Colțul din cercul meu

Prinsă la colț, deși mă-nvârt în cerc

Îmi închid ochii,

Să uit de cerc...

Să uit de colț...

Încerc...

Dar mă tot pierd

În lucruri pe care le-am găsit.

Să mă găsesc în ce-am găsit,

Încerc...

Dar mă învârt în cerc.

Plătesc cu ce-am împrumutat,

Vise la care-am renunțat...

Dar cui îi pasă? - eu tot plătesc

Iar acum am ajuns la colț,

Să cerșesc...

Cum să Te-aștept să vii în cercul meu strâmt?

Cum să Te vreau pe Tine - Cer,

Să mi Te-atingi de pământ?

Oricât îmi întind mâinile,

Nu pot să Te prind.

Din colț nu reușesc să mă desprind.

Îmi întind inima să Te cuprind,

Dar frica îmi amintește,

că m-a văzut cerșind...

Dezbracă-mă de frică

Și lasă-mă-n inima goală,

de tot ce nu mi-a mai rămas

din tot ce niciodată n-am avut.

Dă poruncă să-mi fie cercul rupt!

Dă poruncă din colț să mă ridic să lupt,

pentru vise moarte să nu mai plătesc bir,

inspiră-mă numai să nu uit să respir...

Să Te aștept 

oricât ar fi

pân-ai să vii

și tot ce mi-a murit

să îmi învii.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Imaginea de ansamblu privită dintr-un loc strâmt

În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul. - Yonah 2:2

Aseară vorbeam cu cineva și mi-a spus, așa din senin, mult prea uzata frază: ”nu-L limita pe Dumnezeu”. După ce am încheiat discuția, am început să mă gândesc ”Adonai, ce înseamnă asta, că eu Te limitez? Așa putere am eu? Bazat pe ce verset și ce teorie, ajunge cineva să-mi spună că eu >> ciob dintre cioburile pământului, am puterea să Te limitez pe Tine care ești nemărginit?” Cineva s-ar putea trezi să-mi spună o altă frază supra-uzată: ”da, dar El lucrează doar în măsura în care Îl lași” Oare?
 Adonai face doar ce-i este permis de oameni? Când El împlinește o judecată împotriva cuiva, Își cere El voie de la omul respectiv ca să-l judece? Când mă pedepsește pentru că mă iubește, Își cere voie de la mine? Cum de nu e limitat de mine, când trebuie să mă pedepsească, dar e limitat de mine când trebuie să mă binecuvinteze, sau să facă ceva ce i-am cerut?
Tot aseară mi s-a spus ”știi, noi oamenii Îl punem pe Dumnezeu într-o cutie și așteptăm să fie doar cât cutia noastră”. Poftim?!
Eu nu știu ce Dumnezeu slujesc alții, dar Dumnezeul lui Israel, pe care-L urmez, Dumnezeul lui Avraham, Yitzak și Yaakov, nu încape în nici o cutie pe care aș putea-o eu fabrica vreodată. Oricum L-aș crede eu, El nu se schimbă și doar pentru că am impresia că e mai mic decât în realitate, nu  înseamnă că eu (măria sa omul) L-am pus pe El într-o cutie, ci înseamnă că El m-a pus pe mine într-un loc strâmt, din care văd doar cât strâmtorarea mea.
Dar El e cu mine chiar și în strâmtorarea mea (Tehilim 91:15) și nu e limitat nici măcar de faptul că la momentul de față mă uit la El și pot să văd poate doar umbra Lui, sau doar colțul hainei Lui, dar asta nu înseamnă că eu vreodată aș crede că tot ce văd, e tot ce e El și nici nu înseamnă că El e limitat în a fi cine este doar din cauză că eu pot să văd doar cât îmi permite cutia în care m-a pus.
El nu lucrează doar cât îi permit eu și asta se numește har. El nu mă iubește doar cât îi permit eu. El nu se îngrijește de mine doar cât îi permit eu. El nu mă scapă doar când îi permit eu și nu m-a mântuit pentru că i-am permis eu. Eu nu sunt în stare să-L limitez pe El, doar El e în stare să mă limiteze pe mine. El a pus limite înțelegerii mele, pentru binele meu și tot pentru binele meu mă pune și într-un loc strâmt, ca să stau locului și să înțeleg că El e Dumnezeu, că El are puterea să-mi lărgească locul sau să-l strâmteze.
Le mulțumesc celor care-mi dau așa mult credit, încât să afirme că-L limitez pe Dumnezeu, dar chiar nu e cazul să mă ridice nimeni la așa rang și să-mi atribuie așa putere. Nu, nu El e cel limitat de mine ci eu sunt cea limitată. Și dacă locul strâmt, în care m-a pus îmi permite să văd doar talpa picioarelor Lui și dacă doar despre picioarele Lui sunt în stare să vorbesc la momentul de față, e pentru că doar atât pot să văd și asta nu e de condamnat, ci înseamnă doar că poate nu i-am învățat picioarele pe de rost, așa că m-a pus într-o poziție din care doar picioarele să I le văd, până când aș înțelege urmele Lui și dacă le-aș vedea pe ape și aș recunoaște sunetul pașilor Lui și dacă m-ar pune în așa poziție încât nu aș mai vedea nimic.
Dacă în strâmtorarea mea, în limitarea mea, nu mai sunt în stare să predic despre credință și nici nu mă avânt să mut munții în mare, ci mai pot doar să strig către El, asta nu înseamnă că L-am limitat, ci înseamnă că poate sunt în așa poziție încât nici nu văd și nici nu aud, ci mai pot doar să strig după El, pentru că mi-a rămas doar crezul că e lângă mine.
Adonai nu l-a întrebat pe Yaakov dacă vrea să fie al doi-lea născut și faptul că a fost, nu L-a împiedicat să-l facă primul născut. Adonai nu l-a întrebat pe Moshe dacă vrea să fie bâlbâit și nici nu a fost împiedicat să-i poruncească să vorbească înaintea lui Faraon. Adonai nu l-a întrebat pe Daniel dacă vrea să fie captiv în Bavel (Babilon) și nici dacă vrea să fie aruncat în groapa cu lei. Adonai nu mă întreabă când vrea să mă zdrobească și nici nu se oprește ca să facă ceva în viața mea, pentru că nu-L las eu.
Să nu mai aud că Adonai e un gentleman, care face doar cât îi este permis! Adonai e Dumnezeul întregului pământ, a tuturor celor văzute și nevăzute. Nu s-a sfătuit cu mine ce părinți să-mi dea. Nu s-a oprit să lucreze în viața mea când am strigat la El că nu-L mai vreau. Nu m-a întrebat ce culoare de ochi să-mi dea și nici cât de înaltă să mă facă. Nu m-a întrebat dacă vreau să fiu încercată și nici dacă vreau să mă iubească. El e Dumnezeu Atotputernic. Nelimitat. Neschimbat. Nealterat de gândirea mea limitată. El e Dumnezeu!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Fragilă?

Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale. - Isaia 64:8

Am văzut într-un film, o scenă care mi-a rămas în minte. Un olar îl învăța pe fiul lui cum să facă un vas, dar i-a specificat înainte că trebuie să frământe bine lutul, până când scoate tot aerul din el, deoarece aerul rămas, ar crăpa vasul în momentul în care este ars în cuptor, lucru care s-a și întâmplat. Scena respectivă m-a inspirat să scriu postarea de azi.
Îmi amintesc când eram copil, că primul lucru pe care-l vedeam dimineața când mă trezeam, erau farfuriile de lut, atârnate pe pereții din casa bunicii mele. Mă uitam la ele până mă dezmeticeam și mereu mă gândeam că sunt foarte fragile, că se pot sparge ușor, tocmai de aceea nu sunt la îndemâna cuiva ca mine. Eram copil... nu înțelegeam eu prea multe. Acum, că sunt o leacă mai luminată decât atunci, fac aceeași greșeală. Mă uit la mine ca și la o farfurie de lut, care oricând poate să se spargă, dar asta se întâmplă doar când uit procesul prin care am trecut să ajung în forma în care sunt.
Eu pot să mă uit la un vas de lut și să văd doar slăbiciunea lui, că oricine l-ar putea sparge, dar olarul se uită la vas și știe prin câte a trecut să ajungă în forma aceea. Știe că lutul a îndurat ploi și ninsori până când olarul l-a luat din locul în care era, nu ca să-l protejeze, ci pentru că avea un plan cu el. Și în loc să-l ducă acasă și să-l pună în vitrină, că doar e special, l-a luat și l-a trântit la pământ în atelierul în care lucrează. L-a frământat cu mâinile și l-a călcat cu picioarele, ca să scoată fiecare strop de aer din lut și lutul poate înțelegea doar că e lovit de cel de la care aștepta mângâiere. Dar olarul nu se oprește aici. Ia măsura de lut de care are nevoie și după ce aerul a fost eliminat, îl așează pe roata olarului. Îl învârte mereu în timp ce mâinile lui ating lutul să-i dea formă. Își udă mâinile des ca lutul să nu se întărească și nu se oprește din lucru până când vasul nu are forma dorită de olar. Apoi ia vasul și-l arde la o temperatură de 1300 C. Când îl scoate din cuptor, el nu mai vede ceva fragil, pentru că știe prin ce a trecut lutul ca să devină vas. Apoi vasul este înfrumusețat și semnat de cel care l-a făcut, ca să se știe cine este autorul.
Eu pot să mă privesc prin prisma slăbiciunilor mele, dar Cel care mi-a întocmit ființa, poate să se uite la mine și să vadă tărie, pentru că își amintește unde zăceam până în momentul în care m-a luat și m-a dus în atelierul Lui. Avea un scop cu mine și pentru că alții mi-au spus exasperanta frază ”tu ești specială”, am ajuns să cred asta și am așteptat ca El să mă ducă și să mă pună în vitrină, așa bucată de lut. Dar El m-a dus și m-a trântit la pământ. M-a călcat în picioare, m-a frământat cu mâinile, m-a lovit cu lucruri care m-au lăsat fără suflare și nu s-a oprit până când nu a scos tot aerul din mine. Am înțeles procesul acesta ca pedeapsă și am început să mă îndoiesc că îmi vrea binele. Nu înțelegeam de ce El, de la care așteptam mângâiere, dădea în mine, dar El nu s-a oprit în părerea mea greșită despre persoana Lui, ci a continuat. Aerul face ca lutul să pară mai mare decât este, iar în momentul în care este ars în cuptor, aerul este eliminat și lasă un loc gol în vas, defect ce va duce la distrugerea vasului. Așa că Olarul știe că decât să mă arunce afară la sfârșit, mai bine mă calcă în picioare când încă sunt lut.
După ce m-a lăsat fără aer, am crezut că în sfârșit e gata, dar m-am trezit pusă pe roata olarului și învârtită până când lumea din jurul meu nu mai avea sens și așa amețită simțeam doar mâinile Lui care se udau des, ca să mă ude pe mine ca nu cumva să mă întăresc - să nu mă răzvrătesc în mâna Lui, ci să prind forma pe care El o dorea.
Când am prins formă, am zis ”wow, ce faină sunt!” dar asta pentru că nu știam ce urma. Olarul m-a luat și m-a pus în cuptorul Lui. M-a ars acolo până când nici o apă n-ar mai fi în stare să mă reducă la forma mea de lut. M-a însemnat cu Ruch HaKodesh (Duhul Sfânt) ca să știe toți cine e Autorul, că nu sunt în serie, prelucrată la o fabrică de producție în masă, ci am fost formată de mâinile lui Kadosh Baruch Hu (Celui Sfânt, binecuvântat să fie El).
Când vasul e gata (cu adevărat gata) nu mai crede despre sine nimic extraordinar și nici nu-i pasă dacă alții îl văd extraordinar sau fragil, pentru că el știe doar prin ce a trecut să devină vas. Tot ce așteaptă e să fie folosit după cum vrea olarul.
Olarul care m-a făcut, nu m-a făcut cu scopul să mă zdrobească, ci să mă folosească și știu că nu mă va da niciodată în mâinile cuiva care să mă ciobească sau să mă scape, ci doar El mă va ține în mâini, pentru că El nu are cum să mă scape.
Așa că pot eu să par fragilă, dar am îndurat multe să fiu în forma care sunt și nimic din ce sunt sau ce voi fi nu este meritul meu ca lut, ci meritul Celui care nu a renunțat la mine nici măcar atunci când Îl credeam că e împotriva mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Sparge pietre cu ouă

Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele. - Tehillim/ Psalmi 18:39

Vorbeam cu Adonai și-i spuneam că lucrurile cu care mă lupt acum sunt ca niște pietre în fața mea, iar eu am tot atâtea șanse să le zdobesc, cât are cineva care poate zdrobi pietre aruncând cu ouă în ele.
Baruch HaShem că El nu e ca mine. El nu-și pierde speranța când nu vede nici un strop de credință în mine, ci îmi aduce aminte încă odată de ceea ce uit mereu. David HaMelech spunea ”Odată a vorbit Elohim, de două ori am auzit că „Puterea este a lui Adonai.” (Tehillim 62:11)
Definiția mea a ceea ce înseamnă putere are legătură cu mușchi, forță, tărie și perfecțiune, iar din moment ce nu văd nici una din acestea în viața mea, mintea mea deja mă cataloghează drept neputincioasă. Și e adevărat, sunt neputincioasă și fără nici un efect asupra întunericului atunci când lupt singură. Dar uit mereu că altcineva încasează loviturile în locul meu, iar ceea ce resimt e doar o parte insignificantă a adevăratelor lovituri. Adonai e Scutul meu și tot ce vine împotriva mea se lovește de El. El luptă pentru mine și ca să nu am impresia că puterea Lui intră în aceeași categorie cu vreo altă putere, se folosește de lucruri de mirat să câștige bătăliile. Dacă puterea Lui ar fi doar un pic mai mare decât a celui rău, atunci s-ar lupta la sânge și și-ar ridica armate peste armate ca să se apere, dar ca să demonstreze că puterea Lui nu are cum să fie măsurată cu puterea unei făpturi create de El, atunci din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, și-a scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Lui. Dărâmă zidurile cu trâmbițe, în loc de arme. Câștigă bătălii cu mâini ridicate, în loc de oștiri numeroase. Desparte marea cu un toiag. Orbește armate în fața unui singur om. Trimite ciori în pustie ca să-l hrănească pe cel neprihănit. Răpune uriași cu pietre în mâna unui copil și dacă este o cale imposibilă ca să facă un lucru, pe aceea o alege. Câștigă orice luptă cu lucruri de mirat, ca să rămână muți în fața Lui toți cei care credeau că au putere.
Eu pot totul în El care mă întărește. Dacă nu m-ar întări El, atunci degeaba aș avea toată puterea lumii. Dacă El mă întărește și dacă El e Cel care luptă de partea mea, atunci chiar dacă am doar ouă în loc de arme la momentul de față, știu că la Cuvântul Lui, ouăle pot să spargă pietrele.
Chiar dacă nu am în dotare cunoștiințe extraordinare și nici talente deosebite, am speranță pentru că știu că dacă trebuie să lupte o luptă, Adonai găsește cele mai slabe arme cu putiință, doar ca să demonstreze că biruința nu stă în nimic decât în faptul că El poate.
Oricât aș fi eu de zdrobită și vai de capul meu, știu că dacă e vreun lucru disprețuit în ochii oamenilor, pe acela îl va lua Adonai ca să meargă la luptă.
Asta nu înseamnă că îndemn oamenii la mediocritate și la o trăire căldicică. Nici vorbă! Dar dacă tot ce vrei e să fii aproape de El și te lupți, dar tot ce vezi e cât de incapabil ești să faci față răului, atunci găsește speranță în faptul că Adonai nu se oprește din a folosi un vas doar pentru că este crăpat. Dacă un sculptor reușește să sculpteze o capodoperă chiar dacă se folosește de unelte de proastă calitate, asta nu înseamnă că cineva va fi convins că uneltele de fapt erau mai bune decât păreau, ci oricine va știi că sculptorul este atât de talentat încât poate să sculpteze până și cu unelte slabe.
Adonai e destul de măreț încât să-și câștige bătăliile folosindu-se până și de una ca mine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Dacă...

Când a auzit Marta că vine Yeshua, I-a ieşit înainte; iar Miriam şedea în casă. Marta a zis lui Yeshua: „Adonai, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Elohim, Îţi va da Elohim.” Yeshua i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Yeshua i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Adonai”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti HaMashiach, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Yochanan 11:20-27

Azidimineață, mergeam la rugăciune și pe drum mi-a venit în minte întâmplarea din Yochanan 11, cu învierea lui El'azar, sau mai bine zis discuția lui Yeshua cu Marta.
Vorbeam cu Adonai și m-am trezit că ori El mă întreabă, ori mă întreb singură, dacă mai cred pentru ceea ce mi-a promis cu mulți ani în urmă. Am tras aer adânc în piept și am răspuns mai amar ”visul meu a murit. Dacă era de la Tine s-ar fi împlinit... dacă erai Tu, visul meu nu murea, pentru că știu că orice e de la Tine se împlinește”. Am simțit că mă privește ca și pe un copil care nu pricepe nimic, ca și cum îi amintesc de Marta.
El'azar se îmbolnăvise și trăgea să moară, iar surorile lui (Marta și Miriam) au trimis vorbă lui Yeshua să vină repede pentru că fratele lor e pe moarte. Yeshua nu doar că nu S-a grăbit să-l salveze, dar a mai și zăbovit în locul în care era, iar în momentul în care vine în Beit-Anyah, El'azar era deja în mormânt de 4 zile și Marta cu Miriam deja ședeau shivah pentru El'azar.
Shivah este un ritual care are loc imediat după îngroparea mortului (care se întâmplă după o zi, sau în aceeași zi cu decesul). Shivah înseamnă șapte și se referă la 7 zile de jale, în care se plânge după cel decedat. Ruda cea mai apropiată mortului, devine ”Avel” (bocitor/ cel care jelește), iar acesta are datoria de a ”sta shivah” în timp ce toate rudele și apropiații vin să mângâie familia.
Yeshua apare de parcă a venit să jelească mortul împreună cu surorile lui El'azar, iar Marta Îl întâmpină și își exprimă resemnarea ei cu replica „Adonai, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Elohim, Îţi va da Elohim.” Ăsta e un răspuns spiritual după părerea mea. Nu era supărată pe Yeshua că n-a venit mai repede, nu-L învinovățea cu nimic și încă mai declară că ea știe că orice ar cere Yeshua de la Tatăl, Acesta îi va da. Foarte matur din partea lui Marta! Și foarte firesc...
”Dacă Adonai S-ar fi îndurat, n-ar fi căzut casa peste mine. Dacă Adonai ar fi fost cu mine, nu ajungeam fără locul de muncă. Dacă Adonai ar fi făcut o minune, nu s-ar fi ajuns aici.” - Astea sunt replici stupide.
Yeshua, Fiul Dumnezeului Celui Atotputernic stă în fața ta și tu îi spui că dacă ar fi fost aici când aveai tu nevoie, nu s-ar fi întâmplat cutare lucru? Dar stă în fața ta acum, chiar dacă pare prea târziu și-ți spune că promisiunile Lui nu s-au sfârșit și îndurările Lui nu sunt la capăt, că și în moarte e nădejde pentru că El a biruit moartea. Crezi?
Yeshua stă în fața lui Marta și-i spune ”Fratele tău va învia” iar Marta continuă în filozofia ei „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi.” După modelul ”unde dai și unde crapă”, Marta a crăpat și ea unde a putut și în loc să înțeleagă simplu ce-i spunea Yeshua, ea își etala cunoștiințele despre învierea morților. Yeshua nu renunță ușor și-i mai spune ”Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti HaMashiach, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”
Acesta e un gen de credință inutilă, asemănătoare cu ”și dracii cred și se înfioară” (Yaakov 2:19).
De multe ori Yeshua vine la mine, să-mi vorbească despre caracterul Lui neschimbat, despre promisiunile Lui care se împlinesc și când mă întreabă dacă sunt în stare să cred, eu îi răspund vag ”cred că Tu Ești Fiul lui Dumnezeu”. Nu-I ajută cu nimic că eu cred lucrul ăsta și pe mine nu m-ajută nici atât. Genul acesta de credință nu poate să facă nimic.
Nu zice nimeni că e ușor să aștepți cu disperare ajutorul Lui și pe când să vină, te trezești ”cu mortul în casă”. Nu zice nimeni că e ușor să mai crezi când tot din tine strigă ”mai bine resemnează-te odată!” Nu e ușor să vezi că până și zilele de jale ți-s aproape gata și că El nu vine nici măcar să îți prezinte condoleanțe, dar găsește speranță în lucrul acesta. Dacă Yeshua nu vine să stea shivah cu tine, înseamnă că are de gând să aducă viață în lucrurile tale moarte. Când vine, El nu vine să vadă câte versete știi pe tema problemei tale, ci vine să vadă dacă mai crezi că El poate acum.
E ușor să te gândești la trecut și cum ar fi fost dacă... și e ușor să crezi că vei avea parte de bunătatea Lui în Malchut HaElohim (Împărăția lui Dumnezeu), dar nu e ușor deloc să crezi acum -- că acum El poate și vrea să-ți facă bine.
Eu nu zic că nu există lucruri pe care le lasă să moară și sunt bune moarte, dar dacă S-a ”deranjat” Yeshua să vină până în dreptul tău, să nu crezi că a venit să bocească, ci a venit să aducă viață în lucrurile tale moarte.
În planurile lui Adonai, nu există ”dacă ai fi fost Tu Doamne, nu s-ar fi întâmplat nenorocirea”. În planurle lui Adonai până și nenorocirea se întâmplă spre slava Lui, oricât de stupid ar suna lucrul acesta.
El e învierea și viața și dacă visele mele sunt în El, chiar dacă ar muri, vor trăi. Chiar dacă le-am îngropat și deja sunt în stare de putrefacție, din moarte am să le primesc înapoi.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Ca nimeni altul

Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră, până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc. Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna, şi mă veţi potrivi? - Yeshayahu/ Isaia 46:3-5

Adonai a ales să mă poarte încă de la nașterea mea, încă mai dinainte de a avea vreun folos de pe urma mea, încă mai dinainte ca eu să fi ales să fac bine sau rău, încă dinainte de a-I întrista inima măcar că mă cunoștea bine și chiar mai dinainte ca eu să apuc să-I promit că am să merg după El.
M-a purtat pe umăr până am învățat să merg și apoi m-a sprijinit văzându-mi pașii îngreunați de prea multe lucruri care îmi distrag atenția. Dar cu lumea asta trasă peste ochi, aproape niciodată nu realizez că dacă nu cad e pentru că El mă ține -- dacă respir e pentru că El îmi șoptește din nevăzut ”respiră!” -- dacă nu orbesc e pentru că El mi-e Lumină, iar dacă trăiesc e pentru că El trăiește în mine.
Ca să pot să cuprind cu mintea mea limitată și să pot înțelege cu inima mea defectă de ce face toate astea, am încercat să Îl aseamăn cu lucruri familiare, dar sunt la fel de limitate ca și lumea mea. Am încercat să mă gândesc la El ca și la un tată, apoi ca și la un iubit, ca și la un salvator sau erou, dar astea-s definiții aiurea. Cu cine pot să-L aseamăn și cu cine pot să-L pun alături ca să-I pricep inima? Un tată pământesc, chiar dacă ar fi cel mai bun care există, te poate purta în brațe din când în când și apoi te poate sprijini tot din când în când și pe un termen limitat, nicidecum până la bătrânețea ta. Statutul de Tată, pe care Îl are El în viața mea, e limitat de înțelegerea mea de ce înseamnă un tată. Să-L aseamăn cu un iubit? Un iubit te poate iubi limitat și condiționat de timp, de circumstanțe și de visele care i se schimbă. Dar chiar dacă aș cugeta la cea mai mare dragoste din istorie, tot nu mă ajută să înțeleg dragostea Lui. Să-L aseamăn cu un erou? Un erou te poate salva cel mult odată, iar apoi îți rămâne să te salvezi singur. Dar chiar dacă L-aș pune în mintea mea alături de cel mai brav erou, tot n-aș pricepe cât curaj i-a trebuit să îmbrace trup de om, să moară pentru mine și apoi să se înalțe la Adonai, bazându-se că inima mea oarbă are să vadă dincolo de mii de ani că El este și urechile mele au să audă dincolo de lumile care ne despart cum tot îmi strigă într-una că mă iubește. Cu cine să-L aseamăn și cu cine să-L pun alături? Nu există nimeni în nici o dimensiune care să-mi fie ca El. Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde, darămite inima mea. I se închină îngeri îmbrăcați într-o splendoare care ar orbi ochii mei de carne și totuși El vine și mă sprijinește pe mine, de la nașterea mea și până la bătrânețea mea, ca eu să pot croi cărări drepte cu picioarele mele. Nu se satură să mă ridice, nu se satură să spere, nu se satură să mă iubească și nu se satură să mă sprijinească și fie că eu aud sau nu, El nu se oprește să mă strige dincolo de timp și spațiu și să-mi șoptească într-una: te iubesc.
Nu Te mai aseamăn cu nimeni Adonai, Împăratul meu, nu Te mai pun alături de nimeni. Tu îmi ești totul. Eu sunt din Tine, prin Tine și pentru Tine și oricât aș prețui eu alte lucruri, Tu îmi ești la kilometri distanță mai sus decât orice prețuiesc.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Umbra mea

Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. - Tehillim/ Psalmi 121:5

Cum poate Adonai să fie umbra mea, dacă Yeshua este Lumina lumii (Ioan 8:12), iar această Lumină este desăvârșită? Umbra este definită ca și întunecime provocată de un corp care oprește razele de lumină, astfel reflectând pe alte corpuri conturul obiectului ce oprește lumina, dar știm în adevăr că în El nu este întunecime pentru că luminează cu așa intensitate încât umbrele nu au timp să se creeze. Și atunci ce înseamnă că El este umbra mea dacă eu sunt în Lumină?
Potrivit cu Ioan 1:9, Lumina, adică Yeshua, luminează pe orice om venind în lume, dar dacă omul alege să rămână în întuneric, acesta devine obiectul care împiedică Lumina, iar ceea ce reflectă pe alte corpuri, este doar întunecimea sa proprie; totuși dacă Lumina își face efectul asupra unui om, iar acesta se lasă luminat, atunci ”umbra” lui, sau mai bine zis ceea ce reflectă pe alte corpuri, este Însuși Adonai.
Este o vorbă cu referire la un om incapabil să realizeze ceva în viață, că trăiește doar să facă umbră pământului, adică trăiește degeaba. Eu cred că dacă te naști și trăiești fără să te lași cuprins de Lumină, atunci acest lucru este adevărat. Eu vreau să trăiesc în așa fel încât singura umbră care este în mine, să fie El și doar El să se reflecte pe orice alt obiect sau suflet.
Umbra mea este doar un contur întunecat, nu o redare fidelă a ceea ce sunt și acest lucru este valabil și dacă umbra mea este Adonai. Eu sunt obiectul care împiedică Lumina să fie desăvârșită, de aceea cel mult pot să creez o umbră a ceea ce este El și nu am cum să-L redau exact așa cum este, redau în cel mai bun caz un contur a ceea ce este El, pentru că Îl cunosc în parte, dar El nu se simte jignit de redarea mea pentru că El cunoaște cât sunt de limitată și mă acceptă și se smerește pe Sine Însuși până acolo că se numește Singur: umbra mea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Strangers

Pentru că Te iubesc

Te iubesc din inimă, Adonai, tăria mea! - Tehillim/ Psalmi 18:1

Dacă taci, Adonai, nu pot decât să sper că într-o zi voi înțelege de ce se întâmplă lucrurile așa, chiar dacă nu vei folosi cuvinte să-mi explici. Dacă Te ascunzi, nu pot decât să cred că nu mi-ai cerut să Te caut în zadar și de aceea am să Te găsesc.
Dacă mă mustri pot doar să sper că ai să mă și mângâi, pentru că la mustrarea Ta se usucă și marea, cum să nu se usuce duhul meu?... Dacă mă împingi de pe stâncă, pot doar să sper că ai să mă și prinzi. Dacă mă frângi, pot doar să sper că ai să găsești o cale să mă și repari. Dacă mă dai, pot doar să sper că ai să mă primești înapoi și dacă mă omori pot doar să sper că ai să mă și înviezi ... dar chiar dacă nu ai face nimic din ceea ce sper eu, ai dreptul să faci ce vrei cu mine, pentru că eu sunt a Ta.
Pentru că te iubesc, pot să-Ți sufăr tăcerea. Pentru că Te iubesc nu pot să nu Te caut, oricât ar dura până să Te găsesc. Pentru că Te iubesc, pot să primesc mustrarea Ta, oricât s-ar usca ființa mea la gândul că Ți-am rănit inima. Pentru că Te iubesc, pot să fiu împinsă de Tine, frântă de Tine, alungată dinaintea Ta și chiar omorâtă de Tine pentru că faptul că Te iubesc nu are nici o legătură cu ce-mi dai sau ce-mi iei. Te iubesc doar pentru că ești Tu și Tu meriți să fii iubit, Adonai. Doar pentru că ești Tu și nimic altceva.
Orice om vrea să fie iubit pentru ceea ce este el cu adevărat și dacă Tu poți să Te uiți la mine și să mă vezi cum sunt în realitate, nu cum încerc să par și cu toate astea să mă iubești, atunci Adonai și eu pot să Te iubesc pentru ceea ce ești Tu în realitate, nu ceea ce pari în ochii mei de carne sau în fața lumii. Te iubesc pentru că ești al meu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Aparțin lui Satan cât aparține Transilvania Ungariei

Ieri mă întreaba un prieten american, dacă e adevărat că Transilvania aparține Ungariei.
Eu am har pentru americani, că 90% din cei pe care i-am întâlnit, au dat dovadă de o subcultură gravă (probabil de la atâta bine), dar omul din context nu l-aș categorisi chiar incult, deci am luat întrebarea lui, ca fiind una sarcastică.
Îi răspund frumos că Transilvania aparține la fel de mult Ungariei, cum aparține America sau India - Angliei. Doar pentru că o persoană poate oprima o alta, nu înseamnă că persoana respectivă îi aparține, iar dovada este abolirea scalviei. Tot așa, doar pentru că o țară poate să ocupe teritoriul altei țări, nu înseamnă că țara ocupată îi aparține, iar dovada acestui lucru e războiul de independență.
După ce am încheiat discuția am început să mă gândesc mai adânc la lucruri și am ajuns la concluzia că subjugarea, opresarea, tirania, dictatura, persecuția și distrugerea, pe cât sunt de puternice, pe atât sunt de limitate. Nu pot să mă gândesc, nici măcar la un exemplu în istorie în care vreunul din aceste lucruri, să fi avut efect asupra unei țări și să nu fi încetat într-un fel sau altul. Și acest lucru îmi dă speranță pentru că știu că tot ce vine de la cel rău e limitat și oricât de mare i-ar fi puterea asupra unui om sau națiuni, puterea asta e limitată.
Dacă mă gândesc la sclavii negrii din America - oricât au fost ei de opresați, slăbiți, fără vise mai mari decât să mănânce mai bine, fără o educație care să le permită să vorbească la același nivel cu stăpânii lor, fără voință, fără putere - fără nimic, tot s-a născut în ei dorința de a fi liberi și li s-a dat tăria ca să împlinească acest lucru.
Dacă mă gândesc la românii din Transilvania (că tot veni vorba), oricât au fost ei de apăsați de Imperiul Austro-Ungar, chiar dacă li s-au luat toate proprietățile, drepturile și demnitatea, tot le-a rămas dorința de libertate.
Doar pentru că satan reușește să lege un om, să-i acopere ochii ca să nu poată vedea dincolo de viața aceasta, să-i astupe urechile ca să nu audă Adevărul care să-l facă liber, să-i lege mâinile încât să lucreze doar pentru sine, să-i lege picioarele încât să umble doar pe căi ”largi și minunate” și să-i ia speranța din inimă, nu înseamnă că-i poate lua dorința de a fi liber. Ca să poți să fii liber nu-ți trebuie nimic, decât destulă disperare încât să vrei mai bine să mori decât să mai trăiești legat. Tirania nu știe cum să se apere în fața disperării unuia care nu mai are nimic de pierdut. Satan nu știe cum să lupte împotriva unui om care vrea să se dezlege chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care-l face. Așa că eliberează-te, dezeleagă-te și trăiește într-o Împărăție care nu cunoaște sensul cuvintelor dictatură și tiranie.
Iar după ce te eliberezi, nu-i băga în seamă pe cei care vor veni să-ți spună că aparții trecutului, pentru că sunt la fel de aberanți ca și cei care încă mai cred că Transilvania aparține Ungariei, dar ”subcultura” lor nu schimbă cu nimic faptul că ești liber. Doar pentru că te mai lupți cu lucruri, nu înseamnă că ești biruit de ele sau că asta te face să-i aparții celui rău, după cum faptul că mai sunt unguri în Transilvania nu înseamnă că Transilvania e a Ungariei.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Îmi cer scuze pentru tenta PRM-istă (by the way, detest partidul cu pricina), nu vreau să se înțeleagă că am o problemă cu ungurii sau că aș fi eu vreo mare patrioată, nici vorbă! Cred că Budapesta e unul din cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut vreodată, am mulți prieteni maghiari și sunt niște scumpi de oameni, iar cei mai mulți evrei pe care-i cunosc au vreo rădăcină prin Ungaria, deci nici nu se pune problema că aș avea ceva împotriva lor.

Umblu după Tine...

Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” - Yeshayahu/ Isaia 54:7-10

Văzând că păcatele celor din generația lui Noach s-au ridicat până la ceruri, Adonai a hotărât să-i șteargă de pe fața pământului, iar în Bereishit (Geneza) 6:6 este scris că ”I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui.”
Nu știu ce era în inima lui Adonai, nu știu cum suferea văzând deteriorarea creației Lui și nu știu nici ce tăria I-a trebuit să hotărască să-i distrugă. Era pus în poziția unui tată care trebuie să-și omoare fiii din pricina neascultării lor, deci cu siguranță că nu I-a fost ușor, dar altfel cum putea să dea o mitzvah (poruncă) precum: ”Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl şi mama să-l ia, şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv.” Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre, şi să moară. Astfel să curăţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.” - Devarim/ Deuteronom 21:18-21
Însă înainte de a spăla pământul de rău, Adonai a căutat măcar un om care să fie o sămânță, o rămășiță, în stare să asculte de El și l-a găsit pe Noach.
În timp ce toți umblau după poftele lor, Noach umbla după Adonai. Nu se punea problema că Noach făcea parte dintr-un cult minoritar, sau că era singurul dintr-un oraș, care asculta de Elohim. Noach era singurul de pe toată fața pământului care mai credea în HaShem.
Îți pierzi credința că nu sunt prea mulți care cred la fel ca și tine în Biserica în care ești? Îți pierzi credința că sunt prea puțini cei care Îl mai caută pe Adonai? Dar dacă nu L-ar mai căuta nimeni? Dacă nu ar mai exista nici un suflet pe fața pământului care să caute Fața Lui, ai mai fi curios să știi cum arată? Noach umbla cu Adonai (Gen. 6:9), fără să fie curios dacă mai e cineva sau nu pe Cale, fără să fie curios de părerea celor care-l înconjurau. Părea nebun pentru Adonai. Părea ridicol, de dragul planului Celui Viu. Părea fără minte, de dragul Celui după care umbla. Era imperfect din cale afară, dar nu perfecțiunea îl îndemna să pună un picior în fața celuilalt, în umblarea cu Adonai. Umbla de dragul Celui care nu se rușina de imperfecțiunea lui Noach.
Chiar dacă a ajuns Noach să fie lecție pentru copii la școala duminicală, viața lui n-a fost o poveste.
Adonai a apreciat umblarea acestui om atât de mult încât a făcut un legământ unic cu el și fiii lui. Le-a promis că niciodată nu va mai veni un potop ca să nimicească pământul, iar semnul acestui legământ e curcubeul. După cinci mii de ani, Adonai încă mai e credincios legământului cu Noach, chiar dacă Noach a murit de mult și știu cu toată inima mea că El rămâne credincios și Legământului făcut cu mine, prin Yeshua. El are în vedere legămintele Lui. Își pune semne de aducere aminte și se oprește din mânia Lui când le vede. Nu pentru că eu aș fi ceva, ci pentru că El este credincios Cuvântului Său ca să-l împlinească. Pot să se mute munții și pot să se clatine dealurile, dar Legământul Lui cu mine nu poate fi clătinat, mutat, deteriorat sau distrus.
Când ai așa Dumnezeu ce te mai interesează că ești singur, sau nebun, sau ridicol? Poate să-mi spună oricine fanatică, legalistă, nebună sau eretică, dar ar trebui să simți disperarea mea ca să înțelegi de ce mi-e prinsă mâna de haina Lui și nu-i dau drumul, ar trebui să simți lipsa mea ca să înțelegi că doar pe El Îl am și mi-e destul, ar trebui să-mi plângi lacrimile mele de dor după fața Lui și doar pe urmă să încerci să-ți dai cu părerea. Dar oricare ar fi părerea sau argumentul oricui, ce-mi pasă mie? Eu merg după El pentru că știu că El îmi va rămâne credincios și sute de generații după mine. Eu merg după El chiar dacă ochii mei n-au să vadă niciodată împlinită promisiunea Lui, dar știu că o va împlini, chiar dacă nu pentru mine. Eu merg după El de dragul Lui și știu cu toată inima mea că Se va întoarce după mine, chiar dacă trupul îmi va putrezi și sufletul mi-ar fi în locuința morților, dar El va găsi cu cale să mă pună din nou împreună doar ca să văd că El e credincios.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Nelimitat

Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!” – Tehillim/ Psalmi 89:2


Azi mă gândeam ”Adonai, mai ai milă pentru mine? Mi se pare că deja m-am folosit de ea până la maximum. Mă mai crezi când îți spun că vreau să Te urmez doar pe Tine, când mă găsești urmând tot dorințele mele? Nu Te-ai săturat să mă aștepți? Nu Te-ai săturat să mă asculți? Nu Te-ai săturat să speri pentru mine? Nu Te-ai săturat să mă aduni din tot colțișorul unde mă împrăștie nebunia mea? M-ai văzut în toate stările posibile și știi ce-mi poate mintea și cu toate astea încă mă mai vrei?”
În timp ce-mi întrebam eu întrebările, am înțeles că jignesc măreția Lui. Că ridic răul mai sus decât atributele Împăratului meu. Aveam impresia, în gândirea mea limitată, că atunci când m-a chemat pe nume, nu știa pe cine cheamă. Că poate se aștepta să fiu mai mult decât sunt, că poate credea că voi umbla mai drept și voi crede mai mult, că voi pricepe mai adânc și voi sta mai statornică, dar că S-a înșelat, sau eu i-am înșelat așteptările, iar acum stă dezamăgit, mă privește și spune ”Destul!”
Dar păcatul meu nu e mai mare decât puterea Lui de a ierta, frica mea nu e mai mare decât biruința Lui, visele mele nu sunt mai mari decât puterea Lui de a mi le împlini, întunericul meu nu e mai puternic decât lumina Lui și lanțurile mele nu sunt mai tari decât libertatea Lui. Dacă eu am ”darul” să uit într-una bunătatea Lui, El are dare darul să-și aducă aminte de ea și pentru bunătatea Lui, să uite până și uitarea mea. Dacă aș sta la un concurs de cântărit cu Adonai și aș pune în cumpănă greutatea tuturor eșecurilor mele strânse la un loc, n-ar avea nici o șansă în fața dragostei Lui.
„Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!” și m-am trezit eu să le pun la încercare?
N-am nici o șansă în fața Ta Adonai, oricât încerc eu să Te conving că nu merit. Mi-e ușor să Te iubesc, dar nu mi-e ușor deloc să Te las să mă iubești. Mi se pare că ai fost înșelat când M-ai cumpărat - că nu alerg, că nu înțeleg și nu iubesc cât scrie pe certificatul de fabricație, dar cu toate astea Tu nu încetezi să Te ții de mine, de parcă nu vezi toate astea. Nu mi-e ușor să accept că mă iubești așa deteriorată cum sunt, dar n-am nici o șansă în fața dragostei Tale, Melech sheli. Învață-mă să mă las iubită de Tine.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Dacă trebuie, știu și să lupt

În ultimele zile am experimentat o deznădejde și o resemnare în fața răului cum nu am mai trăit de mult. Am început să lucrez la un proiect destul de mare pentru mine și care mă consumă enorm, iar cel rău ca un rechin sensibil la mirosul de sânge, îmi simte rănile deschise și imediat apare. Am fost lovită parcă din 100 de direcții în același timp și în loc să lovesc înapoi m-am tras într-un colț legănându-mă bezmetic și repetând că nu înțeleg ce se întâmplă. De fiecare dată când îmi deschideam Scriptura vedeam niște versete de genul ”te distrug, te nimicesc, nu mai vreau să te văd” și azi a pus capac ”Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.”- Yeshayahu 29:4
Înțeleg eu mai greu, dar până la urmă tot înțeleg. Știu că D'var Adonai (Cuvântul lui Adonai) e cunoscut și de cel rău și că poate să manipuleze circumstanțele și felul în care eu percep până și Cuvântul Lui dacă nu mă rog să fiu luminată de Ruach HaKodesh în timp ce citesc, pentru că s-au născut multe erezii și multe aberații ridicate la rang de ”lege” printre credincioși care au citit Cuvântul fără să fie luminați de Adonai, iar rezultatul a fost dezastruos.
Și după cum spuneam azi a fost picătura care a umplut paharul. Am zis ”Adonai, Tu cunoști inima mea și știi că poți să mă dai de toți pereții de să ajung să fiu doborâtă la pământ și să vorbesc din țărână, știi că poți să mă duci până în punctul în care să ajung ca o fantomă pentru ceilalți și să mă îngropi de tot dar și de acolo am să-mi rostesc rugăciunile și chiar dacă mi-ai lua glasul, mi-aș suspina cuvintele care aș vrea să mi le auzi, dar tot nu mă las de Tine! Știu că nu Te văd bine din cauza ochilor ăștia defecți în care nu mă mai încred de mult timp, dar tocmai de aceea știu că prea se luptă toate să Te facă să pari împotriva mea! Spune-mi dacă Tu faci aceste aceste lucruri sau sunt lovită de cel rău” Nu mi s-a răspuns cu glas tare din ceruri, dar în mine am priceput dintr-o dată că e stupid să stau acolo și să tot repet ”nu mai înțeleg nimic” și am început să-mi strig ”ce nu înțelegi? că e război nu înțelegi? că se duce o luptă împotriva cunoștiinței lui Adonai? Ce nu înțelegi? Că nu e totul roz? Că răul s-ar coborî până la nivelul în care să-L mânjească pe Adonai în ochii mei obișnuiți să vadă totul murdar? Ce nu înțelegi?!”
Satan nu luptă cinstit niciodată și e în culmea fericirii când pune în mine doar sămânța unui gând și lasă restul în seama imaginației mele (care har Domnului că mi-e bogată) știind că pot să fac scenarii demne de Hollywood în mintea mea.
Dar Yeshua a spus să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Șarpele nu atacă decât dacă este atacat și oricât aș detesta eu șerpii (în special pe unul) trebuie să am înțelepciunea de a învăța din tactica pe care o au. Eu nu mă duc să caut lupte cu răul și nu îmi place să-i dau atenție, dar nici nu am să caut o viețuire liniștită împreună cu el. Cuvântul lui Adonai este sabia care ne-a fost dată să lovim cu ea nu pe frați ci pe cel rău. Nu trebuie să fim tari la a ne lupta între noi cu versete ci trebuie să ne folosim sabia împotriva celui rău la fel cum a făcut și Yeshua.
Mi-am luat Scriptura și am început să citesc cu voce tare câteva versete mai jos în Yeshayahu 29 :8 ”După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” Am zis: ”satan, poate că ți-e foame și visezi să mă mănânci, dar ai să te dezmeticești din visul tău tot flămând și stors de puteri, pentru că Adonai nu mă dă în mâinile vrăjmașului!”
E adevărat că Adonai se luptă pentru noi, dar Pavel a spus că ”avem de luptat” (Efeseni 6:12) acest lucru implicând efortul nostru, nu doar al Lui. Armura lui Adonai ne-a fost dată pentru luptă nu pentru că e la modă și se poartă iarna asta.
Nu cred că e cazul să lovim mereu ca lunaticii și în stânga și în dreapta și să vedem demoni după tot copacul, dar atunci când e cazul, atunci când răul vine clar împotriva noastră și a ceea ce Adonai ne-a dat și încearcă să fure ca un hoț ce e, trebuie să ne ridicăm din colțișorul în care ne-a așezat frica și să lovim înapoi, că avem cu ce.
E sărbătoarea de Chanukah - se celebrează victoria valorilor morale ale lui Adonai în fața valorilor lumii, o victorie a Macabeilor în fața eleniștilor, care căutau să asimileze poporul lui Adonai într-o cultură ce-L excludea pe HaShem, e o victorie a celor aparent slabi și puțini în fața unui întreg Imperiu, e o sărbătoare a sfințirii Templului, o sărbătoare a reînnoirii și a Luminii și mă rog ca Adonai să vă sfințească pe toți cei care sunteți Temple vii pentru El, să vă întărească pe cei care vă simțiți slabi în fața celui rău, să vă reînnoiască nădejdea întoarcerii Lui și să vă lumineze Calea.

Chag Chanukah Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

יש לי חג חנוכה שמח

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

A Lui

Căci dacă trăim, pentru Adonai trăim; şi dacă murim, pentru Adonai murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai lui Adonai. - Romani 14:8


Când mi s-a spus de Yeshua prima dată, problema s-a pus ceva de genul ”dacă nu-L alegi pe El ajungi în iad” și mai de frică, mai din vinovăție pentru trecutul meu, am ajuns cumva să iau în considerare că ar fi spre binele meu să-L aleg.
Când am ajuns să-L prezint altora m-am trezit că folosesc aceeași strategie. Urmam un program care prezenta Evanghelia printr-o ilustrație:
Doi oameni stau într-un avion și la amândoi li se dă o parașută, doar că primului i se spune că parașuta îi va îmbunătăți zborul iar celui de-al doilea i se spune că avionul e pe cale să se prăbușească, deci să fie pregătit pentru că în orice moment va avea nevoie de parașuta respectivă. La un momentdat vine o stuardeză și varsă cafea fierbinte pe călători. Primul, care purta parașuta pentru a-i îmbunătăți zborul, observă că stă foarte incomod din cauza acesteia, este ridiculizat de ceilalți pasageri care nu poartă parașuta în spate și faptul că stuardeza varsă cafea pe el pune capac la tot. Își ia parașuta, o trântește la pământ și declară că a fost mințit. Parașuta nu i-a îmbunătățit zborul.
Cel de-al doilea, care poartă parașuta pentru ca să nu piară când se prăbușește avionul, nu e interesat că parașuta îl incomodează și nici că ceilalți râd de el, iar când stuardeza varsă cafeaua pe el, se prinde și mai tare de parașută și abia așteaptă să sară odată.
Morala e că motivul pentru care te întorci la Adonai determină felul în care îți vei ”suporta zborul”.
O vreme am crezut în felul acesta: am ”parașută” și sunt scăpată, mulțumesc! Dar cred că era doar gândirea mea limitată și instincul firesc de a-mi scăpa pielea.
E un adevăr că destinația pentru cei care nu se întorc la Adonai, este iadul, dar Evanghelia nu constă în a le prezenta la oameni iadul, ca speriați fiind de ororile de acolo să aleagă (chiar dacă nu ar vrea ei neapărat) ”răul mai puțin rău” adică Împărăția lui Adonai.
Cei mai mulți, Îl primesc pe Yeshua în inima lor și prin asta își încheie asigurarea împotriva iadului, dar nu reușesc să priceapă de ce le cere tot mai mult Adonai și-i auzi cu vorbe de genul ”ce mai vrea de la mine acum, că doar L-am acceptat?”
Însă nu e vorba că El îmi aparține mie, ci că eu îi aparțin Lui. Nu eu am făcut efortul acceptându-L, nu eu a trebuit să fac loc în mine și în inima mea plină de toate gunoaiele, să mai încapă și El, ci El a făcut efortul acceptându-mă pe mine și El a trebuit să facă loc în Sine, să moară, să învie, să mă cheme, să mă adune, să mă mângâie, să mă ridice, să mă dezbrace de mizeria în care eram îmbrăcată și să-mi dea o haină a slavei. El m-a acceptat în inima Lui.
Unii își permit să-i întoarcă spatele de parcă n-ar fi vrednic de așa onoare să-L primească în inima lor de om, pentru că nu înțeleg că cinstea ni se dă nouă să fim primiți în inima Lui.
Nu e vorba că El îmi aparține mie. Oricum nu pot decât să mă arunc înainte încercând să-L apuc, așa cum El S-a prins de mine, chiar dacă El mă ține cu tot și eu țin doar capătul tzitzitului Său. Nu-i vorba despre flăcările iadului, nu de frica acestora îl urmez, ci pentru că sunt a Lui. Dacă trăiesc, pentru El trăiesc și dacă mor, pentru El mor și fie că sunt vie sau moartă, eu sunt a Lui, chiar dacă nu are aproape nici un beneficiu de pe urma mea. El a făcut loc în Sine ca să mă primească și în El rămân. Nu se mai pune problema să-L urmez ca să am parașută când se prăbușește avionul, ci se pune problema că eu nu pot fără El. Îl urmez pentru că nu pot concepe să fiu într-un loc unde El nu mai e cu mine să-mi strălucească. Îl urmez pentru că nu pot să merg fără să-i simt mâna ținându-mă de mână și nu pot să mai plâng fără să știu că El e Cel care îmi șterge lacrimile. Îl urmez pentru că a venit după mine până în întunericul cel mai gros și de acolo m-a smuls, m-a curățit și mi-a luat măsurile, apoi a făcut exact atâta loc în Sine cât aveam eu nevoie și m-a acoperit cu El ca să nu mai îmi dea drumul niciodată. Îl iubesc pentru că El m-a iubit când nu era nimic vrednic de iubit la mine și m-a iubit până când nu i-am mai rezistat și m-am îndrăgostit pe veci de El. De-atunci nu mai e vorba despre mine, că El îmi aparține mie, ci e vorba despre El și că eu îi aparțin Lui. Are dreptul să-mi ceară orice, are dreptul să-mi refuze orice, are dreptul să mă pună oriunde și are dreptul să mă ia de oriunde, fie că mie mi-ar plăcea sau nu. E dreptul Lui pentru că a putut să mă iubească. Eu sunt a Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

England 2010

Bob de grâu

Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. - Matei 3:12

Înainte ca grâul să fie pus în grânar, este vânturat și curățit de neghină. Bobul de grâu este mai greu decât impuritățile care se găsesc în el, iar în momentul în care este aruncat cu lopata, vântul suflă neghina care nu are nici o rezistență în fața acestuia, în timp ce bobul de grâu cade în locul în care intenționează stăpânul.
Atât bobul de grâu cât și neghina sunt supuse aceluiași tratament, suferă aceeași aruncătură, experimentează același vânt, doar că bobul de gâu are greutatea să cadă în locul în care dorește stăpânul, pe când neghina nu rezistă în fața vântului.
Bobul de grâu nu se simte ofensat de tratament, nu consideră că stăpânul nu-l iubește, că dacă l-ar iubi nu l-ar arunca în aer și nu i-ar da drumul pe vânt. Nici vorbă! Bobul de grâu trebuie să fie în grânar și în grânar nu are voie să intre neghină.
Cei care au crezut în Jertfa lui Yeshua și L-au făcut Domnul lor, sunt ca și boabele de grâu. Fie că le place fie că nu, aceștia vor fi vânturați, iar dacă vor rezista în fața vântului, vor moșteni ”grânarul”, care este Malchut HaElohim.
Vântul nu e plăcut și nici de dorit, dar este necesar ca să dea pe față esența fiecăruia. Dacă ne lăsăm purtați de orice vânticel, atunci nu avem greutate, adică nu-L avem pe El. Cei care sunt cu adevărat ai Lui nu sunt afectați de vânt. Adonai alege vântul pentru că acesta nu poate să dăuneze grâului în nici un fel, ci doar neghinei. Dacă suntem cu adevărat ai Lui, vântul doar ne va despărți de neghină. Greutatea noastră o dă Cel care locuiește în noi, tocmai de aceea nu putem să fim suflați de vânt, pentru că El stăpânește chiar și peste vânt.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

El știe ce face

Săptămâna trecută eram în Birmigham (Anglia) și după o zi întreagă de umblat prin mall-uri la cumpărături, am clacat în sinea mea și simțeam că mă scufund. Pe mine mă deprimă cumpărăturile și am răbdarea unui copil de 4 ani când vine vorba de a sta în magazine de haine. Cumnatul meu, Daniel, suferind de același sindrom ca și mine mi-a sugerat să mergem în Waterstone ceea ce am și făcut. Am urcat la etajul 4 unde era secțiunea de religie și am pus mâna pe o carte încercând să mă regăsesc într-o frază sau orice dar să nu mă mai simt așa de desprinsă de tot ce prețuiesc. Cartea s-a deschis la acest citat:

Dumnezeu m-a creat să-I slujesc într-un mod unic, mi-a încredințat o slujbă pe care n-a încredințat-o nici unui alt om. Eu am o misiune de îndeplinit – s-ar prea putea să nu știu care e misiunea mea în această viață, dar știu că voi știi în cealaltă. Eu sunt o verigă dintr-un lanț, o legătură care-i unește pe unii de alții. El nu m-a creat în zadar. Am să fac binele. Am să-mi îndeplinesc misiunea. Am să fiu un mesager al păcii, unul care va propovădui adevărul în locul în care sunt și voi păzi poruncile Lui. Deaceea am să mă încred în El. Oricum aș fi și oriunde aș fi știu că nu voi fi izgonit dinaintea Lui. Dacă mă voi găsi în boală, cu boala mea tot am să-I slujesc. Dacă mă voi găsi în nedumerire, cu nedumerirea mea tot am să-I slujesc. Dacă mă voi găsi în tristețe, cu tristețea mea am să-I slujesc. El nu face nimic în zadar. El știe unde vrea să mă ducă. Poate să-mi ia toți prietenii și să mă arunce în mijlocul străinilor, poate să mă facă să mă simt părăsit, să-mi înnece duhul, să ascundă de mine viitorul care mă așteaptă – totuși El știe ce face. – John Henry Newman

M-am pus în genunchi acolo între cărți și am început să respir ușurată pentru că am înțeles că Adonai știa de la întemeierea lumii că în ziua aceea am să mă simt pierdută și sufocată și a rânduit să trăiască cineva momente care să-l facă să scrie acele lucruri iar eu să intru într-o librărie 210 ani mai târziu și să-i citesc cuvintele, iar apoi să mă simt înviată. Am înțeles că nu face nimic în zadar, nu ca și cum n-aș fi știut la nivelul minții, dar am înțeles cu inima că fiecare pas al meu e măsurat, fiecare respirație a mea e rânduită, fiecare gând al meu e băgat în seamă, fiecare lacrimă e adunată și prețuită, fiecare dorință a mea stă înaintea Lui și fiecare prăbușire a mea e calculată în așa fel încât face ce face și tot îmi trimite un sunet sau un cuvânt exact la timp ca să mă ridice. Adonai știe ce face cu viața mea. Și dacă a creat soarele exact la distanța perfectă de Pământ, dacă i-a măsurat perfect poziția astfel încât să nu fie prea aproape ca să ardă tot și nici prea departe ca să înghețe tot, atunci sigur mi-a calculat poziția perfect încât să fiu destul de aproape și de departe față de ceea ce trebuie să fiu. Mulțumesc Adonai!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Ca un copil

”Și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” - Matei 18:3

La vârsta de 3 ani copilul evreu (mă refer la cei care urmează Iudaismul, nu la cei asimilați printre goyim) învață să scrie și să citească în ebraică, devenind fluent până la vârsta de 5 ani când intră în cheder (școală elementară Iudaică) și începe să învețe Torah și Talmud.
Și eu m-am apucat de învățat, doar că nu la vârsta de 5 ani, ci la 21. Voiam să învăț Iudaismul și intrasem direct în tractatele talmudice și îmi rupeau puterea înțelegerii mele de atunci și nu reușeam să asimilez învățătura. Eram foarte frustrată pe tema asta, până când Shirah, o prietenă dragă, mi-a spus că nu am cum să învăț așa, dar mie spune-mi că nu pot ceva că atât îmi trebuie ca să pot. Shirah era cu 1 an mai mare decât mine și cunoștea Torah și Talmudul cum știe un creștin ”Tatăl nostru” și mă enerva la culme când spunea că nu pot să învăț la fel ca ea. Tot timpul aveam un sentiment de superioritate și-mi spuneam ”cum să nu pot să învăț?! Eu am Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) în mine, am înțelepciunea lui Adonai! În mine locuiește Adevărul și Cuvântul întrupat, cum să poată să învețe mai bine cineva care nu are toate astea?” Dar Adonai a fost bun cu mine și nu s-a uitat la mândria mea ci la faptul că eu chiar voiam să învăț. M-am tot rugat să îmi arate ce fac greșit sau ce nu fac de înțelegerea mea e atât de limitată și mi-a amintit de cuvintele lui Yeshua, care spunea că dacă nu te faci asemenea unui copil, cu nici un chip nu ai să intri în Malchut HaShamayim (Împărăția cerurilor). Creștinii au dedus de aici că trebuie să fie copilăroși sau imaturi sau să se comporte ca și copilașii, dar e logic de dedus că nu la asta se referă din moment ce Pavel spune ”Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari.”- 1 Corinteni 14:20. Și dacă nu la un comportament copilăresc se referea Yeshua, atunci la ce?
Aseară am fost la un baby-shower pentru o prietenă și era plin de copii acolo că nah! - am fost binecuvântată doar cu prietene măritate. Am venit acasă cu decizia clară ”eu n-am să am copii și gata!” dar mi-am amintit de pasajul de mai sus. Copiii ăștia nu au învățat din scutece cum să se comporte în societate sau teoria quantumului și a relativității, ci au început cu a spune ”mama - tata” și cu a învăța să numere și să spună cuvintele la început mai greșit, iar apoi mai clar. Yeshua este Începutul, sau nașterea ta, dar trebuie să uiți tot ce ai crezut că știi până în momentul când L-ai întâlnit pe El și să te faci asemenea unui copil care învață totul de la zero, dacă nu, nu ai cum să intri în Împărăție cu înțelegerea ta. Pe mine mă sperie cineva care s-a botezat de 2 luni și el deja vorbește de doctrină și teologie, când poate îi e greu și să se relaționeze la Adonai ca și Tată. Mai întîi stai și identifică pe cine ți-a dat Viață, ca și un nou născut și apoi uită-te la El până când știi pe veci că El e Tata și chiar dacă ar sta în mijlocul a mii de tați, tu știi care e al tău, după aia stai și cugetă la doctrine. Când va veni timpul să te maturizezi, da! - rupe-ți mintea pământească și firească să pricepi lucrurile adânci ale lui Adonai și nu da dovadă de un retard spiritual mângâindu-te cu gândul că tu ești bine că ești asemenea unui copil rămânând astfel un prunc în Hristos care mereu are nevoie de atenția celorlalți. Trebuie să fii copil ca să intri în Împărăție, dar odată intrat trebuie să-ți zidești pe temelie, ori dacă ți-e destul doar să intri și să rămâi la stadiul de prunc, nu are să vină nimeni să zidească în locul tău și nici să-ți schimbe scutecele.
În Talmud, în Mishna perek 4, ben Zoma pune 4 întrebări, iar prima este ”cine este înțelept? - Cel care învață de la toți oamenii, după cum este scris ”am învățat de la toți învățătorii mei” (*- vezi notă- Tehillim/Psalmi 119:99).
Am fost binecuvântată cu mulți învățători asemenea unui copil care are profesori pentru diferite materii. Unii m-au învățat că pot să zâmbească și să dea mâna cu tine, dar cu același zâmbet pot să râdă de tine în fața altora, că pot să te mângâie cu aceeași limbă cu care te bârfesc și că vorbele lor au efect ani la rândul. Unii m-au învățat că sunt slabi și depind de tine ca să-i ridici și să-i porți, dar cumva găsesc în ei așa putere de să-ți zdrobească inima doar la o zi distanță. Unii m-au învățat că pot să găsească împlinirea în cea mai cruntă singurătate și că pot să se țină de poala hainei lui Yeshua și dacă le-ai rupe degetele unul câte unul și m-au inspirat să fiu la fel. Alții m-au învățat că Yeshua poate fi priceput și acceptat chiar dacă s-au născut cu sindromul Dawn sau cu o minte de geniu și că pot să creadă împotriva oricărei deznădejdi; de la ei am învățat că nu am nici o scuză pentru mediocritatea mea.
Am avut mulți învățători și-i mulțumesc lui Adonai pentru ei toți și-i mulțumesc pentru cei care încă mă învață sau au să mă învețe în viitor, pentru că datorită lor, eu sunt și am să fiu tot ceea ce El m-a chemat să fiu.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה


* Notă: Psalmul 119:99 - traducere greșită în limba română: Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei.
ebr. : - mi kol melamedai hiskalti - de la toți învățătorii mei am învățat.

Prețuit în ochii Mei

De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. - Yeshayahu/ Isaia 43:4

”Tu ești special(ă)!” - Am auzit expresia asta rostită cu atâta încredere de la amvon, de sute sau poate chiar mii de ori, că am început la un momendat să cred lucrul acesta. Dar mie nu mi-e destul să-mi spui că cerul e albastru, eu vreau să știu de ce și dacă știu de ce, atunci vreau să știu dacă doar ochii mei percep albastrul cerului într-un anume fel, sau dacă toți îl percepem la fel - nu mi-e destul să mi se spună că sunt specială, eu vreau să știu de ce? Oricât am căutat ”specialul” în mine, nu am găsit decât ”comunul” și am fost repede aruncată în categoria ”probleme cu imaginea de sine” pentru că nu reușeam să văd ce predica tot fratele cu glas mai răspicat (mă scuzați: pasiune). O vreme am tăcut ca să observ lucrurile și repede mi s-a reproșat că aș fi timidă, dar oricine mă cunoaște știe că dacă cineva nu suferă de boala asta, atunci aceea sunt eu, iar dacă mă port ca și cum aș fi eu mi se reproșează că aș vrea atenție - atât sunt de specială! Am întrebat pe alții mai cunoscători ca mine la ce se referă când spun oamenilor că sunt speciali? Că au un deget în plus față de alții? Că au un talent pe care nu-l are nimeni? Sau că sunt pur și simplu diferiți? Dacă au un deget în plus, sunt mutanți. Dacă au un talent mai special, sunt artiști și sunt mulți artiști păgâni, care mor păgâni cu tot ”specialul lor” și ajung în iad. Dacă sunt doar diferiți, atunci o firmă care face pixuri, poate să producă 10.000 de pixuri identice și fiecare e diferit de altul chiar dacă ți s-ar vinde la set, dar asta nu îl face pe nici unul special.
Când ți se spune că ești special, te fac să crezi că e ceva în structura ta ca om care e special, dar după părerea mea asta e aberant pentru că special înseamnă să te deosebești de restul lucrurilor asemănătoare prin trăsături care îți sunt proprii, dar dacă eu am puterea să mă ridic, la fel o are oricine și dacă eu am puterea să cred la fel o are oricine, că aleg să facă asta sau nu e altă mâncare de pește. Eu nu cred că cineva e special prin doar existența sa și dotările din fabricație.
Dacă revin la firma de pixuri, aceasta da, poate să producă 10.000 de pixuri identice, dar dacă unul din acele pixuri ajunge să fie cumpărat de Madona, atunci chiar dacă fiecare pix de genul ar costa 10 RON, pixul care aparține lui Madona, și-ar însuti valoarea, doar prin simplu fapt că îi aparține ei. Pixul devine special din cauza celui căruia îi aparține, nu pentru că ar fi special prin existența sa.
Eu poate că am fost făcută la fel ca jumate din planetă, dar îi aparțin Împăratului care mă prețuiește și atunci chiar dacă toți ar avea un preț stabilit, prețul meu devine inestimabil din cauza Celui căruia îi aparțin.
Pentru mine nu înseamnă nimic 1,50 m/50cm de material alb, dar pictează pe el cu albastru magen David (steaua lui David) și dintr-o dată bucata aia de material, reprezintă o țară pentru mine și tot ce eu iubesc și sunt în stare să cumpăr bucata aia de material oricât ar costa și să o prețuiesc toată viața. Poate pentru altcineva ar fi aberant, dar acela e un lucru care are preț în ochii mei și punct. Pentru Adonai eu am foat ca și bucata de material alb care avea un preț la fel ca și orice altă bucată de material alb de dimensiunea respectivă, dar s-a pus peste mine Sângele lui Yeshua și dintr-o dată pentru Adonai am devenit tot ce prețuiește El mai mult și e în stare să mă prețuiască până la capăt și să dea sume de genul ”oameni și popoare” pentru viața mea, sume pe care un cineva care nu mă prețuiește nu le-ar înțelege, dar eu am preț în ochii Lui și punct.
Faptul că eu sunt specială sau nu, nici măcar nu mă mai interesează pentru că știu că sunt prețuită la sute și mii de ori valoarea mea reală, doar pentru că port Sângele Preaiubitului lui Adonai.
Dacă eu sunt om și pot să prețuiesc lucrurile mele evreiești și toate le țin la loc de cinste și nu mi-aș permite niciodată să le pierd sau să le las să fie atinse de nimeni care nu le înțelege valoarea, cred că Adonai face la fel cu mine doar că la un nivel care mie îmi întrece imaginația.
Evreii sunt foarte atenți cu orice conține Numele Sfânt al lui Adonai și dacă scapă pe jos o carte sau tefillin-ul, imediat le ridică și le sărută și le strâng în brațe, pentru că le prețuiesc din pricina Numelui Sfânt, nu pentru că materialele din care sunt făcute sunt speciale în sine.
Dacă oamenii pot să facă asta, atunci Adonai care știe că am Sângele Sfânt peste mine și că am primit Numele lui Yeshua, Nume pe care El Îl prețuiește atât de mult că nu-i poate rezista și dă oricui cere în Numele acesta, atunci cum mă tratează El de fiecare dată când eu cad, sau plâng, sau mă frâng? Nu eu pentru că aș fi specială, ci eu pentru că îi aparțin Lui - eu pentru că am Numele Lui - eu pentru că am preț în ochii Lui și nu poate să nu mă iubească. Binecuvântați să-Ți fie ochii Melech sheli, că mă văd prețuită când Te uiți la mine!

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Aproape sau Departe?

„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?- Yirmiyahu/ Ieremia 23:23

Este un cântec de la - Delirous? - numit ”Obsession”, iar un vers din acest cântec spune ”uneori îmi pari mai departe decât luna, iar uneori îmi ești mai aproape decât pielea mea”. Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar câteodată pot să Îl simt de parcă ar fi întrupat lângă mine, iar alteori mi se pare că sunt sute de lumi între mine și El, că nu doar lumea pe care o percep mi-L acoperă să nu-L văd, că nu doar cerul de deasupra mea Îl ascunde, ci simt o distanță care nu se poate măsura cu unități de măsură omenești.
Mă uitam la un documentar despre balenele ORCA, sau balenele ucigașe, care au văzul la fel de limitat ca și liliacul și că din această cauză folosesc sunetul ca și unitate de măsură pentru a aproxima distanța. Sunetele sunt emise pe frecvențe foarte joase și pot să fie percepute pe distanțe de sute de kilometri, de alte balene. Când sunetul se ”lovește” de obiectul întâlnit, vibrează înapoi la balenă, iar aceasta poate să înțeleagă distanța dintre ea și obiectul întâlnit de sunet.
Am început să mă gândesc la versetul din Yirmiyahu 23:23 „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?”. Nu pentru Sine face El această afirmație. El știe că poziția Lui față de mine nu se schimbă în funcție de felul în care eu percep distanța. Dacă El afirmă că e un Dumnezeu de aproape și de departe e pentru mine, ca eu să cunosc că depărtarea mea de El e relativă și că nu înseamnă nimic. Și dacă a creat în lumea naturală un sistem de comunicare atât de complex ca și cel al balenelor Orca, atunci a creat și pentru mine un sistem de comunicare cu El care îmi permite să rup distanța dintre noi. Oricât de oarbă aș fi și nu aș mai vedea că e cu mine, știu că este o frecvență pe care sunetele ruperii inimii mele sunt auzite de El, oricât de departe sau aproape L-aș simți. Cred că urechea Lui are capacitatea să distingă în același timp sunetul vântului, sunetul unei furnici care a scăpat un bob de grâu, sunetul unuia care strigă și Îl înjură pe El, strigătul rugăciunilor fierbiți și celor călduțe, iar în același timp poate să distingă clar sunetele pe care le emite inima mea. Eram la un momentdat într-o fază în care nu-mi rosteam anumite rugăciuni cu voce tare ca să nu mă audă cel rău și să răstoarne situația, dar cred că la fel cum încă oamenii nu pot să descifreze cântecul balenelor cu cocoașă și nici măcar nu știu la ce le folosește chiar dacă aud sunetul (doar presupun că e pentru împerechere, această teorie nefiind dovedită științific), la fel și satan - poate să audă sunetele rugăciunilor mele dar nu poate să le înțeleagă. Doar Cel care a făcut inima mea, doar Cel care locuiește în mine poate să cunoască semnificația fiecărui cuvânt, fiecărei lacrimi și fiecărui sunet pe care îl produc atunci când nici eu nu știu ce e cu mine, sau când în lumea mea nu mai sunt cuvinte care să exprime trăirea mea sau ce aș vrea ca El să înțeleagă.
Cred cu toată inima mea că Adonai lasă să Îl percep eu că ar fi departe ca să înțeleg că oricât ar fi de aproape de mine - o parte din El va fi departe de mine câtă vreme trăiesc pe pământ și că oricât aș fi de departe de El, El nu are cum să fie departe de mine și înțeleg asta clar în momentul în care nu-L mai văd nicăieri și îmi emit sunetele pe frecvențe știute numai de El și aștept ecoul ca să aproximez distanța, dar sunetul se întoarce înapoi de parcă ar fi din mine și știu atunci că e mai aproape de mine decât pielea mea.


Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Întuneric și Lumină

Elohim a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Elohim a văzut că lumina era bună; şi Elohim a despărţit lumina de întuneric.
Elohim a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. - Bereishit/ Geneza 1:3-5

Când Adonai a creat lumea noastră, lumina și întunericul deja existau doar că în lumi diferite. Nu scrie nicăieri că Adonai ar fi creat lumina și întunericul, deci se poate deduce că acestea deja existau. Adonai nu a ales să creeze această lume în lumină ci a mers în întuneric și acolo a zis ”să fie lumină!”. El nu a diminuat lumina ca să facă loc întunericului, ci a mers în întuneric să ducă lumina. Despre întuneric nu a zis că era bun, dar lumina a văzut că era bună, de aceea a despărțit-o de întuneric, tocmai pentru a nu lăsa impresia oamenilor că yin-yang (binele și răul, lumina și întunericul) se întrepătrund undeva și că sunt tot același lucru. Adonai a lăsat ziua să înceapă cu întunericul.
Unul din versetele mele preferate este din Tehillim 18 passuk 28 și spune ”Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.” În lumea mea întunericul era starea mea naturală, dar a venit Yeshua și mi s-a făcut lumină. Nu m-a teleportat pe mine în Lumină, ci a venit El: Lumina, până în întunericul meu ca să-mi fie lumină. Adonai S-a mutat pe Sine în lumea mea limitată și întunecată și acolo a început să facă toate lucrurile noi. Ieri mă gândeam că nu văd nimic, nici un rezultat la multe din eforturile mele și aproape tot din ce am investit spiritual ori s-a oprit ori a devenit un fel de nimic și în timp ce stam eu așa într-un fel de depresie, am auzit în mine ”a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Aparent nu are nici o logică și nici o legătură, dar am înțeles că Adonai e așa de smerit încât nu a făcut un show de Lumină care să mă orbească din prima secundă de Viață. El știa că am trăit în întuneric mult timp și că îmi va lua mult timp ca să mi se obișnuiască ochii să vadă Lumina, de aceea a lăsat noaptea să fie cea pe care am văzut-o prima dată după ce El a zis ”să fie Lumină!” Apoi, treptat a îndepărtat întunericul și a adus Lumina. Dacă stai într-un mediu luminat și apoi dintr-o dată se face întuneric, te cuprinde disperarea pentru că ochii nu-ți sunt obișnuiți și chiar dacă ar fi o lumânare în întunericul tău, ți s-ar părea insignificantă pentru că nu se compară cu lumina pe care ai experimentat-o înainte, dar dacă ești în întuneric, o lumânare aprinsă ți se pare un soare și apreciezi lumina oricât de mică sau mare ar fi.
Yeshua e Lumina lumii și ar fi putut să lumineze la așa intensitate încât să nu mai existe întuneric și nici măcar umbre, dar El nu S-a impus în nici un fel ci a lăsat să pară ca și cum nimic nu s-a schimbat prin faptul că a apărut. În întuneric a zis ”să fie lumină!” și a fost o noapte dar nu de dragul întunericului ci de dragul celor care locuiau în întuneric și care ar fi fost orbiți de El.
Am vorbit cu unii așa ziși ”dezamăgiți de Adonai” și cam toți au aceeași replică ”păi dacă spune că va face bine, ce e cu răul ăsta?! și dacă a spus că face lumină, ce e cu întunericul ăsta?!” ca și cum ar fi fost înșelați în crezul lor. Știu că pare de neînțeles să spui că Tu Ești Viața și să Te duci să mori, pare nefiresc să spui că Ești Atotputernic, dar tocmai ce ai fost bătut și batjocorit de niște muritori de rând și pare de neimaginat să spui că Ești Lumina și că Ești cu mine, dar eu nu văd nici la un metru în fața mea... dar cred cu toată inima mea că Viața ar fi avut efect doar dacă ar fi biruit moartea și tăria Lui ar fi fost valabilă doar dacă S-ar fi abținut să nu-i spulbere pe cei care-L chinuiau, iar Lumina Lui e valabilă doar dacă are ca scop să lumineze pe cei cu ochi de carne ca să vadă Calea, nu ca să fie orbiți de uimire. Scopul Lui nu e să ne uimească, chiar dacă rămânem uimiți, ci scopul Lui e să-L cunoaștem și atunci când luminează cu puterea unei lumânări și și atunci când ne orbește.
Probabil că nu am prea mult sens azi și nu știu dacă se înțelege ceva din ceea ce scriu, dar vreau doar rămână însemnat că Adonai mi-a luminat întunericul și că de dragul meu S-a smerit și a lăsat ca ziua să-mi înceapă cu noaptea.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

Eu și cenușa mea

„Dă următoarea poruncă lui Aharon şi fiilor săi şi zi: „Iată legea pentru olah (arderea de tot). Arderea de tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar. Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s-o verse lângă altar. Apoi să se dezbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat. Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire. Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc. - Vayikra/ Levitic 6:9-13

Olah (înălțare), era darul adus care trebuia ars înaintea lui Adonai în totalitate, o noapte întreagă, până dimineața. Erau multe jertfe pe care cineva putea să le aducă, însă olah era o jertfă specială pentru că aceasta era singura jertfă din care preotul nu beneficia deloc. Jertfa era arsă până în punctul în care tot era mistuit de foc și transformat în fum, fum care se înălța la ceruri, iar ceea ce nu se putea înălța devenea cenușă. Această cenușă era adunată de preot, doar după ce acesta îmbrăca hainele de in sfințite, apoi lua cenușa de pe altar și o turna lângă altar, apoi îmbrăca alte haine și ieșea din tabără ca să ducă cenușa într-un loc curat.

Când eu aduc o jertfă lui Adonai, s-ar putea să nu aibă la bază doar intenții sfinte, ci să mai fie impurități care o însoțesc, adică anumite așteptări sub forma ”Adonai eu îți dau asta, dar ce primesc în schimb?”, însă El nu disprețuiește darul meu, chiar dacă nu poate primi impuritățile mele și atunci îl lasă să ardă toată noaptea, să nu-mi vadă nimeni fumul în afară de El și când tot ce era curat din darul meu s-a făcut fum și s-a înălțat la El, atunci Yeshua se îmbracă în haine de in sfințite ca să vină să-mi culeagă cenușa de pe altar; adică tot ce îmi era îngreunat de fire și nu a reușit să se înalțe până la Adonai. Și măcar că ce rămâne nu e vrednic să fie prețuit, știe cât m-a costat să ard și se îmbracă în onoare ca să-mi culeagă cenușa. Se apropie de resturile mele ca și cum ar fi ceva prețios, pentru că mă prețuiește pe mine și în loc să-mi arunce cenușa la gunoi, Își ia timp să-Și schimbe hainele și să o scoată din tabără ca să o ducă într-un loc curat și nu la gunoi. El prețuiește jertfele mele... prețuiește până și cenușa care rămâne din ceea ce îi dau.
De ce trebuia strânsă cenușa de pe altar? Pentru că nimeni nu poate să aprindă focul pe cenușă. Cenușa stinge focul și nu mai poate să ardă o altă jertfă.
Singurul lucru care mă poate împiedica să ard data viitoare, e cenușa jertfei trecute. De aceea, dacă am ars odată ceva prețios pentru Adonai, nu trebuie să stau să casc ochii la cenușa care a rămas și să meditez la gândul: ”vai cât am sacrificat pentru El”, ci trebuie să Îl las să îndepărteze cenușa jertfelor trecute, ca să pot să jertfesc din nou ca și cum e prima dată când o fac, fiind perfect conștientă că Cel căruia îi aduc jertfa, mă iubește așa de mult încât și cenușa mea o adună și o prețuiește.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה