Pune-L la încercare

Vineri dimineaţa, eram în drum spre serviciu şi vorbeam cu Adonai ... mai bine zis doar eu vorbeam şi îi spuneam că nu mai ştiu unde să pun piciorul pe calea asta pe care merg. Nu ştiu dacă doar dramatizam, însă ştiu cum mă simţeam. În timp ce eram eu aşa pierdută în gânduri, am ajuns la un sens giratoriu şi văd că trece pe lângă geamul meu o maşină gri închis pe care scria mare "PUNE-L LA ÎNCERCARE!" Cred că era o reclamă la ceva material de construcţii, dar nu am apucat să citesc restul. Am început să mă gândesc "ce fain! mă iau după propoziţii scrise pe maşini şi cred că mi le spune Adonai!" N-am terminat să mă gândesc când din nou aceeaşi maşină trece pe lângă troleibuzul în care eram. Oi fi eu mai înceată, dar până şi eu pot să recunosc când vrea să înţeleg ceva. Ce am înţeles?
Că Adonai e drept. Că atunci când mă încearcă pe mine o face cu scopul de a-mi descoperi inima şi pentru acelaşi motiv vrea ca eu să-L pun pe El la încercare. Ca să-i cunosc inima. Dacă spui că un aparat de fotografiat este bun, poţi să ştii tot despre componentele aparatului, despre funcţiile care le are şi să crezi că aparatul e bun, dar doar după ce faci prima poză, poţi să spui "da, e un aparat bun!"
Pot să cunosc totul despre bunătatea lui Adonai dar dacă nu am testat-o, este doar teorie. Pot să cunosc oricâte versete despre dragostea, mila, îndurarea, sfinţenia, dreptatea şi toate atributele lui Adonai, dar dacă nu le-am testat sunt doar teorie şi când sunt încercată, tot ce nu e experimentat/ testat, toate ajung să le uit.
Când David a înaintat împotriva lui Goliat, a îndrăznit pentru că el L-a testat pe Adonai şi tocmai de aceea a putut să spună „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean.” A putut să spună asta pentru că ştia ce înseamnă să fii în gheara leului şi în laba ursului, dar mai presus de tot ştia cum e să fii izbăvit din ele, aşa că pentru el gheara leului sau mâna acestui netăiat împrejur erau doar locaţii diferite.
Adonai mă încearcă mereu ... poate să îmi arate că în unele situaţii nu mai reacţionez ca şi în trecut, sau poate să îmi arate că mai am mult mai mult de învăţat şi că ceea ce cred că ştiu nu e nici măcar începutul începutului. Nu mă încearcă pentru El. Nu mă încearcă de dragul de-a mă chiunui! Da, pentru David nu era plăcut să fie în gheara ursului, dar cum altfel ar fi ştiut că Adonai îl poate scoate de acolo? Adonai ştia că poate să îl scape, nu mai avea nevoie să-l încerce pe David ca să-Şi demonstreze că poate. David era încercat pentru David. Eu sunt încercată pentru mine. Şi când Îl încerc pe El tot pentru mine Îl încerc. Amândouă sunt necesare ca să pot să Îl cunosc pe El şi inima Lui pentru mine şi să mă cunosc pe mine când vine vorba de El. Atunci ştiu dacă totul e doar teorie sau a fost experimentat.
Au fost momente, cândva demult, când strigam ca şi Kefa (Petru) „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” Astăzi după ce cuvintele mi-au fost încercate spun doar "dă-mi harul să pot trăi pentru Tine azi". Cândva demult am spus "am să mă duc până la capătul pământului pentru Tine!" - după ce mi-au fost testate cuvintele, spun doar "ajută-mă să umblu măcar până la capătul Clujului pentru Tine" - încă nu am reuşit. Cândva credeam că nu vreau nimic mai mult decât pe El şi i-o spuneam mereu ... apoi m-am îndrăgostit şi-am înţeles că ce vreau eu e relativ. Cândva strigam că dacă sufăr vreodată vreau să sufăr doar pentru El, dar de-o vreme sufăr doar pentru mine, pentru ce nu am şi îmi doresc. Cândva foloseam formule spirituale de genul "de la pulberea pământului strig către Tine!" - dar după ce am ajuns în ţărână mi-am dat seama că de acolo nu-ţi vine să strigi rugăciuni spirituale, doar gemi şi speri că e destul cât să Te audă şi să vină după tine. Şi atunci ce să-i mai spun? Că Îl iubesc? Oare nu cunoaşte El inima mea? Ca Yov îmi pun mâna la gură şi nu-i mai spun cuvinte mari ... cerşesc doar har ca să pot să îmi rămână teoriile şi puţinele cuvinte în picioare.
L-am pus la încercare pe Adonai ... El nu e deloc ca mine. El ce spune şi împlineşte. El nu e schimbător şi ce vrea El nu e relativ şi nici nu se schimbă după caz. El nu mă iubeşte până când ajunge să iubească altceva mai mult. El nu face promisiuni pe care să nu le poată ţine. El nu mă strigă dacă nu mă vrea cu adevărat. El nu e ca mine... Măcar de-aş fi mai mult ca El.
Dacă de trezeşte cineva să dispreţuiască starea mea ... te înţeleg, dar nu-i nimic de dispreţuit la mine. Sunt doar cineva care cu cât se apropie mai mult de El cu atât vede mai mult cât este de imperfectă. Dacă se trezeşte cineva să mă admire. Nu-i nimic de admirat la mine. În afară de încăpăţănare şi o mână aproape bolnavă care s-a prins de tzitzitul lui Yeshua, nu am nimic. Aşa că dacă vrei să slăveşti pe cineva, slăveşte-L pe Adonai că se slujeşte până şi de cineva ca mine.
Am avut o zi prea lungă azi ... sunt obosită şi nici nu ştiu de ce m-am apucat de scris în starea asta, cred că voiam să transmit mai departe că am citit într-o zi de vineri pe o maşină "PUNE-L LA ÎNCERCARE!"

Bat Melech בת מלך
Cristina