"Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea..." - Psalmi 141:5
David înţelegea ce înseamnă a fi neprihănit, tocmai de aceea a putut să spună fără frică "lovească-mă cel neprihănit". El nu suferea de o imagine de sine distorsionată, măcar că avea motive. Era cel mai mic dintre fraţii săi, era atât de neimportant încât tatăl său nici nu l-a pomenit când a venit Samuel să caute printre fiii lui un împărat. David era aşa de sigur pe el şi pe dreptatea lui Adonai, încât iubea pe oricine era de partea lui Adonai. Aşa de mult căuta să fie pe placul lui Adonai, că primea orice mustrare din partea unui neprihănit. Subliniez NEPRIHĂNIT, pentru că nu aş vrea să se înţeleagă că trebuie să primeşti orice mustrare din partea oricui se trezeşte "îndemnat" ... măcar că de cele mai multe ori nu de Duhul lui Adonai.
Este o întâmplare relatată în 2 Samuel 16 când David fugea de fiul său Absalom, iar pe drum este urmărit de Şimei care striga împotriva lui şi îl blestema. David putea să îl ucidă sau să poruncească să fie ucis, dar ceea ce spune te face să înţelegi de ce a putut să se roage "lovească-mă cel neprihănit".
"Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” Cine-i va zice dar: „Pentru ce faci aşa?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de
azi.” David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vântura praf. - 2 Samuel 16:9-13
Măcar că Şimei nu avea dreptate, David lua în considerare posibilitatea ca Adonai să-l fi făcut să zică acele lucruri. În capitolul 19 din 2 Samuel este descris cum Şimei înţelege că s-a înşelat, merge înaintea împăratului şi se pleacă cerându-şi iertare. David îl iartă.
Am încercat mult să ajung la un aşa nivel în umblarea mea cu Adonai, încât să pot să mă rog să mă mustre cel neprihănit. De obicei când sunt lovită (fie de un neprihănit fie de unul cu bârna în ochi) - lovesc înapoi şi de cele mai multe ori constat dezamăgită de mine, că nu cooperez bine cu mustrarea.
Să mă lovească un neprihănit ... De aşa ceva nu ar trebui să mă tem. Un neprihănit nu este nerăbdător să lovească. Un neprihănit nu mă va lovi încât să nu mă mai pot ridica. Un neprihănit mă loveşte nu de dragul de a da în mine ci pentru că vrea să mă vadă că înaintez în umblarea mea cu Adonai ... de dragul Împărăţiei.
Adonai să-mi dea o inimă ca şi a lui David, să recunosc binecuvântarea din spatele mustrării care vine din partea celui neprihănit. Să îmi cercetez inima mai repede decât reacţionez şi mă apăr. Să caut să plac lui Adonai primind ceea ce vine din partea sfinţilor lui, chiar dacă Adonai îi îndeamnă să mă mustre.
Bat Melech בת מלך
Cristina
No comments:
Post a Comment