Aproape sau Departe?

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?- Yirmiyahu/ Ieremia 23:23

Este un cântec de la - Delirous? - numit ”Obsession”, iar un vers din acest cântec spune ”uneori îmi pari mai departe decât luna, iar uneori îmi ești mai aproape decât pielea mea”. Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar câteodată pot să Îl simt de parcă ar fi întrupat lângă mine, iar alteori mi se pare că sunt sute de lumi între mine și El, că nu doar lumea pe care o percep mi-L acoperă să nu-L văd, că nu doar cerul de deasupra mea Îl ascunde, ci simt o distanță care nu se poate măsura cu unități de măsură omenești.
Mă uitam la un documentar despre balenele ORCA, sau balenele ucigașe, care au văzul la fel de limitat ca și liliacul și că din această cauză folosesc sunetul ca și unitate de măsură pentru a aproxima distanța. Sunetele sunt emise pe frecvențe foarte joase și pot să fie percepute pe distanțe de sute de kilometri, de alte balene. Când sunetul se ”lovește” de obiectul întâlnit, vibrează înapoi la balenă, iar aceasta poate să înțeleagă distanța dintre ea și obiectul întâlnit de sunet.
Am început să mă gândesc la versetul din Yirmiyahu 23:23 „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?”. Nu pentru Sine face El această afirmație. El știe că poziția Lui față de mine nu se schimbă în funcție de felul în care eu percep distanța. Dacă El afirmă că e un Dumnezeu de aproape și de departe e pentru mine, ca eu să cunosc că depărtarea mea de El e relativă și că nu înseamnă nimic. Și dacă a creat în lumea naturală un sistem de comunicare atât de complex ca și cel al balenelor Orca, atunci a creat și pentru mine un sistem de comunicare cu El care îmi permite să rup distanța dintre noi. Oricât de oarbă aș fi și nu aș mai vedea că e cu mine, știu că este o frecvență pe care sunetele ruperii inimii mele sunt auzite de El, oricât de departe sau aproape L-aș simți. Cred că urechea Lui are capacitatea să distingă în același timp sunetul vântului, sunetul unei furnici care a scăpat un bob de grâu, sunetul unuia care strigă și Îl înjură pe El, strigătul rugăciunilor fierbiți și celor călduțe, iar în același timp poate să distingă clar sunetele pe care le emite inima mea. Eram la un momentdat într-o fază în care nu-mi rosteam anumite rugăciuni cu voce tare ca să nu mă audă cel rău și să răstoarne situația, dar cred că la fel cum încă oamenii nu pot să descifreze cântecul balenelor cu cocoașă și nici măcar nu știu la ce le folosește chiar dacă aud sunetul (doar presupun că e pentru împerechere, această teorie nefiind dovedită științific), la fel și satan - poate să audă sunetele rugăciunilor mele dar nu poate să le înțeleagă. Doar Cel care a făcut inima mea, doar Cel care locuiește în mine poate să cunoască semnificația fiecărui cuvânt, fiecărei lacrimi și fiecărui sunet pe care îl produc atunci când nici eu nu știu ce e cu mine, sau când în lumea mea nu mai sunt cuvinte care să exprime trăirea mea sau ce aș vrea ca El să înțeleagă.
Cred cu toată inima mea că Adonai lasă să Îl percep eu că ar fi departe ca să înțeleg că oricât ar fi de aproape de mine - o parte din El va fi departe de mine câtă vreme trăiesc pe pământ și că oricât aș fi de departe de El, El nu are cum să fie departe de mine și înțeleg asta clar în momentul în care nu-L mai văd nicăieri și îmi emit sunetele pe frecvențe știute numai de El și aștept ecoul ca să aproximez distanța, dar sunetul se întoarce înapoi de parcă ar fi din mine și știu atunci că e mai aproape de mine decât pielea mea.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Întuneric și Lumină

Elohim a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Elohim a văzut că lumina era bună; şi Elohim a despărţit lumina de întuneric.
Elohim a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. - Bereishit/ Geneza 1:3-5

Când Adonai a creat lumea noastră, lumina și întunericul deja existau doar că în lumi diferite. Nu scrie nicăieri că Adonai ar fi creat lumina și întunericul, deci se poate deduce că acestea deja existau. Adonai nu a ales să creeze această lume în lumină ci a mers în întuneric și acolo a zis ”să fie lumină!”. El nu a diminuat lumina ca să facă loc întunericului, ci a mers în întuneric să ducă lumina. Despre întuneric nu a zis că era bun, dar lumina a văzut că era bună, de aceea a despărțit-o de întuneric, tocmai pentru a nu lăsa impresia oamenilor că yin-yang (binele și răul, lumina și întunericul) se întrepătrund undeva și că sunt tot același lucru. Adonai a lăsat ziua să înceapă cu întunericul.
Unul din versetele mele preferate este din Tehillim 18 passuk 28 și spune ”Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.” În lumea mea întunericul era starea mea naturală, dar a venit Yeshua și mi s-a făcut lumină. Nu m-a teleportat pe mine în Lumină, ci a venit El: Lumina, până în întunericul meu ca să-mi fie lumină. Adonai S-a mutat pe Sine în lumea mea limitată și întunecată și acolo a început să facă toate lucrurile noi. Ieri mă gândeam că nu văd nimic, nici un rezultat la multe din eforturile mele și aproape tot din ce am investit spiritual ori s-a oprit ori a devenit un fel de nimic și în timp ce stam eu așa într-un fel de depresie, am auzit în mine ”a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Aparent nu are nici o logică și nici o legătură, dar am înțeles că Adonai e așa de smerit încât nu a făcut un show de Lumină care să mă orbească din prima secundă de Viață. El știa că am trăit în întuneric mult timp și că îmi va lua mult timp ca să mi se obișnuiască ochii să vadă Lumina, de aceea a lăsat noaptea să fie cea pe care am văzut-o prima dată după ce El a zis ”să fie Lumină!” Apoi, treptat a îndepărtat întunericul și a adus Lumina. Dacă stai într-un mediu luminat și apoi dintr-o dată se face întuneric, te cuprinde disperarea pentru că ochii nu-ți sunt obișnuiți și chiar dacă ar fi o lumânare în întunericul tău, ți s-ar părea insignificantă pentru că nu se compară cu lumina pe care ai experimentat-o înainte, dar dacă ești în întuneric, o lumânare aprinsă ți se pare un soare și apreciezi lumina oricât de mică sau mare ar fi.
Yeshua e Lumina lumii și ar fi putut să lumineze la așa intensitate încât să nu mai existe întuneric și nici măcar umbre, dar El nu S-a impus în nici un fel ci a lăsat să pară ca și cum nimic nu s-a schimbat prin faptul că a apărut. În întuneric a zis ”să fie lumină!” și a fost o noapte dar nu de dragul întunericului ci de dragul celor care locuiau în întuneric și care ar fi fost orbiți de El.
Am vorbit cu unii așa ziși ”dezamăgiți de Adonai” și cam toți au aceeași replică ”păi dacă spune că va face bine, ce e cu răul ăsta?! și dacă a spus că face lumină, ce e cu întunericul ăsta?!” ca și cum ar fi fost înșelați în crezul lor. Știu că pare de neînțeles să spui că Tu Ești Viața și să Te duci să mori, pare nefiresc să spui că Ești Atotputernic, dar tocmai ce ai fost bătut și batjocorit de niște muritori de rând și pare de neimaginat să spui că Ești Lumina și că Ești cu mine, dar eu nu văd nici la un metru în fața mea... dar cred cu toată inima mea că Viața ar fi avut efect doar dacă ar fi biruit moartea și tăria Lui ar fi fost valabilă doar dacă S-ar fi abținut să nu-i spulbere pe cei care-L chinuiau, iar Lumina Lui e valabilă doar dacă are ca scop să lumineze pe cei cu ochi de carne ca să vadă Calea, nu ca să fie orbiți de uimire. Scopul Lui nu e să ne uimească, chiar dacă rămânem uimiți, ci scopul Lui e să-L cunoaștem și atunci când luminează cu puterea unei lumânări și și atunci când ne orbește.
Probabil că nu am prea mult sens azi și nu știu dacă se înțelege ceva din ceea ce scriu, dar vreau doar rămână însemnat că Adonai mi-a luminat întunericul și că de dragul meu S-a smerit și a lăsat ca ziua să-mi înceapă cu noaptea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Eu și cenușa mea

„Dă următoarea poruncă lui Aharon şi fiilor săi şi zi: „Iată legea pentru olah (arderea de tot). Arderea de tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar. Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s-o verse lângă altar. Apoi să se dezbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat. Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire. Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc. - Vayikra/ Levitic 6:9-13

Olah (înălțare), era darul adus care trebuia ars înaintea lui Adonai în totalitate, o noapte întreagă, până dimineața. Erau multe jertfe pe care cineva putea să le aducă, însă olah era o jertfă specială pentru că aceasta era singura jertfă din care preotul nu beneficia deloc. Jertfa era arsă până în punctul în care tot era mistuit de foc și transformat în fum, fum care se înălța la ceruri, iar ceea ce nu se putea înălța devenea cenușă. Această cenușă era adunată de preot, doar după ce acesta îmbrăca hainele de in sfințite, apoi lua cenușa de pe altar și o turna lângă altar, apoi îmbrăca alte haine și ieșea din tabără ca să ducă cenușa într-un loc curat.

Când eu aduc o jertfă lui Adonai, s-ar putea să nu aibă la bază doar intenții sfinte, ci să mai fie impurități care o însoțesc, adică anumite așteptări sub forma ”Adonai eu îți dau asta, dar ce primesc în schimb?”, însă El nu disprețuiește darul meu, chiar dacă nu poate primi impuritățile mele și atunci îl lasă să ardă toată noaptea, să nu-mi vadă nimeni fumul în afară de El și când tot ce era curat din darul meu s-a făcut fum și s-a înălțat la El, atunci Yeshua se îmbracă în haine de in sfințite ca să vină să-mi culeagă cenușa de pe altar; adică tot ce îmi era îngreunat de fire și nu a reușit să se înalțe până la Adonai. Și măcar că ce rămâne nu e vrednic să fie prețuit, știe cât m-a costat să ard și se îmbracă în onoare ca să-mi culeagă cenușa. Se apropie de resturile mele ca și cum ar fi ceva prețios, pentru că mă prețuiește pe mine și în loc să-mi arunce cenușa la gunoi, Își ia timp să-Și schimbe hainele și să o scoată din tabără ca să o ducă într-un loc curat și nu la gunoi. El prețuiește jertfele mele... prețuiește până și cenușa care rămâne din ceea ce îi dau.
De ce trebuia strânsă cenușa de pe altar? Pentru că nimeni nu poate să aprindă focul pe cenușă. Cenușa stinge focul și nu mai poate să ardă o altă jertfă.
Singurul lucru care mă poate împiedica să ard data viitoare, e cenușa jertfei trecute. De aceea, dacă am ars odată ceva prețios pentru Adonai, nu trebuie să stau să casc ochii la cenușa care a rămas și să meditez la gândul: ”vai cât am sacrificat pentru El”, ci trebuie să Îl las să îndepărteze cenușa jertfelor trecute, ca să pot să jertfesc din nou ca și cum e prima dată când o fac, fiind perfect conștientă că Cel căruia îi aduc jertfa, mă iubește așa de mult încât și cenușa mea o adună și o prețuiește.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

...

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

*Notă pentru iubitorii de comentarii ignorante: evreii se roagă b'schus Avraham, Yitzak v'Yaakov (în meritul lui Avraham, Yitzak și Yaakov) și nu se roagă acestora, nici nu îi consideră mijlocitori între ei și HaShem.

Promisiune

David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui. - 1 Samuel 30:6

În mod normal, când cineva primește o chemare extraordinară, ca David HaMelech, se așteaptă la lucruri extraordinare și dacă mai și citește vreo 10 cărți despre proclamat și despre cum dacă ceri orice și ai credință primești, despre o credință care mută munții și o favoare care lasă lumea mască, e normal ca să-i fie imposibil să înțeleagă ce face Adonai când în loc să ți se închine stelele, luna și soarele, te lasă să fii vândut rob și târât în Mitzrayim (Egipt), iar în loc să te pună direct pe tron lasă să fii urmărit de Saul și atacat de Amalec când ți-e lumea mai dragă și în loc să fii împărat, ești unul care trăiește ascuns și în afara legii.
Oricine a citit măcar odată Scriptura poate să-ți spună frumos că în viața asta avem parte și de încercări dar trebuie să ne păstrăm credința și sună frumos în teorie, dar ce faci când ți s-a făcut o promisiune cu mult timp în urmă, dar în loc să o vezi împlinindu-se, ai parte de exact opusul și asta durează de ani buni? De obicei începe să vină îndoiala ”oare chiar a zis Adonai?” și ajungi să Îl vezi total distorsionat, pentru că în mintea ta dacă ar fi real s-ar fi împlinit deja și te îndoiești nu doar de promisiune ci și de caracterul Celui ce a făcut promisiunea. Nu cred că Adonai lasă să meargă lucrurile în felul ăsta pentru că se joacă cu noi, ci cred că în final vrea să prețuim inima Celui care a promis mai mult decât promisiunea în sine. Dacă în mintea mea caracterul Lui se schimbă doar pentru că mă obosește așteptarea, la ce mi-ar folosi împlinirea promisiunii? Dacă am parte doar de suferință, schimbă asta cu ceva faptul că El e bun și milostiv? Și dacă mi-a promis că voi ajunge să domnesc peste Israel, schimbă cu ceva ca așa va fi doar pentru că acum sunt în țara filistenilor și tocmai ce am fost prădat de Amalec? Nu. Cred că a avea parte de împlinirea unei promisiuni are de-a face cu a cunoaște caracterul Celui care a făcut promisiunea și a ajunge până acolo încât să nici nu mai conteze nimic decât El, cu sau fără promisiune.
Nu ai cum să vezi cât îți rezistă dragostea dacă nu ți-e încercată, dacă Cel pe care Îl iubești nu te duce până în punctul în care nu mai faci diferența dacă sunetele pe care le auzi sunt șoapte sau țipete și ești atât de lovit încât și mângâierile te dor, doar ca la urmă să poți răspunde real când te întreabă: ”Mă mai iubești? Dacă las să fii lovit, mai crezi că te apăr? Dacă las să plângi, mai crezi că Eu te mângâi? Dacă las să fii atacat, mai crezi că sunt biruitor pentru tine? Dacă las să ți se ia tot, mai crezi că Eu îți port de grijă? Dacă nu-Mi mai simți mâinile, crezi că te-am lăsat? Dacă nu mai simți că te iubesc, Mă mai iubești?”

Mi-l închipui pe David căzut la pământ, cu o promisiune făcută de mult și cu multe cicatrici care stau mărturie împotriva promisiunii, înconjurat de oameni gata să-l omoare, în timp ce sute de gânduri i se lovesc de suflet și nu mai înțelege nimic. Se vede părăsit, pierdut și înșelat, dar nu întreabă ”de ce?!” și nu strigă la Adonai nervos... ci de acolo, de unde nici un om nu-l mai putea ține, și-a amintit de Adonai și s-a sprijinit pe El pentru că a înțeles că promisiunea nu înseamnă nimic dacă nu-L crede pe Cel care a promis și uită că El e neschimbat.
Dacă ești doborât de prea multă așteptare, cu prea multe neîmpliniri și lacrimi și cazi cu așa greutate că nici un om din lumea asta nu te-ar mai putea ține, sprijinește-te pe El și ridică-te. Te sprijinești doar când nu mai poți sta în picioare și dacă Adonai îngăduie să nu-ți mai stea credința în picioare și să ți se prăbușească toate teoriile pentru că nimic din ce știi nu mai funcționează, nu căuta să te ții de nimic, sprijinește-te doar de El. Scopul Lui nu e să te distrugă ci să te ducă până în punctul în care îi spui real, ca și Kefa ”Adonai Tu toate le știi și știi că Te iubesc”.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Frica de Domnul

Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!- Tehillim/ Psalmi 34:9

Dacă este scris că fricoșii nu vor intra în Malchut HaElohim (Împărăția lui Elohim) (Apocalipsa 21:8) cum poate să ne ceară Adonai să ne temem de El? Dacă noi nu am primit un duh de robie ca să mai avem frică, ci unul al înfierii, atunci pot să deduc că teama și frica nu au loc în lumea lui Adonai. În pilda talanților, (Matei 25) Yeshua vorbește despre un stăpân care a dat unui slujitor 5 talanți, altuia doi și altuia unul. După o vreme s-a întors și le-a cerut socoteală pentru ceea ce le-a fost dat. Cel care avea 5 talanți a mai făcut 5, cel care avea 2 a mai făcut doi, iar cel care avea unul s-a temut de stăpânul său și și-a îngropat talantul. Cei care și-au multiplicat darul au fost lăudați pe când cel care se temuse a fost scos afară. Logica te îndeamnă să întrebi: ”dar nu era frica de Domnul începutul înțelepciunii? Nu scrie să te temi de El ca să nu duci lipsă de nimic?” Pare că Adonai S-ar contrazice, dar doar în aparență. Adonai nu ne cere ceva păcătos ca apoi să ne pedepsească pentru lucrul respectiv, iar dacă frica e ceva rău atunci cu siguranță când ne cere să ne temem de El, nu are același sens ca și o teamă oarecare.
Eu cred că frica de El e la fel ca și frica de persoana iubită. Dacă iubești pe cineva, nu vei vorbi într-un fel care să-l pună într-o lumină proastă, nu te vei îmbrăca într-un fel care să-l facă de rușine și nu vei flirta cu altcineva provocându-i gelozia, pentru că ți-e teamă ca nu cumva să rănești persoana respectivă. Teama aceasta nu e la fel ca și teama de ceva care te-a traumatizat, ci este o teamă care te îndeamnă din dragoste să faci totul pentru persoana iubită și nimic din acțiunile tale să nu întristeze omul respectiv.
Frica de Adonai nu are nici o logică dacă nu este însoțită de dragoste. În ”Shema Israel” (Ascultă Israele), înainte de toate celelalte mitzvot (porunci) este o condiție care trebuie să o îndeplinești ca să poți să asculți restul: ”Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” (Devarim/ Deuteronom 6:5). Adonai știe că dacă nu iubești pe cineva nu poți să faci nimic din ce îți cere pentru că pur și simplu nu-ți pasă. Dar dacă iubești pe cineva, chiar dacă ți-ar cere lucruri care ar părea nebunie pentru restul și chiar dacă ar veni lumea să-ți spună ”cum poți să suporți așa ceva? eu niciodată n-aș face așa ceva pentru nimeni” tu le faci pentru că ești motivat(ă) de dragoste.
Dacă eu știu că Adonai nu acceptă ca eu să mint sau să ucid sau să mănânc necurat (pentru binele meu) atunci nu mă costă nimic să fac ceea ce îmi cere pentru că Îl iubesc. Dacă nu L-aș iubi aș vedea cererile Lui ca poruncă peste poruncă și învățătură peste învățătură, dar niciodată nu m-ar motiva să le țin pentru că dragostea mea ar fi una superficială în care eu caut doar ceea ce îmi aduce mie un avantaj, cum să mă simt eu cât mai bine și totul este de fapt despre mine și cum mă iubește El pe mine. Dar dacă relația mea cu El, Îl are în centru pe El, caut să fac lucrurile pe care El le vrea fără să mă mai afecteze în vre-un fel dacă mi se răspunde sau nu, pentru că știu că Cel pe care Îl iubesc simte la fel.
Chiar dacă sună absurd, eu cred cu toată inima mea că aceeași teamă pe care eu o am ca nu cumva să fac ceva care L-ar întrista, o are și Adonai în ce mă privește pe mine. Teama pe care El mi-o cere este o teamă sfântă pe care și El o are, dacă nu, niciodată nu mi-ar cere să mă tem de El. Dragostea mea pentru El e împărtășită la un nivel la care inima mea și mintea mea s-ar rupe dacă ar încerca să le priceapă. Adonai mă iubește într-un fel în care nu sunt în stare să înțeleg, iar dacă face lucruri pe care eu nu le accept și mă dor e doar pentru că are în vedere un bine suprem pentru mine, un bine care să mă țină lângă El din dragoste, fără nici un alt interes.
Te iubesc din inimă, Adonai, tăria mea, de aceea nu mi-e greu să vin după Tine și știu că mă iubești destul încât Te-ai lăsat în mâinile oamenilor să mori pentru mine și apoi pentru ca să mă ai cu Tine pe veci, ai biruit moartea și ai înviat de dragul meu. Mulțumesc Yeshua.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה