Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! – Tehillim /Psalmi 61:1-2Mă gândeam la ce înseamnă aceste cuvinte „de la capătul pământului strig către Tine”. Acesta este un Psalm al lui David şi el era în Israel când l-a scris. Se poate spune orice despre Israel numai că e capătul pământului nu. Sigur nu se referă la o locaţie, ci la o stare. Să fii la capătul pământului ... Eu sunt pământul. Ştiu că de multe ori am ajuns la capătul meu ... la capătul puterilor, la capătul a ceea ce pot, la capătul a ceea ce simt. Fiecare om crede despre el că e nemărginit. Elie Wiesel spunea că „fiecare om e nemuritor câtă vreme trăieşte. Cu o secundă înainte să moară este tot nemuritor. Apoi... Dumnezeu câştigă.” Câtă vreme respir am impresia că nu există o altă stare ... dar sunt situaţii care îţi taie suflarea, ori îţi distorsionează simţirile prin gravitatea lor, ori te duc până în pragul nebuniei. De ce le permite Adonai? Părerea mea este din cauză că altfel nu am ştii că avem un capăt. Că fără El, capătul rămâne capăt, dar cu El capătul e doar un început. Când îţi realizezi capătul, de cele mai multe rezultatul va fi o inimă mâhnită. De câteva zile văd tot mai mulţi oameni care şi-au ajuns la capăt şi rămân doar mâhniţi de crunta realizare că sunt limitaţi, neputincioşi în faţa circumstanţelor. Dar circumstanţele au fost create nu doar să-ţi deschidă ochii pentru ca să-ţi vezi limitele, ci să te facă să strigi. De la capătul tău trebuie să strigi către singurul care poate să îţi lărgească teritoriul acolo unde pământul tău s-a sfârşit. Trebuie să strigi către Cel care ţi-a creat pământul. Când ţi-ai ajuns la capăt nu există rugăciuni călduţe, de acolo strigi cu toată disperarea. Cei mai mulţi strigă la stânca înaltă din faţa lor ca să se mute, obosesc dar nu se lasă - nici ei, nici stânca. David nu a strigat la stâncă, a strigat la Cel care a făcut stânca. Când îţi vezi capătul, numai putere să mai urci un munte înalt nu ai. Cel mai uşor ţi-ar fi să vorbeşti muntelui să se mute din calea ta ... dar Cel care l-a pus acolo, l-a pus cu un motiv. Vrea să te urce pe înălţimile tale. El să te urce. Şi de acolo, de sus, să înţelegi că acolo unde te sfârşeşti tu, El doar începe.
Bat Melech בת מלך
Cristina
Nu stiu daca eu sunt singura care incepe fiecare an cu o senzatie de: "Doamne, am obosit sa ma uit si anul asta la viata mea, ca la un film in reluare." Probabil ca nu. Poate ca asta e explicatia la atata mahnire in oameni. Sunt pur-si-simplu obositi sa mai incerce. Mi-a placut un citat care l-ai pus odata de-a lui Etty Hillesum "Odata ce ai inceput cu Dumnezeu, nu ai voie sa te mai opresti." Asta e important sa-mi amintesc. Ca nu pot sa ma opresc. Imi era insa greu sa vad pasul urmator. Mersi, o sa incep sa strig. Nu e asta cea mai mare stanca care am vazut-o eu in viata mea.
ReplyDeleteFi binecuvantata si multumesc inca o data.
Emma