A Lui

Căci dacă trăim, pentru Adonai trăim; şi dacă murim, pentru Adonai murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai lui Adonai. - Romani 14:8


Când mi s-a spus de Yeshua prima dată, problema s-a pus ceva de genul ”dacă nu-L alegi pe El ajungi în iad” și mai de frică, mai din vinovăție pentru trecutul meu, am ajuns cumva să iau în considerare că ar fi spre binele meu să-L aleg.
Când am ajuns să-L prezint altora m-am trezit că folosesc aceeași strategie. Urmam un program care prezenta Evanghelia printr-o ilustrație:
Doi oameni stau într-un avion și la amândoi li se dă o parașută, doar că primului i se spune că parașuta îi va îmbunătăți zborul iar celui de-al doilea i se spune că avionul e pe cale să se prăbușească, deci să fie pregătit pentru că în orice moment va avea nevoie de parașuta respectivă. La un momentdat vine o stuardeză și varsă cafea fierbinte pe călători. Primul, care purta parașuta pentru a-i îmbunătăți zborul, observă că stă foarte incomod din cauza acesteia, este ridiculizat de ceilalți pasageri care nu poartă parașuta în spate și faptul că stuardeza varsă cafea pe el pune capac la tot. Își ia parașuta, o trântește la pământ și declară că a fost mințit. Parașuta nu i-a îmbunătățit zborul.
Cel de-al doilea, care poartă parașuta pentru ca să nu piară când se prăbușește avionul, nu e interesat că parașuta îl incomodează și nici că ceilalți râd de el, iar când stuardeza varsă cafeaua pe el, se prinde și mai tare de parașută și abia așteaptă să sară odată.
Morala e că motivul pentru care te întorci la Adonai determină felul în care îți vei ”suporta zborul”.
O vreme am crezut în felul acesta: am ”parașută” și sunt scăpată, mulțumesc! Dar cred că era doar gândirea mea limitată și instincul firesc de a-mi scăpa pielea.
E un adevăr că destinația pentru cei care nu se întorc la Adonai, este iadul, dar Evanghelia nu constă în a le prezenta la oameni iadul, ca speriați fiind de ororile de acolo să aleagă (chiar dacă nu ar vrea ei neapărat) ”răul mai puțin rău” adică Împărăția lui Adonai.
Cei mai mulți, Îl primesc pe Yeshua în inima lor și prin asta își încheie asigurarea împotriva iadului, dar nu reușesc să priceapă de ce le cere tot mai mult Adonai și-i auzi cu vorbe de genul ”ce mai vrea de la mine acum, că doar L-am acceptat?”
Însă nu e vorba că El îmi aparține mie, ci că eu îi aparțin Lui. Nu eu am făcut efortul acceptându-L, nu eu a trebuit să fac loc în mine și în inima mea plină de toate gunoaiele, să mai încapă și El, ci El a făcut efortul acceptându-mă pe mine și El a trebuit să facă loc în Sine, să moară, să învie, să mă cheme, să mă adune, să mă mângâie, să mă ridice, să mă dezbrace de mizeria în care eram îmbrăcată și să-mi dea o haină a slavei. El m-a acceptat în inima Lui.
Unii își permit să-i întoarcă spatele de parcă n-ar fi vrednic de așa onoare să-L primească în inima lor de om, pentru că nu înțeleg că cinstea ni se dă nouă să fim primiți în inima Lui.
Nu e vorba că El îmi aparține mie. Oricum nu pot decât să mă arunc înainte încercând să-L apuc, așa cum El S-a prins de mine, chiar dacă El mă ține cu tot și eu țin doar capătul tzitzitului Său. Nu-i vorba despre flăcările iadului, nu de frica acestora îl urmez, ci pentru că sunt a Lui. Dacă trăiesc, pentru El trăiesc și dacă mor, pentru El mor și fie că sunt vie sau moartă, eu sunt a Lui, chiar dacă nu are aproape nici un beneficiu de pe urma mea. El a făcut loc în Sine ca să mă primească și în El rămân. Nu se mai pune problema să-L urmez ca să am parașută când se prăbușește avionul, ci se pune problema că eu nu pot fără El. Îl urmez pentru că nu pot concepe să fiu într-un loc unde El nu mai e cu mine să-mi strălucească. Îl urmez pentru că nu pot să merg fără să-i simt mâna ținându-mă de mână și nu pot să mai plâng fără să știu că El e Cel care îmi șterge lacrimile. Îl urmez pentru că a venit după mine până în întunericul cel mai gros și de acolo m-a smuls, m-a curățit și mi-a luat măsurile, apoi a făcut exact atâta loc în Sine cât aveam eu nevoie și m-a acoperit cu El ca să nu mai îmi dea drumul niciodată. Îl iubesc pentru că El m-a iubit când nu era nimic vrednic de iubit la mine și m-a iubit până când nu i-am mai rezistat și m-am îndrăgostit pe veci de El. De-atunci nu mai e vorba despre mine, că El îmi aparține mie, ci e vorba despre El și că eu îi aparțin Lui. Are dreptul să-mi ceară orice, are dreptul să-mi refuze orice, are dreptul să mă pună oriunde și are dreptul să mă ia de oriunde, fie că mie mi-ar plăcea sau nu. E dreptul Lui pentru că a putut să mă iubească. Eu sunt a Lui.

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה