Casa zidită pe stâncă

”De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” - Matei 7:24-27


Continuând seria ”obsesia mea cu munții”, am ajuns la casa zidită pe stâncă. Tot timpul am avut impresia că aceste cuvinte ale lui Yeshua înseamnă că dacă nu mi-am zidit casa pe nisip, atunci totul e roz și minunat, dar mi-au luat mai bine de 10 ani să înțeleg că furtunile, vânturile și șuvoaiele vin atât peste casa zidită pe nisip cât și peste cea zidită pe stâncă. Fenomenele astea ce au puterea să distrugă, sunt o consecință a faptului că trăim în această lume. Yeshua nu a venit să ne izoleze de probleme ci El a spus ”în lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Scopul nu e să ne ferească de necazuri și greutăți ci să ne învețe cum să rămânem în picioare în fața lor.
Nu cred că ești zidit pe stâncă instantaneu, la fel cum nu cred că ești zidit pe nisip instantaneu. Zidirea asta, oriunde ar fi ea, ia timp. Nu-ți apare casa peste noapte zidită pe stâncă doar pentru că ai luat o decizie în inima ta sau pentru că ai meditat mult și ai avut o atitudine pozitivă, ci casa se zidește pe măsură ce auzi cuvintele Lui și le împlinești.
Rezistența casei de pe stâncă nu se datorează unei calități superioare a materialului din care este făcută, la fel cum prăbușirea casei de pe nisip nu este cauzată de materiale de proastă calitate. Este scris despre casa zidită pe nisip că prăbușirea i-a fost mare, acest lucru însemnând că era o clădire impunătoare, deci nu are legătură cu materialul din care e făcută casa, ci are legătură doar cu locația acesteia. Dacă eu stau în picioare este doar datorită faptului că sunt în El, nu datorită caracterului meu puternic și nici abilităților mele.
El m-a iubit atât de mult încât S-a făcut stâncă pentru mine și ca și cum n-ar fi fost destul Și-a ridicat mânecile și S-a încins de lucru. M-a luat cărămidă cu cărămidă și m-a urcat până la o înălțime unde aerul e rarefiat și condițiile de lucru sunt grele. M-a zidit centimetru cu centimetru pe vânt și ploaie și nu S-a oprit oricât de greu I-a fost. Apoi a pus Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) să locuiască în mine și S-a pus pe Sine de jur împrejurul meu. Când au venit adevăratele dezastre ale naturii peste mine, nu mai îmi era nimic nou, pentru că pe vreme dezastroasă am fost zidită de la prima cărămidă. Asta nu înseamnă că rămân intactă după dezastru, ci de multe ori rămân în urma lor cu geamuri sparte și bucăți din acoperiș rupte, poate chiar stricăciuni pe care nici eu nu le sesizez, dar El, Credincios fiind, vine și mă inspectează milimetru cu milimetru și fiecare gaură o umple; orice e rupt, leagă; orice e spart lipește și dacă e nevoie înlocuiește, dar casa îmi rămâne în picioare. El m-a făcut și nu are cum să nu vegheze asupra mea după atâta lucru depus. Nu m-a zidit pe stâncă să vină să mă viziteze în vacanțe, ci m-a pus acolo ca să locuiască în mine mereu.
Așa cum este adevărat că dacă nu zidește Adonai o casă degeaba lucrează cei ce o zidesc, este adevărat și că dacă El zidește o casă, degeaba se luptă cei care vor să o dărâme. Trebuie mai întâi să dea afară Locatarul din mine, apoi să încerce să facă ceva.
Dacă rămân în picioare pe stâncă, nu are legătură cu superioritatea mea, ci cu faptul că El a îndurat tot ca să mă pună acolo și îndură în continuare tot ca să mă țină acolo.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Cresc

De ceva vreme am dezvoltat o anume obsesie pentru munți și felul în care pot fi urcați, iar datorită acestei obsesii am citit o prezentare a lui Brian Cavanaugh despre Edmund Hillary și mi-a plăcut mult ceea ce scria acesta.

”Sir Edmund Hillary a fost primul om care a reușit să urce muntele Everest. Pe data de 29 Mai 1953, a cucerit cel mai înalt munte cunoscut omului, având o altitudine de 8.848 m. Pentru efortul său, Edmund Hillary a fost înnobilat la rangul de cavaler.

Finalul fericit pare a fi fost dobândit destul de ușor însă în cartea sa „High adventure„ (Marea aventură) Edmund Hillary, descrie problemele cu care s-a confruntat și cum a fost forțat să crească pentru a atinge succesul.
El scria că în anul 1952 a încercat să urce muntele Everest, dar expediția a fost un eșec. La câteva săptămâni după întoarcerea sa în Anglia, un grup de alpiniști i-au cerut să le vorbească despre experiența sa.
Hillary a urcat pe scenă în zgomotul aplauzelor, deoarece audiența recunoștea îndrăzneala acestuia de a atinge măreția, dar Edmund Hillary se considera un ratat. S-a îndepărtat de la microfon și a mers până la capătul scenei. Și-a încleștat pumnul și l-a îndreptat înspre imaginea muntelui ce se găsea în spatele lui, apoi a strigat cât l-au ținut puterile: ”Munte Everest, m-ai învins prima oară, dar am să reușesc să te urc pentru că acum știu că tu ai crescut și ți-ai atins limita, dar eu încă mai cresc!„

Găsesc putere în gândul că nu m-am născut la înălțimea a ceea ce pot să fiu. Găsesc alinare în gândul că nici a doua oară nu m-am născut la înălțimea a ceea ce pot să fiu, iar ceea ce voi fi nu s-a arătat încă. Nici eu nu știu de ce sunt în stare. Dar știu că pot să cresc. Iar dacă întâlnesc ceva mai înalt, eu sunt fiica Celui Prea Înalt și pot să mă înalț mai sus decât circumstanțele mele. Munții mei încă n-au văzut cât pot eu să cresc și nici eu nu știu încă, dar abia aștept să aflu.

Este un citat de un autor necunoscut care spune că dacă vrei să vezi curcubeul trebuie să rabzi puțină ploaie. Cred că dacă suntem dispuși să ne ude ploaia vom avea și binecuvântarea de a vedea cu ochii noștri curcubeul. Cred că a urca un munte de 8.848 m începe cu un prim pas, pentru că nu te trezești dintr-o dată pe vârf și cu multă îndârjire să nu renunți nici dacă te-ai trezi prăvălit la vale pentru a suta mie oară. Cred că mintea omului nu poate să priceapă ceea ce a pus Adonai în cei ce au crezut în Jertfa lui Yeshua. Cred că aceeași putere care L-a înviat pe El locuiește în mine și o așa putere poate doar să crească, nu ca să mă înalțe pe mine sau să-mi împlinească mie nevoile, ci de dragul Lui. De dragul Lui să urc munții așa cum El mi-a coborât văile. Poate că e nebunesc și imposibil, dar nu mai nebunesc decât să coboare Sfințenia întruchipată în mizeria mea și să mă ridice de acolo.

Cred cu toată inima mea că nu am fost mântuiți doar ca să avem un scaun rezervat într-o adunare sau alta, ci am fost salvați ca să devenim asemenea Celui ce ne-a salvat și cu aceeași putere și încredere să zidim Împărăția Lui și nu doar să ne urmărim scopurile personale. Dacă nu creștem, nu stagnăm ci descreștem și nu ne folosește la nimic dacă doar credem dar nu cucerim teren. Un talant îngropat nu e de nici un folos celui ce mi l-a dat. Cred că mi l-a dat având încredere că El m-a făcut după chipul Său, dintr-un material capabil să crească și să aducă lumină. Nimeni nu aprinde o lumânare ca s-o țină ascunsă ci o pune la înălțime ca să lumineze întreaga casă. Munții ne sunt dați cu scopul de a ne ridica să luminăm nu să ne zdrobească cu imensitatea lor.

Celui ce va birui El îi va da cununa vieții. Nu celor care vor birui somnul în timpul predicilor prea lungi și plictisitoare. Nu celor ce vor birui să stea în picioare până la sfârșitul unui cântec sau rugăciune. Nu! Ci celor ce vor birui rușinea și nevrednicia și nu vor renunța să urce și să se apropie de Cel Sfânt. Celor ce vor birui toate câte îi îndeamnă la mediocritate și se vor ridica pentru Împăratul lor, iar de dragul Lui vor ajuta și pe alții să urce.

Chiar dacă ai căzut de mai multe ori decât poți număra, știu că știu că știu că fiecare căzătură e necesară ca să înveți unde să nu mai pui piciorul sau de ce colț sau piatră să nu te mai ții. Adonai nu are nici un beneficiu dacă tu stai acolo căzut și te simți vinovat! El n-are nici un beneficiu din părerea ta de rău și nu-i faci nici o favoare că stai departe rușinat! Ridica-te, scutură-ți hainele și mai încearcă odată, pentru că El vrea să te vadă crescând. Măcar atât îi datorăm: după ce cădem să ne ridicăm, nu să marinăm în lacrimi de vinovăție. Împărăția Lui nu mă are pe mine în centru, eu care ori am reușit ori nu, ci pe El care poate face până și dintr-una ca mine înnobilată că am urcat cei mai mari munți care există.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Conferință

Accesează Viaţa şi Biserica Metodista Unită "Calea Credinţei" vă invită la conferinţa "Transformare", care va avea loc Vineri, 25 noiembrie, de la ora 18 şi Sâmbătă, 26 Noiembrie, între orele 10 şi 14. Locul: Str. Pârâului nr 2b (in spate la Kaufland Mănăştur), Cluj-Napoca.

"Dacă doreşti un nou început, o schimbare în viaţa ta de credinţă, dacă doreşti să fii revigorat şi să îţi redobândeşti pasiunea, atunci conferinţa “Transformare” este pentru tine!"

Vorbitorii vor fi:

David Nagy- Rabin mesianic, preşedintele Comunităţii Mesianice Bat-Tzion din Oradea.

Rareş Călugăr- Soţ şi tată a doi copii, fondator şi pastor ordinat al Bisericii "Calea Credinţei" din Cluj-Napoca. De asemenea, el este Director al Asociaţiei Creştine "Phoneo“ în care slujeşte şi coordonează proiecte de misiune.

Cristian Istrate- Evanghelist şi fondator al lucrării creştine "Accesează Viaţa", a împărtăşit Vestea Bună în Orientul Mijlociu şi în ţări din Europa. De asemenea, este compozitor creştin

şi vocalist al trupei Acces.

Muzica:

Vineri- Echipa de laudă şi închinare “Calea Credinţei”

Sâmbătă - Concert Ovidiu Andreica

Intrarea este liberă.

Vârful muntelui

Săptămâna trecută, nu puteam să dorm așa că am început să mă uit la un desen animat, lucru pentru care mă bucur deoarece mi-a schimbat un pic perspectiva. În povestioara respectivă, un bătrân vorbea cu un tânăr și îi spunea:
„Drumul tău va deveni cu atât mai lung cu cât te vei deprecia mai mult. Să știi că vârful muntelui nu există pentru a-ți arăta cât ești de mic, ci există pentru a-ți oferi un scop. Nu e destul doar să stai și să privești la măreția muntelui, ci trebuie să-l urci, încet și constant. Orice lucru măreț a devenit măreț în timp, nu peste noapte. Nu-ți va fi ușor să urci. Trebuie să fii pregătit să urci, luînd în calcul că s-ar prea putea să dureze ani buni. Pas cu pas... la fel ca și o broască țestoasă dacă doar așa poți, doar să nu te oprești. S-ar prea putea să nu ajungi în vârf niciodată. S-ar prea putea să-ți epuizezi toate resursele la jumătatea muntelui. Dar chiar și așa, tot vei avea o priveliște mai bună decât ai acum.”
Cred că fiecare om are muntele lui. Eu am unul a cărui vârf e atât de sus încât nici măcar nu reușesc să-l văd darămite să mai sper să ajung pe el. Întotdeauna m-am măsurat pe mine în funcție de imensitatea asta ce-mi stă înainte și care nu e o problemă, ci mai degrabă un țel, unul care se uită la mine și mă provoacă întruna. Îmi place să cred că am început să-mi urc muntele, dar din păcate, în loc să merg încet și constant, mă pornesc cu avânt și obosesc repede, după care mă opresc să mă lupt cu mintea mea care nu încetează să-mi strige ”ce-a fost în capul tău?! Tu nu vezi de ce te-ai apucat?” O țin tot așa până când îmi adun iar destul curaj și iar merg la fel. În mod ridicol am impresia că doar pentru că nu sunt încă în vârf am eșuat. Dar dacă stau bine să mă gândesc, din locul în care sunt acum am o priveliște mult mai bună decât atunci când am pornit. Niciodată n-am să mă opresc să vreau să ajung în vârf pentru că nu suport gândul că e acolo și eu nu am ajuns pe el, dar nici n-am să consider că am eșuat dacă Adonai mă cheamă acasă înainte să ajung pe el.
Tot meditând am ajuns la concluzia că muntele ăsta a fost făcut pentru mine și nu eu pentru el, că nu eu sunt cea care se zbate să-l urce ci mai degrabă el mă urmărește ca să-l ating, oricât de ciudat ar suna asta.
Eu știu cine mi-a scos muntele în cale și știu cine mi-a inspirat inima să-l urce. Știu cine i-a făcut cărările colțuroase și mâinile mele în stare să se prindă de ele. Nu vreau credință să-mi mut muntele din loc, ci doar puterea să îl urc și înțelepciunea să nu renunț.
Mulțumesc Adonai pentru muntele ăsta.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Vreau să-L văd

Adonai Elohim a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi Etz HaChaim (pomul vieţii) în mijlocul grădinii, şi Etz HaDaat tov v'ra (pomul cunoştinţei binelui şi răului.) - Bereishit/ Geneza 2:9

Adonai a creat cadrul perfect pentru om și l-a creat bun, deci toți pomii din grădină erau buni, inclusiv pomul cunoștinței binelui și răului. Adonai nu a așezat pomul cunoștinței binelui și răului în grădină cu scopul de a-l ispiti pe om, ci pentru a-l încerca și a-i încerca ascultarea.
Știind acest lucru hanachash (șarpele) a mers la Chavah (Eva) și i-a spus: ”Ki yodea Elohim ki beyom acholchem mimenu venifkechu eineichem viheyitem ke'Elohim yod'ey tov v'ra. (Căci Elohim știe că în ziua în care veți mânca vi se vor deschide ochii și veți fi ca Elohim, cunoscând binele și răul.)
Acest lucru nu era o minciună, ci un adevăr. În momentul în care au mâncat din pom, ochii lor s-au deschis și au cunoscut binele și răul.
Adonai i-a creat orbi în ce privește răul, tocmai de aceea puteau să Îl vadă pe El, dar în momentul în care au păcătuit, ochii lor s-au deschis în ce privește binele și răul, dar s-au închis față de Adonai, motiv pentru care atunci când Adonai vine în grădină ei Îl aud, dar nu-L mai văd.
Adonai cunoaște binele și răul și poate să le catalogheze ca atare. Poate să condamne răul și să răsplătească binele, deoarece ochii Lui nu sunt întinați. În schimb, omul ajungând să cunoască binele și răul, fiind întinat de păcat poate să confunde una cu alta și să hotărască un anume rău că e bine sau un anume bine că e rău, dar asta nu-l oprește să hotărască asupra acelui lucru de parcă ar fi Însuși Adonai.
Ca să te aventurezi să faci judecată cu privire la un lucru, sau o situație, sau un om ai nevoie să ai caracterul lui Adonai, să-i fii asemenea Lui, să ai ochii Lui și inima Lui și doar atunci să vorbești.
Prin păcat omul a luat locul lui Adonai și a ajuns să condamne tot ce i se pare rău sau de neînțeles și să laude tot ce i se pare bun sau înțelept, pe când doar Adonai are acest drept.
Când te hrănești din pomul cunoștiinței binelui și răului, începi să vezi toate defectele și toate neajunsurile din caracterul celorlalți și implicit din tot ce te înconjoară și ți se pare că vezi bine, dar asta te împiedică să-L mai vezi pe Adonai, pentru că de fapt tu îți asumi puterea și dreptul lui Adonai, măcar că nu le ai.
În schimb dacă te hrănești din pomul vieții, devii interesat de cum poți să fii tot mai mult asemenea caracterului lui Dumnezeu, nu cum să obții puterea Lui sau dreptul să o exerciți.
Prin păcat am primit ”dreptul” ăsta de a vedea ce e bine și ce e rău și n-am cum să-l înlătur, dar pot să recunosc că nu am nici înțelegerea și nici inima corectă încât să judec ce mă înconjoară.
Nu știu de ce permite Adonai unele lucrui, dar e dreptul Lui să o facă și e datoria mea să mă supun, pentru că în final am acceptat să se facă voia Lui și să vină Împărăția Lui.
Eu pot să mă uit la lucruri, dar să înțeleg limitat. Nu am trăit o veșnicie, dar din cât am trăit am înțeles la fel cum spunea filozoful evreu Baruch Spinoza că sunt lucruri care pot fi în același timp, bune, dăunătoare și inutile, iar asta depinde de cui i se adresează și timpul în care i se adresează omului cu pricina. De exemplu muzica. Poate să fie bună pentru cel cu inima veselă, dăunătoare pentru cel care suferă și inutilă pentru un surd.
Urmând această logică recunosc că ar fi nevoie de toate cunoștiințele din lume și de ochi care să pătrundă până în adâncul cel mai adânc al inimii, ca să spun și să judec ce e bine pentru cineva și ce e rău.
Nu e locul meu să decid pentru nimeni la fel cum nu e locul nimănui să decidă pentru mine ce e bine și ce e rău, pentru că trebuie să fii Elohim ca să faci asta, iar eu nu am nici un alt dumnezeu în afară de Adonai ca să dea cuiva dreptul de a judeca trăirile sau deciziile mele. Doar El care S-a dat pe Sine Însuși pentru mine, doar El care mi-a creat sufletul și mi-a format inima în mâna Sa, doar El care știe fiecare gând și fiecare lucru în ce mă privește, poate să vină, să mă privească fără să aibă privirea mânjită de păcat și să decidă dacă am ales bine sau rău. Știu că El e drept în hotărârea Lui și nepărtinitor, de aceea am să las judecata în mâna Lui, pentru că i se cuvine doar Lui, iar eu am să fac ce pot și am să mă prind de Viață și am să mă hrănesc din ea, până când devin asemenea ei și orbesc față de păcat, până acolo că încep să-L văd pe El în tot și ochii mei nu mai sunt mințiți nici de circumstanțe și nici de ignoranță, ci Îl văd pe El.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Cuvinte pentru Singurul care le poate cuprinde

Deși m-ai adunat dintre cioburi, m-ai făcut un întreg,
Iar acum Fiul Tău mi-e frate bun, nu frate vitreg.
Ai săpat dânc în mine și Ți-ai ascuns tot cerul,
Din trupu-mi Templu Ți-ai făcut, iar din suflet altarul.

Din noaptea mea m-ai ridicat pe stâncă
Și-n inimă mi-ai pus un cântec ce mai îmi cântă încă...
Fără cuvinte m-ai strigat și nu cu urechile Te-am ascultat,
Pentru că m-ai primit mereu de parcă niciodată n-am plecat.

Tu îmi ești tot, deaceea strig de parcă niciodată n-am tăcut,
Deaceea Te caut de parcă niciodată altceva n-am vrut...
Respir de parcă Tu îmi sufli în plămâni
Și simt că Te ating mai mult decât dacă Te-aș stânge-n mâini.

Alerg de parcă niciodată nimic nu m-a oprit
Pe-un drum nemaiumblat de parc-ar fi bătătorit.
Culeg de parcă niciodată n-am pierdut
Și să Te prind cu tot ce sunt chiar și pe mine mă înfrunt.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה