Mă tot gândesc la Yov de vreo 2 zile. Omul acesta era neprihănit în căile lui Adonai şi totuşi Adonai a îngăduit să fie încercat. Mulţi şi-au dat cu părerea referitor la motivul pentru care a suferit Yov. Ştiu că sunt studii, teze şi tractate biblice pe cartea lui Yov, fiecare dându-şi cu părerea "de ce?". Până nu demult, credeam că ştiu răspunsul... dar m-am înşelat. Nu ştiu de ce a fost încercat atât de aspru Yov, ce ştiu însă este că Yov nu a găsit răspunsul, prietenii lui Yov nu au găsit răspunsul şi nici măcar Adonai nu i-a dat răspunsul lui Yov, din contră pe lângă întrebările pe care le avea bietul om, Adonai vine şi-i mai pune alte întrebări.
Am auzit un rabbin spunând că abia atunci ai ajuns să înţelegi cu adevărat înţelepciunea când începi să spui "nu ştiu". Nu sunt încă 100% de acord cu această afirmaţie, dar cred că se referă la cei care îşi dau cu părerea cu privire la situaţia prin care treci şi spun lucruri de genul "ştiu prin ce treci" sau "toate s-au întâmplat din cauza asta deci ar trebui să faci asta" - dacă ai prieteni ca şi Yov în viaţa ta, atunci dă-le har. Adevărul e că nu ştiu de ce treci prin ce treci, dar ar vrea să te ajute.
Răspunsul la întrebări de genul "de ce mi se întâmplă asta?" n-ai să le găseşti pe acest blog. Eu nu ştiu de ce suferi, la fel cum nu ştiu de ce ai plămâni şi nu branhii. Nu ştiu cele mai multe lucruri. Nu ştiu de ce am mâini şi nu aripi, nu ştiu de ce atomul este structurat aşa cum este, nu ştiu de ce sunt zile când fără vreun motiv anume sunt bucuroasă şi nu ştiu de ce am zile, când fără nici un motiv sunt tristă. Nu ştiu de ce şi cum, 10 oameni pot să privească la acelaşi lucru şi să înţeleagă 11 lucruri diferite. Nu ştiu de ce nici un fulg de nea nu este la fel ca şi altul. Nu ştiu cum se poate ca fiecare om să aibă o amprentă digitală unică în univers. Nu ştiu de ce îmi place mai mult culoarea albastru decât oricare alta. Nu ştiu de ce sunt copii care mor după o zi de viaţă. Nu ştiu de ce oameni raţionali ajung să îşi piardă minţile. Nu ştiu de ce m-am născut într-o ţară unde pot să scriu liberă despre ceea ce nu ştiu şi de ce nu m-am născut într-o ţară unde să trebuiască să fiu toată viaţa ascunsă sub o burka. Nu ştiu de ce unii oameni pot să fie mulţumiţi cu o bucată de pâine şi alţii nu pot fi mulţumiţi nici cu 10 castele pe 3 continente diferite. Nu ştiu aproape nimic. Nu înţeleg aproape nimic, dar blogul meu nu e despre lucrurile acestea. Blogul ăsta e despre ceea ce ştiu. Şi ce ştiu e că dacă Adonai a hotărât măsurile pământului (Yov 38:5), atunci El ştie şi măsura mea şi nu va trece dincolo de ceea ce pot. Dacă El a hotărât ca temeliile pământului să se sprijinească pe nimic (Yov 26:7), atunci nici eu nu am nevoie să văd pe ce stă temelia mea. Dacă Adonai a hotărât hotarul mării şi i-a poruncit "până aici să vii, să nu treci mai departe" (Yov 38:10-11) atunci El a hotărât cât de mult se poate apropia necazul de mine şi nu va trece mai departe decât e hotărât. Dacă Adonai pregăteşte hrana corbului pentru că puii lui strigă către HaShem (Yov 38:41), atunci cum nu va asculta El strigătul meu? Oare nu sunt eu mai de preţ decât multe păsări? (Matei 10:31) Dacă Adonai numără lunile în care sunt însărcinate cerboaicele (Yov 39:2), numără şi vremurile care trec peste mine şi aşa cum îi este milă de cerboiace când nasc şi le ajută, cum nu îi va fi milă de mine când sufăr? Dacă până şi perii capului meu sunt număraţi (Luca 12:7), atunci cum nu va număra El toate lacrimile mele şi cum va putea să nu ia seama la ele? Dacă El poate stăpâni animale pe care oamenii niciodată nu le vor putea stăpâni (Yov 41), atunci cum aş ajunge vreodată să cred că ar putea scăpa de sub control viaţa mea?
Nu ştiu eu multe, dar ştiu că dacă din porunca lui Adonai se înalţă vulturul (Yov39:27), din porunca lui Adonai am să mă înalţ şi eu peste orice se înalţă mai presus de cunoştiinţa lui Adonai (2 Corinteni 10:5). Adonai este Împăratul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute şi tot pământul şi toate lucrurile sunt ale Lui şi El e Împăratul meu. Asta e tot ce am nevoie să ştiu.
Bat Melech בת מלך
Cristina
M-am gandit la discutia nostra de aseara si in lumina a ceea ce mi-ai spus, articolul tau capata o alta latura pentru mine.
ReplyDeleteAm citit ieri Iov 36, si mi-a placut foarte mult cum a descris Elihu felul in care lucreaza Domnul. Versetele de la 17-21 iti spune in mare cam cum ar trebui sa te porti cand suferi (nu devenii cinic, nu te supara,nu te apara ca un nelegiut, nu ajunge in ratacire din cauza ca ti se pare prea mult,nu-ti dori sa mori). Eu cred ca "nu stiu" e cel mai intelept raspuns in fata durerii pe care l-am gasit pana acum. "Nu stiu, Doamne, dar nu renunt" Si "incapatanarea" asta am invatat-o uitandu-ma la viata ta de aproape 9 ani. Ce mi se pare tragic, e ca daca trece o vreme si tu continui in "incapatanarea" ta si te agati de Domnul asteptand, oamenii simt nevoia sa gaseasca ei raspunsuri/sfaturi pentru tine, pentru ca noua ne plac raspunsurile si rezolvarile imediate. Daca la Domnul ii "ia" vreo 15 ani sa faca ceva cum a fost in cazul lui Iosif si David, atunci vin fratii sa te intrebe "Esti sigur?". Dupa ce ca tu stai pe genunchi disperat sa-ti mentii incapatanarea/credinta in viata, mai vin si fratii "sa te incurajeze". E trist, ca lumea "fast-food" a ajuns sa ne afecteze in asemenea hal incat sa astepti pe Domnul 5-15 ani in legatura cu ceva a devenit dintr-o data o greseala si trebuie sa faci ceva "ca Domnul iti pune in mana dar nut-i baga in sac"
Astept cu nerabdare ziua in care Domnul va rasplati "nu stiu". Sa-mi dea Domnul intelepciune in ziua aia, sa nu ma plimb printre frati cu un zambet de genul "Scuza-ma ce ziceai acum ceva vreme?"
Multumesc pentru lectia in rabdare. Mi-ai spus candva ca rabdarea o inveti rabdand. Iarasi te-am vazut traind ce-mi "predici", si daca tu ai stii cum imi marchezi viata cu chestiile astea. Mai bine ma duc inainte sa ma apuc iarasi de plans.
Te iubesc, tu fata care razi si plangi si traiesti 100%.
Emma