nu se simte ofensat de tratament, nu consideră că stăpânul nu-l iubește, că dacă l-ar iubi nu l-ar arunca în aer și nu i-ar da drumul pe vânt. Nici vorbă! Bobul de grâu trebuie să fie în grânar și în grânar nu are voie să intre neghină.
Cei care au crezut în Jertfa lui Yeshua și L-au făcut Domnul lor, sunt ca și boabele de grâu. Fie că le place fie că nu, aceștia vor fi vânturați, iar dacă vor rezista în fața vântului, vor moșteni ”grânarul”, care este Malchut HaElohim.
Vântul nu e plăcut și nici de dorit, dar este necesar ca să dea pe față esența fiecăruia. Dacă ne lăsăm purtați de orice vânticel, atunci nu avem greutate, adică nu-L avem pe El. Cei care sunt cu adevărat ai Lui nu sunt afectați de vânt. Adonai alege vântul pentru că acesta nu poate să dăuneze grâului în nici un fel, ci doar neghinei. Dacă suntem cu adevărat ai Lui, vântul doar ne va despărți de neghină. Greutatea noastră o dă Cel care locuiește în noi, tocmai de aceea nu putem să fim suflați de vânt, pentru că El stăpânește chiar și peste vânt.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

El știe ce face

Săptămâna trecută eram în Birmigham (Anglia) și după o zi întreagă de umblat prin mall-uri la cumpărături, am clacat în sinea mea și simțeam că mă scufund. Pe mine mă deprimă cumpărăturile și am răbdarea unui copil de 4 ani când vine vorba de a sta în magazine de haine. Cumnatul meu, Daniel, suferind de același sindrom ca și mine mi-a sugerat să mergem în Waterstone ceea ce am și făcut. Am urcat la etajul 4 unde era secțiunea de religie și am pus mâna pe o carte încercând să mă regăsesc într-o frază sau orice dar să nu mă mai simt așa de desprinsă de tot ce prețuiesc. Cartea s-a deschis la acest citat:

Dumnezeu m-a creat să-I slujesc într-un mod unic, mi-a încredințat o slujbă pe care n-a încredințat-o nici unui alt om. Eu am o misiune de îndeplinit – s-ar prea putea să nu știu care e misiunea mea în această viață, dar știu că voi știi în cealaltă. Eu sunt o verigă dintr-un lanț, o legătură care-i unește pe unii de alții. El nu m-a creat în zadar. Am să fac binele. Am să-mi îndeplinesc misiunea. Am să fiu un mesager al păcii, unul care va propovădui adevărul în locul în care sunt și voi păzi poruncile Lui. Deaceea am să mă încred în El. Oricum aș fi și oriunde aș fi știu că nu voi fi izgonit dinaintea Lui. Dacă mă voi găsi în boală, cu boala mea tot am să-I slujesc. Dacă mă voi găsi în nedumerire, cu nedumerirea mea tot am să-I slujesc. Dacă mă voi găsi în tristețe, cu tristețea mea am să-I slujesc. El nu face nimic în zadar. El știe unde vrea să mă ducă. Poate să-mi ia toți prietenii și să mă arunce în mijlocul străinilor, poate să mă facă să mă simt părăsit, să-mi înnece duhul, să ascundă de mine viitorul care mă așteaptă – totuși El știe ce face. – John Henry Newman

M-am pus în genunchi acolo între cărți și am început să respir ușurată pentru că am înțeles că Adonai știa de la întemeierea lumii că în ziua aceea am să mă simt pierdută și sufocată și a rânduit să trăiască cineva momente care să-l facă să scrie acele lucruri iar eu să intru într-o librărie 210 ani mai târziu și să-i citesc cuvintele, iar apoi să mă simt înviată. Am înțeles că nu face nimic în zadar, nu ca și cum n-aș fi știut la nivelul minții, dar am înțeles cu inima că fiecare pas al meu e măsurat, fiecare respirație a mea e rânduită, fiecare gând al meu e băgat în seamă, fiecare lacrimă e adunată și prețuită, fiecare dorință a mea stă înaintea Lui și fiecare prăbușire a mea e calculată în așa fel încât face ce face și tot îmi trimite un sunet sau un cuvânt exact la timp ca să mă ridice. Adonai știe ce face cu viața mea. Și dacă a creat soarele exact la distanța perfectă de Pământ, dacă i-a măsurat perfect poziția astfel încât să nu fie prea aproape ca să ardă tot și nici prea departe ca să înghețe tot, atunci sigur mi-a calculat poziția perfect încât să fiu destul de aproape și de departe față de ceea ce trebuie să fiu. Mulțumesc Adonai!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Ca un copil

”Și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” - Matei 18:3

La vârsta de 3 ani copilul evreu (mă refer la cei care urmează Iudaismul, nu la cei asimilați printre goyim) învață să scrie și să citească în ebraică, devenind fluent până la vârsta de 5 ani când intră în cheder (școală elementară Iudaică) și începe să învețe Torah și Talmud.
Și eu m-am apucat de învățat, doar că nu la vârsta de 5 ani, ci la 21. Voiam să învăț Iudaismul și intrasem direct în tractatele talmudice și îmi rupeau puterea înțelegerii mele de atunci și nu reușeam să asimilez învățătura. Eram foarte frustrată pe tema asta, până când Shirah, o prietenă dragă, mi-a spus că nu am cum să învăț așa, dar mie spune-mi că nu pot ceva că atât îmi trebuie ca să pot. Shirah era cu 1 an mai mare decât mine și cunoștea Torah și Talmudul cum știe un creștin ”Tatăl nostru” și mă enerva la culme când spunea că nu pot să învăț la fel ca ea. Tot timpul aveam un sentiment de superioritate și-mi spuneam ”cum să nu pot să învăț?! Eu am Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) în mine, am înțelepciunea lui Adonai! În mine locuiește Adevărul și Cuvântul întrupat, cum să poată să învețe mai bine cineva care nu are toate astea?” Dar Adonai a fost bun cu mine și nu s-a uitat la mândria mea ci la faptul că eu chiar voiam să învăț. M-am tot rugat să îmi arate ce fac greșit sau ce nu fac de înțelegerea mea e atât de limitată și mi-a amintit de cuvintele lui Yeshua, care spunea că dacă nu te faci asemenea unui copil, cu nici un chip nu ai să intri în Malchut HaShamayim (Împărăția cerurilor). Creștinii au dedus de aici că trebuie să fie copilăroși sau imaturi sau să se comporte ca și copilașii, dar e logic de dedus că nu la asta se referă din moment ce Pavel spune ”Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari.”- 1 Corinteni 14:20. Și dacă nu la un comportament copilăresc se referea Yeshua, atunci la ce?
Aseară am fost la un baby-shower pentru o prietenă și era plin de copii acolo că nah! - am fost binecuvântată doar cu prietene măritate. Am venit acasă cu decizia clară ”eu n-am să am copii și gata!” dar mi-am amintit de pasajul de mai sus. Copiii ăștia nu au învățat din scutece cum să se comporte în societate sau teoria quantumului și a relativității, ci au început cu a spune ”mama - tata” și cu a învăța să numere și să spună cuvintele la început mai greșit, iar apoi mai clar. Yeshua este Începutul, sau nașterea ta, dar trebuie să uiți tot ce ai crezut că știi până în momentul când L-ai întâlnit pe El și să te faci asemenea unui copil care învață totul de la zero, dacă nu, nu ai cum să intri în Împărăție cu înțelegerea ta. Pe mine mă sperie cineva care s-a botezat de 2 luni și el deja vorbește de doctrină și teologie, când poate îi e greu și să se relaționeze la Adonai ca și Tată. Mai întîi stai și identifică pe cine ți-a dat Viață, ca și un nou născut și apoi uită-te la El până când știi pe veci că El e Tata și chiar dacă ar sta în mijlocul a mii de tați, tu știi care e al tău, după aia stai și cugetă la doctrine. Când va veni timpul să te maturizezi, da! - rupe-ți mintea pământească și firească să pricepi lucrurile adânci ale lui Adonai și nu da dovadă de un retard spiritual mângâindu-te cu gândul că tu ești bine că ești asemenea unui copil rămânând astfel un prunc în Hristos care mereu are nevoie de atenția celorlalți. Trebuie să fii copil ca să intri în Împărăție, dar odată intrat trebuie să-ți zidești pe temelie, ori dacă ți-e destul doar să intri și să rămâi la stadiul de prunc, nu are să vină nimeni să zidească în locul tău și nici să-ți schimbe scutecele.
În Talmud, în Mishna perek 4, ben Zoma pune 4 întrebări, iar prima este ”cine este înțelept? - Cel care învață de la toți oamenii, după cum este scris ”am învățat de la toți învățătorii mei” (*- vezi notă- Tehillim/Psalmi 119:99).
Am fost binecuvântată cu mulți învățători asemenea unui copil care are profesori pentru diferite materii. Unii m-au învățat că pot să zâmbească și să dea mâna cu tine, dar cu același zâmbet pot să râdă de tine în fața altora, că pot să te mângâie cu aceeași limbă cu care te bârfesc și că vorbele lor au efect ani la rândul. Unii m-au învățat că sunt slabi și depind de tine ca să-i ridici și să-i porți, dar cumva găsesc în ei așa putere de să-ți zdrobească inima doar la o zi distanță. Unii m-au învățat că pot să găsească împlinirea în cea mai cruntă singurătate și că pot să se țină de poala hainei lui Yeshua și dacă le-ai rupe degetele unul câte unul și m-au inspirat să fiu la fel. Alții m-au învățat că Yeshua poate fi priceput și acceptat chiar dacă s-au născut cu sindromul Dawn sau cu o minte de geniu și că pot să creadă împotriva oricărei deznădejdi; de la ei am învățat că nu am nici o scuză pentru mediocritatea mea.
Am avut mulți învățători și-i mulțumesc lui Adonai pentru ei toți și-i mulțumesc pentru cei care încă mă învață sau au să mă învețe în viitor, pentru că datorită lor, eu sunt și am să fiu tot ceea ce El m-a chemat să fiu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה


* Notă: Psalmul 119:99 - traducere greșită în limba română: Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei.
ebr. : - mi kol melamedai hiskalti - de la toți învățătorii mei am învățat.

Prețuit în ochii Mei

De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. - Yeshayahu/ Isaia 43:4

”Tu ești special(ă)!” - Am auzit expresia asta rostită cu atâta încredere de la amvon, de sute sau poate chiar mii de ori, că am început la un momendat să cred lucrul acesta. Dar mie nu mi-e destul să-mi spui că cerul e albastru, eu vreau să știu de ce și dacă știu de ce, atunci vreau să știu dacă doar ochii mei percep albastrul cerului într-un anume fel, sau dacă toți îl percepem la fel - nu mi-e destul să mi se spună că sunt specială, eu vreau să știu de ce? Oricât am căutat ”specialul” în mine, nu am găsit decât ”comunul” și am fost repede aruncată în categoria ”probleme cu imaginea de sine” pentru că nu reușeam să văd ce predica tot fratele cu glas mai răspicat (mă scuzați: pasiune). O vreme am tăcut ca să observ lucrurile și repede mi s-a reproșat că aș fi timidă, dar oricine mă cunoaște știe că dacă cineva nu suferă de boala asta, atunci aceea sunt eu, iar dacă mă port ca și cum aș fi eu mi se reproșează că aș vrea atenție - atât sunt de specială! Am întrebat pe alții mai cunoscători ca mine la ce se referă când spun oamenilor că sunt speciali? Că au un deget în plus față de alții? Că au un talent pe care nu-l are nimeni? Sau că sunt pur și simplu diferiți? Dacă au un deget în plus, sunt mutanți. Dacă au un talent mai special, sunt artiști și sunt mulți artiști păgâni, care mor păgâni cu tot ”specialul lor” și ajung în iad. Dacă sunt doar diferiți, atunci o firmă care face pixuri, poate să producă 10.000 de pixuri identice și fiecare e diferit de altul chiar dacă ți s-ar vinde la set, dar asta nu îl face pe nici unul special.
Când ți se spune că ești special, te fac să crezi că e ceva în structura ta ca om care e special, dar după părerea mea asta e aberant pentru că special înseamnă să te deosebești de restul lucrurilor asemănătoare prin trăsături care îți sunt proprii, dar dacă eu am puterea să mă ridic, la fel o are oricine și dacă eu am puterea să cred la fel o are oricine, că aleg să facă asta sau nu e altă mâncare de pește. Eu nu cred că cineva e special prin doar existența sa și dotările din fabricație.
Dacă revin la firma de pixuri, aceasta da, poate să producă 10.000 de pixuri identice, dar dacă unul din acele pixuri ajunge să fie cumpărat de Madona, atunci chiar dacă fiecare pix de genul ar costa 10 RON, pixul care aparține lui Madona, și-ar însuti valoarea, doar prin simplu fapt că îi aparține ei. Pixul devine special din cauza celui căruia îi aparține, nu pentru că ar fi special prin existența sa.
Eu poate că am fost făcută la fel ca jumate din planetă, dar îi aparțin Împăratului care mă prețuiește și atunci chiar dacă toți ar avea un preț stabilit, prețul meu devine inestimabil din cauza Celui căruia îi aparțin.
Pentru mine nu înseamnă nimic 1,50 m/50cm de material alb, dar pictează pe el cu albastru magen David (steaua lui David) și dintr-o dată bucata aia de material, reprezintă o țară pentru mine și tot ce eu iubesc și sunt în stare să cumpăr bucata aia de material oricât ar costa și să o prețuiesc toată viața. Poate pentru altcineva ar fi aberant, dar acela e un lucru care are preț în ochii mei și punct. Pentru Adonai eu am foat ca și bucata de material alb care avea un preț la fel ca și orice altă bucată de material alb de dimensiunea respectivă, dar s-a pus peste mine Sângele lui Yeshua și dintr-o dată pentru Adonai am devenit tot ce prețuiește El mai mult și e în stare să mă prețuiască până la capăt și să dea sume de genul ”oameni și popoare” pentru viața mea, sume pe care un cineva care nu mă prețuiește nu le-ar înțelege, dar eu am preț în ochii Lui și punct.
Faptul că eu sunt specială sau nu, nici măcar nu mă mai interesează pentru că știu că sunt prețuită la sute și mii de ori valoarea mea reală, doar pentru că port Sângele Preaiubitului lui Adonai.
Dacă eu sunt om și pot să prețuiesc lucrurile mele evreiești și toate le țin la loc de cinste și nu mi-aș permite niciodată să le pierd sau să le las să fie atinse de nimeni care nu le înțelege valoarea, cred că Adonai face la fel cu mine doar că la un nivel care mie îmi întrece imaginația.
Evreii sunt foarte atenți cu orice conține Numele Sfânt al lui Adonai și dacă scapă pe jos o carte sau tefillin-ul, imediat le ridică și le sărută și le strâng în brațe, pentru că le prețuiesc din pricina Numelui Sfânt, nu pentru că materialele din care sunt făcute sunt speciale în sine.
Dacă oamenii pot să facă asta, atunci Adonai care știe că am Sângele Sfânt peste mine și că am primit Numele lui Yeshua, Nume pe care El Îl prețuiește atât de mult că nu-i poate rezista și dă oricui cere în Numele acesta, atunci cum mă tratează El de fiecare dată când eu cad, sau plâng, sau mă frâng? Nu eu pentru că aș fi specială, ci eu pentru că îi aparțin Lui - eu pentru că am Numele Lui - eu pentru că am preț în ochii Lui și nu poate să nu mă iubească. Binecuvântați să-Ți fie ochii Melech sheli, că mă văd prețuită când Te uiți la mine!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה