Kefa (Petru) este un om cu care m-am identificat dintotdeuna. Mă regăsesc de multe ori în zelul lui, în faptul că el era mereu cu gura mare, motiv pentru care spunea mereu și cele mai stupide lucruri dar și cele mai luminate; credea cu toată inima, cădea cu totul și se ridica de parcă n-ar fi căzut niciodată și nimic din ceea ce făcea el nu era făcut cu jumătate de măsură, fie bine, fie rău.
Kefa era un om care a înțeles că Yeshua era Cel pe care îl aștepta întreg Israelul, așa că a decis să creadă și să-L urmeze pe HaMashiach shel Israel (Unsul Israelului) cu toată inima. Nu era singur în decizia lui. Mulți alți evrei, din diferite clase sociale și diferite nivele teologice, au luat aceeași decizie, doar că era ceva ce îl deosebea pe Kefa de ceilalți, iar acel lucru era disperarea de a nu-L scăpa din ochi pe Cel care l-a găsit mai întâi.
Mult timp au fost mulțimi de oameni care L-au urmat pe Yeshua uimite de minunile pe care le făcea, iar la fel ca mulțimile și Kefa se minuna de pu
terea lui Yeshua, putere care întărea și mai mult crezul lui Kefa. Avea multă râvnă pentru Yeshua și multe așteptări de la sine însuși. Era convins că poate să facă orice pentru Yeshua, căruia îi și spune din inima ”Adonai, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte!”
Eu nu știu cum sunt alții dar știu cum sunt eu, iar eu, la fel ca și Kefa i-am spus cuvinte mari lui Adonai, cuvinte pe care chiar le-am crezut, dar cuvinte pe care le-am spus fără ca ele să-mi fie încercate. I-am spus lucruri de genul ”Adonai cere-mi orice! Adonai sunt gata să mor pentru Tine! Adonai sunt gata să fiu persecutată și chinuită pentru tine!” Chiar am crezut că sunt în stare să fac orice pentru El și eram așa de convinsă că nu pot fi clintită din asta, încât în momentul în care am fost încercată și am căzut, n-am reușit să înțeleg, că în relația asta pe care o am cu El, nu e vorba despre ce sunt eu în stare să fac pentru El, ci despre faptul ca El a făcut totul pentru mine, iar eu n-am ce să-i dau decât mulțumire și ascultare pentru că până și faptele bune în care eu umblu, au fost pregătite de El pentru mine, mai înainte de întemeierea lumii, deci nu mă pot ”mângâia” că vai ce pot să fac eu pentru El. La fel ca și Kefa, eu am avut așteptări mari de la mine, după modelul că dacă tot am fost mântuită, măcar să-i fiu sfântă de acum înainte, fără să înțeleg că sfințenia mea nu vine prin mine însămi ci prin faptul că rămân în Cel care mă sfințește prin harul Lui.
Kefa era în stare să facă orice pentru Yeshua și nu a mințit când i-a spus că e în stare să facă orice, pentru că asta credea. Yeshua în schimb se uită la el și-i spune ”Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”
Yeshua nu i-a spus asta ca să-i reproseze lui Kefa ”netrebnicule, cum ai putut?!” nici vorbă! Îi spune acest lucru pentru că știa că Petru se va simți atât de vinovat încât va vrea mai bine să fugă de Adonai și că nu va mai îndrăzni să creadă că e iertat sau să meargă plin de îndrăzneală. Tocmai de aceea Yeshua îi spune lui Kefa în Luca 22:31-32 ”Shimon, Shimon, hashatan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”
Când greșești ți-e așa rușine să te mai uiți în direcția cerului încât vrei mai bine să strigi ”Doamne nu te mai uita la mine!” Dar eu cred că Yeshua ne-a trimis un Mângâietor nu doar să ne mângâie în necazurile noastre, ci să ne aline suferința asta care vine în urma păcatului. Un mângâietor care să-ți șoptească într-una ”te iubesc!” chiar dacă uneori nu poți să-l auzi din cauza cuvintelor pe care nu mai încetezi să le rostești: ”iartă-mă!”
Când Petru s-a lepădat și-a simțit vinovăția și rușinea și a plâns mult, probabil crezând că L-a dezamăgit pe Adonai. Dar Yeshua i-a spus dinainte că se va întampla acest lucru, nu ca să potolească elanul lui Kefa ci să-l încurajeze să-și recapete elanul chiar dacă va crede că nu mai are dreptul. Atunci când greșim, lui Adonai nu-i este greu să ne ierte, însă ne e greu nouă înșine să ne iertăm pentru că așteptăm mai mult de la noi.
Nu e nimic mai dureros decât să crezi că L-ai dezamăgit pe Adonai, sau că se uită la tine dar Îl dor ochii de ceea ce vede. Plângi și simți că dacă ai să mai primești o șansă, doar o șansă, atunci ai să umbli mai smerit. E bine uneori că mai cădem, deoarece credința neîncercată nu e una validă, iar mândria sau impresia că-L poți impresiona pe Adonai trebuie sfărâmată.
De ce îngăduie Adonai să cădem? De ce nu ne oprește ca și pe Balam, punând un înger în fața noastră cu o sabie și să spună ”oprește-te!” De ce?
Eu cred că așa cum scrie în ” Mica 6:8 „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
Adonai nu are doar înălțime, măcar că ne așteaptă pe munte sus, dar dacă ai impresia că El e doar atât, te va lăsa să cazi ca să înțelegi că la fel cum El este înalt, El este adânc, mai adânc decât groapa în care ai putea vreodată să cazi. Și dacă ai impresia ca El este doar un Dumnezeu care stă aproape de tine când tu ești aproape de El, atunci dă-mi voie să-ți spun ceea ce El spune, în Yirmiyahu 23:23: „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?”
Unde s-a înmulțit păcatul, acolo s-a înmulțit și harul, nu ca să îmi dea prilej să păcătuiesc liberă, ci să îmi dea puterea să mă ridic și să merg mai departe, încredințată că dacă voi fi pe cel mai înalt munte, El e mai înalt decât înălțimea. Și dacă se va întâmpla să ajung în cea mai adâncă groapă, El e mai adânc decât adâncimea. Dacă va fi să fiu aproape, El mi-e mai aproape decât pielea mea. Și dacă se va întâmpla să ajung departe, atunci să știu că nu există loc destul de departe ca mâna Lui să nu mă ajungă. El e sfânt și iubește cu sfințenie și credincioșie și dacă nu S-a dat în spate nici măcar în fața morții doar ca să mă aibă, atunci El nu se va da în spate nici măcar în fața căderii mele, ci va sta lângă mine până când voi pricepe așa cum este scris ”împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” - Efeseni 3:18-19
Când capeți înțelegerea că ai fost iertat, atunci începi să pricepi cum e să fii mulțumitor și devii atât de recunoscător pentru iertarea primită încât ai face orice ca El să știe că-L iubești și că astea nu sunt doar vorbe. Începi și faci lucruri pe care înainte le-ai fi considerat mai prejos decât tine și nu faci asta ca să-L îmbunezi, ci pentru că vrei să se simtă El iubit de tine, chiar dacă ești așa imperfect de ajungi să cazi și încă des.
Când Yeshua a murit, probabil Kefa se gândea că ar face orice să mai primească o șansă, nu să mute munții ci să-I spună că-L iubește, iar Adonai în bunătatea Lui, de dragul lui Kefa (și al meu și al tuturor care au crezut în Numele Lui) L-a înviat pe Yeshua.
Îmi place mult relatarea de la marea Tiberiadei, deoarece Kefa era pe mare, la fel cum a fost odată înainte să cadă și să-L nege pe Yeshua. Doar că atunci Yeshua a venit pe ape și talmidim (ucenicii) au strigat că e o fantomă, dar Kefa a zis ”Doamne, dacă ești Tu porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!” i-a zis Yeshua. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Yeshua. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Yeshua a întins mâna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Matei 14:28-31
Când încă nu cunoscuse durerea și rușinea păcatului, Petru avea curaj, dar după ce a fost muncit de amărăciune și durere, Petru a dobândit dragoste. În momentul în care el Îl aude pe Yochanan că spune ”Este Domnul!” el nu mai așteaptă, nu mai vrea confirmari, nu mai strigă ”Doamne dacă ești Tu, zi-mi să vin la Tine!”, nu mai așteaptă să-l țină apele, ci sare în mare și înoată până la Yeshua. Nu era o minune care să-l țină în picioare pe apă, ci era dragostea pe care o avea pentru Yeshua, care ar fi făcut orice să ajungă la El. Curajul e supranatural, dragostea însă te face să faci lucruri care sunt atât de normale și de disperate, încât acelea sunt minuni pentru Adonai. Pentru El minunile sunt normale, dar dragostea noastră este o minune.
E ok să vrei minuni, să umbli pe ape și să vezi ca ele te țin, dar e minunat să fii așa îndrăgostit de El încât să cauți să ajungi să-L apuci orice ar fi și să nu conteze nimic altceva, nici marea nici minunile, nici daca umbli sau înoți, nici nimic, decât să-L apuci.
Scopul căderii lui Petru a fost ca atunci când avea să se întoarcă, să îi întărească pe frații lui. Același este scopul pentru care Adonai permite să cad și eu, ca să mă smerească și să ajung să înțeleg că da, nimic nu mă poate ține departe de El, nici măcar rușinea. Am ajuns să spun ”Adonai mi-e rușine și să mă mai uit în direcția cerului, dar disperarea să Te am e mai mare decât rușinea mea, așa că mă întorc la Tine, ca să pot să îi întăresc pe frații mei spunându-le că Tu ești mai înalt decât orice înălțime, mai adânc decât orice adâncime, mai aproape decât orice apropiere și mai departe decât orice depărtare. N-am să tac ci am să spun că am fost sus și ești acolo, că am căzut și erai în adâncimea mea, că am fost aproape și erai mai aproape decât mintea mea putea să cuprindă, că am fost departe și erai și acolo!”
Mesajul ăsta e venit în urma multor trânte, unele atât de jos încât nu am crezut că mai există nici o speranță pentru mine, dar Adonai m-a ridicat și sper că a folosit să întărească pe cineva.
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה
