Fără sens...

Am auzit atâtea ”adevăruri„ declarându-se că sunt

adevăr încât am ajuns la concluzia că e o conspirație a minciunii, ca să ascundă Adevărul adevărat printre minciuni ce se vor a fi adevăruri. Și așa... lipsită de sens... fără a fi în stare să găsesc cuvinte care să mă definească, am crezut cuvintele care Te defineau pe Tine... Dragoste, Adevăr, Viață, Veșnic, Tată... concepte total străine pentru mine. Am cunoscut imitații, distorsionări, replici ieftine, dar când Te-am întâlnit pe Tine... sau când m-ai întâlnit Tu (nici acum nu știu care din noi l-a găsit pe celălalt primul) a fost ca și cum toată viața aș fi privit la poze cu picturile lui Picasso, dorindu-mi să văd măcar odată un original și am sfârșit prin a-l cunoaște pe pictor. . . Ai spus că Ești Adevărul cu atâta siguranță încât nu mi-ai dat nici o șansă să cred că ai putea să minți și am recunoscut că erai Tu după urmele pe care ți le-am lăsat în mâini și-n tălpi și-n coastă... erau în forma păcatelor mele, cum aș fi putut să nu le recunosc?

Am început să merg după Tine de parcă aș ști unde merg, măcar că nu am văzut destinația niciodată, strângând cuvintele Tale în inima asta ce abia se putea ține pe sine întreagă. Am crezut că dacă merg după Tine care ești definit de cuvinte precum: Bun, Îndurător, Pace, Putere, Milă, etc, atunci poate că ai să mă definești Tu. Prin cuvintele Tale. Tu, fiind Cuvântul întrupat, sigur poți să-mi spui cum sunt, fără să exagerezi. Iar dacă ai să mă pui în cuvintele Tale, atunci am să încep să am sens și dacă am să cred în Adevărul Tău, poate minciunile din mine și din afara mea vor fi mai evidente că sunt minciuni... dar încă nu am sens Adonai și încă mai cred minciuni ca fiind adevăruri. Încă mai întind înspre Tine mâini pe care le întind cu aceeași disperare spre lucruri pe care le disprețuiești. Încă Îți spun că Te vreau cu aceleași buze care rostesc ce vor chiar dacă Te rănesc. Încă merg după Tine cu aceeași pasiune cu care urmez căi dorite de mine... și atunci mai crezi că Tu ești dragul inimii mele? Mai crezi că aș prefera să nu mai ating nimic niciodată, dacă doar așa aș putea să Te ating pe Tine? Mai crezi că deși plâng pentru lucruri de nimic cu aceeași ochi care varsă lacrimi după Tine, nu mi-e tot una? Am vreun sens când mă privești pe urmele Tale, sau sunt doar un altul care aș putea să Te vând oricând? Încă mai vreau să mă vadă oamenii mai mult decât vreau să vezi Tu? Încă mă mai tem de oameni mai mult decât mă tem să Te întristez pe Tine? Care e sfârșitul anilor mei? Am să găsesc sens în timpul care mi-a mai rămas?

Mi-aș răspunde eu... dar inima mea... nu mai cred în ea de mult. Mă înșeală întruna și atunci cum să-mi spună adevărul despre ce se ascunde în ea? N-aș vrea să vadă ochii Tăi sfinți mizeria mea, dar mă tem mai mult să fiu despărțită de Tine pentru că m-am ascuns. Așa că stau, ca și Adam în Gan haEden, goală și murdărită de vină, dar nu mă ascund după copaci, nici după rugăciuni spirituale, nici după vorbe înalte, nici după cântece sublime... stau așa cum mă vezi Adonai. Stau să mă pui Tu în cuvinte pentru că știu că nu sunt nici ce cred eu și nici ce cred alții, sunt doar ce spui Tu că sunt.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fiul/ fiica lui Elohim

S-a încrezut în Elohim: să-L scape acum Elohim, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Elohim!” - Matei 27:43

Capul de acuzare împotriva lui Yeshua a fost faptul că S-a numit pe Sine Însuși: Fiul lui Dumnezeu.
Ca să demonstreze contrariul, satan a încercat tot posibilul să distrugă acestă ”iluzie” din mintea oamenilor, așa că s-a folosit de religiozitatea unora și prin ei, L-a redus pe Yeshua în ochii celor din jur, la statutul unui nebun chinuit pentru blasfemia lui. Ca răspuns la toate acuzațiile Yeshua a tăcut. Nu a răspuns nimic. Nu a strigat, măcar că avea dreptul. Nu S-a redeclarat ”Da, Eu sunt Fiul lui Elohim!” A tăcut, lăsând astfel să pară că a pierdut. Yeshua se lasă prins, pălmuit, scuipat, bătut, batjocorit și chinuit. Lasă să pară că este doar o victimă în fața celor ce-L chinuiesc. Și dintr-o dată aude cuvintele ”S-a încrezut în Elohim: să-L scape acum Elohim, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Elohim!”

Ți-a venit vreodată în minte nebuneasca idee că ești copilul lui Adonai? Poate că prima dată când ai auzit aceste cuvinte, ți s-au părut blasfemie , apoi ai încercat să le pricepi și ai sfârșit (fără să cunoști motivul) prin a înțelege că Sângele lui Yeshua îți curge prin venele făpturii noi și este același Sânge prețuit de HaKadosh Baruch Hu (Cel Sfânt, binecuvântat să fie El) și nu știi cum, ai ajuns să crezi că da, tu ești copilul lui Adonai. Nu doar crezi asta în inima ta, dar ai început și să declari acest adevăr. Te-au auzit nu doar cei din jurul tău dar și toată lumea spirituală, inclusiv satan și haita lui. Și ca să distrugă ”iluzia” asta din mintea ta și din mintea celorlalți, încearcă să te prindă în circumstanțe în care să pari doar o victimă în mâinile asupritorilor tăi. Ca un bun credincios, te lași lovit peste amândoi obrajii și lași să ți se ia nu doar cămașa, dar și haina și nu o faci ca să-ți împaci conștiința ci pentru că știi că tot ce are Tatăl e al tău, pentru că tu ești copilul Lui. Și toate-s bune și frumoase până când auzi fraza asta demonică: ”S-a încrezut în Elohim: să-l/ s-o scape acum Elohim, dacă-l/o iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt fiul/ fiica lui Elohim!”
Când o auzi, declanșează în tine sute de alte întrebări de genul: ”Oare chiar mă iubește? Dacă mă iubește de ce lasă să mi se întâmple așa ceva? Oare chiar sunt copilul Lui?” Și logica lumească și drăcească te duce la concluzia că dacă te-ar iubi, te-ar pune pe un piedestal unde nimic să nu se atingă de tine, dar logica lui Adonai o sfidează, pentru că pare nebunie pentru lume.
E nebunie să fii Atotputernic și să te lași bătut de mâinile celor fără nici o putere reală. E nebunie să știi că Ești Fiul lui Elohim și împreună cu tine să o știe tot cerul și tot întunericul și identitatea ta să fie atacată de niște orbi. E nebunie să nu te aperi când Tu poți fi Apărătorul oricui. E nebunie să nu te scapi când Tu poți să scapi pe oricine. E o nebunie să pară că nu poți decât să taci, când Tu Ești Cuvântul întrupat.
Dar oricât de nebunesc a fost tot ce s-a întâmplat cu Yeshua, sfârșitul Lui nu a fost moartea și nici măcar Învierea, ci a fost o continuare a Vieții în fiecare din cei care au crezut în El.
În față la sute de oameni, Yeshua a eșuat. În mintea lor succesul ar fi însemnat să Se mântuiască pe Sine și pentru că nu a făcut acest lucru, a fost descalificat în ochii lor. Dar în ochii unui sutaș roman - în fața unui goy care nu înțelegea profețiile din Tanach - în fața unuia care a asistat exact la același ”spectacol” ca și restul mulțimii - Yeshua a fost cu adevărat Fiul lui Elohim. (Mat. 27:54)
Eu sunt soldatul roman. Eu sunt cea căreia Adonai i-a dat vedere în mijlocul a sute de orbi și am văzut că Yeshua este Fiul lui Elohim. Da, a fost nevoie să se scuture pământul și să învieze morții, dar în final am înțeles. Da, eu cu mintea închisă și cu ochii întunecați. Eu prinsă de mine și de lucrurile pe care mi le doresc. Da, eu orbită de toți câți vor să-L omoare în fața mea. Da, eu în toată nenorocirea mea am ajuns să văd, să înțeleg și să cred că El este Ben Ha Elohim (Fiul lui Dumnezeu) și că dacă Îl urmez pe El am dreptul să mă numesc fiica lui Adonai. Asta nu e mândrie. E un fapt. Sunt fiul/ fiica Lui.
HaTalmid (Ucenicul) nu e mai mare decât Rabinul, de aceea s-ar prea putea să ajung să mă sfârșesc în fața unora și în mintea lor sunt disprețuită și părăsită de Adonai, pentru că dacă m-ar iubi nu mi-ar face așa ceva, dar dacă Rabinul meu a tăcut, am să tac și eu pentru că știu cine sunt și știu că satan știe cine sunt chiar dacă face pe prostul și oricare ar fi sfârșitul meu, cine trebuie să vadă, va vedea, chiar și din ceea ce pare eșec, că eu sunt fiul/ fiica lui Adonai.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Bâjbâind

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. - Fapte 17:26-27

Am citit pasajul acesta aseară, în timpul unei întâlniri și a rămas în mintea mea toată noaptea.
Am înțeles, nu ca și cum n-aș fi știut teoretic până atunci, că Adonai a hotărât vremea mea, înainte ca eu să știu că am o vreme și a stabilit hotarele mele, nu pentru ca să mă îngrădească, ci cu singurul scop de a-L căuta pe El.
Puteam să mă nasc pe vremea lui bunica și să trăiesc în Ukraina, sau puteam să mă nasc pe vremea inchiziției și să trăiesc în Spania, dar Adonai a privit în toată istoria și cunoscând sufletul meu și capacitatea mea de înțelegere, a hotărât că trebuie să mă nasc în vremea aceasta, în locul în care sunt, ca de aici să-L caut pe El.
Orice om de pe fața pământului, are obligația să-L caute, nu doar să stea plictisit pe un scaun și cu o mutră cinică să declare că nu prea a fost convins de ”înguștii la minte” care-i tot spun Evanghelia. Aia nu se numește căutare. Dacă am ajuns să-L urmez pe El pentru că cei care mi-au spus despre El aveau argumente destul de bune, atunci puteam la fel de bine să nici nu spun că am crezut. Lucrurile nu funcționează așa. Eu nu pot și nu vreau să conving pe nimeni de ceea ce cred, pentru că cel mult ar crede că argumentele mele sunt valide sau nule, dar asta nu ar aduce rod și cu siguranță nu rod care să rămână. Eu am obligația ca de unde sunt, sus sau jos, departe sau aproape și așa cum sunt ... uneori împiedicată, alteori mândră, alteori zdrobită, alteori confuză și de cele mai multe ori oarbă ... am obligația și dreptul de a-L căuta pe El. Nu doar mă obligă statutul meu de creație să-L caut pe Creator, dar am dreptul să-L caut chiar dacă nici măcar eu n-aș mai crede că merit. Trebuie să-L caut nu pentru că El e ascuns, ci pentru că eu sunt oarbă și nu-L văd că e lângă mine. Și ca tot orbul, pot să cred întunericul în care sunt, sau pot să cred împotriva vălului care-mi acoperă ochii și să încep să bâjbâiesc. Să pipăi fiecare piatră din drum și fiecare formă care-mi vine în cale și să cercetez orice lucru de care mă împiedic, să nu mă opresc nici măcar când mâinile mele îmi spun că tocmai ce m-am înșelat din nou și am atins ceva ce nu era El. Trebuie să-L caut, nu doar de dragul căutării, ci pentru că știu că am să-L găsesc. În pasajul de mai sus scrie că fiecare om trebuie să-L caute și să se silească să-L găsească. Nu e destul că am întors 3 pietre pe drum și am bâjbâit după 4 copaci și nu L-am aflat. Trebuie să-L caut cu aceeași înverșunare cu care m-a căutat El pe mine și trebuie să să-L găsesc cu aceeași siguranță cu care El m-a găsit pe mine.
Da, știu că nu mă ajută prea mult faptul că nu văd, dar asta nu mă împiedică să Îl caut. Chiar și bâjbâind, n-am să las nici o piatră neîntoarsă, nici din mine și nici din afara mea, doar ca să-L găsesc pe Cel care a rămas lângă mine și a așteptat tăcut ziua în care mâinile mele murdare, care au pipăit tot în cale în speranța de a-L găsi, se vor atinge de picioarele Lui care au fost străpunse pentru mine, știind că atunci când am să le ating am să-L recunosc ca fiind Singurul care S-a lăsat însemnat pe veci de dragostea ce mi-o poartă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Pentru Cristi și Sanda

Când Elohim a creat tot ce se vede, a decis în dreptul fiecărui lucru pe care l-a sfârșit, că era bun. A început să lucreze și nu s-a oprit până când nu a văzut că lucrul creat este bun. El nu știe cum altfel să lucreze decât bine.
Dacă El a început să facă ceva în viața mea, cu siguranță nu se va opri din lucru până când se va uita la lucrul Său și va vedea că rezultatul e bun. Dacă ceva nu e bine în viața mea, înseamnă că ori nu El e cel care lucrează, ori încă nu a terminat de lucrat.
Pe data de 30 Aprilie, 2011, fratele meu cel mai mic, Cristian și una din cele mai bune prietene ale mele, Sanda, s-au căsătorit. Au avut cea mai frumoasă nuntă, nu doar pentru că erau de-ai mei, ci pentru că sunt de-ai lui Adonai. Oamenii ăstia scumpi, au trecut prin foc și apă ca să fie împreună și Adonai i-a legat de nici un om nu va mai putea vreodată să-i despartă.
De ce scriu despre ei azi? S-ar putea să fie pentru faptul că mi-am luat rămas bun de la ei, Sâmbătă când s-au mutat în Anglia și încă nu m-am împăcat cu idea că nu mai sunt aici, dar mai mult cred că aș vrea să știe amândoi ce nu am putut să le spun când încă erau cu mine.
Cristian, știu că ești un om puternic în care Adonai Și-a pus tăria Lui. Știu că dacă e vreun om pe planeta Pământ cu potențial să schimbe lumea, acela ești tu. Știu că-L iubești pe Dumnezeu cu o sinceritate pa care cei mai mulți n-o înțeleg și se simt îndreptățiți să o judece, dar să nu lași pe nimeni niciodată să oprească prin vorbe ceea ce tu poți să faci. Să nu-ți pierzi niciodată seninătatea pe care o ai în ochi de fiecare dată când te uiți la lume și zâmbești și când nu înțelegi. Nu știu pe nimeni ca tine, în stare să se ridice cu aceeași putere cu care cade. Aștept să văd ce va face Adonai în tine și prin tine pentru că știu că El va declara că e bun. Eu te port în rugăciunile mele și te iubesc din tot sufletul, scumpul meu frate.
Sanda, știu că nu ți-e ușor să începi de la zero într-o țară pe care ai vazut-o doar o singură dată, dar dacă cineva poate să se adapteze oriunde ar pica, aceea ești tu. Știu că-L iubești pe Adonai și-L cauți din toată inima ta, de aceea am încredere în El că te-a dus acolo cu un scop. Încă mai plâng după tine, dar nu pentru că mă tem. Știu cine e Cel care te ține și te întărește. Sper să nu te schimbe niciodată greutățile vieții; să te crească, da, dar să nu te schimbe... să rămâi mereu simplă și complexă și frumoasă din toate punctele de vedere, așa cum ești acum. Mulțumesc tu scumpă pentru că ai fost lângă mine atâta timp. Te iubesc mult!
Îi mulțumesc lui Adonai că v-a pus pe amândoi în viața mea și știu că niciodată n-am să mai întâlnesc oameni ca voi, nici dacă aș trăi încă 3 vieți. Fiți binecuvântați și nu uitați că sunteți iubiți și prețuiți de o inimă de Dumnezeu și de cel puțin una de om.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה