Vase crăpate

Yeshua a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.” - Luca 5:31-32
Când eram copil credeam că pentru a-L urma pe Yeshua trebuie să fii vreun tzadik (neprihănit), unul care stă ferm în fața morții și nu se teme, unul care se luptă cu frica și cu nepuțiințele și că ispitele nu-l ating, așa un fel de super om.
Îmi amintesc de prima minciună pe care am spus-o în mod conștient... atunci am înțeles că nu sunt vreun zmeu sfânt, ci doar lut murdar pe care în timp am reușit să-l sparg și să-l ciobesc în fel și chip. Acum arăt mai mult ca o bucată de lut găsită de pe vremea romanilor, nu pentru că aș fi atât de veche dar pentru că atât de adânci mi-s spărturile ... așa încât ar reuși să inducă în eroare orice testare cu carbon-14 (substanță folosită pentru stabilirea vechimii unui obiect).
Am reușit să mă reduc la crăpături și ciobituri. Cine ar vrea așa ceva? Să facă ce cu cioburile mele?
Dacă cineva vrea să folosească un vas, folosește unul în stare bună și dacă cel pe care îl avea înainte s-a spart, merge și cumpără altul, dar nimeni...NIMENI nu stă să lipească cioburile unui vas și chiar dacă ar sta cineva să-l lipească nu l-ar mai putea folosi ca și înainte pentru că tot timpul s-ar gândi „nu rezistă să țină în el așa mult - a fost spart odată...”. Așa ar gândi cineva în mod normal, în mod firesc, în mod logic. Așa ar gândi oricine, dar nu Adonai. Normalul nu are nimic de-a face cu Adonai, firescul n-are nimic de-a face cu Adonai și logica nu are nici o legătură cu Adonai.
El parcă își caută cel mai spart vas posibil, cel mai imposibil de lipit și de calitatea cea mai proastă și când îl găsește își cheamă tot cerul să-i vadă „proiectul”. Cred că îngerii stau și se uită la Adonai și sunt șocați. ”Elohim știm că poți totul, am văzut cum ai creat lumea din nimic și omul ăsta ar avea mai multe șanse dacă ar fi nimic, dar uită-te la el: O GRĂMADĂ DE CIOBURI!” Adonai zâmbește mulțumit și culege atent fiecare fir de praf care făcea odată omul acela să fie întreg. Apoi spală fiecare bucată și în timp ce o curățește vizualizează unde urmează să fie lipită și după care bucată. Își ia timp. Lipește mai întâi părțile mari și omul începe să prindă formă... dar asta era partea cea mai ușoară. Adonai lucrează atent, lipește fiecare particulă oricât de minusculă ar fi și îi găsește locul pentru că știe pe de rost cum era omul acesta înainte să fie zdrobit. Nu se lasă până când nu termină ce a început. Apoi ia vasul și-l umple cu Apă și îngerii strigă ”nu-l umple că nu poate să țină!” dar Adonai zâmbește și spune de fiecare dată la fel ”nu ține de puterea vasului ci de CEL care poartă vasul și-i drege spărturile.”
Nu-ți vine să te miri de un vas perfect care ține în el apă fără să se spargă sau fără să se scurgă apa printre crăpăturile lui... dar nu ai cum să nu te miri când vezi un vas spart tot și lipit la loc ce poate să țină apa în el fără să o lase să se scurgă... atunci vrei neapărat să-l lauzi pe cel ce a lipit vasul.
Nu vreau să sun ca și Pavel și să mă autoproclam „mai marele păcătoșilor” dar nici departe nu sunt. Adonai a trebuit să lucreze mult la mine până să toarne Apă în mine. Încă mă ciobesc. Nu des, dar când o fac, mă zdrobesc în asemenea hal de nici un om nu poate duce vorbele mele... Dar Adonai nu pleacă, nu se teme de vorbele mele nici de teama mea nici de răzvrătirea cu care strig de multe ori ”dar nu-i corect!”... Adonai așteaptă până mă termin de zdrobit și apoi mă lipește la loc... Câteodată mi se pare absurd ce face, alteori în timp ce-mi drege spărturile Îl întreb de ce nu renunță. Zâmbește... ”bolnavii au nevoie de vindecare, păcătoșii au nevoie de neprihănire și dărâmăturile au nevoie de un Ziditor”.

Bat Melech בת מלך
Cristina