CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Saturday, June 26, 2010

Bat Melech

De ceva vreme trec prin anumite situații care în mod normal m-ar panica, dar astea nu-s vremuri normale așa că reacția mea nu e panică. În ultimele 2 săptămâni au fost oameni care nu aveau nici o legătură cu Adonai și tot ce puteau să spună când se uitau la mine era ”ți se întâmplă des să ai ghinion?” - alții mai ”sfinți” întreabă dacă ”i-am deschis vreo ușă celui rău”, iar alții sincer „în ceață” m-au întrebat la ce mă ajută că mi-am pus nădejdea în Adonai... la toate astea reacția mea a fost ori să râd ori să îmi dea lacrimile, dar pe cât posibil am încercat să tac.
Încerc să nu îmi dau cu părerea că înțeleg de ce face Adonai lucrurile în felul în care le face, pentru că adevărul este că uneori nu știu... iar acum e unul din acele momente în care chiar nu știu ce face. Știu doar ce consecințe au în mine.
Aseară mă rugam. Eram într-un anumit cadru și L-am simțit că vine lângă mine că mă acoperă cu aripile Lui și mă întreabă ”Fiică de Domn, de ce umbli cu capul plecat?” N-am răspuns nimic...mă gândeam doar ”Tu știi...Tu toate le știi”. M-a mai întrebat odată... I-am spus. I-am spus tot. Nu pentru că nu știa ci pentru că voia să audă de la mine, cea care simte efectul la tot ce face în mine. I-am spus că simt că fiecare lucru prin care trec taie din înălțimea mea câte un pic, iar acum am ajuns să am vreo 50 de cm în înălțime așa că da...umblu cu capul plecat”. M-a întrebat ”cine ești?”...”nu mă mai cunoști Adonai? în așa hal am ajuns de nici măcar Tu nu mă mai cunoști?” ...”cine ești?” ... ”nu mai știu”. M-a întrebat până când I-am răspuns ce a vrut să audă ”Sunt Bat Melech (fiică de Împărat)!” L-am simțit că-Și strânge aripile mai tare în jurul meu și că mă ridică.
”Eu te-am crescut, Eu și nimeni și nimic nu poate tăia din tine, pentru că te-am crescut. Fiica Împăratului nu fuge de bătălii, nu se teme de privirile trufașe și nici de batjocura celui rău. Fiica Împăratului nu se teme de răni, nu se luptă cu pumnul în vânt, nu sperie de întuneric. Fiica Împăratului nu-Și pleacă capul decât înaintea Împăratului.”
Mi-au trebuit minute bune să-mi revin, dar am înțeles ceva. Am înțeles că este o diferență între a fi înfrânt și a renunța. Am înțeles că un om înfrânt e un om care a luptat cu toată puterea, că a dat tot ce a putut în luptă, dar că a fost înfrânt. Un om care renunță e unul care nici măcar nu-și ridică sabia pentru că i se pare în zadar să lupte o luptă care l-ar putea înfrânge.
Știu că suntem mai mult decât biruitori prin HaMashiach, dar sunt unele lupte ca și cele prin care am trecut în ultimele săptămâni în care am fost înfrântă, dar asta nu înseamnă că nu am luptat. Știu că într-o lume ideală ai putea să te uiți la omul care se încrede în Adonai că este răsplătit pentru încrederea lui și că cel ce face rău este pedepsit pentru răul pe care îl face, dar asta nu e o lume ideală, iar un om care se încrede în Adonai pare pedepsit și un om care face răul pare răsplătit, dar în lumea lui Adonai nimic nu e ce pare.
Se duce o luptă în fiecare zi. Sunt lupte pe care le pierd și sunt lupte pe care le câștig, dar nu renunț doar pentru că există posibilitatea de a fi înfrântă azi și sub nici o formă nu mai umblu cu capul plecat, decât înaintea Împăratului meu, Adonai.
Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri, şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc. - Tehilim 44:6-7

Bat Melech בת מלך
Cristina

9 comments:

  1. Draga Cristina,admir puterea ta, sinceritatea si increderea pe care ti-o pui in Dumnezeu. Eu sunt convinsa ca El nu numai ca te va ocroti tinand aripile in jurul tau, dar daca e nevoie te va apara si cu trupul Sau. Am sa ma rog pentru tine,promit. NU VEI FI INFRANTA!!!! Din contra, cand in vasul tau se va turna ulei, el nu va avea nici o fisura pentru ca, cuptorul il va transforma in vas de aur.I

    ReplyDelete
  2. Mulțumesc din suflet pentru rugăciuni, chiar am nevoie. Fii binecuvântată, Shabat Shalom!

    ReplyDelete
  3. Cine n-are framantari, cum l-ar putea cunoaste bine pe Adonai? Oare framantarile tale nu sunt steaua ta calauzitoare? Nu te cunosc, dar totusi, 'citindu-te' aici imi pot da seama ca da. Zambetul tau nu poate fi o minciuna. Numai ca si atunci cand zambim avem nevoie de rugaciuni, de aceea lasa-ma sa mi le alatur si eu pe ale mele celor care se roaga pentru tine. ADONAI SA TE BINECUVANTEZE, Cristina! fiica de Imparat.

    ReplyDelete
  4. Mulțumesc Teo :). Fii binecuvântat, Shalom!

    ReplyDelete
  5. Indraznesc sa te rog ceva. Te rog spune-mi daca in Iasi exista biserica mesianica si daca da, da-mi te rog si mie adresa. Multumesc mult.

    ReplyDelete
  6. Kameluna știu că este o comunitate mesianică în Iași dar din păcate nu știu adresa. Îmi pare rău

    ReplyDelete
  7. Scumpa Bat Melech ,
    pentru mine chiar esti o scumpa , fara nici o umbra de ironie ; eu pot sa iubesc si nucunoscutii , chiar daca nu le vad chipul , ci doar sufletul , pentru ca incerc sa nu ma-mpiedic in tarina lor , ci ascult daca Duhul din ei vorbeste Duhului din mine ; nu joc cu tine nici un fel de joc , cum au insinuat unii ; era foarte simplu sa ma-ntrebi cine sint si ti-as fi raspuns , dar pentru ca am presupus ca nu te intereseaza CINE ci CE sint , am lasat lucrurile sa curga ... . Poate nu mi-am dat seama la timp si de fapt nu vrei sa afli nici acest lucru ; pot sa inteleg si asta .
    Vad ca ai facut modificari privind accesul in gindurile tale ; este normal asa ; iar eu le asteptam de mult . Asa ca a venit vremea sa-ti spun ca ai mai avut una - doua tentative de acest gen ,posibil tot din cauza mea ; ba chiar ai desfiintat unul dintre subiecte , intitulat "Azi" , atunci cind mi-ai spus ca sint "un erudit care se ascunde dupa cuvinte sfinte" . Atunci am zis ca este momentul sa vezi si sufletul meu , nu numai "eruditia" , care oricit ar fi ea de sublima , trebuie sa recunosc ca la mine lipseste cu desavirsire .La acest lucru ma refeream atunci cind am zis ca "mi-am pus inima si toata dragostea ei la bataie" ca sa ma cunosti .
    Eu n-am sa fiu niciodata doar un spectator al acestui blog , nici un membru cu drepturi depline in tacere , pentru ca pur si simplu nu pot sa fac acest lucru ; sint prea disperata sa-L gasesc pe Adonai cit mai este vreme , si pentru asta nu ma tem sa pasesc in locuri in care , din motive de principii , oamenii au ales sa nu-mi vorbeasca .
    Deoarece cunosti Talmudul , nu te-ai gindit sa te comporti cu mine precum Hilel cu neevreii , nu precum Shamai? Oricit de infocate principii ai avea , adu-ti aminte si de latura psihologica a omului ,de relativitatea manifestarilor omenesti si intelege ca acest neevreu care-ti vorbeste nu se-nspaiminteaza de severitatea lor sau de o morala riguroasa , dar ca -poate in ratacire fiind in cautarea Adevarului - daca stii cum sa-i vorbesti va invata sa-I cinte lui Adonai toata viata .
    Consider ca acesta este un blog de rugaciune la modul cel mai adevarat cu putinta si eu nu pot doar sa ma uit si apoi sa-nchid usa dupa mine .Daca nu sintem in razboi - nici n-am avea pentru ce - atunci inseamna ca sintem pe timp de pace? Nu cunosc alta masura si nici jumatatea ei , desi marturisesc ca ma astept doar la tacere .
    Te imbratisez...mut , dar totusi zimbind :)

    Maria de Jesus .

    ReplyDelete
  8. Adonai , iti multumesc ; astazi mi-ai dat o zi dupa inima Ta!
    Dupa atita tacere ... primesc cu drag un zimbet si o binecuvintare . Desi pari putin interesata, totusi acest lucru ma face sa scot la iveala inca un "ciob" din acelasi lut care sint si nadajduiesc ca nu va fi prea ascutit pentru nimeni . E vremea sa stii ca tot eu sint anonimul cu calatoria in Egipt-Sinai , cel care a venit de-acolo doar cu un simbol evreesc si care - desi iubeste pe Fecioara Miriam , mama lui Yeshua - nu s-a impiedicat in cruci si icoane , deoarece vad si simt si eu pe propria-mi piele parte din putreziciunea crestinismului . Yeshua Si-a trimis discipolii la neamuri cu MIINILE GOALE , pentru ca acestia sa ne-nvete sa pazim TOATE CITE S-AU PORUNCIT prin Cuvint. Crestinii ar trebui sa dovedeasca suficienta intelepciune incit sa nu uite niciodata ce spune Pavel :
    "Cit priveste Evanghelia , ei ( evreii) sint vrajmasi din pricina voastra ( a neamurilor) , dar cu privire la alegere ei( evreii) sint iubiti din cauza parintilor . Caci darurile si chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua inapoi ."(Romani 11:28-29).
    Cind se citeste in unele biserici pasaje din Biblie precum acesta , trece pe linga urechile enoriasilor precum vintul prin pustie , fara nici un obstacol . Nu mai mult decit zilele trecute cineva mi-a spus ca Biblia este scrisa pentru "prostime" . Oare?... . Daca nici cei ce au pretentia ca sint "credinciosi" pentru ca merg la biseria nu-I cunosc Cuvintul , dar atunci ceilalti cum sint?
    Ma identific cu succes in aproape toti anonimii care au sustinut cauzele evreimii in acest loc , la TOATE subiectele de gen , in cel care te-a rugat sa traduci cintecul compus pentru Gilad Shalit - despre care ziceai initial ca e ceva "prea personal" - dar si in neevreul "curios" si probabil cam ... prostanac :) care se interesa sincer despre iudaism , nestiind insa cum sa vorbeasca .
    Am vrut sa vezi mai mult din CE sint ; daca te nelinisteste ceva , nu ma pot lauda cu tarina din care am fost masluita , deoarece cu toata sinceritatea spun adevarul , cum ca " datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup...ca sa nu ma trufesc ". Pentru credinta altcuiva la vreme potrivita - vai mie , nu pentru a mea ! - Adonai face acum in asa fel incit acesta sa nu ma intepe . Dar eu nu pot sa uit ca mie mi-a zis : "Iti este de ajuns harul Meu , caci puterea Mea se desavirseste in slabiciune ". Si asa pot traiesc in fiecare zi si sa-I multumesc.
    La care Maria te referi?
    Eu sint Maria de Jesus ... :) acum printre lacrimi ...

    ReplyDelete