Mama mea e pasionată de flori. Le iubește, le plantează, le îngrijește și se bucură de ele cum mă bucur eu de orice are legătură cu Israel.
Ieri mama ținea în mână un bulb de habar n-am ce floare sau plantă, dar mi-a rămas imaginea aia în minte toată ziua și m-am tot gândit la cum poate ceva atât de urât și umil să conțină frumusețe înlăuntrul lui.
Spre deosebire de mama mie nu-mi prea plac florile, decât pe câmp sau în grădinile altora, dar îmi lipsește din ADN gena feminină (dacă există vreuna) care se bucură când primește flori. Pentru una ca mine (pentru care un buchet de flori înseamnă doar un drum în plus la gunoi) care n-a asistat în viața ei la procesul minunat de a planta urâțenia de bulb în pământ și să aștept plină de speranță și credință că va ieși ceva frumos, nu pot să văd în bulb decât murdărie. Însă cred cu toată inima că Adonai e ca un grădinar credincios.
El ia un bulb murdar ca mine, la care nu i-ai arunca nici o privire admirativă pentru că nu-i nimic de admirat și crede că va ieși ceva frumos.
De multe ori mă uit la mine și-mă văd doar urâțenia și mizeria și nu pot să cred că poate ieși ceva bun din mine. Și vine Adonai și-mi spune ”ești o făptură minunată! Ai încredere în Mine! Am un plan!” și gândul mă încântă, pentru că am o imaginație ieșită din comun și am impresia că sigur planul e să mă facă vreun zmeu pentru muritorii de rând și când colo, mă ia și-mi sapă o groapă în care mă așează cu mâinile Lui. Iar eu mă zbat și strig ”ce plan e ăsta?! Vrei să mă omori?!” dar El doar zâmbește ca și cum știe prin ce urmează să trec și înțelege lupta mea, dar cu toate astea așează pământ peste mine și mă îngroapă în întuneric. Și sufăr și am impresia că am fost trădată... că am sperat degeaba în Grădinar... că poate urâțenia mea n-o poate îndura nici măcar El... că poate ăsta e sfârșitul. Și mă resemnez și îndur întunericul și mizeria în care sunt și tremur și am impresia că sfârșitul e ceva continuu pe care-l suferi în fiecare zi și nu este nici o speranță. Însă în întunericul meu nu pot să nu-mi amintesc zâmbetul Grădinarului și chiar dacă nu mai vreau să sper, visez la o zi în care am să-I văd Fața din nou. Și abia când încep să visez să-L revăd pe El și nu mai visez la minunea care aș putea devenii, încep să mă rup din coajă și tulpina nu-mi mai încape în locul strâmt și de atâta disperare străpung pământul și-mi fac loc către Lumină. Și când văd cerul înțeleg că izbăvirea din propria-mi stare nu stătea în faptul că Grădinarul ar veni să mă dezgroape, ci în faptul că El a ascuns în mine puterea de a mă înălța până la El.
Îmi scot capul din pământ, și văd grădina că e plină de flori unele mai frumoase ca altele și încep iar să disper că eu n-am nimic care să bucure privirea Grădinarului, că am abia câteva frunzulițe firave care pălesc în comparație cu restul. Însă grădinarul vine și mă udă în fiecare zi cu credincioșie și când încep să nu mă mai uit la restul ci doar să aștept vizitele Grădinarului, purtând în inimă doar gândul că vreau să-L văd zâmbind, mă trezesc că am înflorit și habar n-am când și nici măcar nu mă mai interesează de propria-mi frumusețe ci doar de zâmbetul Lui.
E fain să ai viziuni mărețe și declarații de misiune și vise imposibile în care să crezi... însă cred că de fapt ceea ce contează e doar Fața Lui când se uită la tine. Eu mi-am petrecut multă vreme încercând să fiu minunată, că doar așa scrie că sunt și mi-a plăcut ideea ca alții să se minuneze de minunăția mea... însă am înțeles că tot ce trebuie să fac este să mă minunez de minunăția care este Adonai și să-L las pe El să mă vadă minunată, pentru că doar El a ascuns frumusețea în mine și doar El a fost martor la tot ce-am îndurat să ies din pământ.
E ușor? Nici vorbă! Trebuie să-ți suferi nesiguranța și întrebările într-un întuneric crunt și o mizerie oribilă, în care doar picături de apă murdară te-ajung pentru că ți-e filtrată prin tot pământul care te acoperă, însă dacă speri împotriva oricărei deznădejdi și te lași purtat doar de gândul că îi vei vedea fața, cred cu toată inima, că nimic nu-ți poate sta în cale.
”Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” - Yov 19:25-26
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה
