Cuvinte...

Am tot citit și auzit tot felul de lucruri despre Paște în ultimele zile, spuse și scrise de creștini și am văzut că se încearcă inducerea unei păreri de rău, sau măcar să se privească plini de milă înpre Cel care a murit pe lemnul crucii. Ce ridicoli suntem... El a murit pentru că I-a fost milă de noi și nouă vrem să ne fie milă de El?

Yeshua, aș fi plâns pentru Tine că Te-au răstignit dacă ai avea ce să faci cu mila mea. Aș fi plâns dacă n-aș fi înțeles că de bună voie, Ți-ai rănit ochii privind în inima mea murdară, în timp ce eu nu îndrăzneam să privesc decât în pământ și ai ales. Nu pentru că erai constrâns de circumsanțe, nu pentru că ai fost trădat, nu pentru că oricum nu mai aveam mult de trăit, ci pentru că eu nu mai aveam nici o șansă. Trebuia să mor și Tu n-ai stat pe gânduri și nici măcar nu ți-a trecut prin minte să lași să mă salveze altul, ci ai vrut să fii Tu, ca eu să pricep că în ochii Tăi, viața mea valora cât viața Ta, măcar că pentru nimeni altcineva nu însemna nimic.
Să plâng, Yeshua? Dacă îmi vine să plâng, nu-mi las lacrimile să cadă și dacă îmi vine să suspin, îmi pun mâna la gură, pentru că știu că era o luptă ca unul din noi să moară și tot din mine striga că mai bine mori Tu... N-a fost nevoie să rostesc asta. Din lașitate, eu n-am ales nimic, așa că ai ales Tu pentru mine. Ai vrut să nu gust moartea. Așa că ai murit Tu în locul meu.
Nu-i corect să plâng de parcă alții Te-au ucis, când de fapt înțeleg că toată inima mea se bucură că ai murit Tu și nu a trebuit să mor eu.
Nu-i nevoie să mă uit în urmă în fiecare an, de Pesach, ca să plâng cât ai suferit în locul meu. Asta ar însemna lașitate până la capăt. În schimb am să mă uit în urmă și am să știu că tot din mine și-a dorit să trăiască, chiar dacă asta însemna să mori Tu, iar pentru că eu trăiesc cu prețul vieții Tale, nu am nici un drept să mai trăiesc degeaba.
N-am să plâng Yeshua pentru Tine, chiar dacă îmi curg lacrimile... e doar din cauză că nu reușesc să le șterg la fel de repede cât se scurg. N-am să plâng. Am să trăiesc pentru Tine cu aceeași siguranță cu care ai mers Tu la moarte pentru mine.
Știu că n-ai rezistat să stai departe de mine, așa că Te-ai dus în moarte, de unde nimeni nu se mai întoarce și Te-ai luptat cu moartea până când ai biruit-o și Te-ai întors la mine. De aceea Yeshua, de aceea am să mă întorc la Tine de câte ori am să mă pierd...
Acum știu de ce ai ales să mori în locul meu. Pentru că n-ai vrut să stai departe de mine și doar dragostea ta era destul de mare încât să se întoarcă la mine chiar și din moarte, pe când eu dacă aș fi murit, nimic nu m-ar mai fi adus înapoi.
Pentru că m-ai iubit destul încât Te-ai întors din moarte la mine și eu am să Te iubesc destul încât să mă întorc la Tine din tot ce regret aiurea. Am să mă întorc la Tine din căzături pentru lucruri de mirat. Am să mă întorc la Tine și dacă mă leagă cu sute de lanțuri ca să mă ține departe de Tine. Am să mă întorc în veci, pentru că Tu Te-ai întors din moarte după mine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Aleasă

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. - Yochanan/ Ioan 15:16

Am auzit versetul acesta duminică dimineața și de atunci mă tot urmărește, în special prima parte ”nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”.
Ca una care înțelege greu și uită ușor, am crezut că eu am umblat pe toate căile posibile și când am obosit, m-am oprit și am încercat și Calea asta și culmea, era Calea bună. Că eu mi-am văzut starea și am înțeles că am nevoie de El așa că L-am ales. Că eu mi-am cerut iertare cu lacrimi amare și într-un final m-a iertat. Că eu m-am chinuit pe urmă să caut să cunosc voia Lui și s-o împlinesc. Că eu L-am iubit și L-am căutat mereu și mi-au plăcut mult fraze de genul ”alergarea după Dumnezeu” pentru că aveam impresia că descriu alergarea mea, zbaterea mea să-L prind și să-L fac să înțeleagă, dacă nu cu vorbe măcar cu fapte, că Îl iubesc și toată speranța și credința mea o concentram pe faptul că da de mă crede.
Baruch HaShem, că El nu S-a lăsat oprit de ignoranța mea. Relația asta nu stă în faptul că eu fac tot ce pot să fiu curată ca să pot să-i cer pe urmă ce am nevoie. Nu stă în faptul că eu citesc și mă rog pentru că dacă nu, cu ce tupeu să-mi permit să-I mai cer ceva? Relația asta nu stă în picioare pentru că o țin eu, măcar că eu am partea mea. Relația asta nu am inițiat-o eu în momentul în care am rostit rugăciunea păcătosului, ci a inițiat-o El când Singur a mers la moarte pentru mine. El m-a ales. Ca și cum dintre tot ce era, eu aș fi fost de ales! Mintea mea omenească crede că ar fi putut alege mai bine de-atâta, dar Lui i-am căzut cu tronc eu, așa că nu S-a dat în spate de la nimic să mă aibă. Și dragostea Lui față de mine s-a arătat prin faptul că pe când eram eu încă păcătoasă și ignorantă și oarbă la dorința Lui de a mă avea, El a murit pentru mine. Când nu avea absolut nimic de câștigat de pe urma mea și când nu avea nici o garanție că am să-L iubesc vreodată, El m-a iubit până la moarte și încă moarte de cruce.
Povestea mea și a Lui e ca povestea Cenușăresei. Nu ea l-a ales pe prinț pentru că și dacă l-ar fi ales, alegerea ei nu schimba cu nimic situația, dar pentru că prințul a iubit-o a trecut cu vederea că era aproape analfabetă (că doar n-a mers la facultate când era folosită ca slugă), că nu avea poziție socială, că era o împiedicată (își pierdea papucii peste tot), că era mai mereu tăvălită în cenușă și săracă din cale afară. Toți citim povestea din prisma fetei peste care a dat norocul și s-a măritat cu prințul, dar prințul n-a câștigat nimic de pe urma ei. Eu nu cred că există bărbat care să spună că femeia visurilor lui ar fi o femeie cu descrierea de mai sus, totuși dacă prințul a iubit-o și a ales-o, atunci da, peste Cenușăreasa a dat norocul dar prințul nu s-a ales cu prea mult. Nu știu cum l-a făcut de rușine pe urmă printre curteni, dar cu siguranță că nu o dată i-a roșit obrazul din cauza ei.
Yeshua m-a ales pe mine. Dintre prințese și surori mai minunate care erau în stare să-și taie din picior pentru El, dintre alea cu poziție socială, dintre alea cu master în teologie, dintre alea curate și din tot ce era, din tot de unde avea de ales, m-a ales pe mine, tăvălită mai mereu în cenușă, împiedicată din cale afară și vai de capul meu. Puteam eu să visez la Prinț până nu mai puteam și să-L iubesc și să alerg după El până aș fi leșinat, dar dacă nu m-ar fi iubit El, dacă nu m-ar fi ales El și dacă n-ar fi renunțat la tot de dragul meu, totul ar fi fost o relație în mintea mea, în care doar eu Îl iubeam și mă implicam cu tot și El era ori mulțumit ori nemulțumit de norma mea.
El m-a ales pe mine! El, Prințul, a ales să se însoțească cu una ca mine. Nu știu de câte ori L-am făcut de rușine în fața cerului, dar pentru asta El nu S-a oprit să mă iubească și să strige sus și tare că sunt a Lui.
Nu vreau să stau să-mi bat capul de ce m-a ales, vreau doar să fiu conștietă că din tot ce putea alege, eu am fost alegerea Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Dayenu

Pentru că mâine seară (18 Aprilie) va fi Erev Pesach, am încercat să intru într-o stare cât mai bună, ca să întâmpin sărbătoarea asta așa cum spune și Rabi Shaul (a.k.a Pavel), în 1 Corinteni 5:7-8: ”Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
Într-adevăr nu folosește la nimic să ne curățim casele de Chametz (orice produs rezultat prin amestecul de drojdie sau alți fermenți cu cele 5 tipuri de făină: shipon, kusemet, chitim, seorim și shibolet shual), dacă nu ne curățim inimile de răutate și viclenie.
Cum am spus, pentru că voiam să intru în starea necesară pentru sărbătoarea asta, am început să mă gândesc la Egiptul meu. Eu nu am fost sclavă unui Faraon din antichitate și nici n-am fost supusă la munci grele ca să zidesc un Imperiu cu sângele și sudoarea mea cum au fost evreii captivi în Mitzrayim, dar am fost captivă într-o împărăție pe care n-o vedeam, n-o simțeam și n-o puteam atinge... îi vedeam doar efectele în viața mea. Am zidit lucruri pe care nu le-am mai putut dărâma oricât am încercat pe urmă și azi stau mărturie că am fost în Egipt, la fel ca piramidele care încă mai există în Mitzrayim. Am fost folosită în împărăția întunericului, până aproape mi-am dat ultima suflare, la fel ca și evreii înrobiți care ”gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Elohim.” (Shemot/ Exod 2:23) Și gemetele mele pe care mi le smulgea robia s-au suit până la Adonai și n-a mai rămas piatră pe piatră în calea Lui, când a venit să mă scoată de acolo.
Și-a ucis Întâiul Născut, ca să mă nască pe mine din nou și doar inima Lui de Tată știe ce a îndurat să omoare un Fiu ca să dea viață la altul. I-a luat Sângele și mi-a uns ușiorii inimii, ca să fie semn pentru El să nu mă distrugă. Și-a potolit mânia față de mine pentru Sângele Sfânt care a stat ca mărturie pentru mine. Apoi mi-a dat să mănânc matza (pâine nedospită) ca să înțeleg că nu am luxul de a mai rămâne în robie nici măcar pentru a-mi dospi pâinea. M-a hrănit cu trupul Celui jertfit pentru mine ca să prind putere pe drumul lung care-mi stătea înainte. M-a scos în grabă din Mitzrayim și când s-a dezmeticit cel care m-a înrobit, a fugit să mă prindă din urmă, dar Adonai a despicat marea în fața mea, loc pe unde urmăritorul meu nu putea trece. S-a îngrijit de mine în pustie. Mi-a făcut cunoscută Torah Lui și din sclavă într-o împărăție care mă folosea, m-a făcut fiică într-o Împărăție a cărei moștenitoare sunt.
Este un câtec pe care îl cântă evreii de Pesach și cântecul se numește דַּיֵּנוּ Dayenu (ar fi fost destul). L-am tot ascultat zilele astea și mi-au intrat cuvintele în inimă mai mult decât oricând până acum. Versurile cântecului spun:

”Dacă doar ne-ar fi scos din Mitzrayim și n-ar fi făcut judecată împotriva lor, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă ar fi făcut judecată împotriva lor și nu le-ar fi judecat și idolii, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi judecat idolii și nu le-ar fi ucis întîi-născuții, ar fi fost destul pentru noi.
Dacă le-ar fi ucis întâi-născuții și nu ne-ar fi dat bogăție, ar fi fost destul pentru noi.”

Cântecul continuă că dacă nu ar fi despicat marea, dacă nu ne-ar fi înecat asupritorii în mare, dacă nu ne-ar fi dat Torah, dacă nu ne-ar fi dus în Eretz Israel, dacă nu ne-ar fi zidit Beit HaMikdash (Templul)... ar fi fost destul.
Cântecul ăsta e despre o calitate a lui Adonai pe care eu încă nu o înțeleg. Nu înțeleg de ce face un lucru și nu se oprește doar să-l facă, ci merge dincolo de orice imaginație și face peste orice închipuire mai mult decât trebuie. Și pentru mine ar fi fost destul doar să mă elibereze din Mitzrayim, dar El nu știe să iubească cu măsură. Nu știe să salveze și doar să mă lase în plata sorții. I-a fost milă să mă lase așa liberă dar în drum, așa că S-a hotărât să mă conducă. Apoi nu a știut doar să mă conducă. I-a fost milă și S-a apucat să se îngrijească nu cumva să mi se învechească haina pe mine sau să mi se umfle picioarele de la umblat (Devarim/Deuteronom 8:4). Ar fi fost destul să se oprească și să nu mai facă nimic, dar pentru El tot n-a fost destul. I-a fost milă că nu cunoșteam căile Lui, așa că S-a apucat să mă învețe fără să se oprească de câte ori mintea mea limitată nu-I înțelegea învățătura. Apoi, ca și cum n-ar fi făcut destul, mi-a dat vise, Și-a deschis inima în fața mea fără să se teamă că am să-L rănesc, măcar că știa că eram pe cale. Și-a descoperit planurile față de mine de parcă ar fi trebuit să-mi dea mie socoteală. Mi-a pregătit fapte în care să umblu ca să-mi dea pe deasupra și răsplată, măcar că din mine nu mi-ar veni să fac nimic bun.
Cântam Dayenu și tot repetam că ar fi fost destul, dar am ajuns la concluzia că Adonai nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să-mi facă bine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când trebuie să-i fie milă de mine. Nu cunoaște sensul cuvântului destul, atunci când vine vorba să nu-mi dea drumul. Nu știe când e destul să mai spere pentru mine, să mă mai apere, să mă mai caute, să mă găsească, să mă ridice și să mă întărească. Unde se înmulțește vina mea, Își înmulțește harul pentru mine, nu ca să mă lase să păcătuiesc în voie, ci pentru că El nu știe să iubească limitat.
Fii binecuvântat, Tu Adonai, care nu Te oprești la cât e destul, pentru că dacă Tu umpli un pahar îl faci să dea peste și dacă iubești un om, îl iubești până peste puterea lui de-a fi iubit. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult încât mi-am și uitat Egiptul.

Chag Pesach Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Strânsă

Din infinit, cu mâini de har cuprinsă,

De pământul din mine desprinsă,
Cu legături de Sânge prinsă
Și cu moartea în mine stinsă,
M-am aflat de dragostea-Ți învinsă,
Până la limită împinsă,
Cu Adevărul Tău încinsă
Și peste puterile mele întinsă,
Dar de bunătatea Ta convinsă,
Am vrut să fiu de Duhul Tău surprinsă
Și m-am trezit de haina Ta atinsă.

Să Te aud mi-am lăsat urechea străpunsă,
Și să Te am, m-am lăsat din urmă ajunsă,
Iar acum stau sub aripa-Ți ascunsă,
Până în duh de Duhul Tău pătrunsă,
Să știe toți câți m-au vazut plânsă,
C-am fost împrăștiată, dar acum sunt strânsă.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Eu știu ce înseamnă ”Te iubesc”

Ieri m-am întrebat toată ziua de ce tot caut frumusețe în urâțenie și toată ziua am evitat să-mi răspund. Într-un final m-am surprins într-un moment de slăbiciune și mi-am răspuns că dacă pot să găsesc un strop de frumos ascuns în urât, atunci poate că e speranță și pentru mine, pentru că dacă eu fiind om, limitat și delimitat, tot am tragere de inimă să caut că da de, da de voi găsi ceva demn de curățit de ce e urât, atunci sigur și Adonai caută în toată urâțenia mea, să vadă dacă găsește chiar și un bob de frumusețe și-l curățește de toată mizeria în care l-am pierdut eu. Dacă se pierde un bănuț din ce sunt eu, El nu-l lasă pierdut, ci aprinde Lumina, îmi întoarce casa pe dos și caută cu băgare de seamă până când îl găsește (Luca 15:8). Nu-mi place când se apucă să mi le întoarcă toate și să mi le deranjeze în fel și chip, dar știu că dacă L-am pus în situația să caute, atunci sigur găsește. Tot ce e frumos în mine e din El și nimic din ce e El nu are cum să se piardă, tocmai de aceea El caută în toată mizeria și urâțenia mea ca să Se găsească pe Sine în mine.

Am mereu impresia greșită că eu Îl caut, că eu Îl vreau, că eu alerg după El, dar adevărul e că El mă caută mereu și cu așa intensitate încât eu simt doar căutarea și cred că e a mea. El mă vrea și cu așa intensitate încât ajung să mă dau fără să pot să îi rezist. El aleargă după mine în timp ce eu alerg tot după alte lucruri și nu ostenește să mă curteze de parcă aș fi de curtat.

Îmi acoperă ochii să nu văd multe rele și eu mă plâng că îmi ascunde lucruri, pe când tot ce vrea e să nu se reflecte nimic rău în privirea mea. Îmi leagă mâinile ca să nu pot să fac multe lucruri pe care le vreau și eu înțeleg doar că îmi oprește binecuvântări, pe când El doar nu vrea să poarte nimic întinat atingerea mea, pentru că am darul să las amprente peste tot. Îmi taie puterea de-a merge și eu înțeleg doar că pe alții îi lasă să meargă și pe mine mă limitează la un loc strâmt, dar El știe că tot ce atinge talpa piciorului meu îmi dă mie și nu vrea să-mi dea nimic stricat doar pentru că am pășit pe-acolo. Mă face să nu-mi găsesc locul nicăieri și să simt că aproape clachez în lumea asta și ce interpretez eu e că nu sunt destul de bună în comparație cu alții care își află locul, dar adevărul e că El a mers să-mi pregătească un loc, ca acolo unde e El să fiu și eu, de aceea nu-mi dă nici un loc nicăieri, ca nimeni și nimic să nu aibă parte de mine decât El. Mă leagă cu funii de dragoste ca să mă țină pe loc, iar eu înțeleg doar că se poartă cu mine ca și cu un rob, măcar că sunt fiică în Casa Lui; văd doar că fiiilor risipitori le dă petreceri, dar El nu vrea să-mi risipesc moștenirea în lume și să rămân doar cu petrecerea de bun venit, o haină, încălțăminte în picioare și inelul pe deget. El vrea ca tot ce are El să fie al meu.

Mi-e și frică să-L întreb de ce mă iubește așa de mult... mi-e frică s-aud că n-are nici un motiv, totuși știu că e așa. E gelos pe orice mă atinge și nu e El. Se aruncă în fața mea și se face scut oricât de slabă sau tare ar fi lovitura care se îndreaptă spre mine. Mă răsfață cu lucruri de mirat, până acolo că nici nu apuc să rostesc că-mi doresc ceva și El deja împlinește. Se luptă pentru mine ca un războinic viteaz, ca nu cumva să cunosc înfrângerea. Mă apără mai tare decât cel mai renumit avocat măcar că vede când greșesc. M-a iubit și mă iubește în așa fel încât să nu mă mai pot mulțumi cu nici o ”dragoste” superficială și dacă am ajuns să nu cred ușor cuvintele ”Te iubesc” e pentru că eu știu ce înseamnă să te iubească Cineva.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה