O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău. - Tehillim / Psalmi 119:147-148
Ora 5 dimineața. Mă trezește alarma telefonului. Gata, gata să-mi arunc telefonul pe geam când mi-am amintit că am rugăciune de la ora 7, motiv pentru care trebuia să mă trezesc la 5. Acuma, să nu creadă cineva că vai cât sunt de spirituală, de mă trezesc cu noaptea în cap să mă rog ... a fost o vreme când făceam și din astea, dar azi a fost mai mult o întâlnire organizată.
Cum spuneam, adormită am început să bombănesc ”mai bine nu ziceam că merg!” Îmi vine în minte ”o iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău --- nu deschid ochii să îi închid la loc”. Cu ajutorul lui Adonai, m-am dat jos din pat și am început să cuprind cu mintea mea amețită de somn, cum aș putea să meditez la Cuvântul Lui în halul în care eram. Am continuat să bombănesc când m-am împiedicat să ies din cameră, am bombănit când a trebuit să ies din casă, am bombănit din belșug când am ieșit din scară și uitasem că e încă iarnă, așa că m-am întors să-mi iau altă haină; am continuat să bombănesc pe troleibuz și biata Ioana, care era lângă mine, ori de somn ori că așa e felul ei, nu îmi zicea nimic.
Adonai, răbdător cum este, m-a lăsat până am ajuns la destinație. Pentru că am ajuns prea devreme (veșnica mea problemă) mi-am deschis Scriptura din ”întâmplare” la același verset cu care m-am trezit. Mi-am petrecut toată ziua să înțeleg.
O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. - Tehillim 19:1-2
Psalmistul spune ”o iau înaintea zorilor”, adică dacă o zi istorisește alteia despre slava lui Adonai, atunci eu am să o iau înaintea zorilor, înainte să apuce să povestească ele despre slava lui Adonai, am să Îl slăvesc eu. Da, poate că nu am înțeles acest lucru până azi, dar Adonai are har pentru viteza cu care mă mișc și înțeleg lucrurile. L-am lăudat în dimineața asta cum am știut eu mai bine și când nu am mai știut cum să-L mai laud L-am rugat să mă învețe, să-mi deschidă ochii la toate binecuvântările pe care mi le dă și le iau de-a gata și să-L laud pentru ele. Nu fac asta în fiecare dimineață, cel puțin nu înaintea zorilor, dar azi a fost altfel...
”O iau înaintea zorilor şi strig: ”nădăjduiesc în făgăduinţele Tale” - (nu prea are logică punctuația lui Cornilescu tocmai de aceea am schimbat-o.) Dacă tot m-am trezit înaintea zorilor nu strig de nebună, ci strig că nădăjduiesc în făgăduințele lui Adonai! Înainte să apuce să istorisească o zi alteia despre bunătatea lui Adonai, înainte să apuce zorile să anunțe înnoirea binecuvântărilor lui Adonai, am să mă trezesc eu. Da, eu. Eu adormită, eu limitată, eu oarbă de toate lucrurile ascunse chiar sub ochii mei, eu plină de regrete că reacționez în fire de multe ori, eu mișcată mai mult de emoții decât de Duhul lui Adonai, eu ... am să o iau înaintea zorilor să fiu prima care Îl binecuvintează, pentru nici un alt motiv decât pentru faptul că El este vrednic.
Baruch Ata Adonai ki Ata Melech sheli!
Bat Melech בת מלך
Cristina
No comments:
Post a Comment