De ce să rămâi cu Dumnezeu?

Săptămâna aceasta l-am rugat pe fratele meu mai mic, Cristian, să scrie ceva ce îi vorbește Adonai și spre bucuria mea a scris și am de gând să postez inima lui astăzi, inimă pe care sper să o simțiți din cuvintele lui.
Vreau să știti că am un frate minunat, nu pentru că este fratele meu, ci pentru că nu cunosc nici un om mai sincer în umblarea lui cu Adonai decât el și care deși a trecut prin greutăți pe care nu le pot descrie pentru că nici așa nu cred că le-ar pricepe mintea vreunui om, fratele meu nu și-a pierdut niciodată zâmbetul și nici speranța. El, Sergiu și Ema sunt oamenii mei preferați de pe toată planeta Pământ și cred că prin faptul că Adonai i-a pus în viața mea a fost felul Lui de a-mi spune că mă iubește.

Odată ce ai ajuns să Îl cunoști pe Dumnezeu, niciodată nu mai poți fi la fel. Noi, oamenii, credem că putem să facem jurăminte și legminte și să nu le ținem, dar Dumnezeu când face un legământ, El se ține de acel legământ pe care l-a făcut. Poți să încerci în frustrarea și imaturitatea ta să îi întorci spatele lui Dumnezeu găsindu-ți motive nesfârșite care să scuze de ce faci ceea ce faci, dar de fapt în firea ta tot ce vrei să faci e să păcătuiești. Te agăți de motive care există doar în capul tău dând vina pe Dumnezeu cu idei de genul: "Dumnezeu m-a părăsit; Dumnezeu nu mă mai ascultă " și ți le spui atât de mult încât ajungi să le crezi.
Imaginează-ți o situație în care stai cu soția ta în casă și tot strigi întruna ”unde ești? de ce m-ai părăsit?” și ea este atât de aproape de tine încât poți să îi simți respirația ei că îți atinge fața și tu nici măcar nu o vezi, darămite să mai simți și dintr-o dată o ignori și te prefaci că ea nu mai există.
Cu tot scenariul ăsta care deja a luat proporții atât de mari încât nu mai poți ține nimic sub control în viața ta, începi și cazi. Tu ai impresia la un moment dat că te ridici dar de fapt mai jos te adâncești. Amintește-ți de păcatele și rănile pe care le-ai avut când Dumnezeu te-a salvat și multiplică-le cu miile și vei înțelege că tot atât de mult te-ai adâncit din nou pentru că te-a cuprins păcatul.
Când L-ai scos pe Dumnezeu din viața ta, ai scos viața din tine și tot ce era viu și în creștere în viața ta moare.
M-am întors la Dumnezeu în 2001 și a fost cel mai frumos timp din viața mea. Au urmat 4 ani în care eram atât de apropiat de Dumnezeu încât nu puteam să nu Îl văd în fiecare lucru din viața mea. Tot ce îmi doream era să fiu cât mai aproape de El. Eram atât de îndrăgostit de El încât simțeam că inima și mintea mea sunt prea mici ca să cuprindă dragostea pe care i-o purtam lui Dumnezeu. Și totuși am căzut atât de tare încât am crezut că nu mă mai ridic niciodată, iar inima mea care odată era prea mică să poată cuprinde o dragoste așa de mare, acum era goală și uscată.
Se întâmplă un lucru foarte ciudat când Îl scoți pe Dumnezeu din viața ta și începi să păcătuiești,. Te cuprinde și te înfășoară atât de mult păcatul încât și dacă vrei să te întorci din drum nu mai ai
putere. Oricât ai încerca să cauți tărie să te ridici nu o găsești că doar ai scos tăria și puterea din viața ta.
Din 2005, când am avut brilianta idee de a merge pe cont propriu mai departe, au trecut șapte ani în care viața mea a fost un iad. În șapte ani pot să număr pe degete câte nopți am avut în care să dorm fără să mă trezesc cu sufletul plin de frică și teroare, panicat. Șapte ani în care nu m-am putut bucura de nimic, în care am uitat și să zâmbesc. Am dat pacea și bucuria pe lacrimi și durere, dragostea pe ură și neprihănirea pe păcat.
Când ajungi să cunoști măcar un pic din neprihănirea lui Dumnezeu, nu mai poți renunța la ea și chiar dacă L-ai scos pe Dumnezeu din viața ta, tânjești în fiecare zi după neprihănirea și pacea Lui. Nu mai poți nici să păcătuiești și nici să umbli în neprihănire și uite așa ești prins între două lumi.
Uitându-mă în spate la cei șapte ani, realizez că oricât de jos am crezut eu ca sunt, Dumnezeu niciodată nu a fost departe de mine. Niciodată nu a renunțat la mine chiar dacă eu am renunțat la El. A făcut un legământ cu mine și Dumnezeu este credincios și a ținut la legământul pe care l-a făcut cu mine.
Mi-au trebuit șapte ani să îmi deschid ochii și să Îl văd că e lângă mine - atât de tare am fost prins în păcatul meu.
Dacă vreodată îți vine vreo idee la fel de briliantă ca și a mea, crezând că îți este mai bine fără Dumnezeu, crede când îți spun că lângă Dumnezeu câștigi tot chiar dacă ai pierdut tot. Nimeni nu Îl poate da la o parte pe Dumnezeu din viața ta: numai tu .
Toată viața mea o să îmi aduc aminte de cei șapte ani, ani care și-au lăsat amprenta în viața mea și au lăsat răni adânci care în timp se vor vindeca, dar vor lăsa cicatrici. Dar când o să mă uit la acele cicatrici o să îmi aduc aminte de ce umblu cu Dumnezeu și o să le port cu mândrie.

Cristian Pop